Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
E altceva mai important decat familia? desene, planse, jocuri de copii pentru copii


Animale pasari Casa gradina Copii Personalitati Poezii Povesti

Personalitati


Index » familie » Personalitati
» Georg Philipp Telemann (1681-1767)


Georg Philipp Telemann (1681-1767)


Georg Philipp Telemann

(1681-1767)

         Georg Philipp Telemann se naste la Magdeburg cu patru ani inaintea lui Händel. De o neobisnuita precocitate in toate domeniile, a luat in copilarie putine lectii de clavicord, formandu-si apoi educatia muzicala singur prin insusirea atat a tehnicii instrumentale, cat si a tuturor stilurilor epocii – francez, italian, ceh etc. Intreaga sa creatie se imparte intre muzica sacra, de ceremonial, de scena si instrumentala.

         Silit de parinti sa urmeze studii juridice, in drum spre universitatea din Leipzig, Telemann intreprinde o escala la Halle unde il cunoaste pe Händel, cu care infiripa o stransa prietenie axata pe pasiunea muzicala. Anume lui Händel ii datoreaza Telemann - care fusese convins de familie sa paraseasca preocuparile muzicale in favoarea studiilor de drept – „contaminarea cu otrava notelor”, care a lucrat in el pana la sfarsitul vietii.



         In orice oras a activat, Telemann a detinut posturi proeminente: director al Opernhaus din Leipzig, capelmaistru al Contelui Erdmann von Promnitz in Sorau, concertmaistru la curtea Ducelui de Eisenach, director al Johanneum Lateinschule si director muzical al bisericilor din Hamburg. Asadar, cariera muzicala a lui Telemann a avut in Germania o stralucire ne-egalata de vreun contemporan. De asemenea, exista dovezi care atesta renumele lui Telemann dincolo de hotarele Germaniei, muzica sa fiind cunoscuta si in tarile europene printre care Italia, Spania Anglia, Danemarca, si chiar in tarile baltice.

         Ca teoretician, Telemann concepe mai multe tratate despre manuirea artei componistice, in special privind constructia canonului. Prieten cu Bach, Telemann era incomparabil mai apreciat de contemporani decat marele sau prieten. Posteritatea insa nu a tinut seama de aceste preferinte si – reeditand o mare parte din opera sa – mai putin marcata de sclipirea geniului celor doi prieteni ai sai – i-a rezervat un loc mai modest in istoria muzicii. Cu toate acestea, rolul lui Telemann in actualitatea muzicala a acelor timpuri nu este de neglijat: el a fondat in 1728 prima revista muzicala germana, dupa ce in 1713 fondase primul Collegium Musicum –asociatie muzicala pentru raspandirea muzicii in randurile publicului larg si pastrarea culturii muzicale germane.

       Caracterul extravertit al muzicii sale este impregnat de o verva iesita din comun, calitate specifica tuturor operelor sale care sub aspect stilistic, unifica toate tendintele muzicii europene culte si populare ale epocii. In ultimii ani de creatie, Telemann s-a numarat printre pionerii care au inceput sa cultive genul nou al cvartetului.

Sonata in fa minor

         Muzica instrumentala a lui Telemann cuprinde aproximativ 125 de suite orchestrale, tot atatea concerte cu sau fara solisti, cvartete si trio-uri, 145 de piese pentru clavir etc. Remarcabile datorita novatiilor sant opusurile Musique de Table si Nouveaux Quatuors. Genului de sonata, Telemann ii rezerva un loc special, compunand numeroase opusuri pentru diverse formatii instrumentale cum ar fi: sonate pentru vioara si bas continuu, duosonate pentru vioara si cembalo, trisonate, sonate pentru doua flaute si doua viori etc.

         Primele sonate ale lui Telemann dateaza din perioada de la Eisenach si denota, deopotriva, influentele stilistice a lui Corelli si ale stilului galant francez. Totodata, Telemann uzeaza, ca si Bach si Händel, de elementele muzicii instrumentale baroce inspirate din vechile genuri ale muzicii vocale. In compozitiile sale, creatorul german renunta la dificultatea extrema, facand astfel ca piesele sale sa devina accesibile atat pentru muzicienii instruiti, cat si pentru amatori. Pentru aceasta, Telemann adopta tempoul, ritmul si expresia cantecului vocal german in sintetiza cu tendintele stilurilor francez, italian si polonez.

         In ce priveste structurarea sonatei, traditia preclasica a genului presupunea o insiruire de patru parti, in care miscarile lente alternau cu cele rapide. Aceasta randuire seamana cu cea a dansurilor din suita, numai ca in sonata, titlurile de dans sant inlocuite cu indicatiile de tempo. Succesiunea lent-repede se regaseste si in sonata fa minor, unde partile lente sant intermedii lirice intre partile rapide. Miscarile lente sant de dimensiuni reduse si imbraca forma de lied, proprie cantecului german. Partile rapide in schimb, au aspect dezvoltator si opereaza cu procedee de polifonizare, de secventare si de ornamentare a discursului. In general, observa ca toate partile ciclului sant concordante in spirit si ambianta.

miscari

Andante cantabile

Allegro

Andante

Vivace

forma

a

b

a'

b'




A
B
A
a
b
a

A

A

B

B

masuri

1-8

9-14

19-28

29-38

1-52




53-80
1-52
1-7
7-10
11-16
1-22
23-50

schema sonatei

          Partea intai, Andante cantabile, conform traditiei sonatei baroce detine rolul introducerii lente, ce pregateste caracterul dansant al partii a II-a, Allegro. Scriitura sa imbina elemente omofon-polifonice, timpii tari fixand o armonie puternica, insufletita si pronuntata. Structura se divide in patru perioade, dintre care primele doua sant expozitive, iar celelalte doua, dezvolta pe rand ideile deja enuntate. Astfel incat, constructia partii intai se poate intelege ca forma bipartita, cu re-expunerea variata a celor doua structuri.

          Prima perioada(mas. 1-8) se compune din doua fraze simetrice 4+4, cu cadenta identica, transpusa in fraza a doua in tonalitatea relativei –La b major. Melodia primei fraze se compune din doua motive: primul, intoneaza de doua ori o turnura compusa din triolete, punctate la pian printr-un acord arpegiat, in nuante contrastante; al doilea motiv consta in intonarea melodica a septacordului de dominanta, pe un suport armonic cadential.

Exemplul 1:

        Fraza a doua intervine, ca si prima, in contratimp, enuntand o turnura melodica ornamentata. Pe acest fragment, acompaniamentul sustine in linia basului pasii armonici, peste care se suprapune o formula de broderie. Motivele se succed in contrapunere dinamica, alternand nuante de intensitate cu cele de atenuare.

        In perioada a doua, la fel ca in prima, melodia intra in contratimp, creand efectul de sincopa (mas. 9-14). Primele doua masuri sant in raport de model-secventa, iar urmatoarele patru masuri formeaza o incheiere cadentiala, dublu expusa, pentru Sol major. Linia basului marcheaza fiecare timp al masurii ternare, in timp ce mana dreapta intoneaza o linie contrapunctica. Urmeaza o structura tranzitiva de factura imitativa, modelul imitatiei constand intr-un un pasaj cromatic ascendent. (mas. 15-18)

          Motivul de debut al primei perioade apare transpus pe tonul dominantei la masura 19, din acest moment incepand sectiunea dezvoltatoare.

Exemplul 2 mas.19-20

Urmeaza patru masuri, grupate doua cate doua, in relatie de model secventa, care alterneaza dinamica de cu mp. La incheierea lor este dublu expus motivul cadential din perioada a doua, de aceasta data in tonalitatea Do major(mas. 25-28 comparate cu mas. 11-14).

        A doua perioada dezvoltatoare transpune motivul secvential, de doua masuri, prin care debuta perioada a doua a temei(mas. 29-30 comparate cu mas. 9-10). Inelul secventei se incheie in fa minor, in continuare, fiind readusa ideea de pasaj cromatic a tranzitiei, dar cu sens descendent(mas. 31 comparata cu mas. 15). Pasajul se imita la bas si este urmat de turnura cadentiala in fa minor.

       Din panoramarea primei parti se desprind cateva caracteristici stilistice ale lui Telemann. Se observa, in primul rand, imbinarea scriiturii omofone cu cea polifona, pondere avand, insa, verticala armonica. Basul evolueaza in durate de patrimi, conturand pasii armonici, vocea medie progreseaza in paralel cu basul, iar linia superioara introduce pe alocuri, linii contrapunctice. Melodia solistului este ornamentata prin intermediul formulelor tipice de broderie, intarziere, anticipatie, pasaj si apogiatura. Motivele frazelor sant contrapuse dinamic.

Partea a II-a, Allegro

         Prima miscare rapida a ciclului se compune din trei sectiuni ample, cu partile extreme identice si partea mediana contrastanta tonal. Prima sectiune, prin compozitia sa prefigureaza forma de sonata, implicand doua compartimente: expozitiv si dezvoltator. Ceea ce lipseste insa, in comparatie cu forma clasica de sonata, este pe de-o parte ideea de repriza a primei sectiuni, iar pe de alta parte – contrastul tematic, avand in vedere ca prima constructie este in continuare transpusa in tonalitatea dominantei(mas. 1-14 si 15-20). Dezvoltarea prelucreaza prin secventa si scriitura polifonizata celule melodice expuse anterior.

         Asadar, structura primei sectiuni se divide in doua compartimente. In prima parte sant expuse doua idei tematice, dintre care prima revine variat.

Exemplul 3:



         Perioada intai(mas. 1-6) este re-expusa dupa doua masuri tranzitive(mas. 9-14). Din acest moment incepe a doua tema, constand dintr-o fraza, construita dupa principiul model-secventa, urmata de un motiv cromatizat(mas. 15-20). In continuare revine variat prima idee tematica, transpusa in tonalitatea dominantei – do minor(mas. 21-28). Astfel se incheie compartimentul expozitiv, iar dupa un interludiu(mas. 29-35) incepe constructia dezvoltatoare(mas. 36).

       Revenind la expunerea primei teme, se observa ca fraza sa se compune din trei motive, al doilea motiv avand acelasi incipit ca si primul, este continuat prin secventare; al treilea motiv consta dintr-o formula lamento. Motivul tranzitiv care foloseste procedeul imitativ al canonului, va fi preluat si prelucrat in tranzitia catre sectiunea dezvoltatoare(mas. 7-8 comparate cu mas. 30-31).

        In a doua idee tematica deasemeni se uzeaza de principiul imitatiei, capul tematic fiind preluat la pian, cu un decalaj de doi timpi (mas. 15, 17). Turnura cadentiala aduce in partitia pinului mersul frigian(mas. 19), iar verticala armonica evolueaza in sextacorduri paralele. 

       Sectiunea dezvoltatoare se imparte in doua etape, dimensionate in perioade. Perioada intaise compune dintr-un motiv secventat si o fraza de incheiere(mas. 36-42). Respectivul motiv se desfasoara in saisprezecimi si implica elemente de polifonie latenta, acompaniata de interventiile ostinato ale pianului. Fraza de incheiere preia intonarea lamento intr-un crescendo continuu, culminand cu scandarea pe timp tare a septacordului de dominanta(mas. 39-40).

      A doua perioada a dezvoltarii(mas. 46-52) este precedata de o tranzitie polifonizata, segment care comporta o dinamizare, datorata ritmului de optimi din bas si elementului de sincopa, introdus la mana dreapta. A doua etapa dezvoltatoare pastreaza acompaniamentul ostinato si prelucreaza variat motivul de saisprezecimi(mas. 46-48). Fraza a doua contine turnura cadentiala a primei etape, expusa in nuanta de forte, adica invers fata de prima etapa, unde se producea o regresiune a dinamicii de la la p.

        Sectiunea mediana debuteaza in tonalitatea relativei majore si este dimensionata in trei perioade. Prima tema este precedata de doua masuri introductive, si se compune din doua fraze(mas. 53-46), dintre care cea de-a doua cadenteaza in tonalitatea treptei a V-a: Mi b major. Pe parcursul primei fraze acompaniamentul desfasoara un coral, iar in a doua - apar elemente de scriitura polifonica. Din textura creata se remarca capul tematic, intonat la vocea superioara a pianului (mas. 61-62). Pe acest parcurs curba dinamica alterneaza succesiv nuante de mp, p si ƒ.

Exemplul 4:

         Perioada a doua manifesta tendinte dezvoltatoare, exprimate in prelucra elementelor primei sectiuni(mas. 64-71). Astfel, in maniera imitativa revine tranzitia din prima sectiune, prin intrari consecutive in partitia pianului si a solistului (mas. 64-66 comparate cu mas. 7-8 si 30-31). A doua fraza expune dublu o turnura melodica figurata, sub forma de polifonie latenta cu sens ascendent. Pe acest segment, acompaniamentul contrapuncteaza melodia solistului, prin secventarea primei celule din inceputul sectiunii medii.

Exemplul 5:

        Perioada a treia combina si dezvolta prin secventare, intonatia lamento a tranzitiei din sectiunea intai si elementul tematic al sectiunii medii(mas. 71-80). Intre masurile 74-76 se produce o precipitare a discursului, datorata prelucrarii prin figuratia melodica de tip polifonie latenta. Urmeaza o fraza care pregateste cadenta, bazata pe intonarea septacordului de sensibila din Mi b major, care in masurile urmatoare -prin atasarea septimei -devine acord de treapta a V-a din La b major.

Partea a III-a - Andante

        A doua miscare lenta a ciclului preludeaza aparitia finalului, care survine fara pauza dinte parti. Pe langa indicatia attaca, partea a III-a contine o cadenta imperfecta pe dominanta, care se rezolva in partea urmatoare, astfel incat cele doua parti formeaza un tandem.

        Partea a III-a este configurata in forma bipartita simpla cu repriza. Perioada medie este ne-contrastanta si ar putea fi privita drept tranzitie spre revenirea ideii principale. Perioada intai se descompune in doua fraze, dintre care prima incepe in tonalitate fa minor si moduleaza in La b major (relativa majora), iar cealalta incepe in La b major si cadenteaza in si b minor(mas. 1-7). Fraza a doua transpune in major incipitul primei fraze, continuat diferit, pe fundalul in scriitura polifonica imitativa a pianului, care prelucreaza formula de pasaj preluata din linia basului primei fraze(mas. 3 cu auftakt comparata cu mas. 5), iar apoi evolueaza in trisonuri paralele.

Exemplul 6:

        A doua constructie debuteaza in do minor in nuanta de forte. Melodia intoneaza variat motivul tematic al frazei de inceput(mas. 7-10) si, moduland in tonalitatea initiala, pregateste revenirea frazei de debut(mas. 11-16). Aceasta din urma este intonata de doua ori, intre cele doua expuneri intervenind o masura-link care sustine pedala de dominanta(mas. 13).

       Partea a IV-aVivace  

         Finalul este formulat in constructie bipartita, fiecare dintre componente fiind dublu expusa. Melodia de menuet dansant, cu care se lanseaza ultima parte, prezinta asemanari intonationale cu melodia partii intai.

Exemplul 8:

         Sectiunea intai se compune din doua perioade simetrice: prima expusa in tonalitatea fa minor, iar a doua, in tonalitatea dominantei - do minor. Perioada intai consta din doua fraze, dintre care a doua - cu caracter dezvoltator – prelucreaza, in secventa, un motiv-lamento, timp in care acompaniamentul imita prima celula a motivului(mas. 5-10). Dupa o scurta tranzitie, care fixeaza tonalitatea dominantei, incepe a doua perioada. Acest motiv tranzitiv va fi reluat in sectiunea a doua pentru a marca reintoarcerea la tonalitatea initiala(mas. 37-38 comparate cu mas. 11-12). La baza perioadei a doua sta alternarea functiilor de tonica cu cele de sensibila si dominanta, in acompaniament pe acest parcurs fiind aduse – ca si in fraza de inceput-, pasaje grupate in treizecidoimi si saisprezecimi. Masurile de incheiere a primei sectiuni sustin pedala tonicii, prin mers de polifonie latenta la solist si punctare ostinato la vocea superioara a pianului.

        A doua sectiune transpune, in varianta majora, fraza din inceputul sectiunii intai, in acest mod realizandu-se unitatea melodica la nivelul intregului. Structural, sectiunea B se compune din trei perioade. Prima, expusa in tonalitate relativei- La b major, iar a doua, desi instabila tonal, revine in cele din urma la tonalitatea initiala; fraza de incheiere afirma, prin armonii de sensibila si dominanta, suprematia tonalitatii de baza. Pe intreg parcursul discursului melodic, acompaniamentul imbina scriitura acordica cu elemente de polifonie imitativa. In perioada finala este reluat tipul de acompaniament care insotea ultima perioada a primei sectiuni. De altfel, comun perioadelor finale din ambele sectiuni este si alternarea functiilor de dominanta-tonica, intreg periplu incheindu-se prin scandarea in forte a arpegiului treptei intai si o cadenta completa in fa minor.       

Exemplul 9:

       In urma parcurgerii analitice a Sonatei in fa minor de Telemann, se desprind cateva aspecte specifice stilului componistic al compozitorului. Pe de-o parte, se observa predilectia pentru tehnica stilului francez - plin de viata, sprinten, cu frazari scurte, reprezentat in partile dinamice. Melosul temelor se naste din cantecul si dansul popular german, intregit prin armonie bogata, contrapunct elegant, reunite intr-o scriitura de tip vocal-instrumental, ce imbina stilul galant de tip francez cu rigoare contrapunctica germana.

        Pe de alta parte, se remarca dinamic versatil, care insoteste si evidentiaza contrastul la nivelul motivelor melodice. Scriitura transparenta deceleaza ritmul lent al armoniei, fapt care denota o trecere treptata la scriitura de tip omofon, cu predominarea melodiei. Si, desi in anumite momente la producerea efectului sonor conlucreaza mai multe voci concomitent, intreaga textura este controlata prin metrica severa si ritm precis.






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Personalitati




Thomas Watts
Catherine Hut, Joan Hornes si Elizabeth Thackvill
GALILEO GALILEI (1564-1642)
MIHAI VITEAZUL (1548-1601)
THOMAS MALTHUS (1766-1834)
Alice Bendon
ALEXANDER FLEMING (1881-1955)
Adam Wallace
Stefan Tenecki
VASCO DA GAMA (1460-1524)