Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Satisfactia de a face ce iti place. ascensiunea în munti, pe zapada, stânca si gheata, trasee de alpinism


Alpinism Arta cultura Diverse Divertisment Film Fotografie
Muzica Pescuit Sport

Muzica


Index » hobby » Muzica
» Vittorio Parisi - discografie


Vittorio Parisi - discografie




Vittorio  Parisi : 1892

            In vechea piata napolitana cu produse de pescarie denumita:”’a pret’’o pesce”, in anii 20, se desfasura o ciudata disputa. Cauza provocarii acestei dispute intre vanzatorii de peste nu era Gadus morhua (merlucius), chefalii, sau sparosii (Sargus anularis) ci vocile a doi mari interpreti ai canzonei napolitane foarte populari in acel timp: Salvatore Papaccio si Vittorio Parisi.

Vanzatorii de peste grupati in dreapta erau ”papacciani” iar cei din stanga ”parisiani”. Se repeta astfel, chiar si intre tejghelele excelentului comert acvatic, o apriga rivalitate artistica ce a caracterizat viata celor doi cantareti. Publicul tinea parte mereu unuia sau altuia, cronometrand acuta cea mai lung tinuta si dezlantuind discutii inflacarate in sustinerea suprematiei propriului preferat.    



            Inafara scenei Papaccio si Parisi erau, de fapt, legati printr-o profunda prietenie, in ciuda faptului ca uneori apareau mici neintelegeri, chiar conflicte, cauzate temporar mai ales din antagonismul profesional. Cu Gennaro Pasquariello, cei doi rivali-amici, au format faimoasa triada ”P” (din initialele numelui lor) care a dominat panorama interpretativa a lumii cantonetistice partenopeene. 

Fiu al lui Federico si Maria Matania componenta a cunoscutei familii de pictori si ilustratori, VITTORIO PARISI  s-a nascut la Napoli in 28 februarie 1892, precedat de fratele sau Pasquale  (critic muzical, autor al cartii: ”Pentru a iubi muzica”  si a unui studiu despre viata lui Roberto Bracco), si de surorile Adele si Margherita

 

Educat si veghiat intr-o ambianta familiala senina, de buna traditie artistica si culturala, Vittorio a crescut in conditii favorabile dezvoltarii talentului sau. Cu cei mai apropiati si fideli tovarasi de joaca si de ”strengarii” copilaresti, (varul Mario Natania si Gennaro Napoli, stimat compozitor), el schita amuzante improvizatii teatrale care contribuiau la instaurarea unei atmosfere pline de verva in casa Parisi.

            Atras de lumea liricii, artistul a inceput de tanar sa frecventeze stalul Teatrului San Carlo, pentru a aprofunda cunostintele sale muzicale.

Cand a decoperit ca poseda o deosebita predispozitie pentru canto si o voce limpede si fermecatoare, s-a decis sa-si imbunatateasaca datele native studiind circa cinci ani cu maestrul Perillo.

            Debutul sau oficial de cantaret a avut loc, in opinia unor texte de autoritate indiscutabila, in 1919, la Teatrul La Pergola din Florenta unde a interpretat rolul contelui Almaviva din Barbierul din Seviglia de Rossini, alaturi de Galeffi (Fiorello), si Capsir (Rosina).

O versiune diferita, provenind din izvoare demne de luat in seama, ale familiei, atribuie debutul sau cu un an mai inainte de 1919, in rolul (iubit de Caruso) ”Nemorino” din ”Elisir d’amore” de Gaetano Donizetti.

Apartinand categoriei de asa zisii ”tenori de gratie” Vittorio Parisi a desfasurat o promitatoare cariera operistica, cantand la Venetia, Roma, Bologna, si la San Carlo din Napoli, alaturi de parteneri de faima internationala (Stracciari, De Hidalgo, Toti dal Monte).      

El a avut satisfactia sa calce pentru prima data pe scena legendarului teatru din orasul sau la data de 19 martie 1921, cu ocazia reprezentarii operei ”Barbierul din Seviglia” dirijata de Mascheroni si reluata apoi in luna aprilie a anului urmator. 

            In vara anului 1922, Cavalerul Francesco Fiola titular al Editurii muzicale ” La Canzonetta”, a organizat, ca de obicei, o serie de auditii pentru lansarea unor noi canzone. Prima din intalnirile prevazute de editor a avut loc la 18 august la Teatrul Bellini din Napoli, unde au fost prezentate, cu succes, doua noi creatii: ”Brinneso” (L.Bovio--N.Valente)  interpretata de Pasquariello si ”Silentio Cantatore”(L.Bovio—N.Valente) interpretata de Papaccio.

Acesta din urma, prada unei crize de nostalgie cauzata de morbidul atac asupra orasului sau, s-a facut indisponibil pentru urmatoarea auditie ce urma sa aiba loc la Teatrul Margherita din Roma. 

            Neasteptata renuntare a lui Papaccio, i-a dat oportunitatea lui Vittorio Parisi, de a accede in lumea cantonetei. Intr-adevar, cand Fiola a fost constrans sa caute un inlocuitor valoros pentru mult laudatul Papaccio, compozitorul Evemero Nardella i-a sugerat sa-l aiba in vedere pe tanarul Parisi, reintors dintr-o stagiune lirica plina de succese. Contactat in mare graba, tenorul s-a aratat aproape scandalizat de propunerea de a neglija operele lirice in favoarea ”cantonetei”.

            Pentru a-l convinge, Nardella a trebuit sa insiste indelung, amintindu-i ca multi artisti de matrice clasica si-au dat geniala lor contributie cantonetei napolitane, in frunte cu Caruso. Pentru a nu se incapatana intr-un refuz categoric, Vittorio a pretins, convins ca va obtine o negare, acelasi exorbitant onorariu perceput de Papaccio…. 500 de lire.

Casa Editoriala La Canzonetta, dimpotriva, a acceptat. Debutul cantonetistic al lui Vittorio Parisi la Teatro Margherita cu piesa ”Silenzio cantatore” a fost primit de publicul roman cu calduroase si prelungite ovatii. Ca urmare a acestei imediate gratificatii, cantaretul s-a introdus definitiv in fascinanta lume a canzonei napolitane, dedicandu-se cu aceeasi seriozitate si cu aceeasi obligatie, pe care pana atunci a risipit-o in arta lirica. 

Era inca in 1922 cand a lansat cu succes ”’E pparole d’’o core” (Domenico Furno—G.Capolongo) la Teatrul Politeama.  Anul urmator, la Cinema—Teatru Santa Lucia, publicul a raspuns cu acelasi entuziasm ascultand: ”Maria ’a Rigina ’e Napule” de autorii ( Emiliano—Buongiovanni) si”Tutt’’e Marie” (R.Ferrero-Correra—F. Albano)  prezentate de tenor cu ocazia unei serate organizata de Editura Santa Lucia. Apoi artistul a debutat si in discografie, inregistrand diferite bucati napolitane pentru Phonotype Record, apartinand fratilor Raffaele si Americo Esposito.   




            In 1924, in timpul unui scurt turneu in Statele Unite, Vittorio Parisi a avut si ocazia sa imprime un disc (astazi foarte rar) pentru ceremonialul ”Italian Style” continand bucatile: ”Ll’ora dell’appuntamento” (S. Di Giacomo—F.Albano) si ”T’aggia lassa Maria” ( B.U.Canetti—N.Valente). Este usor de imaginat cu ce frecventa s-au succedat obligatiile cantaretului—revelatie, uneori contestat de impresari, autori si gestionari de teatru.

            Ziaristul Francesco Cangiullo, in cartea sa ”Addio mia bella Napoli” povestea ca Vittorio, fidel asertiunii filozofice: ”tot ce lasi este pierdut”, s-a aratat dispus cate putin si oriunde sa cante,  in Italia si in strainatate (Egipt, Brazilia, Argentina, Anglia) precum si la onomastice ocazionale sau la botezuri.

            Destul de des renastea rivalitatea cu Papaccio, mai ales atunci cand in cursul auditiilor de la Piedigrotta, cei doi cantareti trebuiau sa se expuna confruntarii directe care stimula participarea publicului, inflamand disputa intre ”parisiani” si ”papacciani”.

Multe canzone ale epocii au fost lansate cu mare succes de Parisi.

Printre cele mai cunoscte amintim:   ”Qui fu Napoli” (E.Murolo—E.Tagliaferri); ”Chella d’ ’e rrose” (B.U.Canetti—Rodolfo Falvo)”Nun me scetate” (E.Murolo—E.Tagliaferri); ”Dicitencello vuje” (E.Fusco—Rodolfo Falvo);”Anema nera” (B.U.Canetti—N.Valente); si ”Na sera ’e Maggio” (G.Pisano—G.Cioffi). 

Chiar si in sectorul discografic el a reusit intotdeauna sa obtina rezultate excelente, in perioada in care a imprimat in  exclusivitate, pentru o remarcabila industrie de vinil: ”La voce del Padrone”. Gratie celor 78 de turatii imprimate cu eticheta ”Grammofono” de importanta multinationala, pasionatii pot chiar si acum sa asculte, bine reproduse, unele din capodoperele sale interpretative, printre care: ”Tre parole” (F.Fiore—E.Nardella); ”E penziere” (C.Letico—E.Nardella); ”Torna” (P.Vento—N.Valente); si ”Ammore canta” ( E. Murolo—E.Tagliaferri).

Foarte admirat de publicul feminin, Parisi s-a facut protagonistul multor relatii amoroase, deseori relatate de cronicile trandafirii ale epocii, dar in nici una dintre femeile frecventate nu a intrevazut tovarasa ideala de viata. Inconjurat de iubirea surorilor, de nepoti si de zeloasa matusa Amalia, el a trait in splendidul apartament din interiorul vilei Haas din Via Cimarosa, unde, in mod frecvent, se reuneau cei mai dragi prieteni, legati de lumea canzonei si a artelor.

In timpul concursului de la Piedigrotta din 1939, cantaretul s-a produs pentru prima data interpretand o piesa din compozitiile sale.”Serenata all’ antica” scrisa in colaborare cu Ugo Matania, pictor si executant de coperti la ”Mattino illustrato”.

In anii turbulenti din 40, popularitatea lui Parisi a suferit o flexiune. Artistul, inzestrat cu un caracter extrem de sensibil, acuza cu sila lovitura, incepand sa manifeste nesiguranta si preocupare pentru batranete. 

            In perioada caracterizata de conflictul mondial si de bombardamente, el, asezat intr-un colt al adapostului antiaerian, gasea mangaiere in a transfera nelinistea si tristetea in versuri incarcate de nostalgie si neincredere.

            Razboiul i-a adus si importante pierderi economice datorate crahului financiar si in obligatiunile de stat (care ininte ii aduceau circa 6000 de lire lunar) si in care tenorul investise un capital urias reprezentand castigurile realizate in decursul carierei sale remunerate.

            Ultimele inregistrari discografice ale lui Parisi, efectuate in anul 1946, (pentru Fonit Cetra, au fost: ”Bona fortuna” (N. De Lutio—G.Cioffi), ”Via nova”  (E.Bonagura—G.Cioffi) si ”Vierno” (A.De Gregorio—V.Acampora).   

            In 1951, amenintat de tulburari cardiace, a abandonat definitiv scena, dedicandu-se poeziei si invatamantului de canto. (Elevul sau predilect a fost Sergio Bruni). In primele zile ale lui iulie 1955, a fost publicata cartea sa ”Fattarielle ’e ll’eta” continand o culegere de impresii poetice, ilustrate de nepoata sa Tullia Matania.

In ziua de 12 ale aceleiasi luni, la varsta de 63 de ani, din cauza unui infarct cardiac, Vittorio Parisi s-a stins, murmurand surorii Margherita o ultima fraza cu blandete: ”Stutta ’a luce, me sto’ addurmenno”. ((Stinge lumina, stau sa adorm). 






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Muzica




Tito Schipa (compozitor de operete, muzica sacra, cantone)
Domeniul (campul) de audibilitate
REPERTORIU FUNEBRU
Tenorii preromantici - Grupul tenorilor de forta
Raffaele Viviani - biografie - viata si opera
ISTORIA MUZICII
INSTRUMENTE CORDOFONE
Registrele sonore
Versul popular cantat
Armonia si creatia improvizata a unei linii melodice