GRUPUL SCOLAR ALEXANDRU VLAHUTA

SENDRICENI

PROIECT DE CERTIFICARE A

CALIFICARII PROFESIONALE

NIVELUL 2 DE CALIFICARE

DOMENIUL:    Constructii instalatii si lucrari publice

SPECIALITATEA:    Instalator instalatii sanitare si de gaze

TEMA PROIECTULUI

CONFECTIONAREA SI MONTAREA CORPURILOR DE INCALZIRE

MEMORIUL JUSTIFICATIV

MEMORIUL JUSTIFICATIV

Elementele unei instalatii de incalzire centrala care cedeaza caldura in scop util direct la locul de folosire se numeste corp de incalzire.

Corpurile de incalzire trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

-sa aiba o suprafata de incalzire cat mai mare, pentru acelasi spatiu ocupat;

-sa fie netede pentru ca sa nu se depoziteze murdaria, iar curatirea lor sa se faca cu usurinta;

-sa permita o buna circulatie a fluidului incalzitor in interiorul lor;

-sa fie astfel montate, incat circulatia aerului sa se faca cat mai liber in jurul lor

-materialul din care sunt confectionate sa fie rezistent si durabil

-sa fie estetice

-sa permita o manipulare usoara

Corpurile de incalzire sunt confectionate din urmatoarele materiale:

-Din teava neteda, acestea pot fi: tuburi de incalzire, serpentine, registre

-Din teava cu aripioare, acestea pot fi: tuburi de incalzire, serpentine, registre, baterie, elemente de incalzire ale convertoarelor

-Din alte materiale, cum ar fi: radiatoare din fonta sau tabla, radiatoare din portelan, corpuri de incalzire din azbociment.

Serpentine- montarea corpurilor de radiator nu este posibila si este necesara o cantitate de caldura mai mare, se realizeaza o suprafata de incalzire printr-o conducta care este ocolita de 1-3 ori in incaperea respectiva.

Serpentinele se confectioneaza, din teava subtire pentru constructiasi curbe de sudat. Realizarea serpentinei, pentru sudarea mufei la care se va racorda conducta de ducere sau cea de intoarcere, se executa in capac o gaura perfect circulara dupa diametrul exterior al acelei conducte. Gaurile in capace se executa excentric, in capatul de sus la capatul de ducere si in partea de jos la capatul de intoarcere, pentru a crea posibilitatea evacuarii complete a aerului si a apei.

Montarea serpentinelor;

Serpentinele sa fie montate in dreptul axei ferestrei. La montarea serpentinelor trebuie respectate urmatoarele distante:

-la partea inferioara, de la serpentina pana la pardoseala finita-15 cm

-la partea superioara, intre serpentina si glaful ferestrei-15 cm.

Fixarea pe perete a serpentinei se realizeaza cu ajutorul consolelor- carlig.

Amplasarea si montarea pe pozitie a serpentinelor:

Se stabileste mai intai axa ferestrei, dupa aceea se stabileste nivelul pardoselei finite, rezultand astfel inaltimea parapetului. Apoi scazand din inaltimea parapetului, inaltimea serpentinei rezulta spatiul disponibil, care impartitla doi da distanta dintre pardoseala si serpentina si dintre glas si serpentina.

Dupa aceea se afla linia orizontala a consolelor-carlig. Apoi se dau gaurile necesare consolelor-carlig, numarul si amplasarea lor fiind in general, conform datelor din proiect. Se introduc consolele-carlig in gaurile respective. Se fixeaza fiecare consola-carlig cu mortar de ciment si se lasa 48 de ore sa se usuce, apoi se pune serpentina pe consolele fixate.

Dorohoi, data    Intocmit,

PIESE SCRISE

A. GENERALITATI

Elementul unei instalatii de incalzire centrala care cedeaza caldura in scop util direct la locul de folosire se numeste corp de incalzire.

Corpurile de incalzire trebuie sa indeplineasca o serie de conditi, si anume;

-sa aiba o suprafata de incalzire cat mai mare, pentru acelasi spatiu ocupat;

-sa fie netede, pentru ca sa nu se depoziteze murdaria, iar curatirea lor sa se poata face cu usurinta;

-sa fie astfel montate, incat circulatia aerului sa se faca cat mai liber in jurul lor;

-sa permita o buna circulatie a fluidului incalzitor in interiorul lor;

-materialul din care sunt confectionate sa fie rezistent si durabil, avand in acelasi timp si un bun coeficent de transmitere a caldurii;

-sa fie estetice;

-sa permita o manipulare usoara;

-eventualele reparatii sa se poata face fara dificultati.

Corpurile de incalzire folosite in instalatiile de incalzire centrala sunt diferite si pot fi grupate, dupa materialul din care sunt confectionate astfel:

Din teava neteda - tuburi de incalzire;

- serpentine;

- registre;

Din teava cu aripioare - tuburi de incalzire;

- serpentine;

- registre;

- baterii;

- elemente de incalzire ale convectoarelor;

Din alte materiale - radiatoare din fonta sau tabla;

- radiatoare din portelan;

- corpuri de incalzire din azbociment.

In afara de acestea corpuri de incalzire propriu-zise la instalatile de incalzire centrala se folosesc aeroterme si domoterme, care sunt aparate mai complexe, compuse dintr-o baterie incalzitoare, prin care aerul este trecut fortat, cu ajutorul unui ventilator actionat fie de un motor electric, fie de o turbine cu abur.

In prezent tendinta este de a se realiza corpuri de incalzire din anumite elemente de constructie, prin inglobarea unor serpentine in pereti sau plansee.

B. CORPURI DE INCALZIRE EXECUTATE DIN TEVI NETEDE

Tevile netede din care sunt executate fac ca aceste corpuri de incalzire sa fie rezistente, durabile si sa aiba un bun coeficent de transmitere a caldurii. De asemenea atat circulatia aerului in exterior (imprejurul) lor cat si a fluidului incalzitor in interiorul lor se efectuiaza in mod corespunzator. Curatirea acestor corpuri se realizeaza foarte usor, evitandu-se in mare masura depozitarea murdariei si carbonizarea acesteia in contact cu corpul de incalzire.

Corpurile de incalzire executate din tevi netede se manipuleaza usor, ocupa un spatiu mic, iar remedierea eventualelor defecte se poate face pe loc, prin sudura.

Ca dezavantaje, la greutate egala ele prezinta o suprafata de incalzire mai mica decat radiatoarele si sunt mai putin aspectuase. Ele se folosesc cel mai des in cladirile industriale.

Instalatile de incalzire centrala cu abur de medie presiune peste 2 ats (3 ata), corpurile de incalzire confectionate din tevi inlocuiesc in totalitate radiatoarele, care nu pot fi folosite la astfel de instalati.

Tevile din care se confectioneaza aceste corpuri de incalzire se recomanda sa fie cu pereti subtiri, fabricate in conformitate cu standardele in vigoare.

1: TUBURI DE INCALZIRE

Corpul de incalzire cel mai simplu din punct de vedere constructiv se poate realiza dintr-o teava, montata aparent in incapere, prin care circula fluidul incalzitor.

Astfel in instalatile de incalzire centrala cu conducte aparente, reteaua insasi-atat prin conducta de ducere (tur) cat si prin cea de la intoarcere (retur)-poate contribui uneori la obtinerea caldurii necesare intr-o incapere de volum mic. Alteori numai cu ajutorul conductelor de ducere si de intoarcere ale instalatiei nu se poate obtine suprafata necesara incalziri, fiind nevoie sa se mai monteze si alte corpuri de incalzire. Daca spatial din incapere nu permite montarea de corpuri de incalzire suplimentare, atunci fara sa se modifice traseul conductelor de ducere si de intoarcere a instalatiei, se mareste diametrul acestora in mod corespunzator in incaperea respectiva, realizandu-se astfel asa-numitele tuburi de incalzire, cu suprafata de incalzire suficenta pentru obtinerea temperaturii necesare; acesta este cazul incaperii depedente cu spatii mici, ca vestiare, coridoare mici, closete etc.

Pentru confectionarea tuburilor de incalzire se procedeaza astfel:

Se masoara inaltimea totala a camerei intre tavan si pardoseala -ambele fiind finite; se scade un total de circa 40 cm reprezentand cele doua distante de cate 15-20 cm care se lasa la partile superioare si inferioare ale tubului de incalzire si se capata astfel lungimea necesara a tubului de incalzire.

Se alege teava respectiva, cu diametrul indicat prin proiect si se taie la lungimea rezultata din calcul. In cazul cand diametrul tubului de incalzire este mai mare de 50 mm la capetele acestuia trebuie sudate capace confectionate din tabla neagra de 3-4 mm, care au fost taiate la un diametru cu 10% mai mare decat diametrul exterior al tevii. Capacele bombeaza prin baterea la rece cu un ciocan cu un cap rotund.

Baterea cu ciocanul se executa asezand capacul in golul unei tevi de acelasi diametru cu cel al tubului de incalzire sau eventual pe o menghina de otel forjat, ale carei falci au fost distantate in mjod corespunzator. Baterea continu pana cand diametrul capacului a ajuns egal cu diametrul tubului. Dupa modelarea capacului, acesta se aseaza la un capat al tubului de incalzire si se prinde prin sudura completa. La fel se procedeaza si pentru celalalt capat al tubului. In centrul capacului sudat se da apoi o gaura cu diametrul egal cu cel al tevii de legatura in care la unul din capete se sudeaza un stut de teava cu filet lung de 5 cm si la celalalt capat o mufa, executata din otel forjat. La executarea sudurii trebuie sa se dea o atentie deosebita pentru sudarea perfecta perpendiculara a mufei si a stutului pentru a nu se devia legaturile superioare sau inferioare ale tubului de incalzire de la pozitia verticala. In in acest scop, atat stutul cat si mufa se prelungesc provizoriu cu cate o teava dreapta, creandu-se astfel posibilitatea de a stabili pozitile axiale ale acestora fatav de un tub. Sudarea definitiva stutului si a mufei se face dupa ce mai intaii s-au prins prin sudura in trei-patru puncte, in momentul stabilirii pozitilor corecte.

De cele mai multe ori, tuburile de incalzire au diametrul sub 50 mm si in aceste cazuri nu se mai sudeaza capace bombate ci se reduce diametrului tubului la forja si baterea cu ciocanul obisnuit pana la diametrul tevi de legatura.

Tubul de incalzire a carui executie a fost descrisa, se poate monta atat pe conducta de ducere cat si pe cea de intoarcere a instalatiei de incalzire centrala. De asemenea in mod obisnuit, cand incaperile care urmeaza sa fie incalzite cu astfel de tuburi sunt suprapuse sau sunt putin deviate, se executa un tub comun, in prelungire,pentru doua sau trei etaje, dupa cum este necesar. In acest caz lungimea tubului de incalzire rezulta din adunarea inaltimilor fiecarui etaj, plus grosimile planseelor pe care le traverseaza, din care se scad circa 40 cm, asa cum s-a aratat mai sus.

2: ALTE PROBLEME PRIVIND TUBURILE DE INCALZIRE

Montarea tuburilor de incalzire. Presupunand distributia inferioara a fluidului incalzitor. In cazul distributiei superioare, acestea se monteaza invers, de sus in jos.

Montarea tubului de incalzire in cazul distributiei inferioare decurge astfel: conducta este adusa pe la partea de jos si se leaga provizoriu de planseu prin lanturi de sarma sau prin spituri confectionate din otel-beton cu diametrul de 15 mm, batute in zid.

In partea de jos a tubului de incalzire, capatul conductei (teava de legatura) trebuie scos deasupra planseului (placii) cu 15-20 cm (distanta placa-tub) minus 5 cm pentru stutul sudat la tub si minus, de asemenea, distanta intre tevi la imbinare de circa 1, 5-2 cm in cazul prinderii cu racord olandez si de circa 1 cm in cazul prinderii cu mufa stanga-dreapta.

Este recomandabil ca partea demontabila a legaturii tubului de incalzire prevazuta cu racord olandez sau mufa stanga-dreapta sa fie montate in partea de jos, accesul fiind mai usor si montarea mai comoda.

Pentru acestea, daca se monteaza racord olandez, se insurubeaza in teava partea cu piulita a racordului olandez, inca de la banc, acelasi lucru fiind facut cu cealalta jumatate a racordului olandez in stutul tubului de incalzire.

Tubul de incalzire se aduce in pozitia necesara, suspendandu-se de placa superioara cu lanturi de sarma moale de 2 mm grosimea sau sprijinandu-se pe spituri batute in zid.

Strangerea piulitei olandeze se face cu un cleste universal, tinandu-se de stut contra cu un cleste cu surub. In partea de sus a tubului, unde este sudata mufa, conducta de legatura se insurubeaza in acelasi mod, cu doi clestii de teava, cu unul strangand, iar celalalt tinand contra.

Montarea tubului de incalzire trebuie astfel facuta, incat acesta si peretele finit sa ramana o distanta de circa 2, 5-5 cm. In cazul montarii tuburilor de incalzire pe pereti executati din lemn sau din alte materiale combustibile, daca temperatura fluidului incalzitor depaseste 95⁰C, distanta pana la perete trebuie sa fie minim 10cm. In functie de aceasta distanta trebuie executata corespunzator curba de la subsol.

Fixarea definitiva a tubului de incalzire se executa cu bratari obisnuite (STAS 3932-53).

In cazul cand tubului de incalzire se executa dintr-o singura bucata, pentru doua-trei etaje, tubul trebuie fixat la mijloc, intru-un punc fix, pentru a se dilatarea uniforma spre cele doua capete. Acest lucru se poate realiza, de exemplu, prin sudarea de tub a unei bucati de teava de 3/8-1/2'', care urmeaza a se incastra in zid minimum 12cm.

In general, tuburile de incalzire se monteaza atat pe conducta de ducere a instalatiei de incalzire a instalatiei centrala, cat si pe cea de intoarcere; cum aceste coloane sunt dispuse paralel si grupate, tuburile de incalzire se monteaza paralel la o distanta de 3-5 cm.

La montarea tuburilor de incalzire trebuie sa se aiba in vedere ca axele acestora sa fie paralele cu peretii camerei.

ALTE TIPURI DE TUBURI DE INCALZIRE.

Uneori suprafata de incalzire realizata prin tuburi de incalzire indicate mai sus nu este suficienta pentru obtinerea cantitati de caldura necesara. Pentru marirea suprafetei se pot monta mai multe tuburi de incalzire.

Aceste tuburi de incalzire se executa in acelasi mod ca cel indicat mai sus. Peste fiecare tub de incalzire se trece cate un manson care se sudeaza de tub. Pe manson este sudat un fier cornier ce reazeama pe placa de rezistenta (din beton armat). Sub placa de rezistenta este sudat un fier beton pe manson. Fierul cornier si fierul beton sunt consolidate la capete printru-un fier beton care trece prin placa de rezistenta. Peste cornierul asezat direct pe placa de rezistenta se toarna apoi betonul de umplutura. Astfel tuburile de incalzire au fost fixate de placa, realizandu-se punctual fix.

3.SERPETINE

In spatile inguste in incaperila care montarea corpurilor de radiator nu este posibila si este necesara o cantitate de caldura mai mare, se realizeaza o suprafata de incalzire printr-o conducta care este ocolita odata, doua sau de trei ori, in incaperea respectiva, numita serpentine; numarul de ocoliri poate fi si mai mare.

Pentru marirea productivitati muncii, imbunatatirea calitati si reducerea pretului de cost, confectionarea serpentinelor se recomanda a se face in atelierele de confectii sau prefabricate ale intreprinderii de instalatii, unde se dispune de utilaje moderne de lucru. Serpentinele se confectioneaza in general, din teava subtire pentru constructii si curbe de sudat (in mod current de la 57x2,5 pana la 89x2,5mm). La serpentinele confectionate din teava obisnuita pentru constructii cu diametrul exterior de 57 mm, curbele respective la 180°se pot executa chiar pe santier, la foc.

Fiecare conducta componenta a serpentinei trebuie sa aiba o panta de circa 4 mm/m in sensul de scurgere a lichidului.

La cele doua capete ale serpentinei se sudeaza excentric cate o mufa de otel forjat, taiata la ¾-½ din lungimea ei, pentru a permite o evacuare completa a apei si a aerului.

De exemplu pentru executarea unei serpentine simple cu doua ramuri, din teava obisnuita pentru constructii de 70×3 mm, in lungimea de gabarit de 2 m, minus a-lungimea curbei de sudat. Aceasta operatie se recomanda a se executa cu ferestraul mecanic, taietura facandu-se perfect perpendicular pe axa teveii. Dupa taiere se indeparteaza bravurile respective cu pila. Apoi se confectioneaza capacele necesare celor doua capete ale serpetinei, din tabla neagra de 3-4 mm grosime: acestea se executa si se bombeaza la fel ca la tuburile de incalzire si se sudeaza. La celelalte doua capete ale tevilor ramase libere se sudeaza cate o curba; axa acesteia trebuind sa faca un unghi de 90° cu axa tevei. Dupa aceea se pun cap la cap cele doua tevi cu curbele sudate si se realizeaza o panta de 4 mm/m, adica distanta L [m] este egala cu l [m]+numarul tevilor x iungimea de gabarit [m] x panta sau, in cifre in cazul acesta:

Astfel, intr-o parte curbele se ating, iar in cealalta parte sunt putin distantate.

Pentru realizarea practica a acestora distante se executa un distantier de lemn, adica se taie o scandura de lungimea L. Se introduce scandura intre capetele tevilor, la care este necesarea realizarea distantei L si se strang bine cele doua tevi cu sarma neagra de 2 mm grosime, pentru a nu permite micsorarea sau marirea distantei respective.

La extermitatea cu curbe ale tevilor, acestea sunt sunt apropiate si prinse mai intai prin puncte de sudura, in trei-patru locuri.Dupa verificarea distantelor si a pantelor necesare se executa conplet sudura.Dupa racirea suduri se desface intreaga legatura de sarma si se indeparteaza distantierul de lemn, realizandu-se astfel serpentine ceruta.

In cazul in care ar fi necesare executarea unei serpentine cu bucle multiple, se procedeaza in mod identic, punandu-se distantiere in L, L', L", acolo unde distantele se maresc, curbele trebuind sa fie totdeauna sudate perpendicular pe axa tevii.

Dupa realizarea serpentinei, pentru sudarea mufei la care se va racorda conducta de ducere sau cea de intoarcere, se executa in capac o gaura perfecta circulara dupa diametrul exterior al acelei conducte.

Gaurile in capace se executa excentric, respectiv in partea de sus la capatul de ducere si in partea de jos la capatul de intoarcere, pentru a crea posibilitatea evacuarii complete a aerului si a apei.

In cazul cand racordurile de la ducere si de la intoarcere au diametre egale, serpentina poate fi montata oricare din capete sus sau jos.

Dupa executarea gaurii excentrice, mufa de otel forjat, taiata la trei sferturi din lungimea ei, se insurubeaza intr-o,,prelungire", formata dintr-o bucata de teava de circa 40-50 cm lungime, de diametrul corespunzator, al carui filet trebuie sa fie coaxial cu axa tevii serpetinei. Apoi mufa de otel forjat se aseaza in gaura data, se prinde mai intai in cateva puncte prin sudura, se verifica paralelismul dintre axa tevii serpentinei si cea a mufei cu prelungire, dupa care se completeaza sudura.

4. MONTAREA SERPETINELOR

In general este recomandabil ca serpentinele sa fie montate in dreptul axei ferestrelor. Uneori, conditile locale constructive nu permit acest lucru si serpentinele se monteaza si pe pereti interiori.

La montarea serpentinelor trebuie respectate urmatoarele distante, considerate optime:

-la partea inferioara, de la serpentina pana la pardoseala finite, 15 cm;

-la partea superioara, intre serpentina si glaful ferestrei, aceiasi distanta;

-intre serpentina si peretele finit 5-6 cm.

In cazul montarii acestora corpuri de incalzire pe pereti usor inflamabili si cand temperatura fluidului incalzitor depaseste 95°, distanta intre acestea si peretele trebuie sa fie de minium 10 cm. distantele pana la pardoseala si glaf pot fi micsorate pana la cel putin 10cm. De asemenea, in cazul cand se monteaza pe conducta de intoarcere a serpetinei oale de condesat, de constructi speciale si care necesita spatiu mare, este necesara marimea in cosecinta a distantei dintre pardoseala si serpetina.

Fixarea pe perete a serpetinei se realizeaza cu ajutorul consolelor-carlig, confectionate in general din otel lat de circa 25-35 mm latime si de circa 8-10 mm grosime. Uneori acestea console-carlig se confectioneaza din otel-beton cu diametrul de 15-18 mm, dar acestea nu sunt destul de estetice. Dimensiunile materialului pentru confectionarea consolelor-carlig, date mai sus, reprezinta respectiv limitele minime si maxime care se aleg in functie de diametrul tevi serpetinei.

Lungimea necesara a materialului pentru confectionarea unei console-carlig se calculeaza astfel: 12 cm incastrate in zid plus 2-3 cm grosimea tencuieli plus 5 cm distanta dintre peretele finit si serpentina, plus jumatate din circumferinta exterioara a tevii serpentinei. Exemplu. Sa se confectioneze o consola-carlig pentru o serpentina formata din teava de constructii 57x2¸75 mm.Se alege otel de 30/8 mm. Lungimea necesara pentru o astfel de consola va fi:

Pentru obtinerea carligului este necesara prelucrarea otelului lat, operatia care necesita si incalzirea pe portiunia materialului brut la forja. Cum lungimea acestui material este de numai 28 cm, ar rezulta incalzirea prin conductibilitatea termica a intregului material, ar frige mana si nu s-ar prelucra usor. Pentru acestea motive, otelul lat se taie la o lungime dubla si anume de 56 cm, adica lungimea necesara confectionarii a doua console.

Dupa taierea materialului necesar confectionarii a doua console-calig, se introduce in forja unul din capete si se incalzeste pe circa 6 cm, pana la culoarea rosu aprins. Se scoate apoi din forja si se incepe a modela treptat (pierdut), in forma ascutita (de,,spit") parte inrosita, prin batere cu ciocanul pe o nicovala sau eventual pe o sina de cale ferata.

Dupa aceea se inseamna o portiune de la varful prelucrat, egala cu jumatate din circumferinta tevii serpetinei (in cazul considerat 9 cm). Portiunea insemnata, se incalzeste la forja, pana la culoarea rosu aprins. Apoi se scoate si partea neincalzita se prinde intr-o menghina de otel forjat; prin batere cu ciocanul se formeaza un unghi drept. Acesta operatie se poate face si pe nicovala.

Se precizeaza ca nu este admisa executarea acestei operatii pe o menghina de fonta, deoarece aceasta nu suporta socuri.

Parte lunga de 9 cm, care acum se afla la un unghi drept, se incalzeste din nou, in aceleasi conditii. Apoi se bate pe o teava cu diametrul exterior de 57 mm, obtinandu-se astfel consola-carlig dorita.

Aceleasi operati se executa si la capatul celalalt al otelului lat. Astfel se obtin doua console-carlig la un loc, care se taie la jumatatea lungimii si se spara.

La operatia de ascutire in forma de spit, materialul se lungeste cu circa 2-3 cm. Acest lucru nu influienteaza constructiv cu nimic, intrucat initial, cand s-a calculat lungimea necesara a materialului, s-au luat pentru incastrare in zid 12 cm, adica valoarea minima ajungand la sfarsitul operatiilor ca acesta sa fie de 14-15 cm, adica o valoare optima pentru fixarea in perete.

Confectionarea consolelor-carlig nu este indicata a se face pe fiecare santier ci in cadrul atelierului central de confectii al intreprinderiide instalatii. Numai astfel se ajunge la o productivitate mare, pret de cost scazut si calitate corespunzatoare.

5. AMPLASAREA SI MONTAREA PE POZITIE A SERPETINELOR

Pentru stabilirea pozitiei serpetinei se stabileste mai intai axa ferestrei sau, in cazul neamplasarii sub fereastra, serpetina se situiaza conform detaliilor din proiect. Dupa aceea se stabileste nivelul pardoselii finite, rezultand astfel, in cazul amplasarii sub fereastra, inaltimea parapetului (inaltimea dintre pardoseala finita si glaful ferestrei).

Scazand din inaltima parapetului, inaltimea serpetinei rezulta, spatiul disponibil, care impartit la doi da distantele dintre pardoseala si serpetina si dintre glaf si serpetina.

S-a stabilit astfel distanta dintre glaf si serpetina la care se afla linia orizontala a consolelor-carlig. Apoi se dau gaurile necesare consolelor-carlig (de 7x7 cm si minium 12 cm adancime), numarul si amplasarea lor fiind, in general, conform detalilor din proiect. In cazul cand nu sunt date astfel de detalii, consolele-carlig se munteaza in functie de lungimea serpetinei si de numarul de bucle. In general, la o serpetina cu bucle multiple, de circa 2 m lungime de gabarit, se monteaza doua console-carlig la o distanta de circa 20-30 cm de la capete, la ramura de sus si la ramura ultima; la celelalte bucle se monteaza cate o consola-carlig la mijloc, din doua brate. Gaurile in pereti, se recomanda a se da cu masinile de gaurit electrice, cu burghie spirale adecvate si nu manual, cu dalta si spitul.

In cazul serpetinelor cu lungimi de gabarit de peste 2 m, este indicata sa se monteze astfel de console-carlig la ramurile de sus si de jos, la o distanta de circa 2-3 m.

Este bine sa se dea mai intaii gaurile consolelor-carlig de la partea superioara a serpetinei, si anume pe linia orizontala stabilita ca mai sus. Se introduc consolele-carlig in gaurile respective, apoi se introduce cloturi (bucati) de caramida in gauri pe langa consolele-carlig si se stabileste, cu ajutorul bolobocului si al unei tevi de acelasi diametru cu cel al serpetinei sau eventual mai mic, asezata pe ambele carlige, pozitia orizontala.

Acestea console-carlig, pe care se mai pune si teava de control, nu pot sta in aceasta pozitie decat legate cu sarma de niste spituri.

Cu aceasta ocazie se verifica distanta dintre perete si teava, care trebuie sa fie de 5 cm cand peretele este finisat sau de 7-8 cm cand se masoara de la caramida.

Se fixeaza fiecare consola-carlig cu mortar de ciment, dupa ce mai intaii gaura a fost udata cu apa.

Dupa trecerea a cel putin 48 de ore (in timp de vara) se poate pune serpetina pe consolele fixate si se stabilesc pozitiile gauriilor cerlorlalte console-carlig. Dupa executarea gaurilor se leaga consolele-carlig de serpetina cu ajutorul sarmei si se fixeaza apoi cu mortar in acelasi conditii.

Modul de fixare a consolelor-carlig descris nu este unic, putandu-se proceda si astfel, si anume: se bat spituri in zid, iar de acestea se fixeaza serpetina in pozitie definitive prin legare cu sarma. Distanta intre serpetina si perete se mentine cu ajutorul unor cusaci care, pentru a ramane intre serpetina si zid, sunt prevazuti cu cate un cui care sprijina pe teava. Cusacii se mai pot lega si cu sarma.

In acesta situatie se traseaza pozitia consolelor-carlig de sustinere, se dau gaurile necesare, apoi se introduc in ele consolele-carlig care se leaga, cu sarma, de serpetina si se fixeaza cu mortar, cum s-a aratat anterior.

Desi sistemul de fixare cu mortar de ciment a consolelor-carlig este foarte bun din punct de vedere al consolidarii si rezistentei, totusi prezinta dezavantajul ca nu permite executarea celorlalte operatii de montare decat cel mai devreme a treia zi, in cazul zilelor calde. Acest inconvenient se poate elimina fixand console-carlig cu ipsos, dar numai in cazul in care umezeala relative a aerului si a zidului are asemenea valori incat nu pericliteaza rezistenta prinderii.

Daca presiunea este mai mare de 6 at, pentru colector si distribuitor se foloseste teava de l½". Amplasarea tevilor cu aripioare este astfel facuta incat o teava dintr-un rand este dispusa intre doua tevi din randul din fata sau din spate.

Bateriile descrise sunt folosite la instalatile de ventilare sau la aeroterme.

D. RADIATOARE

1.GENERALITATII

Cele mai raspandite corpuri de incalzire folosite in prezent in instalatiile de incalzire centrala sunt radiatoarele, deoarece prezinta urmatoarele avantaje;

-au o suprafata de incalzire mai mare decat cea a tevilor care servesc la confectionarea diverselor tipuri de corpuri de incalzire descrise anterior;

-se inlocuieste usor orice parte defecta a lor, putandu-se demonta si remonta;

-sunt construite dintr-un material durabil si destul de rezistent, care nu suporta insa loviturile (socurile);

-sunt estetice.

Fata de corpurile de incalzire confectionate din tevi netede, radiatoarele au totusi unele dezavantaje, si anume:

-posibilitatea de curatire este mai greoaie, dar mult mai buna si mai usoara decat la corpurile de incalzire confectionate din tevi cu aripioare;

-circulatia fluidului incalzitor in interiorul corpului de incalzire este mai anevoioasa decat la corpurile confectionate din tevii;

-coeficentul de transmitere a calduri este mai mic decat la corpurile confectionate din tevi netede.

Datorita avantajelor aratate, radiatoarele se monteaza mai mult in cladiri civile, fiind mai putin folosite in cele industriale, unde corpurile confectionate din tevi sunt preferate.

Radiatoarele se pot folosi la instalatii de incalzire centrala cu apa calda, atat la cele cu circulatie prin gravitatie cat si la cele cu circulatie prin pompe, precum si la instalatiile cu abur de joasa presiune; nu se pot folosi la instalatiile cu abur de inalta presiune.

Radiatoarele se fabrica din fonta (prin turnare) si din tabla.

Radiatoarele din tabla au unele avantaje fata de cele din fonta, si anume:

-coeficent mai bun de transmitere a caldurii;

-greutate mai mica si manipulare mai usoara;

-suprafata mai neteda, dand posibilitatea unei curatiri mai bune.

Ele nu sunt totusi folosite prea mult din cauza avantajelor radiatoarelor din fonta fata de acestea, si anume:

- durabilitatea si rezistenta mai mare;

- etanseitatea mai buna la asamblare;

- posibilitati de demontare si remontare mai simpla a elementelor.

In prezent se executa dupa modele de radiatoare de fonta si anume; coloane libere si sectiune circulara conform STAS 7364-66 si cu coloane unite si sectiune eliptica STAS 7363-66.

Agentul termic intrebuintat la aceste radiatoare de fonta poate fi apa calda, apa supraincalzita sau aburul saturat avand presiunea de regim si tempratura maxima din tabelul 1.

TABELUL 1

Un element de radiator de fonta cu coloane libere si sectiunea circulara are grosimea butucului (bosajului) de 5 cm, in timp ce la elementele celor cu coloane unite si sectiunea eliptica aceasta cota este de 6 cm. Elementele de radiator se imbina intre ele prin nipluri formand corpuri de radiator. Etansarea intre elemente se face cu garniture de clingherit. Cu acordul beneficiarului se pot livra corpuri de radiator etansate cu garnituri din carton duplex STAS 2025-62 sau carton triplex STAS 516-62.

Corpurile de radiator se depoziteaza sub soproane ferite de ploaie sau zapada, asezate pe cusaci de lemn, la minium 15 cm de la pamant. Corpurile sau elementele se aseaza culcate si incrucisate (adica daca la un rand se aseaza corpul s-au elemental de radiator in lung, pe randul urmator se aseaza pe lat) unul deasupra celuilalt, punandu-se la capete sipci sau scanduri. Se recomanda ca inaltimea stivelor sa nu depaseasca 1-1,50 m, pentru a putea ajunge la ele un lucrator de statura mijlocie, pentru manipularea fara pericol de accidentare. Inaltimea de 1,50 m pentru este indicata in cazul depozitarii elementelor simple, iar cea de 1 m in cazul cand se stivuiesc corpuri de cate 10 elemente. Fiecare stiva trebuie sa cuprinda radiatoare sau elemente de acelasi tip. Corpurile de radiator trebuie astupate la cele patru capete atat in timpul depozitarii cat si in timpul manipularii, pana la montaj, pentru a se evita patrunderea impuritatilor si infundarea acestora, lucrul care ar putea atrage multe neajunsuri in functionarea instalatiei.

2.ASAMBLAREA RADIATOARELOR

Corpurile de radiator trebuie amplasate sub ferestre, in vederea obtinerii unei incalziri bune si rapide a camerei respective. Radiatoarele se pot monta aparent sau mascat. In ambele cazuri, corpul de radiator poate fi montat in nisa (ingropat) sau la suprafata zidului.

Cea mai indicata este montarea corpului de radiator la suprafata zidului, aparent, realizandu-se astfel o transmitere a caldurii in bune conditi, atat prin convectie cat si prin radiatie. De asemenea, exista posibilitatea curatirii corespunzatoare a corpului de incalzire de impuritatile care se depun. Uneori, radiatoarele aparente se monteaza cu etajera deasupra.

In cazul cand din motive de estetica, de spatiu etc. se cere montarea mascata sau in nisa a corpurilor de incalzire, trebuie data o deosebita atentie modului cum se face asezarea acestora, avandu-se in vedere ca:

-circulatia aerului imprejurul radiatorului trebuie sa fie cat mai libera posibil, iar transmiterea caldurii sa se poata face nestanjenita si prin radiatie;

-trebuie sa existe posibilitatea de curatire completa si cat mai usoara a corpului de incalzire.

La amplasarea corpurilor de radiator trebuie respectate urmatoarele cote:

-distanta dintre pardoseala finita si partea inferioara a radiatorului sa fie de 10-15 cm. Aceeasi distanta trebuie sa fie, in general, intre glaful ferestrei si partea superioara a radiatorului;

-in spatele radiatorului se lasa o distanta de 4-5 cm intre radiator si peretele finit.

In cazul montarii in nise, distanta dintre radiator si partile laterale ale nisei trebuie sa fie de 15-20 cm.

De asemenea, este indicat ca radiatorul sa fie amplasat, incat axa acestuia sa corespunda ca axa ferestrei.

Exista si cazuri cand conditile obliga sa se amplaseze radiatorul pe un perete interior si nu in dreptul ferestrei, ca, de exemplu, in casa unei scarii, pe culoare etc. In astfel de cazuri trebuie ca, pe cat este posibil, amplasarea radiatorului sa se faca in mod estetic, de exemplu, la mijlocului zidului, avand grija ca prin montarea acestuia sa nu se impedice circulatia.

Radiatoarele se monteaza in mod curent pe console si sunt mentinute in pozitie verticala cu ajutorul sustinatoarelor.

Consolele sunt de doua tipuri, si anume: cu lungimea totala de 28 si 32 cm. Primele se monteaza la radiatoarele cu coloane libere si sectiunea circulara la care elementele au patru coloane (latime 142 mm) cat si la modelul cu coloane unite si sectiunea eliptica la care elementele au doua coloane (latimea 150). Consolele cu lungimile de 32 cm se monteaza la radiatoarele cu coloanele libere si sectiune circulara la care elementele au sase coloane (latimea 218 mm), precum si la corpurile de radiator cu coloane unite si sectiune eliptica la care elementele sunt cu trei coloane, adica cu latime de 200 si 250 mm.

Detaliile constructive ale acestor console sunt date de STAS 2702-51. Numarul consolelor care se monteaza la fiecare corp de radiator depinde de tipul de radiator si de numarul de elemente din care este alcatuit radiatorul.

Fiecare consola de radiator suporta in medie o greutate de circa 75 . 80 kg.

Consolele se pot monta numai in cazul cand peretele permite incastrarea si poate suporta greutatea radiatorului. In cazul cand nu se pot indeplini aceste conditi radiatorului nu mai poate fi montat pe console si este necesara confectionarea unor suporturi speciale.

Sustinatoarele de radiator sunt de doua tipuri, si anume: cu lungimea de 25 si de 28 cm. Primele se monteaza la corpurile de incalzire formate din elementele cu latime mai mica, adica la cele care folosesc console de 28 cm. Corpurile de incalzire care se monteaza pe console de 32 cm se fixeaza in pozitie verticala cu ajutorul sustinatoarelor cu lungimea de 28 cm. Detalii constructive ale acestor sustinatoare sunt date in STAS 2703-51. La corpurile de radiator cu maximum 14 elemente se monteaza un singur sustinator, iar la cele mai lungi cate doua.

PIESE DESENATE

Fig 1 Ciocan cu cap rotund

Fig 2 Montarea tubului de incalzire

Fig. 3 Punct fix executat pe un tub de incalzire

Fig. 4 Grup de tuburi de incalzire montate

Fig. 5 Detaliu de executie a unui punct fix pe tuburile de incalzire

Fig. 6 Serpentina ocolita o data

Fig. 7 Serpentina ocolita de doua ori

Fig. 8 Detaliu de confectionare a unei serpentine

Fig. 9 Detaliu de functionare a unei serpentine cu bucle multiple

Fig. 10 Fixarea in perete a consolei-cirlig

Fig. 11 Confectonarea unei console-cirlig

Fig. 12 Modul de fixare provizoriu a serpentinelor

Fig. 13 Corp de radiator din fonta, cu coloane unite si sectiune eliptica

Fig. 14 Corp de radiator montat aparent

Fig. 15 Corp de radiator cu etajera deasupra

Fig. 16 Corp de radiator montat in nisa

Fig. 17 Vedere de jos a unui corp de radiator montat pe console

Fig. 18 Corp de radiator montat pe suporturi speciale

BIBLIOGRAFIE

Alexandrescu Florin Conducte si armaturi 1963

Burchiu V.    Instalatii de pompare

Editura didactica si pedagogica 1982

Busuioc H. Probleme de instalatii pentru constructii

Editura didactica si pedagogica 1974

Chimion G si altii    Pompe centrifugale

Editura tehnica Bucuresti 1964

Chioveanu T.    Cartea instalatorului

Editura Tehnica 1989

Dunitrescu L    Instalatii sanitare pentru ansambluri

de cladiri

Editura tehnica Bucuresti 1970

Dunitrescu L    Instalatii sanitare pentru ansambluri

de cladiri (editia a 2 a)

Editura tehnica Bucuresti 1980

Florescu Al    Exploatarea lucrarilor de alimentare cu apa

si canalizare

Editura tehnica 1979

Mihail N.    Materiale de constructie si instalatii

Editura didactica si pedagogica 1975

Mateescu Th. Calculul instalatiilor sanitare, apa, canal, gaze

Editura Gh. Asachi Iasi 1996

Pislarasu I    Alimentari cu apa

Editura tehnica Bucuresti 1981

Pricop Gh si altii Indrumator pentru alimentari cu apa prin foraje

Editura Agro - Silvica 1963

Simonetti A. Cartea muncitorului de instalatii sanitare interioare

Editura Tehnica 1980

Simonetti A.    Agenda instalatorului de apa si canal

Editura Tehnica 1984

Vintila St si altii    Instalatii de alimentare cu apa, canalizare,

Sanitare si de gaze

Ed. Didactica si pedagogica Bucuresti