Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Satisfactia de a face ce iti place. ascensiunea în munti, pe zapada, stânca si gheata, trasee de alpinism


Alpinism Arta cultura Diverse Divertisment Film Fotografie
Muzica Pescuit Sport

Sport


Index » hobby » Sport
» OBIECTUL TEORIEI SI METODICII JOCULUI DE HANDBAL


OBIECTUL TEORIEI SI METODICII JOCULUI DE HANDBAL




OBIECTUL TEORIEI SI METODICII JOCULUI DE HANDBAL

2. A. Teoria si metodica handbalului studiaza cele mai eficiente cai, mijloace si metodologii de realizare a obiectivelor si sarcinilor instructive, educative si formative ale jocului de handbal, in toate formele si sistemele lui de organizare : in scoala, ca sport de masa, ca baza de masa a sportului de performanta si ca sport de performanta si de mare performanta. Studierea jocului se face din trei unghiuri :

a)      ca mijloc al educatiei fizice ;

b)      ca disciplina sportiva;



c)      ca disciplina stiintifica.

Este un MIJLOC AL EDUCATIEI FIZICE pentru ca reprezinta o imbinare a miscarilor naturale ca : alergarile, aruncarile si sariturile ca deprinderi motrice simple si accesibile. Are un caracter formativ si educativ si contribuie la intarirea sanatatii, dezvoltarea armonioasa a organismului si a capacitatii fizice si tehnico – tactice. De aceea handbalul este prevazut in programa de invatamant, incepand din clasa a V-a.

Ca DISCIPLINA SPORTIVA, jocul de handbal s-a dezvoltat cu un intreg arsenal tehnico – tactic si angreneaza o mare masa de adepti si practicanti, pe de o parte si numerosi spectatori care ii urmaresc. Astfel, jocul este organizat in sistem competitional pe esaloane de varsta si categorii de performante.

Ca DISCIPLINA STIINTIFICA, handbalul a angrenat in dezvoltarea sa mai multe discipline stiintifice specializate, cum sunt : anatomia si biomecanica, fiziologia efortului, pedagogia si psihologia sportului, igiena si controlul medico – sportiv, etc.

2. D. Caracteristicile jocului de handbal

a)    – este un joc colectiv, desfasurat in alergare si chiar in viteza, avand un caracter dinamic (schimbator) ;

b)      – imbina calitatile naturale ale omului : alergarea, saritura, prinderea si aruncarea ;

c)      – este accesibil pentru ca obiectul de joc este manevrat cu mana ;

d)      – progresul se realizeaza relativ repede si in acest fel da satisfactii imediate ;

e)      – presupune materiale si instalatii simple in vederea practicarii ;

f)        – eforturile fizice sunt mari, datorita alternarii rapide a fazelor de atac cu cele de aparare ;

g)      – dezvolta la cel ami inalt nivel principalele calitati motrice : rezistenta fizica generala si specifica ; viteza de deplasare, executie si reactie ; forta generala si specifica ; o mare indemanare ;

h)      – tehnica si tactica se dezvolta si se perfectioneaza in conditii de lupta cu adversarul ;

i)        tactica jocului de atac si de aparare presupune si o pregatire a calitatilor intelectuale si de gandire.

3. CONCEPTIA DE JOC

Prin CONCEPTIE DE JOC se intelege sistemul tactic aplicat de catre o echipa in jocul de atac si de aparare.

Teoria handbalului romanesc a stabilit ca celor doua componente ale jocului, atacul si apararea, sa li se dea urmatoarea definitie :

- O echipa se afla in atac atunci cand un jucator al ei se afla in posesia mingii sau, virtual va intra in posesia ei.

- O echipa se afla in aparare in momentul pierderii mingii, in favoarea adversarului.

Aceeasi teorie a stabilit ca cele doua componente principale ale jocului, se impart la randul lor in cate patru faze distincte, delimitate de sarcinile jucatorilor si de modul specific de actionare in cadrul fiecareia dintre ele.

Sa urmarim in continuare care sunt cele patru faze componente ale atacului si apararii :

IN ATAC :

Faza I-a   : CONTRAATACUL

Faza II-a  : CONTRAATACUL SUSTINUT

Faza III-a : ORGANIZAREA ATACULUI

Faza IV-a : ATACUL IN SISTEM

Detaliind continutul fiecarei faze in parte, vom obtine urmatoarele caracteristici:

a) Faza I-a, contraatacul, se caracterizeaza prin preocuparea jucatorilor de a realiza o trecere cat mai rapida din aparare in atac, in care jucatori specializati, de regula extremele si zburatorul, se desprind cu maximum de viteza din aparare si pornesc spre semicercul advers, incercand sa surprinda adversarul si sa nu-i dea timp sa se replieze in aparare. Contraatacul are mai multe forme de realizare: cu un varf, cu doua varfuri, cu pasa directa de la portar sau prin jucator intermediar.

b) Faza a II-a, contraatacul sustinut, se declanseaza ca urmare a imposibilitatii de finalizare prin contraatac, datorita unor aparatori repliati spre semicercul propriu care marcheaza varfurile de contraatac. In acest moment, pornesc in atac si jucatorii din linia de 9 metri, care prin pase scurte si rapide transporta mingea in terenul advers si incearca sa finalizeze, fie printr-o aruncare puternica de la distanta, fie prin angajarea unuia din varfurile de contraatac strecurat pe semicerc (mentionam ca varfurile de contraatac isi continua si in aceasta faza, deplasarea rapida si deruntanta spre semicercul advers).

c) Faza a III-a, organizarea atacului, decurge in mod firesc, din nereusita primelor doua. Ea se declanseaza printr-un semnal optic sau verbal al conducatorului de joc, moment in care jucatorii se vor aseza fiecare pe postul detinut in echipa, in sistemul de atac.

d) Faza a IV-a, atacul in sistem, presupune o asezare precisa a jucatorilor in teren, urmand sa se actioneze conform sistemului tactic de atac adoptat de echipa. In functie de sistemul de joc practicat de adversar in aparare, se va actiona cu unul, sau cu doi pivoti, pozitional, sau in circulatie. In aceasta faza trebuie sa se actioneze precis, folosind pentru finalizare cele mai indicate mijloace ale tacticii individuale si colective, coordonate cu maiestrie si spirit inventiv.

IN APARARE :

Faza I-a   : REPLIEREA IN APARARE

Faza II-a  : ZONA TEMPORARA

Faza III-a : ORGANIZAREA APARARII

Faza IV-a : APARAREA IN SISTEM

Fazele apararii se caracterizeaza astfel:

a) Faza I-a, replierea in aparare, se produce ca urmare a pierderii mingii. Jucatorii care se repliaza, vor alerga cu fata spre propriul semicerc, in cea mai mare viteza si pe drumul cel mai scurt. In acelasi timp cu replierea, vor urmari cu privirea actiunile adversarilor. Impiedicarea contraatacului va fi incercata de catre aparatorul cel mai apropiat de semicerc, care va actiona in fata portarului, cu intentia de a intarzia actiunile adversarilor, folosind mijloace regulamentare.

b) Faza a II-a, zona temporara, apare ca urmare a faptului ca nu toti jucatorii au reusit sa se replieze in aparare in timp util. In aceasta situatie se poate actiona cu doi, trei sau patru aparatori, care trebuie sa formeze un monolit, sa actioneze in zona de patrundere a adversarului si sa-i intarzie finalizarea.

c) Faza a III-a sau organizarea apararii, se deruleaza dupa ce toti jucatorii au ajuns pe propriul semicerc. Pentru ca in actiunea de repliere pe drumul cel mai scurt, nu toti jucatorii ajung pe zona in care urmeaza sa actioneze in cadrul dispozitivului de aparare aplicat, ei vor schimba treptat locurile, dar numai cate doi jucatori intre ei, aflati in zone invecinate. Momentul cel mai favorabil ocuparii posturilor, apare la intreruperea jocului de catre arbitru, ca urmare a unei greseli.

d) Faza a IV-a, apararea in sistem are drept scop respingerea atacului organizat al adversarului. Sistemul de aparare va fi adaptat in functie de sistemul de atac al echipei adverse, utilizandu-se, dupa caz, formele de aparare in zona, apararea om la om si combinata.

In capitolul care trateaza tactica jocului, vom descrie continutul tehnico – tactic al fazelor de atac si de aparare si principalele mijloace de realizare.

CAPITOLUL II

PROBLEME TEORETICE PRIVIND TEHNICA JOCULUI DE HANDBAL

1. GENERALITATI

Definitie : Tehnica jocului de handbal este reprezentata de totalitatea actiunilor motrice specifice jocului, ca forma si continut, referitoare la manevrarea mingii si a miscarii jucatorilor in teren, in scopul realizarii unui randament maxim de joc.

Formele generale prin care se actioneaza in manevrarea mingii sunt cunoscute sub denumirea de mijloace de baza ale tehnicii, sau, mai precis ELEMENTELE TEHNICII. Aceste elemente de baza ale tehnicii jocului pot fi exprimate printr-o mare varietate de forme. De exemplu : ”aruncarea la poarta” este un element tehnic cu caracter general, dar ea poate fi facuta sub mai multe forme : din saritura, cu pasi adaugati, prin evitare, etc. Formele specifice de exprimare a unui element tehnic se numesc PROCEDEE TEHNICE.

Procedeele tehnice, la randul lor, se impart in ”procedee simple si ”procedee complexe”. Procedeele simple se compun din pozitia initiala din care porneste miscarea, executia propriu-zisa si pozitia finala a segmentelor participante la miscare. Procedeele complexe apar in jocul propriu-zis, unde datorita situatiilor mereu schimbatoare, executarea lor impune variatii de ritm, intreruperi ale executiei, amplitudine si intensitate in miscari si, de multe ori, inlantuiri de mai multe procedee deodata. Invatarea si perfectionarea mijoacelor tehnice sunt foarte importante pentru fiecare jucator in parte, deoarece toti componentii unei echipe participa in egala masura la actiunile de atac si de aparare. Stapanirea deplina a mijloacelor tehnice, cu executii efectuate in conditii de mare viteza si precizie, maresc eficacitatea si spectaculozitatea jocului.

Invatarea tehnicii jocului se efectueaza treptat, cu respectarea principiilor, metodelor si a mijloacelor invatarii si antrenamentului. In fazele de initiere, tehnica se preda in conditii mai usoare, cu executii de pe loc si treptat, din deplasare (din mers si alergare usoara), iar pe masura stapanirii elementului invatat, vom creste progresiv viteza de executie. Dupa insusirea procedeelor tehnice de baza, putem folosi aparate ajutatoare, apoi introducerea de adversari pasivi, semiactivi si apoi activi, in conditii apropiate de joc.

Fazei de invatare, ii urmeaza cea de perfectionare, in care apar exercitii complexe, cu si fara adversar, in care antrenorul are posibilitatea sa asambleze diferite procedee tehnice, in conformitate cu fazele de joc, pe fondul unui efort fizic ridicat si a unei concentratii nervoase superioare. In sfarsit, sa nu uitam ca jocurile de antrenament, formeaza unul dintre cele mai eficace mijloace de verificare a gradului de insusire a procedeelor tehnice si a capacitatii jucatorilor de aplicare a lor, in conditii concrete de joc. Prin joc, sportivii acumuleaza experienta proprie, iar antrenorul se orienteaza asupra continutului lectiilor urmatoare, in functie de carentele constatate. Mentionam ca jocul de antrenament sau competitional, este necesar pentru includerea tuturor elementelor si procedeelor tehnice insusite, intr-un continut tactic, ajungand astfel sa punem bazele notiunii de TEHNICO-TACTICA.

Explicand acest termen, trebuie sa precizam ca tehnica si tactica jocului de handbal, sunt doua notiuni care nu se pot separa in activitatea practica, de instruire a handbalistilor. Fiecare procedeu tehnic este asamblat intr-o faza tactica a jocului de atac sau de aparare. Virtuozitatea tehnica fara continut tactic, nu are nici o valoare. Facem aceste precizari pentru ca in procesul de instruire sa nu se separe pregatirea tehnica de cea tactica. Mijloacele tehnicii si tacticii se intrepatrund in cadrul invatarii si perfectionarii jocului. Spre exemplu, tehnica poate fi perfectionata cu ajutorul unor complexe de exercitii cu continut tactic, dupa cum si reusita unor actiuni tactice de mare subtilitate si rafinament, depinde de maiestria tahnica a executantului.

2. ELEMENTELE TEHNICII JOCULUI DE HANDBAL

Teoria si practica activitatii handbalistice, demonstreaza existenta urmatoarelor principale elemente ale tehnicii jocului :

a)      Pozitia fundamentala ;

b)      Miscarea in teren ;

c)      Tinerea mingii ;

d)      Prinderea mingii ;

e)      Pasarea mingii ;

f)        Conducerea mingii sau driblingul;

g)      Fentele sau miscarile inselatoare;

h)      Aruncarea la poarta;

i)        Scoaterea mingii de la adversar;

j)        Blocarea mingilor aruncate la poarta ;

k)      Elemente tehnice specifice portarului.

Din acest numar constant de elemente tehnice de baza, se desprind nenumarate procedee de executare a acestora. Iar numarul procedeelor tehnice nu poate fi determinat, pentru ca jocul de handbal se gaseste intr-o continua evolutie, in plan tehnico-tactic. Fantezia si creativitatea jucatorilor manifestate in jocurile competitionale de mare inclestare, sunt izvoare permanente de inovatii tehnice. Acest fenomen de creativitate tehnica reflecta pe deplin caracterul dinamic al jocului de handbal.

DESCRIEREA SI METODICA INVATARII PRINCIPALELOR

ELEMENTE SI PROCEDEE TEHNICE DE BAZA

a) POZITIA FUNDAMENTALA

In cadrul jocului s-au conturat doua forme ale pozitiei fundamentale, corespunzatoare celor doua faze de joc, apararea si atacul.

Pozitia fundamentala pentru jocul de aparare se adopta cu scopul ca jucatorul aflat in aparare sa indeplineasca toate conditiile pentru a reactiona prompt la actiunile atacantilor : patrunderi, amenintarea portii, miscari inselatoare si aruncarile la poarta.

Descriere : picioarele departate la cca. 30-40 cm, cu greutatea corpului repartizata egal, pentru realizarea unui echilibru stabil. Genunchii usor indoiti, spatele rotunjit, iar bratele indoite din coate se departeaza putin de corp, cu palmele orientate inainte si degetele desfacute. Pozitia fundamentala se invata usor, inca din primele lectii, folosind explicatia, demonstratia si executia prin imitatie, la care se pot adauga si urmatoarele exercitii :

- din deplasare (mers, alergare in joc de glezne sau alergare usoara), oprire in pozitie fundamentala, la semnalul sonor al antrenorului ;

- exercitii simple de sarituri, genoflexiuni, etc, urmate de oprire in pozitie fundamentala, la acelasi semnal ;

- din alergare inainte si inapoi, deplasare in galop, cu pasi adaugati lateral spre stanga si spre dreapta, inainte si inapoi, oprire in pozitie fundamentala, la semnal sonor ;

- acelasi exercitiu ca mai sus, in care antrenorul indica cu bratul ridicat, directia de deplasare a sportivilor, cu opriri in pozitia fundamentala la semnal ;

- alergari de la semicerc pe lungimea terenului, pe distante de 10, 15 si 20 m. cu intoarcere rapida la locul de plecare si oprire in pozitie fundamentala.

Invatarea acetui element tehnic se va lega mai tarziu si de invatarea altora, cum ar fi scoaterea mingii de la adversar, blocarea mingilor aruncate la poarta, etc. Deoarece jocul de aparare presupune ca aparatorii sa stea mult timp in pozitie fundamentala, este necesar sa dezvoltam in mod corespunzator forta membrelor inferioare, folosind mijloacele clasice cunoscute, dar si exercitii de izometrie (ramanerea in pozitie fundamentala, in reprize de 15, 30 si 60 de secunde).

Pozitia fundamentala a jucatorului aflat in atac, pastreaza unele caracteristici ale celei din aparare, cu diferenta ca bratele sunt indreptate spre inainte, pentru prinderea mingii, iar piciorul opus bratului indemanatic este usor impins in fata. Aceasta pozitie se invata concomitent cu invatarea prinderii si pasarii mingii si apare la invatarea atacului pozitional.

b) MISCAREA IN TEREN

Procedeele tehnice pe care jucatorul le foloseste pentru deplasarea in teren sunt extrem de variate. Ele se impart in doua categorii si sunt specifice jocului de atac si de aparare.

Miscarea si deplasarile in teren caracteristice jocului de atac, se insusesc concomitent cu executarea procedeelor tehnice specifice atacului, fiind legate indestructibil de acesta si presupunand dezvoltarea coarespunzatoare a calitatilor motrice implicate.

In cele ce urmeaza, vom descrie deplasarile in teren pe care trebuie sa le execute jucatorii aflati in faza de aparare.

Aparatorul trebuie sa faca fata la o gama variata de forme de miscare in teren, corespunzatoare modului de actionare al atacantilor. Aceste deplasari au ca scop principal, impiedicarea inscrierii golului de catre adversar. Ca urmare, aparatorul este obligat sa execute urmatoarele categorii de miscari : deplasari laterale cu pasi adaugati, inainte si inapoi, oblic inainte si inapoi si alte forme de deplasari laterale, sprinturi scurte de 2-5 m, opriri bruste, urmate de intoarceri si porniri in alta directie, schimbari bruste de directie, sarituri inalte cu elan scurt si altele.

Majoritatea acestor miscari se invata odata cu invatarea si perfectionarea pozitiei fundamentale si se consolideaza in cadrul instruirii fazelor apararii. Exercitiile caracteristice miscarii in teren, pot fi incluse in programul de incalzire, iar intr-un stadiu mai avansat al instruirii, pot constitui mijloace ale pregatirii fizice (sprinturi, sarituri, etc.). In faza de initiere, pot fi incluse si jocuri de miscare, stafete si alte forme de intrecere, care contin procedee de miscare in teren.

c) TINEREA MINGII

Regulamentul de joc permite tinerea mingii pe o durata de trei secunde. In acest interval, in functie de primirea mingii si de intentia urmatoare (pasa, dribling sau aruncare la poarta), jucatorul va tine mingea cu o mana, sau cu doua maini.

·        Tinerea mingii cu doua maini :

Descrierea : degetele mari sunt apropiate, iar celelalte sunt rasfirate pe minge. Din aceasta pozitie de tinere, mingea poate fi pasata, driblata sau aruncata la poarta.

·        Tinerea mingii cu o mana are doua vairante: tinerea apucata si tinerea echilibrata:

Tinerea apucata poate fi facuta de catre jucatorii care au o deschidere corespunzatoare a palmei, pentru a putea manevra cu mai multa usurinta mingea. Ei au posibilitatea sa foloseasca mai multe procedee de pasare, fente de pasare si fente de aruncare la poarta. Prin tinerea apucata a mingii, atacantul obtine o precizie mai mare in efectuarea unor pase speciale si in aruncarile la poarta.

Tinerea echilibrata a mingii este un procedeu folosit in special de catre jucatorii care nu pot tine mingea prin apucare si cere o fina coordonare neuromusculara, completata de o buna indemanare.

Daca tinerea apucata a mingii se invata si se perfectioneaza odata cu exercitile de prindere si pasare, tinerea echilibrata se poate perfectiona, folosind diverse jocuri de miscare si jocuri ajutatoare, care presupun in principal transportul si manevrarea mingilor (de handbal si altele, de diferite dimensiuni).

Ca metode de invatare, se folosesc explicatia, demonstratia si executia propriu-zisa, ca si exersarea globala si analitica, odata cu exercitiile de prindere si pasare a mingii.

d) PRINDEREA MINGII

Ca element de baza al jocului de handbal, prinderea mingii cuprinde mai multe procedee prin care un jucator intra in posesia ei, transmisa de un coechipier. Viteza si precizia actiunilor de joc din handbalul actual, nu mai permit aparitia unor greseli in prinderea mingii. De aceea, dupa perioada necesara invatarii prinderii mingii, siguranta in prinderea si pasarea mingii se dobandeste printr-un proces de antrenament sistematic si indelungat, in care sunt folosite exercitii si complexe de exercitii, cu un caracter extrem de variat.

La prinderea mingii, apar anumiti factori care usureaza sau ingreuneaza prinderea. Acestia sunt : viteza de zbor si traiectoria mingii, pozitia celui care prinde, fata de cel care paseaza, viteza de deplasare si pozitia jucatorului in momentul prinderii mingii si pozitia adversarului fata de cel care urmeaza sa primeasca mingea. Tinand seama de factorii de mai sus, apar mai multe procedee tehnice de prindere a mingii, printre care cele mai importante sunt :

·      Prinderea mingii cu doua maini in dreptul pieptului : in asteptarea mingii, jucatorul aflat in pozitie fundamentala de atac, trebuie sa fie relaxat, iar pe masura apropierii mingii, va intinde bratele in intampinarea ei, cu palmele orientate in jos-inainte si degetele rasfirate. Avand degetele mari apropiate, palmele formeaza o cupa, care amortizeaza socul contactului cu mingea, prin indoirea progresiva a articulatiilor pumnului si coatelor ;

·      Prinderea mingilor joase : se executa cu schimbarea pozitiei palmelor, acestea fiind orientate in jos, cu degetele mici apropiate si cele mari departate ;

·      Prinderea mingilor inalte : se efectueaza la pasele inalte, executate cu bolta peste aparatori, cand inaltimea mingii depaseste inaltimea capului primitorului. Ea se poate prinde de pe loc, din alergare si din saritura. In mod firesc, bratele ridicate deasupra capului, vor avea palmele cu degetele mari apropiate si celelalte desfacute, iar amortizarea primirii mingii se va face printr-o usoara indoire a bratelor din coate, spre inapoi ;

·      Prinderea mingilor rostogolite pe sol : la aceste mingi, jucatorul va efectua, l amomentul oportun, o ghemuirea brusca si va culege mingea in functie de directia ei de rostogolire, asezand o mana orientata cu degetele in jos si palma inainte, pentru cuprinderea mingii, iar cealalta palma asezata in aceeasi pozitie, dar opusa primei ;





·      Prinderea mingii cu o mana : acest procedeu apre in doua situatii extrem de opuse : atunci cand jucatorii incepatori, din exces de zel si dorinta de epatare, incearca prinderea cu o mana, desi situatia de joc nu este favorabila si esecul continuarii fazei este iminent ; a doua situatie este consecinta unei situatii de joc, in care jucatorul nu are posibilitatea sa prinda mingea cu doua maini si intervine cu o mana. In cele mai grele situatii de joc, ei isi dovedesc maiestria, rezolvand situatii aproape imposibile. In general, conform principiului ”asigurarii mingii”, care este esential pentru faza de atac, prinderea mingii cu o mana nu se recomanda decat in situatii speciale. Cu toate acestea, la antrenamente se va exersa prinderea mingii cu o mana, cu scopul de ase insusi mai bine amortizarea prinderii (contactul mingii cu degetele), simtul mingii, siguranta prinderii, precum si pentru imbunatatirea indemanarii.

Prinderea si pasarea mingii se invata concomitent.

e) PASAREA MINGII

Pasarea mingii este elementul principal de legatura intre jucatori, in cadrul unui joc colectiv. O pasa se compune dintr-o aruncare si o prindere. Modul in care se realizeaza aceste doua elemente, impune exigente marite in ceea ce priveste : precizia, siguranta, lungimea si viteza pasei. O pasa reusita, asigura premizele depasirii jucatorilor adversi aflati in aparare.

Jucatorii aflati in atat trebuie sa pastreze un permanent contact vizual intre ei. Astfel, se asigura receptarea mingii in orice moment al jocului de atac. Trebuie precizat ca raspunderea principala pentru asigurarea mingii si ajungerea ei la coechipier, ramane in sarcina aruncatorului.

Odata cu progresul jocului, s-a dezvoltat si diversificat si gama procedeelor tehnice de pasare. Folosirea unuia sau altuia dintre procedeele cunoscute, ramane la latitudinea posesorului mingii. Acesta, la momentul oportun, alege procedeul cel mai potrivit cu situatia din teren, tinand cont de : pozitia proprie, pozitia coechipierului care urmeaza sa primeasca mingea si pozitia adversarului.

Din momentul intrarii in posesia mingii si pana la incheierea atacului, jucatorii unei echipe apeleaza la o gama diversificata de procedee de pasare.

Succesiunea fazelor de atac conduce spre o prima forma de clasificare a paselor:

·      pasele generale, folosite uzual pentru contruirea atacului, in scopul apropierii cat mai favorabile de poarta adversa;

·      pasele speciale, folosite de cele mai multe ori in fazele de finalizare, cu scopul de a pune in posesia mingii, un coechipier aflat in pozitie favorabila de aruncare la poarta (pivotul demarcat pe semicerc, extrema, sau un alt atacant care patrunde hotarat printre aparatorii adversi).

Exemplificam in continuare procedee de pasare din cele doua categorii :

·      Pase de constructie a jocului de atac :

o       Pasa zvarlita cu o mana de la umar ;

o       Pasa lansata cu o mana si cu doua maini (de la sold) ;

o       Pasa cu doua maini de la piept (de baschet) ;

o       Pasa cu doua maini d edeasupra capului ;

o       Pasa cu pamantul ;

o       Pasa din saritura ;

·      Pase speciale :

o       Pasa din pronatie ;

o       Pasa pe la spate ;

o       Pasa inapoi pe deasupra umarului ;

o       Pasa pe sub axila ;

o       Pasa pe sub picior ;

                             Urmatoarele pase din prima categorie pot fi folosite ca pase speciale :

o       Pasa impinsa cu doua maini de la piept ;

o       Pasa din saritura ;

o       Pasa cu pamantul.

Pentru invatarea procedeelor de pasare a mingii avem o mare varietate de metode si mijloace care, folosite conform principiilor didacticii, stau la baza formarii deprinderilor motrice. Dupa parcurgerea primilor pasi in tehnica pasarii si prinderii mingii, vom continua cu exercitii si complexe de exercitii care subordoneaza procedeele de pasare, principiilor generale de tactica individuala si colectiva. Se va insista in special pe principiul asigurarii mingii.

In functie de situatia tactica de joc, mingea poate fi data :

·      direct (in care traiectoria mingii va fi cat mai aproape de cea a unei linii drepte) ;

·      cu bolta ;

·      cu pamantul ;

·      precedata de o fenta.

Descrierea principalelor procedee de pasare a mingii :

Pasa zvarlita cu o mana de deasupra umarului : in executarea de pe loc a acestei pase, jucatorul va avea pozitia fundamentala adoptata pentru jocul de atac, avand in fata piciorul opus bratului de aruncare si greutatea mai mult pe piciorul din spate. Mingea se duce apucat (sau echilibrat) cu o mana pe deasupra umarului, avand bratul indoit din cot la aproximativ 90 de grade. In momentul aruncarii, impulsul dat de intinderea piciorului din spate produce un impuls in lant celorlalte segmente participante : musculatura extensoare a bratului aruncator, a toracelui, umarului, abdominala si a spatelui, precum si a partilor laterale ale corpului. Rolul principal revine bratului, dar pentru efectuarea unor pase lungi sau puternice, este necesara participarea sustinuta si a celorlalte segmente descrise mai sus. La acest procedeu apar si variante de executie, in functie de pozitia adversarului : se poate arunca si lateral pe langa umar, sau lateral pe langa sold.

Pasa lansata pe langa sold : bratul cu mingea este dus in jos si inapoi, pe langa sold, printr-o miscare de pendulare din articulatia umarului ; acestei miscari pregatitoare ii urmeaza o pendulare din articulatia umarului ; acestei miscari pregatitoare ii urmeaza o pendulare a bratului, intins din cot, dinspre inapoi spre inainte, urmata de deschiderea palmei si lansarea mingii in directia dorita. In acelasi procedeu, putem folosi doua maini care penduleaza mingea pe langa sold (pasa de rugby). Aceste pase se folosesc, in general, pentru distante scurte.

Pasa cu doua maini de la piept : este o aruncare a mingii prin impingere. Dupa ducerea mingii cu doua maini in dreptul pieptului, urmeaza o extindere a bratelor, iar in finalul miscarii palmele, efectueaza o puternica flexare pe antebrate.

Pasa cu doua maini de deasupra capului : in faza premergatoare, bratele aflate deasupra capului, sustin mingea cu doua maini, avand coatele usor flexate in spate ; pasa se executa prin ducerea brusca a bratelor inainte, miscare ajutata si de indreptarea trunchiului.

Pasa cu pamantul: se foloseste atunci cand intre coechipierii care paseaza, se afla un adversar. Mingea trebuie trimisa in sol cat mai aproape de piciorul primitorului, pentru a evita interceptarea ei.

Pasa din saritura : in prima faza se executa o saritura, cu mingea ridicata deasupra umarului, care da impresia unei aruncari la poarta. Din aceasta pozitie, atacantul efectueaza o pasa, de regula pe directia opusa de elan, unuia dintre coechipierii plasati in pozitie libera, sau de aruncare la poarta.

Pasele speciale

Aceasta categorie de procedee tehnice de pasare asigura jocului un randament sporit in zona de finalizare. Jocul modern impune ca ele sa faca parte din bagajul tehnic al tuturor jucatorilor. Stapanirea lor face ca jocul sa fie dinamic si spectaculos, cu actiuni spontane, executate in viteza, pline de neprevazut si completate cu actiuni de fentare a aparatorilor.

Pasa din pronatie : poate fi executata numai de jucatorii care tin cu usurinta mingea prin apucare. Acest procedeu permite o transmitere rapida a mingii spre partenerul aflat pe partea bratului de aruncare, mai ales dupa o fenta de pasare, sau de aruncare la poarta. Deasemenea, este o pasa des utilizata in angajarea pivotilor pe semicerc. Palma care tine mingea este rasucita spre exterior, in pronatie, iar bratul usor indoit din cot. In timpul aruncarii, bratul se duce lateral, cotul se intinde, iar palma impinge puternic mingea, terminand miscarea intr-o extensie pe antebrat.

Pasa pe la spate : se executa pentru angajarea pivotului care s-a demarcat lateral. In aceasta miscare, bratul penduleaza dinainte-inapoi prin spatele corpului, iar mingea este lansata din palma orientata spre jucatorul care urmeaza sa primeasca mingea. Procedeul de pasare pe la spate poate fi efectuat si din saritura.

Pasa inapoi pe deasupra umarului : se poate executa atat de pe sol cat si din saritura. Miscarea pregatitoare este asemanatoare cu cea a unei pase zvarlite. Cand mingea ajunge deasupra umarului, jucatorul rasuceste palma spre interior (supinatie), urmata de o usoara indoire a bratului si de flexia palmei pe antebrat, pasand unui coechipier aflat in spatele sau.

Pasa pe sub axila : este urmarea fentei de pasare, sau de aruncare la poarta. In miscarea pregatitoare, mingea este purtata prin fata corpului, lateral spre partea bratului neandemanatic si se lanseaza pe sub umar, spre inapoi, la un partener aflat lateral-inapoi. Aceeasi pasa poate fi folosita la angajarea pivotului, sau la incrucisarea varfurilor de contraatac.

Pasa pe sub picior : se executa dupa ce atacantul se pregateste sa arunce la poarta prin procedeul pe langa sold, sau pe langa genunchi. La terminarea miscarii pregatitoare de aruncare la poarta, atacantul, care sesizeaza un jucator demarcat pe semicerc (pivotul sau extrema), lasa bratul cu mingea sa penduleze in jos si transmite mingea pe sub coapsa piciorului, care este mult indoit in fata (fandare).

METODICA INVATARII PRINDERII SI PASARII MINGII

Explicatia, demonstratia si executia prin imitare, sunt primele masuri ale antrenorului, in insusirea acestor doua procedee. Exercitiile vor fi executate, la inceput, de pe loc, apoi din mers si treptat din alergare, marind viteza de executie si de deplasare, pe masura insusirii corecte a procedeelor invatate. Daca pasele de pe loc se invata relativ repede, accentul va cadea pe executia pasarii si prinderii mingii din deplasare, asa cum o cere jocul, desfasurat de cele mai multe ori in mare viteza. Exercitiile de perfectionare a paselor nu trebuie sa lipseasca din nici o lectie de antrenament. Ele vor fi repetate in conditii din ce in ce mai grele, marind mereu viteza de executie si de deplasare a jucatorilor in teren, introducand elemente de intrecere cu adversari semiactivi, in conditii asemanatoare jocului.

Jocurile pregatitoare pentru invatarea prinderii si pasarii mingii, au un succes deosebit in pregatirea echipelor de copii si incepatori, in general. Jocurile de miscare sau dinamice, cum mai sunt denumite, contin elemente captivante, stimulative si de intrecere, fiind primite cu mare placere de catre jucatori.

Dupa acomodarea cu mingea si formarea primelor deprinderi de manevrare, continuam cu o gama din ce in ce mai variata de exercitii de invatare si consolidare a procedeelor de prindere si pasare. Aici se includ exercitii si formatii de lucru, jocuri, concursuri si stafete, inglobate in asazisa ”scoala a mingii” .

f) CONDUCEREA MINGII SAU DRIBLINGUL

Evolutia din ultima vreme a jocului, presupune ca driblingul sa fie folosit numai cand este necesar, sau cand nu exista alta solutie. Cu toate acestea, driblingul este un element tehnic indispensabil jocului de handbal. El este foarte des utilizat in faza I-a a atacului, cand varful de contraatac, lansat spre semicercul advers, primeste mingea prea departe de poarta, ca sa poata arunca. Deasemenea, mai este folosit atunci cand un jucator aflat in posesia mingii, nu poate pasa imediat, sau nu are alta varianta de rezolvare. Regulamentul de joc accepta doua moduri de efectuare a driblingului :

- Driblingul simplu : acesta consta dintr-o singura bataie a mingii in sol, dupa care, la reprindere, ea trebuie pasata sau, dupa caz, aruncata la poarta.

Regulamentul permite unui jucator sa faca urmatoarele manevre : dupa prindere, sa faca trei pasi cu mingea in mana, o bataie a mingii in sol si o reprindere cu o mana, sau cu doua maini, inca trei pasi, dupa care mingea trebuie pasata, sau aruncata la poarta, dupa caz.

Atentie : daca dupa reprinderea mingii venite din sol, jucatorul va efectua o noua bataie si reprindere, se comite abaterea regulamentara de ”dublu dribling”, care se sanctioneaza cu o aruncare libera.

- Driblingul multiplu : permite deplasarea nelimitata a jucatorului in teren cu mingea, cu impingerea ei repetata in sol, cu o singura mana, care poate fi alternata. La terminarea actiunii de conducere a mingii cu o singura mana, jucatorul are dreptul sa mai efectueze trei pasi si sa tina mingea maximum trei secunde, dupa care trebuie sa paseze, sau sa arunce la poarta.

Invatarea driblingului simplu nu ridica probleme metodice deosebite. Dupa explicarea si demonstrarea procedeului, in care vom preciza ca mingea trebuie impinsa in sol lateral si nu in dreptul picioarelor, vom lasa jucatorii sa se plimbe liber in teren si sa execute bataia si reprinderea mingii din sol. Acelasi exercitiu se va efectua in perechi, jucatorii pasandu-si mingea intre ei, dupa efectuarea unui dribling. Pentru perfectionarea driblingului simplu, se recomanda folosirea urmatoarelor exercitii :

- suveica simpla cu o bataie a mingii in sol ;

- grupe de trei pana la cinci jucatori, se deplaseaza liber pe o suprafata limitata de teren, pasandu-si mingea intre ei din alergare si efectuand o bataie a mingii in sol dupa fiecare prindere ;

- aruncare la poarta din alergare sau din saritura, precedata de un dribling simplu ;

- stafete-concurs, in care vom include alergarea, pasarea si prinderea mingii si driblingul simplu.

Metodica invatarii driblingului multiplu presupune ca miscarile sa se efectueze, la inceput, de pe loc si din mers, apoi din alergare usoara si treptat, pe fondul cresterii vitezei de alergare. Exemple de exercitii :

- deplasari libere in teren urmate de opriri si reporniri, folosind driblingul multiplu ;

- marirea ritmului de deplasare in dribling, intercaland intoarceri de 180 si 360 grade ;

- conducerea mingii in alergare serpuita printre jaloane, folosind si mana mai putin indemanatica ;

- stafete cu mingea in dribling : jucatorii impartiti pe mai multe grupe, sunt asezati in coloana cate unul ; fiecare jucator face o cursa pana la marginea terenului si inapoi, cu mingea in dribling, oferind-o (sau pasand-o) urmatorului la intoarcere ;

- acelasi exercitiu se poate efectua cu grupele de stafeta aflate la diferite distante si fata in fata una de alta, in care sa introducem mai multe procedee tehnice : prindere, pasare si conducerea mingii din alergare. Toate stafetele pot capata, ulterior, caracterul de concurs ;

- alergare in dribling pe contraatac, terminata cu aruncare la poarta ;

- dribling, in lupta cu adversari semiactivi si activi ;

- lupta pentru minge intre echipe formate din doi jucatori, in care fiecare este obligat sa bata mingea de trei ori in sol, inainte de a pasa coechipierului.

Perfectionarea conducerii mingii se face prin alegerea unor exercitii speciale, care conduc spre gradul de maiestrie si se efectueaza cu jucatorii aflati intr-o faza inalta de tehnicitate.

g) FENTELE SAU MISCARILE INSELATOARE

Fentele sunt miscari facute de un jucator, cu corpul sau cu o parte din segmentele corpului, de pe loc si din deplasare, cu si fara minge, cu scopul de a-l induce in eroare pe adversar.

In sistematizarea procedeelor tehnice de fentare, tinem cont de complexitatea miscarilor, care de cele mai multe ori sunt intrerupte si continuate cu alte procedee, precum si de modul de reactie al aparatorului la miscarile atacantului.

Dupa modul de actionare, putem imparti fentele in patru mari categorii :

a)    fente de pornire ;

b)   fente de schimbare a directiei de deplasare ;

c)    fente de pasare ;

d)   fente de aruncare la poarta.

a) Fentele de pornire :

·      Fenta simpla de pornire : se executa prin efectuarea unui pas oblig lateral intr-o parte, simuland plecarea in directia respectiva, urmata de o plecare hotarata in directia opusa ;

·      Fenta dubla de pornire : presupune simularea pornirii intr-o parte, dublata de simularea pornirii in partea opusa, pentru ca in final, jucatorul sa porneasca hotarat in directia primei simulari ;

b) Fentele de schimbare a directiei de deplasare :

·      Schimbarea simpla de directie este procedeul tehnic de inselare a aparatorului, atunci cand atacantul se deplaseaza spre acesta in plina viteza. Pentru schimbarea directiei, atacantul face un pas oblic lateral intr-o parte si schimba brusc directia de deplasare in partea opusa ;

·      Shimbarea dubla de directie se poate executa dintr-o alergare mai moderata. Cu 1-1,5 m. in fata adversarului direct, atacantul simuleaza o schimbare simpla de directie, urmata de o alta schimbare a directiei, prin sprijinirea pe sol a piciorului opus si trecerea greutatii corpului pe acesta. La reactia aparatorului, atacantul va schimba din nou deplasarea spre directia initiala, depasindu-si aparatorul.

c) Fenta de pasare poate fi efectuata numai printr-o buna tinere apucata a mingii. Reusita fentelor de pasare cere multa indemanare din partea executantului. Dupa modul de actionare, fentele de pasare se impart in :

·        fenta de pasare, urmata de o alta pasa (printr-un alt procedeu) ;

·        fenta de pasare, urmata de o aruncare la poarta ;

·        fenta de pasare, urmata de o depasire individuala.

d) Fenta de aruncare la poarta se executa numai de catre jucatorii din linia de 9 m., care cunosc o gama variata de procedee de aruncare la poarta si pe care le pot executa in viteza, cu forta si precizie, si aici, dupa modul de actionare, vom imparti fentele de aruncare la poarta astfel :

·        fenta de aruncare la poarta, urmata de o pasa ;

·        fenta de aruncare la poarta, urmata de o aruncare prin alt procedeu ;

·        fenta de aruncare la poarta, urmata de o depasire individuala.

In procesul de instruire, invatarea fentelor presupune stapanirea perfecta, in conditii de joc, a procedeelor tehnice cu care se incearca inducerea in eroare a adversarului. Acest lucru se face, la inceput, in cadrul antrenamentelor individuale, studiind analitic miscarile si introducand progresiv adversari si coechipieri semiactivi si activi.

Conditiile obligatorii pentru invatarea fentelor sunt :

-         imbunatatirea indemanarii ;

-         o buna coordonare a miscarilor ;

-         dezvoltarea simtului echilibrului ;

-         perfectionarea tehnicii individuale.

Prezentam cateva exercitii simple de invatare a fentelor :

·      jucatorii merg in coloana cate unul, in jurul terenului la 1,5 m. distanta intre ei; ultimul jucator porneste in alergare serpuita printre ceilalti, pana ajunge in capul sirului; acelasi exercitiu se poate folosi cu mingea in dribling;




·      pe o suprafata limitata de teren, un jucator incearca sa-i prinda pe ceilalti, care se deplaseaza prin eschive si schimbari repetate de directie ;

·      in grupe de 4-5 jucatori, acestia isi paseaza mingea intr-o suprafata limitata de teren, facand in prealabil o fenta de pasare ;

·      acelasi exercitiu se poate folosi si pentru fentele de aruncare la poarta ;

·      joc la o poarta 2 la 2, sau 3 la 3, cu aplicarea fentelor invatate.

h) ARUNCAREA LA POARTA

Dinamica jocului de handbal a condus nemijlocit spre sporirea numarului de procedee de aruncare la poarta. Procedeele socotite clasice, li s-au adaugat variante noi, perfectionate din punct de vedere tehnic, cu o eficacitate crescuta si cu un continut tactic bine determinat.

Din punct de vedere biomecanic, structura aruncarii se aseamana cu pasarea mingii. Prin urmare, avem aruncari efectuate prin zvarlire, prin lansare si prin impingere.

Continutul tehnico-tactic al jocului determina ca aruncarile la poarta sa poata fi executate :

-         de pe loc ;

-         din alergare ;

-         din saritura ;

-         de pe sol cu elan de pasi adaugati si de pasi incrucisati ;

-         din plonjon ;

-         cu pas saltat.

Alaturi de aceste procedee, care trebuie sa se afle in bagajul tehnic al fiecarui jucator, s-au dezvoltat si altele speciale, care imbina mai multe din procedeele enumerate mai sus.

Spre exemplu :

-         aruncarea prin evitare ;

-         aruncarea pe la spate ;

-         aruncarea cu prinderea mingii din saritura ;

-         aruncarile la poarta de pe extreme ;

-         aruncarea din saritura cu plonjon ;

-         aruncarea din saritura cu plonjon sarit ;

-         aruncarea cu fandare, sau cu cadere laterala, pe partea bratului de aruncare.

Procedeele tehnice de aruncare la poarta pot fi clasificate in doua categorii principale :

·        aruncari de la distanta (specifice jucatorilor de 9 m) ;

·        aruncari de la semicerc (specifice jucatorilor de semicerc).

Descrierea principalelor procedee de aruncare la poarta :

·        Aruncari de la distanta :

 

·        Aruncarea la poarta din saritura.

Elanul jucatorilor care arunca din saritura incepe inainte de primirea mingii. Daca prinderea mingii s-a facut pe piciorul drept, el mai face un pas cu stangul pentru bataie, urmat de saritura. Odata cu saritura, mingea este dusa deasupra umarului drept, iar piciorul drept se ridica cu genunchiul indoit inainte, pentru a ajuta inaltarea corpului in aer si echilibrarea acestuia. In momentul inceperii zvarlirii mingii, piciorul drept se intinde printr-o pendulare dinainte – inapoi. Miscarea bratului care trage cu putere mingea si ii imprima directia dorita spre poarta, se termina cu accelerarea vitezei de zbor a mingii, executata din palma, iar palma termina miscarea prin flexia pe antebrat si in pronatie.

Aruncarile din saritura pot fi precedate si de pas incrucisat. La acest procedeu bratul poate fi dus si prin lateral, pentru a evita blocarea aruncarii de catre aparatori.

·        Aruncarea la poarta precedata de pas saltat.

Jucatorul se apropie oblic spre poarta, primeste mingea pe piciorul drept, executa inca un pas pe picior (asemanator primului pas de triplusalt), urmat de pas pe piciorul stang si pregatirea pentru saritura. In timpul sariturii, jucatorul isi rasuceste mult trunchiul cu bratul spre inapoi si continua cu aruncarea la poarta, ca in procedeul precedent.

·        Aruncari la poarta din sprijin pe sol.

a) Aruncarea la poarta cu pas adaugat :

Este o aruncare simpla si usor de invatat. Jucatorul aflat in patrundere spre poarta, prinde mingea pe piciorul stang, face un pas adaugat cu piciorul drept, ducand concomitent mingea deasupra umarului, si rasucind mult trunchiul spre partea bratului cu mingea. Urmeaza un nou pas cu stangul, care se blocheaza pe sol si o zvarlire puternica a mingii din brat.

b) Aruncarea la poarta cu pas incrucisat :

Mingea este prinsa in patrundere spre poarta, pe piciorul drept. Jucatorul face un pas cu stangul, urmat de incrucisarea piciorului drept peste stangul, timp in care mingea este dusa inapoi pe deasupra umarului. La urmatorul pas cu piciorul stang, acesta este bine fixat pe sol, iar greutatea corpului va trece de pe piciorul din spate pe cel din fata, concomitent cu miscarea de zvarlire puternica a mingii spre poarta. La acest procedeu poate aparea si varianta in care, incrucisarea piciorului se efectueaza in spate, pentru evitarea unui aparator.

c) Aruncarea la poarta din alergare :

Procedeul este folosit de varfurile de contraatac, prin care se urmareste surprinderea portarului. Aflat in dribling, varful de contraatac prinde mingea ricosata din sol cand se afla pe piciorul stang, iar pe timpul pendularii piciorului drept inainte, mingea este dusa deasupra umarului drept, pregatind aruncarea. Faza de tractiune a bratului incepe odata cu punerea piciorului drept pe sol si pendularea piciorului stang inainte. Portarul, care se asteapta la o aruncare din saritura, va fi surprins de aruncarea efectuata instantaneu, de pe piciorul din partea bratului cu mingea.

·        Aruncari la poarta de la semicerc

Procedeele de aruncare la poarta de la semicerc sunt utilizate, cu precadere, de catre jucatorii de semicerc. Acestia sunt pivotii si extremele.

1. Aruncarea la poarta de pe extrema stanga

Aceasta aruncare se poate executa in doua feluri :

- cu aterizare pe piciorul de bataie, ca la o aruncare simpla din saritura ;

- prin saritura cu plonjon.

In faza de initiere a jucatorilor pe posturi, se foloseste prima varianta. Extrema, care si-a creat o situatie favorabila de patrundere spre poarta, va face o saritura in lungime spre interiorul careului, pentru marirea unghiului de aruncare, asezand laba piciorului de bataie, paralel cu linia de la semicerc. Dupa o plutire lunga in aer, sustinuta de piciorul drept, care va fi ridicat in fata indoit din genunchi, urmeaza o aruncare zvarlita de deasupra umarului. Mentionam ca la inceputul sariturii, mingea va fi tinuta cu doua maini in dreptul abdomenului, iar cand atacantul s-a desprins de aparator, va fi dusa deasupra umarului.

A doua varianta, aruncarea cu plonjon sarit, se foloseste atunci cand unghiul de aruncare este foarte mic. Extrema executa o saritura deasupra semicercului, cu corpul aproape de orizontala si razant cu solul. Mana care tine mingea prin apucare, este intinsa mult inainte si executa aruncarea la momentul potrivit, de regula in coltul lung. Dupa aruncare, aterizarea se face prin amortizarea caderii pe brate si rulare sau rostogolire pe coapse, sold sau abdomen.

2. Aruncarea la poarta de pe extrema dreapta

In hadbalul de performanta, in componenta unei echipe trebuie sa existe si jucatori care au ca mana indemanatica, mana stanga. In aceasta situatie, biomecanica aruncarilor la poarta de pe extrema dreapta este asemanatoare cu cea a ”dreptacilor”. In caz contrar, apar urmatoarele modificari in miscarile componente ale aruncarii de pe extrema dreapta :

In aruncarea cu aterizare pe piciorul de bataie, elanul si saritura vor fi orientate oblic spre stanga, iar bratul cu mingea va fi dus mult deasupra capului, atragand si o inclinatie a corpului pe aceeasi parte. In felul acesta se mareste mult unghiul de aruncare. Dupa aruncare, aterizarea se face pe piciorul de bataie.

In varianta aruncarii cu plonjon sarit de pe extrema dreapta, plonjonul se face in directia centrului semicercului. La inceputul zborului, mingea este tinuta cu doua maini in dreptul abdomeniului dupa care, este dusa deasupra umarului si aruncata in momentul oportun. Aterizarea se face in ordine, pe bratul stang, piciorul stang si rulare cu intreg corpul spre dreapta.

3. Aruncarea din plonjon cu cadere in fata

Este o aruncare zvarlita efectuata de jucatorul pivot, aflat cu fata la poarta. In momentul aruncarii, pivotul impinge bazinul inainte, duce mingea deasupra umarului si se lasa in fata, intreg corpul formand un arc de cerc. Dupa aruncare, socul caderii se amortizeaza prin sprijinirea bratelor pe sol.

Aceeasi aruncare se poate efectua si cu plonjon sarit. Saritura se realizeaza prin impingere pe piciorul stang, corpul este proiectat inainte deasupra semicercului, iar picioarele pierd contactul cu solul. Aterizarea se face prin sprijin pe brate si rulare sau rostogolire pe coapse, sold sau abdomen.

In bagajul tehnic al jucatorilor de performanta se gasesc si alte procedee tehnice de aruncari la poarta. De exemplu :

Aruncari de la distanta :

-       din saritura :

·        aruncare la poarta cu ducerea bratului prin lateral ;

·        aruncare la poarta cu aterizare pe piciorul din partea bratului de aruncare ;

·        aruncare la poarta cu bataie pe piciorul din partea bratului de aruncare ;

-       de pe sol :

·        aruncarea la poarta pe langa sold ;

·        aruncarea la poarta pe langa genunchi ;

·        aruncarea la poarta prin evitare ;

·        aruncarea la poarta prin evitare cu plonjon ;

Aruncari de la semicerc :

-       din plonjon :

·        aruncare la poarta din plonjon sarit cu cadere laterala ;

·        aruncare din plonjon sarit de pe extrema stanga ;

·        aruncare din plonjon sarit de pe extrema dreapta.

Metodica invatarii aruncarilor la poarta din saritura

Pentru realizarea unei bune aruncari din saritura trebuie sa dezvoltam in mod corespunzator forta membrelor inferioare. In paralel vom dezvolta si forta bratelor, cu precadere a bratului de aruncare, pentru realizarea unor aruncari puternice. Recomandam cateva exercitii simple pentru dezvoltarea detentei mebrelor inferioare :

-     sarituri ca mingea pe ambele picioare ;

-     sarituri simple, alternate cu sarituri cu genunchii la piept ;

-     sarituri ca mingea, cu departarea si apropierea picioarelor in aer;

-     din pozitia ghemuit, sarituri explozive pe verticala, cu extensia trunchiului in aer si revenirea in ghemuit;

-     sarituri succesive pe un picior cu ridicarea celuilalt la piept si intins in fata;

-     sarituri succesive pe un picior cu pendularea celuilalt inainte, inapoi si lateral;

-     sarituri usoare ca mingea, altenate cu :

-         sarituri inalte cu departarea si apropierea picioarelor in aer;

-         cu incrucisarea picioarelor in aer;

-         cu ducerea unui picior inainte si celuilalt inapoi;

-         cu ridicarea picioarelor intinse in fata, departate sau apropiate, cu atingerea varfului picioarelor cu palmele ;

-     din pozitia ghemuit, sarituri cu intinderea unui picior alternativ inainte;

-     sarituri succesive pe acelasi picior, de pe loc si din deplasare;

-     sarituri succesive de pe un picior pe altul (pas sarit) ;

-     sarituri cu coarda de gimnastica ;

-     sarituri in inaltime cu aterizare pe un obstacol ;

-     sarituri in adancime de pe obstacole mai inalte.

Pentru includerea sariturii in procesul de manevrare a mingii, vom grada treptat urmatoarele executii :

-     pase in doi jucatori si apoi in diferite formatii, din saritura ;

-     actiune individuala in dribling spre poarta, urmata de o aruncare la poarta din saritura ;

-     pase in doi din alergare, urmate de aruncare la poarta din saritura ;

-     initierea altor formatii de pasare a mingii, in care aceasta vine din fata, din lateral stanga si dreapta si din urma.

Metodica invatarii aruncarilor la poarta de pe sol

(cu pasi adaugati, incrucisati si cu pas saltat)

La invatarea acestor aruncari, este necesar sa exersam separat miscarile care le preced. Pentru aceasta propunem urmatoarele exercitii pregatitoare :

-     alergare cu incrucisarea piciorului drept peste stangul, avand umarul drept orientat in directia alergarii si aceeasi deplasare cu incrucisarea piciorului drept prin spatele stangului;

-     executarea succesiva a mai multor pasi incrucisati, urmata de o aruncare cu mingea de tenis;

-     din mers, schimbarea pasului pe piciorul din fata, urmata de ducerea bratului pe deasupra umarului (la inceput fara minge, apoi cu mingea) ;

-     repetarea incetinita a pasului adaugat, cu sprijinirea piciorului stang pe sol si aruncare la poarta ;

-     exersarea celor trei procedee de aruncare la poarta, dupa deplasare in dribling spre poarta ;

-     exersarea celor trei procedee de aruncare, precedate de pase primite din fata, din dreapta si din stanga directiei de deplasare.

Metodica invatarii aruncarilor din plonjon

Invatarea aruncarilor din plonjon este mai dificila, datorita aparitiei sentimentului de frica de cadere si contactul cu solul. In cadrul exercitiilor pregatitoare, antrenorul se va preocupa cu atentie de evitarea instalarii fricii. Exercitiile recomandate se refera la :

-     invatarea amortizarii caderii ;

-     dezvoltarea musculaturii bratelor, spatelui si abdomenului;

-     exercitii acrobatice care dezvolta simtul echilibrului si coordonarea miscarilor corpului aflat in aer;

Dam cateva exemple de exercitii din fiecare grupa:

·    Exercitii pentru fortificarea musculaturii bratelor :

-     flotari pe brate;

-     caderi inainte cu corpul intins in sprijin pe brate ;

-     sarituri din ghemuit in sprijin pe brate ;



·    Exercitii acrobatice:

-     rostogoliri inainte si inapoi;

-     cilindrul ;

-     sarituri cu rostogolire pe lada de gimnastica ;

-     sarituri peste banca sau lada de gimnastica aflata la diferite inaltimi, in sprijin pe brate, urmate de rostogoliri inainte ;

-     sarituri acrobatice la plasa elastica ;

·    Exercitii pentru invatarea aruncarii propriu-zise :

-     aruncari cu mingea medicinala din pozitia sezand ;

-     aruncari cu mingea medicinala din pozitia stand pe genunchi, la inceput fara cadere in fata, apoi cu cadere in fata si amortizare pe brate;

-     aruncari cu mingea de handbal din pozitie fundamentala de atac, urmata de o cadere treptata in fata, intai pe genunchi, apoi pe brate, cu amortizare ;

-     aceleasi aruncari din pozitie fundamentala, executate cu aterizare pe saltea sau la groapa cu nisip.

Dupa insusirea plonjonului, se va trece la executarea aruncarilor din miscare si, treptat, se va introduce plonjonul sarit.

La exersarea aruncarilor din plonjon, pentru jucatorii specializati pe postul de pivot, vom introduce adversari pasivi, semiactivi si activi.

Invatarea aruncarilor la poarta trebuie inclusa inca din primele lectii. Odata cu dezvoltarea fortei si detentei membrelor inferioare se invata si procedeele de aruncare la poarta din saritura, pe baza exercitiilor specifice insusirii acestui element tehnic de baza al jocului (vezi caietul de lucrari practice).

i) SCOATEREA MINGII DE LA ADVERSAR

Incercarea de reintrare in posesia mingii trebuie sa-i preocupe pe aparatori inca din primul moment al pierderii ei. Practica jocului a dezvoltat trei procedee tehnice de scoatere a mingii de la adversar :

·        Scoaterea mingii din dribling prin atac din lateral, din spate si din fata ;

·        Scoaterea mingii din tinere echilibrata;

·        Interceptia mingii.

·        Scoaterea mingii din dribling:

In faza de contraatac, jucatorii care se repliaza in aparare au sansa sa scoata mingea de la adversarul care se deplaseaza in dribling. Mingea poate fi scoasa prin atac din lateral, atunci cand aparatorul alearga umar la umar cu atacantul; mingea poate fi scoasa prin atac din spate, atunci cand aparatorul il ajunge pe atacant din urma.

Pentru a scoate mingea din driblingul adversarului, aparatorul va incerca sa interpuna palma sa intre mingea ricosata din sol si palma atacantului. Chiar daca el nu reuseste sa intre in posesia mingii, este suficient sa-l incomodeze si sa-i intrerupa driblingul, trimitand mingea in aut, sau intr-o alta directie. In acest fel, se intarzie atacul si se da posibilitatea replierii si organizarii apararii.

Invatarea acestor procedee tehnice se face prin explicare si demonstrare, precizand prevederile regulamentare referitoare la interdictiile aparatorului aflat in lupta cu adversarul.

Scoaterea mingii din dribling prin atac din fata : este suficient ca aparatorul sa se apropie de atacant si sa-i retina mingea care sare din sol, sau sa o indrepte catre un coechipier, care poate intra mai sigur in posesia ei.

Exercitii de invatare :

- in grupe de doi, un atacant si un aparator ; atacantul executa dribling multiplu : pe loc, din mers si apoi din alergare, iar aparatorul incearca interceptarea mingii prin interventie cu palma intre minge si palma atacantului. Gradam dificultatea exercitiului prin impingerea mingii in ritm neuniform spre sol si la inaltimi diferite ;

- suveica dubla in lungul terenului cu mingea in dribling, cu urmarirea atacantilor de catre aparatori ;

- urmarirea varfului de contraatac, de catre aparatorul care pleaca initial de la o distanta de 3-4 m. in urma lui ;

- se formeaza grupe de 3-4 jucatori, care lupta intre ei pe principiul ”cine tine mingea mai mult”, in care il obligam pe posesorul mingii sa faca un anumit numar de batai ale mingii in sol.

·        Scoaterea mingii din tinere echilibrata

Deposedarea adversarului de mingea tinuta echilibrat se incearca in momentul in care atacantul se pregateste sa arunce la poarta. La terminarea miscarii pregatitoare de aruncare, aparatorul aflat de regula in spatele atacantului, intervine la minge cu palma, cu degetele, sau cu latura cubitala a mainii, incercand sa impiedice aruncarea. Procedeul este greu de executat si cere multa munca pentru invatare, deoarece la aplicarea lui, orice abatere sau gresala se sanctioneaza cu aruncare de pedeapsa (aruncare libera de la 9 m. sau de la 7 m., urmata chiar de o eliminare). Invatarea se face prin metoda analitica.

·        Interceptia mingii

Procedeul de scoatere a mingii de la adversar prin interceptie face parte din apanajul tehnic al unor jucatori cu calitati deosebite, printre care :

-         multa indrazneala si hotarare in interventie ;

-         anticiparea actiunilor adversarului.

Angajarea intr-o asemenea actiune, fara a beneficia de calitatile enumerate mai sus, comporta un mare risc pentru echipa proprie, care poate ramane cu un aparator in minus, oferindu-I adversarului un culoar de aruncare sau de patrundere spre poarta. Pentru a reusi aparatorul trebuie sa urmareasca cu privirea periferica toate actiunile adversarului si sa gaseasca momentul cel mai potrivit de a porni spre virtuala traiectorie a mingii.

Invatarea interceptiei se face printr-un exercitiu simplu :

- Jucatorii aflati intr-un cerc cu diametrul de 8-10 metri isi paseaza mingea intre ei ; la mijlocul cercului se afla 2-3 jucatori care incearca sa intercepteze mingea. Jucatorul care prinde sau atinge mingea, va fi inlocuit de cel care a pasat-o.

j) BLOCAREA MINGII ARUNCATE LA POARTA

Portarul nu ramane singurul aparator al portii. El este ajutat in mare parte de coechipierii aflati pe semicerc, cu care colaboreaza pe toata durata fazelor de aparare. Aparatori de la semicerc trebuie sa acopere cu corpul si cu bratele o anumita parte a portii. Pentru realizarea acestor sarcini, jucatorii aflati in aparare folosesc procedeele tehnice de blocare a mingilor aruncate la poarta.

In handbalul contemporan, se pune un mare accent pe insusirea tuturor procedeelor de blocare a mingilor aruncate la poarta, in primul rand datorita faptului ca procedeele de aruncare sunt foarte diversificate.

In functie de traiectoria si inaltimea de zbor a mingii, blocarea imbraca urmatoarele forme :

- Blocarea mingilor inalte :

La mingile aruncate la poarta din saritura, peste apararea dispusa pe semicerc, se cere ca aparatorii sa ridice bratele intinse in sus, pe directia mingii, cu palmele inainte si degetele usor desfacute, pentru a mari suprafata care se opune mingii. Daca atacantul arunca dintr-o saritura foarte inalta, aparatorul este nevoit ca din pozitia cu bratele ridicate, sa execute o saritura in sus de pe loc, sau cu un scurt elan de un pas. In saritura, care trebuie facuta la momentul oportun, aparatorul poate actiona cu bratele printr-o miscare dinspre inapoi spre inainte, in intampinarea mingii. Procedeul este des folosit la blocarea mingilor aruncate din aruncarea libera de la 9 m.

- Blocarea mingilor laterale :

Daca atacantul se pregateste sa execute o aruncare printre aparatori, la nivelul capului sau umerilor, aparatorul intinde ambele brate lateral, spre directia mingii. Bratul departat de directia de zbor a mingii se va tine in dreptul capului (fetei), pentru a se proteja de o eventuala lovitura.

- Blocarea mingilor joase :

Mingile aruncate la poarta pe langa sold sau pe langa genunchi se blocheaza astfel : aparatorul executa o fandare pe piciorul din partea directiei de aruncare, iar bratul din aceeasi parte se coboara si se opune cu palma deschisa pe traiectoria mingii. Pentru reusita acestui procedeu, aparatorul trebuie sa posede o mobilitate corespunzatoare in articulatia soldului, precum si o buna viteza de reactie si de executie.

Metodica invatarii blocarii mingilor aruncate la poarta

Invatarea si antrenarea blocarii mingilor aruncate la poarta este mai dificila, datorita implicarii aceluiasi factor psihic : frica de lovitura mingii. Antrenorul trebuie sa abordeze aceste procedee la nivelul copiilor si juniorilor incepatori, simultan cu celelalte procedee tehnice ale jocului.

Prezentam cateva exercitii de invatare a blocarilor si etapele de folosire a lor :

- la inceput vom efectua exercitii pentru dezvoltarea vitezei de ridicare a bratelor de jos in sus, prin lateral ; apoi miscarile vor fi insotite si de fandari laterale, imitand blocarea mingilor joase ;

- exercitii pe perechi, un atacant si un aparator : atacantul cu mingea tinuta apucat simuleaza aruncari la poarta la diferite inaltimi, iar aparatorul va reactiona in consecinta, prin ridicarea bratelor ;

- exersarea blocarilor reale, cu aruncari mai usoare la inceput, dupa care, vom creste treptat taria aruncarilor.

Ca aparat ajutator, se poate folosi cu succes mingea cu ureche.

k) ELEMENTE TEHNICE SPECIFICE PORTARULUI

Portarul joaca un rol hotarator la obtinerea victoriei, in conditiile confruntarii dintre doua echipe egale ca valoare.

De aceea capitolul urmator este dedicat in intregime pregatirii portarului.

CAPITOLUL  III

JOCUL PORTARULUI

Din punct de vedere somatic, portarii sunt selectionati din randul jucatorilor inalti, cu o dezvoltare armonioasa a corpului, cu un raport intre talie si greutate care sa le permita efectuarea cu usurinta a celor mai complicate miscari, cu brate lungi si o deschidere mare a palmei.

Motric, portarul trebuie sa posede o mare viteza de reactie, calitate indispensabila acestui post, precum si o viteza buna de deplasare. De asemenea, portarul trebuie sa aiba bine dezvoltate si urmatoarele calitati : detenta, foarta fizica generala, supletea, mobilitatea in articulatiile cocsofemurale, indemanarea, simtul echilibrului, coordonarea fina a miscarilor si rezistenta fizica specifica.

In randul calitatilor psihice, pe locul intai se afla CURAJUL, fara de care el nu poate ocupa acest post. Totodata, portarul va avea multa stapanire de sine, calm, incredere in fortele proprii si intuitie in a descoperi anticipat intentiile adversarului.

1. TEHNICA PORTARULUI

O serie de elemente din tehnica portarului sunt comune cu cele ale jucatorilor de camp, care vizeaza prinderea mingii, pasarea mingii, driblingul si miscarea in teren.

Bagajul tehnic al portarului cuprinde urmatoarele elemente tehnice :

a)      – pozitia fundamentala ;

b)      – deplasarea in poarta ;

c)      – prinderea mingii;

d)      – respingerea mingii cu bratul;

e)      – respingerea mingii cu piciorul;

f)        – plonjonul;

g)      – miscarile inselatoare;

h)      – degajarea mingii.

Odata cu evolutia tehnicii si tacticii jocului, s-a ajuns la concluzia ca, modalitatile de interventie ale portarului, trebuie sa se raporteze la traiectoria mingilor aruncate spre poarta. Astfel : mingile inalte sa fie respinse sau prinse cu mainile, cele care sar din pamant, sau cu traiectorie joasa, sa fie respinse cu piciorul, cu bratele sau cu trunchiul, iar la mingile care nu ofera alte posibilitati de aparare, sa intervina prin plonjon. In evolutia tehnicii de aparare, s-au conturat mai multe stiluri, protrivit calitatilor motrice si tipului temperamental individual al fiecarui portar. Unii portari prefera sa stea mai aproape de linia portii, altii se apara mult in afara acestei linii, fiind mai agresivi in interventii ; la mingile joase, unii portari apara numai cu piciorul, pa cand altii, prefera plonjonul. Toate aceste maniere conduc spre adoptarea stilului ofensiv sau a stilului defensiv de aparare a portii. Stilul tine de particularitatile fizice si psihice ale portarului.

Prezentam principalele caracteristici ale elementelor tehnice specifice portarului

a) Pozitia fundamentala a portarului :

Pozitia portarului este asemanatoare pozitiei fundamentale adoptate de jucatorii aflati in aparare. Deosebirea apare la departarea picioarelor, care nu depaseste distanta de 20-30 cm., fiind orientate putin in afara, iar bratele sunt ceva mai intinse din coate. Portarul va avea in permanenta privirea atintita spre minge. Aceasta pozitie este valabila pentru ambele stiluri de aparare.

In cazul aruncarilor la poarta de pe extrema, pozitia portarului se schimba radical. El se va plasa langa bara din partea respectiva si va adopta urmatoarea pozitie : pentru o aruncare de pe extrema dreapta, se va lipi cu partea stanga a corpului de bara, tinand bratul stang intins deasupra capului, pana langa bara transversala, iar bratul stang va fi indoit din cot, oblic in sus, cu palma deschisa spre atacantul portii. Piciorul stang este apropiat de bara verticala, iar dreptul este orientat lateral spre dreapta, pentru o inchidere cat mai buna a unghiului de aruncare. Important este ca greutatea corpului sa se afle pe piciorul de langa bara, pozitie din care portarul poate interveni la inchiderea unghiului de aruncare, atat spre mijlocul cat si spre unghiul lung al portii.

b) Deplasarea in poarta:

Portarul se deplaseaza in poarta cu pasi scurti si adaugati (asemanator cu deplasarea aparatorilor pe semicerc), fie ca o fac pe linia portii (defensiv), fie pe traiectoria unui arc de cerc cu deschiderea de 1-1,5 m., trasat in fata portii (ofensiv). Este riscant pentru portar sa ridice prea mult picioarele de pe sol, sau sa execute sarituri in timpul deplasarii in poarta. Deplasarile spre stanga si spre dreapta vizeaza circulatia mingii si a jucatorilor aflati in atac.

c) Prinderea mingii :

Mingile aruncate spre poarta au o mare viteza de zbor. Portarul va incerca sa utilizeze toate procedeele de prindere : pentru mingile inalte, cu doua maini de sus, iar pentru celelalte va invata sa prinda la piept, la abdomen si dupa caz, prin ghemuirea corpului (la mingile ricosate din sol). Avantajul prinderii mingii se materializeaza prin lansarea rapida a contraatacului.

d) Respingerea mingii cu bratul:

Pentru a respinge mingile trimise cu forta spre unul din colturile de sus ale portii, portarul va indrepta bratul cu palma intinsa in directia mingii, ducand si corpul in aceeasi directie. La mingile laterale se intervine cu bratul si antebratul, iar la mingile joase, aruncate paralel cu solul, interventia mainilor va fi insotita de o fandare accentuata pe piciorul din directia mingii. Respingerea se va face in aut de poarta.

e) Respingerea mingii cu piciorul:

La mingile joase, care nu pot fi aparate cu bratul, portarul va interveni prin interpunerea labei piciorului si a gambei pe directia mingii, insotita si de o fandare sau o alunecare in sfoara. Mana cu palma deschisa va insoti piciorul, pentru o eventuala ricosare a mingii din sol.

f) Plonjonul :

Plonjonul este folosit cand apararea portii cu alte procedee devine imposibila. Fiind deosebit de sepctaculos, plonjonul presupune o aruncare a corpului in directia mingii, cu palma sau palmele intinse pe traiectoria mingii, cu intentia de respingere si chiar de prindere a acesteia.

g) Miscarile inselatoare :

Acestea sunt miscari efectuate cu corpul sau cu anumite segmente ale corpului, pe care portarul le utilizeaza cu scopul de a deruta adversarul aflat in pozitie de aruncare la poarta. In cazul unui adversar scapat singur pe semicerc, portarul va schita deplasarea spre o parte a portii, oferind cealalta parte adversarului ce se pregateste sa arunce la poarta. Daca adversarul a intrat in jocul portarului, acesta din urma are sansa de a apara mingi foarte grele.

Pentru aruncarile de la distanta, portarul poate mima o ghemuire spre un anume colt de jos al portii, invitandu-l pe atacant sa arunce pe sus, spre coltul opus. Si in aceasta situatie, portatul are sansa sa apere, cu conditia ca miscarile inselatoare ca si interventiile ulterioare pe directia mingii, sa fie efectuate in cele mai oportune momente ale situatiei create in teren. Folosirea in exces a miscarilor inselatoare de catre portar, poate avea efecte negative, de aceea ele se vor folosi in mod rational.

h) Degajarea mingii :

Libertatea de deplasare a portarului in suprafata de poarta, fara a tine cont de incalcarea regulii de ”pasi”, ii permit acestuia sa repuna mingea in joc, prin unul din procedeele de pasare de pe loc, sau cu un scurt elan. Degajarea trebuie efectuata cu precizie si la momentul oportun. De regula, este folosita aruncarea zvarlita de pe loc, atunci cand mingea este transmisa unui coechipier apropiat. In cazul lansarii unei actiuni de contraatac, portarul va folosi un elan suplimentar care poate fi cu pasi adaugati, cu pasi incrucisati, sau cu pasi saltati, pentru a realiza o pasa mai lunga destinata varfului de contraatac.

2. TACTICA PORTARULUI

Apararea portii nu se rezuma doar la calitatile fizice si tehnice ale portarului. Modul lui de actionare se bazeaza pe reguli tactice stabilite ca urmare a observarii, studierii si analizarii jocului pe o perioada indelungata de timp.

Principalele reguli tactice ale portarului se refera la :

a)      – plasamentul portarului ;

b)      – apararea mingilor aruncate de la distanta ;

c)      – apararea mingilor aruncate din apropierea semicercului ;

d)      – apararea aruncarilor de la 7 m.

a) Plasamentul portarului :

Dinamica plasamentului portarului in timpul jocului, este determinata de urmatorii factori : pozitia mingii in teren, pozitia corpului aruncatorului si pozitia propriilor aparatori in teren. Existenta acestor factori, a creat o regula de baza care stabileste plasamentul portarului: el se deplaseaza in poarta in functie de locul unde se gaseste mingea, incercand sa se afle mereu pe bisectoarea unghiului format de BRATUL ADVERSARULUI care are mingea si CELE DOUA BARE VERTICALE ale portii. Deplasarea se face printr-o miscare de translatie cu pasi mici, adaugati. Daca portarul se deplaseaza pe o linie paralela cu linia de poarta, situata la mica distanta in fata acestei linii, inseamna ca el adopta stilul DEFENSIV de aparare. Portarii care adopta stilul OFENSIV, se vor deplasa intre cele doua colturi ale portii pe un arc de cerc, care masoara la mijloc cca. 1 – 1,5 m. fata de linia portii.

b) Apararea mingilor aruncate de la distanta :

Pentru a avea succes in apararea mingilor aruncate de la distanta, portarul se va stradui permanent sa vada drumul mingii in zbor si bratul jucatorului posesor al mingii.

Daca el nu vede si nu sesizeaza exact momentul aruncarii, ii raman putine sanse de a apara. Colaborarea portarului cu aparatorii il ajuta mult in apararea mingilor aruncate de la distanta. Experienta acumulata in pregatire si jocuri il face pe portar sa stie dinainte ce fac aparatorii, anticipand in acest fel ce sanse ii mai raman atacantului care se pregateste de aruncare. In functie de activitatea aparatorilor si de plasamentul lor, portarul poate deduce directia din care vine mingea, plasandu-se corespunzator. Alteori, lasa intentionat un colt, sau o parte a portii mai descoperita, pregatindu-se sa intervina in mare viteza spre acea parte.

Trebuie sa precizam ca portarul nu poate lasa exclusiv in seama aparatorilor de pe semicerc, o anumita parte a portii. Raspunderea pentru apararea portii ii revine in intregime lui.

c) Apararea mingilor aruncate din apropierea semicercului:

De regula, portarul este pus fata in fata cu un adversar ramas liber si neatacat de aparatori. In zona centrala a semicercului, aceste aruncari revin pivotilor, dar si jucatorilor distribuiti pe alte posturi, care patrund spre poarta printre aparatorii adversi. La aceste aruncari portarul trebuie sa iasa cu curaj din poarta, in intampinarea mingii, micsorand in acest fel unghiul de aruncare si sa incerce sa apere cu orice mijloace primirea unui gol : sa respinga mingea cu bratele, cu picioarele, sau cu orice parte a corpului.

In cazul aruncarilor de pe extreme, portarul se va plasa langa bara din partea respectiva, cu preocuparea principala de a apara coltul scurt al portii. Pentru coltul lung se conteaza si pe interventia aparatorului aflat in imediata apropiere a atacantului, care va incerca sa blocheze cu bratele traiectoria mingii.

d) Apararea aruncarilor de la 7 m :

Aruncarile de la 7 m. au devenit tot mai frecvente in cadrul unei partide de handbal, putand determina rezultatul final al jocului.

Pentru a apara o astfel de lovitura, portarul trebuie sa manifeste calitati fizice deosebite, completate de un psihic robust, care sa-i confere agerimea si maiestria tehnico – tactica.

Se recomanda ca la loviturile de pedeapsa, portarul sa paraseasca linia portii si sa se plaseze in fata acesteia, la o distanta de 2-4 m. In momentul aruncarii, el se va gasi in echilibru stabil pe ambele picioare, pentru a putea interveni pe orice directie. Din punct de vedere psihologic, portarul trebuie convins ca orice aruncare poate fi aparata. Prin antiteza, la instruirea jucatorilor specializati in aruncarile de la 7 m., vom milita pentru ideea ca lovitura libera de la 7 m. nu poate fi aparata ci doar executata defectuos.

Avand in vedere rolul aruncarilor de la 7 m. in bilantul final al unei partide, se recomanda ca la fiecare antrenament sa se execute aceste aruncari.






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Sport




Palmaresul jocului de handbal in Romania
Orientari si tendinte metodologice in EDUCATIE FIZICA SI SPORT
Inotul la elevii cu nevoi speciale
Exercitii A.T.E.
OBIECTUL TEORIEI SI METODICII JOCULUI DE HANDBAL
TEHNICI DE CRESTERE A FORTEI MUSCULARE
ACTIVITATILE SPORTIVE SI SPECIFICUL ACESTORA A SPORTIVULUI DE PERFORMANTA
Stiinta Educatiei Fizice Si Sportului; Obiectul, sarcinile Teoriei Educatiei Fizice Si Sportului;
IMAGINEA DE SINE A SPORTIVULUI DE PERFORMANTA
METODICA INVATARII ELEMENTELOR DE BAZA ALE SARITURILOR IN APA