PORTUL MOCANILOR din zona Sacele - costum de sarbatoare

PORTUL MOCANILOR

Mocan si mocanca din Sacele in
costum de sarbatoare, inceputul sec. XX

Deveniti mai instariti prin practicarea pastoritului transhumant, mocanii saceleni au fost influentati de modul de viata al orasenilor din Brasov, inlocuind inca din secolul al XIX-lea piesele vestimentare traditionale lucrate din in, canepa si panura, cu altele noi din matasuri, tull, sifon, borangic, postavuri fine.

Adaptarea rapida a elementelor de moda urbana in material, croi si gama cromatica a determinat in timp transformarea acestui ansamblu vestimentar in port identitar pentru satele din zona.

La sarbatori, femeile imbracau un costum din matase brocata compus din fusta ampla si lunga, laibar, camasa cu manecile din tull brodat stranse in mansete brodate cu fir auriu.

Talia era marcata de braul metalic incheiat cu paftale. Stergarul de cap a fost inlocuit cu marama alba din borangic, sub care se afla o basma imprimata cu decor caramiziu numit gimbir.

Hainele de iarna, dulama, scurteica, ghebuta, erau confectionate din postavuri fine de Brasov si din satinuri naturale captusite cu blanuri de oaie, bursuc si cu aplicatii de jder sau vulpe.

Specific pentru barbati era camasa cu gulerul inalt brodat numit guler mocanesc, cioarecii albi, chimirul din piele.

Dintre hainele de deasupra amintim vesta si zabunul din postav bleumarin, antiriul lung din dimie alba, ornamentat cu gaitane negre, zeghea din postav cenusiu si cojocul scurt.

 

Costum de mocan si mocanca din Satulung, inceputul sec. XX.

2. PROTECTIA SI VALORIFICAREA PATRIMONIULUI PATRIMONIULUI DIN ZONA SACELE

Poarta Mocaneasca.

Poarta inainte de restaurare

Intrarea in incinta muzeului se face printr-o poarta traditionala specifica gospodariilor mocanilor din Sacele, alcatuita dintr-o portita pietonala si o poarta pentru carute, datand de la inceputul secolului XX. Portita pietonala are o structura din stalpi, grinda si contrafise cioplite in forma de arc, doua acoperisuri suprapuse si invelitoare din sindrila, ce poarta o bogata decoratie realizata prin traforare. Portita propriu-zisa si poarta pentru carute, din scanduri de brad dispuse in tablii de diverse forme, pastreaza feroneria originara alcatuita din balamale, broasca, maner si ciocanel in forma de sarpe. Fiind afectata de intemperii pe parcursul unui secol de existenta, poarta a fost supusa in anul 2003 unor lucrari de consolidare, conservare si restaurare, portiunile inlocuite fiind marcate prin diferentieri cromatice.

  Poarta dupa restaurare

3.PASTORITUL TRANSHUMANT

  Harta - pastoritul transhumant in sec. XIX.

Cele sapte sate sacelene au reprezentat o puternica zona pastorala de tip transhumant, cu o perioada de mare avant in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea si prima jumatate a secolului al XIX-lea. Lipsa terenurilor arabile intinse i-a obligat pe oamenii de aici sa se ocupe de oierit adoptand fenomenul cel mai amplu. Mocanii saceleni pasteau oile din primavara pana in toamna pe pasunile alpine de pe versantele transilvanene, muntene si moldovene ale Carpatilor si le iernau de toamna pana primavara in Baragan si baltile Dunarii. Miscarea periodica in spatiul pastoral era determinata de o succesiune calendaristica riguroasa, antrenand multi mocani atat la stana cat si in preocuparea de a valorifica materiile prime specifice: laptele si produsele derivate, lana si pieile, vecinatatea Brasovului fiind semnificativa in posibilitatile de comercializare a acestor produse.

4.CELE SAPTE SATE SACELENE

  Grup de femei si barbati in port mocanesc, Sacele, inc. sec XX.

In sud-estul Tarii Barsei, aproape de Brasov, la contactul dintre munte si ses exista un grup de sapte sate: Baciu, Turches, Cernatu, Satulung (actualul municipiu Sacele), Tarlungeni, Zizin si Purcareni. Locuitorii celor sapte sate, traind impreuna pe acelasi teritoriu si manifestand caracteristici apropiate la diverse paliere ale existentei au dobandit constiinta apartenentei la aceeasi comunitate, considerandu-se 'saceleni'. Relieful variat, incluzand versantul nordic al Muntilor Barsei si Ciucasului cu paduri, pasuni, fanete si partea sudica a Tarii Barsei cu teren arabil, a determinat dezvoltarea cresterii animalelor, a agriculturii si a mestesugurilor de prelucrare a lemnului iar apropierea de orasul Brasov a favorizat practicarea carausitului. Romanii s-au specializat in cresterea intensiva a oilor, in varianta sa cea mai evoluata, pastoritul transhumant, in prelucrarea si valorificarea lanii si a laptelui precum si in carausit.

LEMNUL

Ansamblu arhitectural din lemn - casa si poarta din lemn, sf. sec. XIX.

Dispunand de importante resurse forestiere, sacelenii au folosit lemnul in toate domeniile. Pana cu un veac in urma toate casele, constructiile anexe si portile 'mocanesti' erau realizate de catre mesteri dulgheri din barne cioplite si acoperisuri invelite cu sita. Utilizand tehnici traditionale si unelte simple, atelierele de rotarie confectionau carutele taranesti dar si cele 'mocanesti' pentru carausit, saniile, uneltele agricole si diferite ustensile folosite in gospodarie. Dogarii erau specializati in confectionarea recipientelor din doage legate in cercuri de lemn sau de fier: butoaie, cazi, ciubere si vase folosite la stana pentru prepararea derivatelor din lapte. In atelierele de tamplarie se confectionau componente ale constructiilor, mobilierul casei si al anexelor gospodaresti. Sub influenta modei urbane a Brasovului, unii tamplari s-au specializat in confectionarea mobilierului pictat de influenta brasoveana si saseasca, adoptat de ceangai si mocani pentru impodobirea 'casei curate'.

Strung pentru lemn, inc. sec. XX.

Dulap cu scule de tamplarie, inc. sec XX.

 Scaun sculptat si pictat, datat 1791, 

dulap pictat, datat 1852..

  Atelier de tamplarie, inc. sec. XX

INDUSTRIA CASNICA TEXTILA

Prin cresterea unui mare numar de oi in varianta pastoritului transhumant, mocanii saceleni obtineau cantitati foarte mari de lana pe care o prelucrau pentru nevoile proprii si mai ales pentru vanzare. S-a dezvoltat o puternica industrie casnica textila, nelipsind din nici o gospodarie instrumentarul traditional de prelucrare a lanii. In fiecare casa exista cel putin un razboi de tesut, la care mocancele de toate varstele realizau diferite tipuri de tesaturi pentru imbracamintea de iarna, dimie alba si seina (pentru ghebe, zabune, cioareci) precum si sarici. Pentru impodobirea interiorului locuintei teseau toluri groase in vargi colorate, straie si covoare. Pe vaile Timisului si Tarlungului functionau odinioara numeroase instalatii tehnice taranesti pentru finisarea tesaturilor groase din lana. In pivele cu ciocane se indesau tesaturile pentru dimie, iar in valtori si darste se ingrosau si scamosau tesaturile pentru sarici si straie.

  Razboi de tesut intr-o curte mocaneasca, inc. sec. XX

Raft cu valuri de dimie.

Tol de lana, sf. sec. XIX.

  Teasc de calcat stofa, Tarlungeni, datat 1895

Santilia

In cartea lui Victor Tudoran 'Datini si obiceiuri ale mocanilor saceleni' se spune ca din strabuni s-a mostenit si transmis 'jocul' din ziua de 20 Iulie a fiecarui an, ziua Sfantului Ilie, de unde transformarea in 'Sant - Ilie', apoi ca sa ramana, prin eliminare si mai usoara pronuntare, 'Santilie'.
Autorul mai spune: anul acesta am terminat de transcris amintirile tatalui meu Nicolae Iuga Tudoran (1860-1932), in care am gasit urmatoarele insemnari: 'Ca petreceri, oamenii mari vara nu aveau altele decat muntele si Sf. Ilie - 20 Iulie, asa cum i se mai spunea 'Santilia'. Atunci se prindeau a juca tinerii insurati cu femeile lor, iar cei mai batrani priveau multumiti de pe margini si glumind sau vorbind despre felul in care joaca cei tineri. Mai veneau de la stani si ciobanii angajati si jucau cu femeile neamurilor sau cu ale stapanilor, bineinteles cu invoirea lor. Pe vremea copilariei mele, fetele nu se aratau la joc, ba chiar nici pe ulita, ca sa priveasca la joc, nu aveau voie. Faceau gauri in stobor, cat puteau vedea cu ochiul si numai asa puteau privi sau mai bine zis zari flacaii si pe trecatori. Dar trecatorii de pe ulita sau flacaii, chiar daca le banuiau in spatele portilor sau stoboarelor, nu le puteau vedea deloc.'
Deci acum o suta de ani, fetele, nu numai ca nu luau parte la joc, dar nu se aratau nici pe ulita, ca sa priveasca la 'Santilie', fiindca nu aveau voie. Cercetand colectiile publicatiilor sacelene, afirmatia facuta de tatal meu, in modestele lui insemnari, se confirma de o cercetatoare a Institutului de Filologie si Folclor din Bucuresti. In constatarile ei, gasim si unele parti ce se refera la traditionala 'Santilie'.
In articolul 'Din tinutul Sacelelor' semnat de Elena Moroianu, gasim amintita Santilia, unde autoarea scrie: 'Oameni seriosi i tacuti, dispretuind chiar petrecerile si adunarile zgomotoase, veselia si bautura, ei nu fac decat o singura data pe an, la Sf. Ilie - Santiliile - cand vin feciorii din toate partile, candidati la insuratoare si cand vin femeile si cei mai in varsta sa-si dea parerea asupra lor si sa-si aleaga gineri:

''Uita-te, leica, la mine:
Da ti-o parea ca joc bine,
Sa-ti dai fata dupa mine!''

Fetele insa nu aveau voie sa vina la joc, ci stateau in vreo curte mai apropiata, ascunse dupa garduri si priveau prin gaurile stoborului ca sa nu fie bagate in

seama de cineva ,la cei ce jucau, barbati, feciori si femei tinere maritate, din aceasta pricinna li se scosese si cantec:

''Fetili dupin Sacele
Se uita prin gaurele''

Abia acum dupa razboi, probabil sub influenta obiceiurilor din alte parti, au inceput si fetele sa joace si casatoriile sa se faca mai liber decat inainte, cand fetele nici nu stiau de cel ales de parinti, viitorul sot, si nu trebuiau sa-l refuze in nici un caz. Ar fi o grozava necinste pentru ei daca li s-ar fi intamplat un asemenea lucru; fetele trebuiau sa plece capul in fata vointei parintesti: 'sa ne fi adus ursu din padure cata sa-l iei'. Dupa casatorie insa, aveau mult mai multa libertate ca inainte. Ar fi fost o minune sa se faca o casatorie din dragoste si mai cu seama impotriva vointei parintilor, cu toate acestea nu se pomeneau divorturi. Aceste obiceiuri deosebite de cele romanesti generale, precum si firea lor sobra, necomunicativa, ne aduc aminte imediat de cele orientale si sud-europene balcanice.' Deci, pana acum aproape o suta de ani, fetele nu aveau voie sa vina la joc, iar rostul 'Santiliei' era ca parintii si neamurile fetelor de maritat 'sa-si dea parerea' asupra viitorilor gineri.
Reanvierea traditionalului 'joc' mocanesc 'Santilia', in Sacele, se datoreaza regretatului poet si scriitor sacelean Al. Stroe Militaru, un iubitor si pasionat cercetator al trecutului satelor noastre, idealist peste masura, modest si de multa buna credinta, subscriitorului acestor randuri (Victor Tudoran), precum si membrilor si conducerii Societatii de Educatie Fizica 'Izvorul' din Satulung-Sacele.

Targul Feciorilor era singura sarbatoare

Astfel, spre deosebire de vestitul 'Targ al fetelor', de pe muntele Gaina din Muntii Apuseni, aici in Sacele, gasim un adevarat 'Targ al feciorilor', care, daca nu va fi unic pe tara, in orice caz va fi singurul de amploare din intreaga Romanie.
Deci 'Santilia', acest 'targ al feciorilor' cum l-am numit, se tinea la data de 20 iulie a fiecarui an si cum aceasta zi cade la jumatatea verii, stapanii de tarle, tinerii ce urmau sa se casatoreasca si ciobanii angajati din afara Sacelelor, puteau parasi cu mai multa usurinta grijile stanii si veneau in mijlocul familiilor sau neamurilor, unde petreceau din toata inima cateva zile de bucurie si indestulare.
Faptul ca 'Santilia' era singura sarbatoare de acest fel a pastorilor saceleni a contribuit mult la pastrarea ei in traditia Sacelelor, creindu-se astfel o indatorire nescrisa pentru fiecare tarlas de a lua parte la desfasurarea ei. (Spicuiri din cartea lui Victor Tudoran - 'Datini si obiceiuri ale mocanilor saceleni').