Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Satisfactia de a face ce iti place. ascensiunea în munti, pe zapada, stânca si gheata, trasee de alpinism


Alpinism Arta cultura Diverse Divertisment Film Fotografie
Muzica Pescuit Sport

Muzica


Index » hobby » Muzica
» Tenorii Wagnerieni - Figura tenorului wagnerian


Tenorii Wagnerieni - Figura tenorului wagnerian




Tenorii Wagnerieni:

            Figura tenorului wagnerian a inceput sa se contureze cu deosebire, intre 1870 si 1880, cand operele lui Wagner au intrat in mod stabil in repertoriul marilor teatre germane si austriece. Unul din primii cantareti care a capatat trasaturile asa zisului ”heldentenor”(erou), a fost:

 

Albert Niemann: (Erxleben 1831—Berlin 1917). La inceput corist si comprimar la Dresda in 1849, a trecut la Opera din Halle in 1852, si putin dupa aceea, la Stoccarda.(Stuttgart). In 1854 la Isterburg, Niemann a fost protagonist in ”Tannhäuser”, iar in 1855 s-a indreptat spre Paris pentru a se perfectiona cu Duprez.




            A cantat apoi in alte teatre germane, printre care cel din Hanovra, Propus de Wagner ca protagonist in Tannhäuser cu ocazia primei executii pentru Paris, (Opera 1861), s-a intors apoi la Hanovra unde in 1862 a interpretat ”Faust” de Gounod, (prima executie locala).

            In 1866 a fost angajat la Hofoper din Berlin, unde, timp de 22 de ani , a alternat opere ca: ”Idomeneo” de Mozart,”Fidelio”,”Profetul”, ”Ernan”si ”Aida”,  cu”Tannhäuser”,”Lohengrin”,Walkyria” (in care a fost primul Siegmund la Bayreuth in 1876), si ”Maestri Cantareti”

.In 1886-87, a aparut si la Metropolitan din New-York, in ”Walkyria”,”Fidelio” si ”Tristan si Isolda”.

            Niemann, avea inainte de toate fizicul tenorului erou, fiind dotat cu o statura impunatoare. A fost deasemenea un actor a carui recitare era, pe cat de nobila, pe atat de sobra. Ca si cantaret a fost obiectul diferitelor critici. I-a lipsit capacitatea de a folosi mezza-voce, iar timbrul prezenta unele inegalitati. Avea insa o extraordinara forta si o frazare foarte viguroasa, ramanand idolul publicului berlinez pana la retragere.(1888).

            Daca Niemann a fost o institutie la Berlin, un alt tenor a fost identic la Wiena:

Gustav Walter: (Bilin 1834—Viena 1910). Era originar din Boemia..

In 1855 a debutat la Brno cu ”Lucia de Lammermoor”.Trecut in anul 1856 la Hofoper din Viena, a participat la prime executii locale de ”Lohengrin” (1858), ”Olandezul zburator” (1860), ”Maestrii  Cantareti”(1870), si ciclul ”Ringului”(Loge, 1878).

            Un foarte abil si stilizat cantaret, chiar daca nu era dotat cu mijloace vocale de exceptie, Walter a pus in valoare frazarile sale rafinate, in primii cincisprezece ani petrecuti la Viena in ”Don Juan”, in ”Mignon” si in ”Romeo si Julietta” de Gounod.

            In jurul anului 1875 –sau chiar cu cativa ani mai inainte, dupa unii critici—a inceput declinul. Vocea a devenit nazala, pierzand si acutele,  Walter fiind constrans sa recurga in mod sistematic la falset .Totusi a fost activ pana in 1887, sustinut de afectiunea pe care publicul vienez i-o purta. Nu mai putin drag vienezilor a fost tenorul:

Hermann Winkelmann:( Brunswich 1848—Viena 1812).A debutat la Sonderhause in 1875, cu Trubadurul”, trecand apoi la  Leipzig, Hanovra, Darmstadt si Hamburg, (1878—1883), unde a fost Loge in ”Aurul Rinului”(1878), iar in ”Crepusculul zeilor” Siegfried (1879), si Tristan (1882),  in primele executii locale. 

            In 1882 s-a facut cunoscut la Drury Lane din Londra in (Tannhäuser, Lohengrin, Tristan, Walter dinMaestrii Cantareti”), si in acelasi an, in alternanta cu Heinrich Gudehus, a fost primul ”Parsifal” la Bayreuth. In 1883, a fost ”Tristan” la Hofoper din Berlin, cu mult succes, si cu acelasi personaj a debutat si la Hofoper din Viena unde a fost confirmat pana in 1906.

            La Viena, Winkelmann, pe langa rolurile de tenor wagnerian (a cantat si Rienzi”in 1898)  s-a produs in opere de Goldmark, si de Spohr, si a luat parte la prima executie locala cu ”Cidul” de Massenet si ”Otello” de Verdi.





            A fost  mereu apreciat in ”Tristan” si ”Fidelio”dar a fost foarte aspru judecat de corespondentul de la ”Teatro illustrato” cand, in 1888, a vrut sa se masoare cu ”Belisario” de Donizetti.  In general criticii italieni nu  prea agreau cantaretii de limba germana (cum nu erau agreati nici de Verdi, care ii considera doar niste gimnasti care se intreceau in exercitii de forta), si deja in 1887, in ”Teatrul ilustrat” se scria despre Winkelmann ca avea sunete bass-baritonale, registrul central slab si fara caracter, iar in acut, doar cateva note stralucite dar guturale.

De altfel, era bine doar patru seri din zece. In ciuda acestora, a fost foarte bine apreciat ca ”heldentenor”, dar nu numai de publicul vienez, pentru ca s-a intors la Festspielhaus din Bayreuth in 1884 si 1886, in (Parsifal), in 1888 (Parsifal si Walter), si in 1891 (Tannhäuser).

Franz Nachbaur: (Giessen 1830—Monaco 1902). A fost un element fundamental la Hofoper din Monaco. A studiat cu diferiti maestri (printre care Francesco Lamperti la Milano), si din 1857 pana in 1867, a cantat in diferite teatre, incluse fiind cele din Köln, Passau, Hanovra, Praga si Darmstadt. Din 1868 pana in 1890 s-a stabilit la Hofoper din Monaco, timp in care a cantat in saptezeci si doua de opere diferite.

            De retinut!  Verdi a dezaprobat aceasta tendinta a cantaretilor germani de a invata cel mai mare numar posibil de opere, fara sa se preocupe prea mult de felul cum le si canta.

Nachbaur era mai dotat vocal decat Walter, si mai tehnic decat Niemann  sau Winkelmann. Avea un timbru mai delicat si stralucitor, cu o mare intindere. Mai mult decat un tenor eroic (heldentenor) a fost un tenor liric, care a contribuit la raspandirea repertoriului wagnerian, fie cu cele mai bune executii a ”premierelor” cu ”Maestrii Cantareti” sau cu ”Aurul Rinului”, (Monaco 1868, si 1869, Walter si Froh), fie cu magistralele interpretari de ”Lohengrin”, uneori cantat in italiana, ca la Apollo din Roma in 1878 si la la Moscova in 1887.

            Nachbaur, care printre altele, in 1876, a aparut ca oaspete la Stadttheater din Hamburg pentru prima executie locala cu ”Aida” ,a fost si un rafinat interpret in ”Faust”, ”Romeo si Julietta”, ”Muta din Portici”, si dupa unele lexicoane, calul sau de bataie, mai mult decat ”Lohengrin”, a fost Capelou din ”Postillon de Lonjumeau” de Adam.

Heinrich Vogl: (Au Monaco 1845—Monaco 1900), a fost un alt element fundamental la Hofoper din Monaco, debutand in acest teatru in 1865 cu ”Freischütz”, de Weber, unde a cantat pana in 17 aprilie 1900 executand la aceasta data ”Paiate” (in care era deja Canio din 1893 cu ocazia primei reprezentatii locale). La patru zile dupa acest spectacol, a murit pe neasteptate.

            Vogl a avut in repertoriu: Ifigenia in Aulida” de Gluck (Oreste), ”Don Juan”, ”Nunta lui Figaro” (Alamviva, dupa o veche traditie care incredinta acest personaj tenorilor baritonali), ”Fidelio”, ”Favorita”, ”Profetul”si ”Otello”, (prima executie pentru Monaco 1888). Dar a fost si unul din primii tenori germani care s-au dedicat prevalent lui Wagner. A fost Loge si Siegmund la Monaco in premiera cu Aurul Rinului” si ”Walkyria” (1869 si 1870) si a cantat la Bayreuth din 1876 pana in 1897,

(Loge, Parsifal, Siegmund si Tristan).

            In 1881, la Victoria Teather din Berlin, a fost Loge, Siegmund, si Siegfried, in premiera locala cu Tetralogia ”Inelul Nibelungilor”. In 1882 a cantat la Londra in rolul loge si Siegfried.  Vogl a fost considerat ca cel mai bun Tristan care s-a auzit dupa Schnorr von Carolsfeld. Avea o voce nu foarte frumoasa dar robusta pe centru, stralucitoare, iar in perioadele mai bune  chiar supla, ceea ce i-a permis sa fie un foarte bun Don Ottavio din ”Don Juan”.

            Foarte incisiv si dramatic in cantul declamatoriu, a fost si un foarte renumit Loge, un personaj cu o splendida reprezentare scenica. Incepand din 1887, s-a aflat in declin. si in ciclul reprezentatiilor wagneriene  date la Monaco in 1895, vocea lui parea intolerabila unor critici straini. Dar Vogl a fost sustinut atat de criticii locali, cat si de afectiunea publicului. Bun executant al muzicii de camera si sacre, a compus opera ”Der Fremdling” (Strainul), reprezentata la Monaco in 1898.




Un renumit tenor wagnerian nu putea sa lipseasca mai ales de la Hofoper din Dresda:

Heinrich Gudehus: (Aaltenhagen 1845—Dresda 1909). A debutat la Hofoper din Berlin in 1871, cu ”Jessonda” de Louis Spohr (Nadori) si ”Flautul fermecat” de Mozart, (Tamino). A fost apoi la Lübeck, Freiburg, Bremen, si in 1880, a debutat la Hofoper din Dresda in Lohengrin”. Aici a ramas pana in 1890, participand la primele executii locale cu ”Tristan si Isolda” (1884), ”Siegfried” (1885), ”Walkyria” (1885), si revenind ca oaspete in 1892 si 1895 in (”Siegfried”, ”Profetul”, si ”Aida”)

            In 1882, la Festspielhaus din Bayreuth, a fost alternativ cu Winkelmann, primul protagonist din Parsifal”, opera reluata la Monaco in 1884, intr-o reprezentatie privata rezervata lui Ludwig de Bavaria. Gudehus a revenit la Bayreuth in 1886, 1888, si 1889, (Tristan, Walter, Parsifal),

            In 1884 s-a facut cunoscut la Covent Garden din Londra, (Max din Freischütz,Lohengrin, Tannhäuser, Walter), si in acelasi an a revenit in capitala engleza, la Albert Hall, unde a interpretat ”Parsifal” sub forma de concert.

In 1890-91, a fost la Metropolitan din New-York, adaugand la obisnuitul repretoriu wagnerian, Fidelio”, Hughenotii” si ”Profetul”. Ca si Nachbaur, Heinrich Gudehus a configurat, mai mult decat un heldentenor, un tenor cu caracter liric. Vocea era cuprinsa intre Do de sub portativ pana la Re bemol 4. iar timbrul avea o amprenta melancolica, facand sugestive unele fraze din Tristan si Parsifal.

            In legatura cu ”premiera” de Parsifal cantata alternativ cu Winkelmann, Giuseppe de Panis in articolul”Concertele populare si Teatrul Regio din Torino”, l-a gasit pe Gudehus mediocru in primul act, insuficient in al doilea, dar foarte bun si mult superior colegului sau, in actul al treilea.Germania a mai avut inca un ”heldentenor”, bun de export, ca sa spunem asa:

Max Alvary: numele in arta al lui Maximilian Achenbach, (Düsseldorf 1856—Grosstabarz 1898), A debutat la Weimar in 1879, ca protagonist in ”Alessandro Stradella”de Flotow; a cantat cativa ani in alte teatre germane; din 1885-86 pana in 1888-89, a cantat la Metropolitan din New-York, interpretand ”Carmen” (opera de debut),”Euryanthe”,Fidelio” ”Faust”, dar a obtinut un mai mare succes in repertoriul wagnerian, si mai ales ca protagonist in ”Siegfried”.

            Potrivit celor scrise de un corespondent al publicatiei ”Teatrul ilustrat”, care l-a auzit la Monaco in ”Tannhäuser” in 1881, Alvary avea o voce cu un timbru clar, nu prea puternica, mai degraba rece si recita rau.

Era insa foarte frumos si avea de partea sa publicul feminin, Se pare totusi ca in ”Siegfried” cantat la New-York in cursul stagiunii 1887-88, studiase in profunzime personajul si l-a interpretat in mod splendid, mai ales in scena atelierului.

            Reintors in Europa, a cantat ”Cavaleria rusticana” la Hamburg (1891), si din 1892 pana in 1894, a fost auzit la Covent Garden si la Drury Lane distingandu-se ca Siegmund, Tristan si mai ales  Siegfried.--- S-a retras din motive de sanatate, in 1897.







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Muzica




Sistemul octavelor
ALTE DIALECTE MUZICALE
Forme specifice ale vietii afective interesand in mod deosebit muzica
Ermete Alessandro Mario: 1884 — (Giovanni Ermete Gaeta) - biografie
Modurile pentatonice
Helge Rosvaenge (Copenhaga 1897—Monaco 1972)
Inlantuiri mai complexe de acorduri diatonice
Exercitii pentru realizarea improvizatiei armonice
Cantona napolitana de–alungul secolelor
Tenorii Wagnerieni - Figura tenorului wagnerian