Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Satisfactia de a face ce iti place. ascensiunea în munti, pe zapada, stânca si gheata, trasee de alpinism


Alpinism Arta cultura Diverse Divertisment Film Fotografie
Muzica Pescuit Sport

Jurnalism


Index » hobby » » diverse » Jurnalism
» TEXTUL JURNALISTIC


TEXTUL JURNALISTIC




TEXTUL JURNALISTIC

Teoria presei afirma existenta unei manieri proprii de redactare a textului publicistic, indicậnd prezenta unui stil, si implicit, a unui discurs  specializat.

Teoreticienii sublineaza respectarea unor particularitati, trasaturi distinctive in perspectiva materializarii scriiturii de presa. Astfel, conform opiniei lui Curtis D.MacDougall (1982; 136 apud Tolcea, 1999;16)  „stilul jurnalistic se caracterizeaza printr-o sintaxa concentrata, prin alegerea cuvậntului clar, concret si activ, precum si a detaliului obiectiv. De asemenea, stilul jurnalistic are ca tendinta eliminarea bruiajului semantic.”

Sorin Preda (2006;18) considera ca „scriitura de presa se subsumeaza unor exigente stilistice ultimative: clar, concis, credibil. In discutie intervine un element extrem de important: gradul de libertate al autorului  (subl. aut). Daca in literatura aceasta libertate pare sau chiar este maxima, in jurnalism,  libertatea este limitata de multe rigori specifice: evenimentul trebuie sa fie: recent, real, verificabil, nou si sa intereseze pe cật mai multa lume”. Iar  consecintele acestor  exigente constau, in opinia aceluiasi autor (Preda, 2006; 19) in redactarea unui atac (lead) puternic, clar, incitativ si informativ, in egala masura, precum si a unui limbaj care sa atraga atentia, sa conchida prin reluarea mesajului principal si, nu in ultimul rậnd, sa convinga.



Dezvoltậnd ideea, S.Preda (2006; 43) puncteaza cerintele stilistice fundamentale ale unei scriituri jurnalistice de calitate: claritatea, concizia, credibilitatea, lizibilitatea, coerenta, fluenta, adecvarea etc. Totodata, el atrage atentia ca respectarea riguroasa a acestor principii nu asigura in mod obligatoriu unui text de presa nici calitatea si nici puterea de convingere. Regulile de scriere vor fi dublate de o serie de factori: profilul si stilul ziarului,  subiectul abordat,  mentalitatea jurnalistului.

Elaborarea unui text de presa este conditionata de indeplinirea concomitenta de catre ziarist, a unui set obligatoriu de reguli:

 1) Lizibilitatea sau „usurinta cu care intelegem un text” (Preda, 2006;44). Pentru José de Broucker (1995; 102, apud Preda, 2006; 44) atingerea lizibilitatii depinde de urmatoarele deziderate jurnalistice:

v    plasarea mesajului principal in prima parte a frazei;

v    evitarea propozitiilor incidente prea mari ( in media avậnd 9,5 cuvinte);

v    recurgerea la imagine si la concret;

v    abordarea unei teme grele/complicate determina respectarea structurii simple: subiect - verb- complement.

Cheia lizibilitatii rezida in proportia dintre cuvintele facile si cele dificile de inteles dintr-un text. Conform opiniei lui M.Tolcea (1999; 17), frazele si propozitiile scurte, pe de-o parte, si cuvintele simple, pe de alta parte, reprezinta expresii ale lizibilitatii. Lizibilitatea unui text, in acceptiunea sa (Tolcea, 1999; 22), consta in calitatea acestuia, fiind de altfel motorul lecturii. Lizibilitatea este conditionata de patru elemente:

a) numarul cuvintelor din propozitie/fraza

b) simplitatea

c) alegerea justa a cuvintelor

d) constructia logica/ fireasca a articolului

2).Claritatea.

David Randall (1998; 139) considera ca fiecare articol „trebuie sa fie clar in conceptie, organizare, limbaj”, in caz contrar, va fi regậndit si rescris. Imperativele obtinerii acestei exigente sunt (Randall; 1998; 140-142):

v    intelegerea pe deplin a subiectului/ temei, conditie sine qua non in vederea  prezentarii intr-un mod  clar, corect si complet;

v    includerea fiecarei etape intr-o naratiune, a fiecarui eveniment intr-o secventa si a fiecarei trepte intr-un rationament pentru a se evita confuziile;

v    utilizarea / inserarea background-ului (rezumate si recapitulari);

v    explicarea jargonului ( birocratic, comercial, politic etc.);

v    verificarea claritatii frazelor;

v    evitarea tendintei de a impresiona prin scriitura si limbaj;

v    adaptarea unui stil simplu, (cu precizarea ca simplitatea sa nu se confunde cu limitarea lingvistica sau cu lipsa de discernamậnt).

In acceptiunea Luminitei Rosca (1999; 90), claritatea „reprezinta acea calitate a unui text de a fi inteles in conformitate cu intentia autorului. Un text clar este un text coerent, iar coerenta este data de:

1.     Ordinea logica a ideilor

2.      Respectarea regulilor gramaticale, specifice limbii in care este redactat

             textul”.

In functie de genul jurnalistic ales, alegerea ideii textului si stabilirea unghiului de abordare sunt premisele claritatii in conceptie si redactare. ( Rosca, 1999; 90).





O conditie indispensabila in vederea dobậndirii claritatii si, implicit, in eliminarea confuziilor si ambiguitatilor o reprezinta stapanirea regulilor gramaticale.

In acest sens, topica propozitiei, care detine un rol substantial in redactarea unor enunturi clare, impune urmatoarea ordine a partilor de propozitie: subiect - predicat – complement ( in cazul in care predicatul este urmat atật de complementul indirect cật si de cel direct, ordinea indicata este S-P-CI-CD) ( Rosca, 1999; 91).

La fel de importante in obtinerea claritatii sunt si elementele de tranzitie, „acele structuri care ordoneaza logic (intr-o anume logica) discursul si confera coerenta textului”.( Rosca, 1999; 93).

Exemple de asemenea elemente de tranzitie sunt: din nou, in final, in plus, urmatorul, dar, oricật, totusi, in schimb, similar cu, comparative cu, dincolo de, pe lậnga, in partea opusa, dupa aceea, in acelasi timp, mai tậrziu, nu numai …ci si.

In opinia lui Sorin Preda (2006, 45), claritatea conditioneaza existenta celorlalte virtuti stilistice si lipsa este generata de echivoc. Prin urmare, imprecizia decodarii survine din „trei neglijente de ordin grammatical, semantic si logic”(Preda, 2006; 45):

v    din perspectiva gramaticala, o gestionare inadecvata a sintaxei (prin folosirea neglijenta a elementelor de legatura: conjunctii, prepozitii, adverbe) provoaca derapaje semantice;

v    din punct de vedere semantic, „nu toate cuvintele au aceeasi forta semantica “(Preda 2000; 46). Prevenirea ambiguitatilor impune existenta in textul de presa a unor repere contextuale puternice.

v    abaterile de la logica, care deriva „dintr-o inertie a formulelor fixe sau dintr-o preluare neatenta a unor neglijente propriului limbaj oral”, (Preda, 2006; 46), sunt cele mai nocive.

De asemenea, dezacordul creat intre sensul figurat al cuvantului si contextul pragmatic, real al propozitiei constituie o alta sursa principala a neclaritatii.

Solutia ar consta in alegerea cuvintelor celor mai puternice, tinậnd cont si de contextul in care le folosim. (Preda, 2006, 47).

3.     Credibilitatea

Prin credibilitate, Luminita Rosca (1999, 95)  intelege „acea insusire a unui text de a fi convingator , chiar si pentru cel mai exigent cititor. Credibilitatea este o calitate pe care un text o dobậndeste  atunci cậnd cititorul este convins ca textul informeaza cu acuratete despre fapte din realitatea inconjuratoare.” In consecinta, credibilitatea depinde de acuratete, ce semnifica exactitatea informatiei atật in ceea ce priveste continutul, cật si forma: de la corectitudinea gramaticala, nume, institutii, cifre corecte, relatii corect stabilite intre persoane, institutii, fenomene, pậna la selectionarea corecta a datelor de context, rationament condus corect, ierarhizarea corecta a informatiei. De asemenea, deloc neglijabile sunt: citarea corecta, neamestecarea in acelasi text a informarii cu opinia si unitatea titrare- text.( C.F. Popescu, 2004; 125).

In plus, mentinerea si cresterea audientei sunt consecinta unor texte/emisiuni credibile. Iar un text este credibil atunci „cậnd faptele prezentate sunt rezultatul direct al observatiei sau provin din surse identificate cu precizie” ( Rosca, 1999; 95).

Specialistii recomanda evitarea pretiozitatilor de limba, a frazelor greoaie/stufoase, a formularilor confuse, care pun la indoiala calitatile profesionale ale jurnalistului si, indirect credibilitatea publicatiei.

Referitor la unitatea titrare-text, jurnalistul este dator sa raspunda in text la asteptarile promisiunilor create de titlu.

José de Boucker (1995; 73, apud Rosca, 1999; 95) sublineaza interdependenta dintre credibilitate si garantia succesului si a permanentei pe piata presei: „daca vrei sa fii citit- ascultat- privit- nu numai azi, ci si mậine si totdeauna, trebuie sa fii credibil. Nimeni nu mai citeste un ziar atunci cậnd exista sentimentul sau convingerea ca se insala sau ca este inselat”.

Pentru Sorin Preda (2006; 48): „a fi credibil inseamna sa fii coerent si sa respecti premise de la care pleci. Inseamna ca multimea detaliilor surprinse sa se potriveasca intr-un ansamblu supratextual sau, oricum, sa nu ridice inutile semne de intrebare (Cine?, Ce?, Cum? ), sa nu genereze fara vreun scop anume ezitari de lectura, concluzii sau neclaritati”. In conceptia sa, inamicul credibilitatii este inconsecventa, „alaturarea intậmplatoare a unor detalii descriptive, trecerea necontrolata de la figurativ la concret si invers”. (Preda, 2006;49-50).

Teoreticienii actului jurnalistic afirma ca dobậndirea credibilitatii este rezultatul atentiei si efortului sustinut, ea fiind un dat imanent al faptului de presa. „Precizia, spune Randall, (1998;151), nu inseamna exces. Inseamna sa relatezi cu acuratete si sa decrii detaliile suficient de relevante, fara sa devii insensibil”.

4. Concizia vizeaza, dupa M.Tolcea (1999;16), eliminarea cuvintelor de prisos si a detaliilor inutile. In acest sens, maximum de informatie in minimum de cuvinte reprezinta un principiu fundamental al scriiturii de presa. Pentru obtinerea ei, M.Tolcea (1999; 25-36) propune:

a). contragerea propozitiilor secundare in partile de propozitie corespunzatoare;

b). eliminarea acelor cuvinte a caror prezenta nu e necesara;

c). renuntare la detaliile, nuantarile, precizarile care nu aduc nici un spor de informatie.

In acceptiunea lui S.Preda (2006; 51), concizia „tine de o buna si atenta utilizare a limbii. Expresiile tautologice, repetarea aceleiasi idei, insistenta ticurilor verbale, poncifele, elementele de legatura folosite excesiv- toate au menirea de a incarca textul, obturậnd semnificatia si mesajul”. Indemnul „scrie gậndindu-te ca vei transmite textul din Australia pe banii tai” este o solutie in obtinerea conciziei.

Important, insa, este ca fragmentele eliminate sa nu afecteze nici expresivitatea, nici fluenta stilistica sau ideatica a textului. (Preda, 2006; 52).




In vederea redactarii unui text concis, eficient, Preda (2006; 53), mentioneaza urmatoarele norme:

v    folosirea cu masura a prescurtarilor numelor de institutii;

v    neprecizarea  adresei complete a personajului sau locului in care s-a intậmplat evenimentul. Acest lucru nu este nici moral ( atentam la intimitatea personajului) si nici eficient (incarcam inutil trextul). Este suficienta inserarea unui reper mai general: colt cu…, lậnga…, aproape de….

v    concentrarea pe mesajul esential (ceea ce transmite) si nu pe maniera ( felul ) in care se va face. Evitarea frazelor stufoase, cu multe subordonate, si a perifrazelor;

v    evitarea psihologizarii: gậnduri, sentimente, amintiri, constatari prelungi si tihnite.

Pe lậnga cele deja mentionate,  Randall (1998; 158-162) mai adauga:

v    acordarea unui sens fiecarei fraze si a fiecarei propozitii;

v    redactarea sa se realizeze fara consultarea caietului de notite (in felul acesta vom consemna doar esentialul): „…insa veti scrie mult mai eficient folosind memoria decật copiind largi fragmente din cele notate in carnet” (pagina 159);

v    vậnarea si indepartarea remarcilor prostesti sau a celor care se refera la lucruri evidente;

v    folosirea diatezei active si nu a celei pasive;

v    utilizarea cu parcimonie a citatelor; ele trebuie „rezervate doar pentru relatari pe marginea unor dispute animate, dậndu-le posibilitatea de a comenta sau de a-si face o parere despre opiniile si sentimentele protagonistilor. Citatele nu trebuie folosite ca umplutura ” (Pag. 160);

v    scurtarea unui citat trebuie sa fie constientizata de catre cititor;

v    utilizarea bulinelor si a listelor pentru a reliefa anumite aspecte dintr-un articol;

v    evidentierea expresiilor fara sens (a automatismelor, a cliseelor);

v    intrebuintarea acelor cuvinte care pot fi folosite in locul expresiilor lungi (ex: „Subiectul la care ma refer” se reduce la  „Acesta”).

5.Fluenta, strậns legata de credibilitate, este, dupa S.Preda (2006; 53) „ruda saraca a virtutilor stilistice”. O cauza a lipsei de fluenta  reprezinta „secventializarea discursului” sau „trecerea brutala, imobila si inconsecventa de la o afirmatie (constatare) la alta”. (Pag.53). Iar cele doua situatii generatoare de secventializarea discursului sunt (Preda, 2006; 53-54):

a).proasta gestionare a inceputului- justificarea si explicatiile. In consecinta, intrebarile fundamentale (cui?, cine?, ce?, unde?, de ce?) sunt tratate separat, ca un inventar, ca o bifare. La fel si atacul (leadul) neclar, stufos, cu  exces de informatie provoaca o secventializare a textului;

b). apropierea inabila, chiar ilogica, a doua momente mult despartite in timp si spatiu.

6 Onestitatea  se refera la prezentarea subiectului asa cum este el, fara a exagera sau a se ridica deasupra valorii sale reale. In viziunea lui D. Randall (1998; 146-150), atingerea acestei virtuti stilistice se poate face prin:

v    realizarea unui articol echilibrat, ca urmare a unui efort constient de a reflecta adevarul atật prin detalii, cật si prin linia generala a materialului; astfel, dupa includerea, in articol, a ambelor parti (tabere) si dupa citarea acestora in mod corect si onest, jurnalistul are datoria de a se asigura ca ceea ce a inserat reflecta ceea ce stie ca reprezinta imaginea de ansamblu;

v    evitarea hiperbolizarii, care provoaca supralicitarea subiectului; cuvinte ca „senzational”, „socant”, „dramatic” si „cutremurator” nu redau intotdeauna realitatea.;



v    scrierea titlului sa nu se faca intr-un limbaj simplist, in alb si negru, fara nuante intermediare;

v    deducerea motivelor nu intra in responsabilitatea jurnalistului; el trebuie doar sa afle lucruri si sa le relateze asa cum sunt.

7 Prospetimea limbajului constituie un element indispensabil oricarui articol  de presa, care isi propune sa informeze, sa impresioneze. D. Randall (1998;143) considera ca un asemenea limbaj, viu  si proaspat, impune respectarea urmatoarelor exigente:

v    tratarea fiecarui subiect ca pe un lucru nou, particular; evitarea subiectelor care par sa se scrie singure;

v    renuntarea la clisee si platitudini (fraze si cuvinte familiare, prea familiare care nu mai au nici un impact); de asemenea, evitarea comparatiilor si a figurilor de stil;

v    ocolirea automatismelor, a personificarilor uzate prin abuz;

v    utilizarea cu precautie a jocurilor de cuvinte;

v    gasirea de noi comparatii, metafore, formulari originale, folosirea unui limbaj nou si viu prin incercarea de a descrie un anume lucru comunicậnd exact natura sa.

Luminita Rosca (1997; 46-51) defineste textul jurnalistic in functie de patru criterii majore:

1. Conditiile specifice de producere a  acestuia. Astfel, textul jurnalistic este rezultatul activitatii de colectare, de selectie, ierarhizare si condensare a informatiei de catre un ziarist angajat, prin contract permanent sau de colaborare, al unei publicatii, care isi asuma toate responsabilitatile privind respectarea strategiei publicatiei si a regulilor deontologice.

Valoarea informatiei jurnalistice e conferita de o serie de criterii de analiza a filtrarii ei, apreciaza Albert Kientz (1971; 73-107, apud  Luminita Rosca, 1997; 47):1. „originalitatea mesajului; 2. gradul de inteligibilitate a acestuia;3.gradul de implicare a subiectului; 4.profunzimea psihologica a informatiei transmise.”

2. Vehicul al informatiei, textul jurnalistic este, in acelasi timp,  marfa (produs destinat cumpararii si consumarii) si serviciu public. Astfel, activitatea jurnalistului este marcata de constrậngeri interne (de ce un eveniment devine informatie de presa, cum se filtreaza informatia, cum se construieste textul, cum „se ambaleaza informatia”pentru a „fi vậnduta”) si externe (statutul publicatiei, reguli de etica profesionala etc.). (Coman, Mihai,1996; apud Rosca, 1997; 48).

3. Sistemul mass media, care este legat de conceptul de eveniment: „evenimentul este nucleul in jurul caruia evolueaza atật activitatea ziaristilor, cật si interesul publicului” (Rosca, 1997; 49).

            Pentru David Randall (1998; 40), raritatea evenimentului da cea mai mare parte a valorii sale, fara sa depinda de public.Totodata, evenimentul presupune inca trei elemente: sursa, cunoasterea ( cea mai mica valoare o au subiectele care sunt deja in arena publica) si sincronizarea (Randall,1998;40-41).

  1. Actul de comunicare, pe care jurnalistul il realizeaza ca urmare a redactarii textului de presa. Referindu-se la cele sase functii ale limbajului formulate de Roman Jakobson, Luminita Rosca (1997;50-51) afirma ca functia referentiala se identifica cu functia informativa a textului jurnalistic, iar functia fatica tine de retorica acestuia.






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Jurnalism


Jurnalism