Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Satisfactia de a face ce iti place. ascensiunea în munti, pe zapada, stânca si gheata, trasee de alpinism


Alpinism Arta cultura Diverse Divertisment Film Fotografie
Muzica Pescuit Sport

Muzica


Index » hobby » Muzica
» Ermete Alessandro Mario: 1884 — (Giovanni Ermete Gaeta) - biografie


Ermete Alessandro Mario: 1884 — (Giovanni Ermete Gaeta) - biografie




Ermete  Alessandro  Mario : 1884 —

(Giovanni Ermete Gaeta)

Cel de al treilea reprezentant al poeziei napolitane s–a nascut – cum era si firesc – in orasul cantonetei, Napoli, in 5 mai 1884.

La inceptul activitatii sale aflam ca poetul se iscalea, in litere clare, cu numele si pronumele Giovanni Ermete Gaeta. El se considera capabil si aspira sa fie poet in limba literara italiana, dedicand multe din versurile sale lui Giosue Carducci (1835–1907), poetul national si civic, detinator al premiului Nobel 1906, care a cantat libertatea Italiei si eroii trecutului intr–o poezie clasica, solema, impregnata de un melancolic sentiment al naturii si de admiratie pentru antichitate. 



Alte versuri le–a dedicat memoriei omului politic Giuseppe Mazzini (1805–1872) unul dintre conducatorii miscarii de eliberare a poporului italian (Risorgimento)! De aici s–a iscat un mic incident: Poemul scris pentru Mazzini nu i–a placut lui Mario Rapisardi, un infocat adept al acestuia, care in replica i–a adresat lui Gaeta, cu titlul „dolce rampogna“ (dulce mustrare), un pamflet usturator. A fost un moment de deruta dar si de cotitura pentru tanarul poet care a hotarat ca de–acum incolo sa–si indrepte talentul spre poezia dialectala, adoptand tot odata in 1905 pseudonimul care avea sa devina faimos in intreaga lume: E.A.Mario. 

In legatura cu aceasta decizie scria celui mai bun prieten al sau, Alessandro Sachieri, ziarist in Genova: —„Mi–am schimbat numele ! Nu ma mai cheama Ermete, bunul meu Alessandro: ma voi numi Mario, pentru ca desi devenind un cantonetist imi propun sa fiu un cavaler al cantonei asa cum marele mazzinian a fost un cavaler al democratiei: si din ceea ce am fost voi pastra initialele numelor noastre : ma voi numi deci E.A. Mario. Iata, asa dar, explicat un pseudonim care a trezit atata curiozitate de–alungul timpului, in cei care nu–i cunosteau semnificatia.

Se aprecia ca in E.A. Mario se ascundeau, nu unul, ci zece artisti, alimentati de acelasi creier, de aceeasi inima, si toti prezenti intr–o mai mult decat unica si exuberanta individualitate fizica.

L–am prezentat pe poet ! Si l–am lasat pe cititor sa creada ca il are in fata  numai pe el, dublat de textierul cantonetelor, fiindca nu voiam sa raman doar cu un singur nume la acest capitol. E cazul acum sa fie dezvaluita si o alta latura la fel de valoroasa si prolifica a lui E.A. Mario, aceea de textier al propriilor sale melodii, ale celebrelor sale cantonete, dintre care daca as aminti numai una, atat de cunoscuta in interpretarea lui Luciano Pavarotti, ar fi suficient ca sa ne creasca parerea despre el.

   ( Sa nu se inteleaga insa ca, datorita acestui fapt trebuie apreciat compozitorul !) E vorba de:„Santa Lucia luntana“!  Cine oare n–o cunoaste, fiind  denumita si ”Imnul emigrantilor”?

Activitatea acestui poet si compozitor a fost vulcanica, „vezuviana“! Arta sa a fost flacara si foc: foc ce ardea mereu mai adanc, flacara mereu mai vie, in ciuda anilor implacabili care se ingramadeau unul peste altul.

De la primii pasi artistul a fost insemnat cu pecetea inconfundabila a geniului care i–a insotit pasii de–alungul timpului. Prins in euforia unei tinereti dionisiace, nici macar nu baga de seama ca anii treceau si s–a trezit in ultimele luni ale vietii ca toata daruirea, abnegatia, si sbuciumul sau l–au condus spre o nedreapta si compatimitoare imobilitate, pana lui frangandu–se pe ultima nota a ultimului vers. Dar ochii lui vii si inteligenti continuau sa exprime totul, mintea sa lucida si senina intuia totul.

Artistul este ca un sacerdot caruia sacrificiul ii da mai multa pasiune si avant, dupa importanta pe care o cere. Pentru el poezia si muzica a fost o „Evanghelie“, un act de credinta fara sfarsit, o devotiune absoluta si continua.

In istoria literaturii napolitane numele de E.A.Mario, cel ce s–a desprins de masa de lucru la varsta de 77 de ani, in 24 iunie 1961, a ramas pentru posteritate un fenomen unic de productivitate diversa si fecunda, de seceris bogat si de viguroasa afirmare. Succesele sale in dialectul napolitan se pot clasifica in trei grupe 1) versuri si  muzica, 2) numai muzica ,3) numai versuri, cuprinzand perioada anilor1904 – 1948.

 

VERSURI SI MUZICA:

Cara  mamma              (1904)              Serenatona (1920)

A Mergellina                (1905)              L’America (1921)

L’acquaiola nova         (1905)              Primavera deliziosa (1921)

Addo me vasa Rosa     (1907)             Canzone appassiunata (1922)

Ammore ’e femmena   (1908)              Se dice (1925)

Ammore capricciuso    (1909)              Napule signorsi (1927)

Core ’n campagna        (1909)              Il fu scugnizzo (1928)

Ammore guaglione      (1910)              ’O pate (1931)

Come se canta a Napule (1911)           Tammurriata muderna (1931)

Canzone napulitana     (1912)              Tammurriata nera (l944)

Strofette paesane         (1910)                                                  in lingua

Funtana all’ ombra       (1912)              Godi anche tu (1911)              

’A canzone ’e Santa Lucia (1913)       Gli alberi parlanti (1911)        

Io na chitarra e ’a luna (1918)             Sincerita (1911)                      

Maggio si’ tu!               (1913)              Stornelli sinceri  (1911)          






Casa e campagna         (1914)              Strofette amare (1912)

Serenata all’ imperatore (1915)            Canzone di trincea (1915)      

’A  gradiatela               (1916)              Ladra (1916)                           

Buongiorno a Maria     (1916)              Farfalla (1918)            

Canzona vesuviana      (1916)              La legenda del Piave (1918)   

Napule mio                  (1916)              Biondo fantasma (1919)         

Amor cunzento            (1917)              Le rose rosse (1919)               

O bbene                       (1917)              Vipera (1919)                         

Presentimento              (1918)              E l’edera sei tu (1920)            

Spuzarizio ncampagna(1918)              Soldato ignoto  (1920)

Ddoje serenate             (1919)              Balocchi e profumi (1929)     

Santa Lucia luntana     (1919)

NUMAI MUZICA

Addio giuventu            (1912)              Priggiuniero ’e guerra (1933)

Tu si’ comm’ ’a paloma (1913)           ”O vascio (1946

Tammurriata all’ antica (1914

Tammurriatella            (1915)              Gioia mia (1919)             In lingua

Aria serena                  (1918)              Color sincerita (1928)             

Napulitanamente          (1918)

’O festino                    (1918)              NUMAI VERSURI

’A canzone ’e Pusilleco(!919)

’A legge                       (1919)              Rumanzetta militare (1914) 

Il licordino                   (1920)              Casarella a Marechiaro (1917)

Serenata smargiassa     (1921)              Mandulinata a Surriento (1920)

Tanto piacere               (1921)              Napule e na canzone (1922)

Testamento                  (1921)              Mandulinata ’e ll’ emigrante (1923)

Carnevale ngalera        (1923)              Cinematografo(1927) pseudonim<Silla>

Core furastiero             (1928)              Passa ’a bandiera (1928)

Vide Napule                (1924)              Senza nome (1929)

Primmavera dispettosa (1925) L’ oro d’ ’e suonne (1933)

L’ Italia                        (1926)              Palomma d’ ’o mare (1948)

Due paravise                (1928)




Aniello a fede              (1930)              Mon amour (1904)          In lingua

Mierolo affurtunato     (1931)              Come l’ onda (1908)              

Canzona mbriaca         (1928)              Bolero d’amore (1909)           

Mamma sfurtunata       (1932)              La bella giardiniera (1910)      

O telefono                   (1928)              Stornelli d’ autunno (1911)     

Primma, siconda e terza (1928)           Nostalgia di mandolini (1936)”

In compozitiile lui E.A. Mario, in functie de tematica, se pot distinge cateva genuri de cantonete cum sunt: cantecele emigrantilor, La tammurriata (cantece insotite de toba)  cantece de razboi, pe langa cele obisnuite care canta marea, cerul, iubirea, bucuriile sau tristetile vietii.


            1)— „Canto degli emigranti” este un gen muzical care a avut maxima sa splendoare prin anul 1900, sau in perioada marilor emigratii in masa ale italienilor (in special ale  napolitanilor) spre Noul Continent. In general muzica sa are o melodie trista, dureroasa, chinuitoare, chiar daca adeseori se intampla sa fie construita pe ritm de tarantela sau de tip allegro (ceea ce inseamna vesel)! Printre poetii specializati in acest gen il citam pe E.A. Mario si Mario Nicolo.

Dar E.A. Mario poate sa fie considerat fara indoiala stramosul acestui gen  muzical, gratie realizarii in 1919 al „imnului emigrantilor” cum poate fi denumita prin excelenta cantoneta Santa Lucia luntana. Bucata a trecut cu rapiditate granitele Italiei pentru a se afirma fara incetare in America, Argentina, Brazilia si evident in Europa. 

S-au realizat nenumarate imprimari pe discuri cu 78 de turatii dela Enrico Caruso la Beniamino Gigli, de la Franco Ricci la Francesco Albanese sau Gilda Mignonette. Santa Lucia luntana nu este singura bucata de succes a lui E.A. Mario, care in anii urmatori repeta operatiunea, realizand alte cantece ale emigrantilor de mare notorietate: „Mandulinata ’e ll*emigrante“„Senza Napule“ „Quanno pienze a Napule“ „Salutissimi“

2) –– „La Tammurriata“ este o cantoneta vesela in care toba ( sau tamburina care in napolitana este denumita „tammurro”) agitata de cantaret, devine protagonista intre toate celelalte instrumente acompaniatoare. Adeseori aceasta se substituie chiar cantului reducand interpretul la simplul rol de balerin. Sunt cuprinse in acest gen muzical, cu conditia sa aiba ritm, si cantecele rurale. Ritmul tobei este regulat si constant pe toata durata piesei, chiar daca adeseori este accelerat spre final.

Autorii cei mai fertili ai acestui gen muzical  au fost  E.A. Mario si Giuseppe Capaldo.  Primul a lansat acest gen de succes  in anul  1914, cu bucata „Tammurriata all’antica” interpretata de Elvira Donnarumma, repetandu–se apoi dupa un an cu „Tammurriatella. Parcursul sau continua cu „Tammurriata muderna”, Tammurriata e ’na vota”, „Tammurriata a Serafina”, „Tammurriata appassiunata”, „Tammurriata a mmare”, pentru a se contura definitiv, exact la treizeci de ani dupa prima sa „Tammurriata” de succes, cu „Tammurriata nera” a anului 1944, incredintata genialei actrite si cantareata Vera Nandi.

 La randul sau si Giuseppe Capaldo a fost un expert al genului, culegand lauri cu bucatile „Tammurriata nuvella” din 1917 „Tammurriata cafona” din 1918 si O tamburriello din 1919.

3)— Genul muzical mai special al <cantecelor de razboi> a avut in cursul lui 1900 putine cantonete sau mai bine zis putine auditii la  Piedigrotta dat fiind pericolul pentru cei care scriau sau interpretau o bucata cu protagonistii lideri ai primului sau al doilea razboi mondial. Totusi, in 1919 compozitorul E.A. Mario a realizat emblematica „Legenda del Piave” bucata care a insufletit pe infanteristii Italiei la miracolul rezistentei si al victoriei.

Cum s–a nascut legendarul cantec, a explicat insusi autorul intr–un interviu dat ziarului „La folia di New–York” (cotidianul emigrantilor italieni, tiparit in America):

 —„ Soldatii de pe un front nesigur imi cereau cantonete. Cat de mare nevoie este de putina muzica, de arta, de lucruri frumoase si bune, imi scria seful muzicii de la 21 infanterie. 

 Un locotenent de la 93 infanterie imi scria: —„Trimiteti–ne aici sus cateva din bucatile voastre de bel canto ca sa ne faca sa visam marea, cerul si soarele napolitan”!

 Un sergent din Armata a Treia mi–a trimis versuri publicate in „Tradotta”(trenul militar) un jurnal de transee, cu rugamintea sa–i trimit ceva partituri de muzica, iar unul mai indraznet din Corpul 2 de Asalt mi–a cerut in numele tuturor camarazilor lui sa le compun un „imn al cutezatorilor” pentru ca, a adaugat el, suntem cativa care stim sa cantam la mandolina! –promitand sa repete si sa cante ultima ritornela in zilele asaltului“.

Legat de aceste defulari prin muzica, imi vine in minte o „poveste” auzita cu ani in urma, de la profesorul meu de italiana din liceu, Nicu Moldovan, casatorit cu Mia Trutia–Cofariu, o ruda mai indepartata a mea. (De aici poate mi se trage zelul cu care am studiat italiana).

Intr–o unitate de infanterie usoara, a asa zisilor bersalieri, in preajma unui asalt, un tanar ofiter s–a adrest cu inflacarare soldatilor sai, incercand sa le insufle curaj si eroism pentru lupta ce urma sa aiba loc. Pe masura ce tirada lui  se insufletea si glasul capata rezonante de clopot,   soldatii, adanc patrunsi de suflul patriotic si coplesiti de emotie, ascultau sorbindu–i cuvintele. In apropiere, unul dintre ei  mut de admiratie, parea cazut in transa. Spre finalul discursului, cand vocea bravului ofiter urca in tonalitate, sfarsind intr–un accelerando patimas, soldatul nostrum, cu un oftat adanc, a exclamat:  –„O che bella voce di tenore” !  No coment !






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Muzica




PSEUDOINSTRUMENTE
Inlantuiri mai complexe de acorduri diatonice
Armonia si creatia improvizata a unei linii melodice
CANTECE CU SEMNIFICATII DIVERSE
FOLCLORUL ROMANESC IN CONTEMPORANEITATE
Relatia dintre stiinta si arta sunetelor. Necesitatea cunoasterii datelor stiintifice privind materia sonora
Inceputurile improvizatiei jazzistice
Improvizatia armonica in stilurile Be bop si Post bop
PROBLEME GENERALE ALE FOLCLORULUI
Pentatonicul major