Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Meseria se fura, ingineria se invata.Telecomunicatii, comunicatiile la distanta, Retele de, telefonie, VOIP, TV, satelit




Aeronautica Comunicatii Constructii Electronica Navigatie Pompieri
Tehnica mecanica

Instalatii


Index » inginerie » » constructii » Instalatii
» Controlul instalarii, montarii, verificarii si repararii cazanelor


Controlul instalarii, montarii, verificarii si repararii cazanelor


ANTET

CONTROLUL INSTALARII, MONTARII, VERIFICARII SI REPARARII

CAZANELOR conform C1/2003



PROCEDURA DE PROCES

Elaborat/Revizuit

Verificat

Aprobat

Exemplar

Data:

Ing.

Semnatura

Data:

Ing.

Semnatura

Data:

Ing.

Semnatura

SCOP

Procedura stabileste modul de desfasurare a activitatilor de montare, exploatare, verificare si reparare a cazanelor de abur si de apa fierbinte, supraincalzitoarelor si economizoarelor independente, asa cum sunt ele definite in prevederile prescriptiei tehnice C1 - 2003 colectia ISCIR in vigoare.

Prezenta procedura de sistem a calitatii asigura ca toate aceste activitati sunt executate, verificate si     aprobate de personal competent din cadrul organizatiei.

Procedura stabileste responsabilitatile personalului implicat in activitatile de exploatre, verificare si reparare a cazanelor.

DOMENIUL DE APLICARE

Prevederile prezentei proceduri se aplica de personalul din cadrul departamentului tehnic, implicat in activitatea de exploatare, verificare si reparare la cazanele de abur si de apa fierbinte in conformitate cu prevederile PT C1 - 2003 colectia ISCIR in vigoare.

Prevederile prezentei proceduri se aplica pentru toate contractele de prestari servicii de exploatare, verificare si reparare la cazanele de abur si apa fierbinte.

DEFINITII. PRESCURTARI

Definitii

Acceptare - actiunea prin care se consimte (admite, aproba) si se da un acord scris privind folosirea unor materiale, proceduri, etc., in baza unor verificari preliminare si in conformitate cu prevederile prescriptiei tehnice C1 - 2003.

Accesibilitate pentru intretinere si utilizare - insusire (caracteristica) a cazanului de a permite utilizatorului final sau personalului de specialitate accesul la piesele componente in timpul utilizarii si intretinerii, fara a conduce la situatii care pot provoca prejudicii sau raniri ale acestora.

Activitatea de instalare - ansamblu de operatiuni de fixare a cazanului la locul de functionare, de fixare a acestuia in/pe pozitia de functionare si de racordare a acestuia la circuitele tehnologice de apa, aer, abur sau apa fierbinte, de combustibil, de evacuare a gazelor arse, la energia auxiliara (electricaatica sau hidraulica).

Activitatea de montare - ansamblul de operatiuni de reasamblare la locul de functionare a cazanelor vechi la care prin proiect se permite livrarea pe subansamble. Aceasta activitate implica efectuarea unor operatiuni asimilabile celor de la producator (de exemplu: in sectia de montaj final). Unele din operatiunile activitatii de montare pot necesita autorizarea din partea ISCIR IT (de ex.: sudarea, brazarea si alte procese speciale). Activitatea de montare a cazanelor construite anterior datei de intrare in vigoare a prescriptiei tehnice poate fi efectuata numai de catre un agent economic autorizat de ISCIR IT.

Activitatea de reparare - ansamblu de lucrari si operatii efectuate asupra cazanului pentru a-l readuce in stare de functionare in conditii de securitate. Aceasta activitate se poate face numai de catre un agent economic autorizat de ISCIR - INSPECT IT.

Autorizarea functionarii - ansamblul de activitati de verificare si validare a rezultatelor masuratorilor si incercarilor functionale executate la punerea in functiune initiala a cazanelor cu ocazia verificarilor tehnice periodice ale acestora, in scopul confirmarii indeplinirii conditiilor de functionare in securitate a cazanelor instalate la utilizatorul final. Se executa de catre ISCIR INSPECT IT sau, dupa caz, de catre personalul de specialitate al utilizatorului, autorizat si imputernicit de ISCIR INSPECT IT in acest sens (RSVTI - responsabil cu supravegherea si verificarea tehnica a instalatiilor).

Autorizatia de montare / instalare - document emis de ISCIR INSPECT IT prin care se atesta capacitatea tehnica a unui agent economic de a efectua activitatea de montare si de a garanta utilizatorului final rezultatele acestora. Prin acest document i se da utilizatorului final increderea in prestatorul de specialitate.

Avarie - orice eveniment produs la cazan sau echipamentele aferente, care pericliteaza functionarea cazanului in conditii de securitate.

Bloc de cazan - partea cazanului de abur sau de apa fierbinte compusa din mai multe elemente livrate in stare asamblata la locul de montaj, inclusiv constructia metalica de sustinere.

Cazan cu circulatie fortata - cazanul (de abur sau de apa fierbinte) in care circulatia apei sau a amestecului apa-abur se realizeaza cu ajutorul unor pompe.

Cazan cu circulatie fortata unica - cazanul (de abur sau de apa fierbinte) in care apa strabate o singura data sistemul vaporizator, respectiv sistemul de incalzire, pentru a se transforma in abur, respectiv in apa fierbinte.

Cazan cu circulatie naturala - cazanul (de abur sau de apa fierbinte) in care circulatia apei sau a amestecului apa-abur se realizeaza ca urmare a diferentelor de greutate specifica aparute prin incalzirea/vaporizare.

Cazan de abur cu circulatie fortata multipla - cazanul de abur in care amestecul apa-abur strabate de mai multe ori sistemul vaporizator pentru a se transforma integral in stare de vapori cu ajutorul de circulatie.

Cazan mobil - cazanul (de abur sau de apa fierbinte) instalat pe mijloace mobile, care prin constructie este destinat sa functioneze in orice loc, inclusiv in timpul transportului.

Cazan recuperator - cazanul (de abur sau de apa fierbinte) care foloseste caldura rezultata dintr-un proces tehnologic.

Cazan stabil - cazanul (de abur sau de apa fierbinte) care prin constructie este destinat sa functioneze pe o fundatie fixa.

Conducta de alimentare - conducta destinata transportului apei de la dispozitivul de alimentare la cazan.

Economizor - partea cazanului de abur (respectiv instalatia in cazul economizoarelor independente) destinata preincalzirii apei de alimentare a cazanului, cu sau fara vaporizare partiala.

Element de cazan - parte a cazanului de abur sau de apa fierbinte (tambur, colector, camera de apa, camera sectionala, teava, etc.) care se afla suv presiunea mediului de lucru.

Focar - parte a cazanului in care are loc arderea combustibilului.

Instalatie de ardere - instalatia destinata transportului combustibilului in limitele cazanului, introducerii combustibilului si aerului sau a amestecului combustibil - aer in focar in scopul producerii si intretinerii procesului de ardere.

Inzidire - partea constructiva a cazanului destinata asigurarii etanseitatii focarului si a canalelor de ardere, precum si izolarii termice a acestora.

Utilizator - persoana juridica / fizica care foloseste / utilizeaza un cazan.

Verificare    tehnica periodica - activitate desfasurata la intervale predeterminate pentru a se asigura ca utilizarea cazanului in continuare satisface cerintele de functionare in securitate.

Prescurtari

Nu se aplica.

Definitii

IT Inspectia teritoriala

PT Prescriptie tehnica

RSL Responsabil cu supravegherea lucrarilor

RSVTI Responsabil cu supravegherea si verificarea tehnica a instalatiilor

RTAC Resposabil tehnic cu avizarea conforma a proiectelor

RTV Responsabil tehnic cu verificarea proiectelor

SP Supravegherea pietei

DOCUMENTE DE REFERINTA. FORMULARE

Documente de referinta

SR EN ISO 9000:2001 - Sisteme de managementul calitatii. Principii esentiale si vocabular.

SR EN ISO 9001:2001 - Sisteme de managementul calitatii. Cerinte

PT C1 Colectia ISCIR - Cerinte tehnice privind montarea, instalarea, exploatarea, verificarea tehnica si repararea cazanelor de abur si de apa fierbinte, supraincalzitoarelor si a economizoarelor independente.

Formulare

Registru de evidenta a lucrarilor efectuate .

Proces verbal de verificare (in care se consemneaza constatarile si rezultatele verificarilor si examinarilor).

Registru evidenta proceduri de sudura omologate.

Registru de evidenta a sudorilor autorizati.

Proces verbal de instruire a sudorilor autorizati.

RESPONSABILITATI

Director General

Analizeaza si avizeaza documentatia elaborata.

Aproba 'Manualul Calitatii' si procedurile sistemului de management al calitatii.

Sef departament Tehnic

Coordoneaza si organizeaza intreaga activitate de montare, exploatare, verificare ai reparare a cazanelor.

Verifica rezultatele obtinute.

Responsabil cu supravegherea lucrarilor (RSL)

Are obligatia sa cunoasca legislatia in domeniu, prescriptiile tehnice specifice, Colectia ISCIR, standardele si normativele in vigoare privind activitatea pentru care a fost autorizat.

Trebuie sa completeze la zi registrele de evidenta a lucrarilor efectuate si sa respecte obligatiile care ii revin conform prevederilor PT C1 - 2003.

Trebuie sa urmareasca obtinerea avizului de instalare obligatoriu, inainte de inceperea lucrarilor de instalare / montare, conform PT C1 - 2003.

Sa verifice introducerea in fabricatie a materialelor si executia pe faze de lucru si la terminarea montarii sau repararii din punct de vedere al respectarii prevederilor prescriptiei tehnice si ale documentatiei de montare / reparare si sa supuna la incercari instalatiile respective.

Sa verifice documentatia tehnica intocmita pentru lucrarile efectuate (cartea constructiei - partea de montare, respectiv documentatia de reparatie) sub aspectul respectarii prevederilor prescriptiei tehnice, precum si concordanta instalatiei cu documentatia respectiva.

Sa incheie documente de verificare in care sa consemneze constatarile si rezultatele verificarilor si examinarilor, precum si dispozitiile obligatorii.

Este obligat sa participe la instruirile periodice organizate de ISCIR INSPECT IT.

Responsabil tehnic cu sudura (RTS)

Are obligatia sa cunoasca legislatia in domeniu, prescriptiile tehnice specifice, Colectia ISCIR, standardele si normativele in vigoare privind activitatea pentru care a fost autorizat.

Are obligatia sa omologheze procedurile de sudare necesare desfasurarii activitatii.

Trebuie sa instruiasca sudorii in ceea ce priveste aplicarea poansoanelor si sa asigure mentinerea acestora in stare buna (marcajul poansoanelor sa fie lizibil).

Trebuie sa tina evidenta la zi a sudorilor autorizati, in registrul de evidenta a sudorilor.

Trebuie sa participe la instruirile periodice organizate a catre ISCIR INSPECT IT.

DESCRIEREA PROCEDURII

Instalarea cazanelor

Cazanele noi sau vechi montate din nou nu pot fi instalate fara a avea, in prealabil, avizul obligatoriu de instalare eliberat de ISCIR INSPECT IT in raza caruia se instaleaza. Inceperea lucrarilor de montare este interzisa inainte de obtinerea avizului obligatoriu de instalare.

Documentatia tehnica pentru obtinerea avizului obligatoriu de instalare a cazanului consta din :

borderoul documentelor din dosar ;

memoriul tehnic ;

planul de situatie al salii cazanelor si al vecinatatilor pe o distanta de cel putin 10 m de la peretii constructiei acesteia ;

planul si sectiunile referitoare la sala cazanelor, cu amplasarea cazanelor si a echipamentelor termomecanice anexe in centrala termica ;

date privind regimul chimic al cazanului ;

date privind instalatia de automatizare si aparatele de masura, control si protectie care echipeaza cazanul ;

date privind organizarea muncii in sala cazanelor : personal de conducere si personal pentru deservirea instalatiilor de cazane autorizat ISCIR INSPECT IT.

Instalarea cazanelor se va face in conformitate cu proiectul intocmit in baza caruia a fost eliberat avizul obligatoriu de instalare.

Revizii curente, curatarea si conservarea cazanelor

In timpul functionarii cazanului si ori de cate ori acesta este oprit pentru curatari sau spalari, responsabilul salii cazanelor si/sau RSVTI este obligat sa examineze starea cazanului, efectuand revizii exterioare, revizii interioare si incercari de presiune la rece. Rezultatele acestor verificari si incercari vor fi inscrise in registru-jurnal de supraveghere.

Curatarea cazanului se va face imediat dupa racire si golire, pentru a evita pietrificarea namolului din cazan, si va fi executata astfel incat suprafetele metalice sa ramana curate. Uneltele folosite la curatare nu trebuie sa aiba muchii ascutite care sa degradeze suprafetele metalice ale cazanului.

La revizia interioara trebuie sa fie verificata si evaluata starea conductelor de legatura, de alimentare si de purjare, cu armaturile aferente, atat inainte cat si dupa curatarea cazanului.

La revizia interioara, inainte de curatarea cazanului, se va urmari, in principal, felul, cantitatea si repartitia depunerilor de piatra si namol, pe partea de apa a partilor sub presiune, sau a cenusii si funinginii, pe partea gazelor de ardere.

Incercarea de presiune la rece se va face cu apa, inainte de punerea cazanului in functiune, in scopul verificarii etanseitatii intregului ansamblu sub presiune. Aceasta se efectueaza la presiunea hidraulica de incercare indicata, fiind interzisa incercarea la o presiune mai mare.

Revizia exterioara se efectueaza cu cazanul in functiune, verificandu-se starea generala de functionare a cazanului (armaturile de control si siguranta, aparatele de masura, instalatia de automatizare, instalatiile auxiliare), precum si parametrii la care functioneaza.

Supapele de siguranta se vor verifica si regla la un interval de maxim un an cu emiterea unui buletin de verificare de catre un agent economic autorizat ISCIR INSPECT .

Verificarea tehnica periodica

Cazanele sunt supuse in exploatare (incepand de la prima punere in functiune) verificarilor tehnice periodice, care constau in revizii interioare, incercari de presiune la rece si revizii exterioare. La data stabilita pentru efectuarea verificarilor, proprietarul / utilizatorul trebuie sa pregateasca instalatia, avand incercarile de casa efectuate cu rezultate corespunzatoare (mentionate intr-un proces verbal). De asemenea va asigura personalul de deservire si auxiliar necesar. La verificare nu trebuie sa lipseasca RSVTI al proprietarului / detinatorului si, dupa caz, RSL al agentului economic montator / instalator.

Revizia interioara trebuie sa fie efectuata cel putin o data la 4 ani. Inspectorul de specialitate al ISCIR INSPECT IT va putea stabili termene mai scurte, functie de starea tehnica si vechimea cazanului. Unitatea utilizatoare este singura raspunzatoare pentru respectarea termenelor scadente de efectuare a reviziei interioare, chiar daca termenele ii sunt sau nu reamintite de catre ISCIR INSPECT IT.

Incercarea la presiune hidraulica la rece se va afectua cu apa sau alt fluid neutru cu temperatura maxima de 50OC, numai dupa efectuarea reviziei interioare cu rezultate corespunzatoare. Valoarea presiunii hidraulice de incercare la rece si durata incercarii de presiune hidraulica la rece va fi conform documentatiei tehnice de insotire.

Revizia exterioara se executa in timpul functionarii cazanului, inopinat si consta in examinarea tuturor factorilor care contribuie la functionarea cazanului in conditii de siguranta si anume : sala cazanului, armaturile de siguranta, personalul de deservire, parametrii cazanului, instructiuni de exploatare, registrul jurnal de exploatare, regimul chimic, dispozitive pentru probe, etc.

Repararea cazanelor

Lucrarile executate in cadrul reparatiilor planificate sau neplanificate la cazane se verifica de catre inspectorul de specialitate ISCIR INSPECT IT sau de catre RSL al reparatorului si RSVTI al detinatorului, autorizati de ISCIR INSPECT IT si imputerniciti in acest scop.

Lucrarile executate in cadrul reparatiilor la cazane, cere se verifica de catre inspectorul de specialitate sunt urmatoarele :

inlocuirea de virole, de funduri, de placi tubulare, a fasciculelor de tevi, a peretilor membrana, a economizoarelor, a supraincalzitoarelor, a distribuitoarelor, a colectoarelor, a camerelor sectionale, a tubului focar, a elementelor de conducta sau a altor elemente sub presiune care se pot executa separat si asambla la instalatie ;

repararea prin incarcare cu sudura a elementelor sub presiune care prezinta coroziuni sau eroziuni, izolat sau grupat, si placarea prin incarcare cu sudura, cu material inoxidabil, a suprafetelor elementelor cazanelor;

remedierea prin sudare a fisurilor sau crapaturilor elementelor sub presiune ;

executarea, la elementele sub presiune, a unor suduri noi si refacerea sau remedierea celor existente ;

refacerea unor parti prelevate in vederea verificarii spalarii chimice a cazanelor ;

inlocuirea prin mandrinare a tevilor de fum, a tevilor fierbatoare sau de ecran, a tevilor de supraincalzitor sau economizor, a tevilor schimbatoare de caldura si a niturilor de la cazane ;

inlocuirea armaturilor de siguranta cu alte tipodimensiuni care difera de cele prevazute in proiectul initial ;

inlocuirea cu material nou, sub forma de petice din care s-au prelevat probe de material in vederea verificarii calitatii acestuia sau a imbinarilor sudate ;

executarea de lucrari ca urma a modificarii proiectului initial de constructie a instalatiei sau care duc la modificarea parametrilor initiali maximi admisi pentru functionarea instalatiei ;

inlocuirea prin sudare a tevilor de fum, a tevilor de apa-abur, din limitele cazanului, a tevilor din componenta peretilor membrana, a serpentinelor suprafetelor de schimb de caldura de la cazan;

inlocuirea instalatiilor de ardere, de reglare, de automatizare si de protectie, cu alte instalatii, diferite functional fata de cele prevazute in proiectul initial, sau dotarea cazanelor cu asemenea instalatii.

Cazanele vor fi supuse unor verificari tehnice si incercari dupa montare sau reparare, astfel :

verificarea documentatiei de montare sau de reparatie, a cartii tehnice pentru cadrul metalic, precum si a declaratiei de conformitate a montarii/reparatiei, intocmita in conformitate cu PT C1 - 2003 ;

verificarea calitatii materialelor ;

verificarea aspectului si dimensiunilor ;

verificarea marcarii ;

incercarea la presiune hidraulica ;

incercari speciale.

Verificarile si incercarile se efectueaza de catre inspectorul de specialitate al ISCIR INSPECT IT la locul de montare, pentru cazanele care se monteaza sau se repara la locul de utilizare.

Cartea constructiei metalice de sustinere trebuie sa corespunda prevederilor tehnice prevazute in legislatia in vigoare.

Cazanele la care au fost executate reparatii care au condus la modificarea unor parametrii vor fi prevazute de catre unitatea reparatoare cu o placa de timbru noua, care va fi fixata langa placa de timbtu initiala.

Incercarea la presiune hidraulica se efectueaza conform prevederilor din proiect.

Se interzice inceperea lucrarilor de reparatii fara procesul-verbal emis de ISCIR INSPECT IT.

ANEXE

Nu se aplica.





Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate