Hector Berlioz

Hector Berlioz

In prima jumatate a secolului al XIX- lea, in constelatia marilor compozitori romantici, alaturi de Chopin, Liszt, se afla Hector Berlioz |(1803- 1869), personalitate proeminenta a culturii muzicale franceze. Mediul, formatia si mai ales structura sa interioara au fost prielnice afirmarii elementelor romantice in creatia sa. In cultura muzicala romantica el se inscrie "ca un abil orchestrator si un maestru al muzicii cu program" .

S-a nascut in anul 1803, la Côte Saint André, un mic orasel din tinutul Dauphine, unde si-a petrecut copilaria si adolescenta sub atenta supraveghere a tatalui sau, medicul Louis Berlioz om cultivat si cu pasiune pentru cultura.

In 1826 se inscrie la Conservator unde studiaza compozitia cu Anton Reicha si Ferdinand Paer. Dupa mai multe incercari cu uverturile "Franc- Juges, Wawerly" si opt "Scene din Faust" obtine in 1830 Premiul Romei cu cantata romantica "Sardanapal". Din acelasi an dateaza si cea mai populara creatie a sa "Simfonia Fantastica", conceputa sub impulsul puternicei iubiri nutrite pentru actrita engleza Harriett Smithson.

Paralel cu simfoniile si cu lucrarile vocal-simfonice, Berlioz scrie opera, pe care incearca sa le reprezinte. Negasind suficient sprijin in Franta el a cautat succesul in alte tari. Sprijinit de Mendelssohn si Liszt dirijeaza incepand cu deceniul al patrulea numeroase concerte in Germania dar si in Austria, Italia, Rusia si Anglia fiind prezent in diferite capitole europene. In "Memoriile" sale constata cu amara tristete faptul ca: " Fara Germania, Boemia si mai ales Rusia as fi murit de foame in Franta de o mie de ori."

Creatia sa diversifica ca expresie strabatuta de frenezie romantica si de pitoresti descriptii este reprezentativa pentru muzica franceza asa cum cu un secol inainte Rameau si cum va fi marele Debussy.

Opera lui Berlioz nu este bogata in opusuri, insumand circa 30 de lucrari. De la primele creatii a dovedit un exces de imaginatie, exuberanta pasiune si nesocotirea canoanelor clasice.

"Romanticul Berlioz va tinde spre innoirea limbajului muzical si al formelor muzicale" . El nu a cautat cantabilitatea nici simetria ci mai ales plasticitatea emotionala, melodia sa fiind expresia sincera a emotiei sale si mereu ancorata in armonie si orchestratie. Chiar superba melodie atat de evocatoare a temei din "Harold" este indisolubil legata de timbrul violei. La fel tema din "Scena la camp", unde cornul englez ii da intreaga semnificatie.