Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia. masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii


Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Administratie


Index » legal » Administratie
» Principiile procedurii administrative


Principiile procedurii administrative


  

Introducere

           Din perspectivea sociologica,administratia publica reprezinta sistemele birocratice si procedurile acestora care deservesc aparatul guvernamental si ii pun in aplicare politicile.

          Viata cotidiana ilustreaza curentul raspandit in opinia publica de utilizare a termenului de birocratie preponderant cu conotatiile negative.Iar procedurile administrative sunt primele acuzate pentru toate relele care sunt atribuite functionarimii.

Intr-adevar,incetineala,arta dilatorie cu care sunt duse la bun sfarsit anumite sarcini,obtuzitatea,rezistenta la schimbare si nu in ultimul rand risipa de resurse si energie pot fi,toate,legate intr-un fel sau altul,de existenta rutinelor administrative.

        Ca fiecare domeniu  al vietii sociale si administratia publica trebuie sa isi imbunatateasca modul in care functioneaza,trebuie sa progreseze,sa tina pasul cu evolutia societetii si a nevoilor comunitatii pe care o deserveste.



In absenta unei procedure administrative unitare,demersul de a optimiza functionarea entitatilor publice poate fi iluzoriu.

        Intr-o societete bazata pe principiile ststului de drept este important ca puterea conferita administratiei publice sa decurga sis a fie enuntata intr-un mod neechivoc prin Constitutie si prin lege.

        Daca abilitatea legala este o conditie esentiala a legitimitatii exercitatrii puterilor administratiei,aceasta nu este si suficienta.Trebuie sa recurgem si la alte principii pentru a face ca procesul administrative sa asigure celor administrati un tratament adecvat si echitabil.

1. Principiile procedurii administrative

Principiile,ca abstractizari sintetice prin care se redau trasaturile commune,generale,proprii unui fenomen sau grupari de fenomene reprezinta un important instrument de cunoastere a dimensiunilor si caracteristicilor procedurii administrative.

Printre principiile generale ale procedurii administrative enumeram pe cele ale:

    -legalitatii;
    -exercutarii obligatorii si cu buna credinta a competentei;

    -egalitatii in fata administratiei publice;

    -motivarii actelor si masurilor dispuse;

    -transpaarentei;

    -subsidiaritatii;

    -celeritatii;

    -obligativitatii aducerii la cunostinta a actelor adoptate si a masurilor dispuse;

    -exercitarii controlului activitatii executive;

    -exercitarii ierarhice a recursului administrative;

    -colaborarii si cooperarii in realizarea sarcinilor administratiei;

    -raspunderii pentru activitatea exercitarii.

In procedura administrative contencioasa mai sunt aplicabile si urmatoarele principii:

    -contradictorialitatii;

    -independentei in activitatea administrative-jurisdictionala;

    -garantarii dreptului la aparare si la exercitarea cailor de atac in fata instantelor          judecatoresti;

    -stabilitatii actului administrative-jurisdictional.

O privire asupra doctrinei ne releva proocuparea diversilor autori pentru problematica principiilor care guverneaza procedura administrative.

Astfel M.Anghene se opreste asupra prinipilor legalitatii, contradictorialitatii, adevarului material,aprecierii autonome a problemelor,motivarii,irevocabilitatii si limitarii recursului ierarhic.

In contextual evocarii principiului legalitatii,autorul releva importanta deosebita a competentei organului administrative de stat,adica a capacitatii acestuia de a actiona din punct de vedere juridic,probleme ce formeaza de regula obiect de reglementare in primele capitole ale codurilorde procedura administrative.

 O atentie deosebita este acordata  si principiului motivarii care presupune necesitatea ca organul emitent sa arate in mod expres si implicit elementele de fapt si de drept care determina solutia adoptata.Motivarea este privita din aceasta perspective ca un element essential pentru convingerea cetatenilor cu privire la legalitatea si oportunitatea actului administrative,sporind increderea acestora in aparatul administratiei publice.

       Pentru E.Hritcu principiile caracteristice codurilor de procedura administrativa sunt: principiul legalitatii,principiul imbinarii intereselor generale ale statului cu cele individuale ale cetatenilor,principiul adevarului material,principiul participarii active si al contradictorialitatii,principiul aprecierii autonome a probelor si autonomia organului administrative in adoptarea deciziilor,principiul motivarii actelor administrative si principiul desfasurarii accelerate a procedurii administrative.

       Respectarea principiului legalitatii,cel mai important dintre acestea,enuntat de regula de toti specialistii,presupune,in opinia acestei  autoare,in primul rand cerinta ca actele administrative,cu deosebire  cele individuale,sa fie emise pe baza legii sau a unei dispozitii intemeiate pe lege,iar continutul lor sa corespunda scopului urmarit de legiuitor prin actul normative in executarea caruia se emite respectivul act administrative.

       In al doilea rand principiul legalitatii implica obligatia administratiei ca in solutionarea oricarui caz sa respecte si dispozitiile regulilor generale de procedura administrativa cuprinse in codurile de procedura referitoare atat la competenta,cat mai ales cele referitoare la pregatirea,emiterea si forma actelor administrative individuale,la drepturile aferente partilor in cursul desfasurarii procedurilor administrative,la respectarea regulilor procedurale,referitoare la recursul administrativ,precum si cele referitoare la procedura de executare a actelor administrative individuale.

      Importanta practica a principiului legalitatii era relevata in special,pentru ca pe baza acestuia se aprecia ca putea fi condusa cu success o procedura contencioasa impotriva unei decizii date de catre un organ administrativ,nu doar pentru incalcarea dispozitiilor procedurii administrative,dar si pentru cazuri incompentente,in care starea de fapt fusese incorrect sau incomplete stabilita de incalcare a drepturilor procedurare ale partilor sau pentru exces ori abuz de putere.

       Cu privire la principiul legalitatii-“forma de garantare cea mai elaborata impotriva posibilului arbitrariu al autoritatii executive”-D.Apostol Tofan,apreciaza ca acesta are totusi ingradit adeseori de posibilitatea pe care chiar  legea o acorda autoritatii administrative de a alege intre mai multe decizii,fiind vorba,evident de termenul puterii discretionare si implicit de riscul excesului de putere.

       Actul administrative  adoptat pe baza exercitarii unei asemenea puterii neputand fi insa arbitrar ,limitele puterii discretionare ar urma sa fie “gradate”,apreciaza autoarea,de alte principii generale,ale dreptului administrativ care la randullor ar trebui sa isi gaseasca consacrarea in viitorul Cod de procedura administrativ.

       In acest context se apreciaza ca pot fi avute in vedere principiul rationalitatii, al justitiei sau al echitatii,al egalitatii,dar mai ales,principiul proportionalitatii,care s-a aflat in mod special in atentia juristprudentei si a doctrinei in ultimile decenii,fiind consacrat in majoritatea constitutiilor occidentale,precum si in Constitutia Romaniei adoptata in anul 1991.

        Si pentru acesta autoare este imperioasa consacrarea expresa a principiului motivarii in fapt si in drept a actelor administrative emise sau adoptate de autoritatile administrative.

2. Principiile de organizare si functionare ale administratiei publice locale

      Administratia publica,ca si componenta a sistemului de organizare sociala,presupune existenta unor principii pe baza carora sa-si poata intemeia structura sis a-si ghideze functionarea.In Legea nr.215 /2001 si in Constitutia Romaniei sunt formulate principiile pe care se intemeiaza administratia publica din unitatile administrativ-teritoriale din Romania,si anume:

-principiul autonomiei locale;

-principiul descentralizarii si deconcentrarii serviciilor publice;

-principiul eligibilitatii autoritatilor administratiei publice locale;

-principiu legalitatii;

-principiul consultarii cetatenilor in solutionarea problemelor locale de interes deosebit.

 

2.1 Principiul autonomiei locale

       Continutul acestui principiu si valentele sale complexe rezulta din ansamblu reglementarilor cuprinse in dispozitiile Legii 215/2001 si reprezinta chintesenta intregii activitati publice in unitatile administrative-teritoriale.

       Aplicarea acestui principiu nu poate adduce atingere caracterului de stat national, unitar si indivizibil al Romaniei.

       Inspirata din Cartea Europeana a Autonomiei Locale,noua lege administratiei publice locale confera un loc central acestui principiu,caruia i-a dedicat chiar prima sectiune a sa,intitulata “Regimul general al autonomiei locale”.

       Conform articolului 3 alin.1.”prin autonomia locala se inteleg dreptul si capacitatea efectiva a autoritatilor administartiei publice locale de a solutiona si de a gestiona, in numele si in interesul colectivitatilor locale pe care le reprezinta,treburile publice”.

      Acest drept se exercita de consiliile locale si primari,precum si de consiliile judetene,acestea fiind autoritati ale admiistratiei publice locale alese prin votul universal,egal,direct,secret si liber exprimat.

   Ca si in Cartea Europeana a Autonomiei Locale,definitia data autonomiei locale de catre Legea nr.69/1991 lasa deschisa problema criteriilor de repartizare a competentelor intre organelle centrale si locale,intru cat aceste texte s-au limitat sa vorbeasca despre “dreptul si capacitatea autoritatilor locale de a solutiona si gestiona o parte importanta a treburilor publice”.

      Totusi,art.120,alin.2 al Constitutiei face unele precizarii stipuland ca “primarii si consiliile locale rezolva treburile publice din commune si orase”.

       Art.5 al Legii nr.215/2001 realizeaza tocmai o delimitare mai exacta o competentelor autoritatilor administractiei publice locale,precizand ca acestea au “dreptul ca,in limitele legii,sa aiba initiative in toate domeniile,cu exceptia celor care sunt date in mod expres in competenta altor autoritati publice”.Cu alte cuvinte,noua reglementare institute oligativitatea stabilirii “competentelor si atributiilor autoritatilor administratiei publice locale,numai prin lege”.

      Trebuie remarcata precizia pe care noua lege o face cu privire la caracterul autonomiei locale,acestea fiind numai administrativa si financiara,exercitandu-se pe baza si in limitele prevazute de lege.Ia priveste organizarea, functionarea, competentele, atributiile, precum si gestionarea resurselor care, potrivit legii,apartin comunei,orasului sau judetului.

      Autonomia locala are drept fundament economic sfera patrimoniala propie pe care autoritatile locale o gestioneaza ca un autentic  proprietar.Astfel autoritatile administratiei publicii locale au dreptul la resurse propii, pe care trebuie sa le gestioneze potrivit atributiilor ce le revin.In conformitate cu acest principiu, ele administreaza sau dispun de resurse financiare, precum si de bunurile proprietate  publica sau privata ale comunelor, oraselor si judetelor.

      In  scopul  asigurarii autonomie locale, ele au dreptul sa institue sis a preceapa impozite sit taxe locale,sa elaboreze sis a aprobe bugetele de venituri si cheltuieli ale comunelor, oraselor sau judetelor.

      In conceptia acestei legii,autonomia locala este circumscrisa de consacrarea principiului subsidearitatii, potrivit careia “exercitarea competentelor si atributiilor stabilite prin lege revine autoritatilor administratiei publice locale care se gasesc cel mai aproape de cetatean.

      Totodata, se arata ca “stabilirea de competente si atributii pentru alte autoritati trebuie sa tina seama de amploarea si de natura raspunderii ce le revine, precum si de cerintele de eficienta si eficacitate “.

       Demna de remarcat este introducerea, intr-o forma imperativa, a altor doua prevederi,si anume:

-autoritatile administratiei publice centrale nu pot stabili sau impune nici un fel de responsabilitati autoritatilor adminisrtatiei publice locale in procesul de descentralizare a unor servicii publice ori al crearii de noi servicii publice,fara asigurarea mijloacelor financiare corespunzatoare pentru realizarea respectivelor responsabilitati.

-autoritatile administratiei publice centrale vor consulta, inainte de adoptarea oricarei  decizii, structurile asociative ale autoritatilor administratiei publice locale,in toate problemele care le privesc in mod direct.

       In ceea ce priveste raporturile dintre autoritatile administratiei publice locale si cele de la nivel judetean:

-ele nu sunt raporturi de subordonare;

-se bazeaza pe principiile autonomiei,legalitatii, responsabilitatii, cooperarii si solidaritatii in rezolvarea problemelor intregului judet.Introducerea acestor principii a determinat o crestere a rolului consilului judetean de coordonare a eforturilor si actiunilor consiliilor locale in vederea solutionarii problemelor de interes comun pentru intregul judet.

        Deosebiri de esenta intre veche si noua lege a administratiei  publice locale si cu privire la dreptuirle de asociere si de cooperare al autoritatilor administratiei publice locale.In timp ce,in vechea lege,referirile la asociere si cooperare erau numai mentionate la capitolul atributiile consiliilor locale, fiind deci atributii,in noua lege,asocierea si cooperarea sunt considerate drepturi ale autoritatilor administratiei publice locale,ele constand in:

 -dreptul autoritatilor administratiei publice locale de a coopera si de a se asocia cu alte autoritati ale administratiei publice locale din tara sau din strainatate si dreptul de a adera la asociatii nationale si internationale;

-dreptul de a incheia intre ele acorduri si de a participa,inclusiv prin alocare de fonduri, la initierea si la realizarea unor programe de dezvoltare regionala;

-dreptul consiliilor locale si consiliilor judetene din unitatile administrativ – teritoriale limitrofe zonelor de frontiera de a incheia acorduri de cooperare transfrontaliera cu autoritatile similare din tarile vecine in domeniile lor de competenta si de a participa la crearea de organisme comune  pentru realizarea obiectivelor cooperarii transfrontaliere;

-dreptul consillilor locale si judetene de a participa cu capital sau cu bunuri, in numele si in interesul colectivitatilor locale pe care le reprezinta,la constituirea de societati comerciale sau la infiintarea unor servicii de interes public local ori  judetean, dupa caz.

           De asemenea,legea stabileste ca initiative autoritatilor administratiei publice locale de a coopera si de a se asocia cu autoritati ale administratiei publice locale din stainatate, precum si de a adera la o asociatie internationala se va face numai pe baza avizului Ministerului Afacerilor Externe si Ministerul Administartiei si Internelor.

            Legea recunoaste totodata necesitatea exercitarii unui controlul administrative si financiar din partea statului,dar care trebuie sa se exercite in limitele si in conditiile prevazute de lege.

         Intr-o viziune simplista,autonomia locala nu reprezinta un regim adminiostrativ;ea nu cuprinde numai idea autoadministrarii,ca in regimul de descentralizarii administrative, ci si idea de autoguvernare, cu atributii de legiferare.In literature Americana de specialitate, acest regim poarta numele de descentralizare politica si se intalneste in statele federale.

   -Guvernarea-consta in a fixa marile directii pe care le va urma o tara in politica economica, curturala, sociala.

 Guvernarea nu cuprinde insa numai categoria de atributii executive, ci si posibilitatea, dreptul de putere publica de a edicta normele generale, marile directii ale vietii si activitatii statului.

   -Administrarea-consta in dreptul de a decide mijloacele prin care se pot realiza scopurile generale urmarite de guvern se de a pune in practica aceste mijloace pana la obtinerea rezultatului.




 Asadar,autoguvernarea locala sau descentralizarea politica reprezinta dreptul diviziunilor  teritoriale ale statului de a-si edicta normele generale si obiectivele de conducere, statutele autonome care sa indice felul in care se va desfasura activitatea proprie a localitatilor.

    Autonomia locala reprezinta nu numai un sistem de organizare administrative ci si politica.

    Subdiviziunili politico-teritoriale ale statului isi maresc competenta cu  un numar de atributii cu caracter  eminamente politic.

    Aprofundand aceasta chestiune,se poate face o distinctie intre doua forme de autonomie,in functie de sursa drepturilor de putere publica.

    Atfel, putem distinge:

-autonomia imperfecta sau relativa ce se manifesta atunci cand dreptul de decizie al autoritatilor  locale emana,print-un concesiune din partea statului,in favoarea colectivitatii locale,ceea ce echivaleaza cu decentralizarea administrativa;

-autonomia perfecta apare atunci cand dreptul de a edicta norme generale de catre autoritatea locala emana de la insa-si colectivitatea locala.

     Acesta distinctie insa este greu de realizat,inru cat, si intr-un caz  si in celalalt,dreptul de putere publica are un continut identic ,indiferent daca  adunarea populara a colectivitatii participa direct la elaborarea normelor obiectivelor sau daca participa prin reprezentanti la aceste decizii.

     In ambele cazuri,tot sistemul de organizare politica a statului-fie el unitar sau federal- este acela care admite existenta acestor drepturi de putere publica in favoarea colectivitatilor.

    

 

2.2 Principiile descentralizarii si deconcentrarii serviciilor publice

     Principiul descentralizarii serviciilor publice este un principiu esential  al autonomiei locale si consta in organizarea,functionare,controlul si desfiintarea serviciilor publice de catre autoritatile adminstratiei locale.

     Principiu descentralizarii serviciilor publice nu are in vedere descentralizarea absoluta,adica transferarea tuturor activitatilor de la nivel central la cel judetean sau local. Acest lucru nu ar fi necesar,nici oportun,nici posibil mai ales daca avem in vedere multitudinea  de forme in care se pot organiza serviciile publice.

      Astfel serviciile publice organizate la nivel contrar sub forma autoritatilor publice sunt si vor exista intotdeuna la acest nivel.Rolul acestor servicii este tocmai de a concepe si a asigura strategia Guvernului in acel sector de activitate,careia  i se subsumeaza  activitatile practice,concrete realizate la nivelurile inferioare.

     Descentralizarea serviciilor publice este legata si de nivelul de dezvoltare economica-sociala a localitatii sau judetului respective:

-pe de o parte,cu cat localitatea este mai dezvoltata din acest punct de vedere,cu atat mai mult locuitorii sai au nevoie de mai multe asemenea servicii publice,mai diversificate si de o calitate superioara.

-pe de alta parte,gradul de dezvoltare economico-sociala a localitatii isi pune amprenta asupra posibilitatii acoperirii costurilor pe care le presupun aceste servicii publice, inclusiv  asupra calitatii,operativitatii si eficientei lor.

      In ceea ce priveste reglementarile de ordin constitutional,Constitutia din 2003 adauga principiul descentralizarii  serviciilor publice pe cel al deconcentrarii(art.120).Art.123 elimina confuzia care se face intre notiunea de descentralizare si de concentrare inrtu cat precizeaza ca “prefectul este reprezentatul Guvernului pe plan local si conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale din unitatile administrativ-teritoriale”.

In mod concret,unele ministere si organe centrale ale administratiei publice de specialitate au organizate servicii publice deconcentrate,cele mai multe dintre ele avand sediul in municipiul resedinta de judet.

      Aceste servicii din teritoriu are ministerele si ale altor organe de specialitate ale administratiei publice centrale si in servicii deconcentrate si nu descentralizate,asa cum prevedea vechea Constitutie.Ele sunt servicii exterioare ale ministerelor,adica servicii publice dependente de ministere.Specialistii au aratat ca,din moment ce aceste servicii sunt conduse de catre prefect, in calitatea sa de reprezentat al Guvernului,ele “nu pot fi considerate descentralizate”.Aceasta, deoarece descentralizarea semnifica situatia in care conducerea serviciului public este aleasa /numita de catre autoritatea deliberative a adminisrtratiei locale,in timp ce deconcentrarea presupune numire conducerii serviciului public printr-un ordin al ministrului,intru cat este vorba de delegarea catre alte personae a unor atributii concentrate in mana ministrului.

       Specialistii au aratat ca deconcentrarea serviciilor publice ale ministerelor reprezinta imputernicirea unor servicii publice administrative care isi au sediul in unitatile administrative-teritoriale,de a reliza la acest nivel atributiile si competentele ce le revin ministerelor.

       In concluzie,se poate spune ca aceste servicii publice ale ministerelor organizate in teritoriul nu puteu fi decat deconcentrate,singurele servicii publice descentralizate fiind acelea organizate in comune,orase sau judete de catre autoritatile administartiei publice locale.

      Astfel,Legea 215/2001 stipuleza ca serviciile publice ale comunei sau orasului se infiinteaza si se organizeaza de catre consiliul local in principalele domenii de activitate,potrivit specificului si nevoilor locale,cu respectarea prevederilor legate si in limita mijloacelor financiare de care dispune.Acestea sunt servicii publice descentralizate in adevaratul sens al cuvantului.

  2.2.1 Descentralizarea administravtiva

       Descentralizare administrative este ael regim in care administratia intereselor locale ete data in grija organelor alese pe plan local de catre colectivitalile locale.

       Acest regim este complet opus regimulu centralizat.

       Dscentralizarea  presupune:

-pe de o parte, delegarea responsabilitatilor si resurselor unor autoritati infrantionale relativ independentesi autonime care raspund in fata cetatenilor regiunii sau comunitatii si n u in fata puterii centrale;

-pe de alta parte, iminuarea competentelor care apartin autoritatilor centrale.

       Astfel, statul poate acorda judetelor si comunelor anumite competente cum ar fi:organizarea politiei, dreptul de a stabili impozite, de a recurge la masura exproprierii, de a detine bunuri I domeniul public.

       Din acest principiu decurg doua consecinte:

-absenta starii dde dependenta fata de autoritatile locale, aceasta absenta a subordonarii putand fi de intensitati variabile datorita faptului ca autonomia colectivitatilor teritoriale nu se manifesta decat intr-o anumita masura si deci ea poate fi,mai mult sau mai putin, limitata;

-diversitatea situatiilor locale, prin cre intelegem diversitatea structurilor, modalitatilor si actiunilor  intreprinse de catre colectivitatile teritoriale:

       -diversitatea logica si vizibila ce se manifesta din momentul in care acestor colectivitati de baza le este conferita o anumita autonomie,de a se defini si de a-si conduce prporiile masuri;

       -aceasta diversificare a definitiei, ca si a conduitei misiunilor incredintate        clectivitatilor teritoriale decurge direct din descentralizare.

      O activitate este descentralizata atunci cand regulile dupa care se conduce sunt edictate de catre autoritatile ce emana de la coectivitatea care realizeaza aceasta activitate.Ca urmare, o grupare descentralizata prin libertatea de actiune fata de puterea centrala.

       Un element important al miscarii de descentralizare a fost intarirea, chiar instaurarea  unor guvernari intermediare(regiuni, provincii, state).Fie simultan, fie la putin timp dupa aceea, numeroase tari s-au aratat interesate de descentralizarea fiscala.Descentralizarea fiscala se refera la marimea controlului autoritatilor  locale asupra resurselor financiare, fie in termeni de repartizare a cheltuielilor, fie a generarii de venituri.Multe din lucrarile de specialitate privind descentralizarea fiscala se concentreaza asuprea naturii transferurilor inter-guvernamentale si asupa deferentelor in ceea ce priveste capacitatea de generare a veniturilor a deferitelor tipuri de autoritati.un aspect primar in analiza descentralizarii fiscale este reprezentat de echilibrul intre competentele autoritatilor locale si resurselor financiare necesare exercitarii acestor competente.

     Aceasta miscare a fost insotita de incurajarea cetatenilor si gupurile de a participa la adoptarea deciziior publice si dezvoltarea organizatiilor comunitare in zonele urbane si rurale.

    Principalele caracteristici ale regimului descentralizat sunt urmatoarele:

a.corespunzator fiecarei categorii de interese(centrale, comunale, judetene) trebuie sa existe un organism distinct in ierarhia adinistrativa-aceasta intru cat nu exsta identitate de nevoi si interese pentru toti cetatenii, in acelai timp, in orice parte a teritoriului si in toate privintele; ca urmare, nu exista nici necesitatea instituirii unor reguli administrative uniforme si cu atat mai putin nu exista o aplicare uniforma a unor reguli care sunt si trebuie sa fie diferite;

b.fiecare organism din ierarhia administrativa trebuie sa aiba personalitate juridica, capacitatea de a fi subiectiv activ si pasiv de drepturi si obligatii recunoscute prin legile de organizare;

c.statul trebuie sa acorde unitatilor sale teritoriale anumite drepturi de putere publica, care sa  nu constituie insa concesiunea unui drept de autoguvernare, autoritatile centrale ale puterii executive rezervandu-si dreptul de s supraveghea activitatea autoritatilor locale, exercitand asupra acestora un anumit tip de control.

    Drepturile de putere publica ale colectivitatilor teritoriale sunt, in consecinta, drepturi derivate.

d.colectivitatile teritoriale trebuie sa aiba dreptul de a avea un patrimoniu necesar indeplinirii atributiilor administrative, determinate prin legile de organizare;

e.colectivitatilor locale trebuie sa li se acorde dreptul de a-si allege, ele insele, administratorii, organele insarcinate cu gestiunea intereselor locale.

   Diferenta esentiala intre centralizare si descentralizare consta tocmai in aceasta caracteristica:administratia descentralizata este administratia condusa de organele locale(alese), in timp ce administratia centralizata aleasa seminfica administratia condusa de organele locale numite de catre administratia centrala;

f.existenta unei competente pur teritoriale si organice, a unei sfere de interese distincte, a unor functiuni administrative determinate prin legile de organizare;

g.colectivitatile teritoriale trebuie sa li se asigure venituri suficiente care sa le confere indepententa, libertatea necesara, posibilitatea de a-si alege, ele insele, mijloace financiare.Un principiu important al desentralizarii afirma ca transferul competentelor de la stat catre colectivitatile locale trebuie sa fie insotite de trenasferul, contomitent, de resurse financiare corespondente.

     Fara mijloace finaciare nu exista o reala descentrelizara, unii autori mergand pana intr-acolo incat sustin ca libertatea locala-comunala-este o chestiune de disponibilitati bugetare.

    Vom prezenta, in continuare, cateva consideratii ale prof esorolui Allan Rosenbaum privind descentralizarea.

   Principalele avantaje ale descentralizarii sunt:

1.Principalul avantaj este acela ca descentralizarea constituie un mod de fragmentare si dispersare a puterii politice.Trebuie spus ca guvernele raman institutiile cele mai puternice din societate.Nu numai ca stabilesc regulile care guverneaza sistemul economic, dar guvernele, si numai ele, au autoritatea, capacitatea si puterea sa dispuna in mod legitim de bogatia, libertatea si chiar de viata individului.In fata acestei puteri este important sa se stabileasca si sa se mentina in sistem de echilibru.Descentralizarea reprezinta cel mai bun mijloc, dar nu unicul, pentru a realiza un asemenea echilibru.Acest echilibru al puterilor poate fi realizat prin:

     -descentralizarea capacitatii de adoptare  a deciziilor in chiar interiorul statlui.Asadar cum au aratat Montesquieu si Madison, este essential ca “o ramaura” sau “un actor ( o personalitate) san u fie  autoritate sa exercite singuri puterea.In majoritatea cazurilor, acest lucru a avut drept  consecinta, constituirea unor corpuri judiciare si legislative independente.

     -constituirea mai multor niveluri de guvernare, fiecare avand un anumit  grad  de independenta si autonumie  in raport cu cealalta.Obiectivul este de a evita o concetrare excesiva a puterii  si a autoritatii  si de a promova crearea elitelor concurente.

 2.Un al doilea avantaj al descentralizarii este acela ca ea serveste crearii unui spatiu civic suplimentar.Generand mai multe centre de putere, in mod inevitabil se creeaza mai mult spatiu in care organizatiile societatii civile (grupuri de interese, sindicate, media) pot sa dezvolte sis a gaseasca mijloace de subzistenta.Asemenea centre  ale puterii, in special atunci cand benificiaza de o anumite autonomie, ot contribui la consolidarea responsabilitatii guvernului fata de societate.

3.Al trilea avantaj al guvernarii descuntralizate este faptul ca ea creeaza oportunitati pentru aparitia gruparilor politice de opozitie si, mai ales, resurse pentru  partidele politice de opozitie.Descentralizarea  asigura partidelor politice de opozitie  ocazia  de a  se moboliza, de a-si concentra eforturile si de a-si castiga  puteri care decurg din exercitiul responsabilitatiolor locale.

4.Al patrulea avantaj al descentralizarii este acela ca  ea creeaza numeroase oportunitati de dezvoltare a competentelor si practicelor democratice.Numerosi observatori, incepand cu Rousseau, au sugerat ca guvernamantul local constituie nu numai  o rampa de lasare spre  pozitii mai inalte, dar si o experienta in domeniul negocierii si compromisului, elemente necesare unei guvernari democratice.

5.Al cincilea avantaj al descentralizarii este ca ofera mai multe oportunitati cetatenilor in cautarea unui anumit serviciu.Daca solutia obtinuta la un anumit nivel nu este satisfacatoare,cetatenii pot pune in practica strategii menite a provoca o reactie poztiva pe langa o alta instanta.

6.Al saselea avantaj al descentralizarii este adaptarea sa la diversitatea asteptarilor populare.In numeroase tari, regiunile au venituri, nevoi diferite si gazduiesc numeroase grupuri entice, regionale si tribale.Descentralizarea permite combaterea unei anumite uniformitati cu posibilitatea de a face adaptari la nive local si de a fi intr-o masura mai mare in accord cu nevoile si interesele poulatiei.

7.Al saptelea avantaj al descentralizarii este ca ea creeaza un sentiment mai puternic de eficacitate politica in randul cetatenilor.In general, populatia tinde sa reactioneze pozitiv la un guvernamant mai apropiat de ea si mai tangibil, chiar daca politicile urmarite de gurvenamant nu sunt cele mai  favorabile pentru indivizi.




8.Descentralizarea ofera mai multe posibilitati initiativei economice locale.Un grad ridicat de autonomie locala , competente extinse, inclusive in domniul fiscal si legislative sunt conditiile reusitei dezvoltari economice locale.

   Limitele descentralizarii au in vedere:

1.Un domeniu vizat este cel al fiscalitatii.Pericolele sunt mari atunci cand  actorii locali nu au responsabilitatea de a colcta propriile venituri, ci din contra, depind de veniturile cele sunt cedate de un nivel superior.Acest tip de situatie contribuie la iresponsabilitatea fiscala.

2.Un alt pericol potential al descentralizarii este acela ca  instantele locale pot fi acaparate de elitele locale  foarte bine plasate si organizate.Madison pledat in favoarea unei circumscriptii mai vaste si  mai unitare, considerand ca acesta sunt mai putin susceptibile de a fi acaparate si controlate de catre elitele locale.

3.O alta problema este aceea ca instantele locale, chiar daca sunt conduse de indivizi bine  intentionati si care iau pozitie, risca sa aiba o perspective ingusta de comparatie  cu cea a guvernului in ceea ce priveste politicile publice.Astfel, eforturle de a realiza o politica de interes general pot, delibera sau nu, sa fie contracarate de actiunea autoritatilor locale.Acest lucru se intampla mai ales cand politica publica in cauza nu actioneaza in mod clar in interesului nivelului local.

4.O alta dificultate reala,care devine din ce in ce mai evidenta in multe tari, pe masura ce acestea isi ajusteaza politicile de descentralizare este aceea ca o asemenea strategie poate servi, ca fatada, pentru e permite guvernului central sa evite responsabilitatea in ceea ce priveste serviciile esentiale.Astfel, din ce in ce mai multe guverne nationale, sub presiunea financiara, au tendinta de a transefera competente autoritailor locale fara, insa, a le furniza si resursele necesare.

     In acest cadru general, repartitiile competentelor ar trebui sa se bazeze pe opt principii dintre care patru de organizare si patru de realizare :

1.Transferule de competente nu implica retragerea nici unei atributii a colectivitatilor descentralizate ci dimpotriva, ele le confera acestora atrbutii noi.Astfel spus, legea nu trebuie sa urmareasca o redistribuire a misiunilor actuale intre stat si colectivitatile locale si sa  confere colectivitatile locale misiuni noi, care pana acum au fost exercitate de catre stat;

2.Transferule de competenta nu trebuie sa aduca nici o atingere preeminentei statului ci trebuie sa ii permita  sa se  consacre  mai mult misiunilor sale fundamentale legate de suveranitatea nationala, precum: jusitia, politia, afacerile externe, securitatea.

   De asemeana, statul defineste si pune in aplicare politica economica si sociala a natinunii  el este singurul care dispune de puterea de reglementare generala, putand defini, prin legi si decrete de aplicare, conditiile in care colectivitatile locale trebuie sa-si exercite noile atributii;

3.Transferurile de competente nu trebuie sa permita unei colectivitati teritoriale sa-si exercite tutela asupra unei colectivitati orice character ierarhic fiind exclus in relatiile dintre colectivitatile teritoriale acestea vor putea stabili,intre ele, relatii contraactuale, atunci cand vor dori sa se asocieze in vederea executarii competentiilor lor.

   Colectivitatile locale sunt, ca urmare, considerate autonome, fiecare in sfera lor de competente, aceste sfere fiind bine separate unele de altele, fiecare colectivitate teritoriala putantd exersa atributiile sale, fara a avea nevoie sa faca apel la o alta categorie de colectivitate teritoriala.

   Astfel, se va trece de la o schema administrativa de tip vertical la una de tip orizontal(stat-regiune-judet-comuna), fiecare in domeniul sau gestionandu-si, in mod paralel, atributiile fara  a fi supusa controlului unei alte categorii de colectivitati;

4.Transferurile de competenta sa fie definite  in functie  de vocatia principala a fiecarui nivel  de colectivitate.Ca urmare  orice transfer  trebuie sa aiba in vedere  ansamblul atributiilor relative la o competenta data si sa fie efectuat in profilul unei singure categorii de colectivitate care va detine astfel responsabilitatea deplina.

    Fiecare transfer se va face in beneficial colectivitatii cele mai apte  de a exercita competenta respective in raport cu nevoiile cetatenilor.Astfel, reparatia competentelor poate viza atribuirea:

  -catre comune- a ansamblului atributiilor relative la amenajarea  salolui si a echipamentelor proximitate;

  -catre judete-a responsabilitatii de a asigura ajutoare si servicii care fac apel la solidaritatea sociala;

  -catre regiuni a misiunii de planificare impulsionare si  incitare  in domeniul economic,social si cultural;

5.Primul pricipiu de realizare consta in faptul ca transferurile de competenta trebuie sa fie insotite de transferuri resurselor corespondente.Ele nu trebuie, in niciun caz , sa ofere statului ocazia de a realiza un transfer global de obligatii  in detrimental colectivitatilor locale.Ca urmare , orice transfer de competente trebuie sa fie urmat de transferul resurselor pe care statul le consacra exercitarii competentei respective,pentru a impiedica cresterea  prelevarilor fiscale obligatorii ale colectivitatilor locale;

6.De asemeanea transferul competentelor trebuie sa antreneze punerea la dispozitie,in profitul colectivitatilor locale a mijloacelor necesare exercitarii acesteia, in sensul ca anumite servicii sau parti de servicii ale statului care indeplinesc exclusive o competenta bine definite si care vor trece in sarcina unei colectivitati locale, trebuie sa fie transferate la acestea din urma in conditii fixate prin decret.

     Transferul competentelor trebuie sa antreneze punerea gratuita la dipozitie de catre clectivitatea atributara, a mobilelor sau imobilelor functionarii acesteia.In schimb colectivitatea benificiara va putea achizitiona aceste bonuri in condtiile pietzei, cu exceptia cazului in care ele le apartin domniului public;

7.Transferul competentelor trebuie sa fie completat printr-un efort paralel de deconcentrare a atributiilor care contiuna sa intre in resonsabilitatea statului.

   Transferul competentelor nu suprima insa, in mod necesar, orice interventie a statului in domeniile respective.El antreneaza, in numeroase cazuri, noi forme de actiune si de control din partea puterii publice.

   Unei puteri descentralizate trbuie sa ii corespunda o putere deconcentrata.Aceasta deoarece ar fi inoportun sa se intareasca putere anumitor alesi locali, concentrandu-se exercitarea atributiilor la reprezentantii judetelor si ai regiunilor, mai ales in cea ce priveste aplicarea regulilor generale si stabilirea conventiilor necesare armonizarii actiunilor puterii publice cu cele ale colectibitatii locale.

8.Transferurile de competente trebuie sa defineasca, in interesul genereal, un aunumit numar de obligatii pentru colectivitatile locale.

   Spre exemplu, exercitarea libera a unor cimpetente mai lagri de catre colectivitatile locale nu trebuie sa semnifice, cu toate aceste, o dispersie a informatiilor statistice si ca urmare este necesara mentinerea modalitatilor anterioare de culegere a datelor.De asemenea, obligatiile impuse de aparare nationala, in numele interesului general al natiunii, trebuie sa se aplice tuturor colectivitatilor locale si institutiilor lor.

       2.2.2 Descentralizarea politica implica conferirea, catre cetateni, a unei puteri mai mari in procesul de luare a deciziilor, in particular acest lucru realizandu-se prin derularea unor procese democratice.

  Dincolo de argumentele ce sustin descentralizarea politica, este de retinut urmatoarea afirmatie: “deciziile luate cu o cat mai mare participare din partea cetatenilor vor fi mai bine fundamentate si mai relevante avand in vedere diferitele interese care se manifesta la nivelul societatii, decat acelea luate numai la nivelul autoritatilor politicilor nationale.Acest concept implica faptul ca, alegerea reprezentantilor, prin vot pe circumscriptii electorale, permite cetatenilor sa ii cunoasca mai bine pe cei care ii reprezinta public si in acelasi timp, permite alesilor sa cunoasca mai bine nevoile si aspiratiile celor care i-au ales”(Rondinelli,1999).

   Succesul descentralizarii politice, in general, depinde de o serie de componente cheie:reforme constitutionale sau statutare, existenta pluralismului politic, inatrirea corpurilor legiuitoare si a unitatilor politice locale.Absenta unora dintre aceste aspecte poate conduce la “capturarea” sistemului electoral de catre elite locale care, apoi ar putea dezvolta si implementa politici si actiuni care sa ii favorizeze pe ei sau grupurile care ii sustin.Deobicei, descentralizarea politica determina baza aparitiei si dezvoltarii a numeroase sarcini administrative la nivelul sectorului public.

          2.2.3 Deconcentrarea

    Regimul care are la baza principuil deconcentrarii reprezinta un regim tranzitoriu catre descentralizarea adminitrativa.<Deconcentrarea nu este decat o amenajare teritoriala a administratiei statului, sau o amenajare practica a centralizarii.Prin ea insasi, ea nu are valoare democratica.Deconcentrarea se manifesta prin principii si reglui aflate in stransa dependenta fata de stat.Acesta este cel care isi numeste agentii deconcentrati penrtu a-l reprezenta, pt a vorbi si actiona in numele sau in circumcriptiile administrative, cel care organizeaza pur si simplu o localizare a pterii sale, fara a aduce insa atingere unitatii statului.>

    El se maifesta atunci cand se acorda unei autoritati locale sau specializate, a carei titulari sunt numiti de puterea centrala, dreptul de a lua anumite decizii.

    De exemplu:printr-o lege se mareste competenta de decizie a prefectului, functionar numit de puterea centrala.

    Elementul electivitatii organelor administrative locale face distnctia intr regimul de descentralizare administrative si cel de deconcentrare.

    Astfel, spre deosebire de regimul descentralizat, in care organele locale sunt alese pe plan local de catre colectivitatile locale, in regimul deconcentrat, ele sunt nmite de catre putrerea centrala.

    Spre deosebire, insa, de regimul centralizat, in care organelle de la nivel territorial erau simpli agenti ai statului, fara putere de decizie, in regimul deconcentrat, desi aceste organe raman ierarhic subordonate autoritailor centrale, ele dobandesc, insa, competenta proprie de decizie.

    Administratia centrala si administratia deconcentrata formeaza ansamblul Administratiei Statului, iar agentii numiti de catre puterea centrala pt a fi agentii sai locali raman supusi controlului ierarhic si autoritatii sale.

-a deconcentra ineamna a repartiza mai bine actiunile indeplinite de catre administratiile statului intre nivelul national de concepere a acestor actiuni si nivelul territorial de executie a acelorasi actiuni.

-aceasta nu reprezinta o reforma definitive sau ireversibila intr-cat o competenta care a fost deconcentrata, la un moment dat, poate tot atat de bine, la un alt moment sa fie reluata si asumata de nivelul central al statului.

-prin deconcentrare, statul nu isi imparte puterea sa, ci se apropie de cetateni, instaland la fata locului servicii specializate dotate cu o anumita autonomie.

    Uneori insa, aceasta deconcentrare se poate transforma in “deconcentralizare”, prin care intelegem situatia in care competenta a statului, care ramane competenta statului, nu poate fi pusa in aplicare decat in urma eliberarii unui aviz din partea alesilor locali.

    In acest caz nu putem vorbi descentralizare deoarece alesii locali nu isi asuma nici o competenta juridica, nici responsabilitatea financiara a actiunilor avute in vedere.Nu putem insa afirma ca este nici o simpla deconcentrare, intr-cat avizul alesilor, nu poate fi cerut si luat in considerare.Acest caz, putin particular, vizeaza mai mult un obiectiv politic decat o finalitate tehnica.

    In finalu; acestei prezentari conceptuale a deconcentrarii in raport cu decentralizarea trebuie sa retinem faptul ca cei doi termeni nu trebuie niciodata confundati, deoarece ei sunt antonimici.

    Astfel, descentralizarea presupune o impartire a puterilor intre stat si colectivitatile locale, conform unor modalitati variabile ce depind de tradiiile istorice ale fiecari tari, in timp ce, prin deconcentrare statul nu isi imparte puterea sa, ci el se apropie de cetateni, instaland la fata locului servicii specializate dotate cu o anumita autonomie.

2.3 Principiul eligibilitatii autoritatilor administratiei publice locale

       Pincipiul eligibilitatii autoritailor administratiei publice locale nu este formulat ca atare, in mod expres, in dispozitiile constitutionale, ci numai in prevederile Legii nr.215/2001 si ale Legii nr.70/1991 privind alegirele locale.

       In Constitutie se prevede numai ca primarii, consiliile locale si judetene sunt alese in conditiile legii(Art.121).Ele nu sunt autoritati ale statului intru-cat nu exercita vreo una dintre puterile sale.Menirea lor este nuamai de a administra treburile unitatilor administrative-teritoriale in care sunt alese, in interesul colectivitatilor locale care i-au ales.Puterea lor nu deriva prin puterea statului ci din cea a alegatorilor pe care ii reprezinta si in numele carora actioneaza.

     Potrivit Legii nr.70/1991, consiliile locale si judetene, precum si primarii si Consiliul General al Municipiului Bucuresti se laeg prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat.Viceprimarii, presedintele si vicepresedintii consiliuui judetean se aleg prin vot indirect.

    Consiliile locale si judetene se laeg pe circumscrpitii electorale, prin vot exprimat pe baza scrutinului de lista, iar primarii comunelor si oraselor se aleg prin circumsrcpitie electorale, prin vot exprimat pe baza scrutinului universal.

    Totodata, pentru a fi ales consilier sau primar, candidatul trebuie sa respecte anumite conditii de eligibilitate:

         -calitatea de alegator-cetatenii romani care au implinit varsta de 18 ani(inclusive cei care implinesc aceasta varsta in ziua alegerilor), potrivit Art.36 din Constitutie;

         -dreptul de a fi ales-cetatenii romani cu drept de vot care au implinit varsta de cel putin 23 de ani, daca nu le este interzisa asocierea in partide politice;

         -domiciliul in tara(Art.16, alin.3 din Constitutie), pe teritoriul unitatii administrativ teritoariale pentru care candideaza.

    Privind alegerea consiliului judetean se impune o precizare.In versiunea initiala a Legii nr.69/1991, acesta era ales prin vot indirect de catre un corp de electori format din totalitatea membrilor consiliilor locale din judetul respective, in termen de 30 de zile de la constituirea consiliilor locale.

     In present, sistemul alegerii indrecte a fost inlocuit cu sistemul alegerii directe de catre cetatenii cu drept de vot din cadrul judetului respective, sistem ce reprezinta, in mod indiscutabil, modalitatea cea mai democratica de constituire a autoritatilor publice locale deliberative organiate la nivelul judetului.



2.4 Principiul legalitatii

     Asezat la baza administratiei publice din unitatile administrative-teritoriale, acest principiu constituie unul dintre elementele esentiale ale conceptului statului de drept, potrivit caruia toate subiectele de drept-persoane fizice, juridice, autoritati ale administratiei publice locale-trebuie sa se supuna legalitatii sis a se conformeze acesteia.

In toate documentatiile moderne este cunoscut faptul ca administratia este”supusa” regulii de drept, norme juridice, acesta fiind unul dintre principiile liberalismului politic.

Acest principiu are in vedere toate aspectele organizatorice si functionale prin care se infaptuieste administratia publica in unitatile administrative-teritoriale, si anume: alegerea, constituirea, componenta, organizarea, functionarea si activiatile (actele pe care le adopta) acestor autoritati. De exemplu, pentru ca actiunile autoritailor representative alese sa produca efecte juridice, trebuie ca acestea sa fie recunoscute de catre stat. Aceasta recunoastere presupune in fapt si in drept incadrarea lor in ordinea juridica a statului, aceasta realizandu-se numai daca alegerea lor s-a facut potrivit legii, iar actiunile acestor autoriati publice alese sunt in conformitate cu legea.

Principiul legalitatii presupune tocmai ca toate aceste elemente sa fie in conformitate in primul rand cu prevederile constitutionale, cu legile, dar si cu celelalte acte normative bazate pe lege. Nerespectarea acestui principiu atrage dupa sine raspunderea juridica prevazuta de lege si aplicarea sanctiunilor corespunzatoare.

Principiul consultarii cetatenilor in solutionarea problemelor locale de interes deosebit

    Acest principiu este consacrat expres in dispozitiile articolului 2 din Legea nr. 215/2001 si este completat de dispozitiile articolului 43, alin. 2, care detaliaza in mod concret problemele care sunt discutate in sedinta publica si in legatura cu care primarul poate propune consultarea cetatenilor prin referendum, si anume:

·         Bugetul local;

·         Administrarea domeniului public si privat al comunei sau al orasului;

·         Participarea la programe de dezvolatare judeteana, regional, zonala sau de cooperare transfrontaliera;

·         Organizarea si dezvoltarea urbanistica a localitatilor si amenajarea teritoriului;

·         Asocierea sau cooperarea cu alte autoritati publice, organizatii neguvernamentale, personae juridice romane sau straine.                          

Este limpede ca primarul, ca autoritate executiva, are competenta de a initia declansarea procedurii de consulatare a populatiei. Daca consiliul local hotaraste in sens afirmativ, primarul va lua masurile ce se impun pentru organizarea acestei consultari. In caz contrar, primarul nu are dreptul de a dispune vreo masura referitoare la referendumul local.

In prezent, nu exista dispozitii speciale referitoare la referendumul, local, exceptie facand cele referitoare la referendumul local initiat pentru demiterea primarului.

Elaborarea unei reglementari privind organizarea si desfasurarea referendumului local reprezinta o cerinta de maxima urgenta. 

Legalitatea reprezinta un principiu fundamental care sta la baza fenomenului administrativ si caruia i se subordoneaza actiunea administratiei publice.

Administratia publica supusa rigorilor acestui princiliu, atat sub latura  ei materiala, cat si sub cea formala, trebuie sa se intemeize pe lege, identificata cu notiunea de drept, care reprezinta o baza de referinta in aprecierea acesteia. Legalitatea este sinonima cu regularitatea juridica si presupune ca actiunea administratiei sa tina seama de doua elemente: obligatia de conformare la lege si obligatia de initiativa pentru a asigura aplicarea legii.

Executarea obligatorie si cu buna-credinta a competentelor cu care a fost investita realizarea standardului unei administratii moderne.

Scopul fundamental al administratiei publice este acela de a asigura realizarea interesului general, public, exprimat de vointa suverana a poporului transpusa in lege.

Legiuitorul constituant a definit statul roman ca stat de drept [art.1 alin.(3)din Constitutie], dandaui acestui concept valoarea de principiu constitutional.

Exigentele statului de drept presupun ca, in activiatea sa, administratia publica sa respecte strict legalitatea, iar , in cazul incalcarii lui, sa fie constituite mecanismele care sa asigure restabilirea acesteia. “Principiul legalitatii”, apreciaza E.D.Tarangul, “consista in regula ca toate dispozitiile pe care le ia statul, trebuie sa fie date pe cale generala si impersonala si ca toate actele individuale ale statului trebuie facute in baza si in conformitate cu dispozitiile luate mai inainte pe cale generala si impersonala. In consecinta, actele administrative, care sunt acte individuale, trebuie facute numai in baza si in cadrul dispozitiilor stabilite mai inainte pe cale generala si impersonala de catre legiuitor”.

Actul administrativ, ca principal instrument prin care se realizeaza administratia publica, este un act unilateral, in sensul ca autoritatile de executie adopta acte obligatorii si executorii, fara concursuri sau cu acorduri de vointa al celor carora actele respective le reglementeaza conduita.

In realizarea activitatii lor, autoritatile administratiei publice exercita atributii de putere publica, astfel putandusi impune vointa pe cale unilaterala.

Daca legalitatea activitatii administratiei publice este supusa controlului jurisdictional, oportunitatea, din potriva, este exclusa de acest control. Sfera oportunitatii, a puterii discretionale a administratiei este foarte larga si, ca atare, exista posibilitatea de a se confunda cu abuzul, manifestanduse excesul de putere.

2.5 Principiul proportionalitatii

   In masura in care administratia publica dispune de puteri care ii permit sa asigure promovarea interesului general, uneori putand aduce atingerea drepturilor si intereselor cetatenesti, cum ar fi, spre exemplu, puterea exercitata in circumstante exceptionale, ea nu trebuie sa uzeze de acestea decat in limitele necesare, atingerile aduse acestor drepturi si libertati devenind ilegale atunci cand sunt excessive in raport cu finalotatea actiunii administrative. Este necesar ca administratia publica sa actioneze in astfel de situatii cu respectarea principiului proportionalitatii.

Proportionalitatea trebuie analizata in legatura cu puterea discretionara de care beneficiaza administratia publica pentu indeplinirea misiunilor sale.

 Actionand in diverse domenii-ordine publica, urbanism, utilitati publice etc.-administratia trebuie sa isi adapteze permanent mijloacele la finalitatea urmarita, incalcarea principiului proportionalitatii insemnand depasirea libertatii de actiune lasata autoritatii publice, utilizarea excesiva a puterii discretionare.

2.6 Principiul subsidiaritatii

   Tot mai frecvent, in limbajul analistilor politici din Romania este utilizata notiunea de subsidiaritate ca desiderat al unei actiuni publice eficiente si ca mijloc de repartizare eficienta a competentelor intre puterea centrala si activitatile administratiei publice locale.

Subsidiaritatea are la baza ideea fundamentala in conformitate cu care decizia in ceea ce priveste realizarea propriilor interese trebuie sa apartina persoanei, comunitatii, care sunt cele mai apropiate de aplicare adeciziei.

Acest principiu incearca sa raspunda unor nevoi de reasezare institutionala si de evolutie sociala si, pe de alta parte, unei nevoi de participare mai activa a cetatenilor la luarea unor decizii prin coborarea nivelului de luare a acestuia cu cat mai aproape de probleme concrete.

Principiul subsidiariatatii isi gaseste o definitie in cartea europeana Autonomiei Locale, care stipuleaza in art.4, intitulat:”Intinderea autonomiei locale”:”Exercitarea responsabilitatilor publice trebuie, de o maniera generala, sa revina, de preferinta, autoritatilor celor mai apropiate de cetateni. Atribuirea unei responsabilitati unei alte autoritati trebuie sa tina seama de amploarea si de natura sarcinii, preqm si de cerintele de eficacitate si de economie”.

2.7 Principiul centralizarii administrative

    Centralizarea administrative reprezinta acel regim administrative al unui stat in care autoritatile administratiei locale si cele ale administratiei specializate sunt numite de administratia centrala si sunt dependente direct de aceasta.

Administratiile centralizate prezinta urmatoarele caracteristici:

a)      interesele si nevoile cetatenilor, pana in cele mai mici amanunte, sunt considerate de catre puterea centrala ca fiind identice, in acelasi timp si in orice punct al teritoriului statului;

b)      administratiile centralizate au pretentia ca satisfac toate interesele si nevoile prin dispozitiile legale si in regulamente uniforme pe intreg teritoriul;

c)      organele aadministrative locale sunt numite de puterea centrala;

d)     puterea de decizie apartine puterii locale, organele locale nefiind decat simpli executanti si deciziilor adoptate la nivel central;

e)      resursele necesare pentru aplicarea deciziilor cad in sarcina puterii locale.

In cadrul sistemului centralizat, administratia statului este riguros ierarhizata.

Dreptul de decizie este concentrate la varful ierarhiei administrative. Nivelele subordinate nu fac decat sa transmita problemele circumsriptiilor administrative-teritoriale la organul competent sa le solutioneze, sa transmita, in sens invers, decizia luata si sa execute ordinele primate. Astfel, prin centralizare o vointa unica, pornind de la centrul statal, se transmite pana la cele mai indepartate circumscriptii administrative-teritoriale ale tarii.

In cazul unui regim centralizat, in teritoriu actioneaza numai agenti ai organelor centrale ale statului. Agentii sunt numiti, revocati si raspund exclusive in fata acestora. Ei sunt simpli agenti administrativi, nu au nici un fel de competenta proprie de decizie, avand doar doua obligatii: sa informeze centrul cu privire la sistuatia locala sis a execute in teritoriu deciziile centrului.

 

2.8 Principiul bunei administrari

Principiile consacratate de Curtea de Justitiei a Uniunii Europene in vederea asigurarii unei bune administrari pot fi sistematizate in partu grupe principale:

a). increderea si predictibilitatea sunt principii care vizeaza eradicarea arbitrariului din afacerile publice pot fi identificate prin certitudine si securitate juridica in actiunile administrative.

 Principuil administratiei prin lege presupune ca administratia publica sa isi desfasoare responsabilitatile conform legislatiei in vigoare, respectand regulile si principiile generale si in conformitate cu criteriile interpretative produse de curtiile de justitie.

 Principiul proportionalitatii si aplicarea sa au ca effect direct evitarea abuzului de putere publica, utilizarea in exces a puterii discretionare.

Proportionalitatea permite orientarea judecatorului in aprecierea sa privind exercitarea puterii discretionare a administratiei. Incalcarea principiului proportionalitatii reprezinta depasirea libertatii de actiune lasata la dispozitia peroanei administrative, utilizarea excesiva a puterii publice.

Pentru a evita excesul de putere apreciem necesara existenta unui cod etic pe care titularii puterii discretionare sa fie obligate sa iol respecte in exercitarea prerogativelor legale. Exercitatre de buna-credinta a drepturilor si libertatilor constitutionale, fara incalcarea drepturilor si libertatilor celorlalti reprezinta, de altfel, un principiu consacrat de Constitutia Romaniei, republicata (art.57), ca si proportionalitatea aplicata in cazul restrangerii exercitiului unor drepturi (aart.53).

Bibliografie

 

Institutii administrative, Emil Balan, Editura C.H.Beck, bucuresti 2008

Bazele administratiei publice, Alina Profiroiu, Irina Popescu, Editura Economica

Stiinta administrtiva, Alina Profiroiu, Editura Economica






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Administratie


Demografie
Stiinte politice


TEORIA ACTULUI ADMINISTRATIV
Elemente specifice managementului resurselor umane in institutiile publice
Caracteristicile institutiilor publice
Relatia prefectului cu serviciile publice deconcentrate
CONDITII GENERALE APLICABILE CONTRACTELOR DE FINANTARE NERAMBURSABILA DIN PARTEA COMUNITATII EUROPENE
Functia de antrenare
Reproiectarea sistemului organizatoric al oficiului judetean retea postala olt
Analiza SWOT a serviciului de termoficare din Municipiul Lupeni
Resursele administratiei publice
Politica de personal in institutiile publice