Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Satisfactia de a face ce iti place. ascensiunea în munti, pe zapada, stânca si gheata, trasee de alpinism


Alpinism Arta cultura Diverse Divertisment Film Fotografie
Muzica Pescuit Sport

Film


Index » hobby » Film
» Un barbat si o femeie de Claude Lelouch


Un barbat si o femeie de Claude Lelouch


Un barbat si o femeie de Claude Lelouch

 

   Un regizor tanar, sub treizeci de ani, afirmat cu modestie prin doua-trei filme anterioare, lucrand mai ales pelicule publicitare, dar avand idei cinematografice pe care le propunea in stanga si-n dreapta, un regizor pe care critica franceza de elita il privea foarte de sus, Claude Lelouch, producea, in 1966, la festivalul de la Cannes, cu filmul Un barbat si o femeie, un adevarat „coup de foudre” cucerind Marele Premiu, exaequo cu „Falstaff” al lui Orson Wells!.

Socul produs de aceasta intamplare i-a tulburat pe multi esteticieni ai cinematografului francez, in special pe cei de la „Cahiers de Cinema”, adversarii declarati ai regizorului, dar „a pus pe sapte cai” publicul spectator caruia ii placeau filmele lui Lelouch. In primavara urmatoare, Un barbat si o femeie triumfa din nou in una dintre cele mai importante competitii ale lumii cinematografice, Premiile Oscar, obtinand ravnita statueta de aur pentru cel mai bun film strain si pentru scenariu. Cariera internationala a filmului era astfel asigurata si, intr-adevar, el a circulat in triumf pe toate meridianele, producand, ca si in Franta „natala”, o scindare flagranta intre criticii de specialitate, dar mai ales intre acestia si public.



   Claude Lelouch era autorul total al acestui film: scenarist (in colaborare cu P. Uytterhoeven), regizor, operator. Fara a-si da aere de mare artist, se considera „un primitiv care fotografiaza cu candoare viata”, declaratie pe care estetii i-au intors-o pe toate fetele, asociind-o cu simplitatea lui intelectuala de „estet fara minte, gata oricand in inlocuiasca o emotie adevarata cu un zoom”.

Dupa atatia ani de la aceste cinematograficesti intamplari, ne intrebam daca era posibil ca atata lume sa se fi inselat si sa fi luat drept film bun si frumos un simplu… bazait sentimental, o melodrama de amor elegant ambalata, colorata si invaluita intr-o muzica agreabila? Faptul ca filmul n-a determinat cine stie ce mutatii in estetica cinematografica ne face sa credem ca el a fost ca o ploaie de vara, repede, cu stropi mari, in plin soare. In acelasi timp insa, faptul ca aproape toata lumea care l-a vazut il tine minte si il pomeneste cu o anume nostalgie, ne intareste convingerea ca el avea inoculat in substanta sa ceva neperisabil. Revazand opiniile de atunci, sa incercam a intelege ce anume avea…

  Scenariul e o suita de locuri comune, intalnite in toate love-story-urile cunoscute sau posibile: un barbat intalneste o femeie, prima tresarire, prima atingere infiorata a mainilor, prima privire plina de intelesuri, prima zvacnire a pasiunii; epica e sumara, trecand in al doilea plan, in primul plan ramanand stapana poezia sentimentului. Incercand sa povesteasca filmul, cineva si-a dat seama ca de fapt nu poate inchega o naratiune, ca totul se reduce la o insiruire de intamplari: cateva drumuri cu masina, profilurile celor doi, o plimbare pe malul marii, masa la un restaurant, mana lui pe speteaza scaunului ei, o cursa de automobile, o asteptare, o telegrama, un banchet intrerupt, un drum al lui cu masina, noaptea, un monolog al nerabdarii, intalnirea exuberanta pe plaja, o cina cu sampanie, o scena de intimitate ratata din cauza amintirilor ei, o despartire si imbratisarea finala care inseamna de fapt o victorie asupra despartirii. Acesta e tot filmul. Poeta Nina Cassian, admiratoare declarata a lui Lelouch, nota despre acest film: „Marturisesc ca am asistat, am participat, am retrait, am asociat supusa unei vraji care e chezasia artei, am coexistat cu inceputul unei mari pasiuni fericite, menite sa devore  dezastrul trecutului – si faptul ca filmul are happy-end constituie aproape o originalitate in abuzul de dezamagiri, drame insolubile, esecuri, incomunicabilitati, etc. pe care le-am tot vazut si o sa le tot vedem”. Concluzia urmeaza firesc: filmul lui Lelouch e in intregime sentiment, obtinut cu mijloace cinematografice evidente si cu o excelenta meserie, regizorul avand capacitatea de a realiza un film „frumos” in acceptia estetica. Culorile palpita emotional, sunt provocate de sentimente si provoaca sentimente. „Dar cel mai important lucru – adauga poeta indragostita de acest film – este ca Lelouch te face sa simti ca-ti aminteste de tine insuti, de cel care ai fost (daca, bineinteles, ai fost vreodata astfel) si de cel care ai mai putea fi, ca te indragostesti de dragoste”.

Au fost poate cele mai frumoase randuri care s-au scris despre acest film, desi aprecieri foarte elogioase au existat.




D.I..Suchianu, de pilda,  a folosit chiar cuvantul capodopera, iar pe Lelouch l-a calificat drept geniu, ceea ce, sa recunoastem, e cam exagerat. Dincolo de asemenea excese insa, criticul observa judicios ca filmul este original prin felul cum trateaza procesul surd al uitarii incetinit de spectrul aducerilor aminte pe care le alunga un elan spre viitor, elanul femeii facuta pentru dragoste absoluta, printr-o dragoste daruita unui singur om. Criticul vedea in filmul lui Lelouch „o magnifica poveste de dragoste”, „sfanta imagine a amorului vesnic daruita la milioane de oameni”. Judecandu-l la rece, peste ani, Ion Lazar (v. „Teme si stiluri cinematografice”, pag. 213) observa ca in acest foto-roman fiecare din cele doua personaje principale aproape ca nu exista decat prin ceea ce ofera trecutul lui rememorat; ceea ce se infrunta nu sunt personajele ca atare, cat biografiile lor sentimentale; cei doi nu joaca prezentul  lor afectiv, cat mai ales se zbat sa iasa din nebuloasa amintirilor.

    Si, daca ar fi sa cautam raspuns la intrebarea: ce anume a facut ca filmul sa aiba succesul iesit din comun pe care l-a avut in toata lumea si sa reziste in memoria afectiva a spectatorilor?, ar trebui sa descifram putin dorinta omului contemporan de a trai sau macar de a „vedea” sentimente nesofisticate, de a crede in posibilitatea fericirii prin depasirea unor drame.

  Multa lume a descoperit in acest film o evidenta vibratie a vietii (in ciuda faptului ca o parte a criticii l-a calificat drept „mieros”, „mincinos” si „malaiet” !), o convingatoare gradatie a nasterii si evolutiei iubirii dintre doi oameni (desi aceasta a fost socotita marunta melodrama!).

  Esentiala e contributia actorilor Anouk Aimée si Jean.-Louis Trintignuant, care sustin adevarate recitaluri, virtuozitatea si farmecul lor intalnindu-se perfect cu discretia subtilitatea si inteligenta regizorala. Cel de al treilea interpret, Pierre Barouch, primul sot al Annei, cel care nu poate fi uitat, cel a carui amintire tulbura pana la a face imposibila noua iubire a femeii, Pierre Barouh, deci, si-a luat atat de in serios rolul incat, dupa terminarea filmarilor, s-a casatorit de adevaratelea cu Anouk Aimée (casatorie care n-a durat, insa, prea mult). Totodata el e si coautorul si interpretul obsedantei melodii a filmului („Chabadabada”).

  Ca Lelouch a tinut si tine inca foarte mult la acest film ne-o dovedeste si faptul ca l-a reeditat dupa cativa ani („Alt barbat, alta femeie”) intr-un spatiu west american, ducand actiunea cu o suta de ani in urma si folosind in rolurile principale pe Geneviève Bujold si James Caan, iar dupa douazeci de ani i-a rechemat pe platouri pe Anouk Aimée si pe J. L. Trintignant pentru a relua povestea intr-un nou film: „Un barbat si o femeie dupa 20 de ani”. E un semn ca succesul nu numai obliga, ci si incita.






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Film




Ingmar Bergman: „Fanny si Alexander”
Cinematograful, filmul romanesc
FILMUL POLITIC sau constiinta de sine a cinematografului
Robet Benton si familia Kramer
Lista cu filmele romanesti din toate timpurile
Lista lui Schindler de Steven Spielberg
Trenurile lui Jiři Menzel
Aventura de Michelangelo Antonioni
Toba de tinichea - Filmul lui Schlöndorff
Filmul the people vs. larry flynt