Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Satisfactia de a face ce iti place. ascensiunea în munti, pe zapada, stânca si gheata, trasee de alpinism


Alpinism Arta cultura Diverse Divertisment Film Fotografie
Muzica Pescuit Sport

Muzica


Index » hobby » Muzica
» Franco Corelli (Ancona 1921—2004)


Franco Corelli (Ancona 1921—2004)




Franco Corelli (Ancona 1921—2004).

            A debutat la Spoleto in 1951 in Carmen cantand imediat dupa aceea la Opera din Roma Adriana Lecouvreur, revenind in 1953 cu Don Carlos. Intre 1954-1957, s-a aflat la Scala cu Fanciulla del Vest, Fedora, Paiate, facandu-se deja cunoscut si la Arena din Verona, la San Carlo din Napoli, avand in repertoriu si ”Norma, Aida, Tosca”.

            Nu stapanea inca o tehnica statornicita, avea un anumit ”vibrato” si dat fiind timbrul sau baritonal si tendinta sa dilate si sa forteze ”centrul”, s-ar fi crezut ca era destinat unei cariere de tenor central, cu predispozitii pentru opera verista.



            Dar adevaratul Corelli s-a dezvaluit la Scala in 1958 in Piratul. Cu toate ca, dupa uzul timpului, s-au adus taieturi drastice operei, a fost admirabila vigoarea cu care a dominat o tesatura foarte inalta, fara sa forteze de loc, executand o frazare larga si nobila, si emitand Do de piept, de o amploare uluitoare.

            In stagiunea urmatoare de la Scala, a fost un Ernani tot atat de splendid si un magnific Calaf, dar a convins mai putin in Trubadurul, pentru respectuoasa teama pe care Manrico i-o inspira. Doua alte mari prestatii ale sale la Scala au fost, in 1960-61, Poliuto si in 1961-62 Hughenotii.

Printre altele, Franco Corelli, avea o infatisare foarte frumoasa, si un fizic de invidiat,  exact ce ii trebuia pentru personajele romantice, iar in plus, stia sa cante ”legato”, sa diminueze sunetele dar si sa produca momente de avant navalnic.

            I se si spunea urmasul lui Lauri Volpi, (care in acea perioada era mentorul sau), iar in ceeace priveste reactualizarea operelor disparute era adevarat, dar cele doua voci nu aveau nimic in comun. Corelli, baritonal, nu avea puritatea cristalina a timbrului lui Lauri Volpi din perioada tanara, dar centrul sau era mult mai amplu. Poseda, printre altele,(si prin aceasta a fost un autentic fenomen vocal), un Do si un Re bemol 4, mai putin diamantine si divine ca ale lui Volpi, dar enorme, ca o revarsare ce parea ca se ingramadeste peste stalurile Scalei ca o cupola sonora,

            Ii lipseau totusi, accentul aulic, fantezia si varietatea culorilor ca si nuantarile celui mai bun Lauri Volpi. Si aici este bine sa fim in clar: din 1950 pana in zilele noastre, (data la care se scriau aceste randuri de autorul Rodolfo Celletti N.trad.), nici un tenor nu a putut sa egaleze in varietatea frazarii, in virtuozitate, in spectaculozitatea si capacitatea de a da relief cuvantului ”cantata”, diversii: Pertile, Schipa, Gigli, Lauri Volpi, Roswaenge, Tauber, Koslovski. Acestor tenori li s-a alaturat, numai in perioada de inceput, Di Stefano si Valletti.





            Corelli a avut probabil capacitatea de a egala pe cei mai buni colegi ai anilor Douazeci si Treizeci, dar tot mai mult ii lipsea, pe masura ce devenea celebru, indrazneala si aroganta tenorala.

            Adeseori, zilele de spectacol erau pentru el chinuitoare. In cea mai perfecta buna credinta, acuza indispozitii si raguseala, de fapt, inexistente; si pana in momentul de a se indrepta spre teatru se indoia ca va putea canta. In particular, era capabil de asemenea virtuizitati, pe care insa in scena tinea sa le evite. Chiar si unele comoditati care si le permitea (atacurile ”tarate” (usor atinse), portamentele ”glisante”), si care pe drept i se reprosau, depindeau mai ales de frica de a risca. 

            A doua parte a carierei lui Corelli, dupa ce deja l-au aplaudat marile teatre europene, s-a desfasurat in cea mai mare parte la Metropolitan din New-York, intre anii 1961 si 1975.

In ultimii ani s-a confruntat cu opere ca: Werthe” si Lucia, cu succes in primul caz, cu reusita indoielnica in al doilea.

            A abandonat, practic, scena in 1976, la primele semne, desi nu grave, de declin. A dat astfel o proba de respect pentru public si pentru el insusi, pe care altii, astazi, ar face bine sa o imite.






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Muzica




Categorii ale folclorului romanesc
Registrele sonore
SISTEME INTONATIONALE NETEMPERATE
INSTRUMENTE MEMBRANOFONE
Istoric despre aparitia si evolutia chitarei in timp
Franco Corelli (Ancona 1921—2004)
Referat Muzica Luchian Mihalea
Analiza Repertoriului Instrumental
Fenomenul artistic muzical in general
Producerea vibratilor