Mihai eminescu 1850-1889

MIHAI EMINESCU

1850-1889

Eminescu este un om al timpului modern, cultura lui individuala sta la nivelul culturii europene de astazi. Cu neobosita lui staruinta de a ceti, de a studia, de a cunoaste, el isi inzestra fara preget memoria cu operile insemnate din literatura antica si moderna. Cunoscator al filozofiei, in special al lui Plafon, Kant si Schopenhauer, si nu mai putin al credintelor religioase, mai ales al celei crestine si buddaiste, admirator al Vedelor, pasionat pentru operile poetice din toate timpurile, posedand stiinta celor publicate pana astazi din istoria si limba romana, el afla in comoara ideilor astfel culese materialul concret de unde sa-si formeze inalta abstractiune care in poeziile lui ne deschide asa de des orizontul fara margini al gandirii omenesti.

Titu Maiorescu

Poet, prozator si publicist, personalitate coplesitoare (G. Calinescu), Minai Eminescu a sintetizat in creatia sa literara izvoarele folclorului national, lirica germana si europeana, filozofia moderna asupra timpului si vietii.

Temele majore ale gandirii umane (infinitul, trecerea timpului, moartea, nasterea, dragostea, natura etc.) sunt puse in canavaua liricii sale cu inspiratia artistica a romanticilor: „Cu Eminescu apare in literatura europeana ultimul mare poet romantic, pastrand in existenta si opera sa conturul caracteristic al dramei artistilor romantici'. (Zoe Dumitrescu-Busulenga)

Prima editie a poeziilor Iui Eminescu (si singura din timpul vietii poetului), tiparita sub ingrijirea lui Titu Maiorescu, la 1884, a consacrat antum geniul liric al creatorului literaturii romane de vizibilitate universala.

Autor al celei mai citite poeme din cultura nationala, Luceafarul, poetul nostru national a trezit spirite contrariate de echilibrul perfect al creatiilor sale. Canonizat drept „poet nepereche' de George Calinescu, Eminescu a purtat vii polemici cu unii contemporani (Alexandru Macedonski, Pantazzi Ghika s.a.) iar opera lui a cunoscut numeroase atitudini detractoriale. Raspunsul cel mai important al textelor sale este insa revenirea in sfera de interes a contemporanilor

Mutatiile lirice majore pe care poezia romana le inregistreaza o data cu nasterea liricii eminesciene sunt in ordinea modernizarii: „Pana la Eminescu, poezia romana a fost: imagine la Alecsandri, sunet la Bolintineanu, idee la Alexandrescu, tema la I. H. Radulescu. Cu Eminescu ea primeste dimensiunea gandirii poetice intr-o sinteza originala pe care am putea-o numi «miracolul eminescian», nu pentru ca s-ar fi ivit fara o cauza, ci pentru ca pana la el literatura romana a avut doar poeti, el este insa Poetul'. (Eugen Todoran)

Dozajul perfect al motivelor, tehnicile romantice de cea mai rafinata esenta preschimba textul poetic eminescian intr-un pretext pentru initiere in teme majore ale existentei: eroticul; filozofia si mitologia; folclorul romanesc; istoria; natura. Astfel, pierderea iremediabila a fiintei dragi, ca in Mortua est, tema cu ecouri din Bolintineanu, transporta liricul melodra­matic al antecesorului spre filozofia hamletiana si spre formula poetica psalmica de la Arghezi.

Faclie de veghe pe umezi morminte, Un sunet de clopot in orele sfinte, Un vis ce isi moaie aripa-n amar, Astfel ai trecut de al lumii otar.

Trecut-ai cand ceru-i campie senina, Cu rauri de lapte si flori de lumina, Cand norii cei negri par sombre palate, De luna regina pe rand vizitate.

Te vad ca o umbra de-argint stralucita, Cu-aripi ridicate la ceruri pornita, Suind, palid suflet, a norilor schele, Prin ploaie de raze, ninsoare de stele.

O, moartea e-un chaos, o mare de stele, Cand viata-i o balta de vise rebele; O, moartea-i un secol cu sori inflorit, Cand viata-i un basmu pustiu si urat, -

Dar poate o! capu-mi pustiu cu furtune,
Gandirile-mi rele sugrum cele bune
Cand sorii se sting si cand stelele pica,
imi vine a crede ca toate-s nimica.

La ce? Oare totul nu e nebunie?

Au moartea ta, inger, de ce fu sa fie?

Au e sens in lume? Tu chip zambitor,

Trait-ai anume ca astfel sa mori?
De e sens intr-asta, e-ntors si ateu,

Pe palida-ti frunte nu-i scris Dumnezeu.

Lui Eminescu, poeziei sale, i s-au pus si i s-au demonstrat nesfarsite etichete critice. Cele mai apropiate de speculatia productiva, de atitudinea ce a facut din opera eminesciana o paradigma a culturii nationale sunt semnate de: Titu Maiorescu, Mihai Dragomirescu, G. Calinescu, D. Popovici, Zoe Dumitrescu-Busulenga, Eugen Simion, I. Negoitescu, Dumitru Micu, Eugen Todoran, Ioana Em. Petrescu, Laszlo Galdi, Rosa del Conte, Amitha Bose si altii.

Un domeniu explorat mai putin de publicul larg il reprezinta proza, unde exceptionale constructii sunt: Geniu pustiu, Cezara, Sarmanul Dionis s.a.

„Cezara', „nuvela cu structura subiacenta de idila', este o „cronica a timpului paradisiac', desavarsind demersul initiatic al erosului, „demonicul Ieronim descoperind, o data cu iubirea Cezarei, spatiul paradisiac originar al insulei lui Euthanius'. (Ioana Em. Petrescu, Dictionarul esential al scriitorilor romani, Editura Albatros, 2000)

Timpul si spatiul idilic sunt concentrate in actul iubirii ritualice; erotismul, desi prezent si aspiratie permanenta, este pretext si simbol pentru evaziune din contemporaneitate, din istoric in natura perena.

Aceasta enclava, insula lui Euthanasius, este accesibila doar printr-o incercare (ca in ritualurile degradate ale basmului), prin iubirea dintre Ieronim si Cezara.

Spatiul edenic din Calin - file din poveste are acelasi animism zoo­logic si aceeasi geografie fizica tributara tinuturilor paradisiace:

„El dadu de un izvor de apa vie si dulce, care se repezea cu mult zgomot din fundul unei pesteri Deodata vazu ca o zare de senin, dar ii paru ca ii scapa. Vazand ca ea nu piere, el s-apropie si vazu o borta cat ai baga mana, care corespundea undeva se uita la ea vazu tufisuri mari si-i veni un miros adormitor, greu de inlaturat; nu numai un bolovan paru ca se misca. El il urni - bolovanul se-toarse ca-n tatani si lasa o mica intrare, pe care o putea trece tarandu-se. El intra repede si cand isi intoarse privirea ca sa vada unde intrase, ramase incremenit de frumusetea privelistei.' E in insula lui Euthanasius „gandi el uimit, si pasea incet, minunandu-se la fiecare pas. Pana si insectele erau imblanzite in acest rai. Fluturii curiosi, albastri, auriti, rosii ii acoperira parul lui lung si negru, incat capul lui parea presarat cu flori. Aerul acestei insule era plin de

sarbatori murmuitoare ale albinelor, bondarilor, fluturilor Albinele inconjioara bazaind pe unul si tanarul imparat al raiului'.

Citita la Junimea in 1871, nuvela Sarmanul Dionis este publicata in Convorbiri literare in 1873.

De conditie modesta, Dionis este prototipul taranului aflat in permanenta acumulare de stiinta pe cale livresca, citind carti vechi si lasandu-se fascinat de misterele astrologiei si ale metempsihozei.

imprumuta „carti de specialitate' de la anticarul Riven si prin lectura acestora, la lumina lunii, Dionis se preschimba in Dan (elev al dascalului Ruben) si se transporta in vremea lui Alexandru cel Mare. Presiunile sublime ale lumii pe care i-o impartaseste Maria, fiica boierului Mesteacan, il determina sa-si aroge statutul de stapan al universului. Trezit din vis, Dionis vede chipul Mariei la fereastra casei invecinate, ii trimite o scrisoare de amor si cade in lesin.

Bunicul Mariei il ingrijeste si, privind portretul tatalui lui Dionis, isi da seama de descendenta lui aristocratica. Cei doi tineri se casatoresc, suplinind astfel mitul sufletelor-pereche. Daca lumea e visul sufletului nostru, isi spune Dionis, daca spatiul si timpul sunt doar proiectii ale noastre, atunci „trecut si viitor e in sufletul meu ca padurea intr-un sambure de ghinda si infinitul asemene, ca reflectarea cerului instelat intr-un strop de roua'.

Credinta in vis, posibilitatea de a migra in timp si spatiu permit implinirea idealurilor: „Visam, calatorim in Univers. Dar universul nu este oare in noi? Nu cunoastem adancimile spiritului nostru. Drumul misterios trece insa prin interiorul nostru, in noi sau nicaieri este eternitatea cu lumile ei, cu trecutul si cu viitorul. De la invatatul evreu Ruben - dascal de matematica si filosofie la Academia de la Socola - a deprins stiinta de a descifra formulele sacre'.

Pe aceeasi consubstantialitate a universului si a umanului se bazeaza si crearea unui microcosmos, cel al fiintei, doar istoric efemere: „Tu esti o vioara in care sunt inchise toate cantarile, numai ele trebuiesc trezite de o mana maiastra'.

Surse kantiene, idealismul german, schopenhauerianul „lumea ca vis' (pe plan filozofic) sunt diluate literar, formula dogmatic-filozofica a rationamentului fiind asezata alaturi de influentele metempsihozei, ale reincarnarilor succesive ale sufletului, de teoriile husserliene si bergsoniene asupra cunoasterii si timpului.

Cadrul - canon romantic al prozei fantastice - vehiculeaza motive si teme literare specifice: visul, umbra, evadarea din real, calatoria trasmundana, demonismul, nemurirea, armonia absoluta.

G. Calinescu citeste intr-un alt registru Sarmanul Dionis, refuzand caracterul ei de nuvela fantastica, „in felul celor de la Poe la Hoffmann', argumentul stand in existenta „unei enigme care sa se dezlege pana la

fine. Dar ea n-are o enigma, ci ramane enigma de la inceput pana la sfarsit. De altminteri, Eminescu insusi, intrebat de junimisti daca Dionis viseaza sau nu, a raspuns ironic: Da si nu. [] Cititorul ramane nedumerit, daca priveste lucrurile sub specia epica, dar daca nu uita ca materia povestirii apartine poeziei, intelege ca sub un lant de viziuni se ascunde un simbol nerezolvabil, difuz'. (G. Calinescu)

Din vasta opera eminesciana mai fac parte si scrierile politice transpuse mare parte in formula gazetareasca, dar a caror valabilitate transcende efemerul aparitiei cotidiene.