Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Satisfactia de a face ce iti place. ascensiunea în munti, pe zapada, stânca si gheata, trasee de alpinism


Alpinism Arta cultura Diverse Divertisment Film Fotografie
Muzica Pescuit Sport

Arta cultura


Index » hobby » Arta cultura
» OLARITUL si Tehnici de modelare


OLARITUL si Tehnici de modelare


MESTESUGURI SPECIALIZATE

OLARITUL

Aparitia ceramicii .

Cifra avansata pentru aparitia ceramicii in Orientul Apropiat (Fenicia-Byblos, Iran si Siria) ca si in Japonia se situeaza in jur de 8000 i.e.n., deci ceva mai tarziu, comparativ cu cultivarea plantelor sau cresterea animalelor. Deci in Orientul Apropiat a existat si un neolitic aceramic. Fara indoiala ca omul, inainte de-a fi inventat ceramica, a folosit recipente din alte materiale:din piatra, din lemn scobit, cosuri impletite din nuiele, poate si lutuite ca sa poata adaposti lichide, din fructe cu coaja lemnoasa, burdufuri din piele sau chiar tigve de animale. Ceramica se bauieste ca a aparut mai intai la populatii cultivatoare de plante, pentru ca ele erau mai stabile in spatiu, cele de pastori, fiind momade, preferand recipente usoare si incasabile, realizate din lemn sau piele. Prin urmare aparitia ceramicii este legata de sedentarizarea comunitatilor umane.  Pe teritoriul nostru nu a existat neolitic aceramic, deci ceramica apare o data cu cea mai timpurie cultura neolitica: Carcea- Gura Baciului.



Importanta ceramicii           


Ceramica este pentru arheolog extrem de importanta, fiind artefactul pe baza caruia au fost definite grupele culturale cunoscute pana in prezent si ariile lor de raspandire.  De asemenea, pe baza tipologiei ceramicii si a evolutiei ei in timp, au fost periodizate aceste culturi. De o deosebita valoare este ceramica pentru surprinderea unor legaturi interculturale, a unor relatii de schimb sau chiar a unor miscari de populatii, toate facandu-se pe baza surprinderii unor tipuri ceramice intrusive. Pe baza studiului ceramicii pot fi depistate centrele de olari si arealul deservit de acestea. De asemenea studiul ceramicii poate da informatii despre viata cotidiana a unei epoci: nutritie si rafinamente culinare sau despre viata religioasa, stiut fiind faptul ca o serie de vase au fost folosite exclusiv in  oficierea unor ritualuri religioase (vasele pentru libatii sau de ofranda, vasele antropomorfe si zoomorfe). Calitatea ceramicii poate fi expresiva si  in departajarea indivizilor din punct de vedere al statutului social. Gustul artistic sau lipsa lui, atunci cand este vorba de forme ceramice, motive sau tehnici decorative utilizate, poate indica deosebiri in ceea ce priveste prosperitatea unuei comunitati sau a unui grup din cadrul acesteia.  Ceramica poate fi si un mijloc de datare, prin folosirea a doua metode fizice:

1. Metoda arheomagnetica care se bazeaza pe faptul ca lutul ars are o proprietatea importanta: aceea de a memora, pe durata racirii, campul magnetic al locului in care are loc procesul. Drept urmare, metoda arheomagnetica poate fi utilizata numai pentru obiecte din lut ars care au ramas pe loc dupa ardere ca de exemplu :oale gasite in cuptoare de ars ceramica sau pe vetre, pereti din lut ai unei locuinte care a ars si apoi s-a prabusit pe loc.

2. Metoda termoluminiscentei. Ceramica se incalzeste la o temperatura de aproximativ 500 grade, fapt ce duce la reactivarea elementelor radioactive continute de ceramica sau absorbite din sol ca uraniu 238, potasiu 40, thoriu. Reactivarea duce la aparitia unei raze de lumina care este masurabila. Statuetele de la Hacilar (66 de piese) au fost supuse unei analize si s-a ajuns la o concluzie de-a dreptul neasteptata: 40 erau falsuri recente.

Ambele metode sunt costisitoare si nu exista laboratoare in Romania pentru aplicarea lor.

Aparitia ceramicii nu este importanta doar pentru arheologie, ci, in primul rand, pentru viata cotidiana a comunitatilor neolitice. Aparitia ei a schimbat hotarator alimentatia, deoarece noile recipiente au facut posibila fierberea si prajirea si folosirea unor alimente care nu sunt comestibile in stare naturala. Vasele au pemis depozitarea in bune conditii a rezervelor de hrana, a cerealelor si lichidelor, ca si transportul lor la mari distante. In procesul de fabricare a ceramicii s-au acumulat prin, experiente repetate,  numeroase cunostiinte tehnologice cu privire la reglarea arderii, sistemul de constructie al cuptoarelor, care au putut fi aplicate in alte domenii, mai ales in prelucrarea metalelor.

Studiul ceramicii presupune studiul:

1. pastei si a materiilor prime folosite pentru framatarea ei

2. procedeelor de modelare

3. tipologiei formelor ceramice

4. tehnicilor si ustensilelor de ornamentare

5. motivelor decorative

6. procedeelor de ardere

Studiul pastei si a materiilor prime folosite ca degresanti


Pasta se poate studia cu ochiul liber, dar si cu ajutorul microscopului petrografic, cel din urma putand ajuta la depistarea depozitelor de argila utilizate. Mai exista o metoda de studiu: bombardamentul cu raze beta. Examinarea cu ochiul liber este desigur metoda cea mai la indemana si cel mai des utilizata, asta desigur dupa ce ceramica a fost bine spalata si a fost indepartata crusta calcaroasa care s-a depus pe ea in urma zacerii in sol cu ajutorul unui detartrant, cel mai adesea o solutie slaba de acid acetic sau clorhidric. Materia prima de baza este lutul sau argila, la care se adauga, desigur apa. La acestea se adauga degresanti, care au rolul de-a asigura elasticitatea vasului si de a  impiedica fisurarea lui. Toate aceste materii prime se amesteca bine si se framanta, pana cand se obtine o pasta perfect omogena. Cei mai vechi si cei mai raspanditi degresanti la nivelul neoliticului au fost pleava si paiele tocate. Desigur ca degresantul are un rol hotarator pentru calitatea vaselor. Astfel, prin folosirea paielor si a plevii, se obtinea o ceramica destul de grosolana, care nu prea putea fi decorata, drept pentru care acesti degreasanti fie au fost abandonati in favoarea altora, fie au fost gasite solutii (de exemplu acoperirea suprafetei vasului cu un strat subtire de lut) pentru a se depasi acest impas. De regula, pleava este caracteristica mai ales neoliticului timpuriu si mai ales vaselor mari, de provizii, de gatit sau de transport  mai tarziu. Pentru obtinerea unei paste intermediare sau fine sau folosit alti degresanti: nisipul amestecat cu pietricele, nisipul fin cernut, calcarul pisat, cochiliile de scoici sau de melci pisate, cioburile maruntite  de la vase sparte. Nisipul cu pietricele, cioburile pisate dau, de regula, o pasta intermediara, iar nisipul fin, cernut, o pasta de buna calitate. Pasta intermediara era utilizata pentru recipiente in care se gatea sau din care se manca, iar pasta fina pentru recipiente de cult, sau din care se manca sau se bea. Cochiliile de scoici sunt folosite mai ales in aria culturii Hamangia din neoliticul dezvoltat, cultura care se dezvolta  in Dobrogea, unde exista din abundenta aceasta materie prima. De asemenea cochiliile de melci si scoici sau calcarul cochilifer au fost degresantii cei mai utilizati la sfarsitul eneoliticului si in perioada de tranzitie la epoca bronzului.




Tehnici de modelare.

Studiul atent al exteriorului si interiorului vasului, a modului in care a crapat vasul (de obicei in locurile de imbinare, de sudura, care sunt mai vulnerabile) poate aduce indicii cu privire la tehnica de modelare. Exista, in principal 3 tehnici:

1. fram£ntarea unui bot de lut si scobirea lui, tehnica folosita la vasele de dimensiuni foarte mici, mai degraba miniaturale.

2. tehnica Aau columbin@. Se realiza mai intai fundul rotund si plat al vasului peste care se asezau colacei din lut cu diametru variabil. Oltima operatie era netezirea atat la exterior , cat si la exteriorul  vasului.

3. Construirea vasului din fasii, din benzi de argila, care se lipeau de fundul vasului.

Desigur ca , in timp, apar si alte tehnici de modelare: cu roata olarului sau prin turnarea in tipare. In spatiul nostru roata olarului, desi era cunoscuta in Grecia inca din epoca bronzului, apare tarziu, pe la 450 i.e.n, deci in epoca La Tène. Tiparele sunt atestate pentru prima oara tot in La Tène. In neolitic au fost folosite in exclusivitate doar primele trei tehnici de modelare.

Initial vasele au toate fundul drept. Ulterior apar si vase cu fundul plan-concav, fapt care indica folosirea unui suport usor curbat, care facilita rotirea vasului si-l expunea mai putin la deformari cu ocazia realizarii decorului, caci nu mai era rotit vasul, ci suportul. Acesta trebuie sa fi fost si un prim pas care a dus mai tarziu la aparitia rotii olarului.


Cine modela vasele? In general se admite ca, la inceput, deci cand olaritul nu era un mestesug specializat, vasele erau modelate si  decorate de femei. Unele vase ale culturii Boian, date spre expertiza la Institutul de medicina legala, unde au fost examinate amprentele digitale, par a confirma aceasta ipoteza. Pentru ceramica de uz gospodaresc, realizata in casa, arsa pe vatra este cel mai probabil ca femeile sa fi fost cele care realizau vasele, pentru ca ele stiau cel mai bine de ce au nevoie in gospodarie. Totusi este mai greu de admis ca, atunci cand se poate vorbi despre olarit ca mestesug specializat, adica in eneolitic, tot femeile ar fi fost cele care se ocupau in exclusivitate cu el. Asta pentru ca mestesugarii produc mari cantitati de oale, fapt ce presupune operatii dificile de scoatere a materiei prime, de framantare a lutului, aprovizionarea cu combustibil pentru intretinerea arderii, cunostinte speciale legate de folosirea si reglarea cuptoarelor. Se poate vorbi deci de olarit ca de un mestesug specializat in momentul in care apar cuptoarele de ars ceramica, indivizi care se ocupa doar de aceasta activitate si in momentul in care sunt viziblie seriile ceramice, deci cand apar anumite stereotipii sau canoane  de modelare si de decorare. Fara indoiala ca olaritul ca mestesug casnic nu a disparut decat foarte tarziu, in evul mediu, existand in paralel cu cel specializat si asigurand minimul necesar in materie de oale pentru o gospodarie.

Formele ceramice.

Exista o mare varietate de forme ceramice, de la o zona la alta, de la o etapa la alta. Forma este desigur dictata de functionalitatea vasului: vas de provizii, de gatit, de mancat, de transport, de baut, de cult, cu rol funerar. In arheologie este absolut obligatorie descrierea vaselor si alcatuirea unei tipologii a formelor ceramice tipice pentru o asezare, pentru o necropola, pentru o cultura. Descrierea ceramicii ca si tipologia trebuie sa fie foarte obiectiva si precisa, pentru a putea fi usor inteleasa. Este un deziderat care este, insa ,greu de atins, deoarece nu s-a gasit inca un limbaj comun sau daca s-a gasit nu este intotdeauna sau intru totul respectat. Se pot remarca mai multe tendinte atunci cand se denumesc si se descriu vasele;

1. Apelarea formelor ceramice prin folosirea unor termeni care denumesc ceramica greceasca; de genul vas de tip  lekithos, krater, kantharos, amfora, etc. Acest sistem nu poate fi consecvent aplicat din mai multe motive: exista de multe ori vase care nu-si gasesc corespondent de forma in ceramica greceasca, asemanarea de forma a unor vase cu forme ceramice grecesti este uneori foarte aproximativa si fortata si creeaza cititorului imagini false. Descrierea este impresiva si subiectiva. Avantajul ar fi doar acela ca descrierea este expeditiva.

2. Folosirea in descriere a unui limbaj geometric:  vas semisferic, sferic, tronconic, bitronconic, cilindric, ovaidal, conic, etc. Acest mod de descriere prezinta marele avantaj ca este usor de vizualizat si este mult mai obiectiv. In plus face posibila descrierea tuturor partilor componente ale vasului: fund, trunchi, gat, torti.

3. Descrierea prin asocierea unei forme ceramice cu obiecte contemporane. Este cea mai expeditiva, dar si defectuoasa metoda pentru ca este total subiectiva si greu de inteles. Se folosesc termeni ca vas in forma de pepene, piriform, in forma de borcan, in forma de sticla, in forma de sac, etc. Termenii au ambiguitate; ce fel de pepene ? (sferic sau ca o minge de rugbi?), ce fel de borcan sau de sticla ?, etc.




O descriere corecta trebuie sa aiba in vedere toate partile componente ale vasului :fund, partea inferioara a corpului, partea superioara a corpului, umarul, gatul, buza, tortile, apucatoarele sau proeminentele.

Cele mai frecvente vase in neolitic sunt  vasele mari de provizii, bolul, cupa cu picior, diferite tipuri de pahare, castroanele semisferice sau bitronconice, unele suspendate pe suporturi cilindrice, mai rar amforele. Ca forme mai deosebite pot fi amintite vasele duble de tip binoclu tipice culturii Cucuteni, vasele zoomorfe frecvente in aria culturii Gumelnita, vasele antropomorfe sau cu capac antropomorf din aria culturii Vinta.


Tehnici de ornamentare.

 Sunt atestate la nivelul neoliticului destul de multe tehnici de decorare a ceramicii:

1. incizarea-consta in zgarierea peretelui crud al vasului cu ajutorul unui obiect ascutiT din os, lemn, chiar metal. Este o tehnica comuna tuturor culturilor neolitice.

2. excizia este o tehnica tipica mai ales neoliticuluidezvoltat, mai ales culturilor Vadastra si Boian. Consta in sculptarea in peretele crud al vasului cu ajutorul unei ustensile de forma unei spatule. Drept urmare apar ornamente adancite, care ulterior se umplu cu o substanta , de obicei alba, mai rar rosie, care contrasteaza cu fondul vasului.

3. Incrustatia cu materii colorate- este tehnica mai sus amintita, aproape intotdeauna asociata cu excizia, deci tipica in primul rand culturilor Vadastra si Boian, dar si culturii Hamangia.

4. Barbotinarea este o tehnica foarte raspandita in neolitic. Consta in formarea unei bai din amestec de lut cu apa, de consistenta unei smantani, in care apoi se scufunda vasele modelate si zvantate. In urma acestei operatiuni, pe peretii vasului se depune un strat subtire de lut, care se numeste angoba sau slip. Tehnica este folosita pentru a acoperi porii vaselor si pentru a uniformiza suprafata vasului, mai ales daca degresantul a fost pleava, in vederea decorarii. Uneori amestecul de lut cu apa este mai dens, cu mult lut, de consistenta noroiului. In acest caz vasul nu se mai cufunda ci este stropit cu acest amestec, dupa care, cu degetele, se uniformizeaza suprafata vasului. De obicei sunt tratate in aceasta maniera vasele de gatit, stratul gros de lut avand proprietati termorezistente. Totodata vasele tratate in acest fel sunt zgrunturoase, mai putin alunecoase.

5. Impresiunea sau imprimarea consta in apasarea peretului vasului cu diferite obiecte care-si lasa amprenta pe peretele vasului. Se poate face cu pieptenele, cu maturica, cu snurul, cu scoica (tipic pentru Hamangia, cu scoica Dentalium), cu rogojini sau tesaturi (cultura Tisa), cu unghia (Starcevo-Cris, Gumelnita), cu degetul.

6.Lustruirea- tehnica care are ca scop acoperirea porilor vasului si inobilarea suprafetei vasului care,  prin lustruire, capata un luciu metalic. Se face cu pietre sau cu lustruitoare din lut, de forma unei stampile.

7. Canelarea este tot un fel de lustruire, prin presare. In urma acestei opeatiuni iau nastere pe peretii vasului un fel de pliuri adancite. Se foloseste in culturile Dudesti, Vinca-Turdas, Cucuteni.

8. Pictarea s-a utilizat mult in neolitic. Poate fi realizata inainte sau dupa ardere. Cea realizata dupa ardere se numeste pictura cruda. De obicei se realiza inainte de ardere pentru ca era mai rezistenta. Pictura monocroma este frecventa pe ceramica culturilor Carcea-Gura Baciului, Ciumesi, Starcevo-Cris. Pictura policroma, cu alb, rosu si ciocolatiu este tipica culturilor Ariusd, Precucuteni  si Cucuteni.  In aria culturilor Gumelnita si Salcuta s-a practicat pictura cu grafit.

 9. Stampilarea se realizeaza cu ajutorul unei stampile din lut care se apasa pe peretele vasului. Tehnica este utilizata pentru motive decorative mai complicate, care trebuiesc repetate in campul vasului de mai multe ori, in chip identic.

10. Decorul plastic consta in adaugarea de pasta pe peretele vasului, dupa modelare. Cel mai adesea se adauga brauri in relif, proeminente, butoni.

Uneltele folosite pentru decor sunt scoica, pieptenele, maturica, varfuri ascutite din os, rotita, pintaderele.

Motive decorative

Cele mai frecvente motive utilizate pe ceramica neolitica sunt:


1. linii unghiulare (Starcevo-Cris)

2. Meandrul (Vadastra)

3. Romburi concentrice (Vinca)

4. Dintii de lup (Vadastra)

5. Triunghiuri hasurate

6. Tabla de sah (Boian)



7. Spirala dinamica (Cucuteni)

8. Motive in capriori

9. Spicul de grau (Starcevo)

10. Paranteze (Gumelnita)

11. Portativul muzical(cultura cu ceramica liniara)

12. Buline (Carcea-Gura Baciului)

13. S-uri imbucate

14. Retele de linii

15. Motivul ochiului (Cucuteni)

16. Triskelion

Tipic neoliticului este decorul strict geometric. Lipsesc motivele vegetale, iar cele antropomorfe sau zoomorfe sunt foarte rare si tot de esenta geometrica (Cucuteni).

Dispunerea decorului:

Se constata unele stereotipii de pozitionare a decorului, variabile de la o are culturala la alta sau in functie de marimea si functionalittea vasului:

1.pe intreg corpul vasului(oroarea de vid)-Cucuteni;

2. in partile mai expuse privirii, partea superioara a vasului, diametrul maxim, in benzi sau  frize, celule ornamentale

Principii de dispunere:1. simetria-repetarea aceluiasi motiv de mai multe ori- caracterizeza toate culturile nolitice

2. asimetria- este destul de rara, fiind tipica culturilor Precucuteni , Ariusd si Cucuteni 

Arderea ceramicii

La nivelul neoliticului s-au practicat diferite tipuri de ardere si instalatii mai mult sau mai putin complicate. Se cunosc si vase care au fost doar expuse la soare, dar ele sunt foarte putine. Vasele arse la soare nu au rezistenta, se farama.

1. Cele mai simple instalatii de ardere au fost vetrele casnice deschise. Sunt tipice mai ales neoliticului timpuriu, dar continua sa fie folosite pe tot parcursul neoliticului, mai ales pentru ceramica nepretentioasa: vase de provizii sau de gatit. Temperatura de ardere este scazuta. Ceramica arsa pe vetre este de proasta calitate, arderea este inegala ca urmare vasele sunt patate, unele parti ale vasului sunt arse incomplet sau chiar crude.


2. Cuptoare simple, cu o singura camera. Sunt cele mai raspandite. Ele sunt putin adancite in sol, au forma tronconica sau calotiforma si prezinta o usa de acces. Partea aflata deasupra nivelului de calcare are pereti din lut. Cuptorul este prevazut cu una sau doua deschizaturi: una laterala, jos , pe unde se introduc lemnele si alta in partea superioara. Aceste orificii pot fi astupate. Cuptoarele au diametrul de aproximativ 2 m si inaltimi care sunt sub 1 m. Astfel de cuptoare se cunoasc de la Carcea, Tartaria, Ariusd din faza Cucuteni A. Temperaturile obtinute in aceste cuptoare nu depasesc 500 de grade..

3. Cuptoare cu 2 camere. Sunt rare si nu se cunosc decat din aria culturii Cucuteni. Aparitia lor este o dovada sigura ca olaritul este deja un mestesug calificat.  Un astfel de cuptor se cunoaste de la Glavanestii Vechi-Cucuteni B. Ele sunt plasate la periferia asezarilor sau in afara lor, aproape de o sursa de apa. Cuptoarele de acest tip au o groapa de acces (a olarului). Camera inferioara se numeste focarie. Aici se introduce combustibilul. In camera superioara se ard vasele. Cele doua camere sunt despartite de un gratar perforat care permite circulatia aerului. Focaria are o gaura de alimentare, iar camera superioara un orificiu care poate fi acoperit.Gratarul se sprijina fie pe un picior cilindric, fie pe un perete median perforat. Cuptorul este rotund in plan si tronconic in sectiune, cu peretii usor boltiti. Acest cuptor prezinta  multiple avantaje. Se pot obtine temperaturi cuprinse intre 500-1000 grade. Mai mult nici nu este nevoie pentru ca la 1175 lutul se vitrifiaza. Doar pentru arderea vaselor pictate cu grafit sunt necesare temperaturi foarte inalte, de circa 1050 grade. Arderea poate fi reducatoare sau oxidanta, dupa cum orificiile sunt astupate sau deschise, deci se poate regla arderea. Gratarul elimina contactul direct dintre vase si combustibil, ca atare arderea este egala, completa, vasele nu mai prezinta pete. Inainte de folosire cuptorul era foarte bine incins.

Culoarea vaselor depinde in primul rind de ardere: arderea reducatoare, fara oxigen da o ceramica de culoare cenusie pana la negru, iar cea oxidanta nuante rosu. Exista si alti factori care pot influenta nuanta: tipul de argila, apa si oxizii pe care aceasta ii contine, temperatura de ardere sau timpul de ardere.






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Arta-cultura


Pictura


Manifestari de cultura in epoca moderna
Dragostea pusa la incercare
PORTUL MOCANILOR din zona Sacele - costum de sarbatoare
Ruinele Sarmizegetusei
BRODERIA VECHE ROMANEASCA
Copilaria prelungita a spiritului romanesc – piedica a culturii romane in transformarea ei din cultura minora in cultura majora?
Viata satului romanesc
MUZEOGRAFUL
Principiile care definesc jocul corporaliatii , mastilor, gesticii si mimicii
CONSERVAREA OBIECTELOR LITURGICE PE SUPORT ORGANIC AFLATE IN DEPOZITUL MANASTIRII GOLIA