Iosif Vissarionovici Djugasvili - Stalin (1879 - 1953)

Iosif Vissarionovici Djugasvili - Stalin (1879 - 1953)

Iosif Vissarionovici s-a nascut in 1879 la Gori, in Georgia, pe pamant caucazian.

Mama sa, Ecaterina, era o femeie simpla, lucrand cu ziua in diverse gospodarii ca spalatoreasa sau bucatareasa. Tatal sau, Vissarion Djugasvili, era cizmar si obisnuia sa-si bata sotia si copilul pana in ziua in care a fost injunghiat cu prilejul unei betii. Iosif Vissarionovici tocmao implinise zece ani si spre nenorocul lui, a dat peste el un camion accidentundu-l grav. Dupa zece zile de zbatere intre viata si moarte, din cauza ranilor infectate, s-a facut in cele din urma bine, ramanand cu cotul stang anchilozat.

Mama l-a dat la un seminar teologic din Tbilisi, dorind sa-l vada nici mai mult, nici mai putin mitropolit!

La varsta de douazeci de ani a parasit scoala pentru a deveni revolutionar si agitator. In 1905 s-a intalnit la Tammerfors, in Finlanda, cu Lenin. Si-a ales mai intai numele conspirativ de Koba, in amintirea unui revolutionar erou de roman caucazian, ca apoi sa opteze pentru cel de Stalin "omul de otel".

Remarcat de Lenin, o data cu reintoarcerea in 1917 a acestuia din Elvetia, a primit misiunea sa-i asigure protectia. La randul sau, Stalin venea dupa patru ani de deportare in Siberia. El nu se remarcase nici ca orator si nici ca pamfletar, in schimb poseda o capacitate de munca neobisnuita, spirit practic si o prudenta - mai bine zis suspiciune - excesiva. Lui Stalini-a revenit sarcina de a organiza partidul si in acelasi timp de a-l domina. Spre deosebired de imaginea ce se oferea poporului despre Stalin, acesta avea un fizic total diferit. Legenda creata avea ca scop acreditarea ideii mistice ca e un supraom. Megalomania se imbina cu cele invatate la seminar. Oricum, simptome evidente ale paranoiei. Stalin era mic de statura - avea un metru saizeci si cinci - si din cauza excesului de ponderal parea si mai scund. Pantecul se revarsa, iar la ceafa cutele depaseau gulerul camasii. Ciupita de varsat, fata i se vestejeste inainte de vreme, fiind brazdata de pete rosii, ce indicau o proasta circulatie periferica. Medicii ii recomandasera sa slabeasca si ii interzisesera fumatul. Dar, ca orice bolnav si hipertensiv, nu-i asculta. Mai mult, ii dispretuia. Avea in permanenta asupra sa, intr-unul din buzunare, o pipa. Pufaia din ea, chiar fara tutun. Era un obicei din timpul razboiului, al noptilor albe cand statea aplecat asupra hartilor. Imaginea sa, cu pipa in fata unui rastel de carti, era reprodusa in milioane de exemplare.

Cariera sa politica a debutat la Centrul de partid (octombrie 1917) pentru conducerea insurectiei, unde a indeplinit sarcini importante de partid si de stat in peioada razboiului civil si a interventiei militare straine. Secretar general al CC al PCUS (1922 - 1953), presedinte al consiliului de Ministri (1941 - 1945), presedinte al Comitetului de Stat al Apararii si comandant suprem al fortelor armate U.R.S.S. (1941 - 1945). Congresul XX al PCUS (1956) a condamnat greselile legate de cultul personalitatii lui Stalin.

Dintre atatea legende care au circulat pe seama lui Iosif Vissarionovici Stalin (Djugasvili, nascut dupa propria-i declaratie de revilutionar, la 21 decembrie 1879 in Gruzia, iar dupa alte surse la 6 decemrie 1878), supranumit Soso de parinti si Koba de colaboratorii din Kremlin, cateva realitati sunt totusi indiscutabile, iar dintrea cestea una priveste rolul si locul in istorie al liderului U.R.S.S. dintre anii 1924 - 1953. El a fost - daca acesta este cumva un merit - cel mai teribil dictator din istorie: Numarul unu detasat in galeria tiranilor hors serie de pretutindeni si de oricand. Profesorul Georges Hallgarten, in a sa istorie a dictatorilor din toate timpurile si de pretutindeni, l-a plasat pe Iosif cel Teribil in randul celor mai mari tirani ai intregului trecut al umanitatii. Dintre totii despotii secoleleor precedente, Stalin detine anume prioritati, pentru care cu foarte mare greutate s-ar putea gasi vreun pretendent: limitele (practic, inexistente) ale puterii exercitate, sadismul, premeditarea si infaptuirea sistematica a crimei (nu a crimei obisnuite, ci a asasinatului in masa, programat si aplica pe criterii sociale, nationale si rasiale), numarul exorbitant al victimelor genocidului practicat in afara ori in cadrul lagarelor, gulagului (Holocaustului rosu), aria de actiune, durata exercitarii "mandatului" si, nu cel mai putin important, consecintele - pentru moment imposibil de evaluat - ale faptelor sale. Dictatorul, cu toate acestea, la timpul sau a fost adulat, culmea, deopotriva, de admiratori si de victime. Iar la moarte, a provocat alte zeci de victime, din randul numerosilor conationali, care au tinut sa-si ia omenescul "ramas bun" de la calaul sau

In comportamentul si in actele comise de Stalin se pot identifica elemente patologice ca: suspiciunea maladiva, care s-a accentuat cu trecerea anilor, intoleranta fata de critica, ranchiuna si spiritul vindicativ, supraaprecierea personalitatii proprii, vecina cu mania grandorii, cruzimea impinsa pana la sadism. Cu toate acestea Stalin era un om perfect responsabil, isi dadea bine seama de tot ceea ce face. Si nici o instanta, inclusiv instanta istoriei, nu-l poate disculpa pe Stalin, invocand iresponsabilitatea lui. E semnificativ ca, in ciuda firii sale suspicioase, Stalin nu si-a lovit niciodata victima fara o pregatire prealabila bine chibzuita, organiza cu prudenta hartuirea ei, o prindea treptat intr-o plasa de calomnii toate acestea atestau ca

Stalin nu a fost catusi de putin iresponsabil" (Roy Medvedev, Despre Stalin si stalinism. Consemnari istorice, Bucuresti. Editura Humanitas, 1991).

In cele ce urmeaza ne vom limita in a urmari traseul eroului in unele puncte esentiale: copilaria, studiile la seminarul din Tbilisi (1894 - 1899), contactele cu miscarea clandestina din Gruzia (1899 - 1900), inceputurile activitatii revolutionare la Batumi, unde a fost arestat pentru prima data (1902), apoi inca de sapte ori pana in 1913 si in tot atatea randuri exilat, pentru a evada sistematic; in 1903 - 1904, el stabileste legaturi cu Lenin, caruia, va pretinde mai tarziu, i-a devenit un fidel discipol, pentru ca in continuare sa participe la congesele bolsevicilor de la Stockholm si Londra unde-l va intalni pe marele sau rival de mai tarziu, Trotki, sa viziteze Germania si Austro- Ungaria ori sa se ocupe de organizarea miscarii muncitoresti din Georgia natala. Era in deceniul care a precedat primul razboi mondial si cand s-a afirmat despre tanarul revolutionar de profesie ca ar fi actionat, mai putin din convingere si indeosebi ca agent al politiei secrete tariste (Ohrana), o acoperire in privinta careia s-au adus si se aduc mereu probe, toate ireleveante insa. Au urmat anii ascensiunii necontenite, aceasta in conditiile revolutiei din 1917 si ale razboiului civil (1917 - 1922), ale fondarii U.R.S.S. si a mortii premature a lui Lenin (1924), dupa care s-a ingrijit, in calitatea sa de secretar general al Partidului Comunist (bolsevic) din Rusia (1922), de indepartarea treptata a rivalilor, in frunte cu L.D. Trotki, G.E. Zinoviev, L.B. Kamenev, N.I. Buharin, A.I. Rikov etc. ca premise pentru declansarea colectivizarii agriculturii, industrializarii si a primului plan cincinal, la mijlocul anilor '30 declanseaza si conduce personal Marea Teroare, iar in august 1039, avizand si asistand la semanarea faimosului pact de neagresiune cu Hitler contribuie nemijlocit la aruncarea lumii in valvataile celui De Al 2-lea Razboi Mondial; conflagratia nu va ocoli insa nici U.R.S.S., astfel ca aliatul din ajun, Hitler, a atacat la 22 iunie 1941 Rusia Sovietica. Perioada Marelui Razboi pentru Apararea patriei (1941 - 1945) i-a oferit prilejul de a se impune, o data in plus, ca lider politic, militar si, nu mai putin, ca negociator diplomatic. In cursul conferintelor interaliate de la Teheran, moscova, Yalta si Postdam cu presedintii S.U.A si premierii Marii Britanii, el a pretins si a reusit sa impuna partenerilor de dialog ideea necesitatii extinderii "zonelor de securitate ale U.R.S.S., context in care numeroase state din Asia si Europa Est-Centrala (inclusiv Romania) au fost trecute sub protectoratul sovietic, ca democratii populare, iar imperiul rosu a devenit o trista realitate. Marele conflict din 1939 - 1945 a fost succedat de un altul, asa-numitul razboi rece, care a riscat in orice moment sa se transforme intr-unul cald, iar fostii aliati impotriva lui Hitler, declarati de acum inamici implacabili erau dispusi sa recurga la necrutatoarele bombe atomice si cu hidrogen ori la alte arme sofisticate. U.R.S.S. a traversat primii ani postbelici o necesara perioada de reconstructie, insotita insa de o noua teroare si de un val de antisemitism care s-au extins peste noile granite ale U.R.S.S. in toate tarile ocupate de Armata Rosie, in urma razboiului (inclusiv Romania), aflate - la vointa Kremlin-ului - in prin proces de comunizare. Hitler, dupa cum se stie, a creat Auschwitz-ul, Buchenwald-ul si Dachaul, iar Stalin l-a imitat si a fondat de-a lungul si de-a latul "sistemul socialist mondial", sute si sute de lagare asemanatoare, toate alcatuind in fond un singur si urias lagar - Gulagul, in care au pierit milioane de oameni.

Multi istorici il recunosc in Ivan cel Groaznic pe adevaratul precursor al lui Petru cel Mare, ca initiator de reforme, si vad in el intruchiparea cea mai desavarsita a mentalitatilor lor comune. Nimanui nu-i trece insa prin cap, din proprie initiativa, sa-i atribuie lui Stalin epitetul cel Mare, toata lumea acordandu-i in schimb pe acela de Groaznic. "Folosirea metodelor barbare pentru a fortaindustrializarea, cum spunea Lenin, nu este suficienta in zilele noastre ca sa dea grandoarea unui tar industrializator; atunci cand metodele civilizatiei existau, barbaria scuzabila la Ivan, explicabila la Petru, trasatura a timpului lor, tinand cont de intarzierea rusa, era anacronica in cazul lui Stalin si deci de neiertat" (Bora Souvarine: Stalin. Studiu istoric al bolsevismului, Bucuresti, Editura Humanitas, 1999).

Dupa moartea lui Stalin, la 5 martie 1953, admiratorii si detractorii sai si-au impartit cu dificultate rolurile. Si aceasta pentru ca si unii si altii au decoperit ca, in cazul in speta, cu exceptia faptului ca Stalin s-a aflat la comanda suprema, in organizarea si conducerea amplei batalii a U.R.S.S. impotriva Germaniei hitleriste si a aliatilor ei, cu greu au putut descoperi un alt episod luminos in viata tarului rosu. Cu toate acestea atacul impotriva cultului personalitatii nu s-a declansat imediat, ci dupa mai multi ani si dupa minutioase preparative. Era vorba in fond de o redescoperire a lui stalin, care cu mult inaintea Raportului secret al lui N.S. Hrusciov din februarie 1956, fusese infatisat opiniei publice asa cum era oriunde in lume, numai in U.R.S.S. nu.

Ce pasiuni il dominau pe Stalin? Una singura, o patima atotcuprizatoare insa, absoluta, de care era realmente coplesit : setea de putere. Era, se poate spune, o patima de maniac, de satrap asiatic din vremuri mult apuse. Practic, Stalin era robul acestei patimi: numai ei ii consacra tot timpul sau, numai in aceasta sete de putere vedea el telul adevarat al vietii sale (Boris Bajanov, Kremlinul anilor '20. Memoriile fostului secretar al lui Stalin. Oradea, Editura Cogito, 1991).

Stalin nu a avut ceea ce se cheama familie. Doar franturi de camin. Se spune ca a avut trei copii. Cel mai cunsocut a fost o fata, Svetlana. Vsili era ofiter de aviatie, general. Alcoolic, a ajuns un ratat. Svetlana si Vasili proveneau de la cea de-a doua sotie Nadejda Aleluieva, care neputand suporta tracasarile ce i le facea Stalin, a sfarsit prin a se sinucide.

Prima sotie se numea Ecaterina Svanidze, si se casatorisera in 1902, la Tbilisi. Din aceasta casatorie rezultase un baiat, Iakov. Mama avea sa se stinga la scurt timp dupa ce-l adusese pe lume. Cat priveste pe Iakov, el a pierit in timpul Celui De Al 2-lea Razboi Mondial in Germania, intr-un lagar de prizonieri. Stalin nu a intreprins nimic sa-l salveze. Asa cum nu a facut nimic nici pentru celebrul Sorge ce adusese servicii imense U.R.S.S-ului. Ca sa nu mai vorbim de multe alte exemple.

Stalin poseda o fire rece, s-ar zice lipsit de sentimente omenesti. Ca dovada ca din ordinul lui au fost condamnati, pentru alte crime impotriva securitatii statului, aproape patru milioane de cetateni. Cifrele nu includ milioanele de persoane care au murit in lagarele de munca si in inchisori sau din cauza foametei declansate de Stalin in perioada colectivizarii agriculturii.

Tot din ordinul lui Stalin, N.K.V.D.-ul a ucis zeci de mii de ofiteri si cetateni polonezi. Dar, autorul moral al altor milioane de vieri secerate in tarile satelite U.R.S.S., dupa Cel De Al 2-lea Razboi Mondial, este tot Stalin. Bilantul este de neimaginat, iar orice caracterizare si similitudine o consideram in atare caz insuficienta,

Dar Stalin nu a actionat singur; el a atras in preajma sa o serie de indivizi posedand structuri asemanatoare, de care s-a servit ca unelte oarbe. Orice regim dictatorial, indiferent de orientarea politica este la fel.

Secretar general al Partidului Comunist al U.R.S.S in 1922, presedinte al Consiliului comisarilor poporului in 1941, comandant suprem al armatei in 1942 si maresal in 1943, a fost caracterizat ca o personalitate puternic accentuata, combinatie a unei firi hiperperseverente. Se remarca printr-o tenacitate neobisnuita, urmarindu-si neabatut convingerile. S-a bucurat de o sanatate de fier, pe care si-a menajat-o, mai ales in cea de-a doua parte a vietii, printr-un trai cumpatat si fara excese, desi poporului se strduia sa-i ofere o cu totul alta imagine. De pilda, Stalin locuia intr-o cladire, la Usovo, in apropierea Moscovei si nicidecum la Kremlin cum se raspandise zvonul. Ferestrele apartamentului sau, luminate toate noaptea, incercau sa acrediteze ca "tatucul" lucra neobosit pentru binele poporului sovietic. Viata pe care o ducea in dacea cumpatata in 1919 era greu de imaginat. Dormea imbracat pe un pat stramt de pustnic, iar in camera sa nu patrundea nimeni. Stalin suferea de fobia oamenilor. Nu suporta prezenta altora. O arterioscleroza ivita in anii razboiului a inceput sa progreseze cu rapiditate dupa 1945. Pana atunci nu a tinut seama de nici avertisment al medicilor. I se recomandase un regim alimentar strict, sarac in calorii. Stalin proceda invers: ingurgita mari cantitati de alimente. In loc de repaus, muncea mult, perturband ritmul biologic, inversand ziua cu noaptea. Cat priveste medicatia prescrisa de medici, el o inlocise cu una personala, deprinsa la tara: cateva picaturi de tinctura de iod intr-un pahar cu apa.

Despre maladiile de care a suferit Stalin in timpul vietii se dispune de foarte putine informatii pentru simplul motiv ca exista cutuma nescrisa de a se pastra la toti sefii de state discretie in aceasta privinta. Daca adaugam si conditiile impuse de razboi si situatia politica dupa aceasta, tacerea este perefect explicabila si in acelasi timp necesara.

Boala lui stalin a debutat prin dureri de cap persistente, ameteli, vomismente, greta si vijaieli in urechi. Simptomele s-au agravat si la examenul medical facut de profesorul Myasnikov, un cardiolog reputat, i s-a diagnosticat un infarct miocardic; tensiunea era mare. I s-au prescris calmante si un regim de viata sever controlat.

Al doilea accident, cu efecte care nu le-au depasit pe cele ale primului, s-a succedat la scurt interval. Cel de al treilea a survenit la cinci luni dupa primul, a lasat urme vizibile, care de altfel au si fost sesizate cu prilejul intalnirii la varf, in iulie 1945. Alaturi de caderea fizica, Stalin suferea de un complex de inferioritate, manifestat prin atitudinea sa fata de diversele domenii ale stiintei, in special ale medicinei. Au loc procesele cunoscute, condamnarea unor personalitati si favorizarea ascensiunii unor impostori: Lepesinskaia, Lisenko, Bogomolet si multi altii. In creierul lui Stalin arteriosleroza progresa sun forma insidioasa ce caracterizeaza boala Alvarez. Au aparut halucinatii, iar vorbirea i s-a ingreunat. In 1952 caracterele specifice tiranului erau pregnante. Stalin isi ura poporul si se izola de el. Cu prilejul Congresului XIX-lea, din octombrie, al partidului comunist, si-a facut aparitia de doua ori: la deschidere si la inchidere. Luarea sa de cuvant a durat mai putin de zece minute.

La 13 ianuarie 1953, delirul sau de persecutie avea sa devina public cu prilejul procesului intentat medicilor ce-l ingrijeau, sub pretext ca ar fi vrut sa-i suprime. S-a vazut atunci ca doua treimi dintre cei presupusi vinovati, erau evrei. Rezulta deci ca nu era altceva decat o forma deghizata de pogrom. Din fericire, mai inainte ca actiunea sa ia o amploare prea mare, un atac cerebral l-a doborat pe Stalin. In seara de 28 februarie 1953, convocase la cina pe patru dintre fruntasii politici: Hrusciov, Bulganin, Malenkov si Beria. Petrecerea a durat pana tarziu in noapte. A doua zi Stalin nu a mai aparut la Kremlin. Abia in seara de 1 martie s-a dat alarma intr-un cerc restrans. Stalin a fost descoperit zacand fara cunostinta, pe covor, in camera sa. Fiind netransportabil, a fost tratat pe loc.

Despre boala care avea sa-i aduca sfarsitul, primele informatii publice au fost transmise la 4 martie, cand radio Moscova, la ora 6.19, a anuntat ca "Stalin era grav bolnav". La 6.21 acelasi post preciza ca generalissimul fusese atins de o hemoragie cerebrala. La 6.25 agentia TASS anunta ca "Stalin suferea de tulburari cardiace, ca respira cu dificultate si ca buletinele medicale privind sanatatea sa vor fi difuzate la scurte intervale". La 6.36 radio Moscova anunta ca de la 3 martie, orele 23 G.M.T., starea maresalului nu se ameliorase. La 6.38 agentia TASS comunica: "Pulsul lui Stalin este de 120 si ritmul respirator de 38 pe minut". La 6.55, un comunicat oficial Comitetul Central si Consiliul de Ministri al U.R.S.S. anunta ca o mare nefericire s-a abatut asupra Partidului si poporului: grava maladie a tovarasului I.V. Stalin". Stirea era urmata de un buletin medical: "In noaptea de 2 martie, tovarasul, Stalin, in timp ce se afla in apartamentul sau din Moscova a suferit o hemoragie cerebrala ce a afectat regiunile vitale ale creierului. Tovarasul Stalin si-a pierdut cunostinta. Bratul si piciorul drept au fost paralizate. Nu mai poate vorbi. Au intervenit grave tulburari cardiace si respiratorii" A doua zi, la 6 martie 1953, radio Moscova difuza la ora 2.07 un nou comunicat care anunta moartea lui I.V. Stalin survenita in ziua de 5 martie in apartamentul din Kremlin la ora 21.50 (ora locala).

Cum s-au petrecut lucrurile: accidentul vascular s-a produs in seara de 2 martie. Primii sositi la capataiul bolnavului au fost profesor dr. Myasnikov, cardiolog si dr. Konovalov, neurolog. Acestia au putut sa constate ruperea unei artere in emisfera cerebrala stanga. Hemoragia se raspandise in tot creierul din aceasta parte. Ca urmare, hemiplegia a afectat complet partea dreapta a corpului. Nu mai putea vorbi. Dar ceea ce era si mai grav, aparusera tulburari respiratorii. In plus, un infarct al miocardului a insotit atacul cerebral. Electrocardiograma a confirmat infarctul, mult mai intens ca cele din 1945. Au aparut, intre timp, noi semne clinice care demonstrau gravitatea exceptionala a bolii. Pulsul batea puternic. Functiile renale se deteriorasera. Continutul in uree al sangelui crestea. Progresul crizei de uremie se urmarea prin respiratia inegala: ea marca o pauza prelungita, revenea, se accelera, scadea, ceda unei noi apnei, reincepea. Acest ritm este cunoscut sub numele de respiratie Cheyne-Stokes si indica o irigare defectuasa a centrului la niveleul creierului.

Putem emite ipoteza ca I.V. Stalin a suferit de hipertensiune arteriala, maladie care, asa cum se intampla mai la persoanele in varsta, este insotita de un pronuntat proces de arterioscleroza. O maladie frecventa, acre doboara unul din cinci oameni. Oamenii au ignorat ca, de multi ani, la fiecare bataie a inimii sale, adica o suta douazeci de mii de ori in douazeci si patru de ore, bataile datorate excesului de presiune lezeaza peretii arterelor. Ele ii fac mai fragili, vulnerabili la infiltrarea unor grasimi din sange in substanta interna a vaselor. Procesul tensional nervos care s-a accentuat in principal, cat si a cinditiilor de viata epuizante, au influentat evolutia bolii si in ultima instanta personalitatea sa.

Primele simptome mai serioaseale bolii dateaza din 1945.

Noua somitati medicale din U.R.S.S au efectuat necropsia corpului lui Stalin. S-a putut constata ca organismul sau fusese fulgerat de un adevarat cataclism organic. S-a decelat cu acest prilej un important focar hemoragic in emisfera stanga a creierului. Ruptura vaselor distrusese aici zone importante. Ea a provocat perturbari ireversibile ale respiratiei si circulatiei. In afara hemoragiei cerebrale, medicii au mai observat o dilatatie mare a cordului in dreptul ventriculului stang. Hemoragii intinse se raspandisera in muschiul cardiac, mucoasa stomacului si intestine. Cea mai mare pare a arterelor, rigide, prezentau infiltratii cu grasimi in peretele intern al acestora. Acest proces, dupa cum am aratat, demonstra ca era rezultatul unei avansate si grave hipertensiuni arteriale. Datele examenului au stabilit caracterul irevocabil al maladiei. Ingrijirile acordate nu puteau intarzia sfarsitul fatal.

Stalin suferea de ceea ce se cheama "narcisism malign" termen datorat psihiatrilor americani si care defineste un sindrom ce are la baza teoria lui Freud.

Aceasta maladie psihica a caracterizat comportamentul nu numai al lui Stalin, ci si al altor personaje: Hitler, Mao, Ceausescu si mai nou, dictatorul irakian Saddam Hussein. Mai mult poate ca in orice alt caz, se aplica aforismul lui hippocrat pe care orice medicinist il aude in prima prelegere la orele de clinica: "Nu exista boala, ci bolnavi". In cazul bolilor psihice consideram ca el este mai semnificativ decat oricare alt exemplu.

Amestec insolit de paranoia, megalomanie si isterie, bolnavul este susceptibil la orice, se considera atotstiutor si nu admite nici cea mai mica observatie, crezandu-se tinta unor atacuri conspiratii. Ia hotarari aberante, netinand seama de consecinte si traieste intr- lume imaginara. Total amoral, se inconjoara de persoane docile si fidele, pe care le copleseste cu debitul verbal.

Fapt caracteristic, ideea dominanta care pune stapanire pe bolnavul de narcisism alaturi de autoadulare, o constituie dorinta de putere, ca scop suprem si nu ca un mijloc pentru satisfacerea altor teluri.

Individul fuge de colectivitate si in acelasi timp se simte bine cand in preajma sa se afla nu cativa oameni, ci mari multimi. Sindromul dictatorilor este intalnit la toti aceia care prin forta imprejurarilor au ajuns in fruntea statelor. Boala de natura organica, dar ca oricare maladie psihica este "contaminabila" in sensul imitarii, astfel incat un individ isi gaseste adepti ce il imita, pana a-l intrece. Fenomenul poate atinge o colectivitate mai mica sau mai mare.

Bonavii de narcisism sunt incapabili sa inchege o casnicie si sa intemeieze o famile, in schimb reusesc, indiferent de mijloace, sa fie adulati de mase. Traiesc in mod vampiric din proslavirea ce li se face, din puterea nemarginita pe care o exercita. Simt nevoia sa-si controleze zilnic mecanismul si fac noi si noi victime. Suferintele nu trezesc nici un ecou, fiind creata o anume stare specifica, explicabila, dar imposibil de acceptat. Maladia progreseaza pana la forme aberante si din nefericire alaturi de exemplele recente pe care le-am mentionat, atragem atentia asupra cazului actualului dictator irakian, ce ocupa un loc aparte datorita faptului ca si-a gasit numerosi sustinatori in tarile arabe. Este un aspect - la care se adauga componemta religioasa - ce se impune studiului de catre specialisti, fiind de un interes major si general pentru omenire.

Bibliografie:

Paul Stefanescu "Nebunii istoriei"

Roy Medvedev "Despre Stalin si stalinism. Consemnari istorice."

Boris Bajanov " Kremlinul anilor '20. Memoriile fostului secretar al lui Stalin"

Bora Souvarine "Stalin. Studiu istoric al bolsevismului"