Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Satisfactia de a face ce iti place. arta, cultura, picturi, idei artistice

Alpinism Arta cultura Diverse Divertisment Film Fotografie
Muzica Pescuit Sport

Arta cultura


Index » hobby » Arta cultura
» Religia grecilor antici


Religia grecilor antici



Religia grecilor antici


Filologul elenist U. von Wilamowitz Moellendorf a afirmat ca grecii au fost "cel mai credincios popor din lume". Religia grecilor antici este impresionabila, plina de taine si colorituri specifice, formand nenumarate legende, mistere despre modul in care grecii antici au vietuit pe parcursul timpului [1]. Civilizatia grecilor antici a fost impartita in mai multe perioade. Astfel, cercetatorii presupun sapte perioade :

       I.          Perioada cretana.

     II.         Perioada aheeana.

   III.         Perioada Geometrica (1025-700 i. Hr.).

   IV.         Perioada arhaica (700-500 i. Hr).

     V.         Perioada Clasica  (500-323 i. Hr.) - o perioada de mare inflorire a culturii grecesti.

   VI.         Perioada elenistica   (323-31 i. Hr.)  - unde intervine amestecul civilizatiei grecesti cu civilizatia orientala.

VII.         Perioada romana de la 31.i. Hr.

Cercetatorii religiei grecesti nu aveau la indemana ca izvoare scrise pentru perioada mai veche decat celebrele poeme ale lui Homer, Iliada si Odiseea. Insa, in 1952 invatatii englezi M.Ventris si J. Chadwick au izbutit sa descifreze unele inscriptii descoperite la Micene si Pylos, apartinand civilizatiei greco-aheene. Aceste inscriptii au dat la iveala numirile principalelor divinitati grecesti adorate inca din perioada aheeana [2]. Descoperire foarte importanta, dar pentru a cunoaste religia grecilor antici in general, se folosesc numeroase alte izvoare: literare, epigrafice si arheologice.

a) Izvoare literare. Intre acestea figureaza lucrari poetice si lucrari istorice sau de eruditie. Cele mai importante  lucrari poetice sunt celebrele pome ale lui Homer, Iliada si Odiseea, care au avut o mare influenta asupra religiei grecilor din perioada clasica.  Operele lui Heriod ( sec.VIII-VII),"Theogonia" si "Munci si zile", la fel si "Odele triumfale"  ale poetului liric Pindar si tragediile lui Eschil, Sofocle, Euripide, si nu in ultimul rand istoriile lui Herodot, au servit ca izvoare pentru cunoasterea religiei grecilor antici.

b) Izvoare epigrafice. Acestea sunt de fapt tot izvoare scrise, dar si arheologice, numeroase texte gravate pe piatra sau metal, legi sacre, oracole, calendare sacre etc.

c) Izvoare arheologice. Aceste izvoare se pot imparti in monumentele de arhitectura: ruine, altare, morminte, etc. si monumente figurate: statui, ornamente sculptate ale edificiilor religioase (frontoane, frize),picturi pe vase.

Religia aheelor este o sinteza de elemente introduse indo-europene si elemente mediteraniene[3]. Traditiile religioase aheene au fuzionat cu cele cretane, absorbind divinitatile acesteia si asimilandu-le atributele cu cele ale zeilor aheeni  [4]. Originar, zeii aheilor erau divinitati solare, luminoase si aveau un nume ,o personalitate in jurul lor s-au creat mituri. Marele zeu al aheenilor era Zeus [5], zeul cerului, al luminii si al fulgerului, stapanul oamenilor si al celorlalti zei.

Divinitatile aheenilor se regasesc in Creta, dar cu atribute diferite, pe care cu timpul le-au asimilat [6]. Hermes, al carui nume deriva dintr-un cuvant cretan, era la acestia domnul fiarelor mari si calauza sufletelor spre viata fericita de dincolo; la ahei  el este mesagerul zeilor si protectorul turmelor.  Divinitatile feminine aheene au in mai mare masura caractere cretane. Figura Atenei era adorata in Creta in sec. XV i. Hr. si asociata cu sarpele si cu arborele sacru; la aheeni ea devine fecioara  razboinica si protectoarea palatului regal. Cultul zeilor era la ahei aproape identic cu cel al cretanilor. Fiecare casa isi avea un loc, un colt rezervat actelor de cult [7]. Preotii aduceau sacrificii sangeroase si ofrande-grau, vin, miere precum si piei de oaie,  pentru vesmintele liturgice ale sacerdotilor [8]. Sunt dovezi ca s-au savarsit acte de cult, mai intai (3400-2100 i. Hr.) in grote naturale, apoi (2100-1900 i. Hr.) in sanctuare, special construite. In cinstea zeilor se oficiau in Creta ceremonii si serbari publice, insotite de jocuri, concursuri de  gimnastica, lupte de gladiatori. In diferitele reprezentari de scene cultice, o parte din cult apare ca un dans extatic, in jurul unui arbore, care se afla de obicei inapoi altarului. In timpul dansului, arborele era scuturat si se rupeau ramuri din el.

Cultul mortilor este atestat de numeroase descoperiri arheologice. Mortii erau ingropati in morminte de piatra [9]. In apropierea mormintelor s-au gasit altare pentru oase, carne care atesta credinta vechilor greci in supravietuirea mortilor, carora li se aduceau astfel de ofrande. In mormintele nobililor, adesea largi camere subterane, s-au gasit barci si carute pentru ultima calatorie. In mormintele descoperite la  Micene s-au gasit arme, podoabe, vase de bronz si de lut, puse acolo pentru uzul defunctului. Mortii erau asezati in gropi pe spate si cu genunchii stransi. Pentru inmormantare exista un personal format din preoti, cantareti, femei care savarseau ceremonia. Divinitatile feminine dominau prin numar si importanta, reprezentarile antropomorfe, riturile agrare si familiale erau implinite numai de femei-preot [10].

Religia grecilor in epoca arhaica era o religie prin care omul cauta sa obtina protectia zeilor in timpul vietii, mai mult decat dupa moarte [11]. Credintele religioase ale acestei epoci au continuat sa patrunda mai mult si mai adanc in viata grecilor. Spre sfarsitul epocii arhaice, religia grecilor va ajunge sa capete contururi definitive.

Religia grecilor antici in operele homerice

Iliada si Odiseea sint poeme epice. Cea dintai povestind ultima parte din luptele grecilor pentru cucerirea cetatii Troia, cea de-a doua redand peripetiile lui Ulise la inapoierea in patrie dupa razboiul troian. In ambele lucrari se gasesc elemente necesare pentru reconstituirea religiei grecesti din perioada clasica.

a) Zeii. Caracteristic perioadei homerice este antropomorfismul-convertirea treptata a religiei naturaliste din perioada anterioara intr-o religie cu un accentuat caracter antropomorfic [12]. Divinitatile erau reprezentate prin infatisari omenesti, avand in vinele lor o substanta misterioasa, care le intretine nemurirea. Locuinta zeilor era undeva in cer, formand un fel de Acropole, o cetate, Olimpul, unde Zeus cheama   din cand in cand pe zei le sfat [13]. Mai jos sint palatele marete ale zeilor construite de mesterul fierar Hefaistos. Viata acestora se desfasoara la fel cu a oamenilor, insa este lipsita de mizeriile vietii omenesti si chiar nenorocirile care se intampla in lumea zeilor se sfarsesc intotdeauna cu bine.  Zeii pot sa faca lucruri imposibile pentru muritori, totusi puterea lor are limite. Ei sunt socotiti a fi stapanii si conducatorii supreme ai lumii [14].

b) Cultul. Cultul adus zeilor se desfasoara in poemele homerice, cel mai adesea in aer liber sau in paduri, avand doar destinatia sa pastreze statuile zeilor, constand in sacrificii, purificari etc. Se sacrifica in cinstea zeilor boi, berbeci, capre.

c) Cultul mortii. Grecii din acea vreme concepea sufletul ca un principiu material, care in momentul mortii se desprinde de  corp si duce o existenta de sine statatoare.  Sufletele mortilor pastreaza infatisarea lor dinainte, dar sunt palide, lipsite de sange si nu pot fi vazute de nimeni. Apoi, umbrele acestea palide alearga spre imparatia lui Hades si  a sotiei sale, Persefona, dar pentru ca sa poata intra acolo, trebuie ca trupurile lor sa fie inmormantate. Locuinta mortilor este situata sub pamant ( dupa Iliada)  sau departe in vest, la marginile oceanului (dupa Odiseea) .Totusi viata de dupa moarte nu este de invidiat,  Ulise spune ca ar putea sa fie " pe pamant servitorul unui biet om, decat regele tuturor mortilor". Ca sa posede putina constiinta, caci  sufletele nu au constiinta de sine, palidele  umbre ale mortilor trebuie sa manance carne proaspata si  sa bea sange de la animale negre.  Inainte de a cobori in imperiul mortilor,  Ulise sacrifica mai multe animale pentru ca sangele lor baut de morti sa le redea gustul vietii.

Religia grecilor antici in operele lui Hesiod

Dintre cele doua opere ale lui Hesiod, "Theogonia" si "Munci si zile" ,cea dintai, "Theogonia" se prezinta ca o prima incercare  de sistematizare teologica. Ea cuprinde o teogonie si o  cosmogonie. Aici, Hesiod pune  la inceputul lumii haosul si pe Geea ("pamantul" ) si pe Eros, dragostea. Geea da nastere lui Uranos ("cerul") . Din Uranos se nasc  titanii.  Din titanul  Cronos si sotia sa, Rhea, s-au nascut zei. Zeus, cel mai tanar dintre zei da nastere unei numerose generatii de zei si zeite.

Misterele

Misterele erau niste forme religioase organizate intr-un fel ca religii independente, cu ceremonii si ritualuri secrete, rezervate numai initiatilor [15]. In Grecia initiati nu puteau deveni decat cei care vorbeau limba greaca. Spre deosebire de ceea ce oferea religia oficiala a divinitatilor Olimpului, misteriile raspundeau unei nevoi intime a individului, de liniste si pace, promitandu-i salvarea sufletului, scapandu-l de frica de moarte . Misteriile erau recunoscute uneori oficial, chiar erau protejate. Erau conduse de preoti apartinand unei anumite familii. Candidatilor la initiere li se cerea o minutioasa purificare, ei trebuiau sa posteasca la o intrunire secreta, tinuta intr-o ambianta stranie, care trebuia sa produca asupra candidatilor un puternic efect; in cursul unei ceremonii spectaculoase i se arata un anumit obiect sacru, i se dezvaluia semnificatia simbolica, apoi era pus sa recite anumite formule rituale. Dupa acest act, la care avea acces oricine, din orice categorie sociala si de ambele sexe-initiatul capata convingerea ca intra in contact direct cu divinitatea; fapt care il transporta intr-o stare psihica de puternica tensiune.

a)      Demeter. Intre divinitatile misteriilor, "Demeter era cea mai populara dintre zeitele venerate in toate regiunele si coloniile grecesti. Ea era cea mai veche; morfologic, ea continua Marile Zeite ale neoliticului" (Mircea Eliade). Zeita a agriculturii si a fecunditatii [16], Demeter era venerata prin ceremonii deosebite, prin dansuri, cantece si prin diverse alte forme de rituri agrare. Centrul principal al cultului ei  era in apropiere de Atena, la Eleusis unde, misteriile eleusine au continuat sa fie celebrate timp de aproape doua mii de ani. Ceremonia, care avea loc la o data fixa si care era o evocare alegorica a mortii si reinvierii naturii, impresiona si prin lamentatiile indureratei mame careia Hades ii rapise fiica. Marele preot, hierofantul prezida ritualul si reamintea celor prezenti ca li se cerea sa nu fi facut fapte rele pentru a avea cu adevarat sufletul impacat. Urma grandioasa procesiune, unica in Antichitatea greaca prin caracterul ei spectaculos-cu cortegiul de preoti in frunte cu statuia Demetrei. Adeptii erau imbracati in haine de sarbatoare, purtand torte si ramuri de maslin, cantand cantece religioase. La miezul noptii ajungeau la templul din Eleusis, unde ceremonia continua cu dansuri si cantece ritualuri, care tineau pana dimineata. A doua zi, adeptii isi reluau viata, senini si cu speranta intr-o viata viitoare mai buna.

b)      Dionysos [17]. Al doilea zeu care domina religia populara a misteriilor era Dionysos-divinitate originara din Tracia. Zeu al vegetatiei si in primul rand al vitei de viei si al vinului, era adorat ca o incarnare a naturii si a bucuriei de viata. Aparea inconjurat de o ceata vesela si zgomotoasa de satiri, fauni, sileni, menade, nimfe, dansand la muzica flautului. Adoratorii lui Dionysos reconstituiau cu ocazia serbarii lui cortegiului imaginat al zeului. Riturile dionisiene se celebrau noaptea, pe culmi de munti. Adeptii, incununati cu coroane de iedera, uneori isi aplicau simbolic coarne de tapi. Dionysos oferea oamenilor ceea ce nici Zeus nu le dadea-consolidare, pacea si speranta.

c)      Orfeu. " Orfismul este prima religie care are o carte" (Nilsson). Un loc aparte il ocupa misteriile orfice [18]. Orfeu era un cantaret care cu farmecul lirei lui imblanzea fiarele, il fermecase si pe zeul infernului, incat acesta i-a restituit-o pe iubita sa, Euridice, reluand-o apoi. Poet si cantaret, inventator al lirei si nascocitorul magiei, legendarul Orfeu era considerat si fondatorul misteriilor omonime si initiatorul unei adevarate religii [19]. Potrivit doctrinei orfice, omul poarta inca de la nastere, mostenit din timpurile titanilor, pacatul stramosesc, pe care trebuie sa si-l ispaseasca prin suferinte, astfel sufletul omului este intemnitat in trup intocmai ca intr-o inchisoare. Pentru a-si elibera si salva sufletul, pentru a pune capat ciclului etern al renasterii succesive, migratii continuu al sufletelor de-a lungul altor existente, pentru a gasi calea mantuirii, -initiatul nu ii ramane-pe langa rugaciunele si purificarile rituale- decat sa se realizeze intr-o viata de renuntari si de absistenta de la orice hrana animala [20].

Zeitatile principale ale Greciei antice

Ca zei principali, Zeus, Hera, Athena , Apollo, Artemis au fost cultivati inca din perioada homerica, intrupandu-se in si idealuri religioase grecesti.

Zeus[21], cuvant al carui radacina "div" inseamna a straluci, indica la inceput cerul, apoi pe zeul cerului. Zeus era zeul suprem al grecilor, parintele zeilor si al oamenilor. Puterea sa depaseste pe aceea a tuturor zeilor la un loc si prin aceasta superioritate a sa este in stare sa domine si sa tina in frau pe toti zeii cu care se aduna uneori la sfat, dar nu tine totdeauna seama de sfatul lor. Ca zeu al cerului, el locuieste pe varful muntelui Olimp, varf care era socotit a fi in cer, si tot ca zeu al cerului, el este stapanul norilor, al ploii, al zapezii, al tunetului si al fulgerului, fiind reprezentat cu un fulger in mana. Ca zeu al luminii, Zeus vede toate, nu-i scapa nimic. El supravegheaza implinirea justa a angajamentelor, respectare dreptatii, implinirea obligatiilor conjugale. El protejeaza familia, cetatea si asigura bunastarea omului in general.

Hera[22] este personificarea feminina a cerului, in special a cerului nocturn. Ea este sora si sotie in acelasi timp a lui Zeus, impartind cu acesta puterea. Este zeita femeilor si a casatorie, iar casatoria sa cu Zeus constituie modelul ceresc al casatorie pamantenilor.

Athena este zeita ce conduce armatele la victorie si prezideaza la incheerea pacii. Ea este inteleapta, protejeaza munca, meseriile, artele. Ei i se atribuia introducea culturii maslinului in Atica, maslinul fiind principala bogatie a tarii. Din cinci in cinci ani aveau loc panateneele, serbari deosebite. Cultul acestei zeite simboliza suprematia culturala a orasului Atena, care ii poarta numele, constituind un centru de unitate ideal pentru intreaga lume elenica.

Apollo este unul din cei mai importanti zei ai grecilor. Numele sau inseamna soarele "stralucitor". In general, acest zeu este cunoscut ca zeu al poeziei si al artelor. El canta din lira si conduce corul muzelor si al gratiilor. Intre alte atribute mai vechi ale lui Apollo era si acela de vindecator al bolilor si protector al recoltelor. Ca zeu al soarelui, Apollo are o putere irezistibila in razele sale, care pot sa faca foarte mult bine oamenilor, animalelor si vegetatiei, dar pot sa faca mult rau si cum ochiului sau stralucitor nu poate sa-i scape nimic nevazut, el este parintele al darului, al ghicitului, tronand la Delfi si dand raspunsuri dictate de Zeus insusi. Apollo mai este socotit si zeul tineretii infloritoare si, in aceasta calitate patroneaza gimnaziile si palestrele. Trasaturile fundamentale ale lui Apollo raman insa aceea de cantaret si aceea de profet, iar principalele sanctuare in care era adorat erau cel de la Delfi si cel din insula Pelos.

Artemis[23], nume cu semnificatie obscura si cu origine neclara, este zeita fecunditatii, a castitatii ti a iubirii legitime. Ca sora a lui Apollo impartaseste unele insusiri ale acestuia, ca de exemplu aceea de a feri oamenii de boli, dar este in stare si sa provoace epidemii si sa omoare cu repeziciune, mai des femei. Identificandu-se cu zeitatile lunare, Hecate si Selene, ea apare ca zeita a luminii nocturne, zeita care iubeste locurile retrase intunecoase. Alearga prin paduri si prin munti dupa vanat, se scalda in rauri impreuna cu nimfele, vaneaza animale, dar si le ocroteste. Arta poetica a innobilat si a infrumusetat mult pe aceasta zeita, iar arta sanctuara a facut din ea prototipul femeii virginale.

            Hermes[24] era una dintre cele mai interesante figuri ale panteonului grecesc. El este socotit ca zeu al vantului. Mitologia povesteste dealtfel ca, la nasterea sa, Hermes a facut sa rasuna padurea si ca el a inventat lira din carapacea unei broaste testoase si cimpoiul ciobanilor. Zeus face insa din Hermes curierul zeilor, care-i duce vestile si-i implineste poruncile cu iuteala vantului. El este si zeul somnului. Cu bagheta sa magica inchide ochii celor care dorm si tot cu ea ii deschide. Tot el este si zeul drumurilor, cunoscand toate strazile oraselor si protejand pe calatori si tot el este si conducatorul sufletelor in drumul lor spre lumea cealalta

            Hefaistos[25], la inceput un zeu local, este in panteonul grecesc zeul focului, in special al focului din adancul. De aceea el a fost adorat in preajma vulcanilor Etna si Vezuviu. Ca zeu al focului, Hefaistos a venit in legatura cu titanul Prometeu care, dupa cum spune Eschil, a furat focul din atelierul lui Hefaistos si l-a adus oamenilor.

            Afrodita[26], sotia-nu prea fidela-a uratului si schiopului Hefaistos, dupa alta versiune sotia lui Ares, zeul razboiului, este zeita iubirii senzuale. Este socotita ca steaua de dimineata sau ca astrul luminos care insoteste soarele la apusul sau. Mai tarziu, cultul ei a suferit puternice inrauriri de religiile orientale, Afrodita devenind o zeita a fecunditatii si a amorului nepermis. Centrele mai importante ale cultului sau erau Ciprul, Corintul, Athena, muntele Erice in Sicilia. La Corint mai ales se practicau desfranarea in cinstea Afroditei, iar pasarea ei sacra era porumbelul.

            Poseidon [27], zeul marii, fratele lui Zeus, este de asemenea una dintre zeitatile importante ale panteonului grecesc. La inceput a fost zeu al campiei, apoi zeu al marii, urmand in acesta destinul insusi al poporului grec, care a emigrat de pe continent pe insulele de pe Marea Mediterana. Ca zeu al campiei, avea in grija in special calul, fiind reprezentat sub forma de cal sau taur. El devine protectorul calaretilor si al curselor de cai. Arta sanctuara il infatiseaza pe Poseidon ca pe un Zeus mai putin maiestuos dar mai robust. El poarta in mana furca sa cu trei dinti, tridentul arma teribila cu care, cand este infuriat, izbeste, in apele marilor si acesta spumega,, fac valuri puternice, rastoarna corabiile.

            Ares[28] iubeste lupta si omuciderea, indiferent de scopul care se urmareste prin aceste. A fost adorat in special in Tracia, de unde cultul sau se va fi intins si in alte locuri.

            Alte zeitati erau: Helios adorat in insula Rodos; Boreas, vantul de miaza-noapte, care avea un altar la Athena; Hestia, focul domestic, zeitate importanta pentru religia familiei; Pan, zeul pasunilor, al turmelor si al poeziei populare, care canta si se veseleste cu nimfele; Asclepios, zeul vindecator, a carui emblema era sarpele; Eros, zeul iubirii, etc.

            Pe langa acestia grecii cultivau nenumarate zeitati mai marunte ca: eriniile, divinitati razbunatoare, nimfele, divinitati gratioase ale padurilor, izvoarelor si fluviilor, satirii si o multime de alte zeitati populare, cu caracter htonian, cel mai adesea provenite din vechile credinte in demoni. Vin apoi la rand demonii bolilor, spiritele rele, fantomele, care inspaimantau pe greci.

            Eroii.

 In secolul al VII-lea si al VI-lea i.Hr., a luat un mare avant cultul eroilor [29], care erau fie personaje omenesti indumnezeite, fie zei decazuti. Ei erau socotiti in general ca fiind nascuti din casatoria intre un zeu si o pamanteanca sau intre un pamantean si o zeita. In orice caz ei erau considerati ca participa la natura divina. Pe seama eroilor sint puse ispravi extraordinare.

            Heracles, eroul nascut din Zeus si din Alcmena, fiind inca in leagan, sugruma soi serpi trimisi de Hera, ucide apoi un leu si duce la bun sfarsit faimoasele douasprezece munci grele. El era adorat si ca zeu solar, avand un cult special, cu jocuri si serbari publice numite "Heracli".

            Prometeu, dupa legenda, a vrut sa-l traga pe sfoara pe Zeus, cu prilejul impartirii carnii provenita de la jertfe. Apoi, cand Zeus, suparat pe oameni, fiindca nu mai voiau sa aduca jertfe, ii lipseste de foc, Prometeu fura focul din fieraria lui Hefaistos si-l aduce oamenilor. Pentru toate acestea, Zeus il pedepseste sa stea incatusat de o stanca in Caucaz si un vultur sa-i manance zilnic ficatul, care crestea la un loc in timpul noptii. Mitul prometeic a fructificat o intreaga literatura in antichitate si in epocile moderna si contemporana, Prometeu devenind simbolul eroului care se sacrifica pentru binele omenirii

            Teseu este cel ce a omorat minotaurul-monstru caruia atenienii trebuiau sa-i sacrifice din noua in noua ani cate sapte tineri si sapte fecioare-pe Ahile, pe Menelau, pe Diomede,etc.

            Mitologia

            Se poate spune ca grecii au creat cea mai bogata si cea mai frumoasa mitologie [30]. "Mitul, pentru greci-spune Felix Buffiere-este un fruct gustos, ascuns sub un invelis inselator: trebuie sa-i patrunzi secretul si sa scoti ideea din imagine, asa cum din ciorchina se stoarce vinul". Miturile grecesti populare, preluate de marii scriitori si artisti greci ai antichitatii, s-au pastrat perfect in operele literare sau plastice, devenind cunoscute in lumea intreaga. Poemele homerice, "Theogonia" lui Hesiod, Argonautica lui Apolloniu din Rodos, Tragediile lui Eschil, Sofocle si Euripide sau capodoperele picturii ti sculpturile grecesti clasice, care stralucesc in toate marile muzee ale lumii, nu numai ca au pastrat, dar au si imbogatit nepretuitul tezaur al mitologiei populare grecesti [31]. Pentru motive de ordin metodologic, specialistii au impartit miturile grecesti pe categorii. Cea mai obisnuita clasificare este aceea care deosebeste miturile despre zei de acelea consacrate eroilor.

            Miturile despre zei incep la greci cu teogonia si cosmogonia. Zeii au fiecare legenda sa, plina de aventuri uneori imorale.

            Unul din cele mai semnificative mituri este bogatul mit al lui Apollo [32], despre legenda laurului. Apollo, viteazul, stralucitorul, nebiruitul zeu al luminii, al luminii si al frumusetii, si-a avut si el suferinta sa. Jignindu-l pe Eros, tanarul zeu al iubirii, acesta se razbuna, trimitind in inima lui Apollo sageata care ii aprinde dragostea  pentru nimfa Dafne, dar trimitand in acelasi timp in inima nimfei sageata menita sa ucida dragostea. Ca sa scape de dragostea zeului, pe care n-o impartasea, nimfa se preface intr-un frumos laur. Indurerat, zeul binecuvanteaza laurul, dandu-i insusirea de a nu se ofili niciodata si de a ramane mereu verde. In acelasi timp, zeul hotaraste sa poarte pe frunte o cununa de laur si tot cu laur isi impodobeste tolba si lira.

            Mai populare decat miturile despre zei, miturile despre eroi au avut o larga circulatie si au servit secole si milenii ca izvoare de inspiratie pentru literatura si pentru artele plastice.

 Dintre aceste mituri, cel mai important si mai semnificativ este mitul prometeic. De acest mit se leaga si frumosul mit al Pandorei, fecioara creata de zei din Olimp, inzestrata cu toate darurile si trimisa pe pamant pentru a spulbera fericirea pe care Prometeu o daduse oamenilor. Pandora il subjuga pe Epimeteu, care se casatori cu ea. In casa lor se afla o cutie ce era adusa de Pandora, acoperita cu un capac greu. In cutie erau inchise toate nenorocirile si nimeni nu indraznea sa se apropie de ea. Curioasa, Pandora deschise cutia si pamantul se umplu de boli, suferinte si necazuri. Oamenii au pastrat insa speranta, singura, care a mai ramas pe fundul cutiei.

 In afara de aceste mituri cu valoare mai mult simbolica, unele povestiri despre eroi au si o valoare documentara. Astfel, nenumaratele povestiri despre frumoasa Elena si Paris, despre Menelau, Agamemnon si Ahile sau despre Ulise care au fost prelucrate de Homer in Iliada si Odiseea, sint adevarate documente scrise, care atesta lupta grecilor din peninsula Balcanica impotriva troienilor, pentru ocuparea tarmului asiatic al Marii Egee.

Cultul

Cultul avea la greci o mare importanta si respectarea acestuia forma obligatiunea esentiala a adoratorilor zeilor. Locurile de cult ale religiei grecesti din aceasta perioada erau temple marete[33] in stil doric, ionic-atic si corintic, al caror vestigii pastreaza pana astazi urmele marii lor frumuseti de odinioara, cum este de exemplu celebrul templu consacrat zeitei Athena, Panteonul. Templele consacrate zeilor era asezate cu fata spre rasarit, iar ale eroilor cu fata spre apus. Riturile erau fie ale vietii de familii, fie ale vietii publice. Centrul cultului familial il forma focul, socotit ca zeu suprem al casei si intretinut permanent. Capul familiei ii aducea libatii si ofrande. In fata focului si sub protectia lui se desfasurau ceremonii religioase prilejuite de principalele evenimente ale vietii de familie :nastere, casatorie, etc. La nastere copilul era purtat in jurul focului. In ziua a zecea se punea numele copilului si totul se sfarsea printr-un pranz ritual. La casatorie, mireasa facea o baie rituala, mergea la templu impreuna cu mirele si acolo se faceau rugaciuni si se aduceau sacrificii. Apoi, acasa la mire, mireasa si mirele citeau rugaciuni si mancau impreuna langa focul sacru al familiei, traditionala turta, in fata tatalui mirelui, care era preotul domestic. Riturile vietii publice constau din rugaciuni spuse cu glas tare si sacrificii precedate de spalari rituale. Cel care aducea sacrificiul era dator sa repete rugaciunele dupa preot. In timpul rugaciunelor, pentru zeii ceresti se ridicau minile in sus, pentru Poseidon se intindeau miinele catre mare, pentru zeii subpamanteni-catre pamant. Ca sacrificii se aduceau oi, capre, vaci, porci, dar numai animale ce nu erau de trebuinta. Zeii aveau gusturile lor in privinta sacrificiilor [34]. Demetrei se sacrificau porci, lui Dionysos-tapi, Ascepios-cocosi, lui Heracles-prepelite, lui Posedoin-cai sau animale negre, Afroditei-porumbei. Animale salbatice se aduceau cu sacrificii numai zeitei Artemis. Animalele care erau aduse ca sacrificiu trebuiau sa fie integre si curate. Victima era incoronata si, dupa rugaciune, sugrumata. Maruntaiele animalului erau cercetate. Ca sacrificii de alimente se aduceau legume si fructe, mai ales primele roade, turta dulce, prajituri, adesea in forma de animale. Ca sacrificii lichide se aduceau vin, miere, lapte, untdelemn. Sacrificiul era socotit ca un ospat impreuna cu zeii. Cei care aduceau sacrificii erau imbracati in haine curate si aveau capetele incornorate. Marile jertfe aduse cu prilejuri festive se numeau hecatombe, desi nu se sacrificau totdeauna o suta de animale.

Sarbatorile difereau de la o cetate de alta si de la un zeu la altul. Aveau loc cel mai adesea in legatura cu schimbarea anotimpurilor, cu munci agricole, cu culesul viilor, etc. Toti zeii aveau festivitati solemne din care unele erau de o mare frumusete artistica. Cele mai celebre erau cele in cinstea zeitei Athena "panateneele" care simbolizau legatura celorlalte state grecesti cu Athena. Erau "panateneele mici" care aveau loc in fiecare an si "panateneele mari" ce aveau loc din patru in patru ani. Erau apoi serbari in cinstea lui Zeus numite "bufonii" sau "dipoli", serbari cu caracter agrar, la sfarsitul recoltei, in cadrul carora se sacrifica un bou. In cinstea lui Apollo se desfasurau diferite serbari: cele de la Delos, din cinci in cinci ani, "danefoniile" din noua in noua ani, mai ales in Beotia, "carneele", cea mai mare sarbatoare dorica, etc. In cinstea Artemidei erau "brauroniile", din cinci in cinci ani, la care fetele executau un dans ritual in cinstea zeitei. Pentru Demetra erau "tesmofoniile", la care barbatii erau exclusi.

Jocurile[35] erau solemnitati religios-nationale. Atat de mult pretuiau grecii tot ce impodobea natura omeneasca, frumusetea, puterea, indemanarea, intelegenta,etc, incat credeau ca fac placere zeilor organizand grandioase serbari in cursul carora se desfasurau tot felul de intreceri in frumusete trupeasca, in lupte, alergari, etc. Erau si intreceri in poezie si elocventa, dandu-se ca premiul cel mai inalt o coroana facuta din ramuri rupte din maslinul sfant. Jocurile se deschideau cu ceremonii religioase. Cele mai importante jocuri erau cele "olimpice", celebrate din patru in patru ani, in orasul Olimpia din Elida si care durau cinci zile. Erau inchinate lui Zeus Olimpianul.

Ghicitul a avut de asemenea o mare importanta la poporul grec, incercandu-se tot felul de mijloace pentru a se descoperi impuritatile neobservate si a se sti ce purificari anume erau necesare. Ghicitul se facea fie din inspiratie directa din partea zeilor, fie prin semne exterioare prin oracole. Dintre oracole cele mai insemnate mentionam in primul rand pe cel de la Deodena din Epir, care era cel mai vechi din Grecia. Apoi oracolul de la Delphi[36] din Focida, unde o preoteasa, Pitia, in stare de extaz, dadea raspunsuri la intrebari stand asezata pe un scaun cu trei picioare. Oracolul putea fi consultat in anumite zile. Cererile trebuiau insotite de daruri si sacrificii. Un intreg colegiu de preoti o asistau pe Pitia, ale carei preziciri aveau faima ca sint cele mai sigure.

Cultul mortilor

            Conceptia grecilor de pe timpul lui Homer cu privire la moarte si viata viitoare a mai evoluat cu vremea. Uneori moartea era socotita ca un fel de casatorie cu Hades, zeul mortii. Imparatia mortilor era considerata ca se afla sub pamant, la ea coborandu-se pe o scara. Multi au incercat sa patrunda acolo, dar nimeni n-a mai izbutit sa scape. Imparatia mortilor era socotita ca un loc de mare suferinta, un loc intunecos si posomorat, captusit cu panza de paianjen, unde niciodata nu se face ziua, nici o apa nu curge, iarba nu rasare.

            Inmormantare se facea la greci, ca in toate religiile, cu un anumit ritual [37]. Cand muribundul era pe punctul de a-ti da sufletul, i se taia un smoc de par, care era inchinat zeilor subpamanteni.

Se dadea ultimul sarut muribundului si , in clipa mortii, se facea mult zgomot, lovindu-se in vase de arama, pentru ca sa se alunge duhurile rele din drumul sufletului. Mortului i se inchideau ochii si gura, i se acoperea fata, era spalat cu apa calda, uns, infasurat intr-un vesmant alb si incoronat cu flori. Apoi era asezat in tinda casei, cu picioarele spre usa. In gura i se punea un ban, ca taxa de trecere in lumea cealalta. Pe drumul la rug sau la groapa se intonau cantece  funebre. Ritul cel mai vechi era acela al inhumarii, apoi s-a statornicit si obiceiul incinerarii, la care , in timpul ce cadavrul ardea, se faceau libatii defunctului si se invocau sufletele mortilor sai. Flori de trandafir si de diverse  alte feluri de flori se impodobeau mormintele. Daca mortul fusese un om ilustru, se celebrau si jocuri funebre. Dar niciodata nu se uita de ospatul mortuar, ale carui resturi erau inchinate sufletelor stramosilor si duse la mormant. Pentru morti se aduceau si sacrificii de animale si libatii, de sange, apa, vin lapte, in deosebi miere. In timpul doliului trebuiau evitate banchetele si solemnitatile publice, se foloseau vesminte modeste si de culoare neagra, se taia parul si uneori se presara cenusa pe cap si se zgiriia fata. Toate acestea erau impuse de dreptul religios familial si de aceea erau strict obligatorii.

            In perioada elenistica (323-31i.Hr.) religia greaca a intrat in faza de decadenta [38].

Consideratii finale

     

            Religia grecilor a constituit si va constitui un reper important in analiza cat mai corecta si cat mai verosimila a societatii grecesti. De la primele zeitati si pana la dimensiunile sociale profunde pe care le-a avut religia orfica, putem afirma fara echivoc ca intre religia Greciei si populatia acesteia a existat dintotdeauna o legatura deosebita, influentand-o decisiv in realizarea culturii sale unice.


Bibliografie

-   Buffierre, F. , Miturile lui Homer si gandirea greaca , Bucuresti, 1998

-   Burry, J. B. - Meiggs, R. , Istoria Greciei , Bucuresti, 2006

-   Dramba, O., Istoria culturii si civilizatiei ,Bucuresti, 2000

-   Finley, M. I. , Vechii greci , Bucuresti ,1974

-   Mitru , A. , Legendele Olimpului ,vol. I, Bucuresti , 2006

-   Vasilescu , E., Istoria religiilor, Bucuresti, 1998

-   Vernant , J. P. , Mit si religie in Grecia antica , Bucuresti ,1995



[1] Jean Pierre-Vernant, Mit si religie in Grecia Antica, Bucuresti, 1995, p. 9-10

[2] Ovidiu Dramba, Istoria culturii si civilizatiei, Bucuresti,2000, p.15

[3] Emilian Vasilescu , Istoria religiilor, Bucuresti, 1998, p.10

[4] Ibidem

[5] Jean Pierre-Vernant, op.cit, p.36

[6] Ibidem

[7] M.I. Finley, Vechii Greci, Bucuresti,1974, p. 66

[8] Idem, p. 67

[9] M. I. Finley apud A.M. Snodgrass

[10] François Chamoux,  non. vidi

[11] M. I. Finley, op. cit. , p.65

[12] Ibidem

[13] Alexandru Mitru, Legendele Olimpului, Bucuresti ,2006, p.25

[14] Idem , p. 33, 37, 42

[15] Jean Pierre-Vernant, op.cit., p.76

[16] Alexandru  Mitru, op. cit. ,  p.84

[17] Jean Pierre Vernant, op.cit. , p. 81

[18] J. B. Bury -Russel Meiggs, Istoria Greciei, p.196

[19] Jean Pierre -Vernant, ibidem

[20] J.B.Bury-Russel Meiggs, ibidem

[21] Jean Pierre-Vernant, op. cit. ,p.  36

[22] Alexandru Mitru, op.cit. , p.49

[23] Idem, p.63

[24] Idem., p. 72

[25] Idem., p. 27

[26] Idem., p. 34

[27] Idem., p. 97

[28] Idem., p.76

[29] Jean Piere-Vernant, op. cit., p.50

[30] Felix Buffiere,  Miturile lui homer si gandirea greaca, p.24

[31] Idem , p. 35

[32] Alexandru Mitru, op. cit. , p. 112

[33] Jean Pierre-Vernant, op.cit., p.59-60

[34] Idem, p.61

[35] M.I.Finley,op. cit., p.69

[36] Ibidem

[37] Emilian Vasilescu, Istoria religiilor ,Bucuresti,1998, p.132

[38] J.B. Bury- Russel Meiggs, op. cit. , p 198



Arta cultura


Pictura

ELEMENTE FUNDAMENTALE DE LITURGICA APLICABILE IN MUZEOGRAFIA ECLEZIALA
Si cuiele au povestea lor
MUZEUL MANASTIRII CALDARUSANI
Arta in epoca Revoluției franceze
Cina la romani
Arta rusa și a altor popoare din rasaritul Europei in Evul Mediu
Arta greaca in sec IV ien și in epoca elenismului
PEDAGOGIA MUZEALA
SCOALA CLASICA ENGLEZA
O institutie numita MUZEU





















 
Copyright © 2014 - Toate drepturile rezervate