Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
E altceva mai important decat familia? cum sa faci sport, echipament sportiv

Alpinism Arta cultura Diverse Divertisment Film Fotografie
Muzica Pescuit Sport

Sport


Index » hobby » Sport
» Rolul ereditatii si mediului in practicarea exercitiilor fizice


Rolul ereditatii si mediului in practicarea exercitiilor fizice



ROLUL EREDITATII SI MEDIULUI IN PRACTICAREA EXERCITIILOR FIZICE

Rolul ereditatii in practicarea exercitiilor fizice

In domeniul educatiei fizice si sportului ereditatea si mediul joaca aceleasi roluri ca in orice activitati umane, cu unele particularitati determinate de aspectele fizic si motric, preponderente in practicarea exercitiilor fizice.

Ereditatea reprezinta ansamblul de procese caracteristice (din punct de vedere biologic) privind transmiterea patrimoniului genetic (genom). Ereditatea are substratul in cromozomi, care sunt constanti si caracteristici pentru fiecare specie, prin forma si numarul lor. Celulele corpului omenesc au un numar dublu (diploid) de cromozomi, care provin din diviziunea oului diploid rezultat din fecundarea unui gamet masculin cu unul femei. Deosebirile de sex se materializeaza in principal in functie de prezenta in celula femela a unei perechi de cromozomi omologi XX, iar la barbati a unei perechi de cromozomi neomologi XY.

Procesele caracteristice (din punct de vedere biologic) privind transmiterea patrimoniului genetic fac obiectul de studiu al geneticii, iar rolul lor in comportamente constituie obiectul geneticii comportamentale sau psihogeneticii. Recunoscuta intuitiv de multa vreme prin bun simt, frapata de asemanarile dintre generatii, apoi postulata de marile teorii ale evolutiei, ereditatea a fost evocata de-a lungul unui secol: incepand cu lucrarile lui G. Mendel (1865) pina la lucrarile lui F. Crick si J. D. Watson care au dus la decodarea substratului chimic al informatei genetice.

La speciile cu reproducere sexuala, informatia genetica este vehiculata de garnetii mascul si femela si inscrisa in cromozomi, unde este codata de moleculele de acid dezoxiribonucleic (ADN). Complexitatea acestor mecanisme si a structurii pe care se sprijina nu mai permite azi conceperea ereditatii ca o simpla repetare a aceleiasi trasaturi, care ar fi declansata de prezenta unei gene speciale. Ea este prezentata prin fenotip, o dinamica subtila in .care caracterele observate decurg cel mai adesea din interactiunea unor gene multiple, cu statute si functii diverse (de structura, reglatorii) si care sunt modelate continuu de influentele din mediu.

In ultimul timp s-a demonstrat ca ereditatea nu e materializata numai in nucleu, ci exista si extranuclear, citoplasmatic, fiind constituita tot din lanturi de acizi nucleici: dezoxiribonucleic (ADN) si ribonucleic (ARN), acizi care constituie structura chimica a informatiei genetice.

Gena reprezinta morfologic un fragment de cromozom, iar biochimic o portiune din lantul ADN ce constituie substratul biochimic cromozomial. Genele sunt si cele care  realizeaza sinteza proteica, extrem de importanta in procesul de adaptare din antrenamentul sportiv

Exista sisteme genetice alcatuite din gene reglatoare (R), gene operatoare (O) si gene structurale (S), intre care exista relatii de tip feed - back, care au dus la aparitia unei legi ce demonstreaza ca in dezvoltarea organismelor se produc echilibre dinamice intre diverse sisteme genetice aflate in interrelatie. Nefunctionarea unuia se repercuteaza asupra functionarii celorlalte, fenomen care poarta numele de dismorfie.

Cu toate acestea, exista o mare variabilitate care isi gaseste explicatia in capacitatea mutei udului genetic de a se modifica sub influenta mediului si in insasi actul fecundatiei c«ic aduce zestrea a doua lumi, materna si paterna. Datorita acestora putem vorbi de o infinita variabilitate a organismelor, in cadrul careia exista numeroase individualitati specifice si apoi topologice, ultima fiind rezultatul unei indelungi evolutii, culminand cu «pecia umana.

Se deosebeste genotipul materializat in cromozomii garnetilor, care rezuma intreaga evolutie biochimica a ascendentilor si paratipul care concentreaza toate influentele mediului extern. Genotipul si paratipul constituie impreuna intregul material biochimic al fenotipului.

Fenotipul (tipul constitutional) este alcatuit din genotip (mostenirea ereditara) si paratip (respectiv ceea ce se dobandeste sub influenta actiunii mediului exterior).

In acest sens, subliniem necesitatea de a nu neglija influenta mediului care isi poate pune pecetea asupra intregii dezvoltari ontogenetice a individului.

Ereditatea este un proces de transmitere a informatiei genetice care se desfasoara conform unor legitati care conduc la edificarea anumitor insusiri genetice determinate, aflate intr-un strans raport cu conditiile de mediu. Fiecare trasatura a organismului este rezultatul interactiunii dintre ereditate si mediului inconjurator.

Multe informatii despre influenta factorilor ereditari si influenta factorilor de mediu asupra dezvoltarii organismului au fost obtinute in urma cercetarilor efectuate asupra gemenilor.

Astfel, s-a stabilit ca influenta ereditara se rasfrange mai puternic asupra inaltimii corpului in comparatie cu greutatea lor. S-a aratat ca gemenii monozigoti (ML), chiar si in cazul separarii lor pretimpurii, inregistreaza concordanta intre inaltime, circumferinta capului, lungimea mainilor si a fetei. Sergienko si Aleksiejeva, bazandu-se pe rezultatele cercetarilor unui numar mare de oameni de stiinta, au clasificat insusirile care caracterizeaza corpul si motricitatea, stabilind ordinea in care se manifesta gradul de dependenta fata de factorii genetici sau de mediu. insusirile aflate sub puternica influenta a factorilor ereditari sunt:

1.         insusiri morfologice - inaltimea corpului, lungimea extremitatilor inferioare,    lungimea    trunchiului,    circumferinta    extremitatilor superioare, inferioare si a cutiei toracice si lungimea extremitatilor superioare;

2.         mobilitatea articulatiilor,

3.         timpul de reactie;

4.         rezistenta speciala (anaeroba) si rezistenta generala (aeroba);

5.         insusirile de motricitate si forta;

6.         forta muschilor;

7.         viteza miscarii elementare - indemanarea.

Toate caracteristicile enumerate au fost stabilite in timpul activitatii de selectie, in vederea practicarii unei discipline sportive.

Zatiorski si Sergienko, studiind influenta ereditatii si a factorilor de mediu asupra dezvoltarii insusirilor motrice ale omului, au evidentiat conditionarea esentiala ereditara reflectata in timpul latent al reactiei motrice si au evaluat-o prin testele de forta si viteza (saritura in lungime de pe loc, alergare pe distanta de 30 m). Conditionarea genetica a fost semnalata in cazul reactiei motrice simple (84,2%) si reactiei motrice complexe (80,8%).

Din cercetarile efectuate asupra gemenilor s-au emis opinii contradictorii, privind conditionarea genetica a fortei si vitezei. Unii autori au ajuns la concluzia ca forta si viteza sunt conditionate genetic in aceeasi masura (Eysenk si Prell, 1951), iar altii afirma ca viteza este mai mult determinata genetic decat forta (Sklad, 1973; Szwarz, 1976 ). Cratty sustine existenta unei corelatii puternice pentru forta dinamica si pentru viteza. Concluziile altor studii sustin ca cea mai puternica determinare genetica se manifesta in cazul fortei mainilor, in cazul vitezei de reactie, a vitezei in alergarile pe distante foarte mici. Indicii ereditari ai masuratorilor dinamometrice ai fortei mainii drepte si ai celei stangi s-au ridicat la 61,4 % si 59,2%, iar indicii fortei spatelui au fost de 64,3%.

Osato si Avano afirma ca cele mai mari deosebiri intre perechile de gemeni monozigoti (MZ) si biozigoti (BZ) apar in probele de aruncarea mingii si in probele pentru forta spatelului si umerilor, cele mai mici diferente fiind inregistrate pentru viteza de alergare

In privinta fortei, gradul de ereditate cel mai pronuntat se manifesta in forta  mainilor si in forta muschilor spatelui, iar cel mai mic, pentru forta exploziva (evaluat prin proba de aruncare a discului si a mingii).

Forta exploziva masurata in cazul sariturii cu prajina este puternic conditionata genetic, in schimb, forta exploziva a extremitatilor superioare, masurate prin distanta aruncarii cu mingea sau cu discul indica un grad scazut al ereditatii. Aceste rezultate, obtinute din cercetarile efectuate pe gemeni necesita totusi confirmarea altor metode.

Un rezultat interesant al cercetarilor prin metoda gemenilor a fost obtinut, analizandu-se miscarile rapide (asa-numite 'tapping') ale extremitatilor inferioare si superioare. Concluziile au evidentiat puternica lor determinare genetica.

Coeficienti de ereditate ridicati au fost obtinuti si pentru flexibilitatea si miscarile articulatiilor umarului; acestia sunt mai mici la coloana vertebrala si foarte mici la sistemul articular al soldurilor. Coeficientii genetici prezentati anterior se diminueaza in perioada de varsta cuprinsa intre 12 si 17 ani.

Conform rezultatelor cercetarilor lui Volanski, coordonarea vizual - motrica este puternic conditionata genetic, coeficientii inalti de corelatie obtinandu-se intre 9 si 12 ani si la persoanele mature.

Din cercetarile intreprinse, rezulta ca indicele integral al capacitatii respiratorii este conditionat, in primul rand, de factorii genetici. Analiza comparativa a acestui indice la gemenii mono - si bizigoti a stabilit conditionarea ereditara in proportie de 79%, iar conditionarea factorilor de mediu in proportie numai de 21 %.

 Szwarz, dezvaluind existenta unor deosebiri esentiale intre rezultatele obtinute de schiori fondisti, gemeni monozigoti, pe distanta de 2 - 3 km, a ajuns la concluzia ca indicele capacitatii respiratorii este determinat genetic

Din punct de vedere a premiselor ereditare, antrenamentul nu conduce la o crestere esentiala a acestui indice.

Alte cercetari au stabilit ca influenta factorilor genetici, intr-o mare masura, se manifesta mai mult in functiile sistemului cardiovascular, decat in cazul aparatului respirator (intensitatea, capacitatea respiratorie, ventilatia maxima a plamanilor depind de factorii externi ai mediului inconjurator).

S-a stabilit, de asemenea, ca indicii transformarii anaerobe, ca si nivelul acidului adenozintrifosforic si al acidului lactic depind de factorii genetici. Factorii genetici definesc nu numai nivelul de dezvoltare a insusirilor organismului, ci si norma ereditara a reactiei ca raspuns la conditiile mediului inconjurator sau 'limita superioara si inferioara a posibilitatilor ereditare ale unei persoane', precum si posibilitatile de instruire, pregatire si perfectionare sportiva.

Pe parcursul observatiilor asupra a 32 de perechi de gemeni de acelasi gen (5 perechi de studenti, cu varsta intre 18 si 21 ani, de la institutele de cultura fizica, si 27 perechi de elevi din Smolensk, cu varsta cuprinsa intre 9 -16 ani), s-au stabilit importante conditionari ereditare a indicilor insusirii motrice, capacitatii respiratorii si a functiilor vegetative (Votkov).

Cei mai apropiati indici au fost obtinuti in cazul consumului maxim de oxigen, 89,4%. De factorii genetici se leaga, de asemenea, indicii duratei de oprire a respiratiei (82%) si gradul de saturatie cu oxigen a sangelui arterial (76,9%).

Din cercetarile intreprinse asupra sportivilor - gemeni si din observatiile (genealogice) asupra familiei sportivilor de frunte, rezulta ca aptitudinile sportive sunt ereditare.

Exista date, care indica faptul ca, la copii sportivilor celebri, in medie de 50% din cazuri este posibil talentul sportiv. Din datele lui Gedda rezulta ca, peste 70% din gemenii monozigoti dobandesc rezultate sportive asemanatoare, pe cand la gemenii bizigoti, fenomenul apare in proportie de 25% din cazuri.

Pot fi prezentate multe exemple in care copiii fostilor sportivi au obtinut aceleasi rezultate remarcabile in sport; de exemplu tatal si fiul, Ter -Ovanesian, Diaczkov, Liachovov, Tarmaki, Anisimov, Nikiforov (atletism), Fiedvotov, Czanovov (fotbal), Bure (inot), Lopatinov (haltere) etc.

Sunt cunoscute de asemenea, rezultatele inalte ale fratilor si surorilor Majorov, Ragulin, Golikov, Holik, Stiasny, Lebiedievov. Fara indoiala ca, in afara informatiei genetice, un rol important in formarea acestor sportivi celebri l-au avut si alti factori, cum ar fi opiniile familiei, traditiile educatiei la o varsta tanara, practicarea timpurie a sportului etc. Recunoscand importanta factorilor genetici, nu trebuie sa diminuam rolul mediului inconjurator.

Pentru ca talentul sa apara trebuie sa existe nu numai predispozitii genetice (in cazul sportului: morfofiziopsihice), dar si conditiile sociale corespunzatoare. Acest lucru reiese din analiza rezultatelor sportive, obtinute la Jocurile Olimpice, in anumite probe sportive, de-a lungul a 80 de ani. (tabel nr.9.2)

Proba atletica

Cresterea dupa

Cresterea medie

80 ani (%)

in 10 ani ( %)

Aruncarea discului

56,81

7,10

Saritura cu prajina

40,00

5,00

Alergarea pe 800 m

26,57

3,32

Alergarea pe 1500 m

24,65

3,08

Saritura in lungime

23,95

2,99

Triplu salt

20,71

2,59

Saritura in inaltime

19,56

2,45

Alergarea pe 100 m

19,28

2,41

Alergarea pe 400 m

5,51

0,69

Tabel nr.9.2. Analiza rezultatelor obtinute in probe atletice, la J.O.

Se observa ca ultimele probe din tabel sunt cele care presupun viteza; fiind puternic conditionate genetic, progresul inregistrat este cel mai mic.

La cealalta extremitate a tabelului se afla aruncarea cu discul. Forta exploziva a extremitatilor superioare este un exemplu al insusirilor motrice influentate genetic intr-o proportie redusa.

Desigur, poate apare intrebarea, care insusire trebuie sa fie preferata in cadrul selectiei pentru diferite discipline sportive?

Se cuvine sa fie considerate calitatile care sunt mostenite intr-un grad inalt si care constituie atribute de baza pentru disciplina data. Trebuie sa amintim, vorbind despre rezultatul sportiv, ca insusirile puternic conditionate genetic sunt insusirile motrice elementare, si nu cele complexe.

Analiza matematica a efectelor factorilor de mediu si factorilor ereditari in procesul dezvoltarii arata ca, in cazul inaltimii, contributia ereditatii se ridica la 81%, iar in cazul greutatii corpului, la 78%.

Grebe si Gedda, intre anii 1954 - 1963, au sustinut ca deosebirile intre gemeni MZ si BZ sunt mai mici pentru activitatea sportiva in intregime, decat pentru o disciplina anumita si pentru rezultatele obtinute.

Gradul de conditionare genetica a predispozitiilor pentru o anumita disciplina sportiva este variat, de la o persoana la alta.

Dupa cum se stie, principalele insusiri ale organismului comporta cei mai inalti coeficienti de corelatie intre parinti - copii. in testele de viteza s-a consemnat ca cel mai inalt grad de ereditate apare in rezultatele la alergarile pe 10 m (Nikitjuk, 1973), pe 20 m si pe 30 m (Zatiorski si Sergienko, 1976).

Un coeficient inalt de conditionare genetica, pe linia participarii la aceleasi discipline sportive, a mai multor generatii (cercetarea genealogica) exista in cazul: scrimei, boxului, tirului; cel mai mic coeficient il prezinta fotbalul, gimnastica si atletica usoara (Szwarz, 1976).

Rezulta de aici ca se poate vorbi despre existenta unei inzestrari motrice determinate genetic, pe fondul careia exista sansa obtinerii unor rezultate sportive de exceptie. De asemenea, s-a constatat existenta unor corelatii ereditare intre varstele parintiilor si calitatile descendentilor.

Este intalnita opinia ca parintii ganditorilor celebri, savantilor si artistilor au fost persoane in varsta. Wolanski, pornind de la cercetarile lui Steckel, a atras atentia asupra existentei unei corelatii intre varsta parintiilor, diferenta de varsta dintre ei si gradul de inteligenta al copiilor. El a aratat ca acei copii nascuti din mame de varsta de 25 - 31 ani si tati in varsta de 31 ani, precum si din parinti a caror diferenta de varsta depaseste un an (tatal mai in varsta), sunt mai inteligenti decat copiii parintilor de alte varste, atat tineri cat si batrani. Din cercetarile lui Volanski rezulta ca varsta parintilor in momentul nasterii copilului exercita o influenta importanta asupra dezvoltarii lui. Cercetatorul nu reuseste totusi sa elucideze in mod satisfacator macanismul genetic. El atrage atentia asupra raportului evident dintre lungimea corpului nou-nascutului si varsta tatalui, precum si asupra corelatiei dintre varsta parintilor si stadiul dezvoltarii noului nascut. Volanski subliniaza ca exista un raport esential (stabilit pe baza datelor statistice) intre varsta parintilor si dezvoltarea copiilor (in varsta de 4 - 14 ani), si semnaleaza existenta deosebirilor de mediu.

Astfel, in mediul urban, cel mai bine se dezvolta copii nascuti din mame in varsta de 25 - 32 ani si tati in varsta de 30 - 35 ani, cand tatal este mai in varsta decat mama cu 3 ani sau cu mai multi. La sat, varsta optima a parintilor este de 20 - 25 ani pentru mame si peste 40 ani, pentru tata (Wolanskiin literatura de specialitate nu exista pana acum informatii pe tema relatiilor dintre varsta parintilor si nivelul de dezvoltare a aptitudinilor si succesele sportive ale copiilor lor.

Cercetarile efectuate pe un grup de 100 de sprinteri arata ca tatii celor mai buni reprezentanti din grup (15) au avut in momentul nasterii copiilor lor, 32 ani, iar mama 27 ani. (Votkov) Parintii sportivilor din cea mai slaba grupa de 15, au fost mai tineri - tatii cu 3,38 ani, mamele, cu 2,04 ani. Trebuie subliniat, de asemenea, ca parintii cei mai in varsta au avut fii - sportivi din primii 10 (tatii de 35,9, mama de 29,9, diferenta de varsta 6 ani), al doilea grup de 10 sprinteni aveau toti de 32,6 ani si mamele de 28,7 (diferenta de varsta de 6 ani ) si in a treia grupa de 10, tatii aveau 31,5 ani si mamele 27,8 (diferenta de virsta, 3,7 ani).

Cei mai tineri parinti au avut fii - sportivi in ultima grupa de 10 (tatii de 28,7 ani, mamele 25,3 ani, diferenta de varsta 3,4 ani).

Cea mai mare diferenta de varsta intre mame si tatii (6 ani) apare la parintii celei mai bune grupe de 10 sprinteri. Datele prezentate mai sus sunt intr-o oarecare masura apropiate de cele pe care le-a obtinut N. Volanski. Coeficientul corelatiei intre varsta tatilor si timpul efectuat in alergarile pe distanta de 100 m s-a ridicat la 0,26, iar corelatia intre varsta mamei cu acelasi timp este de 0,24. in ambele cazuri rezultatele provin din aceleasi surse statistice.

Varsta tatilor si a mamelor se coreleaza cu timpii efectuati pe distanta de 200 m parcursa de fii lor si in ambele cazuri aceasta dependenta exprima acelasi coeficient de corelatie. Se cuvine sa subliniem ca varsta parintilor influenteaza nivelul sportiv al fiilor, dar, in general, nu putem afirma cu certitudine existenta acestui raport.

Exista reticente fata de teza privind acel 'homo olimpicus'. Teza face trimiteri in mod special la predispozitiile pentru o disciplina sportiva, concreta. Acest fapt poate fi comparat cu fenomenul capacitatii pentru studiu.

Rolul mediului in practicarea exercitiilor fizice

In grupul insusirilor care depind intr-o mare masura si de factorii de mediu, apte pentru antrenament se pot enumera:

1.      greutatea corpului

2.      frecventa miscarilor

3.      forta in regim de viteza

La baza insusirilor motrice sportive sta folosirea corespunzatoare a sistemului de trasaturi somatice si fiziologice ale aparatului locomotor si a altor sisteme, precum si predispozitii psihice corespunzatoare.

Succesul   in  fiecare  domeniu   depinde  de   talentul,   priceperea   si deprinderile aflate sub influenta mediului inconjurator.

Conditionarea predominanta a factorilor de mediu apare in cazul fortei absolute a muschilor, in frecventa miscarilor, a indicilor de agilitate.

Pe baza acestor constatari, diversi autori au ajuns la concluzia ca actiunile mai simple, din punct de vedere al coordonarii, pornesc de la permise ereditare intr-o masura mai mare decat miscarile complexe. De asemenea, s-a aratat ca informatia genetica poate fi valorificata atunci cand ea se asociaza cu conditiile de mediu. In diferite etape de dezvoltare a organismului, influenta factorilor externi ai mediului inconjurator, in colaborare cu informatia genetica si schimbarile care au avut loc in etapele precedente, au efecte diferite.

Cercetarile au demonstrat ca rezultate inalte in disciplinele sportive de rezistenta au fost obtinute de sportivi care provin din familiile cu multi copii (Volkov), in aceste conditii dezvoltandu-se dorinta de atingere a unui scop, angajarea in munca, precum si priceperea de a-si organiza timpul liber.

Factorii de mediu si in primul rand, conditiile de educatie a copiilor, joaca un rol important in acele discipline sportive, in care este esentiala rezistenta, efortul, deprinderea de a infrange dificultatile. in general, se poate spune ca, numai un raport strans cu mediul exterior si cu influentele corespunzatoare ereditare asigura atingerea limitei superioare de adaptabilitate genetica. Mijloacele folosite in metodele de antrenament trebuie sa favorizeze intretinerea permanenta a aptitudinilor, conditionate ereditar, ale tinerilor sportivi.

Pentru intelegerea colaborarii factorilor genetici si a factorilor de mediu o mare importanta o au asa-numitele 'perioade critice de dezvoltare'. Vorbind despre acestea, avem in vedere o etapa precis definita in dezvoltarea individuala (varsta copilului, tanarului etc.) si perioada caracterizata prin cea mai mare apetenta pentru actiunea factorilor din mediul inconjurator, factori prielnici sau neprielnici actiunii. Aceasta este perioada in care consensul dintre factorii genetici si cei de mediu este plenar.

Cunoscand perioadele critice si perioada optima de influenta se pot conduce, in mod deliberat, principalele insusiri ale organismului se poate stabili un program individual de dezvoltare

Faptul ca exista o perioada foarte 'rentabila' in dezvoltarea insusirilor motrice o confirma dinamica dezvoltarii inegale a acestor insusiri, precum si efectele instruirii si antrenamentului in diverse perioade.

S-a stabilit, de exemplu, ca pentru formarea indemanarii, varsta cea mai potrivita este de la 9 la 14 ani, cele mai mari progrese in evolutia indemanari inregistrandu-se de la 8 - 9 ani si de la 10 - 12 ani.

Conform datelor lui D. P. Bukriejevej (1995), cea mai mare crestere anuala in tempoul maxim al miscarilor are loc la 7-9 ani si 10-11 ani, iar mai tarziu de 11-13 ani.

A.W. Korobkov (1958, 1962) a furnizat informatii ca o mare crestere a timpului latent al reactiei de miscare se observa de la varsta de 6-7 ani pana la 9-11 ani.

Analiza pe varste in dezvoltarea dinamicii fortei muschilor confirma temeinicia celor spuse. Potrivit datelor lui A.W. Korobkov, la 16-17 ani se dezvolta, in conditii optime, forta musculara maximala, in stransa legatura cu masa musculara.

Este stiut faptul ca succesul instruirii depinde intr-o mare masura, de capacitatea sistemului nervos central. Fenomenul accelerarii dezvoltarii la generatia aflata in plina ascensiune comporta unele corecturi privind limita perioadelor critice. De aceea, pentru asigurarea pe cat este posibil a valorificarii cat mai eficiente a acestor perioade, este necesar sa se ia in consideratie schimbarile factorilor de mediu, care pot conduce la importante transformari morfofunctionale in dezvoltarea organismului.

Trebuie amintit faptul ca, acest caracter, neuniform, al maturizarii structurilor morfologice, in principalul sistem de functii ale organismului, se leaga de transformarile survenite in colaborarea dintre organism si complexul factorilor naturali si sociali.

Scara influentei fiecarui factor de mediu este definita nu numai de parametrii caracteristici de cantitate si calitate, dar si de specificul respectivei perioade de dezvoltare, in cadrul careia se desfasoara acest fenomen.

Rolul mediului natural si social in dezvoltarea persoanei este extrem de important. Acesta creeaza ambianta in care se dezvolta individul, cu trasaturile sale genetice.

Un mediu exterior neprielnic ascunde posibilitati ereditare nebanuite si conduce la aparitia unei forme sensibile si nedezvoltate; in schimb mediul prielnic deschide usile tuturor posibilitatilor potentiale ale unei constitutii ereditare, care se pot dezvolta pana la cel mai inalt nivel. Exista totusi o limita superioara si una inferioara in posibilitatile ereditare ale persoanei si ceea ce este foarte important este faptul ca, nici un exercitiu, nici o conditie prielnica sau neprielnica in dezvoltarea umana, nu schimba fundamentul ereditar al organismului, asupra caruia actioneaza.

Este suficient sa amintim, ca in zonele lagunare, numerosi sunt tinerii care practica sporturile nautice (canotaj, kaiac-kanoe, iahting etc), in timp ce populatia din zonele montane prefera sporturile pe zapada, ascensiunile etc. Mediul natural, prin cerintele fata de organism, valorifica tocmai acele trasaturi necesare supravietuirii si performantei intr-o anume directie.

Un aspect interesant este acela ca educatia fizica si sportul sunt medii ce contribuie la procesul de socializare al indivizilor, alaturi de familie, colegi, prieteni, mass-media si comunitati, in general. Socializarea nu este altceva decat o forma de adaptare la regulile colectivitatii. Este un fenomen complex si divers datorita varietatii culturale, politicii economice din diferite tari si grupuri sociale. Acest fenomen trebuie abordat din doua puncte de vedere, si anume, efectele socializatoare ale educatiei fizice si sportului, pe de o parte, si pe de alta parte socializarea in cadrul educatiei fizice si sportului, de remarcat faptul ca numeroase studii scot in evidenta influentele pozitive asupra personalitatii si sanatatii celor care practica organizat exercitiile fizice. Ambianta in care se practica exercitiile are rol modelator, mai ales din punct de vedere moral. Aprecierea valorilor morale, a fair-play-ului, o conduita pro-sociala in general, sunt achizitii realizate in cadrul sportului.

Mediul creat de educatia fizica si sport este cel care scoate la iveala aptitudinile subiectilor pentru o ramura de sport sau alta. Daca subiectii nu ajung mediu favorabil, aptitudinile raman nevalorificate.

Ereditatea si mediul

Ereditatea este un proces caracteristic de transmitere biologica a patrimoniului genetic aflat in strans raport cu mediul inconjurator.

In dezvoltarea organismelor se produc echilibre dinamice intre sisteme aflate in interrelatie.

Mediul impune pecetea asupra intregii dezvoltari ontogenetice a individului.

Influenta ereditara se exercita asupra inaltimii corpului si mai putin asupra geutatii (in urma studiilor efectuate pe gemeni).

Pentru aparitia talentului si obiectivizarea prevederii corespunzatoare este necesara exploatarea tuturor posibilitatilor concrete de valorificare a acestuia, lucru posibil numai printr-o angajare individuala si sociala in conditiile unei exigente sociale deosebite.

Informatia genetica poate fi valorificata numai sub influenta conditiilor de mediu. Organismul uman aflat sub influenta factorilor de mediu se poate transforma numai in urma reactiilor determinate genetic. Orice fenomen vital sau patologic este influentat genetic. Legile inregistrarii, transmiterii, realizarii si modificarii informatiilor genetice, la care se supun toate organismele vii, constituie subiecte de dezbatere aprinse, controversate intre specialistii din domeniu.

In diferite etape de dezvoltare a organismului, influenta factorilor externi, ai mediului inconjurator in colaborare cu informatia genetica si schimburile care au avut loc in etapele precedente au efecte diferite.

Adaptabilitatea genetica este pusa pe seama concordantei dintre ereditate si mediu. Perioadele critice de crestere si dezvoltare, in stransa legatura cu perioada optima de influenta,  pot modifica principalele insusiri ale organismului.

Intalnim factori prielnici si neprielnici actiunilor motrice care, in consens cu factorii ereditari  definesc dezvoltarea individuala a fiecarui organism in parte. Factorii ereditari in relatia cu mediul reprezinta componenta conservatoare, limitativa. Factorii ereditari nu pot fi modificati. Organismul mosteneste informatii cifrate in anumite secvente nucleice care controleaza anumite calitati individuale ce sunt legate de procese metabolice si care se transforma, dezvolta numai sub influenta factorilor de mediu. Un mediu prielnic in stransa relatie cu factori psihologici, biologici, care au in vedere productia de energie, substratul aerob si anaerob, calitatile motrice si structura somatica creeaza premisele dezvoltarii superioare a performantelor fizice.

Separarea componentei ereditare de cea de mediu s-a realizat prin confruntari diferentiale de gemeni identici si fraterni (Klissouras, 1993).

In urma cercetarilor efectuate, a-a scos in evidenta faptul ca ”tendinta naturala” a unor indivizi este mult superioara fata de altii. Astfel, cei ce au mostenit o zestre ereditara deosebita nu au nevoie de o munca deosebita pentru a ajunge la performante deosebite, pe cand cei cu un genotip slab, pentru a ajunge la aceleasi performante, trebuie sa desfasoare o activitate fizica mult mai mare. Acelasi Klissouras scoate in evidenta importanta relativa a antrenamentului, a muncii depuse, a factorilor ambientali, care pot mari capacitatea individului peste un anumit nivel, spre nivelul maxim al valorii impus de specie. Autorul, impreuna cu Pirnay F., Petit J.M. si Marisi D. (1973, 1976), a ajuns la concluzia  ca forta mediului ambiant asupra predispozitiilor ereditare poate fi evaluata in totalitate numai daca exista posibilitatea de a actiona maximal, cu conditia sa se cunoasca limitele fixate de genotip, forta relativa a antrenamentului, a muncii depuse la diferite varste ale dezvoltarii si in ce masura acestea interactioneaza. In interactiunea dintre ereditate si mediu, ”ereditatea nu poate actiona in gol si trebuie sa existe un mediu corespunzator in care factorul ereditar sa-si gaseasca manifestarea deplina” (Klissouras, 1982). Efectele efortului depus in mod sistematic pot influenta rezultatele, chiar daca zestrea ereditara  nu este mare, dar numai in dezvoltarea unor anumiti indici fiziologici ca: ventilatia pulmonara maxima, capacitatea respiratorie; ca si calitati motrice, rezistenta, forta exploziva (aruncari), frecventa miscarilor, forta - viteza, sunt sub influenta mediului.

Calitatile conditionate genetic au o anumita limita de dezvoltare: superioara si inferioara, in functie de factorii genetici care contin norma ereditara, precum si de conditiile mediului inconjurator – aici putem include si posibilitatile de instruire, pregatire etc.

Aptitudinile, talentul si vocatia

Conceptul de aptitudine.

Factori determinativi in aparitia si dezvoltarea aptitudinilor

Conceptul de aptitudine. Termenul de 'aptitudine' deriva din latinescul aptus 'apt de'. El corespunde in literatura straina termenilor de: ability, capacity (engleza), aptitude (franceza), anlage, eingnung, verlanlagung (germana). Pentru intelegerea conceptului de aptitudine, consideram necesara prezentarea definitiilor dupa mai multi autori:

• Aptitudinea este o dimensiune dupa care se diferentiaza indivizii a caror conduita este studiata. Diferentele individuale direct observabile intr-o proba sunt, in general, atribuite unor caracteristici subiacente care nu se observa direct. Aptitudinile reprezinta o clasa de asemenea caracteristici.

        Aptitudinea este o insusire sau sistem de insusiri ale subiectului, mijlocind
reusita intr-o activitate; posibilitatea de a actiona si obtine performante.
Aptitudinile sunt sisteme operationale stabilizate, superior dezvoltate si de
marc eficienta (Paul Popescu-Neveanu, 1978).

        Aptitudinile sunt sisteme de procese fizice si psihice organizate in mod
original pentru efectuarea cu rezultate inalte a activitatii (M. Epuran 1972).

Orice aptitudine se realizeaza prin procese care uneori sunt mai numeroase si mai variate, iar alteori, pot fi mai reduse ca numar si mai putin variate.

Majoritatea cercetarilor releva ca aptitudinile sunt constituite dintr-o multitudine de procese si calitati psiho-fizice legate intre ele prin relatii complexe, in general avand un caracter de determinare reciproca. In componenta aptitudinilor se poate distinge in primul rand, o totalitate mai mult sau mai putin inchegata de operatii sau procedee, cu ajutorul carora omul realizeaza o anumita activitate: stiintifica, tehnica, artistica, motrica.

Factori   determinativi  in  aparitia   si   dezvoltarea   aptitudinilor.

Structura    psiho-pedagogica   releva   ca    dezvoltarea    aptitudinilor   este conditionata atat de factori externi, cat si de factori interni.

Factori interni: -    atitudinile;

-          inclinatia fata de munca;

-          interesul, etc

.

Factori externi: -  mediul;

-          educatia;

-          activitate.

Aptitudinea nu este ereditara, dar se intemeiaza pe anumite premise native (insusiri de tip nervos, particularitati ale analizatorilor, dispozitii preoperationale si coordinative) numite si dispozitii (sau predispozitii). De aceste predispozitii depinde viteza de formare a legaturilor temporale, trainicia, finetea reactiilor etc. O astfel de intelegere este opusa conceptiei psiho-morfiste, dupa care pentru fiecare aptitudine ar exista o predispozitie

Predispozitiile singure insa nu pot sa asigure dezvoltarea aptitudinilor. 'Dezvoltandu-se pe baza dispozitiilor, apitudinile nu sunt totusi functii ale dispozitiilor, ci ale dezvoltarii, in care dispozitiile intra ca moment de plecare, ca premise' (S.L.Rubinstein). Predispozitiile constituie o inzestrare foarte larga, pe baza careia se pot dezvolta aptitudini diferite, in functie de conditiile vietii si activitatii omului, in concluzie, putem sublinia urmatoarele caracteristici ale aptitudinilor:

           ereditatea are un rol important in formarea aptitudinilor, dar nu este
determinanta;

           premisele naturale nu au nicidecum caracter de predominare totala a
dezvoltarii aptitudinilor;

           aptitudinea se releva ca o sinteza a insusirilor naturale si a celor
dobandite.

Ap = E + F M (I+A+S)

Aptitudinea este ereditate plus influentele mediului (invatare plus actionare plus stimulare). Aptitudinile apar ca o rezultanta a interactiunii dispozitiilor ereditare cu conditiile educative de formare a acestora si activitatea subiectului

Structura aptitudinii

De foarte mare importanta in studierea aptitudinilor este analiza structurii lor. Cunoasterea structurii aptitudinilor s-a realizat prin calculul corelatiilor dintre rezultatele obtinute de subiecti la testele de aptitudini.

Structurile diferitelor aptitudini trebuie sa fie vazute si in procesul de formare si reconstituire. Unele dintre aceste structuri sunt variabile, iar altele sunt stabile. Gradul de stabilitate al acestor structuri depinde de o serie intreaga de factori, ca de exemplu de stabilitatea sarcinilor pe care individul trebuie sa le indeplineasca, de potentialitatile ereditare pe baza carora aptitudinile se formeaza, de masurile in care structurile se constituie pe baza unui model creat in filogeneza, de motivatia omului in activitatea respectiva etc.

Structura aptitudinilor se modeleaza dupa sarcina, dar odata modelata se poate fixa intr-o masura mai mare sau mai mica.

La varste mai mari apar aptitudini specializate, modelate dupa anumite preocupari si in acelasi timp se limiteaza posibilitatea de a constitui alte structuri cu totul diferite. Cu alte cuvinte cu cat omul exerseaza timp mai indelungat o singura activitate cu atat mai greu ii va fi mai tarziu sa modeleze aptitudini necesare pentru o alta preocupare.

O pregatire multilaterala, o activitate echilibrata, cu preocupari in mai multe directii poate duce la existenta mai multor structuri variate care intra in functiune succesiv si astfel se poate contribui la cresterea eficientei factorilor primari (sau generali) prin asigurarea posibilitatilor mai mari de restructurare a configuratiei lor.

                Talentul

Talentul se defineste ca ansamblul dispozitiilor functionale si a sistemelor operationale dobandite, ce mijlocesc performante si realizari originale in activitate.

S. Zisulescu (1971) considera ca talentul este o continuare a aptitudinii, o trepta superioara de dezvoltare a acesteia, caracterizat nu numai prin efectuarea cu succes a unei activitati, ci si prin capacitatea de a crea opere originale.

Talentul in domeniul educatiei fizice si sportului nu este numai efectul dezvoltarii maxime a uneia dintre aptitudini, ci si mai ales, efectul interactiunii, interpenetratiei, intermodelarii a diferite si eterogene aptitudini satisfacator sau superior dezvoltate.

Intre aptitudine si talent nu exista o demarcatie neta. La baza talentului sta aptitudinea care, prin perfectionare continua, devine talent.

Nu toate aptitudinile devin talente, ci numai acelea cultivate pana la un nivel care le fac capabile de creatii originale in domeniul nostru de obtinere a unor performante inalte. O realizare de talent este rezultatul unor eforturi depuse de indivizi cu aptitudini.

Daca un individ se remarca prin usurinta de a executa deprinderile si priceperile motrice specifice unei ramuri de sport putem afirma ca acesta are aptitudine (aptitudinii) pentru sportul respectiv. insa daca aptitudinea este cultivata si devine capabila de obtinerea unor performante asupra carora planeaza creativitatea, originalitatea (si stilul personal) atunci ne aflam in fata unui talent.

insusiri ale talentului:

-       creativitate

-       originalitate

-       ingeniozitate

-       flexibilitatea (gandirii)

Prin ce se caracterizeaza talentul (sau individul talentat)?

a)    o inteligenta deosebita care ii permite individului talentat sa desprinda
esentialul din obiecte, evenimente, intamplari, precum si printr-o
remarcabila capacitate combinatorie;

impresionabilitatea puternica la individul talentat. intreaga lui fiinta
vibreaza intens la toate evenimentele de orice tip care intereseaza
activitatea pe care o desfasoara;

c)   o mare exigenta fata de sine, orice om de talent dispune de un ascutit
spirt autocritic care-1 face sa fie nemultumit in majoritatea timpului
(permanent) de ceea ce face si nazuieste catre perfectiune;

d)      puterea de munca care uneori este incredibil de mare, rezultanta a
pasiunii pentru activitatea (profesia, sportul, etc.) pe care o practica.
Pentru omul de talent, timpul este in mai toate situatiile insuficient,
adesea acesta nestiind ce inseamna odihna;

e) dezvoltarea multilaterala a personalitatii de care dau dovada marile talente prin bogatia si varietatea cunostintelor. in sport acesta multilateralitate fiind exprimata prin capacitatea unui sportiv talentat intr-un anumit sport de a fi capabil (acesta bineinteles de a depune o cantitate de munca similara) sa obtina performante de acelasi nivel sau chiar superioare in oricare alta ramura de sport. Exemple in acest sens ar fi multiple dar ne rezumam la doar cateva: Ion Tiriac inainte de a fi jucator de tenis, a fost si un bun jucator de hochei; Ilie Nastase cel mai talentat jucator de tenis a fost si un excelent jucator de fotbal, dar unul dintre cele mai elocvente exemple fiind Michael Air Jordan care dupa ce a fost mare jucator de baschet a devenit un foarte bun jucator de golf. Talentul se poate manifesta mai devreme sau mai tarziu. Acesta fiind in stransa dependenta de influenta educativa exercitata asupra individului, de

momentul  exercitarii acestei influente precum si de modul in care ea a fost condusa.

Talentul este nu numai inteligenta deosebita, ci el se mai caracterizeaza si printr-o mare pasiune pentru munca, prin daruire totala fata de domeniul respectiv.

Talentul si selectia acestuia

In practica sportiva unul din momentele cele mai importante si, totodata, cel mai critic, este selectia talentelor sportive. In lumea sportiva se fac programe speciale care se ocupa de selectia celor susceptibil de a face sport de performanta. Procesul de alegere a subiectilor cu caracteristici deosebite pentru un sport sau altul se face individual, pe baza unor metode si teste obiective si stiintific valabile. Cu cat factorii subiectivi sunt mai putini, cu atat selectia este mai eficace.

Talentul este dat de suma interrelatiei dintre factorii endogeni si exogeni.

Dintre factorii endogeni amintim: calitatile motrice–forta, viteza, coordonarea, caracteristicile antropometrice, sistemele si aparatele fiziologice, functionale, factorii psihologici. O parte dintre acestia  (diferite  manifestari  ale  fortei,  greutatea corporala,  diametrele)  pot  fi dezvoltate sub influenta factorilor ambientali (antrenament), pe cand altii (viteza, statura) sunt foarte greu de modificat de catre stimuli externi.

Factorul exogen cu un rol important in performanta sportiva il constituie antrenamentul.

Previziunile sunt foarte greu de facut; nu putem stii la ce nivel al dezvoltarii diferitilor parametric va ajunge un tanar in momentul atingerii varstei adulte. Previziunile se pot face pe seama unor corelatii; astfel, in ceea ce priveste statura, coreland datele unor subiecti aflati la varsta copilariei cu cele ale unor adolescenti (Nadori L.,1993) putem spune ca, primii, daca prezinta o talie superioara au o corelatie mai buna; baietii de 11-12 ani au o talie mai mare decat media; astfel, mai mult ca sigur, la varsta adulta ei vor avea o statura superioara mediei populatiei adulte. De aceea perioadele cele mai critice pentru investigatii vor fi cele cuprinse intre 11-12 si 16-17 ani.

Din literatura de specialitate se pot extrage date in ceea ce priveste posibilitatile de a prognoza posibilitatile maxime de dezvoltare a unor constante la varsta adulta. Astfel:

            - VO2 max se poate prognoza inca de la varsta de 11 ani;

            - rezultatele obtinute la testele motrice ne indica starea actuala, dar in nici un caz nu putem  prevede posibilitatile maxime de la varsta adulta, poate doar in cazul in care se fac analize care sa scoata in evidenta antrenamentele, tipul de activitate anterioara si varsta biologica.

Calitatile motrice se pot determina in mod optim la varsta adolescentei (Nadori L., 1993) astfel:

VITEZA                                             10 -13 ANI

FORTA (diferite zone musculare)      13 -17 ANI

FORTA –VITEZA (sarituri)               12 –13 ANI

REZISTENTA (aeroba)                      10 –13 ANI

REZISTENTA (anaeroba)                  13 –16 ANI

CARACTERISTICI ANTROPOMETRICE: - BAIETI DE LA 12 ANI

                                                                                    -  FETE DE LA 11 ANI.

In selectie, un prim pas, deosebit de important este stabilirea criteriilor de selectie. Acestea se efectueaza pe baza sistemului de calitati/valori cerute de un anumit sport. In acest fel majoritatea criteriilor se bazeaza pe un model final. De aceea, prima faza a selectiei vizeaza acele calitati ce vor fi necesare ca, la varsta adulta, sportivul sa prezinte anumite manifestari ale capacitatilor sale fizice, psihice si intelectuale care sa-l faca apt de a da un randament maxim intr-o anumita ramura sportiva; totodata se va lua in calcul faptul ca structura performantei se modifica in paralel cu dezvoltarea procesului de antrenament.

Talentul se diferentiaza, dezvolta si evolueaza in timpul procesului de antrenament. Factorii ambientali, bazele metodologice si stiintifice ale pregatirii fizice si sportive, mediul si modul de viata, conditiile de pregatire etc. reprezinta conditii determinante pentru manifestarea si afirmarea talentului sportiv la nivel de copii si juniori.

Persoanele talentate obtin performante de exceptie. Motivul consta in aceea ca ei poseda unul sau mai multe premise de performanta, care se manifesta calitativ diferit la fiecare individ in parte.

Oamenii de stiinta au cautat sa gaseasca factorii care se manifesta in structura performantei, caracteristicile care determina performanta, ca si factorii stabili sau variabili din procesul de evolutie. S-a intervenit cu prioritate in profilul cerintelor (structura de pregatire), cu ajutorul ratelor de crestere a normelor si domeniilor de norme care au fost modificate in functie de stadiul cunostintelor. Acest mod de abordare, caracteristic practicii de triere si selectie, a adus la o gama tot mai larga de procedee si mijloace de inregistrare a talentelor sportive si de promovarea lor.    Clasificarea complexa “talent sportiv – demn promovat” sau “netalentat” a ridicat mari dificultati.

Limitele modului de abordare prezentat mai sus pot consta in:

- multitudinea de date diferite (caracteristici somatice, rezultatele  testelor  de motricitatae, metode psihologice sau sociologice cu afirmatii verbale) greu de sintetizat in final si totusi incomplete;

- includerea acestor date printre acelea privitoare la dezvoltarea biologica si sociala eterogena a copiilor si juniorilor;

- gradul explicativ diferit al unei caracteristici, obligatorie pentru aprecierea aptitudinii. 

 Premisele genetice si influentele mediului ambiant si social sunt factorii activi a dezvoltarii generale ca si a pregatirii capacitatii de performanta a omului. Performantele de exceptie se bazeaza pe caracteristici genetice, de mediu si/sau sociale si pe interrelatia intre ele.

Oamenii de stiinta din diferite domenii cauta sa arate care dintre acestea au o influenta mai mare sau mai mica in aparitia si dezvoltarea elementelor sportive de exceptie. Raspunsul medicilor la aceasta problema: capacitatea de performanta este medie, sub forma specific sportiva este realizata prin anomalii biofozice si biochimice. Este vorba de aspecte antropometrice si morfologice (structura organelor, compozitia chimica a organelor si a corpului, coordonarea nervoasa si hormonala). Criterii asemanatoare le gasim si la alti oameni de stiinta pentru domenii ca: creativitatea, inteligenta sau caracteristici importante din activitatea specific sportiva, respectiv dezvoltarea performantei sportive.

Pentru evaluarea practica a talentelor sportive, aceste cunostinte sunt aplicabile conditionat, caci:

- sunt stabilite frecvent doar unele caracteristici, cele care nu au putut fi puse in  raport direct cu intreaga activitate a sportului;

- nu exista dotarea necesara pentru masuratori de rutina pe un numar mare de indivizi;

- valabilitatea altor caracteristici se modifica si aceasta influenteaza raporturile dintre caracteristici.

Este ingreunata stabilirea criteriilor de selectie, deoarece se perfectioneaza si antrenamentul, ca proces social.

            Chiar daca aceste cunostinte nu isi arata eficienta direct in practica de triere si selectie, totusi cercetarile pe care ele se bazeaza sunt deosebit de valoroase. Ele reprezinta cercetari fundamentale pentru stabilirea certitudinii caracteristicilor  capacitatii de performanta sportiva ca si a procesului de dezvoltare in conditiile specifice ale antrenamentului si activitatii sportive si pot contribui la confirmarea criteriilor testelor aplicate pentru identificarea si promovarea talentelor sportive.

S-au realizat si publicat numeroase cercetari stiintifice sportive privind cele mai diferite zone ale problematicii sportului, iar cunostintele obtinute au format baza stiintifica pentru redactarea celor mai importante decizii privind politica sportiva.

 Sistemul sportiv, analizat in intregul sau, prezinta mari deficiente structurale si de continut in ce priveste depistarea – selectia – promovarea – conservarea si reorientarea talentelor.

Lipseste inca transpunerea sistematica a cunostintelor teoretice si a observatiilor practice in programe formulate concret si coroborarea cu indicatiile corespunzatoare privind modul de actiune.

Promovarea talentelor presupune, in primul rand, conservarea talentelor, nu doar “verificarea materialului uman”. Se antreneaza nu numai “musculatura” sau “circulatia sanguina” ci, in principal, personalitatea tanarului. Antrenorul este cel ce are un rol primordial in ceea ce priveste selectia tinerilor pentru sportul de performanta; ei stiu “ce” si “pentru ce” trebuie sa caute; ei trebuie sa stie sa se orienteze, sa stie unde si ce sa caute. Aprecierea calificata a antrenorului (analiza/prognoza) formeaza baza determinarii certe a talentului, a selectiei si a promovarii acestuia. Antrenorul trebuie sa diferentieze cu grija intre un talent potential, pe de-o parte, si avantajul de dezvoltare si maturizare individuala, pe de alta parte (dezvoltare timpurie/tarzie).

Talentele se formeaza in timp! A promova talentul inseamna –simultan –conservarea si indrumarea sa completa si optima.

Relatia aptitudine - atitudine: vocatia

'Vocatia nu se rezuma numai la aptitudini. Vocatia nu e legata atat de o aptitudine cat e legata de intreaga constitutie fizica si morala a omului. Nu aptitudinile il diferentiaza pe omul de vocatie, ci structura caracterului'. (C. Radulescu-Motru, 1935)

Ideea potrivit careia in procesul activitatii se constituie unitar, se dezvolta si se manifesta capacitatile fizice, intelectuale, morale ale fiintei umane, se edifica personalitatea in varietatea si unitatea insusirilor sale, demonstreaza ca atitudinile si aptitudinile nu pot fi considerate decat ca insusiri consubstantiale si congruente (B. Ananiev)

Simpla prezenta a aptitudinilor nu este suficienta pentru reusita profesionala si sociala a persoanei. Nu numai atat, uneori aptitudinile deficitare pot fi compensate printr-un grad mai mare de dezvoltare a altor insusiri sau printr-un interes sustinut, o inclinatie puternica pentru activitatea respectiva, constiinciozitate perseverenta si alte insusiri ale persoanei care depind in mare masura de componentele atitudinale. intre atitudini si aptitudini exista o relatie de determinare. Aptitudinile pentru o anumita activitate pot provoca atitudini favorabile in acelasi domeniu sau in domenii inrudite, pot directiona evolutia intregii conduite a persoanei spre realizarea unor aspiratii majore, a unui ideal de viata constituit pe baza imperativului acestor aptitudini. Atitudinile influenteaza la randul lor aptitudinile canalizand energia persoanei spre o directie fundamentala, impulsionand dezvoltarea aptitudinilor sau inhibandu-le, in fuctie de manifestarea acestora, in consensul atitudinilor fundamentale sau impotriva lor. Structural aptitudinile se inrudesc cu atitudinile, deoarece ca si acestea, exprima tendinta de a selecta din multitudinea de obiecte si situatii din realitatea inconjuratoare o anumita categorie. La randul lor atitudinile, ca si aptitudinile asigura efectuarea cu randament sporit a activitatilor preferate (P. Pufan, 1978). In practicarea exercitiilor fizice fie in educatia fizica, dar mai ales in activitatea sportiva, de foarte mare importanta este realizarea unei relatii corespunzatoare intre aptitudini si atitudini, fara realizarea acestui deziderat obtinerea performantelor de inalt nivel nu ar fi posibila.

Calea dezvoltarii, in interrelatie, in interactiune, a tuturor componentelor atitudinale, si aptitudinale, implicit a realizarii convergentei, congruentei, a unui inalt coeficient de corelatie intre cele doua formatiuni, chiar si atunci cand in realizarea acestui necesar obiectiv educational, punctul de plecare nu il constituie optiunile cat necesitatile factorului social, duce la un comportament probabilistic creativ al individului.

Aptitudini motrice-aptitudini psihomotrice

In general, abordarea aptitudinilor psihomotrice s-a facut in legatura cu aptitudinile numite fizice sau motrice. Uneori nu exista nici o delimitare precisa intre aptitudinile psihomotrice si cele motrice, unii autori considerand ca aptitudinea motrica este, de fapt, o aptitudine psihomotrica.

R. Singer este cel care gaseste necesara operarea unor distinctii intre aptitudinile psihomotrice si cele motrice. Aptitudinile psihomotrice se deosebesc de cele motrice prin aceea ca

       sunt mai rafinate;

       cuprind un grad superior de manifestare a functiei perceptive

si intelectuale.

Specificul aptitudinilor psihomotrice (V. Horghidan, 1980), rezulta din implicarea lor in praxie, antrenand componente executiv motorii. in structura aptitudinilor psihomotrice sunt cointegrate atat elemente ce tin de reglajul psihic superior, cat si de latura instrumental-executorie, neuro-osteo-musculara.

Chiar daca nu toate aptitudinile motrice pot fi considerate aptitudini psihomotrice, cercetari experimentale demonstreaza ca ele sunt profund influentate de acestea din urma.

Astfel, cercetarile efectuate de V. Horghidan si M. Iota dovedesc ca nu exista intotdeauna un raport direct proportional intre forta musculara si randamentul obtinut la probele ce solicita forta, mai ales in cazul special al probelor de forta in regim de rezistenta, unde dozarea eforturilor este esentiala pentru obtinerea performantei. Subiectii cu o puternica capacitate de reglaj voluntar dau rezultate mai bune decat colegii lor, superiori din punct de vedere al fortei musculare, dar inferiori in privinta capacitatii de reglare. Autoarele considera ca viteza si indemanarea trebuie intelese drept aptitudini psihomotrice. In sprijinul ideii se afirma ca, in afara unei scheme corporale si a imaginii actiunii, miscarile nu pot fi niciodata considerate a reflecta indemanare.

Aptitudinile psihomotrice pot fi grupate in aptitudini speciale (sensibilitate kinestezica, echilibrul, coordonarea etc) si aptitudini generale (M. Epuran, 1969). Dintre aptitudinile psihomotrice generale autorul citeaza: capacitatea formarii deprinderilor (manifestata in usurinta intelegerii si insusirii sarcinii motrice propuse, in indice de mare progres, neinfluentarea la schimbarea conditiilor de lucru); capacitatea de mobilizare a resurselor energetice (capacitatea refacerii psihoenergetice dupa insucces sau accident si capacitatea refacerii fiziologice dupa efort intens)

In acest cadru am dori sa facem cateva referiri la inteligenta motrica - care are o deosebita semnificatie pentru aprecierea capacitatii psihomotrice a unei persoane. Aprecierea acestui fenomen trebuie facuta in legatura cu capacitatea de adaptare a miscarilor, de alegere si adecvare a lor la sarcina pe care subiectul o are de indeplinit. Gestul practic este, dupa H. Wallon, un gest inventiv care releva inteligenta practica.

P. Parlebas (1976) foloseste termenul de inteligenta motrica. El considera ca, inteligenta motrica este rezultatul interdependentei profunde intre motricitate si rationament; ea este o continua miscare intre concret si abstract. De aceea, inteligenta psihomotrica nu poate fi considerata nici ca o etapa de trecere, nici ca o etapa realizata. Ea este incompleta si intr-o permanenta devenire.

Fleishman E. (1964, 1978) considera ca in componenta aptitudinii psihomotrice intra o multitudine de factori:

        precizia controlului, prezenta in miscarile care cer o adecvare musculara
fina si in care sunt cuprinse grupe musculare mari;

        coordonarea multipla, manifestata in capacitatea de a coordona mai
multe segmente simultan. Este prezenta, in special, in sarcinile care cer
coordonarea mainilor sau picioarelor;

        orientarea raspunsurilor sau aptitudnea spatial - motorie, necesara in
special in reactiile de raspuns pe baza discriminarilor vizuale: alegerea si
orientarea pattern-urilor de miscari pe baza unei discriminari directionale
rapide;

        timpul de reactie traduce particularitatile individuale ale vitezei cu care
individul raspunde la stimulii prezentati;

        viteza miscarilor bratului, privita in special ca viteza de deplasare (nu
trebuie identificata cu viteza de reactie);

        urmarirea controlata sau anticipativa, pusa in evidenta in sarcinile care
cer o adaptare motrica continua si anticipativa, in functie de schimbarile de
viteza si directie ale unui obiect in miscare;

        coordonare ochi - mana, se observa in probele care cer precizia miscarii
mainii in functie de informatiile vizuale. Miscarea trebuie sa se desfasoare si
precis si rapid;

        precizia mana - brat, se observa in acele actiuni care cer numai precizie,
fara viteza si forta;

        dexteritatea manuala, presupune miscari bine directionate ale bratului si
mainii in manipularea obiectelor mari, in conditii de viteza;

        dexteritatea  degetelor,  spre deosebire de precedenta,  se refera la
manipularea obiectelor mici;

      viteza miscarii degetelor, caracteristica probelor tapping.

      aptitudini psihomotrice.

Aptitudinea fizica are o arie intinsa de cuprindere, indicand in sens larg, capacitatea de a efectua o activitate fizica armonios, cu o cheltuiala eficienta de energie. Ea este determinata progresiv printr-o serie de factori (schema nr.9.2).

Termenul de inteligenta motrica implica educatie motrica si deci posibilitatea de invatare a miscarii, pornind de la capacitatea motrica a fiecarui individ.

Cu toate ca si pentru aptitudinile motrice s-au facut incercari de stabilire a structurii factoriale, rezultatele obtinute pana in prezent nu sunt in masura sa confirme existenta unui factor general psihomotric, corelatiile obtinute intre diferitele probe psihomotrice, desi pozitive, au valori destul de mici.

Verificati-va cunostintele!

   Analizati raportul dintre ereditate si mediu si precizati importanta acestuia
in practicarea exercitiilor fizice in cadrul educatiei fizice si sportului si mai
ales in obtinerea performantelor superioare.

   Precizati relatia dintre aptitudini, talent si vocatie si rolul ei in practicarea
exercitiilor fizice in cadrul educatiei fizice si sportului, dar mai ales in
obtinerea performantelor superioare.

   Analizati aptitudinile motrice si psihomotrice si prezentati rolul lor in
practicarea exercitiilor fizice.

BIBLIOGRAFIE

DRAGNEA, A., BOTA, A., Teoria activitatilor motrice. Editura Didactica si

Pedagogica, Bucuresti, 1999.

FAMOSE, J.P., DURAND, M.,   Aptitudinile si performanta motrica. Editura

Revue E.P.S., Paris, martie 1988.

IFREM, M., Antropologie motrica. Editura Stiintifica si Enciclopedica, Buc,

1986

OPRESCU, V., Aptitudini si atitudini. Editura Stiintifica, Bucuresti, 1991.

ROSCA, AL., ZORGO, B., Aptitudinile. Editura Stiintifica, 1972.

TUDOR, V., Aptitudinile motrice (referat doctorat), 1998.

ZISULESCU, S., Aptitudini si talente. Editura Didactica si Pedagogica,

Bucuresti, 1971.



Sport



Stresul competitional si anxietatea
LUCRARE PENTRU ATESTAT SPORT HANDBAL
Program de Stretching
Lucrare de licenta EDUCATIE FIZICA SI SPORT KINETOTERAPIE - PROFILAXIA SI RECUPERAREA TRAUMATISMELOR GENUNCHIULUI LA SPORTIVI
Performanta sportiva
DVD 2 – UEFA - Protejarea jucatorilor
IMAGINEA DE SINE A SPORTIVULUI DE PERFORMANTA
PROGRAM ANTRENAMENT
Sistemul metodelor si mijloacelor utilizate in EDUCATIE FIZICA SI SPORT
Studiu experimental privind ameliorarea capacitații fizice a studenților din U.P.B. prin mijloacele din Judo





















 
Copyright © 2014 - Toate drepturile rezervate