Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia. masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii


Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Administratie


Index » legal » Administratie
» RASPUNDEREA DISCIPLINARA A FUNCTIONARILOR COMUNITARI


RASPUNDEREA DISCIPLINARA A FUNCTIONARILOR COMUNITARI




RASPUNDEREA DISCIPLINARA A FUNCTIONARILOR COMUNITARI

1. Notiunea de raspundere disciplinara

Functionarul public, ca si salariatul, isi desfasoara activitatea intr-un cadru organizat si disciplinat in acelasi timp. Ei se supun unor reguli pe care, daca le incalca, sunt pasibili de raspundere.




Disciplina muncii, indiferent la care tip de munca ne raportam, concretizeaza starea de ordine inerenta indeplinirii atributiilor care rezulta dintr-un raport de munca sau dintr-un raport de functie publica. Aceasta ordine deriva din respec­tarea unor norme de conduita profesionala, care pot viza:

-   relatiile din cadrul unui colectiv determinat;

-   relatiile cu alte colective din cadrul aceleiasi unitati;

-   relatiile cu tertii.

Elementul fundamental al distinctiei intre raspunderea functionarului comunitar si cea a salariatului este urmatorul: functionarul public poate sa raspunda discipli­nar si pentru fapte care exced disciplinei muncii in acceptiunea lato sensu. El va raspunde disciplinar si atunci cand, in afara serviciului, comite fapte care afecteaza statutul sau imaginea publica proprie sau a institutiei in care isi desfasoara activitatea.

 Raspunderea disciplinara a functionarilor comunitari este prevazuta si in alte legi speciale, statute sau regulamente de organizare si functionare.

Statutul functionarilor comunitari defineste raspunderea disciplinara a acestora ca fiind "incalcarea cu vinovatie de catre functionarii publici a indatoririlor corespunzatoare functiei publice pe care o detin si a normelor de conduita profesionala si civica prevazute de lege".

Raspunderea disciplinara reprezinta un ansamblu de norme care reglementeaza actele si faptele savarsite de functionarul public in exercitarea atributiilor sale sau in legatura cu acestea, sanctiunile care se aplica si normele procedurale corespunzatoare.[1] Sunt calificate ca abateri disciplinare nu orice incalcari ale indatoririlor functionarilor comunitari, ci numai acelea prevazute expres de lege, altele putand fi calificate ca abateri administrative, contraventionale sau de alta natura.

2. Principii generale care guverneaza raspunderea disciplinara a functionarilor comunitari

Aceste principii care guverneaza raspunderea functionarilor comunitari, trebuie analizate in contextul raspunderii Comunitatilor in ansamblul lor. Astfel raspunderea acestora este dominata de principiul ca ele nu raspund doar pentru pagubele provocate de institutii, pentru greselile de serviciu asa zis 'anonime' ci si pentru pagubele cauzate prin greselile personale ale unui agent respectiv pentru greseala acestuia cu conditia ca ea sa intervina in exercitiul serviciului.

In ceea ce priveste principiile raspunderii disciplinare a functiona­rilor comunitari identificam:

1. Un prim principiu il reprezinta acela ca raspunderea discipli­nara intervine ca urmare a comiterii unei abateri disciplinare, notiune care include orice incalcare a obligatiilor impuse de prezentul statut.

Foarte important este faptul ca incalcarea obligatiilor de servi­ciu poate fi realizata atat de "functionar' cat si de 'fostul functionar', dupa cum prevede expres articolul 86 alin (1) din Statut. Rezulta concluzia ca in dreptul comunitar al functiei publice, raspunderea este o institutie care nu presupune cu necesitate existenta unui raport de functie publica, functionarii publici asa-zisi ' activi'. Ca ea poate viza nu doar functionarii in exercitiu, ci si 'fostii functionari', al caror raport de functie publica a incetat din diferite motive, ceea ce nu inseamna ca a incetat si raspunderea in cazul in care persoana respectiva a comis unele abateri.

2. Regasim principiul universal de drept non bis in idem, potrivit caruia 'aceeasi fapta nu poate da loc decat la o singura sanctiune disciplinara'.

Constatam ca prin acest principiu se interzice aplicarea a doua sanctiuni disciplinare functionarului comunitar pentru o singura abatere.

3.      Principiul neretroactivitatii sanctiunii disciplinare, derivat prin principiul general de drept al neretroactivitatii legii, inscris si in articolul 15(2) din Constitutia Romaniei precum si din caracterul, in esenta neretroactiv, al actului administrativ.

Rezulta ca o sanctiune administrativ disciplinara nu poate produce efecte decat din momentul in care a fost adusa la cunostinta functionarului.

4. Principiul cercetarii prealabile

Sanctiunea disciplinara se poate aplica doar dupa ce s-a realizat o cercetare prealabila a faptei de savarsirea careia este acuzat functionarul.

Fac exceptie sanctiunile avertismentului si ale blamului, care pot fi aplicate direct de autoritatea competenta.

5. Principiul individualizarii sanctiunii, care impune sa se tina seama de imprejurarile in care fapta a fost savarsita, de latura obiectiva si subiectiva a acesteia, de consecintele faptei si de comportamentul general al functionarului comunitar, inclusiv existenta unor antecedente disciplinare in trecutul sau profesional.

In functie de unele elemente (caracterul faptei, circumstantele in care a fost indeplinita, persoana faptuitorului etc.) sanctiunea poate varia de la cea mai simpla, avertismentul, pana la cea mai drastica, revocarea din functie, si poate fi insotita sau nu de o sanctiune complementara (reducerea sau suprimarea dreptului la pensie pentru vechime, de exemplu).

Articolul l din Anexa 9 prevede ca raportul prin care este sesizat consiliul de disciplina de catre autoritatea investita cu puterea de numire va cuprinde, pe langa faptele comise de functionar, si circumstantele in care s-au savarsit acestea, daca este necesar, tocmai pentru a fi luate in consideratie la individualizarea sanctiunii.

6. Principiul comunicarii

Comun raspunderii disciplinare a functionarilor nationali si internationali este si regula comunicarii. Regula comunicarii dosarului este una din legile 'de fier' si in cazul raspunderii disciplinare a functionarului comunitar european.  Articolul 25 alin (2) dispune in mod categoric ca 'orice decizie individuala luata in aplicarea prezentului statut trebuie sa fie comunicata in scris, de indata functionarului interesat. Orice decizie vizand o plangere trebuie sa fie motivata'.

Constatam ca textul instituie o norma de principiu care vizeaza orice decizie in legatura cu functionarii comunitari, inclusiv cele care au ca obiect interventia unor forme de raspundere. Am putea spune, cu atat mai mult aceste decizii care se supun si obligatiei motivarii, in fapt si in drept.

Comunicarea nu vizeaza doar decizia in sine, ci intreg dosarul care a stat la baza emiterii lui. Articolul 2 din Anexa IX prevede ca functionarul are dreptul de a obtine comunicarea integrala a dosarului sau individual si sa poata face copie dupa orice piesa care are legatura cu procedura disciplinara.

Precizam ca prin 'dosar' trebuie sa intelegem documentele care fundamenteaza si concretizeaza sanctiunea disciplinara respectiva, dar si dosarul individual al functionarului, a carui studiere ar avea relevanta si I-ar putea ajuta in apararea sa.

7. Implicarea organului de disciplina

Prin articolul 9 (69) din Statut, se prevede constituirea in fiecare institutie a unui consiliu de disciplina sau a mai multor astfel de consilii, daca numarul functionarilor impune acest lucru.





Consiliul de disciplina este investit cu atributii in ceea ce priveste derularea procedurii raspunderii disciplinare, si rolul sau este de a proteja functionarul impotriva unor decizii arbitrare, abuzive, care ar putea fi luate impotriva sa, dar de a proteja si institutia comunitara, prin sanctionarea celor care se fac vinovati de comiterea unor incalcari ale obligatiilor care le revin functionarilor comunitari in calitatea pe care o au.

8. Principiul potrivit careia autoritatea care este investita cu puterea de numire este cea indrituita sa si sanctioneze pe functio­narul comunitar.

Astfel, aceasta autoritate va putea sa aplice unele sanctiuni in mod direct, fara nici o formalitate, iar altele le va putea aplica abia dupa ce a fost indeplinita procedura disciplinara reglementata in Anexa IX din Statut.

9. Recunoasterea dreptului la aparare al functionarului comu­nitar.

Astfel, articolul 4 din Anexa IX, recunoaste, de principiu, dreptul la aparare al functionarului comunitar, care presupune urmatoarele elemente:

- comunicarea intregului dosar incriminator catre functionarul incriminat;

- acordarea unui termen de cincisprezece zile in interiorul caruia functionarul sa-si poata pregati apararea;

- dreptul functionarului ca in fata organului de disciplina sa-si poata sustine observatiile si apararea in mod scris sau oral;

 - dreptul functionarului de a fi asistat in fata organului de disciplina ;

- dreptul de a apela la martori, care apartine, in egala masura, tat functionarului cat si autoritatii.

10. Functionarii beneficiaza de dreptul de a introduce actiuni la organele comunitare de jurisdictie.

Acest drept este recunoscut functionarilor oficiali, sintagma care desemneaza persoanele numite in functii stabilite in cadrul personalului unei autoritati comunitare prin decizia scrisa a autoritatii competente sa numeasca, potrivit regulamentului de personal in vigoare.

In afara acestora, regasim celalalt personal, pe care 1-am analizat in primul capitol al prezentei lucrari (temporarii, personalul auxiliar, consilierii speciali etc.).

Din punct de vedere al ponderii lor, constatam ca 'recursurile agentilor comunitari reprezinta aproximativ un sfert din totalul cauzelor supuse Curtii de Justitie'.

Continuandu-si rationamentul, autorul citat arata ca 'nici un alt sector de drept comunitar nu este atat de discretionar ca dreptul functiei publice'.

Tuturor le este recunoscuta capacitatea de a se adresa organelor jurisdictionale comunitare, in urmatoarele conditii:

- se impune avizul autoritatii investite cu puterea de numire;

- adresarea se face pe cale ierarhica, prin intermediul superiorilor directi, scopul procedurii fiind acela de a asigura conditiile rezolvarii amiabile a litigiilor;

- foarte important este faptul ca functionarii comunitari au dreptul sa actioneze impotriva oricarui act care ii afecteaza, chiar daca actul atacat nu le-a fost lor adresat ci altor persoane;

- conditia care se impune este ca actul, prin continutul lui, sa afecteze dreptul functionarului reclamant, sau un interes al aces­tuia, iar functionarul sa actioneze in valorificarea propriului interes.

- interesanta si relevanta este si dispozitia care indrituieste functionarul comunitar sa atace orice decizie care il afecteaza, indiferent daca este vorba despre o decizie care a fost deja luata sau care trebuia sa fie luata insa institutia nu a facut acest lucru.

Regasim aici distinctia dintre forma tipica si forma asimilata a unui act juridic, specifica dreptului administrativ, care legiti­meaza o actiune in contencios administrativ.

Forma tipica este atunci cand actul a fost deja emis insa el are caracter ilegal, iar cea asimilata este atunci cand autoritatea competenta nu a emis actul desi trebuia, era obligata sa o faca.

In dreptul comunitar, constatam ca prin articolul 90 (8) aliniatul (2) se instituie regula ca orice persoana vizata de prezentul Statut se poate plange impotriva unei decizii care considera ca il afecteaza fie ca decizia a fost deja luata fie ca nu a fost luata, desi autoritatea era obligata sa o ia.

Concluzii cu privire la dreptul functionarilor comunitari de a introduce actiuni in fata organelor comunitare de jurisdictie:

a) Art. 179 din Tratatul CE dispune referitor la competenta Curtii de Justitie de a 'statua cu privire la orice litigiu dintre comunitate si agentii sai in limitele si conditiile determinate de Statut sau rezultand din regimul aplicabil acestora din urma';

b) Termenul de agent trebuie privit in sens larg, astfel incat drep­tul sa priveasca in egala masura atat functionarii comunitari, 'oficialii comunitatilor' cat si alte categorii de personal, in care se include personalul temporar, auxiliar si local, consilierii etc;

c) Procedura sesizarii de catre functionarul comunitar a organelor de jurisdictie este dominata de principiul ca sesizarea se face prin intermediul sefilor ierarhici si cu avizul A.I.P.N.

d) Functionarii sunt indrituiti sa actioneze impotriva oricarui act care ii afecteaza, indiferent

ca acest act le este lor adresat sau vizeaza alte persoane. Singura conditie este ca functionarul sa promoveze actiunea in ocrotirea unui interes propriu si concret;

e) Fundamentul competentei Curtii de Justitie in spetele care ii privesc pe functionarii publici se regaseste in art. 91, par. l din Statutul functionarilor care da in competenta Curtii litigiile cu caracter patrimonial si in cauzele prevazute de Statut, atributul de a controla integral exercitiul puterii discretionare si de a modifica sau raporta masura contestata.

11. Principiul radierii sanctiunilor disciplinare

Articolul 89 din Statut da dreptul functionarului sanctionat disciplinar sa ceara stergerea din dosarul sau personal a sanctiunilor care i-au fost aplicate.

Acest drept se naste la intervale diferite de timp, in functie de sanctiunea disciplinara a carei radiere se cere. Astfel, in cazul in care functionarul solicita radierea sanctiunilor de avertisment si mustrare (blam) termenul cerut este de trei ani de data cand i-a fost aplicata sanctiunea respectiva.

In cazul in care se cere radierea oricarei alte sanctiuni, cu exceptia celei a revocarii, termenul este de sase ani.

Constatam ca nu este vorba de o radiere de drept, regasita in sistemele nationale ale functiei publice, ci o radiere la cerere, care este lasata la latitudinea autoritatii investita cu puterea de numire, si care implica si decizia consiliului de disciplina.

O alta observatie care se impune a fi facuta vizeaza termenele mari care trebuie sa curga pentru a se putea solicita radierea sanctiunii, chiar in cazul unor sanctiuni care nu prezinta gravitate deosebita, cum sunt avertismentul si blamul.

3. Sanctiunile disciplinare aplicabile functionarilor comunitari

Sanctiunile disciplinare sunt prevazute in articolul 86 (24) rapor­tat la articolul 51 din Statut, din a caror analiza constatam ca legiuitorul comunitar a operat o ierarhizare a acestora, de la cele mai usoare pana la cele mai grave.

Constatam totodata caracterul legal al acestor sanctiuni, regasirea, in sfera disciplinarului, a principiului legalitatii din penal, nullum crimen sine legem, nulla poena sine lege.




Din continutul titlului VI care reglementeaza 'regimul discipli­nar', raportat la cel al Anexei IX care il dezvolta, desprindem conclu­zia ca autoritatea care aplica sanctiunea este tinuta, in realizarea competentei sale, de aplicarea acelor sanctiuni prevazute de Sta­tut si dupa procedura instituita de acesta si de anexele sale.

Aceste sanctiuni pot fi grupate in mai multe categorii:

1. Din punct de vedere al naturii lor, identificam:

a) sanctiuni cu caracter moral (avertismentul, blamul);

b) sanctiuni care afecteaza cariera functionarului;

c) sanctiuni cu caracter pecuniar (suspendarea dreptului la pensie al functionarului, ca sanctiune complementara alaturi de revocare);

d) sanctiuni cu caracter complex, care afecteaza, in egala masura, cariera functionarului dar au si caracter pecuniar (exemplu reducerea cu una sau mai multe trepte, retrogradarea).

2. Din punct de vedere al caracterului lor, putem determina:

a) sanctiuni cu caracter principal (avertismentul, mustrarea, suspendarea temporara la avansare pe scara ierarhica, revocarea si concedierea pentru motive de necorespundere profesionala);

b) sanctiuni cu caracter complementar (suspendarea dreptului la pensie).

3. Din punct de vedere al efectelor lor, sanctiunile disciplinare pot fi:

a) sanctiuni care atrag incetarea raportului de functie comuni­tara (revocarea, concedierea pentru insuficienta profesionala);

b) sanctiuni care nu atrag incetarea acestui raport ( restul sanctiunilor, cu caracter material sau moral);

c) sanctiuni care determina intreruperea raportului de functie comunitara (suspendarea functionarului).

3.1. Avertismentul

Este prima sanctiune enuntata de articolul 86, ceea ce determina concluzia ca, de vreme ce acest text opereaza o ierarhie din punct de vedere al gravitatii lor, este cea mai usoara sanctiune disciplinara.

O asemenea calificare, la randul ei, este atrasa de gravitatea faptei, astfel incat vom intelege ca se aplica in cazul celor mai putin periculoase abateri disciplinare.

In dreptul public romanesc avertismentul, ca sanctiune care intervine in cazul raspunderii contraventionale este definit ca atragerea atentiei persoanei asupra faptei savarsite, pericolului acesteia, cu recomandarea ca pe viitor sa nu mai repete fapta respectiva si sa se conformeze dispozitiilor legale.

Avertismentul reprezinta o sanctiune principala cu caracter moral, iar rolul sau este, pe de o parte, de a pune pe faptuitor in postura de a-si constientiza fapta, dar totodata de a-l determina sa nu o mai repete in viitor.

De aceea consideram ca in cazul avertismentului primeaza rolul preventiv fata de cel sanctionator.

In dreptul muncii avertismentul este definit ca fiind 'comunica­rea scrisa facuta salariatului prin care i se atrage atentia asupra faptei savarsite si i se pune in vedere ca ,daca nu se va indrepta si va savarsi noi abateri, i se vor aplica sanctiuni mai grave, pana la desfacerea contractului de munca'.

El reprezinta o sanctiune mai grava decat mustrarea, care este prima sanctiune disciplinara.

Procedura aplicarii avertismentului este comuna cu procedura mustrarii, si ea consta in urmatoarele aspecte:

a) competenta sa aplice cele doua sanctiuni este autoritatea investita cu puterea de numire;

b) aceasta va proceda la aplicarea uneia din cele doua sanctiuni fie din proprie initiativa fie la propunerea superiorului ierarhic al functionarului care a comis fapta;

c) autoritatea competenta sa aplice sanctiunea nu este obligata sa solicite avizul consiliului de disciplina;

Avertismentul si blamul sunt de fapt singurele sanctiuni discipli­nare pentru care nu se impune avizul organului de disciplina. Preci­zam ca dispozitia art. 87 este permisiva, in sensul ca el prevede ca A.I.P.N poate pronunta sanctiunea avertismentului si a blamului fara pronuntarea organului de disciplina, rezultand ca textul nu obliga, dar nici nu interzice, iar daca autoritatea vrea sa consulte organul nu i se interzice sa o faca;

d) subzista dreptul functionarului comunitar de a fi ascultat inainte de a i se aplica una din cele doua sanctiuni;

e) se aplica scris.

3.2. Blamul

Reprezinta cea de-a doua sanctiune disciplinara prevazuta de articolul 86. Spre deosebire de sanctiunea avertismentului, unde regasim expres formulata forma scrisa a acestuia, la mustrare textul nu mai prevede forma scrisa, rezultand, per a contrario, ca poate imbraca atat forma orala cat si cea scrisa.

Ea se aplica tot pentru abateri care nu au o gravitate deosebita, dar care, daca se repeta, pot atrage consecinte negative atat pentru institutie cat si pentru functionar.

Are tot caracter moral si urmeaza aceeasi procedura de aplicare ca si avertismentul.

3.3. Suspendarea temporara a dreptului de avansare pe scara  ierarhica

Analizand problemele legate de cariera functionarului comunitar si, in cadrul acesteia, sistemul de notare si avansare am constatat ca prin articolul 44 se instituie norma de principiu potrivit careia orice functionar care a implinit doi ani vechime pe o anumita treapta a gradului sau accede in mod automat la treapta superioa­ra pe acest grad.

Constatam ca prin acest text se instituie principiul ca avansarea este determinata de o anumita vechime. Avansarea intervine automat la toti functionarii, cu exceptia acelora care au comis abateri disciplinare.

In aceasta situatie are loc o intrerupere a acestei avansari automate, comandata de ratiuni care tin de comportamentul necorespunzator al functionarului comunitar.

Aceasta sanctiune are caracter complex, deoarece ea afecteaza si cariera functionarului dar si drepturile sale banesti, dat fiind faptul ca o avansare in ierarhie implica un spor de retributie.

 3.4. Reducerea treptei de salarizare

Spre deosebire de sanctiunea anterioara, care vizeaza o intrerupere in avansarea, prezenta sanctiune vizeaza o coborare pe treapta de salarizare corespunzatoare gradului sau.

Ea are aceleasi trasaturi ca si cea anterioara, in sensul ca reprezinta tot sanctiuni care afecteaza cariera dar si veniturile functio­narului, ambele intervenind atunci cand se comit abateri care prin gradul lor de periculozitate priveaza functionarul de exercitiul dreptului la aparare si de o anumita pozitie in ierarhia gradului sau.



3.5. Retrogradarea

Spre deosebire de ultimele doua sanctiuni, care nu afecteaza gradul ci doar treapta pe care se afla plasat functionarul, in cadrul gradului sau, retrogradarea este o sanctiune care vizeaza pierderea gradului insusi.

In dreptul muncii, aceasta sanctiune se situeaza, de regula, pe locul penultim, in functie de gravitatea faptei si a sanctiunilor, fiind ultima care poate fi aplicata astfel incat sa se pastreze raportul juridic de munca.

Destinatia ei este sa se aplice acelor persoane care, 'nefiind la prima abatere disciplinara, aducand prejudicii materiale si morale insemnate unitatii, in imprejurari si cu antecedente disciplinare care confera faptei un grad ridicat de periculozitate''.

Retrogradarea reprezinta o sanctiune cu efecte asupra carierei, asupra veniturilor, dar si cu un important impact moral deoarece functionarul isi pierde, pentru o anumita perioada pozitia ierarhica, existand inclusiv posibilitatea de a ajunge ca ,pe perioada cat dureaza sanctiunea, sa ajunga sa lucreze in subordinea unor persoane care sunt inferioare gradului sau.

3.6. Suspendarea din functie

Sanctiunea suspendarii este traditionala pentru functiile si demnitatile publice nationale, regasita si la functionarii internationali. Ea il impiedica pe functionarul sanctionat sa-si exercite preroga­tivele de functie publica pentru o anumita perioada de timp.

Ea intervine in caz de abatere grava, cand functionarul se face vinovat fie de o neindeplinire a obligatiilor sale profesionale fie de o infractiune de drept comun, autoritatea investita cu puterea de numire poate sa dispuna imediat suspendarea din functie a autorului unei asemenea greseli.

Decizia de suspendare trebuie sa contina, in mod obligatoriu, urmatoarele clauze:

-        precizarea daca functionarul isi pastreaza, pe perioada suspendarii, neafectata remuneratia;

-        in cazul in care va avea loc o retinere din retributia functionarului, decizia trebuie sa prevada ce procent din aceasta este supus retinerii.

Statutul prevede ca nu poate sa fie retinut mai mult de 50% din retributia de baza a functionarului.

Decizia de suspendare este un act cu caracter provizoriu, care trebuie definitivat intr-un interval de patru luni de la data cand a fost luata.

In acest interval, se pot intalni urmatoarele situatii:

- nu intervine nici o decizie pana la sfarsitul celor patru luni, ceea ce atrage dreptul functionarului comunitar de a-si primi inapoi integral retributia;

- intervine o decizie, situatie in care statutul functionarului va fi reglementat conform deciziei respective;

- functionarul poate sa faca obiectul unei urmariri penale, in care caz statutul functionarului se va definitiva abia dupa ce organul de jurisdictie penala se va pronunta in mod definitiv si irevocabil.

3.7. Revocarea din functie

Revocarea reprezinta sanctiunea cea mai grava, alaturi de cea de concediere pentru motive de necorespundere profesionala. Ambele sanctiuni an ca specific faptul ca pun capat definitiv unei anumite functii.

Revocarea poate fi insotita si de suprimarea dreptului la pensie de vechime, fara ca efectele acestei sanctiuni sa se poata intinde si asupra altor drepturi ale functionarilor.

Atunci cand functionarul si-a incetat in mod definitiv functia, decaderea totala sau partiala din dreptul de pensie poate sa intervina, fara a putea afecta si alte drepturi ale functionarului comunitar.

Revocarea este singura sanctiune disciplinara care nu poate fi radiata din dosarul personal al functionarului, data fiind gravitatea ei, a faptelor care au determinat-o si faptul ca ea determina incetarea definitiva a functiei.

3.8. Concedierea pentru insuficienta profesio­nala

Adevarata capacitate a unei persoane de a face fata postului pentru care a candidat si pe care 1-a obtinut, prin promovarea unui concurs sau examen, se verifica in mod efectiv in exercitarea prerogativelor de functie publica.

Este astfel posibil sa se constate ca, desi o persoana care a candidat pentru ocuparea unei functii comunitare sau a fost selectata ca fiind corespunzatoare, sa se dovedeasca faptul ca ea nu intruneste conditiile necesare pentru mentinerea in postul respectiv.

In aceste situatii, cum mentinerea pe postul respectiv nu mai poate fi realizata deoarece pune in pericol activitatea institutiei, va putea interveni concedierea functionarului pentru motive de insufi­cienta profesionala.

Regimul acestei institutii, asemanator celei cu acelasi titlu intalnita in regimul juridic al salariatului, presupune urmatoarele elemente:

a) sanctiunea poate interveni atunci cand functionarul 'face dovada unei insuficiente profesionale in exercitiul functiilor sale';

b) autoritatea investita cu puterea de numire, in momentul in care constata ca functionarul nu este capabil sa indeplineasca, in bune conditii, atributiile care ii revin, are doua posibilitati:

- fie sa-l concedieze pe functionar;

- fie sa propuna trecerea acestuia intr-un post inferior.

Din modul in care este formulat articolul 51 aliniatul (1) paragraful 2, rezulta ca autoritatea investita cu puterea de numire, in baza puterii discretionare de care dispune, are aptitudinea sa-l concedieze pe functionar sau sa-i ofere acestuia un post pe care il apreciaza corespunzator pentru acesta, insa inferior postului pe care il ocupa in prezent.

c) propunerea care are ca obiect aplicarea acestui tip de sanctiune trebuie sa cuprinda cauzele care o motiveaza;

d) obligativitatea comunicarii deciziei functionarului in cauza;

e) posibilitatea ca functionarul care urmeaza sa fie sanctionat sa poata formula orice observatie cu privire la care este acuzat si pe care le considera utile in solutia ce urmeaza a fi adoptata;

f) competenta in a emite decizia de concediere apartine autoritatii investite cu puterea de numire, cu indeplinirea formalitatilor procedurale prevazute de Anexa IX la Statut.




[1] M. Preda, Drept administrativ. Partea generala, vol.I, Ed. Lumina Lex, Buc., 2000, p. 136.







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Administratie


Demografie
Stiinte politice


O ROMANIE MODERNA CU O ADMINISTRATIE PUBLICA, TRANSPARENTA, EUROPEANA
Ghid al activitatii de cercetare - Studii universitare de licenta si masterat ID
TRENDURI MAJORE IN SISTEMUL OCUPATIONAL ROMANESC
Functia publica in dreptul intern si comunitar
Raport de analiza referitor la situatia Spitalului Municipal Pitesti si a modalitatii de implementare a schimbarii
PROTECTIA TINERILOR IN MUNCA REGLEMENTARI INTERNE SI COMUNITARE
PR-ul real estate
Implicatiile practice ale Ordonantei de Urgenta nr.105/2009 asupra personalului din sectorul public
DEFINIREA PROCESULUI BUGETAR SI CONTINUTUL FAZELOR ACESTUIA
ORGANIZAREA SI DESFASURAREA SEDINTELOR DE CONSILIU LOCAL