Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
E altceva mai important decat familia?desene, planse, jocuri de copii pentru copii




Animale pasari Casa gradina Copii Personalitati Poezii Povesti

Personalitati


Index » familie » Personalitati
» CHARLES DARWIN (1809-1882)


CHARLES DARWIN (1809-1882)


CHARLES DARWIN

Charles Darwin, creatorul teoriei evolutiei organice prin intermediul selectiei naturale, s-a nascut la Shrewsbury, Anglia, pe 12 februarie 1809 (exact in aceeasi zi ca si Abraham Lincoln). La saisprezece ani, a intrat la Universitatea din Edinburgh pentru a studia medicina. Dar atit medicina cit si anatomia i s-au parut domenii plicticoase si, dupa un timp, s-a transferat la Cambridge, pregatindu-se sa imbratiseze cariera ecleziastica. La Cambridge a constatat ca activitati precum calaria si vinatoarea erau mult mai agreabile decit studiile. Totusi, a reusit sa-1 impresioneze pe unul dintre profesorii sai intr-atit incit acesta l-a recomandat pentru postul de naturalist in expeditia de explorare cu corabia H.M.S. Beagle. La in­ceput, tatal sau s-a opus ca fiul lui sa accepte numirea, temindu-se ca sub pretextul calatoriei Charles avea sa amine si mai mult momentul cind urma sa se apuce serios de treaba. Din fericire, batrinul Darwin s-a lasat pina la urma convins sa-si dea consimtamintul pentru aceasta calatorie, care avea sa se dovedeasca una dintre cele mai profitabile expeditii ocea­nice din istoria stiintei occidentale.



Darwin s-a imbarcat pe Beagle in 1831, la virsta de douazeci si doi de ani. in decursul urmatorilor cinci ani, Beagle a navigat in jurul lumii, ocolind fara graba coastele Americii de Sud, explorind Insulele Galapagos si vizitind alte insule din Pacific, Oceanul Indian si Atlanticul de Sud. in aceasta calatorie de lunga durata, Darwin a vazut multe minuni ale naturii, a descoperit un mare numar de fosile si a observat o sumedenie de specii de animale si de plante. Mai mult decit atit, si-a facut insemnari detaliate pe marginea observatiilor efectuate. Aceste insemnari au stat la baza majoritatii lucrarilor sale ulterioare. Din ele a extras o mare parte din ideile sale principale, precum si imensa bogatie de dovezi prin care si-a impus teoriile.

Darwin s-a intors acasa in 1836, si in urmatorii douazeci de ani a publicat o serie de carti care i-au adus reputatia unuia dintre cei mai mari biologi ai Angliei, inca din 1837, Darwin nutrea convingerea ca speciile de plante si de animale nu sint fixe, ci au evoluat pe parcursul istoriei

planetei. La acea vreme, totusi, nu avea nici cea mai vaga idee despre cauza care ar fi putut provoca evolutia, in 1838 a citit Eseu asupra legii populatiei, de Thomas Malthus, lucrare care i-a furnizat indiciul vital pentru ideea de selectie naturala prin intermediul competitiei pentru supravietuire. Dar chiar si dupa ce a formulat principiul selectiei naturale, Darwin nu s-a grabit sa-si reuneasca ideile intr-o carte. Si-a dat seama ca teoria aceasta avea sa stirneasca o puternica opozitie si de aceea a petrecut un timp indelungat pentru adunarea dovezilor si organizarea argumentelor necesare sustinerii teoriei.

A elaborat un rezumat al teoriei inca din 1842, iar in 1844 lucra deja la o carte consacrata expunerii ei detaliate, in iunie 1858, inainte sa-si definitiveze marea sa lucrare, Darwin a primit de la Alfred Russel Wallace (un naturalist britanic aflat in acel moment in Indiile de Est) un manuscris, in care acesta isi expunea propria teorie evolutionista, in toate punctele esentiale, cele doua teorii erau identice! Wallace isi elaborase teoria com­plet independent si-i trimisese manuscrisul lui Darwin, pentru a obtine parerea si comentariile unui reputat om de stiinta inainte de a o publica. A fost o situatie delicata care putea degenera usor intr-o apriga lupta pentru suprematie, in final insa, articolul lui Wallace si un rezumat al cartii lui Darwin au fost prezentate impreuna, luna urmatoare, in fata unui colectiv stiintific.

in mod destul de ciudat, expunerea respectiva nu a atras prea mult atentia specialistilor. Cu toate acestea, cartea lui Darwin, Originea speci­ilor, publicata anul urmator, a stirnit senzatie. De fapt, se poate spune ca nici o alta carte stiintifica publicata vreodata n-a fost atit de larg si de viu disputata, de savanti si de oamenii obisnuiti deopotriva, ca Originea speci­ilor prin selectie naturala, sau pastrarea raselor favorizate in lupta pen­tru existenta. Controversele au continuat cu fervoare si in anul 1871, cind Darwin a publicat Descendenta omului si selectia sexuala. Aceasta carte, care avansa ideea ca omul se tragea din maimuta, a turnat si mai mult gaz peste focul deja aprins al discordiei.

Darwin nu a luat parte la dezbaterile publice privitoare la teoriile sale. Unul din motive era legat de starea precara a sanatatii lui inca de la intoarcerea din expeditia Beagle (probabil ca urmare a unei boli recurente, numita boala lui Chagas, pe care o contractase in urma intepaturilor de insecte din America de Sud). Mai mult, partizanii evolutionismului aveau in persoana lui Thomas H. Huxley un orator abil si un aparator infocat al teoriilor darwiniste. Marea majoritate a oamenilor de stiinta recunoscusera corectitudinea fundamentala a teoriilor darwiniste in momentul mortii acestuia, in 1882.



Darwin nu a fost cel care a formulat pentru prima data ideea evolutiei speciilor. Citeva persoane postulasera aceasta teorie inaintea lui, printre ei numarindu-se naturalistul francez Jean Lamarck si bunicul lui Charles,

Erasmus Darwin. Dar aceste ipoteze nu au fost niciodata acceptate de lumea stiintifica deoarece sustinatorii lor nu au reusit sa ofere explicatii convingatoare privind mijloacele prin care se produce evolutia. Marea contributie a lui Darwin a constat in faptul ca a izbutit sa prezinte nu numai un mecanism - selectia naturala - care sta la baza evolutiei, ci si un mare numar de dovezi convingatoare in sprijinul acestei ipoteze.

Merita mentionat faptul ca Darwin si-a formulat teoria fara a se folosi in vreun fel de teoria genetica - si fara macar s-o cunoasca. In timpul vietii lui, nimeni nu stia ceva despre felul in care caracteristicile particu­lare erau transmise de la o generatie la alta. Desi Gregor Mendel elabora legile ereditatii in aceeasi perioada in care Darwin isi scria si publica cartile revolutionare, opera lui Mendel - care o completeaza perfect pe cea a lui Darwin - a fost aproape in intregime ignorata pina in jurul anului 1900, moment in care teoriile lui Darwin se incetatenisera deja. Astfel, acceptiunea moderna a evolutiei, care combina legile mostenirii ereditare cu selectia naturala, este mai completa decit teoria propusa de Darwin.

Darwin a exercitat o influenta considerabila asupra gindirii umane, in sens pur stiintific, desigur, el a revolutionat disciplina biologiei. Tinind seama de caracterul cuprinzator al selectiei naturale, specialistii au incer­cat sa aplice acest principiu in multe alte domenii, cum ar fi antropologia, sociologia, stiintele politice si economia.

Dincolo de importanta lor stiintifica si sociologica trebuie subliniat impactul teoriilor lui Darwin asupra gindirii religioase. In timpul vietii lui Darwin si multi ani dupa aceea, o sumedenie de crestini devotati au crezut ca acceptarea teoriilor darwiniste presupune subminarea sentimentului re­ligios. Temerile lor erau intr-o oarecare masura justificate, desi este evi­dent ca multi alti factori au jucat un rol in declinul general al credintei religioase. (Darwin insusi a devenit agnostic.)

Chiar si la nivel laic, teoria lui Darwin a provocat o mare transformare a conceptiilor fiintelor omenesti despre lume. Specia umana in ansamblu pare sa-si piarda locul central pe care-1 ocupa cindva in schema naturala a lucrurilor. Trebuie sa ne privim ca pe o specie printre multe altele si sa admitem posibilitatea ca intr-o buna zi sa fim depasiti. Ca o consecinta a operei lui Darwin, punctul de vedere al lui Heraclit, conform caruia "vesnica pe lume e doar schimbarea' s-a bucurat de o adeziune mult mai larga. Succesul teoriei evolutionismului ca explicatie generala a originii omului a consolidat credinta in capacitatea stiintei de a furniza raspunsuri la o sumedenie de chestiuni (desi, din pacate, nu si la toate problemele umane). Termenii darwinieni "lupta pentru existenta' si "supravietuirea celui mai bine adaptat' au patruns in vocabularul nostru curent.

Este evident ca teoriile lui Darwin ar fi fost formulate chiar daca autorul lor n-ar fi existat. De fapt, daca tinem seama de opera lui Wallace, acest lucru este mai valabil pentru Darwin decit pentru oricare alta personalitate din aceasta carte. Si totusi, scrierile lui Darwin au revolutionat biologia si antropologia si au modificat perspectiva noastra privind locul omului in lume.







Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate