Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Satisfactia de a face ce iti place. ascensiunea în munti, pe zapada, stânca si gheata, trasee de alpinism


Alpinism Arta cultura Diverse Divertisment Film Fotografie
Muzica Pescuit Sport

Muzica


Index » hobby » Muzica
» Romantismul muzical


Romantismul muzical


ROMANTISMUL MUZICAL

                                   

                                                             '' Romantismul este un fapt de suflet '[1]

                                                                                                   Victor Hugo



Generalitati:

                      Secolul al XIX-lea  -'secolul natiunilor' [2]- cunoaste o intensa efervescenta cultural  si  mari  tulburari  sociale,  care  au  semanat  nesiguranta  si  neliniste in sufletul oamenilor, dar si patosul si avantul creator. In toate tarile  europene  razbate suflul libertatii si al dezrobirii nationale, izvorat din nevoia  descatusarii  spiritelor  de toate oprelistile ce-l inlantuie pe om, stare favorabila afirmarii romantismului.

         Aparut  la  hotarul  secolelor  al  XVIII-lea  si  al  XIX-lea,  curentul  romantic  a izbucnit ca o flacara din  dezamagirea  urmarilor  Revolutiei  franceze  si  a  revenirii absolutismului   in   Europa.    Spiritele  liberale   si-au   pierdut    toate sperantele. Mentinerea inegalitatilor a adancit deziluzia si nemultumirea  artistilor,  determinand uneori renuntarea la lupta si refugierea in zone departate de  lumea  inconjuratoare.

         In acele vremuri, unele idealuri ale romanticilor  aveau  un aspect iluzoriu, ele adresandu-se fie viitorului, fie idealizarii trecutului medieval. Artistul romantic manifesta o atitudine de nonconformist fata de societatea vremii, pe care dorea sa o inlature sau sa o imbunatateasca. Acest dezacord provenea si din sentimentul zadarniciei tuturor lucrurilor, al melancoliei bolnavicioase, fapt ce motiva insingurarea artistului. Romantismul izvoraste nu numai din acest refuz de a  accepta  lumea,  ci  si  dintr-o actiune indepartata impotriva artei  pseudo-clasice,  dominate  de  canoane  formale stricte.

        In mod curent, termenul romantic este uzitat pentru a desemna o opera, apartinand epocii romantice, o atitudine creatoare dominata de afectiv, opusa obiectivismului clasic, sau un stil opus echilibrarii, simetriei si claritatii clasice[3].

       Opunandu-se artei clasice, incorsetata de canoane, romanticul a gasit un refugiu in trecutul medieval, exaltand virtutiile cavaleresti. De aceea, legenda medievala a Nibelungilor, a lui Tristan si Isolda, Lohengrin, Tannhäuser, Parsifal au fost reluate de romantici. Adesea istoria Evului Mediu se impleteste cu legenda. Tipic este subiectul operei “Tannhäuser” de Wagner,unde fapte istorice se impletesc cu mitul german si cu tema crestina. In legenda,dominata de fantastic, artistul romantic isi da  frau liber nazuintelor sale.

     Un alt loc de refugiu pentru romantici a fost “natura, cu peisajul ei singuratic, neintinat de mana omului[4]. De fapt era o atitudine de protest impotriva orasului si a burgheziei dominatoare. Romanticii idealizeaza viata satului, unde omul este mai aproape de natura, de izvorul sanatos al vietii. Uneori vad in natura personificarea divinitatii, alteori considera ca este locul unde salasluiesc fiinte supranaturale malefice (Loreley, Undine).

    Alta  evadare este  in spatiul exotic, cu o viata curata si ideala. Sentimentul naturii este pentru romantici un spatiu de puritate si un loc pentru cugetarile solitare. Inderptandu-se spre natura, spre viata omului simplu, artistii romantici descopera arta populara. Folclorul este considerat ca un vestigiu al trecutului si ca o experienta artistica mai apropiata de natura. Valorificarea folclorului aduce o seva noua in creatia muzicala, constituind un important element de regenerare a culturii muzicale si de accentuare a particularitatilor nationale ale popoarelor.

   Fata de spiritele clasice echilibrate, romanticii sunt firi exaltate, extravertite, care “traiesc fiecare eveniment si stare sufleteasca cu deosebita intensitate, incat simt nevoia sa-si comunice semenilor prea plinul lor sufletesc[5]. Ei privesc omul in rapot cu universul si accentueaza nuantele tragice ale existentei umane, dar manifesta, adesea, si momente de entuziasm in reactiile lor individuale.

  Subiectivismul romantic se adanceste in melancolie si in pesimism, alteori artistul se angajeaza in marile framantari sociale si in lupta pentru implinirea idealurilor omenirii. Aflat in dezacord cu realitatea, artistul romantic se simte singur, se inchide in nelinistile si visurile sale, care devin un izvor al creatiei artistice. “Asa se explica tendinta sa spre confesiune, spre analiza propriilor stari sufletesti”[6], care devin adevarate probleme cosmice. Se intelege de ce iubirea este una din temele preferate ale artei romantice.

   In istoria muzicii s-au succedat mai multe epoci romantice, caracterizate prin innoiri de continut si limbaj, ce negau canoanele epocii precedente: epoca trubadurilor, a madrigalistilor venetieni. Intalnim si tipuri romantice: Cl. Monteverdi din scoala venetiana, Ph. Em. Bach din scoala berlineza, sau elemente romantice numai in unele etape ale vietii unui compozitor: Glinka perioada de tinerete, Enescu in etapa configurarii stilului propriu. La alti autori descoperim trasaturi romantice in anumite genuri: Mendelssohn este romantic in uvertura de concert, lied si formele mici.




  Largirea sferei tematice si vibrantul suflu interior al muzicii romantice vor rupe echilibrul clasic al mijloacelor de exprimare. Ordinea si simetria, proprii stilului clasic sunt inlocuite cu o variata proportionare a frazelor si cu dese asimetrii. Schimbarile frecvente de masuri, ritmia foarte variata si contrastele ritmice ascutite dau o mare vitalitate tesaturii sonore. Melodica se diversifica cu linii simetrice, provenite din cantecul popular sau din dans, dar si cu desfasurari libere de tipul recitativului sau arioso-ului operei. Numeroase cromatisme si modulatii, ca si formule melodice necantabile de factura instrumentala, imbogatesc mult exprimarea muzicala, alaturi de dese tesaturi modale descoperite in folclor, in cantecul vechi sau in cel exotic.

  Armonia romantica largeste conceptual tonalitatii, parasind prezenta tiranica acelor trei functii tonale in favoarea celor secundare, modulatiile frecvente si insolite, alteratiile, armonia modala, toate contureaza o mare diversitate in cadrul organizarii tonale, pana cand armonia wagneriena va marca criza tonalitatii. Din acest moment de diluare tonala, in cultura muzicala se va cauta o noua modalitate de organizare sonora, mergandu-se pana la anihilarea tonalitatii.

  Mai putin cultivata in epoca romantica este polifonia, prezenta in creatiile religioase, unde limbajul muzical nu difera mult de cel al clasicilor. Odata cu imbogatirea armoniei, Wagner abordeaza procedeele polifonice, axand polifonia pe armonia cromatica.

  Limbajul   romantic  cunoaste   o  mare  varietate  coloristica  prin  dezvoltarea  si diferentierea elementelor de dinamica si de agogica[7].  Gama  variata  a  diferentierilor de nuanta, cu contraste  izbitoare,  permanenta  schimbare  (gradata  sau  brusca)  a tempo-urilor si alte procedee traduc un vibrant clocot, necunoscut clasicilor.  Paleta timbrala  imbogateste  mijloacele  de  exprimare.  Varietatea  timbrelor    orchestrei creste  nu   numai  prin   folosirea  unor   instrumente  noi   sau   prin   valorificarea  registrelor   extreme,   dar     si  prin   multiple   si   variate  combinari   de  timbruri  instrumentale, care largesc paleta orchestrala.

  In ceea ce priveste  arhitectonica  muzicala, se constata o largire sau o nesocotire a tiparelor  clasice.   Pastrand    in  mare  liniile  directoare  ale  arhitecturii  formelor traditionale,  romanticii  ascultand  de  clocotul lor interior mai mult decat de legile traditionale   ale  constructiei,  vor  transforma  sonata,  simfonia  sau  concertul  in poeme.   De  fapt,   subiectivismul   romantic  nu   era   compatibil   cu    amploarea, compozitorii apeleaza  la  marile  opere  literare.  “ Ei  traduc   ideile   acestora   prin mijloace care exprima trasaturi particulare dar, mai ales generalizand si  sintetizand ideile esentiale ale creatiilor  literare cu mijloacele expresiei muzicale”[8].

  Apelul la literatura a  prilejuit  abordarea unor teme cu  totul   deosebite   de   cele compuse in sfera ingusta a tematicii subiective.

  Individualismul   romantic  se  reflecta,  mai  cu  seama,   in forma libera de  orice constrangere in fantezie, unde  firul  conducator  este  imaginatia  autorului.  Bazata pe fantezie, genul “baladei” instrumentale contine si unele note epice specifice. Directionata tot de fantezie in desfasurarea   muzicala,  “rapsodia”  evoca  scene   din trecut cu ajutorul unor motive folclorice.

   Valorificare creatiei populare a generat si o extrem  de bogata creatie  de  lieduri, gen  care  are  la   baza  bogata  poezie  europeana.   Transpunerea  liedului   pentru instrument   a   dat   acele  forme  mici   – impromptu,   elegie,  cantec fara cuvinte, nocturna, legenda, moment muzical, noveleta, barcarola-   ca expresii muzicale ale confesiunii lirice.




  Limbajul   muzical   romantic  se  va  imbogati  si     prin tehnica   de   virtuozitate instrumentala”[9]. Paganini la vioara, Liszt la  pian, vor  crea   noi  formule muzicale, care vor solicita dotari exceptionale din partea instrumentistilor.

  Tendinta   spre  sincretism a  romanticilor a  generat o  mare  diversitate  in  genul operei  si  a  baletului.  In  aceste  genuri  se parasesc tiparele clasice de constructie mergandu-se pana la desfiintarea scenelor constituite stereotip din recitative, arii  si ansambluri, pana la dramaturgia wagneriana cu un flux muzical continuu.      Opera romantica, a carei dramaturgie se baza pe elemental melodic, ajunge la o  puternica expresivitate vocala, parasind treptat exhibitiile de virtuozitate vocala, ce  neglijau aportul  dramaturgic  al  orchestrei.  In  acest domeniu marile scrieri clasice isi  vor gasi  transpuneri  muzicale.  Oratoriul  constituie   acum   o   preocupare  mai putin predilecta a compozitorilor care,  pe  langa  tematica  religioasa  au  dat  genului  si lucrari cu tematica laica.

  Puternicul  curent  romantic  care  a  dominat veacul al  XIX-lea  prin  diversitatea tematica   si   variata   atitudine  a   artistilor,  a  creat  un    limbaj   nou  si  a  largit arhitectonica clasica.



[1] Constantinescu,Grigore,Romantismul in prima jumatate a secolului XIX,Conservatorul de muzica”Ciprian Porumbescu”,Bucuresti,1978,pag1;

[2] Pascu, George si Botocan, Melania, Carte de istorie a muzicii volumul I, Vosiliana, Iasi, 2003, pag 261;

[3] Pascu,George,Botocan,Melania,Carte de istorie a muzicii vol I,Vosiliana-98,Iasi,2003,pag263;

[4] Idem ,pag262;

[5] Pascu,George,Botocan,Melania,Carte de istorie a muzicii vol I,Vosiliana-98,Iasi,2003,pag263;

[6] Idem ,pag263;

[7] Pascu,George,Botocan,Melania,Carte de istorie a muzicii vol I,Vosiliana-98,Iasi,2003,pag264;

[8] Pascu,George,Botocan,Melania,Carte de istorie a muzicii vol I,Vosiliana-98,Iasi,2003,pag265;

[9] Idem ,pag265;






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Muzica




Genuri care au apartinut,ca origini,repertoriului pastoresc,dar si-au pierdut functia,avand o circulatie larga
Walking bass (prescurtat Walking)
Elemente de reprezentare grafica a intensitatii
O persectiva istorica asupra raporturilor dintre compozitie si improvizatie in muzica de jazz
Pietro mascagni si opera sa
Ritmul muzical
Corpuri (surse) producatoare de sunete
INSTRUMENTE MEMBRANOFONE
Bruckner - Viata si Creatia
Cantece de jale, dor