Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Satisfactia de a face ce iti place. ascensiunea n munti, pe zapada, stnca si gheata, trasee de alpinism


Alpinism Arta cultura Diverse Divertisment Film Fotografie
Muzica Pescuit Sport

Sport


Index » hobby » Sport
Componentele procesului de invatamat in Educatie Fizica si Sport


Componentele procesului de invatamat in Educatie Fizica si Sport


Componentele procesului de invatamat in Educatie Fizica si Sport

1. Cunostinte:

Cuvantul provine din latinescul cognoscere (connoscer) = informatie

Definirea notiunii de cunostinta: componenta cognitiva a procesului de invatamant, exprimata prin informatii sub forma de :notiuni, concepte, idei, teze, legi, principii, teorii care se predau si se invata la o anumita disciplina.




-                  sunt produse psihice, rezultate ale reflectarii in constiinta a realitatii obiective(obiecte si fenomene si relatiile intre ele);

-                  sunt adevaruri despre realitate cu grade diferite de corectitudine, generalitate, esentialitate.

Practica a demonstrat ca precizia si claritatea , cunostintelor depinde de calitatea materialului intuitiv si de modul in care acesta este perceput. In acest sens, materialul trebuie sa fie: concludent, reprezentativ, accesibil intelegerii, sa fie analizat sub indrumarea profesorului, sa fie sesizate datele esentiale.

Cunostintele din domeniul activitatilor motrice, sunt de natura teoretica, reprezentand un ansamblu de conceptii, idei, legate de practicarea sub diferite forme a exercitiului fizic.

E.F.S. are un sistem notional bine argumentat iar, insusirea acestuia si a celorlalte cunostinte din disciplinele sportive, vizeaza constientizarea procesului de invatamant, dezvoltarea motivelor si intereselor pentru practicarea sistematica a exercitiului fizic, inzestrarea elevilor cu datele necesare organizarii activitatii independente. In activitatea noastra nu sunt prevazute lectii speciale pentru transmiterea cunostintelor teoretice, acestea sunt transmise concomitent cu formarea priceperilor si deprinderilor motrice sau cu dezvoltarea/educarea aptitudinilor motrice.

In liceele sportive exista aceste lectii teoretice, existand in planul de invatamant o disciplina numita: Pregatire sportiva teoretica , fiindu-i alocate un anumit numar de ore/sapt. Astfel de ore exista si in procesul antrenamentului sportiv, fiind incluse in pregatirea teoretica - componenta a antrenamentului sportiv.

Cunostintele se transmit in functie de stadiul de dezvoltare a gandirii copilului, de nivelul lui de intelegere si receptionare, incepand din clasa I si pana la nivel universitar. Aceste cunostinte se structureaza in :cunostinte generale si specifice diferitelor discipline sportive si se refera la :

v    cunoasterea notiunilor privind starea optima de sanatate si importanta practicarii exercitiilor fizice;

v    notiuni de igiena individuala si colectiva (sociala);

v    cunoasterea valorilor indicatorilor morfo-functionali;

v    cunoasterea valorii de intrebuintare a exercitiului fizic;

v    cunoasterea notiunilor legate de structura miscarilor;

v    notiuni de ajutor, asigurare;

v    cunoasterea normelor de protectia muncii;

v    cunoasterea regulamentelor diferitelor discipline/ramuri/probe sportive;

v    cunoasterea unor reguli, cerinte, necesare in organizarea activitatilor turistice si sportive;

v    cunoasterea unor aspecte legate de Istoria E.F.S. de Istoria J.O.;

v    cunoasterea retelei scolare si de juniori din localitate;

v    cunoasterea evenimentelor sportive;

v     cunoasterea cerintelor catedrei de educatie fizica din scoala;

2. Priceperi

Cuvantul provine din latinescul percipere =indemanare, iscusinta

Definirea notiunii de pricepere: posibilitate dobandita prin invatare de a executa o anumita actiune, in conditii foarte variate, realizand o adaptare prompta la eventualele schimbari (dictionarul de pedagogie).

-        facultatea de a intelege; judecata; inteligenta; indemanare; abilitate; iscusinta; (DEX. 1998).

Alaturi de deprinderi, priceperile formeaza baza comportamentului invatat. Sunt prezente in orice act motric, inainte de a deveni deprindere.

Priceperea este o capacitate, ceva innascut, care se perfectioneaza in ontogeneza.

2.1.Caracteristici:

- nivelul de manifestare a priceperilor depinde de plasticitatea scoartei cerebrale;

- sunt componente ne automatizate a activitatii voluntare;

- priceperile complexe sunt dependente de experienta motrica anterioara; exprima maiestrie practica in conditii variabile;

2.2.Clasificare:

- priceperi elementar e - reprezinta prima faza a invatarii unei actiuni;

- priceperi complexe - superioare, care constau in valorificarea deplina a intregului complex de activitati motrice si intelectuale ale unui subiect; sunt caracterizate de o mare complexitate structural-functionala ingloband cunostinte teoretice, experienta personala, deprinderi motrice diferite, toate putand fi actualizate, mobilizate si selectate pentru rezolvarea unor situatii complexe si schimbatoare.


Fig. 7. Sistemul componentelor procesului de invatamant in educatie fizica

3. Aptitudini

Sinonime:

Capacitate, sistem de insusiri functionale si operationale care in uniune cu deprinderile si cunostintele si experienta necesara, duc la actiuni eficiente si de performanta (P.N.Popescu,)

Abilitate, indemanare, iscusinta, dibacie, pricepere; sensul operational se refera la activitati dobandite ce permit realizarea cu mare rapiditate, precizie, eficienta ,cu un consum redus de energie nervoasa si psihica a unor activitati (P.E.Vernon).

Calitate, se refera la caracteristicile de continut ale obiectelor si fenomenelor, exprima sinteza laturilor si insusirilor lor esentiale, prin care se deosebesc de alte obiecte si fenomene.

3.1. Definitii:

v              insusire psihica individuala care conditioneaza indeplinirea in bune conditiuni a unei munci, actiuni (DEX);

v              insusire individuala care determina efectuarea cu succes a unei anumite activitati (Leontiev);

v              complex de insusiri relativ stabile ale personalitatii care conditioneaza realizarea cu succes a diferitelor feluri de activitati: intelectuale, artistice, stiintifice, tehnice, sportive, organizatorice, manuale (U.Schiopu).

v              insusiri, dispozitii naturale, inclinatii, posibilitati ale organismului de a efectua acte motrice cu anumiti indici de V.I.R.F. suplete/flexibilitate (TEORIEI EDUCATIEI FIZICE SI SPORTULUI)

v              ansamblu de predispozitii sau potentialitati motrice fundamentale ale omului pe care se cladesc abilitatile motrice invatate (R.Manno)

v              insusiri psihofiziologice bazate pe un sistem de operatii cu ajutorul carora executam activitati cu multa rapiditate si cu un inalt grad de eficienta (M.Stoica)

Aptitudinile sunt rezultatul unor factori interni: dispozitiile ereditare, plasticitatea scoartei, intensitatea, echilibrul si mobilitatea proceselor nervoase, particularitatile analizatorilor, interese, motivatii, aspiratii, inteligenta; factori externi care se refera la procesul insusirii logice si creative a cunostintelor.

Aptitudinile au la baza anumite dispozitii de baza, native, desi depind de acestea, aptitudinile sunt un rezultat al dezvoltarii/educarii lor in cadrul unei anumite activitati. Aptitudinile alimenteaza creatia. Cand se incarca de interese, se formeaza vocatia.

In practica curenta , cand se discuta despre aptitudini, se utilizeaza termenii de dezvoltare si educare. Dezvoltarea se refera la modificarile morfo-functionale produse in organism in urma supunerii lui unui efort, iar educarea se refera la totalitatea actiunilor pedagogice necesare canalizarii dezvoltarii aptitudinilor motrice.

3.2.Clasificari:

v              dupa tipurile de procese la nivelul carora se manifesta: aptitudini senzoriale (acuitatea vizuala si auditiva, rapiditatea perceptiilor, simtul ritmului); aptitudini psihomotorii (rapiditatea si supletea miscarilor, mobilitatea acestora, coordonarea si precizia, dexteritatea manuala); aptitudini intelectuale (aptitudini generale: inteligenta si aptitudinea scolara; aptitudini specifice/profesionale: artistice, tehnice, sportive, matematice ( M.Stoica, 1996)

v              aptitudinile motrice se clasifica in : aptitudini generale, care se refera la capacitatea formarii deprinderilor si la capacitatea de mobilizare a resurselor energetice; aptitudini speciale, care cuprind: sensibilitatea chinestezica, echilibrul, coordonarea (M.Epuran, 1969).

v    aptitudinile motrice se clasifica in : aptitudini conditionale, care se bazeaza pe eficacitatea metabolica a muschilor (V.R.F); aptitudini coordinative, care sunt determinate de capacitatea de a organiza si regla miscarea (I); (Gundlach, citat R.Manno,1992).

v    aptitudini simple si complexe(combinarea a doua sau mai multe aptitudini);

Dezvoltarea/educarea aptitudinilor motrice se realizeaza pe baza mobilizarii resurselor energetice ale organismului, deci printr-un efort sistematic atat psihic cat si muscular.

Efortul implica cele trei elemente ale sale, parametrii sai: volumul, latura cantitativa a efortului, exprimat prin: numar de repetari, distante parcurse, durata, kilograme ridicate; intensitatea, latura calitativa a efortului, exprimata prin viteza de executie, tempo; complexitatea, care reprezinta modul concret de inlantuire a tuturor elementelor pe parcursul efortului.

3.3.Viteza

Analizand si sintetizand definitiile date vitezei in literaturade specialitate putem propune urmatoarea definitie:

Viteza, este capacitatea organismului de a efectua acte si actiuni motrice cu iuteala, rapiditate maxima, intr-un timp cat mai scurt.

3.3.1. Forme de manifestare:

v           viteza de reactie, sinonima cu "timpul latent al reactiei motrice"; se bazeaza pe procesele complexe ce realizeaza depolarizarea membranei receptorilor, pe viteza de transmitere aferente si eferente a mesajului codificat sub forma de impuls nervos, pe timpul necesar elaborarii raspunsului si generalizarii excitatiei in muschi.

Limita fiziologica a acestui tip de viteza poate fi identificata in cel putin cinci momente: excitatia receptorului nervos; transmiterea aferenta a semnalelor provenite de la receptorul S.N.C.; trecerea stimulului in reteaua nervoasa si elaborarea semnalului destinat efectorului; sosirea in muschi a semnalului provenit de la S.N.C.; stimularea muschiului si producerea unei activitati mecanice la acest nivel;(R.Manno,1996).

Definitie: iuteala cu care un subiect raspunde la excitatii de diferite naturi sau iuteala cu care se alege varianta optima de raspuns la actiunile adversarului.

Reactiile ce apar pot fi: simple, care apar la excitanti cunoscuti dar in mod spontan; complexe, care implica elaborarea unor raspunsuri de partenerii sau situatiile noi aparute- viteza de decizie-optiune;

v             viteza de executie, se exprima prin timpul necesar efectuarii integrale a unor acte motrice simple sau complexe; iuteala cu care se efectueaza o miscare singulara (aciclica). Viteza de executie este determinata si de viteza de reactie-decizie.

v      viteza de repetitie, se exprima prin frecventa maxima a miscarilor repetate in mod voluntar, in unitatea de timp (miscari ciclice); are la baza mobilitatea proceselor nervoase :excitatia si inhibitia; si labilitatea functionala a S.N.C., care emite comenzi succesive in mod repetat, iar efectorul muscular raspunde prompt la acesta in functie de propria viteza de contractie si relaxare.

Viteza de repetitie este conditionata de tempoul miscarii si de ritmul efectuarii ei. Ea se manifesta corelat cu forta si rezistenta, aceasta imbinare determinand eficienta actiunii.

v             viteza de deplasare, forma complexa de manifestare a vitezei, exprima posibilitatile momentane ale sportivului pentru parcurgerea cu maxima iuteala a unei distante date; este in relatie cu celelalte forme ale vitezei. Din punct de vedere biomecanic, aceasta poate fi descompusa in doua faze: faza maririi vitezei pe baza accelerarii dupa start; faza stabilirii relative a vitezei pe parcurs (A.Demeter,1981).

v      viteza uniforma, parcurgerea unor spatii egale in unitati de timp egale - acceleratie;

v      viteza neuniforma, parcurgerea unor spatii egale in unitati de timp inegale - deceleratie;

v              viteza in regimul celorlalte aptitudini: viteza in regim de forta - detenta; viteza in regim de indemanare; viteza in regim de rezistenta;

3.3.2. Factori de conditionare:

     mobilitatea proceselor nervoase fundamentale, excitatia si inhibitia care asigura alternanta contractie cu relaxarea;

     functionalitatea analizatorilor, acuitate, finete, precizie;

     viteza de conducere a impulsurilor nervoase;

     viteza de contractie a muschilor;

     lungimea segmentelor care intra in actiune si mobilitatea articulatiilor;

     capacitatea de coordonare a grupelor musculare;

     tipul fibrei musculare care intra in contractie (fibrele albe sunt favorabile unei viteze bune, sunt fibre rapide);

     valoarea surselor si proceselor energetice;

     nivelul de dezvoltare al celorlalte calitati motrice, mai ales forta;

 

 

Fig. 8. Formele de manifestare ale vitezei

 

 

3.4. Forta

Definitie: capacitatea organismului de a realiza eforturi de invingere, mentinere, cedare, in raport cu o rezistenta externa sau interna, prin contractia unuia sau a mai multor grupe musculare.

Forta - capacitatea sistemului neuromuscular de a invinge o rezistenta prin contractie musculara (A.Demeter,1981).

3.4.1.Forme de manifestare:

v    dupa participarea grupelor musculare in efort: forta generala, cand in efort participa principalele grupe musculare; forta specifica, cand in efort participa una sau cateva grupe musculare;

v    dupa tipul de contractie musculara: forta dinamica - izotonica, caracterizata prin modificarea dimensiunilor fibrelor musculare: prin scurtare, vorbim de forta de invingere - concentrica, prin lungire, vorbim de forta de cedare - excentrica, iar daca cele doua fenomene apar deodata, vorbim de forta pliometrica; forta statica - izometrica, caracterizata prin cresterea tensiunii in muschi, lungimea fibrei muscular ramanand ne modificata; forta mixta, se intalnesc contractiile statice cu cele dinamice pentru invingerea unei rezistente;

v    dupa capacitatea de efort in relatie cu puterea individuala umana: forta maxima sau absoluta, este forta cea mai mare pe care sistemul muscular o poate dezvolta in timpul unei contractii voluntare; forta relativa, care exprima raportul dintre forta absoluta si greutate;

v    in functie de modul de combinare cu celelalte aptitudini: forta in regim de viteza - forta exploziva, putere, este invingerea unor rezistente prin contractii musculare rapide; forta in regim de indemanare; forta in regim de rezistenta, capacitatea organismului de a efectua timp indelungat contractii musculare prin care se invinge o rezistenta externa (gimnastica artistica, inot, box, lupte, caiac-canoe, canotaj, jocuri sportive);

 

3.4.2. Factori de conditionare:

     capacitatea de concentrare a proceselor nervoase;

     numarul de fibre musculare care participa la contractie si grosimea lor (sectiunea transversala);

     lungimea fibrei musculare si valoarea unghiulara a segmentului care lucreaza;

     procesele biochimice din muschi, resursele de energie intramusculara;

     coordonarea inter si intramusculara (pentru forta maxima);

     viteza de contractie a fibrei musculare(pentru forta exploziva);

     intensitatea si durata contractiei (20-30 sec. favorizeaza cresterea fortei);

     nivelul de dezvoltare al celorlalte aptitudini;

     varsta si sexul ( A.Dragnea, 1996);

     ritmurile diurne;

     factorii psihici, vointa, motivatie, concentrarea atentiei, stari emotionale;

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Fig. 9. Formele de manifestare ale fortei

 

 

 

 

 

 

 


3. Rezistenta

Omul, in activitatea sa, depune un efort sustinut, ceea ce determina aparitia unei senzatii de disconfort care produce in organism modificari fiziologice mai puternice. Printr-un efort de vointa, omul poate continua activitatea, aceasta stare numindu-se, faza oboselii compensate. Daca, in ciuda eforturilor de vointa randamentul scade, survine faza oboselii decompensate.

Oboseala este o stare fiziologica, reprezentata prin scaderea temporara a capacitatii de lucru, provocata de munca depusa (A.Demeter, 1981). In functie de tipul de activitate depusa, oboseala poate fi: oboseala intelectuala, senzoriala, emotionala, fizica. Acestor forme de oboseala le corespund aceleasi tipuri de rezistenta.

Definitii:

-        capacitatea omului de a lupta si a invinge oboseala (F.S.Farfel);

-        capacitatea organismului de a efectua un lucru mecanic de o anumita intensitate, o perioada de timp cat mai indelungata, fara scaderea eficientei activitatii depuse, (A.Demeter);

-        capacitatea psiho-fizica a organismului de a face fata oboselii specifice activitatii depuse;

Gradul de dezvoltare al rezistentei se reflecta in capacitatea functionala ridicata a sistemelor: cardio-respirator, a metabolismului, a sistemului nervos precum si capacitatea de coordonare a celorlalte aparate si sisteme.

3.1. Forme de manifestare:

v              dupa numarul si marimea muschilor participanti: rezistenta generala - globala, cand in activitate este cuprinsa mai mult de 2/3 din masa musculara; rezistenta regionala, cand in activitate este cuprinsa 1/3-2/3 din intreaga masa musculara; rezistenta locala, cand in activitate este cuprinsa mai putin de1/3 din intreaga musculatura;

v              dupa specificitatea ramurii de sport: rezistenta generala; rezistenta speciala, specifica diferitelor ramuri de sport;

v              dupa sursele energetice: rezistenta anaeroba; rezistenta aeroba, anduranta; rezistenta mixta;

v              dupa durata efortului: rezistenta de scurta durata, 45 sec-2 min.; rezistenta de durata medie, 2-8 min.; rezistenta de lunga durata, 8-10 min.;

v              dupa natura efortului: rezistenta in eforturi de intesitate constanta, variabila si eforturi repetate;

v              dupa modul de combinare cu celelalte aptitudini: rezistenta in regim de viteza, pana la 55 sec.; rezistenta in regim de forta si putere; rezistenta in regim de indemanare;

 

 

3.2. Factori de conditionare:

     posibilitatile sistemelor cardio-vascular si respirator, muscular si a celorlalte functii care sustin efortul;

     resursele energetice, calitatea metabolismului si mecanismele hormonale de reglare;

     stabilitatea proceselor nervoase fundamentale;

     calitatea proceselor volitive cu ajutorul carora se poate sustine sau relua un efort;

     relatia dintre pauza si efort:

     nivelul de manifestare al indemanarii;

tipul fibrei musculare;

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Fig. 10. Diferite forme de manifestare ale rezistentei


3.6. Capacitatea coordinativa - indemanarea

Sinonime: abilitate, iscusinta, pricepere,dexteritate;

In literatura de specialitate indemanarea, este definita din trei puncte de vedere:

            calitate motrica complexa in viziunea unor teoreticieni ca:M. Epuran, I.Siclovan, V. Ludu;

            aptitudine a individului de a invata rapid o noua miscare, fiind in acest caz sinonima cu priceperea motrica elementara, dupa Matveev, Novicov,Mathews;

            capacitatea de a restructura rapid miscarile in conditii variate, in functie de conditiile concrete de efectuare a acestora, Ozolin, Bernstein, Hirtz;

In sinteza, indemanarea poate fi definita ca: aptitudine prin care omul poate efectua acte motrice simple sau complexe cu coordonarea segmentelor corpului sau a intregului corp, sa manevreze obiecte cu usurinta, precizie, rapiditate, cu consum minim de energie;

A. Dragnea (1999) considera indemanarea, un termen prea "restrictiv" pentru complexitatea fenomenului prezentat.

Actualmente, se utilizeaza termenul de capacitate coordinativa, care desemneaza generic un complex de calitati preponderent psiho-motrice care presupun adaptarea rapida si eficienta la conditii variate, specifice diferitelor tipuri de activitati, prin restructurarea fondului motric existent;

3.6.1.Clasificarea aptitudinilor coordinative

v              capacitatea de combinare si cuplare a miscarilor, permite stabilirea legaturilor intre abilitatile motrice automatizate ca: alergarile, sariturile pedalatul, combinarea figurilor in gimnastica, implicand o succesiune continua de elemente standardizate; include si coordonarea segmentara si pregatirea ambidextra;

v              capacitatea de orientare spatio-temporala, permite modificarea pozitiei corpului in spatiu si timp; exista doua forme de orientare: in raport cu obiectele in miscare, in conditii relativ statice; orientarea corpului in raport cu puncte de referinta fixe sau mobile; are rol deosebit in jocurile sportive; sporturi tehnico-combinative (gimnastica, patinaj);

v              capacitatea de diferentiere chinestezica; relaxarea musculara voluntara poate fi considerata ca forma de manifestare a acestei aptitudini; intervine in sporturi care implica adoptarea unor posturi sau imitarea unor figuri, in masura in care ea conditioneaza precizia si eleganta;

v              capacitatea de echilibru, se refera la mentinerea corpului intr-o pozitie echilibrata si de a reface echilibrul dupa deplasari si solicitari de amplitudine mare;




v              capacitatea de reactie, permite reactia la stimuli prin actiuni motrice adecvate;

v              simtul ritmului, aptitudinea de a organiza cronologic diferitele interventii musculare, in raport cu spatiul si timpul; este important in invatarea numeroaselor miscari si in situatiile tactice in care este necesara variatia frecventei fara a creste costul energetic;

v              capacitatea de transformare a miscarilor, permite ca programul motric al unei actiuni in curs sa se adapteze sau sa se modifice fata de transformari neprevazute si complet neasteptate;

3.6.2.Forme de manifestare:

     indemanare generala, capacitatea de a efectua rational si creator diverse actiuni motrice;

     indemanare speciala, specifica diferitelor ramuri de sport;

     indemanare tehnica, prin care se arata cum se executa actul motric;

     indemanare tactica, modul de aplicare a actului motric in diferite situatii: folosirea celor mai adecvate tempo-uri, capacitate superioara de decizie si anticipare, raspunsuri rapide si adecvate la actiunile partenerului;

Indemanarea este prezenta in toate actiunile motrice ale omului si nu poate fi separata de celelalte aptitudini motrice.

3.6.3.Factori de conditionare:

       calitatea sistemului nervos central, valoarea proceselor nervoase, plasticitatea scoartei;

       finetea, acuitatea si precizia organelor de simt;

       experienta motrica anterioara;

       stadiul de dezvoltare a gandirii individului;

       nivelul de dezvoltare acelorlalte aptitudini motrice;

 


Fig. 11 Componentele si formele de manifestare ale

Capacitatii coordinative

3.7. Supletea - flexibilitate

Sinonime: mobilitate, elasticitate, flexibilitate;

Definitie: capacitatea organismului uman de a efectua acte motrice cu mare grad de amplitudine.

Este aptitudinea motrica aflata la granita dintre aptitudinile conditionale si cele coordinative si cuprinde mobilitatea care se refera la articulatii, la posibilitatea lor de a se misca, limitata de forma suprafetelor articulare si elasticitatea, ca fiind proprietatea fundamentala din punct de vedere fiziologic a fibrei musculare de a reveni la lungimea sa dupa o contractie sau o intindere pasiva.

Mobilitatea articulara se masoara in grade, stiut fiind faptul ca miscarile aparatului locomotor fac unghiuri diferite intre ele.

Cercetarile in domeniu au demonstrat ca aceasta aptitudine este conditionata genetic, este putin perfectibila si regreseaza odata cu inaintarea in varsta.

3.7.1.Forme de manifestare:

v    suplete generala, inregistrata in toate articulatiile care permit realizarea unor miscari variate cu amplitudine mare;

v    suplete speciala, care asigura o amplitudine mare si maxima doar in articulatiile solicitate in mod deosebit in anumite ramuri sportive;

v    suplete pasiva , caracterizata printr-o mobilitate maxima a unei articulatii cu ajutorul unei forte externe: partener, aparat, greutatea propriului corp;

v    suplete activa, mobilitate maxima intr-o articulatie prin activitate musculara proprie, aceasta fiind determinata de elasticitatea muschilor antagonisti si de forta necesara actionarii segmentelor corpului;

 

3.7.2.Factori de conditionare:

     structura si tipul articulatiilor;

     capacitatea de intindere a muschilor , ligamentelor si tendoanelor;

     tonusul si forta musculara;

     elasticitatea discurilor intervertebrale;

     capacitatea sistemului nervos central de a coordona procesele neuro-musculare;

     temperatura si conditiile externe;

     starea emotionala;

     varsta;

     ritmul celor 24 de ore;

     este conditionata si de o buna incalzire si pregatire a aparatului locomotor;

Lipsa de suplete poate determina:

-        lungirea timpului de invatare a anumitor miscari;

-        aparitia accidentarilor;

-        limitarea dezvoltarii si valorificarii celorlalte aptitudini;

-        scaderea randamentului in efectuarea actiunilor motrice;

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Fig. Formele de manifestare ale flexibilitatii

 

 

 

 

 

 

 

 

 


4.Deprinderile motrice

 

4.1.Generalitati:

Definirea notiunii de deprindere:

                 obisnuinta, obicei; usurinta capatata de-a lungul timpului intr-o indeletnicire oarecare; pricepere; destoinicie; dexteritate; practica obisnuita intr-o indeletnicire oarecare; exercitiu; (D.E.X.)

                 capacitatea de a aplica informatiile cu usurinta si cu randament sporit, cu respectarea tuturor calitatilor priceperii( corectitudine, iscusinta, abilitate, in conditii variate si schimbate);

                 este priceperea transformata in act reflex sau mai bine spus, priceperea ajunsa la un inalt grad de automatizare a componentelor: mecanismul de transformare a priceperii in deprindere este dat de executiile efectuate in mod sistematic si continuu;

                 din punct de vedere psihofiziologic, deprinderile se manifesta ca stereotipuri dinamice si constituie un fel de a doua natura a omului ( U.Schiopu, 1997).

                 Sunt moduri de actiune bine elaborate si consolidate care permit desfasurarea mai facila a unor activitati fie ca fragmente automatizate ale unor actiuni complexe care in urma exercitiului s-au sistematizat si au ajuns la un anume grad de automatizare si de independenta fata de activitatea constienta in ansamblul ei.( A. Tucicov-Bogdan, 1973).

Deprinderea este caracterizata printr-o serie de trasaturi specifice , cea mai importanta fiind sinteza realizata pe plan cognitiv, senzorial-motric sau chinestezic ( G. Montpellier).

Exista mai multe acceptiuni ale conceptului de deprindere, dar atat reprezentantii scolii franceze cat si cei ai scolii engleze si ruse, considera deprinderea ca fiind rezultatul invatarii, o maniera de comportare care se formeaza prin exersare;

4.2. Categorii de deprinderi:

     Deprinderi intelectuale;

     Deprinderi motrice;

     Deprinderi senzoriale;

Intre cele trei categorii de deprinderi exista o relatie de interdependenta.

Deprinderile motrice

     Reprezinta caracteristica de ordin calitativ a actelor motrice invatate;

               In educatia fizica si antrenamentul sportiv, deprinderea motrica reprezinta un obiectiv, o finalitate a procesului instructiv-educativ-evaluativ;

Exista mai multe definitii date deprinderilor motrice, vom aminti cateva mai reprezentative:

               Deprinderea motrica, o caracteristica, sau o componenta a actelor invatate, care prin exersare dobandesc indici superiori de executie( coordonare precizie, viteza, plasticitate, automatism), M. Epuran,1976;

               Componenta automatizata a actului motric voluntar; act sau actiune motrica ajunsa prin exersare la un inalt grad de stabilitate, precizie, eficienta si care asigura succesul executiei in sensul dorit (L.Herczeg);

               Deprinderile motrice sunt stereotipuri dinamice, motrice, proprioceptive (A.N. Krestovnikov, 1954);

               Deprinderile motrice reprezinta componentele esentiale si totodata specifice ale diferitelor acte motrice care imbinate in mod armonios asigura indeplinirea unor sarcini motrice conform principiului: "eficienta maxima prin cheltuieli energetice minime"( A.Demeter, 1981);

4.3. Caracteristicile deprinderilor motrice:

v              Componente ale conduitei voluntare ale omului, elaborate prin exercitiu;

v              Sunt rezultatul invatarii miscarilor prin repetare; sunt specifice unei activitati;

v              Se caracterizeaza printr-o rapida si eficienta aferentatie inversa, care permite corectarea pe moment a unor inexactitati;

v              Automatizarea deprinderii elibereaza scoarta cerebrala, asigurand participarea ei la alte activitati;

v              Deprinderile au stabilitate relativa in conditii variabile si plasticitate;

v              Sunt ireversibile;

v              Au la baza educarea capacitatii de diferentiere fina si rapida a unor stimuli care constituie elemente informationale senzorial-perceptive in dirijarea actiunilor;

v              Se prezinta de cele mai multe ori sub forma unor structuri individuale determinate de insusirile sau aptitudinile variabile ale subiectilor care invata aceeasi miscare;

v              Formarea deprinderilor este conditionata de factori obiectivi si subiectivi: aptitudinile motrice, motivatia, nivelul pedagogic al instruirii, calitatea si esalonarea exercitiilor, aprecierea si autocontrolul rezultatelor;

Etapele formarii deprinderilor motrice si continutul lor sunt diferit prezentate in literatura de specialitate, fiind in concordanta cu domeniul care le trateaza si ne prezentand diferente semnificative. Astfel in functie de domenii distingem:

1.     Etape fiziologice ( A.N.Krestovnikov, 1954; A.Demeter, 1979);

2.     Etape psihologice(AL.Rosca, 1966; P.A.Rudik, 1955; M.Epuran, 1976);

3.     Etape metodice(L.P.Matveev, A.D.Novikov,1980; GH.Carstea 1997; D.Harre,

1973);

Prezentarea acestor etape si continutul lor este realizata in tabelele ce urmeaza:


Tabel nr. 1

Deprinderile Motrice - Etapele Fiziologice

NR.

DUPA A.N. KRESTOVNIKOV

DUPA A. DEMETER

1.

ETAPA MISCARILOR INUTILE SI A LIPSEI DE COORDONARE:

- iradiere extinsa;

- raspuns nediferentiat

ETAPA IRADIERII SI GENERALIZARII EXCITATIEI:

- iradiere extinsa sau chiar generalizarea excitatiilor sosite de la scoarta;

- miscarea se realizeaza cu incordare mare si cu risipa de energie;

2.

ETAPA MISCARILOR INCORDATE:

- nu exista un echilibru intre excitatie si inhibitie;

- apar procese de diferentiere;

ETAPA CONCENTRARII INITIALE A EXCITATIEI:

- o insuficienta concentrare a excitatiei aparuta si iradiata pe scoarta;

- se contureaza un inceput de inhibitie de diferentiere;

3.

ETAPA EXECUTIEI CORECTE A MISCARILOR:

- dispare incordarea;

- se produce corectarea proceselor nervoase;

ETAPA DE DIFERENTIERE SI DE FORMARE INITIALA A DEPRINDERII:

- este etapa miscarilor diferentiate;

- se realizeaza o concentrare perfecta a excitatiei corticale;

4.

ETAPA INSUSIRII DETAILATE A MISCARILOR:

- se delimiteaza precis iradierea proceselor de excitatie si inhibitie;

- se realizeaza intarirea stereotipului dinamic;- este etapa maiestriei;

ETAPA DE AUTOMATIZARE A

DEPRINDERII:

- I. V. Pavlov a legat automatizarea miscarilor de starea de excitabilitate a centrilor nervosi;


Tabel nr.2.

Deprinderile Motrice - Etapele Metodice

NR.

DUPA NOVIKOV si MATVEEV

DUPA GH. CARSTEA

DUPA D. HARRE

1.

ETAPA INVATARII INITIALE:

- se cauta formarea ritmului si tempo-ului miscarii;

- se inlatura miscarile inutile;

- se realizeaza o reprezentare generala a miscarii;

ETAPA INITIERII IN BAZELE TEHNICE DE EXECUTIE A DEPRINDERII:

- formarea unei reprezentari clare asupra deprinderii respective;

- formarea ritmului general de executie cursiva a deprinderii;

- descompunerea deprinderii motrice;

ETAPA FORMARII PRIMEI IMAGINI ASUPRA MISCARII:

- iau nastere reactii ideomotorii si are loc acceptarea fizica si psihica;

2.

ETAPA INVATARII APROFUNDATE:

- are loc adancirea intelegerii de catre elevi a legitatilor miscarii care compun actiunea motrica;

- se formeaza ritmul si tempoul adecvat executiei globale;

ETAPA FIXARII SI CONSOLIDARII DEPRINDERII :

realizarea tehnicii de executie in concordanta cu caracteristicile miscarii;

- exersarea deprinderii in conditii relativ si predominant constante;

- corectarea cu prioritate a greselilor individuale de executie;

ETAPA PRIMEI INVATARI:

- se insuseste componenta principala a miscarii;

- se urmareste inlaturarea miscarilor suplimentare si inutile;

3.

ETAPA CONSOLIDARII SI PERFECTIONARII DEPRINDERII:

- se consolideaza deprinderea in conditii diferite si cu intensitati ale efortului diferite:

-se apreciaza global gradul de automatizare a miscarii;

ETAPA PERFECTIONARII DEPRINDERII MOTRICE:

- sporirea variantelor de executie;

- exersarea deprinderii in conditii cat mai variate;

- includerea deprinderii in inlantuiri de alte deprinderi motrice;

ETAPA PRECIZARII ACTIUNII:

- miscrea prinde contur precis, este perceputa in mod detaaliat ;

- concomitent se stabilesc fazele actului motric;

4.

ETAPA DE AUTOMATIZARE:

- se stabilizeaza deprinderile;

- se repeta in conditii neschimbate;

5

ETAPA PERFECTIONARII IN CONDITII VARIABILE:

- se urmareste perfectionarea tehnicii in functie de particularitatile individuale;

- capacitatea de a lega diferite deprinderi;


Tabel nr. 3

Deprinderi Motrice - Etape Psihologice

NR.

DUPA AL. ROSCA

DUPA P.A.RUDIK

DUPA FITTS

1.

ORIENTAREA SI FAMILIARIZAREA CU ACTIUNEA:

- se urmareste insusirea mecanismului de baza al actiunii;

ETAPA INSUSIRII PRELIMINARE A BAZELOR EXERCITIILOR:

- se urmareste formarea reprezentarii actului motric;

- se realizeaza primele incercari;

ETAPA COGNITIVA:

- se percepe modelul ;

- viteza si coordonarea sunt slabe,

- raspunsurile instabile;

2.

ETAPA INVATARII ANALITICE:

- accent pe corectitudinea insusirii mecanismului de baza si a elementelor componente;

ETAPA INSUSIRII PRECIZATE A EXECUTIEI:



- in aceasta etapa se leaga si se unifica actiunile partiale cu accent pe corectitudine;

ETAPA DE ORGANIZARE:

- in care se realizeaza exersarea pana la automatizare;

- se pune accent pe latura motorie:

- deprinderea devine relativ stabila ;

3.

ETAPA ANALITICO- SINTETICA:

- de organizare si sistematizare a elementelor actiunii;

ETAPA CONSOLIDARII SI PERFECTIONARII DEPRINDERII:

- se realizeaza diferentierea proceselor corticale si precizarea raporturilor spatio-temporale;

ETAPA PERFECTIONARII:

- elementele singulare sunt inlocuite cu cele sintetizate, iar activitatea este automata;

- se realizeaza o combinare a caracteristicilor motrice, cognitive si afective care dau stabilitate deprinderii;

4.

ETAPA SINTETIZARII SI INTEGRARII OPERATIILOR INTR-O ACTIUNE UNITARA:

- se asigura ritmul optim de executie;

ETAPA PERFECTIONARII DEPRINDERII:

- etapa automatizarii;

- se realizeaza exersarea in conditii cat mai variate;

 


4.4. Tipuri de deprinderi

Din punct de vedere teoretic si practic, clasificarea deprinderilor este importanta, ea realizandu-se pe baza anumitor criterii:

               Dupa componentele senzoriale dominante: deprinderi perceptiv-motrice ( cognitiv-motrice); deprinderi motrice (gest motric invatat ca programul miscarii);

               dupa modul de conducere: deprinderi autoconduse, in care succesiunea miscarilor este determinata de programul mental pe baza prelucrarii informatiilor interne; deprinderi heteroconduse, in care succesiune miscarilor este data si de influentele de mediu( intentiile adversarului);

               din punct de vedere sistemic: deprinderi deschise, determinate de variatiile situatiilor; deprinderi inchise, realizate in situatii standard;

               dupa complexitatea situatiilor si a raspunsurilor: deprinderi elementare, automatizate complet, stereotipe ( miscarile ciclice); deprinderi complexe, partial automatizate;

               dupa efectorii care realizeaza actul motric: deprinderi fine; deprinderi intermediare; deprinderi mari;

               dupa sensul utilizarii: tehnice, care constituie baza pregatirii in majoritatea activitatilor umane si sportive; tactice, care cuprind inlantuiri specifice;

               dupa obiectivele urmarite in educatia fizica scolara: deprinderi de baza: mers, alergare, saritura, aruncarea -prinderea; deprinderi aplicativ-utilitare: catarare-escaladare, tarare, tractiune, impingere, ridicarea -transport de greutati; deprinderi specifice diferitelor discipline, ramuri, probe sportive;

4. Transfer si interferenta

Fenomene ce apar in procesul de formare a deprinderilor.

Transfer, influenta pozitiva a deprinderii vechi asupra celei noi; acest fenomen se produce atunci cand elevul intelege structura noii miscari si ajunge sa inteleaga asemanarile dintre deprinderea veche si cea noua;

Procesul instructiv-educativ are sarcina de a dezvolta priceperea de a aplica cunostintele anterioare in insusirea unor noi cunostinte si la formarea unor noi deprinderi.

Aspecte ale transferului in invatarea motrica:

     trecerea de la exercitii partiale la exercitii integrale;

     trecerea prin generalizare de la o deprindere la alta;

     trecerea unor elemente specifice de la o sarcina motrica la alta, de tip diferit;

     trecerea de la invatarea mentala la executia directa;

     trecerea de la invatarea senzorio-motrica la executia practica;

Interferenta, influenta negativa, cand procesul nou este impiedicat de cel vechi. Apare in momentul in care deprinderile invatate sunt foarte stabilizate si automatizate.

Cauze ale interferentei:

     dezvoltare si pregatire fizica unilaterala; specializare ingusta;

     nivel scazut al aptitudinilor motrice

     deprinderi gresite sau insuficient consolidate;

     greseli metodice in organizarea procesului de instruire,

4.6. Slabirea si stingerea deprinderilor motrice

Fenomenul se datoreaza inhibitiei care actioneaza in sensul stingerii legaturilor temporare. Lipsa exercitiilor, repetarile la intervale mari, produc slabirea deprinderilor, pierderea preciziei, a usurintei de executie a miscarii.

Stingerea completa a deprinderii este un caz rar, sub controlul constiintei ele pot fi reactualizate (fiind vorba de deprinder ca: inoul, schiul, ciclismul, patinajul).

4.7. Invatarea scolara

I.P.Pavlov, fiziolog rus, analizeaza doua activitati nervoase legate de invatare: reflexele neconditionate sau innascute, care sunt legaturi constante intre stimulii din mediu ce actioneaza asupra organelor senzoriale si anumite reactii ale organismului, cum ar fi clipitul, retragerea imediata a mainii cand este atinsa o plita incinsa; reflexe conditionate sau invatate, care se formeaza in anumite conditii si pot avea o durata variabila.

Fiziologul P.K.Anohin completeaza informatiile despre reflexele conditionate, iar psihologul american E.Thorndike a stabilit ca invatarea se realizeaza printr-o serie de " incercari si erori".Ca si Pavlov, Thorndike este de parere ca invatarea se bazeaza pe conexiuni formate in creier, descriind " legea efectului ", conform careia cand o legatura intre un stimul si o activitate este insotita si urmata de o satisfactie ea se intareste, iar reversul determina o slabire si chiar disparitia fenomenului. Acestui fenomen de intarire in invatare ia acordat o mare importanta B.F. Skinner. El diferentiaza doua tipuri de reflexe conditionate : reflexe de tip S si reflexe de tip R, numita si conditionare operanta.

J.S.Bruner releva faptul ca omul invata intentionat, iar dupa parerea lui exista trei modalitati fundamentale prin care se cunoaste lumea: modalitatea activa, care se desfasoara prin actiune, exersare; modalitatea iconica, care se bazeaza pe organizarea senzoriala si pe utilizarea unor imagini schematice; modalitatea simbolica prin care imaginile sunt inlocuite cu simboluri ale lucrurilor.

R.Gagne considera ca invatarea consta in modificarile capacitatii umane care poate fi mentinuta si care nu poate fi atribuita procesului de crestere. In opinia acestui autor, invatarea unei capacitati superioare se bazeaza pe o invatare realizata inainte.

D.P.Ausubel concepe invatarea ca proces de asimilare si integrare a noilor achizitii in contextul celor anterioare.

Analizand opinia autorilor citati, invatarea este o activitate de adaptare supla la imprejurarile noi ale vietii. In activitatea de invatare se asimileaza noi valori care asigura o adaptare superioara la mediu. Invatarea are deci o finalitate concreta si constienta. Omul nu invata pentru a sti cat mai mult ci invata pentru a sti si a putea sa actioneze cat mai bine cu scopul de a obtine o adaptare mai adecvata la mediu.

Invatarea presupune intotdeauna o modificare sau schimbare de durata, stabila a comportamentului. Ea are un inteles larg, concretizat prin asimilarea unei largi si variate game de informatii: concepte, operatii, relatii, structuri, conduite, atitudini, scheme mentale; si un inteles restrans care se refera la activitatea in scoala, invatarea scolara fiind o forma speciala a invatarii general umane.

Tipuri de invatare:

v         invatare perceptiva, care se refera la ceea ce percepem;

v         invatare motrica;

v         invatare verbala, prin care se insuseste comunicarea verbala cu cei din jur;

v         invatarea asociativa, de asociere a unui stimul cu altul;

v         invatarea repetitiva, reluarea aceleasi situatii sau stimulari;

( dupa A. Tucicov-Bogdan).

4.8. Deprinderi motrice de baza

4.8.1. MERSUL, deprindere motrica de baza prin care se realizeaza in mod deosebit locomotia umana. Este o actiune motrica voluntara, care prin exersare devine involuntar, automat, stereotip.

Mersul consta din dezechilibrari continue prin care corpul se adapteaza suprafetei d sprijin si mediului inconjurator pastrand contactul cu suprafata pe care se realizeaza miscarea si se poate definii prin alternarea sprijinului picioarelor pe sol, actiune prim care se realizeaza inaintarea.

Unitatea de baza este pasul, el se repeta identic dand mersului caracter ciclic. Termenii folositi in legatura cu mersul: lungimea pasului, distanta dintre calcaiul aceluiasi picior intre doua pozitii identice ale corpului (la adult , lungimea pasului este de 70-80 cm.), cadenta, tempoul, numarul de pasi/unitatea de timp ( in medie 70-80 de pasi/minut), viteza (distanta parcursa/unitatea de timp, in medie 4 km./ora).

Mersul influenteaza functia respiratorie si cea circulatorie.

Timpii mersului:

1.     Sprijin dublu;

2.     Primul sprijin unilateral: semipasul posterior, momentul verticalei, semipasul anterior;

3.     Al doilea sprijin dublu;

4.     Al doilea sprijin unilateral (dupa Duchroquet).

Mersul are mari variatii individuale in functie de ereditate, varsta, greutate de transportat, felul incaltamintei. Pozitia corpului in timpul mersului poate fi o caracteristica individuala. In mers capul si trunchiul sufera o deplasare verticala de 4-5 cm., deplasare determinata de momentul verticalei si dublului sprijin si o deplasare frontala de 4-5 cm.. Contactul cu solul se face cu talonul (calcaiul), trunchiul este drept, capul in prelungire, bratele se misca liber, alternativ, inainte-inapoi si invers, fiind coordonate cu miscarea picioarelor.

Greseli:

     Mers rigid, batos;

     Mers saltat, cu balans exagerat pe verticala;

     Mers leganat, cu balans exagerat pe orizontala;

     Mers tarsit, nu se ridica piciorul suficient in timpul fazei de pendulare;

     Mers in" buestru", lipsa coordonarii miscarii bratelor cu cea a picioarelor;

     Mers cu varfurile exagerat in afara sau exagerat spre interior.

Variante:

v              Mersul liber fara cadenta;

v              Mersul in cadenta, pasul de manevra, pasul de front (mars);

v              Mers gimnastic;

v              Mers pe varfuri, calcaie, partea interna, externa a labei piciorului;

v              Mers in ghemuit (mersul piticului);

v              Mers fandat (mersul uriasului);

v              Mers cu ridicarea alternativa a unui genunchi la piept (mersul berzei);

v              Mers cu pendularea gambei inainte;

v              Mers cu sprijinul palmelor pe sol si picioarele intinse (mersul elefantului);

v              Mers cu pas alaturat, incrucisat;

v              Mers cu spatele pe directia de deplasare.

In lectia de educatie fizica, mersul este prezent in toate momentele acesteia dar pentru a creste atractivitatea acestuia se utilizeaza deplasarea in figuri: zigzag, serpuit, spirala, bucla inchisa si deschisa, opt.

Indicatii:

v    Mersul se poate executa cu diferite pozitii si miscari ale bratelor;

v    Ritmul mersului difera in functie de structura variantei alese;

v    Se adopta diferite formatii in functie de varianta utilizata;

v    In timpul deplasarii pot fi combinate mai multe variante de mers.

4.8.2.ALERGAREA

Deprindere motrica de baza, elementara, care asigura o deplasare mai rapida prin actiunea coordonata a musculaturii membrelor inferioare si superioare. In timpul alergarii se succed fazele de sprijin si zbor.

Fazele alergarii:

1.     Faza de sprijin unilateral ;

2.     Faza de zbor ;

3.     Faza de sprijin unilateral pe celalalt picior ;

La fel ca la mers si la alergare apar oscilatii pe verticala si orizontala. Importanta in timpul alergarii, este pozitia corpului iar ritmul si amplitudinea alergarii sunt influentate de intensitatea acesteia. In timpul alergarii, un rol deosebit il are coordonarea actului respirator cu pasul.

Alergarea ca deprindere motrica de baza reprezinta  startul  in formarea deprinderilor specifice probelor de alergare.

Greseli :

     Alergarea ingenunchiata, fara terminarea impulsiei;

     Alergarea cu accentuarea balansului corpului ;

     Orientarea gresita a labei piciorului in timpul alergarii;

     Pozitia gresita a trunchiului;

     Miscarea gresita a bratelor, incrucisare, brate intinse;

Variante:

v    Alergare cu genunchii sus;

v    Alergare cu pendularea gambelor pe coapsa, alergarea cu pendularea gambelor inainte;

v    Alergare cu pasi incrucisati;

v    Alergare cu spatele pe directia de deplasare.

Alergarea este prezenta in lectie, in toate momentele ei. Este elementul care asigura manifestarea spiritului de intrecere in desfasurarea stafetelor, parcursurilor aplicative si nu in ultimul rand este esenta jocurilor de miscare.

Indicatii :

v    In faza de invatare a alergarii se utilizeaza tempo-uri moderate, se folosesc corectarile urmarind realizarea unei alergari cu caracter relaxat.

v    Se cere o atentie deosebita la coordonarea ritmului respirator cu ritmul pasilor.

v    Se pun in mod progresiv duratele, distantele, numarul de repetari;

v    Prin utilizarea unor formatii variate si deplasarile in figuri, se asigura alergarii un caracter atractiv.

4.8.3. SARITURA

Deprindere motrica de baza, naturala, cu larg caracter aplicativ, care consta in desprinderea corpului de pe sol prin propulsie, efectuand un zbor ce poate avea diferite traiectorii.

Are un rol in stimularea marilor functiuni, asigura excitabilitatea S.N.C., asigura tonicitate si troficitate musculaturii, asigura intarirea sistemului osteo-ligamentar, educarea perceptiilor spatio-temporale.

Intervine in educarea/dezvoltarea aptitudinilor motrice: viteza, forta, putere, indemanare, rezistenta. Determina formarea unor trasaturi de caracter :vointa, hotarare, curaj.

Saritura este o deprindere cu caracter aciclic si se compune din urmatoarele faze :

1.     Elan ;

2.     Bataie-desprindere ;

3.     Zbor,

4.     Aterizare.

Greseli care apar in functie de fazele sariturii:

     Elan insuficient de energic;

     Impulsie slaba;

     Lipsa coordonarii elanului cu bataia ;

     Coordonarea slaba a segmentelor corpului in timpul zborului,

     Pozitie rigida la aterizare.

Variante :

v    Sarituri libere, in care zborul este continuu;

v    Sarituri cu sprijin, in care zborul este intrerupt de asezarea pentru scurt timp a mainilor pe sol.

v    Sarituri ca mingea, cu desprindere pe doua picioare si aterizare pe doua sau pe un picior, cu desprindere pe un picior si aterizare pe doua sau pe un picior.
v    Sarituri succesive ca mingea, pe loc, sau cu deplasare pe diferite directii.
v    Sarituri la coarda scurta sau lunga, individual, pe perechi, in trei sau in grup.
v    Sarituri pe aparate, sarituri cu bataie pe o suprafata mai inalta.

v    Sarituri in adancime.

v    Saritura in lungime de pe loc.

v    Pasul saltat.

v    Pasul sarit.

Pentru aceste variante apar urmatoarele greseli:

     Pentru sariturile ca mingea : nu se respecta ritmul, la sariturile pe loc nu se aterizeaza pe acelasi loc, pozitii incorecte ale trunchiului, aterizare rigida, lipsa de coordonare a segmentelor.

     Pentru sariturile cu coarda: manuire gresita a corzii, lipsa coordonarii miscarii corpului cu miscarea corzii.

Se utilizeaza in partea pregatitoare si fundamentala a lectiei de educatie fizica.

Indicatii:

     Pe tot parcursul invatarii se va insista asupra corectitudinii executiei;

     Sariturile se pot utiliza in stafete, parcursuri dar numai dupa ce au fost corect insusite;

     Pentru invatare pot fi utilizate si jocurile de miscare bazate pe sarituri.

     La sariturile mai dificile profesorul trebuie sa asigure conditii de securitate copiilor, pentru a preveni accidentarile;

     Aparatele utilizate trebuie verificate inainte de a fi folosite;

     In invatare se incepe cu insusirea aterizarii (in gimnastica);

     Pentru a spori eficacitatea actiunilor se pot utiliza repere vizuale.


Fig. 13. Clasificarea sariturilor

4.8.4. ARUNCAREA SI PRINDEREA

Doua deprinderi motrice de baza care trebuie abordate impreuna intrucat cea de a doua nu se poate efectua decat daca exista prima. Ambele au o mare aplicativitate in sociomotricitatea omului.

Asigura tonicitate si troficitate musculaturii intregului corp, intaresc articulatiile implicate, determina dezvoltarea mobilitatii articulare, coordonarea, precizia, solicita intens analizatorii: vizuali, auditivi, tactili si influenteaza pozitiv manifestarea celorlalte aptitudini motrice ca: viteza, forta, putere, rezistenta.

Aruncarea este o actiune motrica prin care, obiecte de diferite marimi, forme, greutati sunt proiectate in spatiu prin contractie musculara.

Prinderea este actiunea motrica prin care se intercepteaza si se retin anumite obiecte aflate in miscare. Prinderea se poate efectua cu ajutorul membrelor superioare si cu cele inferioare.

Fazele aruncarii:

  1. Pozitia initiala, elan;
  2. faza de aruncare (miscarea segmentelor si a trunchiului), eliberarea obiectului;
  3. faza finala, restabilirea.

Fazele prinderii:

1.     Faza de asteptare;

2.     Faza de intampinare, mainile iau contact cu obiectul;

3.     Faza de amortizare;

4.     Faza de retinere.

Reusita aruncarii si prinderii depinde de: priza, modalitatea prin care obiectul este tinut, sustinut, apucat, sau sprijinit; coordonarea miscarilor, aprecierea corecta a distantei de aruncare, alternarea judicioasa a contractiei cu relaxarea.

Greseli:

Aruncarea:

     Priza defectuoasa;

     Folosirea in exclusivitate a fortei bratelor;

     Proiectarea obiectelor pe unghiuri ne adecvate;

     Scaparea obiectelor;

Prinderea:

     Adoptarea unei pozitii gresite a palmelor;

     Teama de obiect;

     Lipsa fazei de intampinare;

     Lipsa de apreciere corecta a distantei si vitezei obiectului;

     Lipsa coordonarii miscarii bratelor cu miscarea intregului corp.

Tipuri de aruncare

v    Aruncare azvarlita, este aruncarea care se face cu miscare rapida si energica (biciuirea), concretizata in proiectarea energica a bratului din pozitia intins inapoi spre inainte, se poate realiza de pe loc, din deplasare, din diferite pozitii, cu diferite obiecte.

v    Aruncarea lansata, se caracterizeaza prin aceea ca , priza se face de regula sustinand sau tinand obiectul de jos sau din lateral, propulsia se realizeaza printr-un balans premergator realizat cu bratele intinse, pozitie care se pastreaza si in momentul eliberarii obiectului. Se executa cu o mana, cu doua maini, de pe loc, sau din deplasare.

v    Aruncarea impinsa, se caracterizeaza prin faptul ca obiectul se mentine pe palma, cu bratele indoite, propulsia se realizeaza prin extensia energica a bratului de aruncare. Se realizeaza de pe loc, din deplasare, cu o mana sau cu doua maini, pe diferite directii, la distanta, la tinta sau partener.

Variante de prindere:

v    Prindere cu o mana;

v    Prindere cu doua maini;

In lectia de educatie fizica aruncare si prinderea pot fi folosite in toate partile ei, in functie de obiectivele urmarite.

Indicatii:

v    Pentru a fi eficiente, aceste deprinderi trebuie executate cu un numar mare de repetari;

v    In etapa de invatare un rol important il are demonstratia si explicatia fenomenului respectiv, distantele si greutatea obiectelor cu care se realizeaza aruncarea;

v    Pentru a se evita accidentarile se recomanda folosirea formatiilor de lucru largi si a comenzilor;

v    Pentru consolidarea acestor deprinderi se folosesc jocurile de miscare, stafetele si parcursurile aplicative.


Fig. 14. Tipuri de aruncare

4.9. Deprinderi motrice aplicativ - utilitare

4.9.1.Tararea, deprindere motrica, aplicativ-utilitara, reprezentand forma de deplasare pe orizontala a corpului pe suprafata de sprijin, deplasare realizata cu ajutorul bratelor si a picioarelor.

-        este un procedeu de deplasare natural pentru nou nascut iar apoi perfectionat de adult corespunzator cerintelor vietii;

-        serveste pentru deplasari in spatii reduse ca inaltime, sau pe sub diferite obstacole;

-        se utilizeaza pentru dezvoltarea/educarea aptitudinilor motrice: F. R. I; pentru educarea unor trasaturi de caracter;

-        se poate utiliza pentru corectarea atitudinilor deficiente ale coloanei;

-        tararea si variantele ei sunt prezente in continutul curriculum-ului;

Greseli:

     tehnica gresita; insuficienta impingere din brate si picioare;

     insuficienta forta;



     lipsa de coordonare;

Variante:

v    tarare pe antebrate si genunchi;

v    tarare pe o parte;

v    tarare joasa;

v    tarare pe antebrate si picioare apropiate;

v    tarare pe abdomen fara brate si picioare;

v    tarare pe spate;

v    tarare cu transport de obiecte sau persoane;

LOCUL in lectie: in partea fundamentala, in functie de obiectivele propuse;

Indicatii:

       se executa tararea numai pe suprafete netede, lucioase, curate;

       in faza de insusire, se executa in tempo lent, insistandu-se pe coordonarea miscarii bratelor cu cea a membrelor inferioare;

       pentru ca tararea sa se execute corect si sa fie eficienta se utilizeaza limitatorii metodici: sfori, sipci, bastoane, diferite aparate;

       pentru insusirea tararii se pot utiliza jocurile de miscare iar pentru consolidare si generalizarea cunostintelor se utilizeaza parcursurile aplicative si stafetele.

4.9.2. Catarare/escaladare

Catararea, este o deprindere motrica utilitara , ce consta dintr-o urcare cu ajutorul mainilor si a picioarelor pe diferite aparate, obstacole naturale inalte;

Escaladarea, este o deprindere complexa, ce presupune depasirea unor obstacole mai inalte.

Cele doua deprinderi se prezinta simultan, contribuind la dezvoltarea aptitudinilor motrice: F. R. I. si la educarea unor trasaturi de caracter: curaj, vointa, intrajutorare;

Catararea se poate realiza la: scara fixa, barna, scara marinareasca, franghie, prajina, lada, cal, copac, stalp, portic;

Escaladarea se poate realiza la: lada, cal, barna, capra, scara obisnuita, gard, trunchi de copac;

Greseli:

     lipsa de coordonare a segmentelor corpului;

     priza incorecta, modul de apucare a aparatelor;

Variante:

v    catarare la scara fixa, prin procedeul brat si picior opus, brat si picior de aceeasi parte; catarare din atarnat; catarare cu ingreuiere;

v    catarare la franghia verticala in atarnat mixt, in doi sau trei timpi; in atarnat;

v    catarare la franghia orizontala;

Locul deprinderilor in lectie: se utilizeaza in partea introductiva, sub forma jocurilor de miscare si in partea fundamentala.

Indicatii:

       se va acorda atentie la asigurarea materiala a lectiei, in scopul evitarii accidentelor;

       catararile se invata mai intai pe banca de gimnastica, scara fixa, cu bratele si picioarele;

       escaladarile se invata in ordinea: cu apucare/sprijin si pasire pe aparat (obstacol), cu apucare si incalecarea obstacolului, cu apucare si rulare in asezat, cu apucare si rulare pe piept (abdomen);

       aceste deprinderi se introduc in stafete si parcursuri, cand sunt bine insusite;

       pentru consolidarea lor se poate utiliza cu eficienta sporita, metoda problematizarii;

4.9.3. Tractiune-impingere

 

Deprindere motrica aplicativ-utilitara, prin care un obiect sau un partener este deplasat fara a fi ridicat de pe sol.

Tractiunea implica angajarea muschilor flexori a corpului, priza realizandu-se prin apucare.

Impingerea implica angajarea musculaturii extensoare a corpului, priza pe obiect facandu-se prin apucare sau sprijin.

Aceste deprinderi, contribuie la dezvoltarea aptitudinilor motrice si la educarea trasaturilor de caracter, darzenie, curaj, vointa, spirit competitiv, conlucrare intre elevi.

Greseli:

     priza necorespunzatoare;

     insuficienta mobilizare in realizarea actiunii;

     coordonare redusa;

Variante:

v    tractiuni si impingeri executate individual;

v    tractiuni si impingeri executate pe perechi;

v    tractiuni si impingeri executate in grup;

Locul in lectie: in partea pregatitoare si in cea fundamentala;

Indicatii:

       in realizarea acestor deprinderi important este sprijinul talpilor pe sol, pentru marirea suprafetei de sprijin;

       se vor utiliza obiecte si aparate cu dimensiuni si greutati care pot fi invinse de copii;

       perechile si grupurile trebuie constituite pe criteriul egalitatii conformatiei si fortei;

       se pot aplica sub forma de joc, stafete, parcursuri aplicative, folosind intrecerea.

4.9.4. Ridicare si transport de greutati

Sunt deprinderi frecvent utilizate in activitatea cotidiana. Implica actiunea intregului corp, iar efectuarea gresita a acestora pot determina leziuni la nivelul coloanei vertebrale (zona lombara), leziuni ale articulatiilor, muschilor.

Contribuie la insusirea unor modalitati de transport si la dezvoltarea unor aptitudini motrice: F.R.I.;

Greseli:

     lipsa de coordonare;

     forta insuficienta;

     priza necorespunzatoare.

Variante:

v    ridicare si transport individual;

v    ridicare si transport in perechi;

v    ridicare si transport in grup;

Se pot transporta:

-        obiecte de diferite marimi si greutati;

-        aparate;

-        persoane;

-        mobila;

Obiectele pot fi: mentinute, sustinute cu unul sau ambele brate, pe cap, pe umar, pe piept, sub brat, pe sold, pe spate; unele au primit chiar denumiri ca: " scaunelul", "cosuletul", "patul", " targa" ;

Locul in lectie: pe tot parcursul ei.

Indicatii:

       se invata apucarea, priza pe obiect; se fixeaza bine talpile pe sol, genunchii se indoaie iar trunchiul ramane pe verticala; in ridicare sunt implicate toate grupele musculare, cu accent pe musculatura picioarelor, pentru a proteja coloana;

       ridicarile si transportul in grup se realizeaza pe baza comenzilor;

       variantele de ridicare si transport se executa de 5-6x;

       la transportul in grup a unor obiecte lungi sprijinite pe umeri, cap, brate, de asupra capului, elevii vor fi asezati in coloana, dupa inaltime.

4.9. Echilibrul

Unii autori considera echilibrul o componenta a capacitatii coordinative, manifestata prin sensibilitatea simtului chinestezic, alti autori il considera deprindere motrica.

Echilibrul se defineste prin: modalitatea prin care se asigura pastrarea stabilitatii corpului in diferite pozitii sau actiuni motrice.

Rol deosebit in realizarea echilibrului il are aparatul vestibular care informeaza sistemul nervos central asupra gradului de stabilitate a corpului.

In viata, echilibrul este solicitat incepand de la mers si pana la cele mai banale activitati casnice.

Forme de manifestare:

     mentinerea echilibrului in pozitii statice cu sprijin redus;

     mentinerea echilibrului in actiuni dinamice (echilibrul dinamic);

Gradarea exercitiilor de echilibru:

v    reducerea suprafetei de sprijin, a punctelor de sprijin;

v    modificarea pozitiilor segmentelor corpului;

v    cresterea complexitatii miscarilor;

v    cresterea inaltimii;

v    utilizarea unor obiecte ce pot fi: mentinute, purtate, manevrate;

Locul in lectie: prezent pe tot parcursul lectiei;

Indicatii:

       ca suprafete inguste pot fi utilizate: barna, banci, tevi, busteni, borduri, caramizi;

       modalitati de echilibrare: indoirea genunchilor, coborarea centrului de greutate; marirea suprafetei de sprijin; miscari compensatorii cu bratele; orientarea privirii inainte;

       pentru a compensa frica se executa miscari cu ajutor direct sau verbal;

       se pot efectua sub forma de joc, stafete, parcursuri;


Obisnuinte

Definitie: reprezinta componenta formativ-actionala sub forma de aplicare a cunostintelor in mod curent si frecvent , ca o necesitate vitala, de obicei ca act reflex total;

               are caracter automatizat datorita exercitiilor indelungate;

               constituie mijloace de a trai si expresii ale influentei educative a societatii, adeseori traduc obiceiuri individuale( U.Schiopu);

               pot constitui un fel de psihoritmuri, fiind stereotipuri dinamice acordate la structura temporala a ocupatiilor si vietii de zi cu zi;

               cuprind elemente motivationale , care le deosebesc de deprinderi;

               dezvaluie modul in care se imbina in trasaturile caracterului, componenta intelectuala, afectiva si motivationala;

               obisnuintele se cultiva pe fondul unor deprinderi, dar nu se rezuma doar la simple tehnici si modalitati de actiune;

               avand rezonante afective puternice si fiind sustinute de convingeri ferme, ele pot genera anumite stari emotionale;

               au rol important in educarea morala a elevilor;

               orice actiune devenita obisnuinta numai necesita stimularea si intarirea actiunii din exterior;

1. Clasificare:

Pozitive: punctualitatea, disciplina, modul ordonat de a munci, comportare civilizata;

Negative: lipsa de respect, superficialitate, ne punctualitate;

Cunoscand particularitatile obisnuintelor, consideram ca E.F.S. ca disciplina de invatamant, are rol important in educarea acestora:

v              astfel E.F.S. ii revine sarcina de a cultiva elevilor dragostea, pasiunea de miscare din care decurge obisnuinta de a practica in mod sistematic exercitiul fizic in scopul intaririi sanatatii si a mentinerii capacitatii de munca;

v              prin activitatea de E.F.S. se realizeaza /educa obisnuinte de igiena colectiva si individuala, bazate pe deprinderi igienice, strans legate de activitatea de educatie fizica si de cea sportiva;

v              prin activitatea de educatie fizica se influenteaza si educatia morala;


6. Indicii morfo-functionali

6.1. Generalitati

La ora actuala sanatatea-" bunul cel mai de pret", este definita ca o stare fizico-mentala care se reflecta in interrelatia armonioasa a organismului cu mediul fizic si adaptarea la cerintele mereu crescande ale vietii sociale (Marcus D. , Kohn I., 1978.p.25). Este acea stare care-i permite omului sa-si indeplineasca cu randament maxim si eficient rolul sau in societate.

Aceasta stare este conditionata atat de absenta bolii cat si de o buna si echilibrata stare morfo- functionala, psiho-afectiva si sociala.

Astazi, datorita activitatilor sedentare se reduce mult aria de miscare a omului, crescand frecventa unor boli: obezitate, hipertensiune si mai ales afectiuni ale aparatului cardiovascular produse de arteroscleroza. Aceasta stare este agravata si de numeroase forme sedentare de petrecere a timpului liber. Lipsa de miscare, solicitarile profesionale, poluarea oraselor, toate acestea cumulate predispun organismul la o serie de tulburari organice si psihice care zdruncina starea de sanatate si in final duc la scaderea capacitatii de munca.

In analiza indicilor morfo-functionali pornim de la finalitatile procesului instructiv-educativ-evaluativ: ideal, scop, obiective generale particularizate in educatie fizica.

Astfel, mentinerea unei stari de sanatate optima, dezvoltarea armonioasa a organismului uman sunt obiective generale ale E.F.S., transpunerea lor in practica necesita din partea profesorului de educatie fizica cunoasterea aprofundata a proceselor de dezvoltare si crestere fizica, pentru a folosi in mod eficient strategiile didactice si mijloacele specifice.

In toata perioada de dezvoltare organismul trece prin acumulari cantitative - cresterea - si calitative - diferentierea. Cele doua fenomene ale procesului de dezvoltare se inhiba dar se si conditioneaza reciproc.

Cresterea, consta in marirea dimensiunilor corpului in intregime sau a unora dintre partile sale. Se realizeaza in trei planuri:

     lungime - longitudinal

     latime - transversal

     adancime -antero-posterior

Procesul fundamental care determina cresterea , este metabolismul, cu preponderenta - anabolismul.

Cresterea ca proces se desfasoara dupa anumite reguli, legi, numite "Legi ale cresterii ".

 

6.2.Date despre cresterea si dezvoltarea globala si segmentara a corpului pe etape

Copilaria-6/7-10/11 ani prezinta un ritm al cresterii in inaltime mai incetinit. Perioada este caracterizata printr-o crestere accentuata a membrelor si mai incetinita a trunchiului.

Alonja care pana la 10 ani , era mai mica decat inaltimea, devine egala cu ea.

Prepubertatea, incepe in jurul varstei de 10-11 ani si dureaza in medie 2 ani la fete (12-13 ani) si 4 ani la baieti (14-15 ani).In aceasta perioada se accelereaza atat cresterea in inaltime cat si in greutate, fiind singura perioada in care fetele depasesc baietii atat la inaltime cat si in greutate. La fete se accentueaza diferentele dintre cele doua sexe. La baieti cresterea membrelor inferioare continua pana la 15-16 ani, trunchiul ramanand scurt.

Alonja se mareste datorita cresterii rapide a membrelor superioare in jurul varstei de 12 ani.

Pubertatea, perioada intre 12/13 - 15/16 ani fete si 14/15- 17/18 ani baietii .

Cresterea in inaltime la fete se incetineste progresiv, in timp ce la baieti se produce o accelerare compensatoare.

Cresterea in greutate continua sa fie mai intensa pana dupa pubertate mai ales la fete.

La pubertate se schimba ritmul cresterii segmentare si se stabilesc definitiv proportiile corpului.

In aceasta perioada creste bustul, se maresc progresiv dimensiunile toracelui si latimea umerilor.

Anvergura depaseste cu 2-4 cm. inaltimea corpului.

La aceasta varsta oasele cresc mai putin in lungime si mai mult in grosime, muschii cresc in volum si forta iar functiile motrice se amelioreaza.

Postpubertatea, este un stadiu de consolidare morfologica si functionala care dureaza 1-2 ani.

Diferentierea sau maturatia

Este un proces calitativ in care celulele si tesuturile apar cu structuri si proprietati functionale mai perfecte, imprimand organismului, noi si superioare calitati.

Dezvoltarea organismului este un proces unic. Aspectele sub care se pot manifesta transformarile organismului in timpul dezvoltarii sunt insa variate: somatic, fiziologic si psihoafectiv. Alaturi de aspectul cantitativ al dezvoltarii (cresterea), profesorul de educatie fizica trebuie sa cunoasca adaptabilitatea, capacitatea functionala a tesuturilor si organelor, functionalitatea lor depinzand de gradul de maturitate, de diferentierea la care au ajuns si latura neuro-psihica si mintala.

Factorii care influenteaza dezvoltarea fizica sunt de natura endogena, exogena si patologica.

6.3. Aprecierea dezvoltarii fizice

Pentru a realiza aceasta apreciere trebuie sa formulam cateva obiective referitoare la :

     stabilirea gradului de dezvoltare fizica in raport cu varsta si sexul;

     aprecierea varstei fiziologie in raport cu dezvoltarea fizica;

     stabilirea exercitiilor fizice cu efecte favorabile asupra dezvoltarii fizice armonioase;

     orientarea subiectului spre ramura de sport in care ar da randamentul maxim;

     depistarea atitudinilor deficiente si indicarea mijloacelor celor mai eficiente pentru corectare

     urmarirea dezvoltarii fizice sub influenta practicarii exercitiilor fizice in mod sistematic;

Metode de evaluare a dezvoltarii fizice (cresterea)

Somatoscopia; somatometria; evaluarea indicilor antropometrici;

Somatoscopia - consta din observatia vizuala si palpatorica a starii de ansamblu a organismului si detaliile segmentare permitand stabilirea :

     starii de dezvoltare fizica generala;

     starii de nutritie;

     dezvoltarii tesuturilor;

     atitudinii globale si segmentare;

Tipuri de somatoscopie: globala ; segmentara;

Somatometria - cuprinde masuratorile antropometrice care ne permit obiectivizarea dezvoltarii fizice a unui individ sau a unei colectivitati.

Este metoda de apreciere obiectiva, cantitativa prin masuratori, a unor dimensiuni corporale, a dezvoltarii staturale, a starii de nutritie, a proportiilor de dezvoltare a diferitelor segmente.

Important este ca masuratorile sa se faca unitar dupa anumite principii:

     masurarea sa se efectueze la aceeasi ora din zi, de preferat intre 8-12 ani;

     masurarea sa se efectueze pe stomacul gol sau la 2 ore dupa masa consumata;

     masurarea sa se faca pe subiectii sumar imbracati;

     masurarea sa se faca cu aparatura in prealabil verificate;

     la copii , masuratorile sa se faca primavara sau toamna;

     masuratorile incepute sa se termine in 2-3 sapt. pentru a evita modificarile ce pot apare;

Datele somatometrice au valoare numai in raport cu varsta si sexul.

Aparatura folosita in somatometrie: cantar, antropometru, panglica metrica, compas antropometric, dinamometru, miotonometru, spirometru.

Masuratori antropometrice uzuale: I; G; Bust - inaltimea din asezat; lungimea membrelor inferioare, superioare; anvergura; Pt.-perimetru toracic; dinamometrie - examenul functional al fortei diferitelor grupe musculare; miotonometrie - masurarea tonusului muscular in relaxare si contractie; goniometrie - masurarea mobilitatii articulare;

6.4. Indicii antropometrici:

- sunt relatii aritmetice care permit evaluarea obiectiva si cantitativa a proportiilor organismului uman. Relatia dintre diferite date antropometrice o concretizam in indici care trebuie raportati apoi la varsta, sex, ramuri sportive. Indicii antropometrici nu au valoare absoluta, ei permit orientativ aprecierea starii de nutritie, proportionalitatea si robustetea organismului.

Indici de nutritie:

BROCA: G= T-100 G=greutatea ideala (kg.); T=Inaltimea (cm.)

BRUGSCH -se utilizeaza la sportivii inalti.

Pentru inaltimi de 165-174cm.- T-105; 175-185cm - T-110

LORENTZ: G=T-100-(T-150/4) pentru sportivii suplii si sportive.

KOHN-BLAJ: G=T-100-(T-100/10) se utilizeaza in general pentru femei.

BOUCHARD: G/T= 4kg -la barbati; 3kg - la femei

QUETELET:G/T= 400g la B. ; 300g la F.

Indici de proportionalitate:

ERISMAN :Pt. -T/2 =5,8 cm la B. ; 3,8 cm la F, poate permite aprecierea varstei fiziologice

ADRIAN IONESCU :B- T/2= 3-4 cm la B. ; 4-5 cm la F

Indicele arata cu cat sunt mai scurte sau mai lungi membrele inferioare fata de bust si talie/2. In pubertate indicele este de 3,1 la B si 3,9 la F si poate deveni 4,1 la B. si 6,1 la F.

Indice de robusticitate Pignet

T-(G Pt) ; Pt = perimetru toracic mediu

La interpretarea indicelui se schimba sensul semnului algebric

Indici functionali:

DEMENY : CV/G = 60 cm3 la B. ; 52 cm3 la F

CV = capacitatea vitala;G = greutatea in kilograme

Cu cat este mai mare indica o functie respiratorie mai buna;

SPEHL :CV x G/T; Sub 1500- indice slab;intre 1500-1800- indice bun;peste 1800 -foarte bun

RUFFIER : Pt. i=perimetru toracic in inspir;

Pa = perimetru abdominal stand;

Pi -Pa - ( T-100-G); sub 10 mediocru;intre 10 -20- bun;peste 20 , foarte bun;

Indice general al dezvoltarii fizice:

V+R- IC; V= (Pi - Pa )-(T-100-G);R= indice respirator CV/Gx10;

IC= indice cardiac RUFFIER ( P1+P2+P3) -200

10

valorile pot oscila intre 10 si 20;

7. Elementele De Continut Ale Celorlalte Laturi Ale Educatiei Integrale

Idealul educational al invatamantului romanesc, ce decurge din idealul social, consta in formarea integrala si armonioasa a unei personalitati creative si autonome. Aceste finalitati educationale, integrate in formarea armonioasa a personalitatii, presupun educatie intelectuala, estetica, fizica, tehnologica, profesionala, moral-civica si religioasa. Cuprinderea unor elemente de continut specifice acestor laturi ale educatiei in activitatea de practicare a exercitiilor fizice, este obligatorie, iar maiestria pedagogica determina eficienta lor.

7.1. Contributii ale educatiei fizice la realizarea obiectivelor educatiei intelectuale

Obiectivele educatiei intelectuale:

     asimilarea de catre elevi a unui sistem de cunostinte fundamentale din principalele domenii de activitate;

     largirea orizontului de cultura generala;

     dezvoltarea curiozitatii stiintifice;

     formarea deprinderilor de munca intelectuala;

     educarea aptitudinilor matematice, tehnice, literar artistice;

Educatia fizica contribuie la realizarea acestor obiective prin cunostintele de specialitate asimilate ca rezultat al intelegerii fenomenului de activitate motrica

Dezvoltarea insusirilor intelectuale prin intermediul educatiei fizice se face diferentiat tinand cont de particularitatile de varsta, de nivelul de dezvoltare a gandirii elevilor. Lectia de educatie fizica ofera posibilitatea dezvoltarii gandirii creatoare, a unei gandiri flexibile, operative.

7.2. Contributii ale educatiei fizice la realizarea obiectivelor educatiei morale:

     morala, cuprinde valorile, principiile, normele si regulile determinate de cerintele societatii pentru a reglementa relatiile dintre oameni;

     educatia morala este un proces stadial ce se desfasoara pe baza unor obiective

1.     instruirea moral-civica prin asimilarea unui sistem de cunostinte care cuprind valorile morale ale societatii;

2.     intelegerea semnificatiei sistemului de valori morale;

3.     formarea constiintei morale;

4.     formarea conduitei morale, deprinderi si obisnuinte morale;

5.     formarea trasaturilor pozitive de vointa si caracter, manifestate prin comportamentul moral-civic;

Intreaga activitate de educatie fizica si sport impune formarea conduitei morale si a trasaturilor pozitive de vointa si caracter prin respectarea unor norme de ordine si disciplina;

7.3. Contributii ale educatiei fizice la realizarea obiectivelor educatiei estetice

Omul exista si isi desfasoara activitatea nu numai in conformitate cu mobiluri intelectual-practice ci si in concordanta cu legile frumosului, ale armoniei si coerentei esteticului din natura, societate si arta; Insasi existenta umana poate deveni "opera de arta". Viata cotidiana sta intr-o mare masura sub zodia esteticului.

Pentru educatia estetica, frumosul poate fi atat scop cat si mijloc.

Obiectivele educatiei estetice :

     formarea capacitatii de a percepe, insusi si a folosi adecvat valorile estetice;

     dezvoltarea capacitatii de a crea valori estetice;

Mijloacele educatiei fizice contribuie substantial la dezvoltarea armonioasa a organismului, la dezvoltarea gustului pentru frumos, pentru miscari estetice, expresive, dezvolta creativitatea, da posibilitate exprimarii trairilor interioare, sensibilizeaza, iar utilizarea acompaniamentului muzical determina comuniune dintre ritm, tempo , cinematica miscarii si frumusetea corporala.

Frumusetea corporala a fost cea care inca din antichitate a sensibilizat creatia marilor artisti care au imortalizat in operele lor aceasta frumusete nesecata.

Turismul, ca forma de practicare a exercitiului fizic, ofera posibilitatea cunoasterii frumusetilor naturii sau a celor create de mintea si mana omeneasca.

Spectacolul sportiv, realizat cu diferite ocazii ofera posibilitatea realizarii obiectivelor educatiei estetice.

7.4. Contributii ale educatiei fizice la realizarea obiectivelor educatiei profesionale

Educati profesionala urmareste pregatirea tinerei generatii pentru integrarea in sistemul tehnico-economic, social si cultural.

In cadrul lectiilor de educatie fizica se insusesc deprinderi motrice practice, se dezvolta aptitudini motrice care sunt necesare in viata si care ajuta si sunt suportul realizarii diferitelor profesii si meserii. Mijloacele educatie fizice creeaza o stare de sanatate optima, ajuta la prevenirea atitudinilor deficitare si creeaza o baza pentru a desfasura o activitate cu randament optim, atat fizic cat si psihic.






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Sport




EVIDENTA, ANALIZA SI EVALUAREA PROCESULUI DE ANTRENAMENT SPORTIV
OBIECTIVELE EDUCATIEI FIZICE
Inspectia Tehnica a Parapantei
MOTIVAIA SI AFECTIVITATEA A SPORTIVULUI DE PERFORMANTA
Sistemul Mijloacelor Educatiei Fizice Si Antrenamentului Sportiv
Interdependenta dintre educatia fizica si sport la nivel macrosocial si aplicabilitatea selectiei in tara noastra
LUCRARE PENTRU ATESTAT SPORT HANDBAL
Program de Stretching
CARACTERIZAREA, BAZELE TEORIEI SI METODICII SCHIULUI
IMAGINEA DE SINE A SPORTIVULUI DE PERFORMANTA