DOINA

DOINA

Doina este definita ca fiind un stil melodic prin excelenta liric; o melopee de forma deschisa, bazata pe improvizatie, prin folosirea unor elemente melodice tipice mai mult sau mai putin variabile'[1]

Cuvantul ' doina' a fost mentionat de D. Cantemir in Descriptie Moldoviae si Franz Joseph Sulzer in lucrarea ' Istoria Daciei Transalpine' si capata valente precise odata cu publicatiile de folclor ale lui V. Alecsandri.

Termenul ce desemneaza genul muzical respectiv, difera de la o zona la alta, indicand de multe ori si forma, continutul sau caracterul cantecului, in functie de zona respectiva.

in aceeasi diversitate si bogatie, intalnita in cantecul propriu-zis se etaleaza si repertoriul de doina, cu denumirile traditionale: de cuc, de jale, de codru, de plai, haiducesc, de dragoste.

Originea daca a doinei este sustinuta de catre carturarii D. Cantemir care considera ca, la daci, zeul Marte purta numele de Doina, iar B. P. Hasdeu justifica aceasta prin insasi natura artistica a traco- daco-getilor.

Doina exprima o multitudine de trairi sufletesti: bucurii si necazuri, nemultumiri si revolte, dragostea pentru cei apropiati, nostalgia locurilor natale, dorul - sentiment ( si termen) nemaiintalnit la alte popoare. Aceste creatii cantate de roman pentru sine, separat parca de restul universului, printr-o profunda interiorizare.

Ea exulta o puternica traire sufleteasca precum si o interiorizare profunda si este cantata fara public, in mod individual. Din punct de vedere muzical se caracterizeaza prin formule de larga cantabilitate impletite cu recitativele de factura lirica, trasatura ( recitativul) ce face ca doina sa fie comparabila altor genuri lirice: bocete, cantece ale miresei din Muntenia si Moldova sau cu anumite cantece din ciclul calendaristic cum ar fi Caloianul ( Muntenia si Dobrogea). Dar difera de acestea prin functie, doina fiind un gen prin excelenta neocazional.

Doina mai este asemanata cu balada datorita amploarei discursului muzical improvizatoric dar se deosebeste prin continutul acestuia care determina tipurile de recitativ- liric in doina, epic in balada, fara a se face o delimitare neta intre acestea, constatandu-se elemente epice in recitativul liric si elemente lirice in recitativul epic, mergandu-se pana la a se folosi (adapta) poezii epice pentru doina si invers.

Cercetatori ai muzicii populare romanesti au constatat asemanari intre doina si alte genuri muzicale traditionale cum ar fi: cantecul de leagan, cantecul propriu-zis,etc.

Cu toate acestea se desprind cateva caracteristici specifice doinei, cum ar fi:

sufletul larg al frazelor muzicale, cu o bogata melismatica;

ritmul liber, in parlando-rubato ( doinit)

forma arhitectonica libera, in care alterneaza improvizatoric recitative cu formule melodice ample;

fraze inegale ca dimensiuni, dar care se muleaza pe un tipar metric octosilabic;

largirea versului cu interjectii, refrene, etc.;

reecutarea netemperata a unor sunete;

accelerarea sau rarirea unor fragmente melodice;

interiorizare, profunzime, lirism.

De multe ori interpretarea ( individuala) si creatia muzicala se contopesc, sensibilitatea si simtul artistic al interpretului, creatorului, determina o mare varietate tematica si imagistica, diversitate ce deriva si din numeroasele aspecte de viata, atitudini si trairi legate de realitatile vietii. Astfel s-au conturat cateva teme ce fac din doina un gen muzical aparte:

1. tema instrainarii;

2. tema despartirii de cei dragi;

3. tema norocului;

4. tematica de dragoste;

5. tematica haiduceasca;

6. tematica noua ce reflecta transformarile actuale ale societatii;

7. tema relatiei cu natura, cu mediul inconjurator.

Versurile doinei se muleaza intotdeauna pe tiparul octosilabic (tetrapodic) in interiorul lor putand aparea silabe suplimentare, intercalate, largind astfel arcul melodic si contribuind la varietatea dimensionala a frazelor muzicale. Silabe precum: of, mai, hai, doina, hei, apai, le, se pot intercala intre randurile melodice indeplinind functiile de: anacruze melodice sau melismatice, completari ale versurilor, interjectii, refrene.

Structurile sonore in doina:

de tip arhaic, sunt preponderent prepentatonice, uneori prepentacordice si pentatonice;

in cele mai evoluate structurile se amplifica in hexacordii si moduri heptacordice, de regula dorianul cu treapta a IV mobila (ascendent), cu inflexiuni ale cromaticului l; aceasta mobilitate a treptei a-IV-a apare si in structurile sonore de tip arhaic; in tipurile evoluate, relativ recente ( ' de dragoste') inflexiunile si modurile cromatice sunt definitorii, determinand realizarea muzicala a cantecelor respective.

Doina se caracterizeaza prin formulele de recitativ recto- tono si cele melodice ( rar parlato) ce reprezinta acele tipuri de formule initiale, mediane si finale.

Versurile si randurile melodice corespunzatoare formeaza unitati ritmico-melodice distincte ce se individualizeaza atat prin sunete diferite cat si prin recitativ de tip recto- tono.

Specific doinei este persistenta anumitor trepte, atat in recitativ, cat si in cadente si anume: IV, II, I, V, VI, cadentele finale facandu-se de cele mai multe ori pe treapta I.

Arcurile melodice sunt bogate in melisme, cu emisii vocale specific locale, colorari de vocale si se muleaza pe un ritm parlando- rubato, specific stilului doinit.

in doina se produce un adevarat travaliu tematic ( in spiritul traditiei locale) cu preferinta pentru anumite formule de recitativ precum si o succesiune specifica a motivelor. Strofele sunt inegale ca dimensiune, cu fraze muzicale a caror succesiune nu respecta formula initiala decat rareori dar elementele de versificatie cu caracter improvizatoric sunt inserate dupa bunul plac al

interpretului. In cadrul acestor perioade muzicale mobile sau strofe elastice, anumite formule se mentin, altele se elideaza, unele se repeta intocmai sau variat, dand nastere unuia sau mai multor sunete noi pentru ca apoi sa se revina la un pasaj enuntat anterior.

Improvizatia lirica are loc in cadrul unor formule-pilon de o mare sensibilitate, intalnite de regula la inceputul si sfarsitul strofelor muzicale. Alteori, doina se incadreaza intr-un tipar prestabilit, imbracand o forma arhitectonica stabila, ceea ce determina dupa unii cercetatori similitudini cu cantecul propriu-zis. Structurile si mijloacele de expresie specifice fiecarui gen cum ar fi: elementele intonationale, scarile modale, formulele ritmice, emisiunile vocale definesc fiecare gen in parte, rolul recitativului in constructia arhitectonica a doinei fiind definitoriu.

Strofa melodica ('elastica') a doinei are trei parti:

a) o parte introductiva ce incepe, sau nu, cu o interjectie introductiva ( arpegiu ascendent, unul sau mai multe sunete alungite, salt de 3 ta sau 8 -va sau un desen melismatic) si se desfasoara, de obicei, pe unul, sau mai rar pe mai multe randuri melodice, se bazeaza pe alternarea repetata a doua trepte ( V cu IV sau VI- V) sau este formata dintr-un recitativ recto-tono;

b) o parte mediana-doina propriu-zisa ce se contureaza prin libera alegere a interpretului in baza motivelor traditionale; reliefand cerintele expresive ale continutului literar.

Maiestria interpretului consta in echilibrarea elementelor recitative cu cele cantabile , modul de ornamentare, de imbinare si alternare a elementelor traditionale, precum si capacitatea de exprimare sincera a sentimentelor, intr-o exteriorizare retinuta, fara exagerari.

c) partea concluziva ce este precedata de : o larga formula ornamentala, de o coroana aflat pe un sunet neafirmat suficient in partea mediana , de o pauza, si imbraca forma unui recitativ recto- tono 'cu un profil descendent, sau a unui pasaj bine conturat si individualizat fata de discursul muzical anterior ( are l sau 2 randuri melodice).

Criteriul diacronic se impleteste cu cel sincronic, tipurile arhaice ce au o frecventa inegala (existente numai in anumite zone) coexista cu tipurile evoluate, in unele regiuni fiind atestate numai cele din urma. Aceste straturi, arhaice si mai evoluate sunt identificate in functie de: materialul sonor utilizat, dupa modalitatile de intercalare a unor elemente poetico- muzicale (interjectii, refrene, silabe etc), dupa forma recitativelor si structurile arhitectonice.

Astfel intalnim:

tipuri arhaice, intr-o frecventa putin cunoscuta;

tipuri mai evoluate: prezente aproape in toate regiunile tarii, inclusiv in Muntenia;

tipuri ' de dragoste' - intalnite cu precadere in Muntenia.

In zona damboviteana, se canta unele tipuri de doina mai evoluate a caror denumire si diferentiere stilistica reflecta relatia dintre muzica si continutul poetic: haiducesc, de codru, de instrainare, cuculetul, de jale, satiric etc.

Structurile modale care stau la baza acestora sunt: dorianul, mai rar eolianul si mixolidianul, persistenta fiind mobilitatea treptei a IV ceea ce ofera frazelor muzicale, inflexiuni cromatice. Rareori dorianul apare ca structura modala cromatica.

Ambitusul este generos, mergand pana la undecima, frecventa sunetelor mergand pe sunetele cuprinse intre treptele I si VI care este zona preponderenta in cantare. Pe langa formulele cantabile, melismatice, apare recitativul recto- tono pe treptele: I, II, IV,V,VI.

Partea introductiva a acestui stil muntenesc, se realizeaza prin alternarea treptei a sasea cu a cincea, cadentand pe treapta a cincea sau a patra.

Structura ritmica este evidentiata prin iambul augmentat

Partea introductiva este precedata de multe ori de o interjectie cu sens ascendent, pornind de cele mai multe ori de la treapta intai:

Sau ( in stilul arhaic) de un sunet lung situat pe treapta a cincea( deasupra sau dedesubtul fundamentalei).

Partea mediana ( doina propriu-zisa) evolueaza intr-un cadru melodic si ritmic foarte variat, evidentiind formule sau celule generatoare, repetate sau transformate voit de interpret, generand acest specific melodico-recitativ liric.

Partea finala cuprinde ( pe primele silabe) elemente melodico-ritmice mai rar intalnite pana la acest moment si se incheie printr-un recitativ recto- tono pe treapta intii.

Doina ' de dragoste' este intalnit frecvent in Muntenia si s-a personalizat ca un gen aparte prin adaptarea continutului muzical la textul poetic.Ea se executa vocal sau instrumental[2] si apartine categoriilor

neocazionale, avand un caracter distractiv, solicitand existenta publicului. In perioada moderna ea este interpretata de lautari, mai ales la petrecerile satesti.

Diapazonul doinei este larg, depasind spatiul octavei preferandu-se

registrul acut.

Din punt de vedere muzical sunetele se organizeaza in structuri modale cromatice sau cu inflexiuni cromatice, in care dorianul diatonic alterneza cu cel cromatic. Treptele mobile (IV,V ) care genereaza intervale marite si micsorate ( secunda marita, cvinta micsorata) li se alatura altele care sunt cromatizate pasager precum treptele: a doua, a sasea, a saptea.

Ritmul liber, rubato se aseamana cu cel al altor stiluri. Acestora li se alatura o ritmica masurata, uneori 6/8 impunandu-se ca unitate metrica optimea, patrimea sau patrimea cu punct. Sunt insa si exemple muzicale care combina cele doua sisteme ritmice.

Melodicitatea si ritmul masurat sunt impuse cand doina este acompaniata de lautari.

Fiind un gen improvizatoric, doina ' de dragoste' impleteste momente

cantabile, melismatice cu recitativul. In situatiile in care cantilenele sunt predominante, melodica se apropie de cantecul propriu-zis.

Cunoasterea modului de organizare ale legilor ce " guverneaza' folclorul muzical, ofera posibilitatea unor delimitari, in functie de valoarea artistica, unele din exemplarele prezentate pot contribui la imbogatirea fondului muzical folcloric romanesc.

Alaturi de doina de tip clasic au luat nastere si tipuri intermediare de

cantec si doina. In general stilul doinei este pe cale de disparitie fiind interpretata mai ales de batranii satului.

O creatie de acest tip este doina "Mai barbate nu mai sta' piesa cu un pronuntat caracter satiric:

"Mai barbate nu mai sta

Ia coasa si gresia

De coseste-mi canepa

Ca sunt bolnava, mai mult moarta

Canepa zace de coapta.'

"Si mi-o baga la norgea

Si da pamant peste ea.

Sa nu lasi vre-un fir pe-afara,

Ca ma-ntoarce boala iara.

Ia canepa si mi-o vinde

Si mi-o vinde-n targu mare,

Kilogramul cinci parale,

De-oi vedea ca nu s-o da,

Sa lasi pretu-ntro para,

Si ma scapa de belea.'

Unele interferente cu balada, prezinta si doina cu tematica haiduceasca "Foaie verde maracine' al carei text poetic descrie dorul haiducului dupa codrul de care s-a despartit odata cu venirea anotompului rece:

"Stau la vatra focului,

Zac de dorul codrului'.

Codrul inverzit ii ofera romanului adapost cand, din dorinta de razbunare a nedreptatilor va lasa casa si familia "luand drumul codrului si flinta haiducului':

"Frunza-n codru cat se tine

Toti voinicii o duc bine

........

Cand oi prinde un ciocoi

De cinci piei am sa-1 despoi'

Foaie verde maracine

Sat Edera

Inf. Nica Habeanu, 80ani Culeg.

Constantina Boghici,2001

Doric cu inflexiuni mixolidice

"Dar in codru frunza-si lasa,

Toti voinicii merg acasa,

Stau la vatra focului,

Zac de dorul codrului.

De-ar veni si luna mai

S-auzi iara tunand

S-auzi iara tunand

Norii pe cer fulgerand

Ploaia-n codru rapaind,

Iarba peste sant urzind,

Cai pe campuri nechezand,

Voinicei pe plai urcand,

Sa mai vaz focuri p'afara,

Copilasii-n pielea goala

Si pe mandra-n iisoara

Si iar verde de susai,

De-ar veni si luna mai,

Sa se faca campu' rai,

Sa ma duc la Campulungu',

Si sa intru la lancu turcu,

Si sa iau grajdu' de-a lungu

Sa-mi aleg un cal porumb

Scurt in gat si lung in trup

Si cu coama in pamant.

Sa mai vezi ca sunt voinici

Si stiu calul sa-1 incing

Si din vale mai asa,

Sa ma vezi ca sunt ceva.

Si din deal pana de vale,

Sa-i croiesc murgului cale.

Foaie verde solzi de peste,

Primavara ne soseste,

Zapada se peticeste

Coltul ierbii se iveste

Mugurelu' imboboceste,,

Stejarii' inmugureste,

Inimioara-n mine creste.

Scoala mama de gateste,

Ca vremea buna soseste,

I-auzi, maica, grangureii,

Se vede ca a-nflorit teii

Vezi, croieste-mi nadragei,

Verzi ca frunza de tei,

Sa intru in codru cu ei

Si-mi croiesti maicuta mea,

Si-un brici cu catarama,

Sa nu-mi dea poteri de seama,

Cand oi fugi pe poiana

Si-o so iau pe razatoare,

La brau cu sapte pistoale,

Patru pline si trei goale,

Sa-mi pui coada la maciuca

Nici mai lunga, nici mai scurta,

Numai cat incape-n gluga,

Sa m-azvarl la halaciuga

Cand oi prinde vreu ciocoi,

De cinci piei am sa-1 despoi,

Cand oi prinde vreo cucoana

Am s-o tai s-o fac pastrama,

S-o dau la draci de pomana,

C-asta-i plata binelui,

Rasplata haiducului.

Sa ma duc la cel bogat,

Ce-a venit din Calafat,

Pe tata fript 1-a mancat

Si pe mine rau m-a luat.

Ma caznesc sa-1 bag sub pat

Si de-ar veni ziua de maine

Sa-mi zica si el jupane,

Eu sa-i zic "esti un caine'

-Ti minte, fiara spurcata,

Ma plecam ca sa beau apa,

Ma loveai cu cisma-n ceafa,

Ma dai cu gura de piatra,

Sa beau apa-nsangerata,

Cu masele amestecata.

Cand iti spuneam ca n-am paine

Azmuteai cainii pe mine,

Ma faceai ca sunt calic

Si ca nu-s bun de nimic.

Cand veneam sa-ti cer opinci,

Ma dedeai afara-nbranci,

Cand veneam sa-ti cer parale

Ma zvarleai afara-n palme

Sa ma duc la cheabureasa :

-Buna ziua, cheabureaso!

-Multumescu-ti capitane.

-Pai, acum-mi zici capitane

Ca ma vezi pe cal calare,

Dar cand eram sluga la tine,

Ma ciomageai ca pe-un caine.

Ia sa cati in putinei

Sa-mi dai 500 de lei,

Dobanda banilor mei,

Ca ti-am slujit pentru ei.

Si mai ada porumbita,

Ca mai ai o salbulita,

Ce-o tii pentru copilita.

Bucura-te batatura,

Ca te-am umplut de untura

Din cheabureasa batrana.

Acelasi sentiment de infratire cu codrul transpare si din versurile doinei "Canta-mi cuce numai mie' :

' Pe mine ma bate gandul,

Sa las campul sa iau crangul'

Canta-mi xuxe numai mie