Viata satului romanesc

Viata satului romanesc

Spatiul si peisajul rural

Studiul fenomenelor spatiului extraurban nominalizat prin notiunile de 'spatiu rural' semnifica realitati care intereseaza diferite ramuri ale geografiei si bineinteles ale altor domenii stiintifice. El nu poate fi deci uniformizat si incadrat intr-un anumit sablon, intelesurile lui reale pot fi selectate si analizate folosind un limbaj stiintific comun bazat pe notiuni corespunzatoare realitatilor naturale, sociale, economice, politice s.a.

In acest sens, incercam o sinteza a principalelor notiuni cu care operam in valorificarea potentialului rural.

Ce intelegem prin notiunea de 'spatiu rural'?

Spatiul rural este o componenta in cadrul spatiilor functionale deduse din caracteristicile zonelor in speta oicumene sau suboicumene. Spatiile rurale impreuna cu spatiile urbane sau ale diferitelor amenajari cu profil social-economic, ofera cadrul structurilor economice specifice unei regiuni sau unei tari.

Spatiul rural prin pozitia, functionalitatea si structura sa are doua intelesuri:

-sensul larg al notiunii, respectiv teritoriul care polarizeaza diverse forme ale structurile funciar-agrare si ale spatiului necesar asigurarii existentei comunitatilor umane, si respectiv asigurarii productiei prioritar alimentare si altor materii prime utilitare, in acest teritoriu se asociaza peisaje marcate predominant de varietati de culturi agricole, suprafete cu vegetatie naturala, care ofera posibilitati pasunatului, precum si cele acoperite cu paduri; -sensul restrans, respectiv spatiul limitat caracterizeaza spatiul rural prin diversele forme de asezari umane si terenurile cultivate permanent, pasunile si fanetele naturale folosite pentru cresterea animalelor, care apartin si constituie loc de munca pentru locuitorii acestora.

Notiunea de 'rural' exprima cadrul si modul de viata al populatiei antrenate in activitatile productive. Presupune preponderenta activitatilor agrare relevand existenta unor atribute, unor factori care mentin un confort relativ limitat sub aspectul echiparii tehnice, serviciilor, muncii, in general.

In acest mediu pot fi multe asezari a caror existenta nu se bazeaza direct pe activitatile de prelucrare a campului. Pot fi 'amenajari umane' cu functii dominate de servicii, artizanat, cazare, statiuni climaterice locale s.a. Notiunea de 'rural' nu este deci aceea de 'agrar'.

Habitatul rural

Notiunile de 'habitat' si 'asezare' par a avea, in general, acelasi inteles. Deosebirea consta in faptul ca notiunea de 'asezare' da o nuanta geografica mai complexa incluzand atat spatiul productiv cat si formele de localizare a comunitatilor umane.

'Habitatul' cuprinde, in mod riguros, formele de localizare a comunitatilor umane, practic varietatea tipurilor de localitati rurale ori urbane.

Asezarea (stabilirea) semnifica repartitia populatiei si a formelor organizarii sale intr-un anumit teritoriu, in sens mai larg, acest termen exprima procesul succesiv de ocupare a unui anumit teritoriu si de 'sedentarizare' a populatiei. Asezarea, deci, exprima in acelasi timp atat procesul popularii cat si rezultatul acestui proces. Particularitatile stabilirii se afla in stransa dependenta cu relatiile sociale si organizarea teritoriala a productiei, desi de multe ori schimbarile in modul de stabilire (asezare) raman in urma fata de modificarile produse in productie. Aceasta situatie a determinat pe unii specialisti sa sustina dependenta formei asezarilor de trasaturile fizice ale mediului inconjurator. 

Fara a subaprecia rolul trasaturilor fizice ale mediului inconjurator, realitatea din orice tara ne arata ca in formarea peisajelor rurale, in general, a habitatului rural in special, rolul prioritar revine factorilor sociali, respectiv coeziunea, permanenta si omogenitatea structurilor sociale. Dupa caracterul relatiilor sociale (viguroase, sporadice) distingem insusirile societatii comunitare, tipurile de habitat, morfologia spatiului rural (finage-ului) si peisaje mai mult sau mai putin regulate.

Procesele de formare si evolutie pot confirma ideea ca asezarile rurale au la baza teritoriul unei comunitati umane marcata de o anumita forma de organizare familiala, si de suporturile spatiului productiv intuit si folosit direct, respectiv de functionalitatea spatiului m care se dezvolta.

Este de fapt, asa cum arata realitatea din orice zona a planetei, expresia componentelor ei fundamentale: 'comunitatea umana sau populatia', 'organizarea familiala sau vatra', 'insusirile functionale ale spatiului productiv sau mosia'.

Asezarile rurale se constituie ca elemente dominante in peisajul geografic al celor mai multe tari regasite sub cele mai diverse denumiri ('catun', 'sat', 'village', 'derevnea').

De-a lungul existentei sale, satul sau alte forme de organizare s-au dovedit, inainte de toate o realitate sociala care a contribuit din plin la transformarea mediului geografic, imbogatind patrimoniul civilizatiei nationale si universale. Ca element permanent, sedentar si de continuitate, satului i-a fost totdeauna caracteristica o fizionomie complexa definita prin prezenta unei vetre bine intuite, in care se concentreaza locuintele si dependintele agricultorilor, precum si locul aflat in afara acesteia, obiectul muncii si spatiul de desfasurare a activitatilor productive de baza ale populatiei.

Pornind de la locuinta, care indiferent de tipul ei a constituit embrionul unei asezari permanente sau de alt fel, omul, locuitorul planetei noastre a avut intotdeauna in fata trei mari elemente fundamentale:

a)amplasarea sau localizarea;

b)securizarea;

c)durabilitatea sau permanentizarea.

Dintre aceste trei elemente, amplasarea a jucat si joaca rolul primordial. Avem in vedere, in acest caz, totalitatea factorilor geografici, fizici si economici care au influentat intuirea unui loc sau altul in alegerea oricarui amplasament. Conditia geografica, premisa social-economica permanenta - sau mai concret realitatea teritoriala in toata complexitatea si cu toate structurile ei este o cerinta primordiala in geneza si evolutia oricarui sat sau, la modul general, a oricarui habitat. Din acest element fundamental - amplasarea - se deduc celelalte elemente care, de fapt, configureaza functiile, structurile, viabilitatea asezarii.

Habitatul rural reprezinta o categorie geografica complexa care reflecta modul de repartitie a gospodariilor comunitatii umane in interiorul spatiului pe care il valorifica, deci al unui anumit spatiu delimitat de cerintele sustinerii existentei unui anumit cadru familial.

In acest spatiu geografic, au aparut si s-au desfasurat structurile sociale, relatiile dintre acestea.

Rezulta ca o axioma, faptul ca mediul geografic influenteaza asupra asezarilor omenesti prin intermediul productiei, ceea ce inseamna, in ultima instanta, ca fiecare forma de organizare a vietii rurale - sat sau comuna -devine centru de productie mai mult sau mai putin dezvoltat in functie de conditiile epocii respective si functionalitatile spatiului polarizat.

Exista in limba franceza un termen - 'finage' - care exprima foarte clar acest inteles al asezarii rurale.

Prin 'finage' se intelege 'teritoriul pe care s-a instalat un grup rural, o comunitate de sateni, cu scopul defrisarii si cultivarii lui si care exercita drepturile agrare asupra acestuia'.

Notiunea de 'finage' tradusa in limba romana prin 'teritoriul unei comunitati' exprima procesul specific de valorificare a spatiului, care, spre deosebire de activitatea urbana, presupune (in formele initiale) un anumit cadru fam/v/a/in organizarea si exploatarea spatiului agricol.

Evident intelesul de cadru familial nu se limiteaza la o singura familie. Exemplele romanesti de 'satucele - sacele', 'runc', 'crang', 'arsita', 'ciungi', 'poiana', 'prisaca' sunt forme dintre cele mai concludente ale elementelor primare de 'finage' si respectiv 'asezare umana' - 'comuna' - 'merea comunala'.

In aceasta acceptiune 'satul' nu este altceva decat o forma de organizare superioara a elementelor primare, o componenta la un moment dat a 'teritoriului comunei' ('finage'), localizat in vederea unei bune organizari si gestionari a spatiului intuit de comunitatile umane.

Orice asezare rurala trebuie astfel privita ca o rezultanta a totalitatii factorilor, fizici si sociali-economici, respectiv:

-factori geografici naturali ca: relief, altitudine, climat, sol, influenta apelor, s.a.

-factori geo-economici care imprima o anumita structura si forma a satelor.

In orice mediu rural constatam ca un anumit fel de economie, influentat la randul sau, in buna parte, de complexitatea factorilor geografici, genereaza un anumit tio de asezare, o anumita structura si forma;

-factorul istoric intervine, adeseori, direct sau indirect, asupra genezei, permanentizarii concentrarilor umane in mediul rural, schimbarilor sau disparitiei vetrelor de sat;

-factorii politici si administrativi au, de asemenea, semnificatii deosebite in evolutia mediilor rurale, in general si asezarilor rurale, in special.

Componentele satului romanesc

Satul romanesc, asemenea zonelor rurale existente pe plan mondial, cuprinde din punct de vedere turistic componente de baza (ca si alimentatia publica, cazarea si transportul) si componente auxiliare (balneao-terapice, agrement, activitati sportive s.a.). Unanim trebuie sa recunoastem ca serviciile de baza satisfac nevoi cotidiene care cu mici exceptii - tinand de specificul zonal, national, traditional - nu justifica intrutotul nevoia de deplasare sau parasire a resedintei de catre turist.

Ceea ce atrage si determina in mare parte alegerea unei destinatii turistice sau a alteia sunt:

-factorii naturali: asezarea geografica, relieful, peisajul, vegetatia, fauna si clima;

-factorii generali ai existentei si activitatii umane trecute si prezente: limba, mentalitatea, ospitalitatea, obiceiurile, folclorul, cultura (religia, arta, stiinta), politica, economia;

-elementul uman

- atitudinea populatiei locale fata de turisti, a prestatorilor, administratiei si reprezentantilor pazei si ordinii publice;

-infrastructura generala: transporturi si comunicatii, structura si imaginea asezarilor, aprovizionarea cu apa si energie, canalizarea, telecomunicatiile, s.a.;

-echipamentele turistice: transporturile turistice, mijloacele de cazare, de alimentatie, activitatile sportive, distractiile, informatiile, s.a.

Produsele turistice rurale romanesti ce vor fi propuse pietei mondiale este necesar a fi selectate si montate cu deosebita atentie pentru a transmite si reverbera imaginea reala a dimensiunii universului satului romanesc cu tot ce are el valoros si peren.

Fabricarea produselor turistice rurale romanesti va trebui sa se faca cu deosebita responsabilitate, produsele destinate pietei mondiale vor fi testate pe piata interna si vor fi privite apoi cu ochiul exigent al cunoscatorilor pietei externe careia i se adreseaza oferta ce il contine, in realizarea si montarea produselor turistice rurale romanesti nu trebuie omisa nici macar o clipa importanta motivatiei in alegerea unei anumite destinatii.

Cunoscandu-se faptul ca trebuintele fiziologice nu sunt determinate decat in mica parte si doar pentru segmente reduse de piata, in realizarea si promovarea produselor turistice rurale romanesti vor fi puse in valoare componente ale nivelului general de trebuinte, ale potentialilor turisti in prima faza, si mai apoi, cunoscut fiind justul raport pret/calitate, cat si originalitatea produsului turistic rural romanesc, mesajele promotionale se vor indrepta spre calitatile imateriale (nevoia de cunoastere, de initiativa, trebuinte estetice, de creatie) destinate sa satisfaca trebuintele secundare, mult mai personalizate, ale clientilor tinta. 

Din acest punct de vedere turismul rural romanesc ce poate fi considerat o adevarata terapie anti-stress, un loc de intalnire cu natura salbatica (Delta Dunarii, zona montana) (fig. nr. 3), poarta de intrare in lumea traditiilor si datinilor populare, reintoarcerea la origini, se adreseaza cu precadere pietei mondiale si in mod precis segmentelor de turisti din marile aglomerari urbane, din tarile puternic industrializate, care prin multitudinea si densitatea preocuparilor duc o viata stresanta si din ce in ce mai lipsita de elemente de reverie sau posibilitatea de a iesi in mijlocul naturii.

Conceptul de dezvoltare durabila

Mediul inconjurator, considerat in prezent o prioritate politica pe plan international, nu poate fi exclus nici din preocuparile economiei romanesti. Dezvoltarea economica implica externalitati suportate de mediul inconjurator, a carui considerare conditioneaza chiar viabilitatea pe termen lung a procesului in sine.

Conceptul dezvoltarii durabile, definit ca 'un proces de transformare in care exploatarea resurselor, directia investitiilor, orientarea tehnicilor si schimbarile institutionale se desfasoara in mod armonios' reprezinta criteriul de selectie a politicilor economice si de ajustare structurala in general si a politicii mediului in special.

Procesul dezvoltarii economice antreneaza schimbarea mediului natural, atat prin faptul ca utilizeaza factorii de mediu in calitatea lor de resurse - regenerabile sau nu - cat si prin aceea ca noxele, subprodusele, deseurile generate de activitatile umane si deversate in mediu afecteaza, intr-o masura mai mare sau mai mica, uneori ireversibil, echilibrul ecologic.

Cu alte cuvinte, dezvoltarea economica implica atat un cost extern, suportat de mediul inconjurator ale carui dimensiuni, din ce in ce mai evidente in ultimii ani, daca nu sunt corect considerate si evaluate, pun sub semnul intrebarii viabilitatea pe termen lung a acestui proces.

Comisia Mondiala de Mediu si Dezvoltare subliniaza faptul ca realizarea obiectivelor unei dezvoltari durabile va contribui la intarirea potentialului economic prezent si viitor, astfel incat sa se poata raspunde mai bine nevoilor si aspiratiilor umanitatii, in acelasi timp, pentru ca dezvoltarea durabila sa se poata implementa, trebuie sa se adopte un mod de viata care sa respecte limitele ecologice ale planetei, adica sa nu prejudicieze ecosistemele naturale datorita carora existam:

- atmosfera, apa, solul, subsolul, flora, fauna

Cresterea economica si dezvoltarea antreneaza inevitabil modificari in ecosisteme, dar politica economica de dezvoltare trebuie sa fie astfel conceputa incat exploatarea resurselor regenerabile si neregenerabile sa fie condusa si gestionata rational, respectiv sa nu prejudicieze mediul natural si factorul uman nici in prezent, nici in viitor.

Aceasta inseamna ca obiectivele economice si sociale trebuie sa fie definite in functie de durata dar si de prioritatile nationale ale perioadei de dezvoltare.

Aceasta legatura dintre natura si procesul de dezvoltare scoate in evidenta doua aspecte: aspectul local, ce se refera la zona in care este amplasata tara pentru stabilirea si elaborarea strategiei, si aspectul temporal, ce se refera la stadiul atins, in dezvoltarea economica si gradul de vulnerabilitate a economiei ca urmare a dezechilibrului factorilor de dezvoltare. Aceste considerente devin cu atat mai importante cu cat amploarea fenomenelor de dezechilibru economic, ecologic si social difera de la o tara la alta.

Integrarea economica a mediului este singura cale prin care se poate construi o societate viabila, bazata pe o economie capabila sa satisfaca cerintele membrilor societatii concomitent cu mentinerea echilibrului ecologic si cu stimularea comportamentelor agentilor economici ce au in vedere dezvoltarea proceselor de productie care nu afecteaza mediul.

Rolul fundamental in dezvoltarea durabila a industriei in general, si a industriei ospitaliere in particular, este de a observa si promova obiectivele generale ale societatii. Industria ospitalitatii prezinta astfel oportunitati de a proteja mediul si de a asigura un standard de viata mai bun pentru generatiile viitoare.

UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRICOLE SI MEDICINA VETERINARA A BANATULUI TIMISOARA

FACULTATEA DE MANAGEMENT AGRICOL

POLITICI AGRICOLE

Student,

Hanc Marius Lucian

Anul IV IEA ID

TIMISOARA