Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia. masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii


Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Administratie


Index » legal » Administratie
LUCRARE DE DISERTATIE DREPT SI ADMINISTRATIE PUBLICA - PARLAMENTUL EUROPEAN SI ALTE INSTITUTII ALE UNIUNII EUROPENE


LUCRARE DE DISERTATIE DREPT SI ADMINISTRATIE PUBLICA - PARLAMENTUL EUROPEAN SI ALTE INSTITUTII ALE UNIUNII EUROPENE




 

UNIVERSITATEA "SPIRU HARET"

FACULTATEA DE DREPT SI ADMINISTRATIE PUBLICA - BUCURESTI

Programul de Masterat: ONLINE



LUCRARE DE DISERTATIE

PARLAMENTUL EUROPEAN

SI ALTE INSTITUTII ALE UNIUNII EUROPENE

CAP. I. INTRODUCERE

 

 

Organizare: Biroul PE ; Conferinta Presedintilor grupurilor politice parlamentare ; Comisiile permanente , temporare si de ancheta ; grupuri politice parlamentare ; existenta mediatorului.

Biroul PE este format din presedinte si 14 vice-presedinti alesi de PE pentru 2 ani si jumatate cu posibilitatea reinnoirii.

Presedintele este ales cu majoritate calificata a voturilor exprimate in primele 3 tururi de scrutin. Daca se impune un al patrulea tur de scrutin, va fi ales cel care reuneste cel mai mare nr. de voturi.

Vice-presedintii se aleg numai in cadrul a 3 tururi de scrutin.Daca nu se impune in primele 2 tururi nici un candidat, atunci se va alege cu majoritate simpla in al 3-lea tur de scrutin.

Pentru acelasi mandat se aleg si 5 chestori ca membrii ai biroului care au drept de vot consultativ.

Conferinta Presedintilor grupurilor politice parlamentare (sau Biroul largit) include in componenta sa un presedinte desemnat, la care se adauga presedintii grupurilor parlamentare, iar uneori acestora li se mai adauga si cate un membru al respectivelor grupuri politice.

Comisiile permanente se infiinteaza pe domenii de interes.

Comisiile temporare , prin activitatea lor nu pot depasi max. 12 luni si urmaresc obiective precis determinate.

Comisiile de ancheta se infiinteaza de PE pentru a examina, fara a prejudicia atributiile conferite de tratate altor institutii sau organe , acuzatiile de savarsire a unor infractiuni sau cu privire la administrarea defectuoasa a dreptului comunitar, exceptie facand cazurile in care aceste fapte nu sunt in atentia unor organe jurisdictionale si atat timp cat nu a fost inceputa procedura jurisdictionala.

Comisiile de ancheta isi inceteaza existenta odata cu depunerea raportului in cauza respectiva.

Grupurile politice parlamentare sunt formatiuni organizatorice ale parlamentarilor constituite in functie de criteriile politice care ii separa sau unesc pe parlamentari.

Un asemenea grup se constituie printr-o declaratie adresata presedintelui parlamentului , declaratie care contine denumirea grupului, componenta grupului si semnatura parlamentarilor . Daca se considera necesar, in cadrul declaratiei se fac propuneri cu privire la componenta biroului.

Pentru infiintarea unui grup politic parlamentar este necesar un nr. minim de persoane.Acest nr minim de persoane evolueaza invers proportional cu nr. statelor reprezentate (nr. statelor creste, nr.minim de parlamentari scade)

Exista un grup al apoliticilor care au desemnat un reprezentant ce nu are drept de vot in cadrul conferintei.

Mediatorul la nivelul UE este numit de PE. Mediatorul este o persoana, nu o institutie, care face anchete din proprie intiativa sau atunci cand este sesizat.El este imputernicit sa primeasca cereri si plangeri de la orice persoana fizica sau juridica rezidenta intr-unul din statele membre , cu privire la situatiile de administrare defectuoasa a afacerilor comunitare.

Curtea de Justitie si Tribunalul de Prima Instanta nu pot fi anchetate de mediator.

In cazul in care mediatorul constata existenta unor fapte de administrare defectoasa sesizeaza institutia respectiva, aceasta trebuind sa raspunda in termen de 3 luni.

Mediatorul prezinta PE un raport cu privire la constatarile facute si anual intocmeste un raport de activitate.

Mandatul sau este egal cu cel al parlamentarilor, posibilitatea reinnoirii fiind admisa . Nu poate fi demis decat de Curtea de Justitie. Pe perioada mandatului este interzisa desfasurarea oricarei alte activitati, remunerate sau nu.

Actioneaza independent de oricare alta institutie.

Parlamentul european este unul din organele Comunitatilor Europene. Incepand cu anul 1979 este ales direct, o data la 5 ani, prin alegeri generale, libere si secrete. In perioada 1952-1976 membrii Parlamentului European erau numiti de catre parlamentele statelor membre. Parlamentul European este reprezentantul democratic al intereselor celor 450 de milioane de locuitori ai Uniunii Europene. Parlamentul European are trei sedii: la Strasbourg, Bruxelles si Luxemburg. Structurile politice existente in tarile membre se oglindesc in randul fractiunilor politice de la nivelul Parlamentului European. In acest parlament exista sapte fractiuni si o serie de deputati independenti. Deputatii din Parlamentul European provin din circa 160 de partide politice diferite, in care acestia sunt membri in tarile lor de origine. La data de 20 iulie 2004 a avut loc sedinta constitutiva a celei de-a sasea legislaturi a Parlamentului European, care numara acum 732 de deputati.

Parlamentul European este asa-numita camera a reprezentantilor cetatenilor din UE, in timp ce Consiliul Uniunii Europene este organismul reprezentativ al statelor din UE.

Regulamentul de functionare al Parlamentului European contine si alte reglementari privind modul sau de organizare.

CAP. II COMPONENTA PARLAMENTULUI EUROPEAN

Parlamentul European este organul reprezentativ al celor 450 de milioane de cetateni ai Uniunii Europene. Incepand cu 13 iunie 2004, acesta are 732 de membri. S-a decis ca numarul maxim de parlamentari europeni trebuie fixat la 732, cu un prag minim de patru si respectiv maxim de 99 de deputati pentru fiecare stat membru.

Alocarea locurilor in parlament are la baza o reprezentare degresiva si proportionala a statelor membre. Astfel, statele mici trimit mai multi deputati in PE decat ar trebui daca s-ar lua in considerare strict populatiile statelor respective. Configuratia actuala a Parlamentului European a fost stabilita prin Tratatul de la Nisa, care contine prevederi referitoare la echilibrul puterii si procesul decizional in cadrul Uniunii, in contextul unei structuri cu 27 de State Membre.Tarile in curs de aderare la Uniunea Europeana trimit un numar de observatori in Parlamentul European cu o anumita perioada de timp inaintea aderarii propriu-zise. Numarul de observatori si impartirea lor politica este inscrisa in tratatele de aderare ale tarilor respective.Observatorii pot participa la reuniunile comisiilor parlamentare, unde presedintele ii poate invita sa ia cuvantul, dar nu au drept de vot si nu pot lua cuvantul in sedintele plenare ale Parlamentului. Observatorii urmaresc dezbaterile din plen, din comisiile permanente si din grupurile politice din care fac parte pentru a fi deja familiarizati cu functionarea Parlamentului European la momentul aderarii. De la data aderarii si pana la organizarea de noi alegeri transnationale pentru Parlamentul European observatorii devin provizoriu deputati.

Astfel, numarul maxim de 732 de deputati poate fi depasit temporar. De exemplu, in 2004, numarul de locuri in Parlamentul European a fost ridicat temporar la 788 pentru a permite primirea reprezentantilor celor zece state care au aderat la UE pe 1 mai, dar a fost redus ulterior la 732 in urma alegerilor din iunie.

In urma semnarii Tratatului de aderare pe 25 aprilie 2005 la Luxemburg, Presedintele Parlamentului European a invitat parlamentele Bulgariei si Romaniei sa numeasca observatori din randul membrilor lor. Numarul acestora, 35 pentru Romania si 18 pentru Bulgaria, esta acelasi cu numarul fotoliilor parlamentare alocate celor doua tari dupa ce au aderat la 1 ianuarie 2007. Pana la urmatoarele alegeri europene din 2009, numarul de deputati europeni va creste temporar pana la 785, urmand sa fie apoi redus din nou la 732 conform prevederilor tratatului de la Nisa.[1]

Adunarea Generala, alcatuita acum din 142 de deputati, raspundea de toate cele 3 comunitati. Fara a beneficia de noi competente, adunarea isi schimba totusi denumirea in Parlamentul European. In 1971 CE are un propriu buget, la elaborarea si adoptarea caruia participa si adunarea. In 1979 au loc pentru primat data alegeri directe pentru Parlamentul European. In 1986 se semneaza Actul Unic European. In aceste tratate se foloseste pentru prima data notiunea de "Parlament European", ale carui drepturi sunt extinse si in procesul legislativ general. Conform Tratatului de la Maastricht parlamentul poate respinge un proiect de lege si fara acordul Consiliului de Ministri si poate infiinta comisii de investigatie.

Sediul central, sediile secundare si structura organizatorica

Sediul central al Parlamentului European se afla la Strasbourg. Acolo se tin cele 12 sedinte anuale in plen, a cate patru zile fiecare. Comisiile si fractiunile se mai pot de asemenea intruni la Bruxelles, unde de curand a avut loc si o sedinta plenara. La Luxemburg se afla sediul Secretariatului General. Secretariatul General este condus de un secretar general si este alcatuit din 8 directii, fiecare fiind condusa de un director general, la care se adauga un Birou juridic. Directiile Generale mai apropiate sferei politice isi au sediul la Bruxelles, celelalte la Luxemburg. Aici lucreaza circa 3500 de angajati, adica peste jumatate din personal, multi dintre acestia fiind traducatori si functionari ai serviciilor administrative.

Primul sediu al parlamentului a fost ales simbolic la Strasbourg, imediat dupa constituirea acestuia. Orasul constituie un simbol al reconcilierii franco-germane dupa cel de-al II-lea razboi mondial. Dar fiindca nu existau birouri, activitatile s-au mutat intai la Luxemburg. Dupa constituirea CEE in 1958 orasul Bruxelles a fost ales sediul Comisiei Europene. De aceea comisiile parlamentare se intrunesc acum la Bruxelles. In Tratatul de la Maastricht s-a stabilit definitiv ca sediul Parlamentului European este la Strasbourg; aceasta clauza a fost consolidata in Tratatul de la Amsterdam, nelipsind nici din actualul Tratat de la Nisa.

Parlamentul European este ales o data la 5 ani. Ultimele alegeri europene au avut loc in iunie 2004, in toate cele 25 de state membre. Urmatoarele alegeri vor avea loc in 2009. Numarul de deputati nu reflecta toate voturile primite; statele mai mici sunt reprezentate de un numar supraproportional de deputati, in timp ce cele mai mari, si mai ales Germania, de un numar subproportional. Aceasta regula s-a modificat putin cu ocazia extinderii UE de la 1 mai 2004. Dupa rearanjarea numarului de mandate, Germania nu a fost obligata sa cedeze o parte din mandate deputatilor din statele recent aderate, spre deosebire de celalalte state membre.

Aceasta inechitate are doua motive tehnice:

* Prin alegerea unei dimensiuni potrivite a fractiunilor parlamentare se asigura reprezentarea in parlament a diversitatii politice existente si in statele mai mici ale UE

* Daca s-ar lua in considerare totalul voturilor primite din fiecare tara, atunci numarul de deputati ar fi atat de mare incat Parlamentul European ar deveni ineficient.

Parlamentul are trei puteri importante:

1. Puterea legislativa, prin care impreuna cu Consiliul Uniunii Europene adopta legislatia europeana (directive, ordonante, decizii). Aceasta coparticipare la procesul legislativ asigura legitimitatea democratica a textelor de lege adoptate. PE nu are (inca) drept initiativ, adica nu poate inainta proprii proiecte de legi; acest lucru insa a fost prevazut in noua Constitutie a Europei. Acest drept initiativ il are la ora actuala numai Comisia Europeana. Dupa semnarea Tratatului de la Nisa, in majoritatea domeniilor politice deciziile se iau pe principiul co-participativ, la care parlamentul si Consiliul au drepturi egale, urmand ca in cazul in care nu se ajunge la un consens decizia sa fie luata in a treia sedinta, in cadrul unei comisii de mediere.

2. Puterea bugetara. Parlamentul European impreuna cu Consiliul sunt organele bugetare ale UE. Comisia Europeana intocmeste un proiect de buget. In faza de aprobare a bugetului Parlamentul si Consiliul au posibilitatea de a efectua modificari. La capitolul venituri bugetare ultimul cuvant il are Consiliul, la cel de cheltuieli il are Parlamentul. Dreptul de interventie al Parlamentului in domeniul cheltuielilor agricole este insa foarte redus. Insa de cand Parlamentului i s-a acordat dreptul de interventie bugetara ponderea cheltuielilor agricole din bugetul UE (cca. 100 mld. euro in anul 2004) a scazut de la aprox. 90% la 50%. Pentru exercitiul bugetar 2005 s-a prevazut o crestere a bugetului cu 10%, la suma de 109,5 mld. euro.

3. Puterea de control democratic asupra Comisiei Europene. Inainte de numirea membrilor acesteia, Parlamentul analizeaza in comisiile sale competenta si integritatea comisarilor desemnati. Parlamentul poate aproba numirea membrilor comisiei, sau impune retragerea unuia din comisari prin neacordarea votului de incredere. In afara de acestea, Parlamentul exercita un control politic prin Consiliul de Ministri si Consiliul European, cu precadere in afara CE, acolo unde aceste institutii au functii executive.

In general, Parlamentul a obtinut de la infiintarea sa o serie de noi competente, lucru care insa nu este bine cunoscut in public. Tema aceasta nu este tratata decat marginal in programele de invatamant si este deseori incorect prezentata de mass-media, poate si din cauza ca este atat de complexa.

Pentru a putea analiza serios anumite probleme parlamentarii se specializeaza pe anumite domenii. Acestia sunt delegati de fractiunile parlamentare sau de gruparile fara fractiune in cele 20 de comisii permanente si cele 2 subcomisii, care sunt responsabile pentru anumite domenii de specialitate si care pregatesc lucrarile in plen ale Parlamentului. In afara de aceasta exista si posibilitatea de a infiinta comisii temporare sau alte subcomisii.

Intre 10-13 septembrie 1950, in cadrul CECO (Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului) a avut loc prima sedinta a unei Adunari Parlamentare, alcatuita din 78 de membri ai parlamentelor nationale. Adunarea nu avea, in mare, decat rol consultativ, insa avea posibilitatea de a constrange Inalta Autoritate a CECO sa demisioneze, prin neacordarea votului de incredere. In 1957, odata cu Tratatele de la Roma, se infiinteaza Comunitatea Economica Europeana (CEE) si Comunitatea Europeana a Atomului (EURATOM). Adunarea Generala, alcatuita acum din 142 de deputati, raspundea de toate cele 3 comunitati. Fara a beneficia de noi competente, adunarea isi schimba totusi denumirea in Parlamentul European. In 1971 CE are un propriu buget, la elaborarea si adoptarea caruia participa si adunarea. In 1979 au loc pentru primat data alegeri directe pentru Parlamentul European. In 1986 se semneaza Actul Unic European. In aceste tratate se foloseste pentru prima data notiunea de "Parlament European", ale carui drepturi sunt extinse si in procesul legislativ general. Conform Tratatului de la Maastricht parlamentul poate respinge un proiect de lege si fara acordul Consiliului de Ministri si poate infiinta comisii de investigatie.

CAP. III ATRIBUTIILE PARLAMENTULUI EUROPEAN

 

1.      Control politic - PE controleaza din punct de vedere politic institutia executiva (Comisia). Atunci cand considera necesar, poate introduce o motiune de cenzura impotriva acesteia. De asemenea, controlul se exercita prin adresarea de intrebari scrise sau orale Comisiei.

2.      Functia consultativa - PE are dreptul de a emite avizele consultative in cadrul procedurii de adoptare a actelor normative comunitare . Avizul consultativ este obligatoriu de solicitat in cadrul procedurii de consultare , dar Consiliul UE nu este obligat sa-l duca la indeplinire.

Opus avizului consultativ este avizul conform, obligatoriu de cerut si de respectat de catre Consiliu. Sunt numai 5 domenii pentru care el trebuie solicitat :

- incheierea acordurilor de asociere

- aderarea de noi state membre

- modificarea atributiilor Bancii Centrale Europene

- modificarea statutului sistemului european al Bancilor Centrale

- numirea membrilor Comisiei

3. Functia decizionala - PE este cel care decide soarta bugetului comunitar (il adopta sau il respinge), avand rol decizional deplin. De asemenea, el participa in mod direct la adoptarea actelor normative comunitare in cadrul procedurii de co-decizie. Procedura a fost introdusa in '93 (Maastricht) si extinsa in 1999 (Amsterdam), conferindu-se PE largi puteri legislative . Atunci cand un act normativ comunitar este adoptat prin procedura co-deciziei, in titlul actului vom regasi ca institutii emitente, atat PE cat si Consiliul.

Atributiile Parlamentului European sunt de patru feluri:

- atributii decizionale legislative;

- atributii de ancheta si de avocat al poporului;

- atributii de supraveghere si control;

- atributii consultative.

Presedintele Parlamentului este ales prin vot secret cu majoritatea absoluta, pentru un mandat de 2 ani si jumatate. Are ca atributii mai importante: conducerea sedintelor plenare ale Parlamentului; exercitarea functiilor administrative; reprezentarea Parlamentului in raport cu celelalte institutii comunitare si la diferite ceremonii oficiale.

Biroul Parlamentului European este format din presedinte si un numar variabil de vicepresedinti. Mai fac parte si 5 membri numiti de Parlament, numiti chestori, care nu au insa drept de vot. Atributiile biroului: stabilirea compozitiei si organizarii Secretariatului general; desemnarea membrilor Comisiilor Parlamentare; organizarea si conducerea sesiunilor Parlamentului.

Biroul Parlamentului poate functiona si in forma largita prin participarea sefilor grupurilor politice parlamentare. Biroul largit al Parlamentului are ca atributii: organizarea interna a Parlamentului; relatiile cu institutiile necomunitare; stabilirea agendei sesiunilor parlamentare; atributii consultative in alegerea Comisiei Europene.

Comisiile parlamentare sunt formate din membri ai Parlamentului numite de Biroul Parlamentului. Sunt mai multe categorii de comisii:

- comisii permanente;

- comisii temporare;

- comisii mixte cu Parlamentele statelor asociate. Au ca atributii primirea proiectelor de legi pregatite de Comisia Europeana, studierea si amendarea acestora.

Grupurile parlamentare se constituie dupa criteriul national sau al apartenentei politice.

Adoptarea bugetului comunitar. Parlamentul imparte atributiile in acest domeniu cu Consiliul de Ministri. Parlamentul European are atributii privind cheltuielile neobligatorii, iar Consiliul de Ministri privind cheltuielile obligatorii.

        Constitutia de la Roma din anul 2004 reglementeaza foarte succint institutia Parlamentului European. Se prevede ca acesta exercita, alaturi de Consiliu, functia legislativa si bugetara, precum si functia de control politic si de consultare, potrivit conditiilor stabilite prin Constitutie si alege presedintele Comisiei Europene.

Parlamentul European este ales prin sufragiu universal direct de catre cetatenii europeni pentru un mandat de 5 ani. Numarul de membri nu poate depasi 736, cu fixarea unui prag minim de 4 membri pentru fiecare Stat Membru. Isi alege Presedintele si Biroul dintre membrii sai.

Inca din Tratatele CECO si CEE s-a prevazut realizarea unei reprezentari la nivelul Comunitatilor care s-a si realizat la inceput in cadrul Adunarii Comunitatilor, iar, in prezent, in cadrul Parlamentului European.

Tratatul CECO si Tratatul CEE prevedeau alegerea membrilor Adunarii, prin sufragiu universal direct, dupa o procedura uniforma in toate Statele Membre.

La 20 septembrie 1976 Consiliul a adoptat "Actul pentru alegerea reprezentantilor in Adunare, cu sufragiu universal direct". Primele alegeri directe au avut loc la 7 iunie 1979.

Membrii Parlamentului European, fiind alesi direct, reprezinta popoarele comunitatii si nu pot fi mandatati de puterile statelor lor spre a indeplini anumite misiuni si nici nu sunt tinuti de obligatia de consultare.

Parlamentul se reuneste anual, in sesiune ordinara, incepand cu a doua zi de marti a lunii martie, dar se poate intruni si in sesiune extraordinara la cererea majoritatii membrilor sai ori la cererea Consiliului sau a Comisiei. Isi alege Presedintele si Biroul dintre membrii sai. Are ca organe de conducere: Biroul; Conferinta presedintilor birourilor permanente si temporare; Conferinta sefilor tuturor delegatiilor interparlamentare.

Presedintele Parlamentului este ales prin vot secret cu majoritatea absoluta, pentru un mandat de 2 ani si jumatate. Are ca atributii mai importante: conducerea sedintelor plenare ale Parlamentului; exercitarea functiilor administrative; reprezentarea Parlamentului in raport cu celelalte institutii comunitare si la diferite ceremonii oficiale.

Biroul Parlamentului European este format din presedinte si un numar variabil de vicepresedinti. Mai fac parte si 5 membri numiti de Parlament, numiti chestori, care nu au insa drept de vot. Atributiile biroului: stabilirea compozitiei si organizarii Secretariatului general; desemnarea membrilor Comisiilor Parlamentare; organizarea si conducerea sesiunilor Parlamentului.

Biroul Parlamentului poate functiona si in forma largita prin participarea sefilor grupurilor politice parlamentare. Biroul largit al Parlamentului are ca atributii: organizarea interna a Parlamentului; relatiile cu institutiile necomunitare; stabilirea agendei sesiunilor parlamentare; atributii consultative in alegerea Comisiei Europene.

Comisiile parlamentare sunt formate din membri ai Parlamentului numite de Biroul Parlamentului. Sunt mai multe categorii de comisii:

- comisii permanente;

- comisii temporare;

- comisii mixte cu Parlamentele statelor asociate. Au ca atributii primirea proiectelor de legi pregatite de Comisia Europeana, studierea si amendarea acestora.





Grupurile parlamentare se constituie dupa criteriul national sau al apartenentei politice.

Adoptarea bugetului comunitar. Parlamentul imparte atributiile in acest domeniu cu Consiliul de Ministri. Parlamentul European are atributii privind cheltuielile neobligatorii, iar Consiliul de Ministri privind cheltuielile obligatorii.

CAP. IV CURTEA EUROPEANA DE JUSTITIE

Cele 3 comunitati (CECO, CEE, CEEA) au luat fiinta avand fiecare propria Curte de Justitie, menite fiecare sa asigure interpretarea corecta a tratatelor prin care au fost infiintate. Prin Conventia din anul 1957, relativa la unele institutii comune Comunitatilor Europene, au fost inlocuite cu o institutie unica, iar Tratatul de fuziune din anul 1965, intrat in vigoare in anul 1967, doar a pus de acord, a explicitat si detaliat unele dispozitii din Statutul Curtii de Justitie.

Competenta. A fost stabilita prin articolul 164 al Tratatului de la Roma care i-a conferit puterea de a asigura interpretarea corecta si aplicarea prevederilor sale si a actelor emise de institutiile comunitare. Sunt supuse jurisdictiei Curtii Europene de Justitie: institutiile politice comunitare, statele membre ale comunitatii, persoanele fizice cetateni ai Uniunii, persoanele juridice care isi au sediul si sunt constituite, potrivit legilor in vigoare, intr-unul din statele membre.

Natura jurisdictiei Curtii Europene de Justitie imbraca urmatoarele forme:

- atributii consultative constand in emiterea de avize, conform art. 95 din Tratatul de la Paris, asa numita ipoteza a "micii revizuiri " si, conform art. 228 din Tratatul de la Roma, in cazul incheierii de acorduri cu terte state si organizatii;

- atributii jurisdictionale. Controlul legalitatii actelor comunitare se face indeosebi pe calea recursului in anulare, a exceptiei de ilegalitate si a recursului in carenta.

Alcatuirea Curtii. Curtea este formata din 15 judecatori si 9 avocati generali numiti prin acordul Guvernelor Statelor Membre pentru o perioada de 6 ani. Mandatele judecatorilor si avocatilor generali sunt date astfel incat la fiecare 3 ani o parte a acestora se schimba prin epuizarea mandatului. Functiilor lor sunt incompatibile cu orice alta functie publica sau privata (politica, administrativa sau de natura profesionala). Sunt desemnati dintre persoanele care au exercitat inalte functii jurisdictionale sau dintre consilierii juridici cu competente notorii in tarile de origine.

Pe langa Curtea Europeana de Justitie functioneaza si Tribunalul de Prima Instanta. Desi era prevazut inca din tratatele institutive, el a luat fiinta abia in anul 1988. Este format din 15 judecatori numiti de Guvernele Statelor Membre si isi desemneaza, ca si Curtea, un Presedinte pentru o perioada de trei ani.

Competenta Tribunalului de Prima Instanta. Se pronunta cu privire la: o serie de actiuni tinand de litigiile dintre institutiile comunitare si personalul lor; recursurile formulate de persoane fizice impotriva unor institutii a Comunitatilor referitoare la regulile de competenta aplicabile intreprinderilor.; recursurile formulate de intreprinderi impotriva Comisiei cu privire la incasari, productie, preturi, negocieri s.a. Hotararile sale pot fi atacate la Curtea Europeana de Justitie.

Constitutia de la Roma din anul 2004 prevede, privind Curtea de Justitie, ca include Curtea Europeana de Justitie, Tribunalul de Mare Instanta si tribunale specializate. Asigura respectarea dreptului in interpretarea si aplicarea Constitutiei. Curtea Europeana de Justitie va avea cate un judecator din fiecare Stat Membru si va fi asistata de avocati generali. Tribunalul de Mare Instanta va avea cel putin un judecator din fiecare stat membru.

CAP. V CURTEA DE CONTURI

Atributiile Curtii de Conturi

 

Pentru realizarea controlului financiar al fondurilor de care dispuneau, cele trei Comunitati au fost prevazute la infiintarea lor cu urmatoarele organe:

- Comunitatea Economica a Carbunelui si Otelului (CECO) a fost prevazuta cu comisarii delegati pentru conturi;

- Comunitatea Economica Europeana (CEE) si Comunitatea Europeana pentru Energie Atomica cu Comisia de control.

Prin Tratatul de revizuire a dispozitiilor bugetare de la Bruxelles din 1975 s-a decis infiintarea Curtii de Conturi, dar ea si-a inceput activitatea in 1977.

Atributiile de control ale Curtii de Conturi sunt de examinare a aspectelor de legalitate si regularitate a totalitatii veniturilor si cheltuielilor celor 3 Comunitati , fie ca sunt bugetare sau nu, dar si a institutiilor statelor membre daca au beneficiat de sau au folosit fonduri comunitare.

Este alcatuita din 15 membri numiti pe 6 ani de catre Consiliu cu consultarea Parlamentului. Alege un Presedinte pentru un mandat de 3 ani. Mandatul membrilor dar si al presedintelui pot fi reinnoite.

Sediul materiei se regaseste in tratatele institutive si modificatoare.

Competentele sunt foarte largi , ea se ocupa de examinarea aspectelor de legalitate si regularitate a totalitatii veniturilor si cheltuielilor comunitatilor, indiferent daca acestea sunt bugetare sau nu.

Controlul nu se exercita si asupra bunei gestiuni financiare a operatiunilor.

CC exercita controlul pe domenii si asupra institutiilor si a statelor membre in masura in care acestea au beneficiat de fonduri comunitare, cum ar fi serviciile de vama , organisme de interventie agricola etc.

Se apreciaza ca institutia CC a cunoscut imbunatatiri substantiale ale atributiilor indeplinite daca ne raportam la atributiile precedentei Comisii de control.

CC indeplineste si atributii in materia asistentei bugetare , pe langa autoritatile care au responsabilitati in domeniu( Comisia, Consiliul, PE).

CC elaboreaza avize care tin cont inclusiv de responsabilitatea pe care o are in materia controlului permanent al conturilor. Aviele solicitate CC nu sunt obligatorii in sensul conformarii conduitei institutiei participante la procesul decizional. Ele nu au caracter conform, ci consultativ. Avizele sunt obligatorii sub aspectul solicitarii, nefiind obligatorii sub aspectul punerii in aplicare. Avizele date se publica in Jurnalul oficial al UE si in publicatia Curtii de Conturi.

Atributiile de control ale Curtii de Conturi sunt de examinare a aspectelor de legalitate si regularitate a totalitatii veniturilor si cheltuielilor celor 3 Comunitati , fie ca sunt bugetare sau nu, dar si a institutiilor statelor membre daca au beneficiat de sau au folosit fonduri comunitare.

Este alcatuita din 15 membri numiti pe 6 ani de catre Consiliu cu consultarea Parlamentului. Alege un Presedinte pentru un mandat de 3 ani. Mandatul membrilor dar si al presedintelui pot fi reinnoite.

CAP. VI. ALTE ORGANISME COMUNITARE

In afara principalelor institutii aratate mai sus, mai exista si alte organisme comunitare, dintre care si:

a) Comitetul Economic si Social (CES) - organ al CEE si CEEA compus din reprezentanti ai diferitelor categorii economice si sociale: agricultori, transportatori, muncitori, comercianti etc.;

b) Comitetul Regiunilor - are caracter consultativ si este format din reprezentanti ai colectivitatilor regionale si locale;

c) Sistemul European al Bancilor Centrale (SEBC);

d) Banca Europeana de Investitii (BEI) - aceasta trebuie sa finanteze proiectele vizand dezvoltarea regionala si proiectele de interes pentru doua sau mai multe State Membre;

e) Comitetul Consultativ CECO - reprezinta producatorii, lucratorii, consumatorii si comerciantii.

1. IZVOARELE DREPTULUI COMUNITAR

Izvoarele dreptului comunitar pot fi grupate astfel:

a) Tratatele originare:

- Tratatul de la Paris din 1951 (CECO);

- Tratatele de la Roma din 1957 (CEE si CEEA);

b) Tratatele si actele modificatoare:

- cele doua tratate bugetare;

- actul Unic European si Tratatul de fuziune din 1967;

- decizia si actul privind alegerile directe in Parlamentul European din 1976;

- deciziile si tratatele de aderare;

- Tratatul de la Maastricht;

-        Tratatul de la Nisa.

c) izvoare secundare (derivate) sunt acte adoptate de institutiile comunitare pentru aplicarea prevederilor tratatelor:

- regulamentele;

- directivele;

- deciziile;

- declaratiile si rezolutiile;

- recomandarile si avizele.

d) principiile generale ale dreptului comunitar:

- principiul proportionalitatii;

-        principiul egalitatii;

- principiul securitatii juridice;

- principiul dreptului la aparare.

e) jurisprudenta instantelor comunitare;

f) cutuma.

2. REGULAMENTELE

Sunt acte normative emise de Consiliul Ministrilor Uniunii Europene, acestea fiind considerate regulamente de baza sau de Comisia Europeana, acestea fiind numite regulamente de executare. Regulamentele de baza sunt emise pe baza procedurilor legislative prevazute de tratat. Regulamentele de executare sunt emise de catre Comisie in baza abilitarii legislative conferite de Consiliul Ministrilor sau sunt emise chiar de catre Consiliul Ministrilor daca se refera la aplicarea tratatelor de baza.

Regulamentele sunt in fapt legile comunitare. Se caracterizeaza prin forta lor obligatorie (sunt obligatorii, deosebindu-se de recomandari si avize care nu obliga) si prin aplicabilitatea directa, nefiind necesara ratificarea in vederea aplicarii lor in dreptul national. Ele se aplica direct subiectelor de drept intern din statele membre si contin nu numai obligatii pentru acestea ci si drepturi.

Regulamentele contin prevederi care se adreseaza atat statelor, in raporturile lor cu comunitatea, cat si institutiilor si persoanelor juridice de drept public sau privat.

3. DIRECTIVELE

Directivele sunt acte normative de drept comunitar care stabilesc obiective sau un rezultat de atins, lasand la indemana Statelor Membre alegerea mijloacelor si formelor pe care le vor utiliza. Directiva obliga statele sa se conformeze intr-un timp determinat. Se poate spune ca in aplicarea ei sunt doua momente. Un prim moment este cel pana la care statele trebuie sa se conformeze si pana la care cetatenii nu se pot prevala de prevederile ei. Dupa acest moment cetatenii, firmele etc. se pot prevala in mod direct de dispozitiile directivei, statul fiind raspunzator pentru neaducerea la indeplinire. Curtea Europeana de Justitie, in cazul Van Duyn nr. 41/74, a decis in favoarea dreptului cetatenilor Uniunii de a face uz, in mod direct, de dispozitiile directivelor, statul fiind considerat vinovat de neaplicarea in termenul stabilit.

Pentru a se conforma directivelor statele trebuie sa adopte actele normative necesare sau sa-si modifice corespunzator legislatia. Deci, in cazul directivelor, dreptul comunitar nu mai este direct aplicabil in dreptul national.

4. DECIZIILE

Deciziile se pot emite de Comisie sau Consiliul Ministrilor U.E. Sunt direct aplicabile si obligatorii dar numai pentru anumiti destinatari, deci au un caracter individual. Sunt considerate a fi acte administrative. Art. 189 din Tratatul CEE prevede ca decizia este "act obligatoriu in toate elementele sale pentru destinatarii desemnati".

Destinatarii deciziilor pot fi atat statele, cat si persoanele fizice sau juridice de drept public sau privat (institutii, comercianti etc.).

Decizia nu prevede numai obiectivul de atins, ci poate sa prevada si mijloacele, forma juridica de punere in aplicare in cadrul ordinii de drept nationale.

5. RECOMANDARILE SI AVIZELE

Institutiile comunitare nu dispun de puteri proprii in toate domeniile, ci numai in acelea in care statele au acceptat sa-si diminueze suveranitatea. In domeniile in care nu pot interveni direct Consiliul Ministrilor UE si Comisia au ales sa foloseasca recomandarile. Prin acestea Statele Membre sunt indrumate in vederea armonizarii legislatiilor lor in anumite domenii, dar recomandarile nu au forta obligatorie.

Avizele sunt folosite de catre Comisie si pot fi adresate statelor membre. Ele nu exprima, de fapt, decat o opinie.

6. DECLARATIILE SI REZOLUTIILE

Nu sunt prevazute de Tratat, dar sunt folosite de Consiliul Ministrilor UE pentru a-si exprima pozitia cu privire la o anumita problema. Au, aparent, o forta juridica redusa, dar pot sa stea la baza unor acte normative care sa fie emise ulterior. Ca si directivele pot servi la orientare si interpretare.

7. PRINCIPIILE GENERALE ALE DREPTULUI COMUNITAR

a) Principiul proportionalitatii a fost formulat in sensul ca masurile care se iau nu trebuie sa depaseasca obiectivul propus. S-a decis insa ca legalitatea unei masuri este afectata numai daca este evident necorespunzatoare. Masura nu trebuie sa mearga mai departe decat este necesar pentru atingerea obiectivului, iar atunci cand exista posibilitatea de a alege intre doua sau mai multe masuri sa fie aleasa cea care aduce atingerile cele mai mici.

b) Principiul egalitatii; i se mai spune si al nediscriminarii si consta in aplicarea unui tratament egal al partilor in situatii identice si comparabile. Nediscriminarea priveste nationalitatea, sexul, libera circulatie a marfurilor, serviciilor, capitalurilor, persoanelor. Este aplicabil tuturor relatiilor juridice stabilite pe teritoriul comunitar.

c) Principiul securitatii juridice mai este cunoscut si sub numele de principiul certitudinii juridice. Consta in certitudinea ca aplicarea legii intr-o anumita situatie sa fie previzibila, legea sa fie usor de stabilit, destinatarii ei sa aiba siguranta ca se aplica o anumita prevedere legala si nu alta si ca va fi interpretata in mod unitar. O lege care nu a ajuns la cunostinta destinatarilor nu poate fi aplicata si nici nu poate retroactiva.

d) Principiul dreptului la aparare consta in posibilitatea subiectilor de a lua parte la orice procedura judiciara sau administrativa pentru sustinerea intereselor legitime.

8. APLICAREA TRATATELOR COMUNICARE

Desi Tratatul de la Bruxelles din 1965, intrat in vigoare in 1967, cunoscut ca Tratatul de fuziune, a unificat institutiile celor 3 comunitati (CECO, CEE, CEEA), acestea pot sa-si exercite fiecare puterea in cadrul Comunitatii in care functioneaza, fiind aplicabil principiul autonomiei tratatelor comunitare. Art. 232 al Tratatului CEE prevede ca dispozitiile sale, in calitate de tratat general nu le modifica pe cele din CECO si CEEA care sunt tratate speciale.

Practica Curtii de Justitie tinde insa sa unifice, in interpretarile sale, prevederile celor 3 tratate.

9. APLICABILITATEA DREPTULUI COMUNITAR IN DREPTUL

INTERN AL STATELOR MEMBRE

Normele din dreptul comunitar au o aplicabilitate imediata si directa in dreptul intern, fara a mai fi nevoie sa fie ratificate printr-un act normativ national. In dreptul intern, normele comunitare au locul lor distinct, nu se confunda, nu se suprapun si nu se identifica cu cele nationale, iar judecatorii nationali sunt obligati sa le aplice cu prevalenta fata de cele din dreptul intern. Prioritatea normei comunitare nu este rezultatul unei ierarhii intre autoritatile nationale si cele comunitare, statele pastrandu-si suveranitatea, ci este urmarea conventiei dintre Statele Membre. In caz contrar, norma inceteaza sa mai fie comuna, fiind golita de continut si finalitate.

10. ACTELE JURIDICE COMUNITARE IN

REGLEMENTAREA CONSTITUTIEI DE LA

ROMA DIN 2004

Constitutia de la Roma din 2004 prevede urmatoarele categorii de instrumente juridice:

- legi europene;

- legi cadru europene;

- regulamente europene;

- decizii europene;

- recomandari si avize.

Legile europene sunt definite ca acte legislative cu aplicabilitate generala, obligatorie si cu aplicabilitate directa pentru toate Statele Membre.

Legile-cadru europene sunt acte legislative care obliga statele membre in sensul obtinerii unui rezultat, dar lasa acestora competenta in ceea ce priveste formele si mijloacele de atingere a acestora.

Si legile europene si legile-cadru europene sunt adoptate pe baza propunerilor Comisiei, in comun, de catre Parlamentul European si Consiliul de Ministri, in procedura legislativa ordinara. Daca Parlamentul si Consiliul nu ajung la un acord cu privire la un act, acesta nu se adopta. Mai pot fi adoptate la initiativa unui grup de State Membre. In cazurile speciale prevazute de Constitutie pot fi adoptate de Parlamentul European cu participarea Consiliului de Ministri sau de catre Consiliul de Ministri cu participarea Parlamentului European, in conformitate cu procedurile legislative speciale.

Regulamentele europene sunt acte executive, cu aplicabilitate generala, in scopul implementarii actelor juridice si a unor dispozitii specifice Constitutiei. Pot fi obligatorii, situatie in care dispozitiile acestora se aplica direct Statelor Membre (asemanator legilor europene) sau pot sa fie obligatorii doar in ceea ce priveste rezultatul care trebuie atins de Statele Membre carora li se adreseaza, dar lasand acestora competenta in ceea ce priveste formele si mijloacele de atingere a acestui scop (ca si legile-cadru europene).

Deciziile europene sunt acte executive, obligatorii in toate elementele lor. Atunci cand specifica asupra cui sunt obligatorii, nu se aplica decat destinatarilor vizati.

Recomandarile si avizele se adopta de institutiile comunitare si nu au forta de constrangere.

Consiliul de Ministri si Comisia au competenta de a adopta regulamente europene si decizii europene in urmatoarele situatii:

- prin legile europene sau legile-cadru Comisia poate primi competenta, prin delegare, de a promulga regulamente in scopul completarii sau amendarii anumitor elemente secundare ale respectivelor legi sau legi-cadru. Obiectivele, continutul, domeniul de aplicare sunt explicit definite in legi si legi-cadru. Delegarea nu poate fi data pentru elementele esentiale ale unui domeniu. Acestea sunt rezervate legilor si legilor-cadru. Parlamentul European sau Consiliul de Ministri pot decide revocarea delegarii. Regulamentul adoptat prin delegare poate intra in vigoare doar daca nu a intampinat obiectii din partea Parlamentului European sau Consiliului de Ministri, in termenul prevazut in acest scop prin legea sau legea-cadru de delegare. Parlamentul European hotaraste in aceasta privinta prin votul majoritatii, iar Consiliul de Ministri prin vot cu majoritate calificata.

Legile si legile-cadru europene, pentru a intra in vigoare, trebuie sa fie publicate in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Intrarea in vigoare are loc la data prevazuta in text sau, daca nu se prevede in textul ei, in a douazecea zi de la publicare.

Regulamentele si deciziile care nu sunt adresate nominalizat intra in vigoare tot prin publicare in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la data prevazuta in textul acestora, sau, in lipsa acestei prevederi, in termen de 20 zile de la publicare.

CAP. VII. UNIUNEA ECONOMICA SI MONETARA (UEM)

1. Necesitatea unei uniuni economice si monetare europene

Neajunsurile manifestate in functionarea Sistemului Monetar International (SMI) creat prin Acordurile Conferintei de la Bretton Woods din 1944 au determinat statele europene sa caute o alternativa.

Prin Acordul de la Bretton Woods din 1944 a fost constituit Fondul Monetar International (FMI) care are ca principala menire creditarea temporara a deficientelor balantelor de plati. Resursele FMI se constituie din aportul tarilor membre constituite in proportie de 25% in devize si 75% in moneda nationala, stabile in cote-parti procentuale in functie de potentialul fiecarei tari. DST este o lichiditate internationala creata de FMI care se aloca tarilor membre proportional cu cotele detinute. DST este purtator de dobanzi. DST se utilizeaza ca: etalon monetar, instrument de rezerva, mijloc de plata intre FMI si membrii sai, mijloc de procurare de monede nationale convertibile.

Crearea monedei unice europene a fost precedata de alte incercari de a pune capat instabilitatii monetare pe pietele de schimb. Intre anii 1950-1958 a functionat Uniunea Europeana a Platii care, in 1958, a fost inlocuita cu Acordul Monetar European. In 1970 a fost publicat Planul Pierre Werner care continea principalele elemente ale Uniunii Monetare Europene si avea ca obiectiv pe termen lung o totala convertibilitate a monedelor si o completa libertate de circulatie a capitalurilor, plan ce urma a fi realizat in 3 etape in decurs de 10 ani. Urmarea convergenta politicilor economice, convertibilitatea totala si ireversibila a monedelor, stabilirea unei paritati fixe intre acestea, eliminarea marjelor de fluctuatie ale acestora, completa liberalizare a circulatiei de capital, instituirea unei linii directoare pentru adoptarea bugetelor nationale.

La 13 martie 1979 a luat fiinta Sistemul Monetar European (SME) bazat pe principiul paritatilor fixe dar ajustabile intre monedele nationale. La acestea au participat toate statele membre ale Comunitatii cu exceptia Marii Britanii. SME si-a creat, pe langa propriul mecanism, si propria moneda: ECU.

In iunie 1989, Consiliul European, desfasurat la Madrid, a aprobat raportul lui Jacques Delors privitor la modalitatile de realizare a Uniunii Economice si Monetare. Raportul Delors a propus un proces in trei etape de realizare a UEM vizand coordonarea stransa a politicilor economice nationale, reguli stricte privind marimea si finantarea deficitelor bugetare si constituirea unei institutii comunitare independente care sa defineasca si sa aplice politica monetara comunitara.

2. Realizarea uniunii economice si monetare




Etapa I, care a inceput la 1 iulie 1990 si s-a incheiat in decembrie 1993, a avut ca obiective eliminarea ultimelor bariere in calea tranzactiilor monetare, intarirea coordonarii politicilor economice si bugetare, cooperarea intre bancile centrale ale statelor membre si renuntarea in totalitate de catre tarile Sistemului Monetar European la controlul asupra capitalurilor.

Etapa a II-a a inceput la 1 ianuarie 1994 si a durat pana la 31 decembrie 1998. A avut loc transferul progresiv al puterii de decizie de la autoritatile nationale catre Sistemul European al Bancilor Centrale (SEBC) si a fost creat Institutul Monetar European ca precursor al Bancii Centrale Europene.

Obiectivul principal al SEBC a fost mentinerea stabilitatii preturilor si sprijinirea politicilor economice generale din comunitate, prin actiuni conforme principiilor economiei de piata. Misiunile fundamentale au fost: definirea si punerea in practica a politicii monetare, conducerea operatiunilor de schimb, preluarea si gestionarea rezervelor oficiale de valute straine detinute de statele membre, promovarea bunei functionari a sistemelor de plati.

SEBC este compus din Banca Centrala Europeana si bancile centrale nationale si este condus de Consiliul Guvernatorilor si Comitetul Executiv alcatuit din 6 membri care sunt numiti de Consiliul European (art. 107 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana).

Institutul Monetar European (IME) a avut ca misiuni: intarirea cooperarii intre bancile centrale nationale; coordonarea politicilor monetare ale statelor membre; supervizarea functionarii SME; realizarea consultarilor asupra problemelor care tin de competenta bancilor centrale nationale si care pot afecta stabilitatea institutiilor si pietelor financiare, facilitarea utilizarii ECU si supravegherea evolutiei acestuia.

Etapa a III-a, inceputa la 1 ianuarie 1999, a debutat cu trecerea la paritati fixe si atribuirea de competente economice si monetare institutiilor comunitare. A inceput cu 11 state (Austria, Belgia, Finlanda, Franta, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania) care indeplineau criteriile de convergenta, iar, la 1 ianuarie 2001, dupa indeplinirea acelorasi criterii de convergenta, li s-a adaugat Grecia. Au facut exceptie, in aceasta etapa, Danemarca, Marea Britanie si Suedia, care au dorit sa-si pastreze "suveranitatea monetara". Incepand cu aceasta data politica monetara este hotarata de Banca Centrala Europeana care a inlocuit Institutul Monetar European. Aceste moment a marcat si trecerea la moneda unica, monedele nationale fiind inlocuite progresiv, iar de la 1 ianuarie 2002 orice operatiune pe teritoriul celor 12 state se desfasoara in euro.

3. Criteriile de convergenta

Pentru a introduce moneda unica euro, fiecare stat membru trebuie sa indeplineasca anumite criterii de convergenta:

- un criteriu constitutional, constand in independenta fata de orice alta putere din stat a bancii centrale a fiecarui stat membru, acesta neputand fi influentata in deciziile pe care le ia;

- un set de criterii economice, dupa cum urmeaza:

* rata inflatiei monedei nationale sa nu depaseasca cu mai mult de 1,5 puncte procentuale (1,5%) performantele celor mai bune trei state membre din anul trecut;

* deficitul public anual sa nu depaseasca 3% din PIB (cu anumite exceptii temporare);

* datoria publica bruta anuala sa se incadreze in plafonul de maximum 60% din PIB (cu anumite exceptii temporare);

* participarea la SME fara o devalorizare voluntara a monedei nationale timp de cel putin 2 ani consecutivi si o limitare a ratei nominale pe termen lung a dobanzilor la maximum 2% mai mult decat cea practicata in anul anterior de cele mai bune 3 state.

Trecerea la euro prezinta o serie de avantaje, dar si costuri.

Sunt prezentate drept avantaje:

- stabilitatea schimburilor determinata de moneda unica comuna, constand in disparitia fluctuatiilor de schimb care puteau bloca comertul intereuropean. Va duce si la o crestere a schimburilor economice ca urmare a scaderii cheltuielilor prin necesitatea de cumparare a monedei straine si eliminarea fluxurilor speculative de capital dintre tarile partenere;

- eliminarea riscului valutar, prin utilizarea monedei unice statele nemafiind silite sa ridice dobanzile pentru a-si pastra moneda nationala;

- economii privind moneda de rezerva, statele membre nemaifiind nevoite sa tina rezervele internationale in acel spatiu;

- stimularea integrarii politicilor economice ca urmare a unei politici valutare comune.

Sunt prezentate drept costuri:

- pierderea autonomiei politicilor monetare si valutare ale statelor membre, care duc si la absorbirea bancilor centrale nationale de catre o banca supranationala. Aceasta constituie insa si un avantaj deoarece guvernele statelor membre nu pot spori masa monetara in circulatie, sporire care ar determina inflatie si "topirea" economiilor si rezervelor nationalilor acelui stat;

- posibila crestere a somajului in statele cu o economie ce nu poate tine pasul cu economiile mai performante din comunitate si de aici o migrare necontractuala cu consecinte imprevizibile, in plan social si economic, a fortei de munca;

- reducerea veniturilor institutiilor financiar-bancare provenind din schimbul de moneda. Acest cost este insa contrabalansat de reducerea costului de schimb.

In perspectiva aderarii la Uniunea Europeana si conditiile trecerii la euro, Romania si-a propus si s-a angajat ca pana la 1 ianuarie 2007, sa adopte acquis-ul comunitar. In domeniul monetar, conform calendarului convenit cu UE, pana la sfarsitul anului 2004 au fost armonizate prevederile referitoare la independenta bancii centrale, eliminarea finantarii directe a deficitelor temporare ale Trezoreriei de catre Banca Nationala si a accesului privilegiat al institutiilor publice la resursele institutiilor financiare. Armonizarea legislatiei romane cu cea a Uniunii Europene in domeniul monetar va urmari: asigurarea independentei institutionale a BNR, in elaborarea si conducerea politicii monetare si a cursului de schimb, care sa aiba ca obiectiv fundamental asigurarea stabilitatii preturilor; asigurarea independentei personalului BNR prin armonizarea cu legislatia comunitara privind durata mandatului membrilor consiliului de administratie, motivele de revocare din functie, dreptul de contestare in justitie a deciziei de revocare din functie si conflictul de interese; interzicerea finantarii directe a institutiilor publice de catre banca centrala.

Urmare schimbarilor intervenite in economia nationala, in perioada de dupa atentatul terorist de la 11 septembrie 2001 din SUA si in special in cursul anului 2002, pe fondul demersurilor si pregatirilor SUA pentru atacarea Irakului, moneda unica europeana a inceput sa castige teren in fata dolarului, ajungand ca raportul de schimb sa devina din subunitar, supraunitar. Pe acest fond, avand in fata perspectiva aderarii in 2007 a Romaniei la UE, euro a devenit moneda de referinta, inlocuind astfel dolarul american, ceea ce s-a realizat la 1 martie 2003.

CAP. VIII UNIUNEA VAMALA

1. Formele de integrare vamala si cooperare economica

Integrarea vamala si cooperarea economica pot imbraca mai multe forme din care cel mai des intalnite sunt uniunile vamale si zonele de liber schimb.

a) Zonele de liber schimb consta in eliminarea totala a drepturilor de vama si a restrictiilor asupra schimburilor intre statele participante. Se utilizeaza cand statele in cauza doresc sa-si aproprie economiile dar nu si sa le integreze sau sa le transforme intr-o singura economie. Exemple de zone de liber schimb: Spatiul Economic European (SEE); Asociatia Economica a Liberului Schimb (AELS); Acordul Nord-American de Liber Schimb (ANALS) dintre SUA, Canada si Mexic.

Statele membre isi pastreaza propriul sistem de taxe vamale si propria politica comerciala in relatiile externe. Prin regulile de origine se stabileste care dintre marfuri pot circula liber de la o tara la alta in interiorul zonei.

b) Uniunile vamale vizeaza o integrare economica fara restrictii in interiorul granitelor ei, fara frontiere vamale si cu un tarif vamal comun aplicabil frontierelor externe.

2. Realizarea Uniunii vamale a UE

Prin Tratatul de la Roma din 1958 s-a creat o uniune tarifara care elimina diferentele dintre drepturile vamale ale Statelor Membre.

Tratatul CEE a prevazut eliminarea taxelor vamale asupra importurilor si exporturilor si a tuturor taxelor, cu efect echivalent in comertul dintre statele membre. Prevedea, de asemenea, si adoptarea unui tarif vamal comun cu statele nemembre (art. 23).

In 1968 toate drepturile de vama si restrictiile dintre cele 6 state membre (Franta, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg) au fost eliminate si s-a introdus tariful vamal comun, aplicabil marfurilor provenind din statele nemembre.

In 1988 a fost adoptata Decizia de creare a unui Document Administrativ Unic care a inlocuit cele peste 150 documente vamale diferite utilizate de administratiile vamale ale statelor membre.

Inainte de 1993, toate transporturile erau oprite la vamile Statelor Membre pentru control si indeplinirea formalitatilor vamale si fiscale. La 1 ianuarie 1993, acest sistem a fost inlocuit cu un nou sistem care nu necesita nici un control si nici o intocmire de acte la momentul trecerii granitelor nationale din interiorul Uniunii.

Pentru eliminarea diferentelor de interpretare si aplicarii omogene a legislatiei vamale armonizate prin legislatiile nationale, in decembrie 1996 Parlamentul si Consiliul UE au adoptat propunerea Comisiei privind un program de actiune comunitara in domeniul vamal. Programul s-a numit Vama 2000 si constituia o orientare clara pentru serviciile vamale. A fost ameliorat si completat prin programul Vama 2002, care utiliza informatizarea si programul de formare "Mathaeus" si avea ca obiectiv eliminarea divergentelor in materie vamala la nivel national.

" Vama 2002" prevedea o serie de masuri:

- vizite ale echipelor Comisiei si ale Statelor Membre pentru evaluarea functionarii, identificarea celor mai bune practici, dar si a insuficientelor in procedurile de control;

- lupta contra fraudelor;

- sprijinirea masurilor de ameliorare a metodelor de lucru ale administratiilor vamale;

- schimbul de functionari vamali pentru perfectionarea experientei;

- organizarea de seminarii;

- informatizarea procedurilor vamale la nivelul UE.

3. Rolul Comisiei Europene in politica vamala

Realizarea pietei unice a UE a avut drept consecinta desfiintarea frontierelor economice interne intre statele membre. Controlul se face la granitele exterioare. Cresterea volumului intrarilor si iesirilor de marfuri din Uniune face imposibil controlul fizic la frontiere. Aceasta ar duce la costuri foarte mari si nu in ultimul rand la sufocare si blocarea vamilor de la punctele de frontiera.

Din aceste considerente s-a trecut la metodele de verificare dupa importare ceea ce faciliteaza traficul si reduce imobilizarea marfurilor in porturi si aeroporturi.

Instrumentele politicii vamale comune sunt tariful vamal comun si nomenclatura comunitara.

Comisia Europeana, prin Directia privind fiscalitatea si uniunea vamala, este competenta in ce priveste initiativele de dezvoltare si perfectionare a politicii vamale, face propunerile in domeniul legislatiei vamale si asigura cooperarea dintre administratiile Statelor Membre. Adopta legislatia secundara numita si "dispozitii de aplicare", dupa aprobarea de catre Statele Membre in cadrul Comitetului Codului Vamilor pentru legislatia vamala sau in cadrul altui comitet atunci cand este vorba de o alta legislatie.

Administratiile vamale ale Statelor Membre aplica legislatia vamala in sensul perceperii drepturilor de vama, TVA si accizelor.

CAP. IX LIBERTATILE FUNDAMENTALE

Prin Actul Unic European s-au statuat patru libertati fundamentale ale Pietei interne: libera circulatie a marfurilor; libera circulatie a serviciilor; libera circulatie a persoanelor si libera circulatie a capitalului.

1. Libera circulatie a marfurilor

Realizarea pietei unice a fost principalul obiectiv al Tratatului de la Roma. Acest obiectiv presupunea o mai mare liberalizare a schimburilor de bunuri si servicii. Perioada de tranzitie a fost fixata la 1 ianuarie 1970; dar, pana la acest moment nu s-a putut realiza decat eliminarea taxelor vamale (1 iulie 1968), libera circulatie a lucratorilor si armonizarea unor taxe dintre care si introducerea generala a TVA-ului in anul 1970.

La mijlocul anilor '80 nu se realizase o reducere a restrictiilor cantitative. Libertatea circulatiei bunurilor era afectata de practici anticoncurentiale ale autoritatilor nationale cum sunt: drepturi exclusive de productie sau de servicii, subventii.

Piata unica s-a realizat abia in 1992 ca urmare a celor stabilite prin Cartea Alba a Comisiei Europene din 1985 care a fost incorporata in tratate prin Actul Unic European (1986). Aceasta continea 300 masuri legislative, termenul limita de finalizare fiind la 31.12.1992, grupate pe trei obiective principale:

- eliminarea frontierelor politice;

- eliminarea frontierelor tehnice;

- eliminarea frontierelor datorate de sistemele de taxe.

In ce priveste libera circulatie a marfurilor, temeiul legal il constituie art. 7 din Tratatul de la Roma care defineste Piata Interna a Comunitatilor ca "o zona fara frontiere interne, in care este asigurata libera circulatie a bunurilor, persoanelor, serviciilor si capitalului".

Libera circulatie a marfurilor se aplica tuturor produselor originare din Statele Membre si tuturor produselor din terte tari cu drept de libera circulatie in spatiul comunitar.

Standardizarea. Pentru produsele din Uniune au fost stabilite modele de standarde de calitate. Au fost reglementate conditiile introducerii pe piata si utilizarii produselor, obligatiile producatorului, reprezentantului autorizat sau importatorului, procedura de evaluare a conformitatii produselor, marcajul de conformitate al produsului. Standardele au ca scop protectia muncii, protectia sanatatii consumatorilor, protectia mediului, reducerea costurilor prin standardizare.

Achizitiile publice. Sunt reglementate prin Directivele Consiliului 93/96 CEE; 93/97 CEE si 92/50 CEE. Scopul este realizarea unui cadru liber, concurential si transparent in organizarea licitatiilor pentru achizitii publice.

2. Libera circulatie a serviciilor

Definitii. Libera circulatie a serviciilor este definita ca fiind dreptul de a oferi servicii pe teritoriul oricarui Stat Membru, plecand de la un sediu principal sau secundar aflat pe teritoriul Uniunii Europene.

Serviciile sunt definite ca ansamblul prestatiilor care nu cad sub incidenta reglementarilor privitoare la libera circulatie a marfurilor, capitalurilor sau persoanelor. Se spune ca aceasta libertate are un caracter "rezidual" sau "subsidiar". Jurisprudenta Curtii de Justitie a stabilit trei criterii de identificare:

- Prestatorul serviciilor trebuie sa fie stabilit pe teritoriul unui Stat Membru, altul decat cel al beneficiarului prestatiei, iar prestarea serviciului sa se faca cu trecerea unei frontiere interioare a Uniunii.

- Prestatorul sa fi fost stabilit in spatiul Pietei unice a UE.

- Prestatia sa fie remunerata.

Art. 50 din Tratatul de la Roma (CEE) prevede ca prestatorul de servicii poate exercita si numai temporar prestarea de servicii in alta tara. Daca si-ar stabili sediul pe teritoriul statului in cauza nu mai este vorba de libera circulatie a serviciilor, ci de libertatea de stabilire. Alegerea intre libertatea de stabilire si libera circulatie a serviciului apartine prestatorului si poate fi determinata de posibilitatea pastrarii unui anume regim fiscal si/sau social, legea aplicabila contractelor, regulile de facturare.

Domeniile in care pot fi prestate serviciile sunt largi: publicitate, audiovizual, activitati financiare, bancare, asigurari, intermediere, transport, turism, consultanta, profesii liberale etc.

Libera circulatie a serviciilor poate fi activa, atunci cand furnizorul se deplaseaza pe teritoriul statului beneficiarului, si pasiva, cand beneficiarul se deplaseaza in statul membru unde este stabilit prestatorul.

Libera circulatie a serviciilor de tip activ se asigura prin:

- Interdictia discriminarii fondata pe nationalitatea sau rezidenta prestatorului. Sunt interzise discriminarile directe, indirecte sau deghizate, precum si masurile prin care prestatorul este supus unor sarcini sau cotizatii la care acesta este deja supus in tara sa de origine.

- Interdictia masurilor nationale restrictive aplicate in mod nediscriminatoriu. Este vorba de masuri nationale care reglementeaza accesul - exemplu: la unele profesii este conditionat de detinerea unor titluri, diplome, calificari - sau exercitarea - exemplu: controale administrative, contabilitate, declaratii administrative.

In anumite conditii sunt admise si masuri nationale restrictive care pot fi justificate prin ratiuni de ordin general. Aceste conditii sunt:

- domeniul vizat sa nu fi fost armonizat;

- masura sa urmareasca un interes general;

- masura sa nu fie discriminatorie;

- masura sa fie in mod obiectiv necesara;

- masura sa fie proportionala cu scopul urmarit;

- masura sa respecte principiul recunoasterii reciproce.

In cazul liberei circulatii a serviciilor pasiva, beneficiarul care se deplaseaza la prestator, renuntand astfel la protectia dreptului sau national, trebuie sa aiba acces la toate serviciile, fara sa fie supus unor restrictii pe criteriul nationalitatii sau rezidentei.

Beneficiarii liberii circulatii a serviciilor pot fi atat persoanele fizice, cat si persoanele juridice.

Persoana fizica. Este avuta in vedere persoana fizica avand calitatea de "resortisant" (rezident) comunitar.

Persoana juridica. Neexistand un sistem general de recunoastere a persoanelor juridice, sunt aplicabile reglementarile nationale.

3. Libera circulatie a capitalurilor

"Circulatia capitalurilor" este diferita de "platile curente".

Circulatia capitalurilor nu beneficiaza de o definire printr-un act normativ comunitar, asa cum s-a facut la libera circulatie a serviciilor. Definirea s-a facut de Curtea de Justitie. Desemneaza operatiunile financiare care vizeaza in mod esential plasarea si investirea sumelor in cauza si nu plata pentru o anumita prestatie. Curtea de Justitie a mai statuat ca transferul fizic de bancnote nu poate fi considerat o deplasare de capital atunci cand el corespunde unei obligatii de plata decurgand dintr-o tranzactie.

Beneficiarii liberei circulatii a capitalurilor sunt cetatenii Statelor Membre, dar si cetatenii unor state terte care au resedinta pe teritoriul unui Stat Membru UE, in conformitate cu directiva de liberalizare din 1988 (Directiva nr. 361 din 24.06.1988).

Liberalizarea circulatiei capitalurilor in UE s-a facut treptat prin trei directive (din 18 decembrie 1962, JOCE, L49, 22 ianuarie 1963; 17 noiembrie 1986; nr. 86/566, JOCE, L332 din 26 noiembrie 1986 si nr. 88/361 din 24 iunie 1988, JOCE, L 178, 8 iulie 1988) si prin Tratatul de la Maastricht.

Prin liberalizarea circulatiei in UE s-a realizat o mai buna repartitie a capitalurilor si o crestere globala a eficacitatii acestora.

Un Stat Membru poate lua masuri restrictive privind libera circulatie a capitalurilor, pentru ratiuni de interes general proprii, dar nu pot fi aplicate numai de o maniera nediscriminatorie.

In scopul prevenirii spalarii banilor, au fost emise doua directive (nr. 301/1991 si 97/2001) prin care, printre alte masuri, a fost instituita obligatia bancilor de a verifica identitatea clientilor care efectueaza operatiuni cu sume ce depasesc anumite plafoane. La sume de peste 15.000 de euro, identificarea este obligatorie pentru orice operatiune bancara.

4. Libera circulatie a persoanelor

Primele prevederi privind libera circulatie a persoanelor apar in cadrul Tratatului de la Roma (1957) prin care s-a statuat "eliminarea intre statele membre a obstacolelor in calea liberei circulatii a persoanelor, serviciilor si capitalului".

A fost prevazuta de Tratatul de la Roma. Consta in eliminarea discriminarilor dintre cetatenii oricarui Stat Membru si cetatenii celorlalte State Membre care stau si muncesc pe teritoriul sau. Aceste discriminari privesc conditiile de intrare, deplasare, munca, angajare sau remuneratie.

Libera circulatie a persoanelor constituie o parte a conceptului de piata interna. Conceptul a evoluat in timp. Primele prevederi considerau persoana doar ca agent economic (angajat sau furnizor de servicii). Ulterior, conceptul s-a extins si a cuprins notiunea de cetatean al Uniunii fara a mai fi legat de dimensiunea economica sau de diferente legate de nationalitate.

Cea mai importanta etapa in evolutie a constituit-o incheierea celor doua acorduri Schengen: Acordul Schengen (semnat la 14 iunie 1985) si Conventia de implementare Schengen (semnata la 19 iunie 1990 si intrata in vigoare la 20 martie 1995).

Conventia Schengen avea ca scop eliminarea controalelor la frontierele interne pentru toate persoanele in paralel cu intarirea controalelor la frontierele externe. Stabileste o politica de vize comuna, posibilitatea procesarii cererilor de azil, cooperare judiciara si politieneasca, precum si schimb eficient de informatii.

La frontierele externe, cetatenii UE trebuie doar sa prezinte un document de identificare valid, iar cetatenii statelor terte ai caror cetateni au nevoie de viza la intrare, trebuie doar sa posede o viza unica valabila in intregul spatiu Schengen. Totusi, un Stat Membru are libertatea de a cere viza in cazul cetatenilor unor terte tari. Un astfel de exemplu il constituie Regatul Unit al Marii Britanii si, pana in urma cu putina vreme, Elvetia, state pentru care cetatenii romani au nevoie de viza.

Daca un Stat Membru ia decizia de indepartare a unui cetatean de pe teritoriul sau, decizia este aplicabila in intregul spatiu Schengen.

Cuvinte cheie: libera circulatie a marfurilor; standardizare; achizitii publice; serviciile; libera circulatia a serviciilor; libera circulatie activa; libera circulatie pasiva; libera circulatie a capitalurilor; spalarea banilor; libera circulatie a persoanelor; Acordul Schengen.

CAP. X. CONCURENTA

1. Concepte de baza

Politica in domeniul concurentei se refera la comportamentul pe piata al agentilor economici si include masurile relevante privind concurenta pe piata, respectiv politica comerciala, politicile de reglementare, masurile adoptate de catre guverne cu privire la politicile anticoncurentiale ale firmelor atat din domeniul privat, cat si din cel public.

Preturile de lichidare a concurentei sunt practici care urmaresc acapararea si monopolizarea pietei prin eliminarea concurentei pe baza practicarii unor preturi sub costurile de productie.

Ajutoarele de stat (publice). Comisia si Curtea de Justitie le-au definit ca fiind orice ajutor provenind de la stat sau alte entitati publice sau orice ajutor acordat de autoritati - locale sau regionale.

Concurenta loiala consta in folosirea nediscriminatorie a instrumentelor competitiei in conditiile accesului liber pe piata si a posibilitatii de cunoastere a mijloacelor de reglementare a relatiilor de vanzare-cumparare.

Concurenta neloiala consta in folosirea de mijloace incorecte, cum sunt acordarea de stimulente agentilor economici in scopul patrunderii si mentinerii pe o piata.

2. Reglementarea comunitara a concurentei

Regulile concurentiale au fost stabilite pentru crearea unui "sistem care sa asigure o concurenta nedistorsionata pe piata interna" (art. 3 alin. 1 g) al Tratatului CE). Aceste reguli vizeaza:

- combaterea monopolizarii prin acorduri protectioniste, acorduri restrictive si fuziuni practicate de societati;

- abuzul de pozitie dominanta constand in exploatarea unor societati in defavoarea altora;

- ajutoarele de stat.

Regulile comunitare privind combaterea monopolizarii. Art. 81 al Tratatului CE interzice acordurile, deciziile si practicile concertate intre societatile comerciale daca acestea "pot afecta comertul dintre Statele Membre si care au ca obiect sau efect prevenirea, restrictionarea sau distorsionarea concurentei in interiorul pietei comune".

Un acord restrictiv este cel incheiat intre doua sau mai multe societati prin care convin sa adopte un anumit tip de comportament care sa ocoleasca regulile si efectele unei concurente libere pe piata.

Practica concertata are o intensitate mai scazuta decat acordul restrictiv si consta in coordonarea dintre societatile comerciale. Nu este o manifestare de vointa clar exprimata, ci o coordonare de fapt a strategiilor comerciale. Sunt interzise acordurile verticale si orizontale care stabilesc preturi in mod direct sau indirect, acorduri asupra conditiilor de vanzare, acorduri care izoleaza anumite sectoare de piata, acorduri asupra cotelor de productie sau distributie, acorduri de impartire a pietei, boicoturi colective, acorduri care duc la discriminarea altor comercianti.

Abuzul de pozitie dominanta este interzis de art. 82 al Tratatului CE: "orice abuz de pozitie dominanta al uneia sau mai multor intreprinderi in interiorul pietei interne sau intr-un segment important al acesteia va fi interzis ca fiind incompatibil cu piata interna, atata timp cat afecteaza comertul dintre statele membre".

Abuzul de pozitie dominanta se realizeaza prin obstructionarea concurentei pe piata pe care actioneaza de catre o societate comerciala puternica economic. Curtea de Justitie Europeana a definit-o ca "o pozitie de putere economica pe care o detine o intreprindere si care ii permite sa afecteze concurenta efectiva de pe o piata fata de concurentii, clientii si, in ultima instanta, fata de consumatorii sai".



Sunt considerate abuzuri de putere dominanta: impunerea directa sau indirecta de preturi sau conditii comerciale incorecte; limitarea productiei, a pietei sau dezvoltarii tehnologice in detrimentul consumatorilor; efectuarea de tranzactii echivalente in conditii diferite pentru parti diferite; fortarea celorlalte parti din contract sa accepte obligatii suplimentare necuprinse in contract.

Deoarece art. 82 al Tratatului CE nu defineste abuzul de pozitie dominanta ci doar il exemplifica, Curtea de Justitie Europeana a aratat ca acesta este un concept obiectiv, constand in "recurgerea la metode diferite de acelea care creeaza conditiile unei concurente normale intre produse si servicii pe baza tranzactiilor operatorilor comerciali".

Pe langa formele de practici abuzive principale, enuntate chiar in Tratatul CE, Comisia si Curtea de Justitie au identificat si alte forme de practici abuzive: discriminarea prin preturi stabilite pe zone geografice; returnarea unor sume pentru fidelitate care impiedica clientii sa detina produse de la furnizorii concurenti; reducerea preturilor in scopul eliminarii concurentei, refuzul nejustificat al furnizarii ce poate duce la eliminarea concurentei, refuzul acordarii de licente.

Fuziunile (concentrarile). Interzicerea acestei practici anticoncurentiale isi are temeiul in art. 81, 82, 85 si 235 din Tratatul CE.

Regulamentul 4064/89 privind controlul concentrarilor dintre intreprinderi prevede ca: este "incompatibila cu piata interna orice concentrare la nivel comunitar care creeaza sau consolideaza o pozitie ca rezultat al careia este afectata concurenta efectiva pe piata interna sau pe o portiune importanta a acesteia".

Dimensiunea unei societati poate fi definita fie prin definirea unui prag la nivel european, fie prin definirea unor praguri nationale diferite.

Sunt doua ipoteze de definire:

1. prima ipoteza are drept criterii:

- o cifra de afaceri combinata la nivel international de cel putin 5 miliarde euro;

- cel putin doua din societatile comerciale in cauza sa aiba la nivel comunitar o cifra de afaceri de minimum 250 milioane euro;

- fiecare dintre aceste societati sa genereze mai mult de doua treimi din cifra de afaceri la nivel comunitar intr-un stat membru.

2. a doua ipoteza are drept criterii:

- o cifra de afaceri combinata la nivel international de cel putin 2,5 miliarde euro;

- o cifra de afaceri de peste 100 milioane euro in fiecare din cel putin trei State Membre;

- individual, pentru cel putin doua dintre societatile comerciale respective o cifra de afaceri de minimum 25 milioane de euro in fiecare din cele trei State Membre si peste 100 milioane euro in intreaga comunitate.

Ajutoarele de stat. Art. 87 din Tratatul CE prevede ca "va fi considerat incompatibil cu piata comuna orice ajutor acordat de un stat membru din resursele de stat, sub orice forma, care distorsioneaza sau ameninta sa distorsioneze concurenta prin favorizarea anumitor intreprinderi sau productia anumitor bunuri atata timp cat afecteaza comertul dintre Statele Membre".

Forma si scopul ajutorului, precum si motivul acordarii ajutorului sunt irelevante.

Art. 87 al Tratatului CE prevede o serie de exceptii considerate compatibile cu piata interna a Uniunii:

- ajutorul de stat cu caracter social dat consumatorilor individuali sub garantia nediscriminarii legate de originea produselor in cauza;

- ajutorul dat pentru repararea daunelor produse de dezastre naturale sau in situatii exceptionale;

- ajutorul acordat zonelor din Germania afectate de divizarea tarii, dupa reunificarea acesteia.

Comisia Europeana a mai declarat ca fiind compatibile cu piata interna:

- ajutorul pentru promovarea dezvoltarii anumitor activitati sau regiuni;

- ajutorul pentru promovarea executarii unui proiect important de interes european sau de remediere a unor perturbari grave in economia statelor membre;

- ajutorul pentru promovarea culturii si conservarea patrimoniului;

- alte categorii de ajutoare specificate de Consiliul UE.

CAP. XI Fondurile structurale si fondurile de tip structural

1. Fondurile structurale

Fondurile europene au fost concepute in scopul consolidarii economiilor Statelor Membre si pentru asigurarea unei dezvoltari armonioase a acestora, reducand ecartul dintre diferitele regiuni si retardul celor mai putin favorizate (Tratatul de la Roma din 1957). Se afla in responsabilitatea principala a statelor membre si autoritatilor regionale. Nu se substituie eforturile financiare ale Statelor Membre.

        Fondul Social European (FSE) a fost creat in anul 1960 si a avut ca obiectiv major prevenirea si combaterea somajului prin promovarea de masuri care sa faciliteze accesul pe piata muncii, asigurarea egalitatii sanselor, calificarea profesionala, crearea de noi locuri de munca.

        Fondul European de Orientare si Garantare pentru Agricultura (FEOGA) a fost creat in scopul sprijinirii programelor de imbunatatire a conditiilor de productie si marketing in agricultura. Are doua componente:

- componenta de orientare, creata in anul 1962 pentru ajustare structurala, pentru reconversia productiei agricole si dezvoltarea de activitati complementare in agricultura. Este destinat: investitiilor in agricultura; facilitatilor destinate tinerilor agricultori; sprijinului pentru iesirea la pensie in agricultura inainte de limita de varsta; sprijinului pentru zonele mai putin favorizate si pentru zonele cu restrictii de mediu; pentru silvicultura; alte masuri de conversie si dezvoltare rurala;

- componenta de garantare este conceputa pentru sustinerea preturilor produselor agricole.

        Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDER) este menit sa corecteze principalele dezechilibre regionale si transformarea regiunilor. A fost creat in anul 1975 si are ca domenii de interventie: investitii productive; in infrastructura necesara dezvoltarii economiei (retele, educatie, sanatate); dezvoltarea potentialului intern al regiunilor; acordarea de asistenta tehnica.

        Instrumentul Financiar de Orientare a Pescuitului (UFOP) a fost creat in anul 1993 si are ca principale domenii de interventie: modernizarea flotei; dezvoltarea acvaculturii; protejarea zonelor maritime s.a.

Beneficiarii fondurilor structurale sunt: regiunile defavorizate; zonele cu handicapuri specifice; grupurile sociale vulnerabile; colectivitatile locale si regionale; tarile candidate.

2. Fondul de Coeziune

Fondul de coeziune are ca scop principal asistenta tarilor cu dificultati economice, in vederea aderarii la Uniunea Economica si Monetara. Fondurile sunt alocate pentru doua sectoare: 1) mediu; 2) retele de transport transeuropene.

Cerinte pentru accesul la Fondul de coeziune:

1. Tarile beneficiare sa aiba un venit pe locuitor sub 90% fata de media comunitara;

2. Tarile beneficiare sa aiba un program menit sa satisfaca conditiile de convergenta. In perioada 2000-2006 bugetul fondului este de 18 miliarde euro.

Prin obiective, Fondul de coeziune se deosebeste de fondurile structurale in sensul ca urmareste reducerea disparitatilor dintre economiile nationale in timp ce acestea din urma au ca scop reducerea disparitatilor dintre regiuni.

3. Fondurile de tip structural (fondurile de preaderare)

        Decalajele dintre nivelele de dezvoltare ale tarilor candidate si tarile membre UE, precum si la nivelul regiunilor este mare si vor ingreuna functionarea armonioasa a Uniunii. Pentru reducerea acestor decalaje, UE acorda sprijin tarilor candidate prin instrumente structurale de preaderare (fondurile de tip structural). Acestea sunt: Programul PHARE revizuit, Programul Special de pre-Aderare pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (SAPARD) si Instrumentul Structural de pre-Aderare (ISPA). Dupa aderare, sprijinul financiar va fi acordat prin fondurile structurale si prin Fondul de Coeziune.

        Programul PHARE. A fost infiintat in 1989 pentru Polonia si Ungaria (Poland Hungary Aid for Reconstruction of Economy) si este un instrument nerambursabil de sprijinire a tarilor candidate. In anul 1997 a fost revizuit. Este orientat catre consolidarea institutionala, sustinerea investitiilor, dezvoltarea regionala si sociala, restructurarea industriala si dezvoltarea IMM-urilor, cu scopul intaririi institutiilor democratice, administratiei publice si organizatiilor care au raspunderea implementarii legislatiei comunitare.

        Instrumentul pentru Politici Structurale de pre-Aderare (ISPA). Este un instrument de finantare destinat statelor candidate, similar cu Fondul de Coeziune. Obiectivele programului sunt: 1) protectia mediului inconjurator; 2) dezvoltarea infrastructurii de transport; 3) familiarizarea administratiilor statelor candidate cu politicile si procedurile fondurilor structurale.

Alocatiile financiare se stabilesc in raport cu populatia, PIB/locuitor si suprafata. Pot acoperi pana la 75% din cheltuielile publice, iar, in mod exceptional, pana la 85%.

        Programul Special de pre-Aderare pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (SAPAR). Are menirea de a pregati tarile candidate pentru participarea la politica agricola comuna (PAC). Este administrat pe baze complet descentralizate.

        Proiecte finantate din programul SAPARD: 1) imbunatatirea competitivitatii produselor agricole si comercializarea produselor agricole si piscicole; 2) imbunatatirea infrastructurii pentru dezvoltarea rurala si agricola; 3) dezvoltarea economica a zonelor rurale; 4) dezvoltarea resurselor umane. Bugetul total pentru perioada 2000-2006 este de 520 miliarde euro.

Chiar daca denumirea ei ar sugera apartenenta la categoria instantelor, aceasta nu este o jursdictie . Denumirea este data din motive de prestigiu. Cutrea de Conturi nu solutioneaza litigii , ci, prin activitatea desfasurata urmareste scopuri financiare , realizand controlul in domeniu.

A fost infiintata din initiativa PE prin tratatul de revizuire a dispozitiilor bugetare de la Bruxelles din 22 iulie 1975. In acest fel, Curtea de Conturi a inlocuit organisme anterior existente ( Comisia de Control , infiintata prin tratatele de la Roma si comisarii(delegatii) pentru conturi , infiintati prin tratatul de la Paris).

La origini, CC a aparut ca fiind un organ comunitar iar prin tratatul de la Maastricht , dobandeste statutul de institutie comunitara.

Componenta, statutul membrilor si

functionarea organelor proprii

Ca institutie comunitara, Curtea de Conturi numara 25 de membrii numiti pentru un mandat de 6 ani de catre Consiliu cu majoritate de voturi, dupa consultarea PE. Exista posibilitatea reinnoirii mandatului.

In ceea ce priveste conditiile pe care trebuie sa le indelineasca personalul CC , tratatul de instituire a CEE, art.206 , precizeaza ca cei propusi in statele trimitatoare trebuie sa fi exercitat atributii in cadrul institutiilor de control financiar extern, avand pregatire in domeniu.

Independenta membrilor CC este asigurata si garantata in aceleasi conditii ca si independenta membrilor CIJ, in sensul ca ei nu solicita si nu accepta instructiuni, precizari de la guvernele statelor trimitatoare sau de la alte organisme interne/internationale.

Pe timpul madatului nu pot exercita nici o alta activitate profesionala, remunerata sau nu.

Dat fiind volumul mare al activitatii desfasurate, fiecarui membru al CC ii este repartizat un sector specific de activitate. Diviziunea riguroasa a muncii raspunde intru totul caracterului colegial al institutiei.

Pentru buna desfasurare a activitatilor, CC alege dintre membrii sai un presedinte pentru un mandat de 3 ani cu posibilitatea reinnoirii.

Eficacitatea si credibilitatea CC sunt caracteristici dobandite in timp si prin faptul ca membrii ce o compun sunt asistati de un numar mare de colaboratori.

CAP. XII SISTEMUL JURISDICTIONAL AL UE

 

Inca din Tratatele CECO si CEE s-a prevazut realizarea unei reprezentari la nivelul Comunitatilor care s-a si realizat la inceput in cadrul Adunarii Comunitatilor, iar, in prezent, in cadrul Parlamentului European.

Tratatul CECO si Tratatul CEE prevedeau alegerea membrilor Adunarii, prin sufragiu universal direct, dupa o procedura uniforma in toate Statele Membre.

La 20 septembrie 1976 Consiliul a adoptat "Actul pentru alegerea reprezentantilor in Adunare, cu sufragiu universal direct". Primele alegeri directe au avut loc la 7 iunie 1979.

Membrii Parlamentului European, fiind alesi direct, reprezinta popoarele comunitatii si nu pot fi mandatati de puterile statelor lor spre a indeplini anumite misiuni si nici nu sunt tinuti de obligatia de consultare.

Parlamentul se reuneste anual, in sesiune ordinara, incepand cu a doua zi de marti a lunii martie, dar se poate intruni si in sesiune extraordinara la cererea majoritatii membrilor sai ori la cererea Consiliului sau a Comisiei. Isi alege Presedintele si Biroul dintre membrii sai. Are ca organe de conducere: Biroul; Conferinta presedintilor birourilor permanente si temporare; Conferinta sefilor tuturor delegatiilor interparlamentare.

In perioada de inceput a constructiei comunitare au existat 2 propuneri cu privire la solutionarea litigiilor aparute. Prima propunere viza solutionarea acestor litigii de catre instantele jurisdictionale deja existente in cadrul altor OI. A doua propunare se refera la solutionarea litigiilor de catre instante ad-hoc infiintate.

Nici una dintre propuneri nu a fost agreata si s-a infiintat o instanta de sine statatore. Datorita amploarei litigiilor, nici aceasta nu a facut fata activitatilor in care era implicata, aftfel, prin Actul Unic European, statele membre au propus infiintarea unei instante asociate Curtii de Justitie : Tribunalul de Prima Instanta, infiintat prin decizie a Consiliului in 1988.

BIBLIOGRAFIE

- Tratatele institutive;

- Constitutia Uniunii Europene;

- Radu, Stancu - Drept comunitar, Editura Fundatiei Romania de Maine, 2005;
- Filipescu, Ion P.; Fuerea, Augustin - Drept institutional comunitar european, editia I (1994), a II-a (1996), a III-a (1997), a IV-a (1999), Editura ACTAMI, Bucuresti;
- Fuerea, Augustin - Drept comunitar european. Partea generala, Editura ALL Beck, Bucuresti, 2003;
- Ignat, Ion, Uniunea Europeana. De la Piata Comuna la moneda unica, Editura Economica, Bucuresti, 2002;
- Jinga, Ion; Popescu, Andrei - Integrarea Europeana - Dictionar de termeni comunitari, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2000;
- Lefter, Cornelia - Drept comunitar institutional, Editura Economica, Bucuresti, 2001;
- Leicu, Corina; Leicu, Ioan - Institutiile comunitare, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1996;
- Marin, Liviu - Integrarea Europei in Romania, Editura Fundatia Eurisc, Bucuresti, 2001;

-      Condor, Ioan; Stancu, Radu, Drept fiscal si financiar roman, Editura "Fundatia Romania de Maine", Bucuresti, 2002.

- Stancu, Radu, Introducere in drept european, Editura "Fundatia Romania de Maine", Bucuresti, 2006;

- Nastase, A., Europa - Quo vadis, R.A. Monitorul Oficial, Bucuresti, 2003;

- Voicu, M., Drept comunitar - Teorie si jurisprudenta, Ed. Ex Ponto, Constanta 2002;

- Lefter, C., Fundamente ale dreptului comunitar institutional, Ed. Economica, Bucuresti, 2003;

- Leicu, C., Drept comunitar, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1998;

- Corduneanu, C., Sistemul fiscal in stiinta finantelor, Ed. Codecs, Bucuresti, 1998;

- Condor, I., Bazele programelor de finantare comunitara si din alte surse externe - note de curs, Ed. FRM, Bucuresti, 2004;

- Popescu, A., Organizatii europene si euroatlantice, Ed. FRM, Bucuresti, 2004;

- Preda, B.F., Armonizarea impozitelor directe cu dreptul comunitar; Ed. FRM, Bucuresti, 2004;

- Manualul Consiliului Europei, Biroul de Informare al Consiliului Europei la Bucuresti, 2003;

- M. Profiroiu, I. Popescu, Politici europene, Ed. Economica, 2003;

-Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria si a Romaniei la Uniunea Europeana, RA Monitorul Oficial, 2005.

- Memento pratique. Francis Lefebvre. Communaute Europeenne. 2002-2003 (juridique, fiscal, social, comptable, financier; Edition Francis Lefebvre, 2001;

- Sandrin Gelin; Jean Francois Gueden, QCM de culture generale. Europe et Union europeenne. Edition d' Organisation 1. rue Thenard Paris Cedex 05;

Server UE http://europa.eu.int

Comisia Europeana http://europa.eu.int/comm/index fr.htm

Consiliul European http://ue.eu.int/fr/summ/htm

Consiliul Uniunii http://ue.eu.int/info/index.htm

Parlamentul European http://www.europarl.eu.int.

Curtea de Justitie http://curia.eu.int

Curtea de Conturi http://www.eca.eu.int

Comitet Economic si Social http://www.esc.eu.int

Comitet Regiuni http://www.cor.eu.int

Banca Centrala Europeana http://www.ecb.int

Banca Europeana de Investitii http://www.eib.org

Aparatorul Poporului http://www.euro-ombudsman.eu.int

JOCE http://europa.eu.int/eur-lex

Consilii Europene http:///europa.eu.int/council/off/conclu/index.html

Documente ale Comisiei Europene http://europa.eu.int/comm/ off/index fr.htm

 






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Administratie


Demografie
Stiinte politice


SANATATE PUBLICA DIN REPUBLICA MOLDOVA
INSTITUTIA PRIMARIEI SI PERSONALIZAREA PUTERII - ABORDARE COMPARATIVA ROMANIA - FRANTA
RASPUNDEREA FUNCTIONARILOR COMUNITARI
INSTITUTII POLITICE SI INSTITUTII ADMINISTRATIVE - TEST GRILA
CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV
ORGANIZAREA SI DESFASURAREA SEDINTELOR DE CONSILIU LOCAL
Actele juridice ale autoritatii administratiei publice
INSTITUTII POLITICE SI INSTITUTII ADMINISTRATIVE - TEST GRILA
PARTICULARITATI ALE ORGANIZARII IN INSTITUTIILE PUBLICE
Suspendarea actelor administrative