Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Satisfactia de a face ce iti place. ascensiunea īn munti, pe zapada, stānca si gheata, trasee de alpinism


Alpinism Arta cultura Diverse Divertisment Film Fotografie
Muzica Pescuit Sport

Sport


Index » hobby » Sport
» CAPACITATEA DE PERFORMANTA


CAPACITATEA DE PERFORMANTA




CAPACITATEA DE PERFORMANTA

1 Definitia capacitatii de performanta

Psihologul P.P.Neveanu (1978) defineste performanta ca fiind rezultatul unei activitati care "depaseste nivelul comun, este superior".

            Performanta sportiva este un rezultat valoros, individual sau colectiv, obtinut intr-o competitie sportiva si exprimata in cifre absolute, dupa sistemul lucrarilor oficiale sau prin locul ocupat in clasament (A. Dragnea-1996).

            Putem considera performanta sportiva ca o valoare de un anumit tip, o necesitate umana prin victoria libertatii. Este o victorie a omului asupra naturii sale umane. Capacitatea luata ca termen general se refera atat la actiuni, activitati cat si obiecte sub aspectul care ne intereseaza pe noi. Termenul desemneaza cu precadere posibilitatile de reusita ale indivizilor (A. Dragnea 1996) ca "sarcini in exercitarea profesiunii" (Pieron-1957).



Capacitatea potrivit lui A. Dragnea este "o rezultanta" plurifactoriala, determinata de aptitudini, de gradul de motorizare a personalitatii, de invatare de exercitii.

            Aprecierea capacitatii e sociala putand fi interpretata ca rol fata de statut, fiind elogiata sau blamata. In cele mai dese cazuri ea este sprijinita pe recompense (verbale, materiale) trezind interesul grupului in care se manifesta (P.Golu-1981).

2. Structura capacitatii de performanta

            Principiile si organizarea antrenamentului arata clar numarul mare al elementelor ce compun capacitatea de performanta sportiva. Ele intereseaza majoritatea functiilor si sufera influente de natura diferita, care pot fi recunoscute indeosebi in componente de tip endogen si de tip exogen. Primele cuprind resursele interne de tip organic si psihic prezente in momentul respectiv. In schimb cele de tip exogen se refera la influentele ambientale, sociale si interactive care se exercita asupra individului, descoperindu-se la randul lor in conditii materiale si relationale (raporturi cu antrenorul, familia, adversarii, prietenii, etc.).

Disponibilitatea la prestatie

 

 C   f   p

 o    a   r

 m   c   e

 p    t   s

 o    o   t

 n    r   a

 e    i    t

 n    l    i

 t    o   e

 e    r    i

 l

 e

 


Structura componentelor performantei sportive, in "Corp, miscare,

performanta".

            Performanta sportiva este dependenta de numeroase aptitudini. Dupa M. Epuran (1990) aptitudinile sunt sisteme de procese fizice si psihice organizate in mod original. Potrivit aceluiasi autor aptitudinile implicate in performanta sportiva, sunt determinate: (unele) genetic sau (altele) de mediu potrivit schemei de mai jos:

APTITUDINI IMPLICATE IN PERFORMANTA SPORTIVA

Determinare genetica

Determinare de mediu (paratipica)

-     Somatice: inaltime, greutate, tip somatic, tip de fibra musculara.

-     Functionale: tip de activitate nervoasa superioara, capacitate vitala, consum O2, tip endocrin.

-     Biochimie: tip de metabolism, capacitate de refacere.

-     General motrice: capacitate de invatare, rezistenta la factori perturbatori, capacitate de mobilizare a energiei; capacitate de refacere psihica.

-     Psihomotrice: coordonare generala, coordonare segmentara, echilibru static si dinamic, schema corporala, lateralitate, ambidextrie, perceptii spatio-temporale, chinestezie, ideomotricitate, viteza de reactie, de repetitie si de anticipare.

-     Motrice: viteza, rezistenta, forta, mobilitate.

-     Psihointelectuale: atentie, gandire, imaginatie, memorie (fiecare cu multiple calitati).

-     Psihoafective: echilibru afectiv, rezistenta de stres.

-     Psihoreglatorii volitionale: efort voluntar, perseverent, combativitate, rezistenta la durere.

Schema de ansamblu a aptitudinilor performantiale in sport

(M. Epuran- 1990)

            M. Epuran (1968) considera (teoria factoriala a aptitudinilor) ca elementul (G) general sta la baza tuturor aptitudinilor .

                        - capacitatea de invatare a actelor motrice.

                        - rezistenta la factori perturbatorii.

"G"                  - capacitatea de mobilizare a energiei fizice si psihice.

                        - capacitatea de refacere psihica.

                        - capacitatea de refacere functionala dupa efort.

In lucrarea "Modelarea constiintei sportive" M. Epuran porneste de la doua postulate teoretice: primul, ca omul este un produs complex al factorilor biologici, psihologici si socio-culturali; iar al doilea ca rezultat al proceselor educationale (de antrenament) a carui eficienta depinde de gradul de utilizare de catre antrenori a datelor stiintifice. Din aceasta perspectiva capacitatea de performanta e determinata de 4 factori globali sintetici:





                        - aptitudinile;

                        - atitudinile;

                        - antrenamentul;

                        - ambianta.

-        intarirea muschilor, oaselor si ligamentelor reducand astfel riscul accidentarilor in special pentru sportivii tineri;

-        sportivii din sporturile care datorita conditiilor climatice, nu pot fi practicate tot timpul anului (schi, fotbal, patinaj viteza, canotaj si rugby).

-        toti sportivii, facilitand imbunatatirea aptitudinilor psihomotrice si transferul pozitiv in procesul invatarii.

-       

3  Aptitudinile motrice

 

1. Concepte si definitie

Capacitatea motrica, controlul motric, motricitate, miscare sunt deseori asemenea unui labirint in care fiecare autor isi cauta propriul sistem de definitii si concepte.

            Motricitatea reprezinta "ansamblul functiilor care dirijeaza si controleaza miscarea" (R. Manno -1996). Pentru motricitate si miscare sunt posibile diferite acceptiuni. Astfel cele pe care le propune Meine (1984) nu sunt deloc impartasite de Roth (1983) care asociaza termenul "miscare" deplasarii corpului in spatiu, sau mai exact caracteristicilor vizibile ale deplasarilor, in vreme ce termenul de "motricitate" ar corespunde teoriei functiilor biologice ale organismului care determina miscarea. Aceasta abordare conduce la distrugerea pe de o parte, a proceselor functionale si de control (motricitate) si pe de alta parte a rezultatului lor (miscare). Aspectele vizibile ale acestuia din urma dupa R. Manno (1986) furnizeaza cea mai bogata contributie la studiul motricitatii.

            Aptitudinile motrice constituie un ansamblu de predispozitii sau potentialitati motrice fundamentale omului pe care se cladesc abilitatile motrice invatate. Aptitudinile motrice sunt, de fapt premisele motrice de tip endogen care permit formarea abilitatilor motrice. (R.Manno-1996).

            O definitie acceptabila a aptitudinilor motrice este cea propusa de Fleischman (1964) care, caracterizeaza astfel diferenta dintre abilitate si aptitudine; prima defineste nivelul de maiestrie intr-o sarcina specifica sau intr-un grup limitat de sarcini. Termenul de aptitudine se refera la o trasatura mai generala, dedusa din constanta anumitor reactii (corelatii) la un grup limitat de sarcini. Este vorba mai degraba de niste trasaturi durabile, foarte greu de modificat la adult".

            Aceasta definitie a fost stabilita dupa metode de investigatie adoptata de Edwin Foischmen in cercetarile sale privind motricitatea, bazata, la randul lor pe analiza factorilor utilizata deja de Speerman in studierea inteligentei, in vederea aflarii unui factor comun pentru explicarea succesului intelectual al unui individ.

            Groper si Thies (1976) au efectuat o analiza asupra populatiei de 8-14 ani, determinandu-i structura factoriala a capacitatii de performanta endogena, precum si ponderea sa factoriala. La nivelul practicii, aceasta inseamna ca este necesar sa se verifice rolul, importanta sau "ponderea" unui anumit factor al performantei exprimat in procentaj.Cei care au ponderea cea mai insemnata sunt factorii 1 (aptitudini motrice) si 2 (abilitati fizico-sportive). Influenta lor poate fi intensificata prin stimuli externi si ambianti, ceea ce evidentiaza importanta pe care o prezinta la aceasta varsta o educatie fizica corecta sau un antrenament sportiv pentru imbunatatirea performantei motrice.

·2. Clasificarea aptitudinilor motrice

           

Clasificarea aptitudinilor motrice se poate face in mai multe moduri, in functie de metoda cognitiva utilizata (inductiva sau deductiva) si de metodele de cercetare folosite.

            Aptitudinile motrice, sau calitatile fizice asa cum le-a definit (Zatioschi 1974), constituie premisa sau precerinta motrica de baza pe care omul si sportivul isi cladesc propriile abilitati tehnice (R. Manno -1996).

            Dezvoltarea lor le influenteaza pe acestea din urma intr-un mod determinant, astfel incat tehnica si aptitudinile motrice depind strans una de cealalta. Nivelul initial al aptitudinilor motrice are de asemenea, o influenta considerabila asupra posibilitatilor de invatare ale unei tehnici sau asupra pregatirii tactice (R. Manno -1996).

            In 1968 Gundlach a propus o clasificare ulterior larg acceptata in  Europa si conform caruia aptitudinile motrice se impart in:

            - aptitudini conditionale si

            - aptitudini coordinative.

Aptitudinile conditionale se bazeaza pe eficacitatea metabolica a muschilor si aparatelor, in timp ce aptitudinile coordinative sunt determinate de capacitatea de a organiza si regla miscarea. De exemplu, rezistenta este bazata pe disponibilitatea de energie, in timp ce modificarea ritmului, a echilibrului sau a frecventei eforturilor la un gimnast tin de aptitudinile coordinative.

            Evolutia motrica variaza si in functie de sex. Spre deosebire de aptitudinile coordinative, unde nu exista o diferenta semnificativa intre barbati si femei, aptitudinile conditionale prezinta o variatie foarte mare  Incepand cu varsta adulta, diferenta in valori absolute se apropie de 90 % (R. Manno-1996). Aptitudinile coordinative pot fi dezvoltate pana la varsta de 12-13 ani, ameliorarea lor, necesitand o stimulare inalt specifica. Aptitudinile motrice raman perfectibile prin antrenament atat general cat si specific, pana la motorizarea completa. (R.Manno-1996).

            Distinctia dintre aptitudini coordinative si aptitudini conditionale este un mod esential didactic. Precizia unui dribling nu este limitata de aptitudini conditionale, decat la sportivi de nivel foarte redus, depinzand strans de organizarea motrica. Daca aceasta actiune trebuie repetata de un numar mare de ori, ea va avea ca factor limitativ rezistenta si partial forta, deoarece tehnica in regim de rezistenta, este limitata tot mai putin de factorii de tip coordinativ si tot mai mult de cei de tip conditional (R. Manno).

            In invatarea tehnicii, aptitudinile coordinative au o valoare considerabila, neinsemnand insa ca rolul celor conditionale este mai putin important, indeosebi ca premisa minimala. Un exemplu evident in acest sens il reprezinta forta si rezistenta. Forta, calitatea muschiului de a produce tensiune, este necesara in anumite faze ale tehnicii. In privinta rezistentei, ca factor limitativ al cantitatii si numarului de repetari posibile, aceasta constituie un factor important in invatarea, indeosebi in automatizarea tehnicilor (R. Manno-1996).

Simularea capacitatii de concurs ar putea :

- lega intre ele elementele componente antrenamentului ( de     exemplu, in gimnastica sau jocul arbitraj);

- accelerarea, adaptarea fizica, tehnica, tactica si psihica la

atmosfera unei competitii;

- testa eficienta deprinderilor tehnice si tactice;

- mari sau diminua dificultatea deprinderilor prin organizarea, de

 exemplu a jocului pe un teren mai mic pentru a pune in valoare parametrii de viteza; inot sau vaslit contra curentului (rezistentei).

·3 Actul motor, programul motor si abilitatile motrice

            Actul motor constituie "partea activitatii motrice care se desfasoara pe baza unei anticipari si a unei alegeri constiente, printr-un  proces de control si de reglare analitico-sintetic" (R. Manno - 1996), Brenstein si mai tarziu Meinel - Schnabel (1977), citati de R. Manno (1996) au permis prin lucrarile lor, descrierea actului motor sportiv si determinarea rolului aptitudinilor motrice.

            "Orice act motor are drept finalitate un obiectiv concret, prezentandu-se, un ansamblu, ca o succesiune de masuri vizand realizarea intr-un mod mai eficient a acestui obiectiv prin pregatirea unui program motor" (R.Manno - 1996).

            Programul motor in acceptiunea autorului mai sus amintit aste programul de executie "care cuprinde desfasurarea unei miscari sau a unei secvente motrice, chiar in absenta unor informatii de retur. El este selectionat de mecanismele de decizie si organizeaza sub o forma ierarhizata si secventiala, transformarea in acte a unei serii de comenzi, mai scurte si fixe, numite subrutine (subprograme)."

            Programul trebuie realizat cat mai fidel in raport cu modelul propus, care corespunde cu ceea ce sportivul a repetat deja in mai multe randuri pana la dobandirea unei imagini motrice precise si a unei secvente de miscari corespunzand executiei corecte.

            Abilitatile motrice sunt constituite din actiuni integrale sau din componentele la care se amortizeaza prin repetare. Amortizarea elibereaza constiinta, permitand sportivului sa se concentreze asupra obiectivului actiunii ( in R. Manno, "SdS", n. zero, 1982).

            Acelasi autor precizeaza ca:

-        abilitatile sunt toate cele care se invata;

-        tehnicile (fundamentale) sunt abilitati motrice;

-        abilitatile motrice se cladesc pe baza aptitudinilor motrice;

-        cunoasterea,  combinarea, repetarea exersarea abilitatilor motrice dezvolta aptitudinile motrice (conditionale si coordinative);

-        nivelul initial al aptitudinilor coordinative determina esential dezvoltarea abilitatilor motrice;

-        formarea abilitatilor motrice contribuie la dezvoltarea aptitudinilor coordinative.

·4. Aptitudinile coordinative

Capacitatea de a face sa corespunda ceea ce se urmareste sa se realizeze cu ceea ce se realizeaza constituie procesul de coordonare (R. Manno - 1996). Coordonarea actioneaza pornind de la informatii furnizate de mediu si referintele pornind de la analizatori. Acestia din urma constituie baza functionala a realizarii si organizarii miscarii.

Ansamblul analizatorilor, ale caror actiuni se combina, determina un complex de aptitudini numite coordinative, care nu au putut fi individualizate decat foarte recent si al caror rol este de a regla si organiza miscarea" (R.Manno - 1996).

In tabelul de mai jos autorul mai sus numit prezinta un nivel simplificat al coordonarii actului motor.

4.1. Clasificarea aptitudinilor coordinative

Cu catva timp in urma o serie de autori deosebeau in cadrul indemanarii trei subsisteme sau aptitudini de invatare:

-        capacitatea de adaptare

-        capacitatea de dirijare si

-        capacitatea de control a miscarii

Foarte recent, Hirtz apoi Blume (1981) au identificat 7 aptitudini coordinative.

1 Capacitatea de combinare si cuplare a miscarilor permite stabilirea legaturilor intre abilitatile motrice automatizate, cum ar fi alergarea si sariturile, combinarea figurilor din gimnastica artistica, sariturile in apa sau alte sporturi tehnice implicand o succesiune continua de elemente standardizate. In sporturile tehnice de situatie  aceasta aptitudine este esentiala pentru combinarea elementelor tehnice.

Capacitatea de combinare si implicare a miscarilor include si coordonarea segmentara indeosebi coordonarea brate - picioare - trunchi, ca in atletism, natatie si canotaj. Antrenamentul bilateral sau pregatirea ambidextra reprezinta o componenta a acestui tip (dupa R. Manno - 1996).

2. Capacitatea de orientare spatio - temporala permite modificarea pozitiei si miscarea corpului in spatiu si timp, in raport cu un anumit camp de actiune. Accentul este pus mai degraba pe miscarea corpului in ansamblu in raport cu mediul exterior, decat pe raporturile dintre segmente.




Se pot distinge doua forme fundamentale de orientare:

-        in raport cu obiectele in miscare, in conditii relativ statice;

-        orientarea corpului in raport cu punctele de referinta fizice sau mobile;

In primul caz, informatia vizuala este determinata, iar in al doilea caz, informatia optica este integrata cu informatia vestibulara si chinestezica.

Capacitatea de orientare joaca un rol considerabil in jocurile sportive (in care sportivul trebuie sa-si adapteze continuu miscarea in conditiile competitiei) si in sporturile de lupta ( in care campul de actiune este foarte redus). In gimnastica, patinaj artistic, orientare spatio - temporala joaca un rol major unde prin  automatizarea miscarilor rolul analizatorului vizual se diminueaza pentru a-l consolida pe cel vestibular si chinestezic. (dupa R. Manno - 1996).

 Capacitatea de diferentiere chinestezica permite un control diferentiat al parametrilor dinamici, temporali si spatiali ai miscarii. Ea este determinata in dozarea impulsurilor.

Capacitatea de diferentiere chinestezica intervine in mod decisiv in toate sporturile care implica adaptarea unor posturi sau limitarea unor figuri, la fel ca si cele care fac obiectul unor notari estetice in masura in care ea conditioneaza precizia si eleganta figurii sau a exercitiului respectiv.

Rolul sau este considerabil in:

-        deprinderea tehnicii.

-        executia motrica a unui anumit exercitiu;

-        determinarea nivelului de tensiune corespunzator intensitatii, deplasarii unghiulare si accelerarii segmentelor corporale (dupa R. Manno - 1996).

4. Capacitatea de echilibru este de a mentine capul intr-o anumita pozitie echilibrata si de a reface echilibrul acestuia dupa deplasari si solicitari cu amplitudine mare. Este determinata in cazul deplasarilor acrobatice, a perturbatiilor sau variatiilor de sprijin improvizate, a accelerarilor verticale neprevazute.

In mentinerea echilibrului, aptitudinile chinestezice si de forta au un rol important care se adauga aptitudinilor vestibulare. In accelerarile unghiulare rotative si verticale actiunea analizatorului vestibular este insa predominanta.

5. Capacitatile de reactie permit reactia la stimuli prin actiuni motrice adecvate ca raspuns la un anumit semnal. Se deosebesc forme simple de reactie la semnale prevazute si cunoscute prin miscari prevazute deja si univoce; si forme complexe, in care stimulii sunt necunoscuti iar gama raspunsurilor posibile, foarte larga.

Forma simpla se preteaza mai putin la antrenament decat forma complexa, care depinde considerabil de invatarea si deci de experienta. (dupa R. Manno -1996).

6. Simtul ritmului este aptitudinea de a organiza cronologic diferite interventii musculare, in raport cu spatiu si timpul. Ea tine de capacitatea de adaptare la un ritm extrem si de a-l modifica.

Rolul sau este important in invatarea a numeroase miscari sportive si in situatiile tactice in care este necesara variatia frecventa fara a creste costul energetic (dupa R. Manno - 1996).

7. Capacitatea de transformare a miscarilor permite ca programul motric al unei actiuni in curs, sa se adapteze sau sa se modifice fata de transformari neprevazute si complet neasteptate ale situatiei, putand chiar sa necesite o intrerupere a miscarii, cum se intampla in cazul fentelor. Este foarte strans legata de capacitatile de orientare si de reactie. (dupa R.Manno - 1996).5·

4.2. Metode generale pentru dezvoltarea aptitudinilor conditionale

            Pentru dezvoltarea aptitudinilor coordinative, deosebit de eficienta sunt dupa R. Manno (1996);

-        cresterea dificultatilor in executie;

-        perturbarea (consolidarea sau diminuarea informatiilor furnizate de analizatori.

Hare (1983) propune pentru dezvoltarea aptitudinilor coordinative urmatoarele metode:

-        Variatia executarii miscarii: care se face cupland intre ele faze partiale ale unei secvente motrice;

-        Variatia conditiilor extreme : modificarea unor date si

     dimensiuni ale mediului ambiant sau instalatiilor;

-        Combinarea unor abilitati tehnice automatizate : abilitatile motrice dobandite sunt executate fie simultan fie sub forma inlantuita ceea ce presupune o stapanire perfecta astfel se pot produce erori sau exercitiul prezinta discontinuitati;

-        Exersarea cu controlul timpului: exercitiile sunt executate cat mai rapid la intervale minime si maxime. Timpii sunt cronometrati si comunicati spatiului.

·5. Aptitudinile conditionale

Aptitudinile conditionale au la baza eficacitatea mecanismelor energetice. Unii autori le definesc ca fiind aptitudini organico-musculare, pentru a le diferentia de aptitudinile perceptiv - motrice care corespund aptitudinilor coordinative.

            Aptitudinile conditionale sunt:

            - aptitudinile de forta

            - aptitudinile de rezistenta

            - aptitudinile de viteza

Factorii limitativi ai aptitudinilor conditionale sunt legate de cantitatea de energie disponibila in muschi si de mecanismele care le regleaza (enzime, viteza si forta de contractie).

            Aptitudinile conditionale se deosebesc de cele coordinative prin urmatoarele aspecte:

            - bazele functionale care limiteaza nivelul de performanta;

            - formele de evolutie la varsta tanara;

            - raportul intre evolutiile lor la cele doua sexe;

            - antrenabilitatea in raport cu varsta.

Aptitudinile coordinative sunt conditionate de capacitatea de a dirija si a prelucra informatiile provenind de la analizatorii implicati in miscare (tactil vestibular, optic, acustic, chinestezic).

            Potrivit lui R. Manno, faza cea mai marcata a dezvoltarii aptitudinilor coordinative se situeaza, aproape in exclusivitate, in timpul perioadei prepubertare, in timp ce pentru aptitudinile conditionale aceasta faza intervine la inceputul pubertatii, fiind cuprinsa intre 12 si 17-18 ani.

·5.1. Aspecte musculare si neuromusculareale aptitudinilor conditionale

 Aspecte musculare. Muschiul este capabil sa se contracte si sa se relaxeze. Transmiterea efectelor contractiei la segmentele osoase permite jocul articular, care determina miscarea umana. Contractia musculara absoarbe energie, al carui consum creste considerabil in functie de intensitatea, durata si cantitatea contractiilor realizate. Muschiul este in acest caz sediul unei serii de transformari a energiei chimice in energie mecanica, in conditii proprii mediului celular, care nu pot varia peste anumite limite fara riscul de a provoca leziuni ireversibile.

Muschiul este dotat cu un ansamblu de sisteme biologice de autoreglare, din care fac parte enzimele, care permit desfasurarea unor reactii chimice complexe la o temperatura constanta, cu usoare variatii ale aciditatii si ale altor parametri chimici. Tot prin intermediul acestor enzime se efectueaza reactiile de eliberare de energie pentru alimentarea contractiei musculare si a altor procese necesare vietii.

 In cazul special al activitatii fizice, acestea faciliteaza degradarea rezervelor energetice, cu o viteza si o durata variabila in functie de necesitati, ca in cazul lucrului sau diferitelor discipline sportive. Cea mai importanta dintre aceste rezerve este ATP-ul, singurul compus chimic care poate furniza celulei energia necesara contractiei musculare.

ATP -ul se scindeaza in ADP + P + energie. Aceasta reactie este reversibila, ceea ce da posibilitatea revenirii la ATP pornind de la compusii sciziunii. In sens invers este conditionata, de disponibilitatea de energie numita de "reincarcare". Reincarcarea cu ATP se efectueaza pornind de la trei tipuri de substante. Doua dintre ele sunt de origine animala, iar a treia este fosocreatina (CP). Substantele de origine animala sunt grasimile si hidratii de carbon, sau zaharurile.

ATP, sursa imediata de energie, nu este disponibil decat in cantitate redusa, tinzand sa se epuizeze dupa cateva secunde, in functie de volumul cererii. Resinteza sa se face prin intermediul fosfocreatinei - un compus foarte asemanator ATP-ului, care elibereaza intreaga energie de care dispune, de asemenea in cantitate redusa. Aproape simultan (studii recente o dovedesc, Cortili si altii, 1984), organismul recurge la producerea unei energii de resinteza, utilizand zaharurile, disponibile in cantitate apreciabila.

Zaharurile (glicogen descompus in glucoza) cedeaza energie prin scindarea in doua molecule de acid lactic pentru fiecare molecula de glucoza (glucoliza anaeroba). Eficacitatea acestui mecanism este limitata de faptul ca puterea sa este inferioara celei a mecanismului alactacid (scindarea fosfocreatinei), iar utilizarea sa este insotita de o acumulare de acid lactic, ce provoaca o oboseala locala acuta, cu incetarea miscarii.

Acidul lactic produs astfel, continand si el energie, poate fi utilizat, la randul sau, in prezenta oxigenului. Aceasta din urma circula spre muschi prin intermediul aparatului cardio - vascular, fixandu-se pe hemoglobina din sange si pe mioglobina musculara. Procesul aerob de rezistenta a ATP in prezenta O2 utilizeaza atat acidul lactic, cat si acizii grasi descompusi. Este un proces foarte avantajos, deoarece pentru aceeasi cantitate de zahar disponibil, randamentul sau este de 18 ori mai mare decat cel al rezistentei anaerobe. Primul mecanism, care permite o utilizare rapida a ATP disponibil si a CP, este numit anaerob-alactacid, si dureaza cel mult 10 secunde pentru un debit maxim de putere.

Al doilea mecanism, bazat pe degradarea zaharurilor, este numit anaerob lactacid, deoarece, ca si primul, nu recurge la oxigen, dar, spre deosebire de el, produce acid lactic. El atinge maximum de putere dupa 25-50 de secunde de la inceperea exercitiului.

Al treilea proces, numit aerob, deoarece necesita oxigen, are o putere redusa, (40 % fata de primul), dar o durata posibila foarte lunga.

Daca se considera aptitudinile conditionale in functie de valorile de forta (in Kg), durata (in secunde sau minute) si viteza ( in m / s), fiecare aptitudine motrica se prezinta sub forma unui paralelipiped turtit pe axa valorii care o caracterizeaza cel mai mult. De exemplu, forta se caracterizeaza printr-o viteza ridicata, o durata scurta si o rezistenta de invins redusa; in fine, viteza se caracterizeaza printr-o viteza ridicata, o durata scurta si o rezistenta de invins redusa; in fine, rezistenta se caracterizeaza printr-o durata lunga, o viteza redusa si o rezistenta de invins slaba.

Aspecte neuromusculare. Energia eliberata prin procesul descris mai sus actioneaza asupra fibrelor musculare, sub efectul stimulilor provenind de la neuronii lor. Ansamblul format de neuroni si fibrele musculare activate astfel constituie o unitate motorie, pe care o putem defini ca unitate elementara ce se poate contracta.



Unitatile motorii sunt instrumentele care permit modularea tensiunii muschilor, regland intensitatea viteza sau durata. Nivelul de tensiune creste, daca este solicitat simultan un numar mai mare de unitati motorii, si scade, daca acest numar se reduce. Lucrul de rezistenta se obtine prin repetarea actiunilor motrice care intervin pe rand in prestatia respectiva.

Specializarea unitatilor motorii permite perfectionarea actiunilor muschilor atat la animal, cat si la om. In general, se deosebesc doua tipuri de unitati motorii:

- unitati motorii lente

- unitati motorii rapide

care sunt alcatuite din fibre rosii si respectiv fibre albe. Unitatile motorii rapide au un axon mai consistent, care le confera o frecventa mai mare a stimulilor, spre deosebire de unitatile motorii lente, ale caror axon este mai mic iar fibrele musculare, in general, mai fine.

Fibrele unitatilor motorii rapide sunt pale. Echipamentul lor enzimatic le predispune la niste regimuri ridicate de putere (ATP-aze, miochinaze, enzime glicolitice etc.) si sunt sarace in mitocondrii. In ansamblu, unitatile rapide au un numar de fibre relativ scazut. Fibrele unitatilor motorii lente sunt rosii, deoarece sunt bogate in mioglobina, ce ace le permite sa inmagazineze oxigen; mitocondriile lor sunt numeroase si de dimensiuni insemnate, iar activitatea enzimelor din ciclul Krebs (care intervin in metabolismul aerob) este foarte intensa.

O unitate motorie poate numara de la 5 la 2000 fibre musculare, dupa functiile muschiului din care face parte. In unitatile motorii in care muschii au un rol postural sau o actiune puternica si rudimentara, numarul acestor fibre este foarte ridicat. In timp ce el este mult mai redus in unitatile in care muschii au de indeplinit sarcini de precizie si de finete, care nu necesita decat un grad slab de tensiune.

Cele doua tipuri de unitati motorii poseda rezerve importante de glicogen. In schimb, unitatile motorii lente au o rezerva de grasime care este aproximativ de trei ori mai mare decat cea a unitatilor motorii rapide.

De asemenea, exista fibre musculare de tip intermediar, ale caror caracteristici sunt asemanatoare cu cele ale fibrelor albe, dar avand, in plus, proprietati tipice fibrelor rosii.

·6 Aptitudinile motrice "intermediare"

Daca anumite aptitudini motrice sunt usor de deosebit, altele insa se situeaza la jumatatea drumului, intre grupa aptitudinilor conditionale si cea a aptitudinilor coordinative. Printre ele, cele mai semnificative cazuri sunt mobilitatea si viteza de reactie simpla.

            Mobilitatea, care va fi descrisa ceva mai tarziu, nu joaca nici un rol important in organizarea miscarii. Ea nu are decat efecte limitate asupra reglarii acesteia, fara o implicare insemnata a proceselor energetice. Viteza de reactie motrica nu este decat o calitate simpla de performanta perspectiv-motrica, care nu necesita nici un nivel special de organizare motrica si care, ca si mobilitatea, nu are consecinte energetice semnificative.

7 Atitudinile

 Mihai Epuran in lucrarea "Psihologia Sportului de performanta" (2001), sublinieaza ideea ca "atitudinile sunt componente structurale ale personalitatii umane, rezultate mai mult din educatie si influiente sociale. Caracteristica principala este constituita din disponibilitatea relativ constanta si organizata a sistemului psihic uman de a percepe si judeca realitatea si de a reactiona intr-un anumit mod la aceasta.

Felul atitudinilor. Autori ca R.Muchielli; P. Popescu -Neveanu; R.Lafon, H.Pierron s-a citat de M.Epuran (2001) citati,descriu urmatoarele tipuri de atitudini:

- postura corporala cu pozitie preparatorie a corpului. In sport: pozitiile de start, pozitiile fundamentale din tehnica sporturilor sau postura "agresiva" adaptata pentru intermedierea adversarului;

- opinia, ca modalitate de a intelege si exprima unele idei, "luarea de       pozitie" fata de fenomene sau persoane.

- caracteristica a exercitarii voluntare a unui rol ca raspuns la o situatie: constiincios, incordat-degajat, tolerant-sever etc.

- caracteristica constanta si involuntara a exercitarii rolului in situatii diete-agresiv, amenintator, critic, democratic, aruprehensiv, descurajant etc.

- predispozitie generala de a adapta o anumita pozitie sau judecata, de a reactiona intr-un anumit mod.

Atitudini specifice din sport, dupa M.Epuran (2001) pot fi: -atitudini generale si comune din:

            -   antrenament si concurs

            -   atitudini fata de antrenor si arbitri

            -   atitudini de respingere

Lista unor atitudini specifice din sport

GENERALE SI COMUNE

posturi, pozitii de baza si derivate

stari preparatorii perceptive, interpretative, decizionale

stari preoperatorii motorii (montaje motorii)

convingeri, idealuri, motivatie, aspiratii

In antrenament

- disponibilitate pentru efort

- dorinta de progres

- cautarea noului

- cooperare pentru progres

- orientare spre sarcina

- orientare spre performanta

- ajutorarea altora

- autoevaluare obiectiva

- activism

- disciplina

In concurs:

- dorinta de victorie

- orientare spre performanta

- incredere in sine

- combativitate / agresivitate

- teama de succes / esec

- anticiparea situatiilor

- mobilizare pentru efort

- cooperare cu pertenerii

- orientare spre sarcina

- mobilitate la evaluarea situatiilor,

  spirit critic si autocritic

- dorinta de autoafirmare

- disponibilitate de a prelua riscuri

- acceptarea insuccesului / esecului

- disponibilitate de a face fata

  solicitarilor, de a suferi; rabdare

- respect fata de spectatori

- fair-play 

Fata de antrenor

- incredere

- cooperare

- comunicare

Fata de arbitri

- acceptare

- incredere

ATITUDINI DE RESPINGERE fata de:

fumat, excese sexuale si alimentare, nerespectarea regimului de munca si odihna, conduitele necivilizate, incorecte si imorale, agresivitate instrumentala.

Motivatia cu atitudine specifica. T.Newcomb (citat de M.Epuran 2001) apreciaza ca atitudinile sunt insotite de motive si ca intensitatea variabila a acestora depinde de motricitate la intriseca.

            "Motivitatea este totalitatea mobilurilor interne ale conditiei, inascute sau dobandite, constituie sau inconstituie, simple trebuinte biologice sau idealuri abstracte" (AL. Rosca 1943)Motivatia ca si atitudinile sau " conceptia despre lume si viata sunt produse psiho-sociale. Ele depind de, educatie,de ambianta sociala si de moralitatea educatorilor. (M. Epuran 2001)



Manno R., - Bazele teoriei antrenamentului sportiv, publicata de C.C.P.S., Buc., 1996 pg. 9-24.

· Manno R., - Bazele teoriei antrenamentului sportiv, publicata de C.C.P.S., Buc., 1996 pg. 9-24.

·  Manno R., - Bazele teoriei antrenamentului sportiv, publicata de C.C.P.S., Buc., 1996 pg. 9-24.

5 R. Manno - Les bases de l`entrainement sportif, C.C.P.S. Bucuresti 1996 pag. 9-24.

·  Manno R., - Bazele teoriei antrenamentului sportiv, publicata de C.C.P.S., Buc., 1996 pg. 9-24.

·   Manno R., - Bazele teoriei antrenamentului sportiv, publicata de C.C.P.S., Buc., 1996 pg. 9-24.






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Sport




IMAGINEA DE SINE A SPORTIVULUI DE PERFORMANTA
Caracteristicile motricitatii pe diferite etape de varsta
Fiziologie sportiva
REFERAT LA GIMNASTICA - CUMPANA
METODICA INVATARII ELEMENTELOR DE BAZA ALE SARITURILOR IN APA
Program de Stretching
Inotul - activitate oportuna pentru studentii invalizi din mai multe motive
Interdependenta dintre educatia fizica si sport la nivel macrosocial si aplicabilitatea selectiei in tara noastra
Sistemul Mijloacelor Educatiei Fizice Si Antrenamentului Sportiv
OBIECTIVELE EDUCATIEI FIZICE