Consideratii generale gimnastica artistica

CONSIDERATII GENERALE GIMNASTICA ARTISTICA

1.1. Caracteristicile gimnasticii artistice

Gimnastica artistica cunoaste in prezent un nou nivel de dezvoltare, privind continutul si aprecierea exercitiilor. Noile modificari ale codului de punctaj, care se adreseaza dificultatii elementelor tehnice, acordarea bonificatiilor legarilor la fiecare aparat si nu in ultimul rand cerintele specifice ale fiecarui aparat, vor determina noi orientari si tendinte ale pregatirii tehnice la aparatele de concurs.

Ca sport estetic gimnastica artistica prezinta miscari deosebite ale corpului cu caracter tehnic, intr-o forma frumoasa, executate cu usurinta, amplitudine si expresivitate.

Gimnastica artistica se caracterizeaza prin coordonare motrica, echilibru emotional, rezistenta la stres, atentie concentrata, echilibru vestibular etc., iar biotipul somatic de talie mica - medie, hipoponderal, forta musculara foarte bine dezvoltata.

Gimnastica artistica are drept finalitate a pregatirii - participarea la competitii, incepand cu cele de mica anvergura (club, municipiu, zona, tara) si terminand cu cele de mare anvergura (Campionate Europene, Campionate Mondiale, Cupe Mondiale, Jocuri Olimpice).

Numarul mare al probelor, diferite din punct de vedere al constructiei si al solicitarilor, determina si specificul miscarilor pe aparate. Fiecare aparat in parte are cerinte de compozitie, cerinte tehnice specifice si de calitate a executiei.

Specific gimnasticii artistice este faptul ca pe parcursul carierei sale, un gimnast sau o gimnasta trebuie sa invete mereu exercitii noi necesare fiecarei categorie de clasificare. Executarea miscarilor foarte grele este legata de risc si un curaj deosebit din partea gimnastelor. Invingerea fricii si a emotiilor negative reprezinta o caracteristica aparte a gimnasticii artistice.

In gimnastica artistica se concureaza individual, dar rezultatele obtinute de gimnasta reprezinta o parte din rezultatul echipei.

Efortul in gimnastica artistica (4 aparate la fete si 6 la baieti) antreneaza numeroase grupe musculare intr-o mare variatie de miscari (grad mare de complexitate), intr-un regim energetic relativ mixt, insa cu predominarea neta anaeroba.

Deoarece efortul competitional dureaza relativ putin (de la 5-7 sec la sarituri pana la 50-70 sec solul si barna) rezulta ca din punct de vedere metabolic prevaleaza aspectele anaerobe, ceea ce face ca pe primul plan in privinta solicitarii organismului sa se situeze compartimentele neuro-psihic si neuro-muscular. Aceasta reclama din partea practicantilor: curaj, atentie concentrata, memorie motrica, coordonare vizual-motrica, echilibrul, orientare in spatiu, rezistenta la stres, simt ritmic, perseverenta, indemanare etc.

Pentru un nivel foarte inalt al pregatirii este obligatorie o integritate morfo-functionala a aparatului locomotor, o buna mobilitate articulara si elasticitate musculara, rezistenta la tractiuni si presiuni mari, forta musculara foarte buna, coordonare neuro-musculara buna etc.

La nivelul sistemului cardio-vascular solicitarea este ceva mai mica, iar in privinta aparatului respirator se lucreaza mult (la aparate) cu toracele blocat. De remarcat numarul mare de repetari analitice pana se ajunge la automatizarea miscarilor.

Pregatirea biologica de concurs trebuie sa includa componenta psihica (atentie la ratari, caderi care au o mare incarcatura psihica) alaturi de cea motrica cu care se interconditioneaza.

Cunoasterea particularitatilor biomecanice si solicitarea fiziologica a organismului in gimnastica artistica presupune aprecierea corecta a efortului fizic depus de gimnasti.

Din punct de vedere biomecanic, gimnastica artistica contine o foarte mare varietate de miscari, cu ajutorul carora se poate realiza o gama larga de legari si combinatii, gimnasta fiind nevoita sa-si stapaneasca organismul in conditii neobisnuite, sa-si invinga propria greutate, a segmentelor, a intregului corp, precum si a gravitatiei (forte interne si externe).

Intr-o solicitare totala a organismului pe o durata mare, efortul trebuie sa alterneze cu pauzele, asigurand o refacere a organismului gimnastelor dupa fiecare executie, mai ales pe linia lichidarii datoriei de oxigen.

Alternarea efortului static cu cel dinamic atrage dupa sine si o particularitate din punct de vedere metabolic. Calculand efortul pe intregul antrenament, se poate afirma ca in gimnastica artistica efortul este de intensitate medie, de tip aerob, iar in ceea ce priveste efortul pe aparate si caracterul exercitiilor, constatam ca unele dintre ele au o intensitate maxima, de tip anaerob. Luand in considerare durata executiei se poate afirma ca efortul este de tip mixt, aerob-anaerob cu dominarea unuia sau altuia. (Grigore, V., 1998).

1.2. Obiectivele gimnasticii artistice

Gimnastica artistica constituie un sistem cu un continut nelimitat de elemente si exercitii care are ca finalitate urmatoarele obiective principale:

• perfectionarea, pana la nivel de maiestrie, a continutului tehnic si motric;
• atingerea maiestriei sportive prin obtinerea de performante inalte pe plan national si international;
• dezvoltarea si perfectionarea aptitudinilor psihomotrice specifice gimnasticii (forta, mobilitate articulara, suplete musculara, coordonare, orientare in spatiu, echilibru, viteza de reactie);
• formarea unei tinute armonioase si estetice;
• dezvoltarea capacitatilor cognitive, afective si motivationale;
• crearea dispozitiei pentru obtinerea performantelor (disponibilitate pentru efort, ambitie, perseverenta, toleranta la frustare etc.);
• favorizarea integrarii sociale.

Toate aceste obiective conduc atat la performanta, cat si la dezvoltarea personalitatii gimnastului.

1.3. Sarcinile gimnasticii artistice

Sarcinile gimnasticii artistice deriva din obiectivele enumerate mai sus si vizeaza:

• dezvoltarea aptitudinilor motrice, specifice practicarii gimnasticii, cu accent pe forta, mobilitate articulara, coordonare, orientare in spatiu, viteza de reactie, echilibru, rezistenta specifica;
• perfectionarea tehnicii executiilor, cu  accent pe realizarea amplitudinii maxime, a virtuozitatii si frumusetii in executia miscarilor, prin formarea unui stil propriu gimnasticii in situatii de antrenament si concurs;
• dezvoltarea calitatilor psihice si morale (curaj, perseverenta, vointa, capacitatea de concentrare a atentiei, dorinta de intrecere si de afirmare, spiritul de disciplina si echipa);
• dezvoltarea si mentinerea motivatiei de practicare a gimnasticii si obtinerea de performante prin imprimarea unui caracter variat si atractiv al activitatii, prin tratarea individualizata a gimnastilor si folosirea unui limbaj adecvat;
• pregatirea speciala pentru concurs (in concordanta cu cerintele regulamentului), pentru obtinerea de performante inalte

1.4. Terminologia gimnasticii artistice

Gimnastica, ca si celelalte ramuri sportive, are o terminologie proprie, care cuprinde "termeni folositi pentru redarea pozitiilor, miscarilor, exercitiilor, aparatelor si materialelor ajutatoare utilizate pentru practicarea ei, si modul de descriere al exercitiilor" (Terminologia gimnasticii, 1974).

Descrierea terminologica a exercitiilor are o mare importanta in formarea imaginii corecte si clare despre miscare, in intelegerea continutului, precum si in procesul formarii deprinderilor motrice. De asemenea, usureaza comunicarea dintre specialistii domeniului, dintre profesori si elevi, sportivi si antrenori, concurent si arbitri, asigura circulatia informatiei, cat si intelegerea acesteia.

Tot ce a aparut nou in stiinta, in tehnica, in activitatea practica, s-a reflectat si in limba, evolutia terminologiei de specialitate incadrandu-se organic in evolutia limbii.

Pentru a-si indeplini functia de comunicare, terminologia gimnasticii trebuie sa indeplineasca anumite cerinte de baza:

sa respecte particularitatile de limba;

sa fie precisa, clara si concisa;

sa fie stiintifica;

sa fie unitara;

sa poata servi ca mijloc de comunicare internationala.

Elementele care definesc exercitiul

Termenii cei mai uzuali cu care operam in gimnastica artistica sunt:

exercitiul fizic - care reprezinta o actiune motrica cu valoare instrumentala, conceput si programat in vederea realizarii obiectivelor proprii diferitelor activitati motrice (Dragnea A. si Bota A., 1999).

Termenul de exercitiu in gimnastica are doua acceptiuni:

act motric, element de baza al oricarei miscari, efectuat cu scopul adaptarii imediate sau al construirii de actiuni motrice (Terminologia educatiei fizice si sportului, 1973).

inlantuirea mai multor elemente structurale intr-un tot unitar, efectuate individual sau in grup, liber, la aparate sau cu obiecte portative (Terminologia gimnasticii, 1974).

exercitiu liber - exercitiu bazat pe miscari analitice si globale (sintetice), executat fara aparate sau obiecte portative;

exercitiu liber ales - o inlantuire de elemente conceputa de antrenor, coregraf sau sportiv, in vederea participarii in concursuri pe baza unor cerinte stipulate de regulament;

exercitiu impus - o inlantuire de elemente conceputa de cel care organizeaza concursul fiind obligat sa-l execute intocmai;

elementul tehnic - miscare cu structura unitara distincta sau componenta a unui exercitiu care porneste dintr-o pozitie initiala si se termina intr-o pozitie finala;

procedeu tehnic - modalitatea concreta de efectuare a elementului tehnic;

legare - executarea neintrerupta a doua sau mai multe elemente in care pozitia finala a elementului precedent constituie pozitie initiala a elementului urmator;

combinatie - imbinarea mai multor elemente tehnice intr-o ordine anume;

compozitie - combinarea creatoare, echilibrata, a diferitelor elemente tehnice, componente ale unui exercitiu.

Exercitiul se caracterizeaza prin continut si forma.

Continutul exercitiului este dat de totalitatea elementelor si caracteristicile specifice care il compun si il determina influentele asupra organismului.

Forma exercitiului reprezinta succesiunea miscarilor componente, precum si relatiile dintre ele (Dragnea A, Bota A., 1999), fiind legata de aspectul exterior, vizibil, finisat care da atributul calitativ al miscarii, exprimand ritmul, forta de redare, semnificatia s.a.

Clasificarea exercitiilor

In gimnastica de performanta, clasificarea structurala este facuta dupa diferite criterii:

morfologic (pe segmentul corpului);

functional (forta, viteza, rezistenta);

biomecanic

In gimnastica artistica, criteriul de baza este cel biomecanic.

Clasificarea exercitiilor dupa urmatoarele criterii (Vieru N., 1997):

1. Dupa modul de executare, elementele sunt impartite in 3 grupe mari:

elemente efectuate din elan (elemente de balans);

elemente efectuate din forta;

elemente statice.

2. Dupa asemanarea lor structurala:

urcari in diferite pozitii, prin balans (inainte, inapoi, din forta);

balansari in atarnat, in sprijin inainte sau inapoi;

rotari;

rostogoliri;

rasturnari inainte-inapoi;

salturi inainte- inapoi-lateral;

intoarcere in diferite axe ale corpului;

desprinderi de pe aparat si reapucare cu faza de zbor;

coborarile de pe aparat;

treceri din forta dintr-o pozitie in alta, in urcare sau coborare.

3. Dupa gradul de dificultate al miscarii

Aceasta clasificare este facuta de F.I.G. si se refera in codul international de punctaj care contine tabele de dificultati specifice fiecarui aparat, in care fiecare element este identificat printr-un numar propriu:

101-199 - dificultate A - 0,10pct.;

201-299 - dificultate B - 0,20 pct.;

301-399 - dificultate C - 0,30pct.;

401-499 - dificultate D - 0,40 pct.;

501-599 - dificultate E - 0,50 pct.;

601-699 - dificultate F - 0,60 pct.;

701-799 - dificultate G - 0,70 pct.

Pentru o inregistrare rapida si corecta a tuturor elementelor si exercitiilor din gimnastica, se utilizeaza transpunerea grafica a acestor. Toate aceste semne sunt constituite intr-un sistem monografic, ce duc la eliminarea omiterii unor elemente sau aprecierea gresita a altora.

Stand Sprijin Atarnat Stand pe maini Roata intoarsa- rondat

1.5. Organizarea activitatii de performanta la gimnastica artistica

Organizarea pe plan international

Federatia Internationala de Gimnastica (FIG) este  forul international care are ca sarcina organizarea si conducerea activitatii de performanta in gimnastica, indiferent de ramurile sale. La FIG, sunt aflate peste 125 de federatii nationale, ai caror reprezentanti pot fi alesi in organele de conducere.

FIG are un statut propriu, in baza caruia este coordonata activitatea prin organele ei de conducere alese de catre congres, care are loc din doi in doi ani, dar alegerea organelor de conducere se face din patru in patru ani si anume: comitetul executiv; comitetul tehnic feminin; comitetul tehnic masculin; Comitetul tehnic pentru gimnastica ritmica; comitetul tehnic pentru gimnastica generala si comisia de sport aerobic.

Romania este reprezentata in FIG din 1972 de Maria Simionescu in Comitetul tehnic feminin, de Nicolae Vieru, din 1976, in cadrul Comitetului executiv, in prezent vicepresedinte al FIG, de Adrian Stoica, presedinte Comitetului tehnic masculin, Anca Grigoras - Mihailescu, membra in Comitetul tehnic al FIG, de Marcela Fumea in Comisia de sport aerobic.

Organizarea pe plan national

Forul conducator al activitatii pe plan national este Federatia Romana de Gimnastica (FRG) fondata in 1906 si afiliata la FIG 1907.

Federatia se organizeaza si se conduce dupa un statut propriu, avand ca atributii principale:

elaborarea strategiei nationale de dezvoltare a gimnasticii (selectie, pregatire, activitate competitionala, normele de clasificare sportiva, programele de clasificare, regulile privind transferul gimnastelor);

organizeaza activitatile si competitiile ofociale la nivel national, in baza regulamentelor proprii;

organizeaza activitatile si competitiile oficiale a arbitrilor (formare, perfectionare, clasificare, promovare) etc.