Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
E altceva mai important decat familia? desene, planse, jocuri de copii pentru copii


Animale pasari Casa gradina Copii Personalitati Poezii Povesti

Personalitati


Index » familie » Personalitati
» Alexandru Lahovari


Alexandru Lahovari




ARGUMENT

Prin elaborarea acestei lucrari de licenta ne propunem sa readucem in memoria colectiva, viata si activitatea unui personaj care si-a adus contributia sa la edificarea Romaniei moderne.




Studiile si articolele dedicate lui Alexandru Lahovari, dar si atentia de care s-a bucurat in epoca personalitatea si activitatea sa, dovedesc, fara nici o indoiala, ca el a fost cel mai de seama reprezentant al neamului Lahovari, care a dat istoriei si culturii romanesti atatia oameni de seama: Nicolae Lahovari (senator si director de minister), George Lahovari (presedinte al Curtii de Conturi, secretar general al Societatii Geografice Romane, coordonatorul Marelui dictionar geografic al Romaniei, Grigore I. Lahovari (presedinte al inaltei Curtii de Justitie si Casatie), generalul Iacob Lahovari (ministru de razboi si ministru de externe, deputat si senator), Ion N. Lahovari (ministrul Domeniilor si al Externelor), Filip Lanovari (ministru plenipotentiar la Cairo) etc.

In pofida calitatilor sale morale, intelectuale si politice, a nobilelor sale intentii, Alexandru Lahovari se numara intre acele personalitati carora pasiunile politice le-au denaturat adevarata fizionomie, le-au schimbat insusirile in pretinse cusururi, Grave acuzatii i-au fost aduse de catre adversarii politici pentru atitudinea adoptata fata de romanii din Transilvania, fata de miscarea memorandista indeosebi.

Acestea indeamna la parcurgerea marturiilor din epoca, la cautarea adevarului despre pozitia si gandirea uneia dintre personalitatile politice de elita ale Romaniei moderne.Demersul nostru ofera posibilitatea patrunderii in taineie vietii politice interne din cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea, contribuie la identificarea cauzelor framantarilor ideologice si organizatorice, ale neincetatelor cautari doctrinare si ale tentativelor de modernizare a fondului traditional al gandirii conservatoare.

Cercetarea vietii, activitatii si conceptiilor lui Alexandru Lahovari este cu atat mai indreptatita cu cat studiile care i-au fost consacrate nu sunt numeroase. Cele cateva scrieri aparute curand dupa moartea sa reprezinta scurte articole de presa, in care se fac referiri la perioada studiilor sale liceale si universitare, se mentioneaza rolul pe care l-a avut la 'Revista Dunarii' si in cadrul opozitiei liberal-conservatoare indreptata impotriva lui Alexandru Ioan Cuza, meritele ca Ministru al Justitiei, consecventa fata de doctrina conservatoare. Alte texte din aceeasi categorie nu fac decat sa enumere functiile pe care le-a indeplinit, sa sublinieze intransigenta lui politica, chibzuinta de care a dat dovada in politica externa si, mai ales, atitudinea principala fata de iupta romaniior de peste Carpati.

In prima lucrare monografica ce i-a fost consacrata (Alexandre Lahovary, 1899), sunt reliefate talentul sau oratoric, rolul activ jucat in opozitie, contributia la dezbaterea unor probleme de importanta nationala, precum aceea a Dunarii, a revizuirii Constitutiei sau a naturalizarii israelitilor, este argumentata contributia sa la reorganizarea magistraturii, la elaborarea legii vanzarii in loturi mici a domeniilor statului, la reglementarea regimului conventiilor Romaniei, este justificata politica lui echilibrata fata de lupta romanilor transilvaneni.

O alta lucrare (Alexandru N. Lahovary, Bucuresti, 1908), bogata in citate extrase din discursurile sale, aduce elogii elegantei si corectitudinii sale politice, meritelor in reforma Codului Penal si a procedurii penale, in problema Dunarii si cea mitropolitana, dar si politica de echilibru pe plan extern. Un alt volum, de dimensiuni impresionante (Alexandru N. Lahovary. Moartea si inmormantarea lui, Bucuresti, 1899), cuprinde articole de presa si telegrame de condoleante, pline de aprecieri, prilejuite de sfarsitul sau prematur.

In alte studii, numele lui este amintit doar in contextul evenimentelor la care a luat parte: infiintarea Junei Drepte, coalizarea gruparilor si fractiunilor conservatoare in jurul lui Lascar Catargiu, fondarea Partidului Conservator, activitatea acestuia si a Partidului Liberal-Conservator, incercarile de realizare a unificarii conservatoare, organizarea Opozitiei principelui Carol in conditiile intensificarii miscarilor radicale, proclamarea regatului, dezbaterea unor proiecte de legi si a problemei Dunarii, activitatea guvernamentala conservatoare, politica fata de romanii din Transilvania, negocierea si semnarea ceiui de-al doilea tratat de alianta cu Austro-Ungaria si a conventiilor comerciale cu Germania si Austro-Ungaria.

Demersul nostru stiintific s-a concentrat asupra prezentarii vechii familii boieresti valcene a Lahovarestilor, din care provine Alexandru N. Lahovari, a vietii acestuia si a elementelor constitutive ale gandirii sale politice. O deosebita atentie am acordat, imaginii activitatii saie politice de opozitie, a influentelor pe care le-a exercitat in unele probleme de interes major. In cadrui expunerii noastre am avut in vedere contributia sa activa, ca om de stat, in mentinerea unor relatii demne si corecte cu toate statele, in politica de aliante, in sprijinirea romanilor din afara statului national.

Lucrarea reprezinta o ampla analiza, intemeiata pe documente edite si inedite aflate in colectia Bibliotecii Academiei Romane si a Muzeului Judetean Valcea, in fondurile Directiei Arhivelor Nationale Bucuresti si Directiei Judetene Valcea a Arhivelor Nationale (Fondul Personal-Filip Lahovari). Multe din documente sau alte informatii utile cercetarii noastre, ne-au fost puse la dispozitie de Constantin Lahovary din Bucuresti, un descendent al marelui om politic conservator.

Motivele alegerii acestei teme, sunt de natura obiectiva si, deopotriva, subiectiva obiectiva, pentru ca din cartile si studiile pe care le citisem anterior, mi-am dat seama ca Alexandru Lahovari a fost o personalitate complexa si puternica a culturii st istoriei noastre, despre care nu s-a scris pe masura meritelor sale, exceptand cartile si articolele mentionate in bibliografie si subiectiva, pentru ca Alexandru Lahovari provine, prin tatal sau, din orasul de care ma leaga multe amintiri, chiar daca el s-a nascut in Bucuresti. La Ramnicu-Valcea cel mai prestigios colegiu ii poarta numele, construit cu sprijinul materia al familiei Lahovari.

Lucrarea este impartita in cinci capitole, dupa cum urmeaza capitolul I (Familia, anii de studii) trateaza genealogia Lahovarestilor precum si copilaria si adolescenta lui Alexandru, cu anii de studii din tara si strainatate; capitolul II, cel mai cuprinzator, este Intitulat 'Omul politic si de stat', si se refera la cele trei decenii de activitate in slujba tarii ale lui Alexandru Lahovari ;capitolul III isi propune sa scoata in evidenta arta de orator a omului politic, in timp ce capitolul IV are in centrul sau comentarii privind virtutile de scriitor ale lui Alexandru Lahovari; in sfarsit, capitolul V analizeaza posteritatea sa, adica modul cum a fost receptata personalitatea sa dupa disparitia fizica. Lucrarea este precedata de o lista bibliografica, imagini legate de personalitatea lui Alexandru Lahovari, tabloul genealogic al familiei si facsimile, care intregesc opera monografica.

CAPITOLUL I

Familia, anii de studii

Alexandru Lahovar face parte dintr-o veche si numeroasa familie boiereasca din Valcea, care a dat tarii personalitati remarcabile in domeniul politic, cultural si stiintific, multi avand o contributie majora in procesul de modernizare si de integrare a tarii in Europa vremii, incat drepturile sale la recunostinta posteritatii sunt indreptatite.

Originara din cartierul Fanar al Constantinopolului stabilita in Tara Romaneasca spre sfarsitul veacului al XVIII- lea, familia Lahovari s-a integrat pe deplin in societatea romaneasca, impletindu-si destinele cu cele ale tarii.

Ascensiunea membrilor sai de la modesta dregatorie de ispravnic la detinatorii portofoliilor ministeriale, de la reprezentantii boierimii de clasa a II- a in Obsteasca Adunare la fruntasii si doctrinarii conservatori, de la modestii presedinti de tribunale la distinsii sefi de misiuni diplomatice, de la ofiterii Militiei Pamantene la generali ai armatei romane ne poarta pasii printr-o perioada de 130 de ani de mare densitate istorica. Demersul acesta, fascinant, dar anevoios, acorda sansa aprofundarii unei epoci de mari prefaceri si conturarea imaginii unor oameni puternic ancorati in realitatile unei societati tumultoase1.

Celui care i se atribuie intemeierea acestei familii este Petrachi, zis si Celebi, originar din Caramania, stabilit in Constantinopol, la o data necunoscuta, casatorit cu fiica bancherului Lukaki2. De la cunoscutul genealog Octav - George Lecca, aflam ca Petrachi fusese candidat la domnia tarii impotriva lui Nicolae Mavrogheni, tot grec de origine. Politica sa de fidelitate fata de turci, a facut ca, in cele din, urma, Petrachi sa fie decapitat la Constantinopol, din ordinul vizirului3.

Unul dintre fiii acestuia, Petre, isi gaseste locul lumea bancara si comerciala din capitala otomana. Alti descendenti ai familiei sunt Manolache si Eufrosina, casatorita cu Petrache Luki, care adopta numele sotiei, se stabilesc in Tara Romaneasca in imprejurari mai putin cunoscute. Ei intemeiaza cele doua ramuri ale familiei care se vor afirma in deceniile urmatoare: una, pe care o numim bucuresteana, a succesorilor lui Manolache, cealalta valceana, a descendentilor surorii sale4.

Ramura Lahovaresiilor dupa Eufrosina si Petrache Luki, este reprezentata in prima generatie de sapte descendenti. Urmatoarea generatie este cea a urmasilor lui loan (lancu) Lahovari. Acesta era un om cu - preocupari deosebite pentru cultura, caci el a contribuit substantial la redeschiderea scolii publice din Ramnic, pentru care s-a ingrijit sa plateasca nu numai plata profesorului, ci si cazarea si plata gratuita a acestuia. Stolnic, clucer si mare ispravnic de Valcea (1821-1823), deputat al Adunarii Obstesti (1832-1838) se casatoreste cu Paraschiva (Bica), fiica slugeruiui Dinu Socoteanu5. Dinu Socoteanu (1750-1816) era ultimul coborator al unei vechi familii boieresti din Oltenia. Calugarindu-se devine episcop al Ramnicului la 8 mai 1749, sub numele de Grigorie. Sub pastorirea sa sunt zidite paraclisul Episcopiei si biserica 'Toti Sfintii' din Ramnic, turnul de la manastirea Govora si un rand de chilii. Plecand din Ramnic, el a trait mai mult la Craiova, de unde, la 26 iulie 1770 voievodul Emanuil Giani - Rusei il instaleaza mitropolit al Tarii Romanesti6. In timpul 'zaverei' de la 1821, Iancu Lahovari se refugiaza din fata navalirii otomane, impreuna cu familia la Sibiu. Nu este lipsit de suport gestul lui de recunostinta de a darui bisericii Buna Vestire din Ramnic, in 1830, sicriasul de argint cu moaste7. Pentru o perioada il gasim in afara treburilor de stat, dedicandu-si timpul in exclusivitate afacerilor (arendas al exploatarilor de sare de la Ocnele Mari, constructii navale).

Iancu Lahovari indeplineste functia de presedinte al Judecatoriei Valcea incepand din anul 1831, pe durata a doua mandate. Nu la mult timp dupa numire intra in conflict cu reprezentantii administratiei locale. La 21 decembrie 1832, Secretariatul Statului inainteaza Marii Vornicii a Treburilor din Launtru jalba pe care el o adresase Presedintelui Deplin imputernicit la 14 august 1832,indreptata impotriva serdarului Dimitire Cneazul, carmuitor al judetului, si a medelnicerului Constantin Sterian, presedinte al Magistratului din Ramnicu-Valcea. Stolnicul il acuza si pe sub carmuitorul Ion Tetoianu de a fi fost 'instrument de neoranduieli' al carmuitorului, ceea ce il determina mai tarziu pe cel acuzat, cand se afla in proces cu Ionita Strachinescu la Judecatoria Valcea, sa-l recuze pe Ion Lahovari si pe pitarul Boranescu, judecator la aceeasi judecatorie. Pentru un singur mandat, incepand din 1842, ocupa dregatoria de ocarmuitor al judetului Olt8. Din resedinta acestui judet se adreseaza Iconomiei Mitropoliei, la 17 noiembrie 1843, pentru a confirma detinerea embaticului asupra morii si gradinii de pe malul Oltuiui si a proprietatii asupra unor suprafete de 42 stanjeni in Bujoreni si de 48 stanjeni in Olteni. Din acelasi oras se adreseaza, la 12 noiembrie 1844, Judecatoriei Judetului Valcea pentru a-si motiva neprezentarea la un proces. Aici se afla inca la 29 decembrie 1844, data la care, prin actul adeverit de politica orasului, oranduieste ca vechil pe Antonie Teodoridis in procesul cu Constantin Savitescu. Din casatoria lui lancu lahovari cu Bica Socoteanu rezulta sase copii, unul dintre ei fiind Nicolae I. Lahovari, nascut la Ramnic in anul 1816. a servit mai multi ani in serviciul militar ajungand la gradul de locotenent si a fost chiar aghiotant al comandantului suprem al armatei, spatarul Mihail Ghica, care i-a fost si nas de casatorie9.

Nicolae Lahovari, tatal lui Alexandru, se afirma dupa revolutia de a 1848 si se retrage impreuna cu familia, la Ramnic, in anul 1850, cu titlul de paharnic, echivalentul gradului de capitan in ierarhia boiereasca10.

In timpul domniei lui Barbu Stirbey ajunge prefect, al judetului Valcea, apoi sub-secretar de stat la ministerul de externe, director in ministerul de interne, membru al divanului ad-hoc, deputat (1857) si senator de Valcea si vice-presedinte al adunarii deputatilor (1865). pe calea succesiunii, lui Nicolae ii revin mosii Iabudesti-Valcea, Draganesti-Vlasca, Trestieni si Balotesti-Ilfov,Sintesti, Ciupagul-Teleorman, han si case in Bucuresti11.

Din casatoria cu Eufrosina Iakovaki, fiica unica a stolnicului Iakovaki, o femeie cu totul superioara, dotata cu o inteligenta vie si patrunzatoare', au rezultat sapte copii: Alexandru, Elisa, Olga, Ioan, Iacob, Constantin si Emil. Toate cartile si studiile care i-au fost dedicate primului nascut al familiei Lahovari, scot in evidenta originea valceana a acestuia, pe linie paterna, chiar daca el nu se nascuse aici, ci in capitala tarii, la 16 august 1840. Parintii lui locuiau atunci intr-o casa situata in strada care se numeste azi Calea Rahovei, nu departe de biserica Antim. Intr-o lucrare publicata in 1908, se subliniaza ca Alexandru era 'descendent al unei familii din judetul Valcea', in continuare, autorul arata ca strabunicul lui Alexandru a fost caimacam al acestei provincii , Bunicul sau a reprezentat judetul Valcea in primul parlament romanesc din 1831 si tatal sau a fost parlamentar din partea aceluiasi judet, in lucrarea sa, tiparita in 1900, Alexandre Brun, arata, si el, ca 'son pere d' Alexandre, Nicolas Lahovary, ne a Ramnicu Valcea, entra d'abord dans l'armee roumaine, au moment de son organisation, en 1832; il remplit les fonctions d'aide - de coup du spatar M. Ghyca'12.

Desi nu s-a nascut in Valcea, valcenii si l-au 'revendicat' totdeauna: 'el ne apartine noua valcenilor Valcea a fost leaganul strabunilor sai al nostru a fost intai si intai', titra gazeta 'Ramnicul Valcii' din anul 1897. Copilul Alexandru mostenise, in cea mai mare parte, temperamentul, firea, inteligenta, imaginatia si sensibilitatea mamei sale. dupa o expresie a lui Alexandru Brun, 'fiul cel mare fu, in ceea ce priveste fizicul si moralul, portretul mamei sale'. pe langa calitati, el va mosteni de la mama sa, cea care i-a dat viata, si unele trasaturi care ii dezavantajau: 'facultatea nefericita de a simti foarte viu, nerabdarea, lipsa de resemnare in fata mizeriilor, tracasarilor mari si mici ale vietii; intr-un cuvant, acel temperament nervos pana la bruschete, care ii crea dusmanii lui Alexandru Lahovari si care le-a permis adversarilor sai politici sa-i prezinte ca pe un tip orgolios, fara a stabili distinctia dintre o mandrie nobila si o vanitate meschina'. Tot de la mama sa, a mostenit de mic, dragostea pentru copii si pasiunea pentru flori si pentru gradina in general. Mama sa avea o mosie aproape de Bucuresti. Micul Alexandru era fericit de cate ori putea sa ramana cateva zile aici, la tara, impreuna cu fratii sai. In aceasta gradina zabovea ore in sir, mut de incantare, privind florile si arborii batrani, pe care ii considera 'niste cunostinte personale', cum se va exprima el mai tarziu, intr-o epistola. Acelasi Al. Brun, in monografia sa, surprinde o frumoasa, poetica si emotionanta caracterizare a sufletuluilui Alexandru: ' foarte sensibil ca poezia care se degaja din campiile un pic triste ale Romaniei, dintr-un apus frumos de soare, din zgomotele indepartate ale campului, cantecele pasarilor - toate acestea ii placeau, il linisteau si, il readuceau in memoria acestui sentiment nerecunoscut, niscaiva versuri dintr-un poet favorit, pe care incepea sa le recite'13.

De la tatal sau, Alexandru va mosteni anumite inclinatii practice, bazate pe o perfecta cunoastere a oamenilor si a situatiei din tara cu o intelegere rapida a lucrurilor si evenimentelor; de asemenea, claritatea expunerilor, bunul simt imbinat cu masura si precizia ideilor.

Dupa moda timpului, in primii ani ai copilariei, ei a primit o educatie corespunzatoare in familie, fara sa urmeze cursurile vreunei scoli de stat sau particulare. Dupa Al. Brun, aceasta educatie era 'destul de superficiala, asa cum se dadea in Bucuresti intre 1835- 1840'. In schimb, ca o compensatie benefica, viitorul om politic si de stat, citea intens carti serioase, manevrand cu o extraordinara usurinta si eleganta limba franceza. Viitoarele sale articole sau scrisori redactate in aceasta limba, se vor distinge intr-un stil viu si colorat foarte personal14. Primele studii le-a facut in tara, si mai apoi la pensionul Monti. In aceasta perioada, sensibilul tanar se va imbolnavi grav, si numai interventia si cunoscutului doctor Carol Davila, venit de curand in tara, l-au ajutat sa se insanatoseasca15. Trimis la Paris, la varsta de 15 ani, el si-a urmat studiile la liceul 'Louis le Grand', sub indrumarea profesorului Barrauit, directorul liceului, 'un om de o cinste si integritate deosebite, un adevarat sfant laic'. Aici, la liceul parizian, Alexandru a excelat la invatatura, ajungand repede premiantul clasei. Se distingea mai ales la retorica, unde alcatuia compuneri de discursuri deosebite, pentru care profesorii sai ii preziceau de pe atunci un viitor stralucit16. Zece ani (1855-1865) va petrece Alexandru in capitala Frantei, caci dupa terminarea liceului, se va inscrie la facultatea de drept, pe care o va absolvi in anul 1862, cu teza de drept roman 'de duobus reis constituendis seu de caralibus et solidaribus obligationibus (jus romanum)'. Cu aceasta ocazie, el va obtine doua premii: premiul al ll-lea la dreptul roman si premiul l la dreptul civil. Lucrarea, care trateaza subiectul dreptului de proprietate, este precedata de o prefata 'remarcabila prin maturitatea ideilor ce denota la un tanar ce nu implinise inca 25 de ani'17, idei generoase privind solidaritatea omeneasca, se intalnesc si in teza sa de licenta sustinuta in anul 1862. In anul 1865 isi obtine doctoratul in drept. Intors in tara in primavara acelui an, Alexandru Lahovari intra intai in magistratura, ca procuror la tribunalul din Ilfov. Dupa numai cateva luni de zile insa, el isi va da demisia si ia parte activa la evenimentele care culmineaza cu detronarea lui Alexandru Ioan Cuza si alegerea printului strain. Se poate afirma, cu certitudine, ca Alexandru Lahovari a facut parte din conjuratia care a planuit si a infaptuit detronarea lui Cuza. El nu avea inca varsta ceruta de legea in vigoare, pentru a fi ales in constituanta, dar vasta sa cultura intelectuala, excelentele sale studii clasice bazate pe lecturi temeinice, impuneau respect si consideratie, iar inteligenta si vederile sale inaintate atrageau atenti tuturor oamenilor politici ai zilei. Personalitatea sa puternica ii originala impunea de pe acum, iar marturiile contemporanilor si ale biografilor sai sunt dovezi elocvente in acest sens. tanar si la inceput de drum, el isi dovedea deja nobletea inimii si a caracterului, excesul de sensibilitate si de imaginatie, care se potriveau stilului sau de a vorbi si de a scrie, stralucirea si caldura pe care le punea in tot ceea ce spunea.

Coalitia oamenilor politici liberali si conservatori ii incredinteaza un rol insemnat in redactia publicatiei conspirative 'Revista Dunarii', interzisa dupa lovitura de stat din mai 1864, la a treia sa aparitie, una din cauze fiind critica ascutita facuta de tanarul om politic capriciilor ministrului de interne, generalul Florescu. in urma acestui incident, se opune straduintelor lui Cuza de al atrage de partea sa, in timp ce tatal sau, cum am vazut, se numara intre partizanii domnului. In aceasta revista mai publicau Petre Carp, Nicolae Blaremberg si altii18.

In noiembrie 1865, tine o conferinta cu aluzii politice la Ateneul roman, in urma careia prestigiosul edificiu va fi inchis pentru o vreme. Ca partizan convins al Unirii, el va fi trimis dupa 11 februarie 1866, in Moldova, pentru a sustine, prin cuvantari in intrunirile publice, cauza Unirii si alegerea ca domn a unui print strain19. Campania era menita sa lupte impotriva miscarii separatiste care se declansase in Moldova. Il vedem astfel pe Alexandru, plin de energie si activitate, cu convingeri politice ferme, pe care intelege sa si le apere prin toate mijloacele si metodele legale, insa, invesmantate permanent in hainele masurii, bunului simt si obiectivitatii. Isi incepea astfel cariera politica unul dintre cei mai mari barbati politici si de stat pe care l-a dat acest neam, lucru recunoscut ca atare nu numai de prieteni, ci si de adversarii sai si scos in evidenta de toate istoriile si enciclopediile romanesti, indiferent de regimurile in care au fost scrise. NOTE

1.Costel Iordachita, Familia Lahovari. Ascendenta si destin politic,Edit. Carminis, Pitesti, 2004, p.3.

2.I C. Filitti, Excurs despre cateva familii grecesti din Principatele Romane ,in Arhiva Gh.Gr.Cantacuzino Bucuresti,1919,p.271

3. Octav - George Lecca, Familiile boieresti romane.

Istorie si genealogie,

Costel Sordachita op cit., p. 7.

5. Directia Arhivelor Nationale istorice Centrale (in continuare D.A.N.l.C.), filiala Valcea, fond Tribunalul Judetului Valcea, dos. 368/1834, f. 14.

6. Eparhia Ramnicului si Argesului. Monografie, Ramnicu Valcea, 1976, p. 127.

7. Constantin Grigore,Ramnicu Vilcii.Loc de amintiri si recriere Edit. Primariei orasului Rm. Valcii, 1944, p:

8. D.A.N.l.C., fond Mitropolia. Tarii Romanesti, dos. 202/1843, f. 72

9. D.A.N.I.C., Documente Muntenesti, XXX/79

10.Ibidem 11.Ibidem

12. ***, Alexandru N. Lahovari, 1841 - 1897, Tipografia
'G. Lazareanu', Bucuresti, 1908, p. 24.

13.Alexandru Brun,Alexandre Lahovary,1840-1897,Imprimerie de la Roumani"E.S.Cerbu",Bucuresti,1904,p.6. 14. Idem,p.6. 15.Alexandru Lahovary,Discursuri politice(1881-1896), Tipografia si Fonderia de Litere Dor P. Cucu,Bucuresti1905,p.VI 16.Idem,p.VII 17. ***,Istoria Romaniei in date ,Bucuresti,1972,p.219. 18.Alexandru Lahovary,op.cit.,p.VII. 19. ***,Alexander Lahovary,in "Rumanische Wochenschrift",1892,II,p.94-95. Capitolul II

Omul politic si de stat

Intorcandu-se in tara la sfarsitul anului 1865, Alexandru Lahovari se va distinge curand in activitatea politica, devenind unul din membrii de vaza ai Partidului Conservator, Alexandru Lahovari era posesorul unei culturi temeinice si o cuprinzatoare intelegere a fenomenelor si a specificului sau. Dotat cu o fina ironie, se mentinea in topul celor mai admirati oameni ai tarii, fiind idolul a multora.

Consecventa fata de conceptia evolutionist conservatoare se manifesta in intreaga sa activitate politica, participarea, alaturi de ion Ghica, Petre P. Carp, G, Cantacuzino si C. Gradisteanu, la faurirea Junei Drepte, integrarea si formatiunile conservatoare coalizate vremelnic in jurul lui Lascar Catargiu in 1871, contributia la constituirea primei organizatii conservatoare care isi are baza un statut, in jurul ziarului 'Timpul', participarea la actul de nastere a Partidului Conservator, la activitatea Clubului Central al acestuia inca din decembrie 1880 sunt primele dovezi ale statorniciei sale politice. Refuzul de a intra in combinatia junimista in 1888, la propunerea lui Theodor Rosetti, este semnificativa in acest sens.

Desi exponent al conservatorilor puri, isi asuma un rol de conciliere, de unire in diversele nuante, intre diferitele grupari si 'nefericitele curente', pentru depasirea dezacordurilor ideologice si subiective, cauzate, pe de o parte, de 'prezenta prea multor oameni de valoare, inteligenti, culti, cinstiti, dar ambitiosi', iar pe alta de permanentele cautari doctrinare, de neincetatele incercari de adaptare la noiie cerinte si realitati. Desele reuniuni pe care le organizeaza cu participarea liderilor conservatori2, demersurile intreprinse in vederea evitarii apropierii lui Maiorescu si Cantacuzino de Bratianu3, insistentele depuse ca batranul si autoritarul castelan de la Golasei - singurul in masura 'a concilia pretentiile si a impaca divergentele' sa asigure conducerea permanenta a activitatii politice conservatoare, preocuparea pentru revigorarea partidului, devenit 'risipit si apatic' in anii indelungatei guvernari liberale4. Alexandru Lahovari a impletit permanent activitatea politica cu cea a demnitarului, fie ca actiona in tara sau in strainatate. Din aceste considerente, nici noi nu ne vom desparti de cele doua notiuni, ci le vom trata, in permanenta lor interdependenta - lucru perfect justificat de faptul ca acesta a actionat tot timpul, ca om de stat, in virtutea unor convingeri politice, pe care le-a aparat toata viata, prin variate mijloace; activitate practica, publicistica, discursuri parlamentare etc..

Intrat in viata politica intr-un context caracterizat prin succesul aparatorilor traditiei, prin recrudescenta conservatorismului pe arena internationala, confirmata, intre altele, de 'conturarea unei noi editii a solidarizarii curtilor nordice'5, AL Lahovari devine, prin temperament si educatie, prin apartenenta de clasa si prin -mediul in care s-a format, unul dintre cei mai fermi aparatori ai principiilor conservatoare.

Conceputa de aparatorii traditiei drept 'rezultatul cel mai onorabil al muncei si al inteligentei omului6, 'intruparea cea mai iminenta a activitatii si initiativei nascuta odata cu omul intrat in stare sociala'7, proprietatea, sacra si inviolabila, este si de el aparata inca in teza de doctorat: "orice alt sistem, nu numai ca ar fi mormantul demnitatii si libertatii umane, dar nu ar avea alt efect practic decat egalitatea in mizerie'8.

Noua lege electorala din 30 iulie 1866, micsorand limitele de varsta, ii va oferi lui Alexandru Lahovari posibilitatea sa intre in Camera Deputatilor, ca deputat al Colegiului de Valcea, la 15 noiembrie 1866.

Discursurile tanarului parlamentar se distingeau, deja, prin talentul si expresivitatea cu care isi expunea ideile si conceptiile, prin caracterul moderat al formei, prin intelepciunea si maturitatea ideilor, prin logica impecabila. De asemenea, din continutul expunerilor sale, rezulta ca se documenta intotdeauna in problema supusa dezbaterilor. Marturie a celor expuse mai sus, sta textul urmator: 'Domnilor, mi-e frica, o declar de la inceput, sa vin in aceasta camera sa ma pun in lupta cu un profesor de economie politica. Cu toate acestea, voi lua acest curagiu, caci de ieri, asistand la atatea cursuri de economie politica, mi-a venit si mie dorinta politica, de a face unul '9. In aceasta perioada, sustine, impreuna cu moderatii din cele doua mari curente politice, guvernul condus de Ion Ghica, pe care il numeste 'fiul intamplarii'. Primul ministru ii arata la inceput o oarecare simpatie, insa, mai tarziu, il priveste cu o raceala care se preschimba intr-o ostilitate desavarsita, devenind nu numai adversari politici, ci si dusmani personali, in parlament incearca sa justifice contractarea imprumutului Oppenheim ca pe o necesitate absoluta. Prin idei si elevatia gandirii, prin elocinta si 'probitate se face cunoscut inca din acesti ani. Atunci cand in 1867, in camera Deputatilor se dezbate legea privitoare la armele tarii, in proiectul careia figureaza Soarele si Semiluna, cere scoaterea lor pentru a nu se face o greseala politica, pentru ca Semiluna sa nu fie luata ca simbol al vasalitatii. De pe pozitia gruparii pe care o reprezinta combate proiectul de lege elaborat de ministrul de Razboi, indeosebi principiul inarmarii generale, se pronunta pentru o armata permanenta, cu un numar redus de soldati10.

In alegerile parlamentare ce au urmat, in ianuarie 1868, Al. Lahovari, desi combatut cu inversunare de guvern, a reusit sa fie reales ca deputat de Valcea. El a sustinut guvernul condus de Al. Golescu, iar dupa retragerea acestui guvern, a intrat ca ministru al justitiei, in cabinetul format din tineri, care faceau parte din grupul camerei, ce se numea atunci 'Juna dreapta'(20 aprilie 1870). Din acest guvern, in afara de Alexandru Lahovari, mai faceau parte: G. Manu, G.Gr. Cantacuzino, C. Gradisteanu si P.P. Carp, un guvern prezidat de Manolache Costache Epureanu11. In aceasta perioada, luptele politice dintre cele doua partide capata o virulenta nemai intalnita pana atunci: opozitia liberala declanseaza o campanie inversunata impotriva regelui Carol l. La 8/20 august 1870, se va desfasura la Ploiesti, cunoscuta miscare antidinastica, condusa de Alexandru Candiano - Popescu, cu care ocazie - se proclama detronarea printului de Hohenzollern si inlocuirea sa printr-un guvern provizoriu aflat sub presedintia lui I.C.Bratianu12 . Alexandru Lahovari a avut un rol insemnat in actiunea de anihilare a 'Revolutiei de la Ploiesti'. Ca ministru de justitie va avea misiunea sa-i urmareasca pe autorii principali, in frunte cu Al. Candiano-Popescu, care daca ar fi reusit in actiunea lor, ar fi putut sa aiba urmari nefavorabile pentru viitorul tarii si 'sa-i puie in pericol existenta si independenta'13. Despre evenimentele de la Ploiesti aflam si din memoriile Iui Carol 1: 'Noaptea trecuta a izbucnit un fel de revolutie la Ploiesti; s-a luat cu asalt cazarma dorobantilor in care se aflau numai 7 soldati si cativa recruti, s-a declarat principele detronat, proclamand pe generalul N. Golescu locotenent provizoriu si pe Ion Bratianu ministru de razboi ad-interim si deputatul Candiano-Popescu, care e in capul miscarii, in calitatea de nou prefect al judetului a dat ordine pentru concentrarea trupelor ' 'numarul arestatilor e de vreo 20 (41 in realitate), contra celor mai multi nu se vor aduce dovezi, pentru ca elevii lui Mazzini nu dau niciodata ceva scris de la ei'14.

Ministrul justitiei si-a dus cu bine la capat aceasta misiune, manifestand moderatie si sange rece. Peste cateva saptamani, la Targoviste, un juriu alcatuit in acest scop i-a achitat pe autorii miscarii antidinastice. Sentinta de achitare pronuntata acum i-a intarit printului Carol hotararea de abdica15, in aceasta situatie dificila pentru destinele tarii, Alexandru Lahovari a fost unul dintre cei 40 de reprezentanti ai dreptei care au reusit sa-l determine pe print sa renunte la hotararea de a parasi tronul.Pe fondul cestor evenimente, guvernul in care era si Al. Lahovari, primeste un vot de neincredere pe la jumatatea lunii decembrie 1870, iar domnitorul se vede silit sa-l insarcineze pe liberalul Ion Ghica cu formarea cabinetului, guvern numit de N.lorga, ' guvernul lichidarii dinastice', care a rezistat numai pana in martie 1871. Va urma asa-numita 'mare guvernare conservatoare', care se va mentine mai multi ani.

Instalarea guvernului Lascar Catargiu reprezenta nu numai implinirea unei dorinte a domnitorului pentru o formula politica de depasire a crizei institutionale, ci si un priiej de mobilizare a fortelor conservatoare, care isi gasisera in Carol un element de coeziune. Guvernul conservator isi propunea ca prioritate politica consolidarea regimului monarhiei constitutionale, in acest sens, la 27 mai 1871, Al. Lahovari afirma in raspunsul la mesajul tronului ca natiunea romana va sustine staruitor un principiu esential al ordinii sociale, respingand orice tendinte anarhice daunatoare nu numai pentru o tara mica, cum era Romania, ci chiar pentru state mari. Romanii voiau liniste, stabilitate si prosperitate, care nu puteau fi obtinute decat sub protectia 'acestui tron national, pe care este hotarata a-l intari, ridicand prestigiul autoritatii atat de zdruncinate la noi'16. Dinastia deci fiind in pericol, se impunea a fi consolidata, ca o conditie a intaririi Romaniei. Ea trebuia scoasa din competitia luptei pentru putere si acceptata drept ax cardinal al sistemului politic.

In pofida calitatilor sale morale, intelectuale si politice, a nobilelor sale intentii, Al. Lahovari se numara intre acele personalitati carora pasiunile politice le-au deturnat adevarata fizionomie, le-au schimbat insusirile in pretinse cusururi, o stupida calomnie a fost inventata pe seama lui chiar in ziua instaurarii guvernului Lascar Catargiu, care a pus capat perioadei de instabilitate guvernamentala si parlamentara, cand ar fi cerut sa se traga in popor. 'Mitrailiez-moi cette canailie !', pretind adversarii politici ca ar fi cerut el la iesirea din Camera, in ziua de 11 martie 1871. Acuzatia fiind reeditata de un ziar liberai in 1885, AL Lahovari, aflat in afara vietii politice active, publica in 'L'independence Roumaine' o scrisoare de dezmintire care se incheie astfel: 'Adaug ca ministerul Catargiu, din care am avut insemnata onoare de a face parte, nu a impuscat niciodata pe nimeni, nici macar canalia; dovada este ca ea se af!a inca in viata si mai infloritoare ca oricand'17. Reluand aceeasi disputa, intr-un discurs tinut la sala Eforia, la 12 ianuarie 1892, el considera cuvintele respective, de care era acuzat cu multi ani in urma, ca pe 'o forta murdara, o minciuna aceasta fraza nu se gaseste in nici un organ din opozitie din timpul ministerului meu si stiti cum ne tratau pe atunci'18. Se pare ca ilustrul om politic si redutabilul orator si publicist avea din nou dreptate, caci este greu de crezut ca adversarii sai au asteptat zece ani pentru a aduce la lumina, o asemenea dovada 'zdrobitoare' , parca vrand sa atraga atentia adversarilor, dar si a altora asupra meritelor sale, el va spune intr-un discurs din Camera, Ia 14 noiembrie 1882: ' Noi am venit in ajutorul situatiei pierdute si putem zice ca, daca n-am fi adus tarii decat acest serviciu, am adus unul care valoreaza cat toate celelalte, aceea de a pastra si noua si dumneavoastra un rege de slujit si de slavit'19.

Propunandu-si un anume control asupra presei, la 12 ianuarie 1873, guvernul Catargiu prezinta un proiect pentru modificarea unor articole ale Codului penal, printr-un comitet de delegati alcatuit din Al. Lahovari, in calitate de raportor, C. Braiioiu, C. si V. Boerescu, G. Cantacuzino, M. C.Epureanu si G. Vernescu20. in disputa de presa dintre conservatori si junimisti, iscata in jurul acestei legi, acestia din urma avura castig de cauza. La 23 ianuarie 1873, dupa ce dobandise si suportul lui Al. Lahovari, amendamentul lui Titu Maiorescu - propus la proiectul de modificare a Codului penat - era adoptat de Camera. Ca urmare, respingandu-se arestul preventiv, se stipula ca nu va fi dat niciodata mandat de arestare, nici de depunere contra unei persoane acuzate de delict de presa21.

In acel an, la 25 octombrie, in urma demisiei lui Manolache Costache Epureanu, Al. Lahovari va deveni ministru justitiei, portofoliu pe care il va pastra pana la 1 aprilie 1876, odata cu retragerea guvernului Lascar Catargiu.

In cei doi ani si jumatate de ministeriat la Justitie, Lahovari va fi centrul principal al reformei Codului Penal si de Procedura Penala, luand parte la toate actiunile indeplinite de acest guvern: reforma impozitelor si asezarea lor pe baze pe care se vor afla multa vreme dupa aceea. Desi nu reuseste sa transpuna in practica inamovibilitatea magistraturii, face, totusi, un pas inainte printr-o lege asupra admisibilitatii si inaintarii in acest domeniu - suprimata mai tarziu de guvernul liberal -, efectueaza noi numiri, pe temeiul probitatii, iar nu pe criterii politice. Numeste in Valcea, ca presedinti de tribunal, magistrati straini de localitate, ia apararea presedintelui de la Ramnicu Sarat, acuzat de neregularitati comise la Colegiul IV din aceasta localitate.

Rezolvarea problemei Stroussberg si terminarea, lucrarilor au fost, de asemenea, o actiune importanta pentru Vechiul Regat. La 20 iulie 1871, guvernul, din care facea parte, era autorizat sa urmareasca rezilierea acestei concesiuni acordate de austriacul Stroussberg, altor persoane, intr-un discurs memorabil, Lahovari va denunta dedesubturile afacerii oneroase pentru statul roman, si va propune solutii de iesire din impas22.

In 1876 se deschide faimosul conflict intre conservatori si liberali. Castigate de opozitia liberala, alegerile senatoriale determinau pe L, Catargiu sa demisioneze la 30 martie 1876. La 27 aprilie, coalitia liberala de Ia Mazar Pasa prelua puterea.

Dupa constituirea Parlamentului liberal, cea dintai actiune a fost darea in judecata a fostului cabinet conservator, ca mai apoi sa fie pusi sub acuzare doar 11 fosti ministri, printre care se numara si Alexandru Lahovari. Al. Lahovari era implicat pentru ca, in calitate de ministru al Justitiei, nu veghease la desfasurarea corecta a alegerilor, mai mult ca influentase alegerile, numise magistrati personali, cautand sa corupa magistratura etc23. Impotriva celor acuzati s-au emis chiar mandate de arestare. O acuzare definitiva era formulata, in cele din urma, numai impotriva iui L. Catargiu, AL- Lahovari, T. Maiorescu si P. Mavrogheni pentru ingerinte si coruptie in alegeri, risipa banilor publici etc. Dar actiunea stagna, actele nefiind trimise la Curtea de Casatie, in schimb, capetele de acuzare erau afisate in asezarile rurale, discreditandu-se fostii ministrii24. Pe fondul unor defectiuni in comisia de acuzare, dar si datorita noii situatii a razboiului independentei, la 26 ianuarie 1878, I.C. Bratianu - datorita presiunilor domnitorului - cerea Camerei 'sa se sfarseasca cu aceasta nenorocita chestie', drept urmare, Camera si-a retras acuzatiile impotriva fostilor ministri25.

Actionarea in judecata a membrilor partidului conservator ramasese totusi fara rezultate: tinerea de-o parte, in momente grele pentru tara a unora din cei mai buni oameni ai ei. Totodata, se crease un precedent periculos, care va duce la repetarea gestului dupa zece ani, dupa caderea guvernului liberal, aproape aceeasi oameni cereau actionarea in judecata a tuturor membrilor guvernului condus de Bratianu.

In perioada 1876 - 1879, Alexandru Lahovari a ramas in afara Parlamentului, din cauza presiunilor liberale, iar la alegerile din 1879, ajunge cu greu in Camera, numai cu un vot de majoritate in plus. A fost la un pas de a fi invalidat de catre Camera liberala si numai interventia energica a iui C.A.Rosetti - presedinte al Camerei l-a ajutat sa depaseasca acest impas. C.A. Rosetti ii purta un profund respect pentru cafitatiie intelectuale si consecventa politica.

Mandatul parlamentar din perioada 1879 - 1883 a reprezentat o perioada insemnata din viata lui, deoarece, in aceasta vreme au aparut ,in viata politica a statului roman, o serie de probleme importante la care el si-a adus contributia in problema israelita,chestiunea Dunarii,revizuirea Constitutiei proclamarea Regatului etc. Rolul sau in aceastalegislatura este tot mai important,reputatia sa de orator devine universala.proptitudinea in riposta,substantialitatea discursurilor fac din el un adversar redutabil pentru partidul aflat la putere,un aprig animator al luptei impotriva atotputerniciei guvernamentale. Marele om de stat a luat parte la toate dezbaterile organizate in vederea rezolvarii acestor probleme ,desfasurindu-si in mod eficient calitatile sale de om politic si de orator , in spiritul moderat al naturii lui drepte si letale. Confruntarile politice desfasurate in jurul modificarii, articolului 7 din Constitutie ii situeaza pe pozitia opusa guvernului liberal, dispus a ceda presiunilor Aliantei Izraelite si marilor puteri. Cu toate ca nu s-a dovedit niciodata ostil elementului izraelit si chiar a intervenit in favoarea acestuia atunci cand la mijloc s-au aflat chestiuni de echitate - opozitia fata de amendamentul propus de B.P. Hasdeu la proiectul legii de politie rurala, potrivit caruia strainii, indiferent de rit si de nationalitate, nu se pot stabili in comunele noastre fara permisiunea autoritatii comunale, este un exemplu, sustine principiul naturalizarii individuale, printr-un vot al celor doua camere, cu exceptia acelora dintre izraeliti care servisera sub drapelul romanesc in timpul razboiului de independenta.

Initiativa proclamarii regatului, eveniment menit sa consolideze pozitia monarhiei, sa stimuleze lupta pentru desavarsirea unitatii statale romanesti si sa asigure tarii un prestigiu sporit, este sustinuta de Alexandru Lahovari la tribuna parlamentara ca un act de intelepciune, cu consecinte pozitive. Pusla vot la 14 martie 1881, proiectul era transformat in lege prin votul celor 99 de deputati prezenti. La 15 martie 1881 legea asupra Regatului era promulgata26. Deschizandu-se spre elemente moderate conservatoare, I.C. Bratianu incercase fara succes, in 1881, cu ocazia proclamarii Regatului, sa-l atraga pe Al. Lahovari in randul gruparii liberale.

In problema Dunarii, de a carei rezolvare depindea in buna parte viitorul tarii, Alexandru Lahovari si-a adus de asemenea o mare contributie, in baza unui articol din Tratatul de la Berlin, Austro-Ungaria dorea sa infiinteze pentru partea Dunarii la care nu era riverana, o comisie prezidata de reprezentantii ei, cu aceleasi atributii si puteri pe care le avea si Comisia Dunarii de la gurile acesteia. Guvernul roman facuse anterior unele promisiuni in sensul cerut de austrieci. Alexandru Lahovari adreseaza guvernului o interpelare, la 28 mai 1881, care desteapta opinia publica Si arata pericolul si inconvenientele ce puteau rezulta pentru tara si pentru libertatea navigatiei pe Dunare, din aceasta conventie ce dadea drepturi suverane unei puteri straine pe tarmurile noastre. Ei pledeaza pentru mentinerea tratatelor de la Berlin si Paris, rostind cuvinte inflacarate menite sa destepte sentimentul national: 'Aceasta Dunare pe care am deschis-o comertului liber si legal ai tuturor natiunilor din lume, aceasta Dunare e a noastra, am platit-o indestul in trecut, caci au fost secoli in care ea a dus ia Mare mai mult sange romanesc decat apa'27.

Politica externa a Austro-Ungariei aducea grave atingeri independentei si suveranitatii Romaniei, inspectorul de navigatie si capitanul portului Sulina nu mai puteau fi numiti de catre autoritatea teritoriala romaneasca ci direct de catre Comisia Europeana a Dunarii28

In dezbaterile Camerei s-a exprimat opinia ca Romania sa nu cedeze presiunilor din afara si sa sustina ideea libertatii navigatiei pe Dunare. Guvernul Bratianu a fost aspru criticat de catre unii deputati; intre acestia a fost si Alexandru Lahovari, care, la 4 decembrie 1881, a reprosat guvernului ca promova in problema Dunarii, o politica in interior, si alta in afara, facand, se pare, aluzii la cunoscutele note guvernamentale trimise ministrilor romani in strainatate, prin care li se cerea sa nu critice pozitia nici unei puteri29. In sesiunea Comisiei europene a Dunarii din primavara anului 1882, problema proiectului austro-ungar de navigatie pe portiunea Galati-Portile de Fier revine in discutie.

Lasand la o parte polemica pe care o face guvernul, iata ce spunea Lahovari, in discursul tinut in Parlament inluna mai 1882: ' voiti sa desteptati sentimentul national care doarme in fundul inimii tuturor romanilor ? Ei bine acest sentiment il cunoasteti; insa de acum un an am avut onoarea sa-l rostesc in mijlocul aprobarilor dumneavoastra, el este: mentinerea tratatelor de la Berlin si Paris in privinta Dunarii, mentinerea tratatelor in adevaratul inteles, fara interpretatiuni avocatesti, fara subtilitati. Tratatul de la Berlin n-a prevazut Comisiunea mixta si nici nu putea sa o prevada, caci se vede din textul 'tratatului ca n-a. trecut aceasta prin mintea nici unui diplomat din acei care l-au subscris''in dreptul public ce poate sa existe pe orice fluviu acesti tarmureni se invoiesc, numesc o comisiune insarcinata de a face regulamente de navigatiune si fiecare in apele si pe malurile sale, executa aceste regulamente, supraveghindu-se unul pe altul in privinta indeplinirii lor. In cat priveste alcatuirea regulamentelor nu se mai poate urma astfel, caci tratatul de la Berlin a hotarat autoritatea care trebuie sa le intocmeasca. In cat priveste executiunea lor ramane in dreptul comun. Ea este a statului pe langa teritoriul si in apele caruia se face navigatiunea pana la marginile tajveguiui, ape care sunt considerate ca fac parte din teritoriu. Numirea inspectorului, pronuntarea sentintelor, executarea lor apartin statelor tarmurene. In cat priveste supravegherea dreptul de supraveghere este al tuturor partilor contractante. Prin urmare este al Europei. Dar executarea acestor regulamente apartine si trebuie sa apartina exclusiv statelor tarmurene aflate pe intinderea tarmurilor Dunarii. Acesta este un drept inerent suveranitatii lor'. Discursul lui Al. Lahovari are darui de a aduce apiauze furtunoase, bucurandu-se de un real succes. Acest fapt il va recunoaste chiar el cativa ani mai tarziu: 'Doua mari succese am avut in opozitie: interpelarea in chestia Dunarii unde am silit pe guvern sa dea indarat, si afacerea conventiei consulare cu Germania pe care I. Bratianu a fost silit sa o retraga'. Nu regret nimic din ce am facut - spunea el - caci am adus tarii mele doua servicii insemnate'30.

O atitudine principiala adopta in cadrul Parlamentului si cu prilejul discutarii proiectului de lege privind rascumpararea caii ferate Constanta - Cernavoda, la 15 iunie 188131.

Expulzarea romanilor banateni emigrati in Austro- Ungaria atrage interventia sa ferma si prompta in fata Camerei, in sedinta din 22 ianuarie 1882, si semnarea unei motiuni, impreuna cu N. Blaremberg si M. Kogalniceanu, prin care invita guvernul sa respecte 'cu sfintenie vechea ospitalitate' romaneasca32.

La noile alegeri din 1883, nu mai reuseste sa fie ales de valceni, din cauza piedicilor ridicate de liberali. Obtine, insa, alegerea ca senator de Botosani, fiind din nou in opozitie.

Revizuirea Constitutiei, initiata de liberali, atrage dupa sine demisia colectiva a conservatorilor. Distinsul om politic se supune aproape fara obiectii, desi nu aproba actiunea. Adresandu-se alegatorilor Colegiului , el ii roaga sa nu fie daramat 'maretul edificiu al Constitutiei', pronuntandu-se categoric pentru pastrarea, marilor proprietati: 'Noi am luat acest patrimoniu de la parintii nostri, nu le-am castigat prin operatiuni de bursa in 24 de ore. Noi tinem la dansul si nu dorim sa fim despoiati '33.

In toamna anului 1884 s-au facut din nou alegeri, Partidul Conservator a luat din nou o hotarare defensiva - aceea de a sta deoparte, de a nu participa la alegeri. La intrunirea organizata in acest scop, Alexandru Lahovari a votat din nou impotriva, dar votul sau nu a schimbat cu nimic hotararea membrilor partidului, in cei patru ani care au urmat, el a ramas in afara Parlamentului, exercitandu-si in acest timp profesia de avocat, in aceasta calitate, el 'pledeaza in numeroase procese politice, procesul tinerilor valceni, procesul galatenilor, procese ale micilor alegatori din Bucuresti persecutati pentru opiniile lor politice, procesul Bals - Filipescu cu Xenopol, procesul ziarului "L'independence Romaine' contra Creditului Financiar, care il reclama pe cale civila, 30.000 despagubire'34 etc.

In anul 1886, puterea convingerilor sale se face din nou simtita, cand intr-un alt discurs faimos, pronuntat in Palatul Eforiei, el se declara categoric impotriva conventiei consulare pe care guvernul liberal voia sa o incheie cu Germania. El nici nu avusese de gand sa tina o cuvantare pe aceasta tema, ci doar cedase rugamintilor insistente ale asistentei. El demonstreaza ca aceasta nu se aseamana cu nici una dintre conventiile consulare pe care Romania le incheiase cu Italia, Belgia si S.U,A., ca prin intermediul ei se instituie legi, notari si tribunale germane pe teritoriul Romaniei, incat merge mai departe decat vechile capitulati cu Turcia35.

La 19 martie 1888, guvernul Iui I.C. Bratianu demisioneaza ca urmare a tensiunilor politico-sociaie, dar si a 'Opozitiei unite', a 'Ligii de rezistenta' si ale gruparii radicale rosettiste, conduse de junimistul Gheorghe Panu. Noile alegeri vor aduce in Parlament o majoritate compusa din junimisti, liberali-conservatori, liberal disidenti si doar cativa liberali 'puri', partizani ai lui l.C. Bratianu. In timpul acestei guvernari (al doilea guvern Th. Rosetti) se accentueaza diferenta dintre cele trei grupari conservatoare: liberaili-conservatori, conservatorii puri printre care se numara si AL Lahovari si junimistii. Lahovari a primit portofoliul Domeniilor, care, e regula, era privit ca un minister secundar, imprejurarile istorice insa, l-au facut ca el sa capete deodata o mare importanta. Guvernul precedent pregatise un proiect de lege prin care se prevedeavanzarea in loturi mici, catre tarani, a mosiilor statului, in suprafata de aproximativ 1.200.000 hectare.Ca ministru de resort, Alexandru Lahovari a studiat cu atentie proiectul si a adus unele modificari, straduindu-se sa-l epureze de tot ceea ce ar fi putut parea un fel de '-socialism de stat' sau ar fi desteptat in mintea taranilor ideea ca ei ar avea vreun drept la acel pamant. Desi nu, agrea situatia tulburarilor care aveau loc din cand si cand in mijlocul taranilor, el nici nu voia sa se faca vreo distinctie intre clase sau categorii sociale, preferand ca dreptul de a cumpara pamant din mosiile statului, sa fie ega! pentru toti. 'De ce nu vreti - intreba el - ca un capitan in retragere sa poata cumpara si el zece pogoane de pamant de la stat ? '

Neuitand sangeroasa rascoala taraneasca din primavara anului 1888, Lahovari va propune un articol nou in legea respectiva, menit sa raspunda agitatiilor de acest fel. El vedea in rascoala, bineinteles, o urmare a instigarilor savarsite de adversari, 'mana unui roman tradator'. Din punctul acesta de vedere, pozitia sa conceptiile sale in privinta proprietatii si a situatiei taranimii, sunt, dupa parerea noastra, discutabile. Articolul, combatut cu vehementa e catre pozitia liberala va fi, in cele din urma, adoptat cu unele modificari in textui propus de Al. Lahovari. Rezultatul aplicarii legii este trecerea in proprietatea taranilor a unei suprafete de 526.233 ha.

Alexandru Lahovari, ministrul Domeniilor, credea utila o epurare a aparatului administrativ, dar sa fie alungati mai intai necinstitii, incapabilii si apoi militantii politici, opozantii guvernului. Sa se ajunga treptat la stadiul ca functionarii sa fie ai tarii, iar nu al partidelor37. Nu intamplator, el n-a ramas la conducerea Ministerului Domeniilor decat patru luni (noiembrie 1888 - martie 1889). In aceasta perioada scurta, in afara aplicarea legii mentionate privind vanzarea mosiilor statului, el a mai facut un lucru deosebit pentru capitala tarii, pe care putini bucuresteni il cunosc: a dispus plantarea unor copaci ornamentali de o parte si de alta a soselei Kisselef, pana la hipodromul orasului. Gestul corespundea perfect dragostei sale, manifestate inca din copilarie, pentru plantatii si flori, pentru gradini. La 29 martie 1889, s-a format un nou guvern, tot conservator (condus de Lascar Catargiu), in care Alexandru Lahovari este pentru cateva luni, ministru ad-interim la Lucrarile Publice. Acum este reluat proiectul podului peste Dunare, sunt incepute lucrarile pentru sosele mari de legatura intre Romania si Austro-Ungaria. In acelasi minister ocupa si portofoliul Afacerilor Straine. Ministeriatul sau la Externe a fost unul dintre cele mai lungi (martie 1889 - octombrie 1895) cu o intrerupere de cateva luni (februarie - martie 1891) si mai ales, unul dintre cele mai semnificative pentru Lahovari, dar, mai ales, pentru tara.

Viziunea larga asupra realitatilor politice internationale, intelegerea exacta a evolutiei acestora, convingerea ca intelepciunea se impune oricarui popor, dar mai cu seama poporului roman, care traieste intre mari imperii, ii inspira o politica echilibrata, prudenta, moderata, plina de tact si cuviinta, capabila sa impace exigentele diplomatiei cu pastrarea mandriei nationale, sa inspire Europei incredere, sa mentina neutralitatea statului roman in contextul geopoiitic complex si adeseori ostil. Noul cadru al echilibrului european, caracterizat prin delimitarea tot mai clara a blocurilor de interese, prin alunecarea tot mai evrdenta catre un mare conflict, interesul mariior puteri pentru pozitia geostrategica a Romaniei, schimbarea strategiei politice germane dupa demiterea 'Cancelarului de Fier' ii impun sarcini insemnate si dificile deopotriva. Se arata, totusi, increzator in intelepciunea suveranilor si a popoarelor, singura in masura a indeparta 'conflictul inspaimantator care de data asta va sgudui Europa intreaga' si care va fi fara precedent in istoria sangeroasa a veacurilor; caci niciodata natiunile nu au fost mai inarmate ' pentru o lupta de viata si de moarte'38.

Clarviziunea si realismul ii asigura un rol activ in rezolvarea unor probleme delicate, in politica de aliante a statului roman, in problema Dunarii, incidentul vaporului rusesc Olga, asupra careia o canoniera romaneasca trasese salve de tun, infiintarea consulatelor si eforiilor din Macedonia, conferind problemei renasterii romanilor in Balcani un avant nemaicunoscut pana atunci si pregatind astfel, un act de o deosebita importanta de mai tarziu, recunoasterea de catre Imperiul Otoman, in martie 1805, a nationalitatii romane a macedonenilor din Balcani, cu toate drepturile ce decurgeau de aici. In problema drepturilor romanilor din Transilvania, el pastra o pozitie prudenta si corecta, in orice caz, plina de diplomatie si echilibru. Declarandu-se categoric impotriva razboiul lui cu Austro- Ungaria, mai mult, considerand ca Romania nu avea forte suficiente sa duca un astfel de razboi, el vedea rezolvarea litigiului din Ardeal numai prin intelegerea pasnica a partilor. Cu toata prudenta manifestata in plan diplomatic, caracterizata de unii drept excesiva, nu-si poate ascunde sentimentele fata de aceasta problema, destinata 'sa miste toate inimile, sa preocupe toate spiritele in tara noastra'39. 'As fi chiar rau impresionat, in fundul sufletului meu, daca n-ar fi nimeni in Romania tanara care sa nu aiba in sine aceste frumoase avanturi de marire si de desrobire a neamului sau'40. Atitudinea corecta a diplomatiei romane , conduse cu dibacie de Al. Lahovari, are ca rezultat gratierea romanilor memorandisti de catre imparatul Austro- Ungariei.

Expulzarea unor supusi ai Rusiei, vanzatori de icoane, de catre guvernul Rosetti, in cadrul careia portofoliul, externelor fusese detinut de P. P. Carp, crease o stare tensionata in relatiile cu statul vecin, un schimb de note diplomatice redactate intre-un mod iritat si pe un ton ridicat, din ambele parti, un strigat de indignare impotriva Romaniei in toata presa imperiului de la Rasarit, o presa "asa de cenzurata pentru tot ce atinge afacerile interioare ale imperiului', dar care 'are in privinta chestiunilor exterioare o libertate extraordinara'41.

Nemultumirea tarului Alexandru al lll-lea, exprimata la 20 martie 1889, cu prilejul prezentarii scrisorilor de acreditare de catre noul ministru roman la Sankt Petersburg, Emil Ghica, este relatata sefului diplomatiei romane in raportul din 6 aprilie: 'Noi avem cu guvernul de Dumneavoastra o problema regretabila: supusi rusi au fost expulzati din Romania. Sper ca aceasta chestiune nu va intarzia sa fie curand rezolvata intr-o maniera satisfacatoare'42. Cu moderatie, dar si cu fermitate, ministrul roman de externe respinge orice discutii cu puterea straina asupra dreptului unui stat de a-si exercita suveranitatea in limitele teritoriului sau. El readuce problema la proportiile sale adevarate, arata guvernului rus ca nu este vorba de 40 sau 60 de straini expulzati in masa si premeditat, ci despre cazuri izolate, circa 12 la numar, din care numai doi erau supusi rusi, iar ceilalti sarbi si unul muntenegrean, unii avand si pasapoarte rusesti. Reuseste astfel sa evite pericolul agravarii relatiilor cu marea putere vecina, fapt remarcat si de 'Gazeta Germaniei de Nord'43. Drept consecinta, in telegrama din 5/17 mai 1889, ministrul Romaniei la Sankt Petersburg isi informeaza superiorul ca, potrivit afirmatiilor ministrului Afacerilor Straine al Rusiei, Giers, 'in general, guvernul imperial doreste sa evite de a crea dificultati cabinetului Catargiu - Lahovari, pentru ca este convins ca noul minister nu este, ca precedentele, sistematic ostile Rusiei'44.

Ideea potrivit careia politica externa nu se poate construi 'pe simpatii si pasiuni', ci 'dupa interesele tarii, bine cunoscute si bine cumpanite', il calauzeste in intreaga sa politica de aliante. Reputatia de rusofil - jurnalele liberale ii atribuie simpatii ruse excesive, unele dintre cele franceze apreciaza ca are simpatii vadite pentru Rusia si Franta nu-l determina sa schimbe orientarea politicii externe romanesti. Semnalata de vizita pe care o efectueaza la Viena si Berlin in vara anului 1889, intentia apropierii de Tripia Alianta este clar exprimata de diplomatul roman dupa intrarea in guvernul generalului Manu, format la 5 noiembrie 1889, precum si in cursul tratativelor pentru formarea cabinetului conservator in 1891, si este concretizata in semnarea la Sinaia, alaturi de Goluchowski, al celui de-al doilea tratat cu Austro-Ungaria, la 13 iulie 1892. Demersul se justifica prin necesitatea de a se evita izolarea politica a tarii, represailile Puterilor Centrale, pericolul unei eventuale intelegeri intre acestea si Rusia pe seama Romaniei, posibilele concesii care le-ar face Franta in sud-estul Europei pentru a obtine sprijinul Rusiei, dar prin convingerile sale politice. Spiritul sau conservator, ii inspira o oarecare rezerva fata de Franta republicana, iar adversitatea fata de regimurile personale il impiedica sa se orienteze spre Rusia autocrata. Relatiile cordiale existente intre Romania si Italia in acesti ani isi gasesc expresia si in vizita intreprinsa de ministrul roman al Afacerilor Straine in aceasta tara, in primirea sa la rege, care ii exprima intreaga simpatie pentru Romania si prietenia pentru suveranul ei. Minutioase si interesante informatii ii sunt adresate sefului diplomatiei de catre reprezentantii romani la Roma. Puternicele agitatii ale elementului iredentist dupa intrarea italiei in alianta cu Germania si Austria, intretinute in special, de catre Societatea 'Pro Patria', luarea unor masuri represive de catre guvernul austriac, dizolvarea mai multor cercuri radicale. Aprecierea si admiratia regelui italiei fata de atitudinea corecta si patriotica a lui Al. Lahovari sunt aduse la cunostinta acestuia la 15 martie 1892 si, respectiv, 19 decembrie 1894. Alexandru Lahovari are o pozitie hotarata si demna si in relatiile cu Suveranul Pontif de la Vatican, indeosebi in problema desemnarii persoanei care urmeaza sa ocupe scaunul de arhiepiscop catolic de la Bucuresti, care a devenit vacant in urma mortii lui Grigore Palama. In calitatea de sef al diplomatiei, romane ii revine importanta misiune de a negocia si semna tratatul privitor la,casatoria principelui Ferdinand cu Principesa de Edinburg. Este autorizat de catre Consiliul de Ministri ai Romaniei, la 23 noiembrie 1891, sa semneze actul definitiv al proiectului de tratat care reglementa problema referitoare la locul unde urma sa se oficieze casatoria, precum si la aranjamentele financiare rezultate din actul casatoriei si la chestiunea renuntarii din partea principesei la drepturile eventuale de succesiune la tronul Angliei si la orice parte din acest stat.





O alta contributie a lui Al. Lahovari, deloc neglijabila, este reglementarea regimului conventiilor Romaniei cu tarile europene: Conventia marcilor de fabrica si Tratatul de comert cu Franta, Tratatul de Extradare si de Comert cu Anglia, Conventia Comerciala cu Austria, prin care se incheie razboiul vamal, si aceea cu Germania, Tratatui de Comert si de Extradare cu Belgia, Tratatul de Comert cu Serbia, Conventia Comerciala cu italia, cu Elvetia etc. Contribuie, de asemenea, la organizarea si buna functionare a ministerului prin extinderea serviciului interpretariatului, modificarea unor dispozitii din legile relative la organizarea acestui departament, fixarea tratamentului . personal al functionarilor Administratiei Centrale dupa grade, dezvoltarea serviciului de informatii al agentilor romani in strainatate45.

S-a spus ca gruparea conservatoare s-a dovedit mai activa in politica sud-dunareana, si acest fapt sete pe deplin confirmat de initiativele lui Al. Lahovari. Datorita interventiilor sale, guvernul otoman incurajeaza emanciparea civila si religioasa a romanilor macedoneni, ca un .element de contrabalansare a actiunilor bulgare, sarbesti, grecesti, incuviinteaza infiintarea consulatului roman la Bitolia si a eforiilor scolare in mai multe localitati din Macedonia.

Pana la 1895, cat a durat guvernarea conservatoare, rolul lui Lahovari a fost deosebit, prin spiritui sau conciliant, care avea darul sa netezeasca asperitatile politice, sa preintampine conflictele si sa uneasca fortele de diferite nuante aparute in sanul partidului, pe timpul celor 13 ani cat ramasese departe de guvernare.

Activitatea sa, mai ales cat a lucrat la externe, a fost o politica de pace, de liniste, de bun simt. 'Politica externa - spunea el - nu se trateaza la raspantii si in adunarile publice, nici chiar in Senat sau in Camera, decat cu ceamai mare prudenta, cu cel mai mare tact, si cu cea mai mare moderatiune'46. intr-un alt discurs rostit in Camera, la 28 noiembrie 1893, vorbind despre politica externa, el facea deosebirea intre chipul usuratic, zgomotos si declarativ, in care opozitia trata asemenea probleme, cand cerea, de pilda, la unele banchete sa ni se retrocedeze Basarabia si Transilvania: 'Putem intre noi sa facem pe matadorii -spunea el - putem chiar sa ne tratam de mizerabili, dar politica externa cere tact, liniste si cuviinta'47. Ultima lege prezentata de guvernul conservator in sesiunea din primavara anului 1895, lege sustinuta de Alexandru Lahovari si pentru care a pronuntat in Camera ultimul sau discurs, la 29 aprilie 1895, a fost o lege prin care se modificau cateva articole din legea electorala. Prin modificarile acestor articole, se urmarea impiedicarea violentelor materiale din alegeri, stipulandu-se trimiterea batausilor in tribunale, se facea astfel, dupa expresia lui Lahovari 'o asanare politica', legea voindu-se in intentie si in realizare, 'o garantie suprema a libertatii alegerii, iar adunarea, votand-o, va termina cu bine nobila sa cariera'.

Erau cuvinte premonitorii si apoteotice, caci cu ele se sfarsea cariera lui Alexandru Lahovari in Parlamentul Romaniei. Peste cateva luni, in octombrie 1985, Partidul Conservator se va retrage de la guvernare, lasand locul guvernului prezidat de Dimitrie A. Sturdza, care reunea reprezentanti ai tuturor fractiunilor liberale. Schimbarea purta si o puternica amprenta a vointei de alternanta politica.

Al. Lahovari nu reuseste sa fie ales in Valcea, unde isi depusese candidatura. Imediat dupa alegeri, el va pleca pentru vreo cateva luni, la Paris, pentru a-si ingriji sanatatea, neincetand insa, de a se interesa despre evenimentele care se intamplau in tara. Chiar in aceasta perioada, in Romania vor fi tulburari deosebite, cauzate de, detronarea mitropolitului Ghenadie Petrescu, pentru ca acesta se opunea influentei crescande a catolicismului in Romania, se orienta spre o alianta cu Puterile Occidentale, manifesta simpatie, in mod public, pentru lupta de eliberare nationala a romanilor transilvaneni. Urmand linia trasata de AL Lahovari in relatiile diplomatice cu Austro-Ungaria, noul guvern primeste vizita oficiala in Romania a imparatului Franz Joseph l, insotit de ministrul de externe Goluchowski si de seful de stat-major al armatei, generalul Ferdinand Beck (septembrie 1896).Vizita imparatului, bucurandu-se de o primire deosebita, este interpretata in cercurile diplomatice europene ca un semn al orientarii tot mai pronuntate a Romaniei de Tripla Alianta. Intors in tara pentru o vreme, Alexandru Lahovari se face ecoul sentimentelor populatiei referitor la conflictul generat de caterisirea mitropolitului Ghenadie si trimiterea lui, sub paza, la manastirea Caldarusani, si la 26 octombrie 1896, la Sala Dacia din Bucuresti, se pronunta in aceasta problema. Era ultimul sau discurs, care a facut senzatie in intreaga tara, intrucat reprezenta o adevarata apologie a religiei noastre si a sentimentului de dreptate, intrucat se ridica in mod categoric impotriva detronarii mitropolitului ca urmare a unei marturii calomnioase, dar crezute, a ocnasului Margaritescu: ' De la un capat al tarii la celalalt, de la Carpati, pana la Dunare sa inaltam catre rege un singur cuvant: sa se faca dreptate. Si printr-insa se vor impaca constiintele, se vor aduce pacea si iubirea unde este zvistie, si ura se va restabili cinstea Bisericii, buna faima a tarei. Si se va intari inca mai mult increderea natiunii in alesul sau. in aceasta speranta ne-am intrunit,cu aceasta sa ne despartim !'48. Discursul a fost convingator pentru luarea unei decizii guvernamentale oneste: reabilitarea fostului mitropolit, la 4 decembrie 1896,dar fara sa i se redea scaunul. Pentru Alexandru Lahovari era cantecul de lebada, intr-adevar, peste putin se va desparti de lume si de viata, odata cu fatala zi de 4 martie 1887. Spirit superior si deschis, se inscrie in randul adevaratilor oameni de stat, care dovedesc constiinta responsabilitatilor superioare, se situeaza cu mult deasupra politicienilor arivisti - ilustri reprezentanti ai politicianismului - , chiar si deasupra multor oameni politici cu vocatie, care enunta idei politice, care, pe langa-ambitii, denota conceptii si responsabilitati. Promovarea unei politici externe prudente, echilibrate, i-a adus succese laudabile si multe aprecieri laudabile si multe aprecieri favorabile. Am retinut, nu tocmai in spiritul obiectivitatii, pe aceea a regelui Carol I: 'Doi ministri de externe a avut tara: Kogalniceanu si Lahovari'.

Note:

1. C. Gane, P.P. Carp si locul sau in istoria politica a tarii, vol. I, Bucuresti, 1937, p. 404

2. Gheorghe Cliveti, Romania si Puterile Centrale 1856 - 1878, Iasi, 1988,

p. 180.

3. Discursul d-lui general Em. Florescu, in Discursurile rostite la adunarea politica a Opozitiunii Unite tinute in orasul lasi in ziua de 25 martie 1883, Iasi, 1883, p. 16.

4. Alexandru Marghiloman, Doctrina conservatoare, in Doctrinele partidelor politice, Cultura Nationala, Bucuresti, 1923, p.8.

5. Alexandru Lahovary, Du dominium ou d roit de propriete en droit romain, Paris, 1865, p. 118.

6. Alexandru Lahovari, Discurs pronuntat cu ocasiunea unui proiect pentru venirea in ajutorul populatiunii lipsite de hrana, dupa trei ani ne roditori, in Alexandru Lahovary, Discursuri politice(1881-1896), Bucuresti,1905, p. VI.

7. Istoria parlamentului si a vietii parlamentare din Romania, p. 182.

8.Lucian Predescu, Encilopedia Romaniei Cugetarea. Material romanesc, Oameni si infaptuiri, Edit.Saeculum - Vestala, Bucuresti, 1999, p. 473.

9.Alexandru Candiano - Popescu, Amintiri din viata-mi (1867-1898), Edit. Eminescu, Bucuresti, 1998, p. 67.

10.Alexandru Lahovary, Discursuri, p. IX.

11.Memoriile regelui Carlo l al Romaniei de un martor ocular, vol. II, 1869-1875. editie si prefata de Stelian Neagoe, Edit. Machiavelli, Bucuresti, 1995, p. 121-122.

12.Constantin Bacalbasa, Bucurestii de altadata, vol. L (1871-1877), Edit. Eminescu,. Bucuresti, 1987, p. 18.

13. Monitorul Oficial (in continuare M. O.), nr. 116t 30 mai/10 iunie 1871, p. 627.

14. ***, Alexandre Lahovary, Bucuresti, 1899, p. 51.

15. ***, Alexandru Lahovary,1 841 -1897, 1908, p. 20.

16. Ibidem, p. 21.

17. M. O., nr. 14, 19/31 ianuarie 1873, p. 60.

18. Ibidem, nr. 28, 7/19 februarie 1873, p. 158.

19. Alexandru Lahovari, Discursuri parlamentare, vol. II,Bucuresti, f.an, p, 332-349.

20. Apostol Stan, Putere politica si democratie in Romania (1859-1918), Edit. Albatros, Bucuresti, 1995, P- 125.

21.Titu Maiorescu, Istoria contemporana a Romaniei (1866-1900), Edit. Socec, Bucuresti, 1925, p. 95-97. 22. Ibidem, p. 101-103.

23. M. O., nr.4, 4/16 aprilie 1881, p. 176.

24. Alexandru Lahovary, Discursuri ..,, p. XXVI M.

25. Iulian Cartana, Ilie Seftiuc, Dunarea in istoria poporului roman, Edit. Stiintifica, Bucuresti, 1972,

26. Ibidem, p. 80. Paul Gogeanu, Dunarea in relatiile internationale,
27.Editura Politica, Bucuresti, 1970, p. 89 - 93.

28.Alexandru Lahovary, Discursuri, p. 54.

29.Ibidem, p. XVII.

30.Costel Iordachita, Op.cit., p. 133.

31Alexandru Lahovary, Discursuri, p. XIX.

32.***Desbaterile Adunarii Deputatilor (in continuare D.A.D.), nr. 26, 19 ianuarie 1889, p, 481.

33.Alexandru Lahovari, Discursuri parlamentare, p.243.

34., Istoria parlamentului si a vietii parlamentare din Romania, p. 333.

35. Alexandru Lahovary, Discursuri politice, p. 168.

36. Alexandru Lahovari, Discursuri parlamentare, pg. 158.

37. ***, Alexandru Lahovari,1841- 1897, p.14.

38. Ibidem, p. 15.

39. Alexandru Lahovary, Discursuri politice, p. XXXII

40.***,Alexander Lahovary,in "Rumanische Wochenschrift",1892,II,p.75-77. 41.Octav - George Lecca, Familiile boieresti romane.

Istorie si genealogie,

Costel Sordachita op cit., p. 12.

43.Directia Arhivelor Nationale istorice Centrale (in continuare D.A.N.l.C.), filiala Valcea, fond Tribunalul Judetului Valcea, dos. 373/1834, f. 9. 44.Lucian Predescu,Enciclopedia Romaniei Cugetarea.Material romanesc, Oameni si infaptuiri, Edit. Saecuium - Vestala,Bucuresti, 1999, p. 357, 45.Dictionarul literaturii romane de la origini pana la 1900 Edit. Academiei ,Bucuresti, 1979, p. 453.

46 Alexandru Florescu, Notita bibliografica asupra lui Alexandru Lahovari, in Alexandru Lahovari, Discursuri politice, 1881- 1896, Bucuresti, 1905, p. XXXI. 47 Ibidem, p. 27 48 Cuvantarea domnului G. G, Cantacuzino, in Alexandru Lahovari, Discursuri politice , p. XXXVI

CAPITOLUL III

Ce mai puternic orator

Succesul lui Alexandru Lahovari, ca om politic si om ,de stat se datoreaza, fara indoiala, si deosebitului sau talent oratoric, alaturi de cultura solida, firea pasionala, cu masura si spiritul sau de dreptate, si, ca la toti marii oratori, credinta puternica in adevarul si dreptatea spuselor sale, pe care, de regula, reusea sa le transmita si auditoriului.  'Cel mai puternic orator', l-a numit C.G. Dissescu, intr- o frumoasa si simtitoare conferinta comparandu-l cu marii artisti ai elocintei1. Afirmatia sa nu este deloc exagerata, si daca cercetam cu atentie macar cateva din cuvantarile si discursurile sale, politice si parlamentare, adunate in volume de dreapta si pioasa recunostinta si pretuire, de catre Alexandru Florescu, care, cu modestia care-i face cinste, nu semneaza studiul introductiv ce-i apartine in mod sigur. Descrierea lui Dissescu este extrem de relevanta. El spune despre Lahovari, ca intrupa doua mari principii: cu caracterul, cu temperamentul sau energic, - temperamentul leului, cum ziceau cei vechi, - el era principiul actiunii, care insufleteste pe omul de vointa. Niciodata amorf, niciodata nestatornic, intotdeauna gata si hotarat cu o admirabila 'uniformitate' politica la lupta pentru binele tarii. In acelasi timp cu temperamentul omului emotiv si intelectual, el intrupa principiul verbului, al elocintei sub toate formele ei; iata de ce se facea stapan pe orice tribuna, cand tinea un discurs.

El avea elocinta judiciara, cea mai grea, pentru ca ea cerea sa simti si sa arati toate patimile care misca sufletul omenirii.

La tribuna populara, puterea lui era inspirata, emotia momentului pusa in serviciul unei idei; de cate ori vorbea, amintea de cuvantul lui Quintilian: 'Pectus est quod oratorem facit !'. Emotia ! Pasiunea ! Acesta era secretul puterii lui Lahovari asupra maselor. El nu se urca niciodata la tribuna fara sa fie impins de o puternica emotie; de aici caldura si frumusetea discursurilor pe care le facea asa cum istoriseste Rouget de Lisie ca a facut 'La Marseiliaise': 'Les paroles venaient avec l'air, l'air avec Ies paroles'. La Alexandru Lahovari emotia aducea cuvintele; cuvintele la randul lor produceau emotia, prin care se lega cu auditorui. Din emotia lui sufleteasca nastea ceea ce Flaubert numea 'furtuna launtrica', ce se manifesta in public prin miscarea maselor ce il ascultau. lata de ce, in intrunirile publice, cuvantul lui era plin de vioiciune, de caldura si exuberanta personaiitatii lui. Adeseori acest cuvant era o nota vesela, si ironica, care sangera pe adversar. In Parlament, la guvern si in opozitie, din contra, Lahovari, fara a se preocupa de dragostea de popularitate, nu era condus decat de binele public, de ideea de stat, in sine insasi, avand o singura justitie politica pentru amicul ca si pentru potrivnicul lui. Nu e de mirare ca, din cauza calitatilor care faceau din Alexandru Lahovari cel mai mandru patriot, cel mai darz luptator si cel mai puternic orator, oamenii politici din. generatia lui - amici si adversari - sa-l fi considerat ca onoarea partidului conservator. Ca om politic era prevazator, intelept, indraznet si prudent, indrazneala lui nu-i avea decat o singura limita: simtul demnitatiipentrutarasipentrudansul. Ascultandu-l pe Alexandru Lahovari cand vorbea, credeai ca in el sunt doua personalitati: una care vorbea mintii; era mintea lui. Alta care se indrepta inimii era pasiunea lui caida si sincera. Iata de ce in vorba ca si in fapta lui era si masurat si vehement, si respectuos si batjocoritor, si logic si entuziast. Cuvantul lui apasat, unit cu gestul hotarator si cu privirea plina de convingere, dadea rationamentului Iui o putere si mai rnare. In ordinea politica n-a fost nici o libertate pe care Lahovari sa nu o apere, nici un interes national pe care sa nu-l sprijine. Parcurgand oricare din discursurile lui Alexandru Lahovari, ai interesanta impresie ca el are (aproape) intotdeauna dreptate si, transpunandu-te in timp, cu un efort de imaginatie, cu peste un veac inapoi, esti alaturi de el, simti cum te convinge in majoritatea cazurilor, chiar daca apartii altei epoci si chiar daca ai, poate, alte convingeri politice in ce consta acest secret ? Tocmai in arta de orator a lui Lahovari, comparabila, credem, cu aceea a tui Mihail Kogalniceanu sau cu aceea a lui Nicolae Titulescu. Dar sa vedem ce gandeau contemporanii sai despre marele om politic conservator.   'Acest atlet al artei oratorice a facut sa vibreze toate coardele simtitoare aie inimii romanesti si, pururi miscat de un ideal inalt, a stiut sa ridice discutiuniie politice la nivelul sufletului sau maret' - spunea G.G. Cantacuzino cu ocazia dezvelirii, la 17 iunie 1901, a statuii lui Alexandru Lahovari (situata in Piata Lahovari)2, iar Take lonescu, cunoscut om politic, spunea cu acelasi prilej, calitatile de orator ale lui Alexandru Lahovari deasupra celorlalte: 'Trei marimi - a oratorului, a omului de stat si a omului, trei marimi intre care este imposibil sa stabilesti o ierarhie. Daca ar fi sa judecam dupa repercursiunea lor in trup, cea mai de seama ar fi a oratorului. Cu ce putere rasuna in noi numele unui Demostene, unui Cicero, unui Mirabeau, pe cand intamplarile politice pe care le-au auzit cu vorba lor divina nu exercita in noi nici un interes ? Nimeni nainte si nimeni dupa Lahovari, nu a daruit si nu va darui oratoriei romanesti modele nestemate ca dansul'3.

Tot arta de orator a lui Alexandru Lahovari o are in vedere si Nicolae Filipescu, atunci cand, in 'generatia cea "mai vrednica', a celei de-a doua jumatati a secolului al XIX - lea, el il pune si pe 'Lahovary, neintrecutul orator', alaturi de Maiorescu - teoreticianul, Eminescu - scriitorul', P.P. Carp, Lascar Catargiu'4 s.a. Desi in treacat, Filipescu observa cu finete o trasatura importanta, si in acelasi timp un izvor al elocintei lui Alexandru Lahovari: 'mai bine pregatit decat potrivnicii sai, Alexandru Lahovari patrunde pana in inima sofismelor lor. El vrea sa zideasca pe realitati, nu pe aparente si pe formule sterile. El nu pricepe intemeierea Statului pe negatiunea trecutului, ci cauta sa innadeasca firul traditiunei nationale. Neputand a-si inchipui asezaminteie politice ca niste abstractii, le propteste pe bazele sociale: monarhia si proprietatea. El vede desertaciunea formelor politice, cand nu rasar din fortele morale aie unui neam, si cauta a le insufleti prin patriotism si credinta. Drept aceea el da toata atentia influentelor directoare ale spiritului public ca Biserica si scoala, si face apel la opinia publica luminata, dand elitei o legitima preponderenta'5. Este vorba aici, de logica stringenta a demonstratiilor sale, precum si de legatura permanenta cu practica, cu realitatile romanesti ale timpului, stiut fiind ca cei care folosesc in convingerile lor mai mult argumente teoretice, abstracte, risca sa nu convinga, sau, mai mult, sa fie catalogati drept demagogi. Toate aceste afirmatii superlative, referitoare la arta de orator a lui Alexandru Lahovari sunt, in cea mai mare parte indreptatite, in personalitatea sa, si mai ales in talentul sau oratoric s-au intalnit in mod fericit, mai multe calitati. Dupa cum aprecia unul dintre biografii sai postumi, personalitatea sa reprezinta 'un singulier melange de qulites qui semblent s'exclude: un temperament de tribun, un talent oratoire peti de la fongue, de passion, ilmagination, joints, a une raison bien equilibre; d'homme d'Eta-t, a une rare moderation dans Ies idees a un bon sens lumineux appuyees sur un parfoite connaissance des hommes et du pays is. Un coupd'ocil rapide et penetrant; la passion le faisait vibrer, sous jamais troubier en lui le clarte du raisonnement et la precision de idees'6 ('Un amestec singular de calitati care par a se exclude; un temperament de tribun, un talent oratoric plin de ardoare, de pasiune, de imaginatie, alaturi de o ratiune bine echilibrata, de om de stat, cu o rara cumpatare in idei, cu un bun simt luminos sprijinite pe o perfecta cunoastere al oamenilor si a tarii o privire rapida si penetranta; pasiunea ii facea sa vibreze, fara sa-l tulbure vreodata claritatea rationamentului si precizia ideilor'). Frumoasa caracterizare a personalitatii celui care a fost Alexandru Lahoavari, in care sunt cuprinse cu exactitate o buna parte din trasaturile elocintei sale si care, alaturi de descrierile altor autori, mentionate anterior, au darul de a intregi imaginea unui real talent oratoric, calitatile artei sale. Care ar fi, in sinteza, aceste calitati oratorice care l-au ajutat, efectiv, pe posesorul lor sa ajunga ceea ce a ajuns, sa infaptuiasca ceea ce a infaptuit. Este vorba, credem, in primul rand, de educatia si cultura primite, atat acasa, in primii 15 ani de viata, cat, indeosebi, in capitala Frantei. Lecturile solide si performantele obtinute Sa invatatura, probate de premiile obtinute, precum si doctoratul sustinut cu stralucire, l-au ajutat sa-si dobandeasca o cultura temeinica, cu ajutorul careia isi facea discursurile si articolele publicate, deosebit de atractive si de interesante, chiar atunci cand nu se pregatea in. mod special sa vorbeasca. De altfel, dupa marturiile contemporanilor, 'El avea o oroare de formule curente, de banalitati, de opinii gata facute, care alcatuiesc prea adesea fondul ideilor oamenilor nostri politici'7. Deseori, expunerile lui, vorbite sau scrise, sunt presarate cu citate si aforisme memorabile, cu date si informatii istorice, politice, literare etc. (in functie de tema dezbatuta) intotdeauna adecvate subiectului; de asemenea, vorbitorul facea asociatii neasteptate sau facea mici 'incursiuni prin istoria contemporana' a unor tari - toate acestea avand rolul sa le insufle celor de fata (respectiv cetatenilor) sentimentele sale, sa-i conving de adevarul ideilor sale. lata, spre exemplificare, un fragmentul din discursul pronuntat la Iasi, in ziua de 25 martie 1883: 'Domnilor, timpul de inflorire, de bogatie al guvernului actual , a trecut. S-a sfarsit cu cele sapte vaci grase de care ne vorbeste Biblia si mi se pare ca intram in perioada celor sapte vaci foarte slabe. Prin urmare, mi se pare ca a ajuns acel moment posomorat cand dupa mancare si dupa betie vine si socoteala. Dar ceea ce este nenorocirea poporului roman, este ca socoteala nu se plateste de catre cei care au baut si au benchetuit, ci de aceia care au stat afara si s-au uitat pe ferestre'8. Imbinarea, pe actualitatea temei cu documentarea care se ghiceste in spatele frazelor si cu expresivitatea literara, face discursul atragator, interesant, mai ales ca autorul vorbitor pleaca de la exemple- si expresii ce sunt stiute de auditoriu.

Constatam in al doilea rand, pasiunea pe care autorul o pune in tot ceea ce spune, izvorata dintr-o adanca convingere a adevarului si dreptatii ideilor expuse. De altfel, acesta este unul din secretele captivarii atentiei unui public. Pasiunea si convingerea pe care le pune un vorbitor in expunerea sa, se transmit, de regula, auditoriului, de unde si dezinteresul sau plictiseala acestuia, atunci cand cei de la tribuna citeste in loc sa vorbeasca liber. Numai un om convins ca ii poate convinge si pe alti, numai un om pasionat poate starni si la alti oameni pasiunea sau le-o poate transmite prin gesturi si cuvinte pe a sa. Reamintim ca aceasta fire pasionata, care va fi unu! din atuuriie sale in exercitarea calitatilor de orator, Alexandru Lahovari o mostenise de la inzestrata sa mama, Eufrosina Lahovari. Datorita educatiei, si partial de la tatal sau, el invatase sa- l,si controleze si sa-si infraneze pornirile prea puternice si din clocotul sufletului sau, sa lase sa tasneasca afara numai atat cat era necesar pentru a da culoare discursului de aici caracterul moderat al majoritatii cuvantarilor sale.

Logica stricta a expunerilor, imbinata cu o influenta deosebita a stilului, era de asemenea, o calitate care influenta auditoriul. Dupa o fraza sau un scurt alineat - de obicei retoric - care aveau darul sa capteze atentia celor prezenti, Lahovari intra direct in subiect, constient de faptul ca divagatiile inutile si lungi ar fi dus la scaderea interesului si atentiei celor de fata. Aprecierea isi gaseste sprijin spre exemplu, in discursul tinut la Turnu-Severin, in ziua de 22 mai 1896, cand dupa ce in mod foarte expresiv, arata ca ei, membrii opozitiei, au pus mana ca niste medici, pe inima natiunii si au constatat ca aceasta inca bate, ca este inca plina de vitalitate, constata si apreciaza ca aceasta se datoreaza unor oameni devotati, din toate partidele si de toate varstele, scotand in evidenta - nu fara aluzie - meritele lui Dimitrie Bratianu, 'vechiul luptator de aproape o jumatate de secol', care, se stie, neintelegandu-se cu liberalu Ion C. Bratianu, trecuse demult la conservatori, ' avea poate dreptul de repaus, dar pericolul extrem il aduce iarasi pe camp si lupta cu indoitul merit ca loviturile sale sunt indreptate impotriva unor oameni care-i erau legati prin legaturi scumpe, prin suveniruri nesterse'9.

Subiectele discursurilor si ale dezbaterilor la care participa oratorul in discutie sunt, de regula, foarte actuale, apartin istoriei imediate sau, sunt aduse in discutie, actualizate, intr-o perioada nu prea indepartata; tocmai aceasta concretete a faptelor si ideilor expuse, sustinuta de cele mai multe ori cu nume de personalitati si de tari, cu cifre etc. - constituiau unul din punctele de atractie ale expunerilor sale. In discursul pronuntat la intrunirea opozitiei unite, la data de 24 februarie 1886, el analizeaza doua situatii, extrem de convingatoare prin exactitatea datelor aduse, dar zdrobitoare, desigur, pentru adversarii incriminati, privitoare la datoriile si la ipotecile angajate cu alte state de guvernul aflat la putere, soldul total al creditelor ridicandu-se ta cifra de 324 milioane lei, plus 'datoria indirecta, secreta' sub forma emisiunii biletelor de banca, 'foarte rele, foarte depreciate'10, in continuarea discursului sau, oratorul analizeaza faptele si , mai ales, diurnele exagerate, aducand in sprijin cifre concrete11. Obiectivitatea si nepartinirea pe care le-am lasat in mod intentionat la urma, sunt calitati fundamentale ale asertiunilor sale . Cand adversarii sai realizau ceva pentru tara ,Alexandru Lahovari nu se sfia sa le scoata meritele in evidenta.De altfel, unul dintre aforismele sale preferate era "Fiat justitia , pereat mundus''(sa se faca dreptate ,de-ar fisa piara lumea). Cu toate greselile pe care le-au comis -spune el- nu voi lua nimic din meritele care revin lui Kogalniceanu si fratii Bratianu,caci acesti oameni politici au facut servicii foarte importante patriei lor , cel putin la inceputul carierei politice. Asmerita sa fiu luat drept un pamfletar de rind , daca n-as recunoaste ca multe din frumoasele pagini ale istoriei tarii se datoreaza acestor oameni pe mormintele lor abia inchise ,natiunea care il plinge , nu-si aduce aminte decit avinturile lor generoase si actiunile lor patriotice' (din Cuvantarea tinuta in Camera Deputatilor, la 20 ianuarie 1892).

Daca discursurile tinute de Alexandru Lahovari si articolele scrise de el in diverse publicatii conservatoare, n-ar fi avut doza necesara de obiectivitate si nepartinife, aprecierea sa de catre adversarii insisi si de catre colegii de partid n-ar fi ajuns, se intelege, la cote atat de inalte. Intr-o epoca de atotputernicie a guvernului si de influenta nesanatoasa a unor avocati, Alexandru Lahovari, protesteaza, infatisandu-ne intreaga stare de lucruri, intr-un discurs memorabil, el pune totul intr-o imagine. Vrand sa dovedeasca necesitatea sfarsitului guvernului ce combatea, el exclama: 'Guvernarea lui se aseamana cu drama bine masinata in care interesul nu lancezeste un singur minut, dar noi credem ca pentru binele si cinstea tarii e timpul ca cortina sa caza, aratand astfel necesitatea sfarsitului comediei'.

Cata dreptate avea G.G. Cantacuzino, atunci cand afirma: 'Cata vreme se va grai limba noastra, cata vreme se va citi romaneste, cuvantarile lui Alexandru Lahovari vor ramane capetele de opera in care nepoti de nepoti de-ai nostri vor cauta exemple de imitat si se vor minuna de inaltimea la care s-a putut urca elocinta romaneasca'12. In discursul pronuntat cu ocazia interpelarii in problema Dunarii, la 28 mai 1881, Lahovari ne reaminteste pe Victor Hugo prin imaginile lui grandioase si evocarea cuvantului 'sange' care ca si in paricidul lui Victor Hugo revine foarte des; 'Aceasta Dunare pe care am deschis-o comertului liber si real al tuturor natiunilor din lume, aceasta Dunare e a noastra, am platit-o indestul in trecut, caci au fost secoli in care ea a dus la Mare mai mult sange romanesc de cat apa'13. La 8 martie 1888 era o mare agitatie politica. Opozitia era foarte puternica. Taranii cereau pamanturi in numele mizeriei. Guvernul crezandu-se tare, voieste sa-si arate neingrijirile sale printr-un banchet. Atunci Lahovari, intr-o intrunire publica pronunta aceste cuvinte: 'Da, vor putea da un banchet daca durerea poporului se va face paine si daca lacrimile vor fi culese in pahare'. Painea si vinul din pahare simbolizeaza aici nu ca in biserica crestina nutrimentul intelectual si divin, dar durerea si suferintele poporului14.

Cuvantul lui era plin de vioiciune, de caldura si exuberanta personalitatii lui, iata de ce in vorba , ca si in fapta lui, era si masurat si vehement si respectuos si batjocoritor, si logic si entuziast, in vorba sa, in cugetarea sa, vedea si auzea fara sa asculte. Discursurile lui nu erau compozitii muzicale facute acasa ; erau mai totdeauna o inspiratie a momentului, el nu era un metafizician, in vorbirea lui, era o intreaga actiune; si masele il ascultau cu placere tocmai pentru ca, in loc de a le osteni mintea, le misca prin emotia si imaginile lui. Acest oratorism cu care a fost investit, cultura sa vasta si dorinta ca tara sa fie intregita si nestirbita au facut din Alexandru Lahovari un mare om de aderenta la public, deputat in mai multe randuri, ministru de justitie, ministrul Domeniilor, ministru de Externe, remarcandu-se cu deosebire in activitatea sa de sef ai diplomatiei romane, careia i-a sporit prestigiul prin actiunile sale inteligente si curajoase.

Note:




1. Constantin G. Dissescu, Cum vorbea Alexandru Lahovari, in Alexandru Lahovari, Discursuri politice, Tipografia si Fonderia de Litere Dor P. Cucu, Bucuresti, 1905, p. XXXV.

2. Cuvantarea domnului G,G. Cantacuzino, in Alexandru Lahovari, Discursuri politice , p. XXXVI,

3. Cuvantarea domnului Take lonescu, in Alexandru Lahovari, Discursuri politice ,.., p. XL.

4. Cuvantarea domnului Nicotae Filipescu, in Alexandru Lahovari, Discursuri politice ..,, p. L.

5. Ibidem.

6. ***Alexandru Lahovary 1908, p. 70.

7, Ibidem.

8.Alexandru Lahovary, Discursuri politice, p. 72.

9.Ibidem, p. 97.

10. Ibidem, p. 76-77.

11. Ibidem.

12. Cuvantarea domnului G.G. Cantacuzino, in Alexandru Lahovari, Discursuri politice p. XL.

13. Constantin G. Dissescu, Op, cit, LXXVII - LXXVIII.

14.Idem, LXXVI.

CAPITOLUL IV

Activitatea de scriitor si gazetar

Exista unele enciclopedii, dar si dictionare ale literaturii romane, care, in cel mai rau caz, il mentioneaza pe Alexandru Lahovari printre scriitorii acestui neam. Astfel, cunoscuta 'Enciclopedie a Romaniei', alcatuita in 1940 de Lucian Predescu si republicata in 1999, dupa ce analizeaza succint desigur, data fiind aria vasta de cuprindere a domeniilor abordate de enciclopedie - activitatea de om politic si de om de stat a !ui Alexandru Lahovari - il mentioneaza, la urma si 'Operele';' These pour la licence' si 'Discursuri parlamentare'1 (1909 - 1915; probabil data cand au fost publicate, caci autorul nu mai era de mult in viata). Sumara lista publicata de Lucian Predescu este, desigur, destul de incompleta, caci la data la care a fost publicata prima editie a enciclopediei, fusesera publicate mult mai multe discursuri ale lui Alexandru Lahovari, ba chiar volume intregi. Presupunem ca autorul nu si le-a putut procura, fiindca Lahovari insusi pare a nu-si fi luat in serios calitatile de scriitor, neingrijindu-se prea mult de problema textelor alcatuite. Credeam ca nu este intamplator in acest sens faptul ca nici macar Biblioteca Academiei Romane nu detine in depozitelesale toate operele publicate de Alexandru Lahovari sau despre personalitatea sa.

O analiza scurta dar pertinenta a scriitorului Lahovari, o realizeaza Dan Manuca, unul dintre autorii 'Dictionarului literaturii romane de la origini pana la 1900'. Cunoscutul critic literar, pornind de la cultura temeinica pe care o poseda Alexandru Lahovari, afirma ca acesta a dovedit 'o cuprinzatoare intelegere a fenomenului literar si a specificului sau'2. Acelasi critic remarca pertinent, virtutile literare ale discursului oratorului, pe care le compara 'intr-o anumita masura', cu cuvantarile Iui Titu Maiorescu. 'Frazele sunt ample si armonioase - spune Dan Manuca - cu reluari bine gandite, tintind nu numai diversificarea argumentelor, ci si realizarea impresiei artistice'3. Sunt remarcate calitatile de pamfletar din 'Tristia' si tonul patetic, vehement sau caustic al discursurilor lui Alexandru Lahovari, impresia de limpezime a expresiei energice,retorica fiind simpla, subordonata piasticizarii. Tot de la Dan Manuca aflam ca Lahovari a scris si versuri, 'fara sa le fi publicat vreodata', si a tradus 'intristarea Iui Olympio', de Victor Hugo. La sfarsitul studiului sau, criticul prezinta doua liste cvasicomplete, privind operele publicate ale lui Lahovari si, respectiv, lucrarile de referinta privind viata si activitatea acestuia. Inclinatiile literare ale ilustrului om politic si de stat sunt recunoscute de contemporani, inca din timpul vietii lui si indeosebi in primii ani care au urmat sfarsitul sau prematur: 'La litterature I'ent applle; on le compterait certainement au nombres des ecrivaines roumaines qui ont laisse une ouvre durable nous avons vers de lut, qui permettent de croire que la poesie a ete au moins un accident, une aventure hereuse, une bonne fortune, dans la vie d'Alexandre Lahovary'4 ('Literatura il chema; el s-ar socoti cu siguranta, in numarul scriitorilor romani care au lasat o opera durabila avem de la el versuri care ne permit sa credem ca poezia a fost pentru el cel putin un accident, o aventura fericita, o sansa buna in viata lui Alexandru Lahovari'). Din spusele lui Al. Brun. literatura in general si poezia in special, apar la Alexandru Lahovari ca un hobby, ca un 'violon d'lngres'. 'Mais son epoque le destinait a d'auteur travoux'5 ('vioara lui Ingres'. 'Doar epoca il destinase unor alte lucrari') adauga cu indreptatire autorul, fara insa, sa vorbeasca despre 'transferul' talentului literar al oratorului, asupra discursurilor acestuia. Aceasta o vor face altii dupa el. 'Suflet de elita - se spunea intr-o monografie (fara autor) publicata in 1908, cunoscator si admirator ai literaturii, si straine si romanesti, ei .insusi a cultivat poezia si ne-a dat bucati pline de farmec. Aceste predispozitiuni, aceasta cultura literara si artistica, l-au facut sa se ridice deasupra multora si prin frumusetea discursurilor, prin arta pe care stia sa o expuna in exprimarea gandurilor sale'6.

In monografia mentionata, autorul, care s-a pastrat in anonimat; a ales trei texte, avand in'vedere desigur, si virtutile lor literare. Citind discursurile respective, ne convingem de acest lucru: 'Nilul a facut Egiptul' - spunea Herodot, Dunarea a creat importanta politica si economica a tarii noastre7.

Unele discursuri si articole ale lui Alexandru Lahovari,par a apartine in totalitate literaturii, ca de exemplu, frumosul si emotionantul discurs pronuntat la inmormantarea lui Vasile Alecsandri, care pare a fi creatia unui scriitor autentic: 'Ne obisnuisem a-l crede nemuritor, vai ! Nemuritor este numai geniul lui, dar trupul pe care l-a insufletit trebuia sa fie intr-o zi supus legilor neimpacate ale naturii, si sa paraseasca sotie, rude, amici, si acest pamant al tarii pe care 1-a iubit si la ilustrat, inca o raza care se stinge Din cerul nostru intunecat - a zis chiar dansul'8.

'Tristia' - ultimul articol scris si publicat de Alexandru Lahovari, impresioneaza prin adecvarea comparatiei si prin sentimentele asociative pe care le trezeste si astazi in sufletele cititorilor: ' Tristia cuvantul cu care Ovid, exilat in recea si neguroasa Torni, printre geti si sarmati, intitula cantecele si surghiunitatii, e singurul cuvant potrivit cu ceea ce se petrece in tara noastra de vreo zece luni de zile'9.

Talentul deosebit de scriitor - chiar daca Lahovari si 1-a neglijat, iar oratorul si omul politic il umbresc pe scriitorul din el -, au fost relevate, cu multa pertinenta de C.G.Dissescu, in cunoscuta sa cuvantare, 'Cum vorbea Alexandru Lahovary'. Acesta a observat, cu finete si luciditate unul dintre izvoarele elocintei oratorului: cultura sa clasica puternica, influenta vechilor scriitori reflectandu- se in multe din discursurile lui Alexandru Lahovari, Dissescu aduc si exemple, printre care acela legat de interpelarea acestuia in problema nationala; oratorul a luat ca argument un vers din Horatiu, comparandu-si situatia cu aceea a anticului enator Pollione: 'Incedo per ignes suppositas cineri doloso', adica 'Merg pe carbuni aprinsi pe cenusa perfida'10.

O surprinzatoare analiza, aproape profesionala, o face Dissescu poeziilor lui Lahovari, scotandu-le in evidenta valoarea lor literara. Suspectandu-se totusi, de subiectivism, Dissescu considera ca superioara originalului traducerea, efectuata de Lahovari, dupa 'La Tristesee d'Olympia' a Iui Victor Hugo. Orice cunoscator de poezie si de limba franceza, isi va da repede seama, comparand cele doua versuri, ca Dissescu nu se insela, si ca avusese o justa intuitie critic - literara, fiind el insusi eseist. Acelasi Dissescu, prezinta si mostre a le creatiei poetice personale Alexandru Lahovari, in limba franceza, pentru 'a da o idee despre inspiratia tinereasca ce insufleteste poezia lui, scotand in evidenta concretetea figurilor de stil folosite, care fiind scrise in stilul literaturii clasice, au simplitate emotionala si o anumita simbolistica. De aceea - conchide subtilul analist - si discursurile cele mai miscatoare sunt cele mai pline de imagini. Imaginea, figura, simbolul, au un mare rol in vorbire, pentru ca-ti dau o emotie, o notiune, o idee in mod sugestiv. Acest mijloc, AL Lahovari il intrebuinta foarte des11.

In continuare, Dissescu face o surprinzatoare si erudita demonstratie asimbolismului, de la arhitectura antica a Egiptului pana la Mallarme si Brunntiere, analizand apoi simbolismul lui Al. Lahovari, pe care il apreciaza ca 'producea efect, caci avea un fel de Duh Sfant', de unde 'taria si farmecul vorbirei lui '.Toata elocinta lui, era o elocventa simbolistica: atat limba lui romaneasca - care, ca si a lui Alecsandri, era ferita de orice cuvinte si forme straine - cat si conceptia, ii erau pline de simboluri. Dissescu da apoi mai multe exemple, spicuite din discursurile lui Alexandru Lahovari, pentru a dovedi ca acesta 'cugeta in imagini si ca Ia el ideea era legata de o forma sensibila'12, pentru a avea ecou mai mare in sufletele ascultatorilor si pentru a se impune. Primul dintre exemple se refera la proiectui dezbatut in 1867, in Camera Deputatilor, al legii privitoare la armele tarii. In proiect figurau, ca simboluri, Soarele si Semiluna (pentru ambele Principate) sustinute de Kogalniceanu, pentru ca ar fi fost conforme cu traditiile noastre (apareau in steme vechi), Lahovari a cerut scoaterea lor, pentru a nu se face o gafa politica, intrucat Semiluna era si semnul Imperiului Otoman. 'Oamenii simpli - spunea Lahovari - vor lua Semiluna drept simbolul Turciei, drept semnul vasalitatii, care n-a existat nici in trecut, nici in prezent, nici in viitor !'. Se stie, pledoaria lui Alexandru Lahovari a avut efectul scontat. Acelasi Dissescu, eseist nu lipsit de virtuti literare, mentionand faptul ca Alexandru Lahovari nu-si pregatea niciodata discursurile din timp, apreciaza ca 'in vorbirea lui era o intreaga creatiune, si masele il ascultau cu placere, tocmai pentru ca, in loc de ale osteni mintea, (el) le misca prin emotiunea si imaginile lui'13. Atat in articolele publicate cat si in discursurile rostite cu diverse ocazii, Alexandru Lahovari considera ca fiind indispensabile ideile de ordine, stabilitate si legalitate, mai cu seama intr-o tara tanara cum este Romania, insasi ideea de conservator inseamna pentru el ordine si respect fata de legi si persoane in orice imprejurare, chiar si in luptele pentru inlaturarea adversarilor politici. Teoria armoniei sociale., prioritatea principiilor de ordin social asupra nuantelor politice, existenta contradictiilor intre proprietatea mare si cea mica, ideea ca proprietarii si taranii reprezinta doua interese care nu pot exista decat impreuna, recunoasterea in cadrul conceptiei patrenaliste conservatoare a nobilelor calitati pe care clasa rurala, bine educata si bine condusa, le poate dovedi, sunt prezente si in articolele si scrierile sale. Adversar neimpacat al utopiilor, al bulversarilor, al falsificarii progresului prin 'conceptii mistice', sustine cu tenacitate ideile evolutionismului: dezvoltarea intr-un ritm temporizat; modernizarea progresiva a institutiilor si structurilor economice si social-politice; respingerea teoriilor preconcepute, insuficient gandite, revolutionare; aplicarea treptata a reformelor, in acord cu dezvoltarea generala a poporului; infaptuirea unui progres gradual, masurat dar continuu. Rezulta clar, din cele expuse mai sus, ca oratorul si omul politic Alexandru Lahovari, lau umbrit, pe scriitorul cu acelasi nume. Poate daca nu s-ar fi implicat in politica, el ar fi devenit intr-adevar, una dintre stelele de marimea intai ale literaturii noastre din a doua jumatate a secolului trecut, Cultura sa vasta (inclusiv literara), temeinica, sensibilitatea deosebita si talentul sau literar evident ne indreptatesc sa facem aceasta supozitie. O buna parte din arta sa literara a fost convertita in faimoasele sale discursuri si articole, pe care-prietenii si admiratorii sai au avut grija sa le stranga in volume.

Dupa parerea noastra, se impune o editare critica, moderna, a celor mai frumoase dintre discursurile sale, pentru a-1 restitui culturii noastre si pe scriitorul de talent care a fost Alexandru Lahovari

Note: 1.Lucian Predescu,Enciclopedia Romaniei Cugetarea.

Material romanesc, Oameni si infaptuiri, Edit. Saecuium - Vestala,Bucuresti,

1999, p. 473, 2.Dictionarul literaturii romane de la origini pana la 19001 Edit. Academiei ,Bucuresti, 1979, p. 484.

3.Ibidem.

4. Alexandru Brun, Alexandre Lahovary, 1840 - 1897, imprimerie de la Roumanie 'E.S. Cerbu', Bucuresti, 1900, Edit. R.S.R., Bucuresti, 1979, p. 9.

5.. Ibidem.

6. ***, Alexandru N, Lahovary, Bucuresti, 1908, p, 22

7. Ibidem, p. 29.

8, Ibidem, p. 40.

9. Ibidem, p. 39.

10. Constantin G. Dissescu, Cum vorbea Alexandru Lahovari, in Alexandru Lahovari, Discursuri politice, 1881 - 1896, Tipografia si Fonderia de Litere Dor P. Cucu, Bucuresti, 1905, p. LXVI

11. Ibidem, p. LXVIII

12. Ibidem, p. LXXI.

13.Ibidem,p.LXII

CAPITOLUL V

Intrarea in eternitate

In noaptea de 4/16 martie 1897, la Paris, Alexandru Lahovari a murit subit la varsta de 56 de ani. Prima telegrama, cea de anuntare a mortii sale, a fost trimisa din capitala Frantei, de catre Simona Lahovari, sotia sa. Destinatarul era unchiul lui Alexandru Lahovari, presedinte al inaltei Curti de Casatie, lata continutul ei: 'Domnule George Lahovari,

Presedinte al Curtii de Conturi Bucuresti. Paris, 4/16 martie. Alexandru a murit subit, azi-noapte. Rugamintea de a-i anunta aceasta teribila nefericire, fiul Jean, lui Emil si Elizei'.

Simona Lahovari atelegrafiat apoi regelui si lui Lascar Catargiu,pentru a le aduce la cunostinta vestea despre sfarsitul sotului sau. Guvernul roman a fost si el incunostintat, despre aceasta, printr-o telegrama inaintata de ministrul plenipotentiar al Romaniei la Paris, catre Ministrul Afacerilor Straine al Romaniei. In telegrama de condoleante trimisa de perechea regala , regele il aprecia pe Alexandru Lahovari ca pe ''unul dintre cei mai buni consilieri , pe care l-am apreciat sincer , si un om de un talent remarcabil si plin de devotament pentru Romania si pentru Regele sau.Ii voi pastra intotdeauna defunctului o amintire recunoscatoare''. In semn de doliu Camera Deputatilor si Senatul au ridicat sedintele care tocmai trebuiau sa se tina . Insisi membrii Partidului Liberal , care erau din nou majoritari , in guvern si in parlament , au fost impresionati de sfirsitul faimosului lor adversar:'' El (Alexandru Lahovari)-spunea liberalul Pherekyde in procesul verbal incheiat cu aceasta ocazie nefericita - a fost adversar politic al majoritatiiacestei camere.Insa noi , toti adversarii lui , am avut intotdeauna cea mai buna consideratiune pentrumeritele lui ",iar G.G.Cantacuzino, il considera in context , unul dinre fii cei mai eminenti ai Romaniei ."Fara deosebire de partid -spunea el -vom deplinge cu totii aceasta pierdere insemnata". D.A.Sturdza , presedintele Senatului , anuntind ridicarea sedintei Senatului , in ziua de 15 martie , considera si el moartea lui Alexandru Lahovari ca pe o "nerepetabila pierdere". In acelasi timp ,Ministerul Afacerilor Straine, a primit de la Legatia Romana din Paris ,telegrame referitoare la serviciu funebru si la celebrarea slujbei religioase care s-a facut in capitala Frantei, pentru odihna sufletului raposatului si pentru transportarea ramasitelor pamantesti in tara de origine . Aceasta s-a desfasurat in Capela Romana din Paris. Au asistat la ceremonie 'Ministrul de Externe al Frantei, contele Torniells, ambasadorul Italiei, generalul de Torcy - reprezentantul presedintelui Frantei, ministrul Romaniei la Paris - dr. G. Ghica si intreaga colonie romana', intrucat defunctul era Mare Ofiter al Legiunii de Onoare, i s-au facut onoruri militare, la care au defilat si au dat onorul detasamentele de infanterie si, cuirasierii cu muzica -militara. Dupa onorurile din capitala Frantei, corpul lui Alexandru Lahovari a fost condus la Gara de Est a Parisului, de unde va ajunge la-Bucuresti abia in ziua de 16 martie 1897. O cifra este semnificativa: cu prilejul mortii sotului sau, Simona Lahovari a primit peste 399 de telegrame, din tara si din strainatate - colective si individuale, de la grupuri si personalitati politice, ministrii si diplomati, membri ai Parlamentului si Comisiilor, oameni de vaza, cu functii inalte in stat, rude si prieteni. Toate la un loc, dovedesc cu prisosinta admiratia, prisosinta si dragostea de care s-a bucurat Alexandru Lahovari in timpul vietii sale, marturisind, in acelasi timp, respectul de care s-a bucurat ilustrul om politic si de stat, orator, scriitor simare patriot. Printre cei care au mai trimis telegrame mai mentionam pe Regele Alexandru al Serbiei , pe Milan-fostul rege al aceleiasi tari ,C.Kretulescu ,P.P. Carp, Take Ionescu ,Alexandru Marghiloman ,C. Olanescu,Theodor Rosetti si multi , multi altii. In ziua de 16/18 martie 1897, la Biserica Alba din Bucuresti,s-a celebrat serviciu funebru . Dupa nenumarate cuvintari-necrologuri rostite de reprezentantii guvernului si ai partidelor , de rude,prieteni si fosti adversari, cortegiul funerar a pornit spre cimitirul Serban Voda, urmat deo mare de multime.Dupa dreapta observatie a lui Alexandru Florescu,"aceasta multime facu cel mai stralucit cortegiu omului care, in indeplinirea de ceea ce credea <a fi>datoria lui , cautase mai putin aplauzele ei".Toate acestea erau doar inceputul unei posteritati glorioase,de care putini oameni politici s-au bucurat la noi. Incepea deja sa se adevereasca profeticele cuvinte ale marelui om de stat:"Sa speram ca si poporul ne va judeca dupa fapte,iar nu dupa vorbeceea ce va dam , va dam cinstit, va dam sincer si nu va cerem nimic, nu cerem nici popularitate,caci popularitatea noastra nu o punem in aplauze trecatoare ale multimii schimbacioase o punem mai departe, in constiinta noastra impacat, in judecata dezinteresata si inteleapta a spiritelor nepartinitoare, in linistita amintire a viitorului'.

Poate ca un tarziu regret pentru faptul de a nu fi facut totul, pe vremuri, ca Alexandru Lahovari sa nu fi fost ales in Parlament, ramnicenii spuneau: sa ne ierte a marturisi micimea noastra, slabiciunea noastra. Acum nu ne-a mai ramas decat speranta in Dumnezeu, ca el sa faca sufletul lui Alexandru Lahovari sa nu ne paraseasca', ci sa ramana intotdeauna in mijlocul nostru, sa ne inspire intotdeauna pe calea binelui si maririi '.

In anul 1900, Alexandru Brun a alcatuit o frumoasa si interesanta monografie in limba franceza, in care, cu multa simtire si chiar cu talent literar, descrie personalitatea, viata si activitatea lui Alexandru Lahovari, ajutandu-se si de amintirile furnizate de unul din fratii acestuia, 'eleve lui aussi a une haute situation politique' ('ridicat si el la o inalta situatie politica') - este vorba, probabil, de Ion Lahovari, conservator ca si fratele sau). La 17 iunie 1901, in Bucuresti a fost dezvelita o statuie a marelui om politic si de stat. In cuvantarea tinuta cu ocazia dezvelirii acesteia, G.G. Cantacuzino, 'tovaras de lupta si amic. neclintit', acesta spune, printre altele: 'Adanc recunoscator pentru serviciile eminente aduse tarif in zilele de grea cumpana, de catre neuitatul Alexandru Lahovari, Partidul Conservator a tinut sa dea fiinta vie gratitudinii, incredintand bronzului nepieritor amintirea acestui mare cetatean'. In cuvantarile tinute cu ocazia dezvelirii bustului, oratorii s-au intrecut in a sublinia meritele perene ale celui astfel omagiat.

In anul 1908 va aparea, la Tipografia G.A. Lazareanu (fara specificarea autorului) o alta monografie, de data aceasta in limba romana: 'Alexandru Lahovari (1841-1897)' - o lucrare scrisa nu numai cu talent literar, ci cu dragoste si pretuire pentru subiectul abordat, pe care anonimul autor il prezinta de (a inceput ca pe 'unul din narii oameni ai neamului nostru, putin cunoscut de publicul mare'.

'S-a intamplat si cu el - observa autorul - ca cu alti oameni mari, un lucru curios: ne bucuram de directiunea buna pe care a imprimat-o institutiilor pe unde a trecut, ne laudam cu progresul pe care spiritul public 1-a facut gratie si rolului politic al lui Lahovari, fara sa stim cui aducem multumiri pentru aceasta'. Acelasi autor remarca o trasatura fundamentala a fui Alexandru Lahovari, pe care numai personalitatile cu adevarat mari o au - modestia - si ii face un succint si real portret: 'Totdeauna corect in conduita sa, totdeauna mandru, dar nu ingamfat, sigur ca ceea ce face va fi in folosul tarii, el n-a cautat niciodata sa speculeze o situatie, nici sa insele publicul in fata caruia vorbea'.

Am lasat intentionat la urma un portret literar facut de junimistul George Panu, inca in timpul vietii lui Alexandru Lahovari, pentru a releva faptul ca anumite calitati fundamentale ale acestuia au fost apreciate pana si de adversarii sai. Dupa ce il zugraveste in culori destul de intunecate, cunoscutul om politic si scriitor observa ca 'la naturile tari, educatia se formeaza dupa temperament, iar nu invers faptul ca este avocat, l-a scapat sa nu cada in randul tuturor politicienilor banali. Cult in sensul ideilor sale". Si, mai jos: 'De altminteri, domnul Lahovari este necontestat, un om de valoare, el este unul din cei mai de valoare ai Partidului Conservator. Orator pasionat, brutal, dispretuitor, el este cineva, vorba lui nedreapta este ascultata, gestul sau trufas impune la cei timizi, iar morga mareata cu care spune lucrurile, da multora impresia adevarului. Alexandru Lahovari revolteaza, indigneaza pe auditor, niciodata nu-l lasa indiferent'. Avem in fata un caz tipic, in care, calcandu-si pe inima, un om recunoaste, printre epitete intunecoase, semanand a sudalme, meritele unui adversar redutabil. Ne intrebam totusi, cu obiectivitatea celui ce incearca sa ramana nepartinitor, neutru: in ce masura va fi avut dreptate George Panu ? Este drept, fata de corul atator ridicatori de osanale si alcatuitori de ditirambi, vocea se pare cumva izolata, dar totusi, nu este singurul care a avut atitudini dezaprobatoare fata de cunoscutul conservator. Pana (a un punct, cuvintele si aprecierile sale fata de Alexandru Lahovari par absolut normale daca judecam lucrurile in contextul epocii (si nu numai, caci in zilele noastre, lupta intre partide opuse este destul de dura). Este suficient sa citim cu atentie unele discursuri parlamentare ale lui Alexandru Lahovari, si unele discursuri politice, ca sa ne dam seama ca nici limbajul folosit de el la adresa adversarilor, nu este tocmai reverentios. Cuvinte ca 'banditi, tradatori, lenesi, corupti' etc., apar deseori in cuvantarile sau in replicile sale. Era un limbaj tolerat reciproc, de cele mai multe ori fara adresa precisa, si care nu depasea anumite limite. Trebuie sa constatam totusi, cu obiectivitate (lectia ne-a dat-o insusi Lahovari: 'sa se faca dreptate chiar de-ar fi sa piara Pamantul'), ca nici chiar el un om superior, cu o cultura pe masura, nu a avut puterea sa nu se coboare la un asemenea nivel si stii de polemici, in Parlament sau in alte tribune. Sa-l acuzam, asemenea lui Panu, sau sa-l absolvim, pentru aceasta ? Nu avem dreptul sa facem, nici intr-un fel, nici in celalalt. Trebuie, oricum, sa-i urmam exemplul de moderatie in apreciere. Sa nu cautam pete acolo unde nu sunt, nici de cum sa le facem noi, innegrind imaginea unui om deosebit, dar nici sa nu cadem in cealalta extrema, prezentandu-1 pe Alexandru Lahovari ca un om fara defecte, ca pe un om politic si de stat ideal, ca pe un 'jansenist' sau un 'quaker', animat de cele mai nobile si mai avansate idealuri, care toata viata sa ar fi straduit pentru binele tarii ! Inflexibilitatea sa de conservator 'pur' si o anumita lipsa de receptivitate la ideile noi ale epocii (cumva contradictorii fata de moderatia si de dorinta sa spre echilibru si liniste), reprezinta, desigur, o trasatura asupra careia se pot face, totusi, comentarii, nu totdeauna in favoarea lui. Mai are George Panu dreptate, credem, si in punctul de vedere despre o anumita distantare a lui Alexandru Lahovari fata de 'cei multi' (G. Panu numea aceasta atitudine, 'dispret pentru tot ce este popular, democratic11,ceea ce ni se pare cam mult spus). Consideram ca in aceasta perioada, nu intamplator liberalii au stat mai mult la carma tarii, intrucat ei plecau mai mult urechea la glasul multimilor si acordau mai multa atentie unor probleme ale taranimii - politica numita de Alexandru Lahovari, intr-un discurs al sau, 'falsa democratie'. Ce-l va impiedica, oare, si pe el sa se faca exponentul cererilor si doleantelor taranimii, ale poporului in general ? Este vorba, credem, de aceea mare grija a sa fata de 'patrimoniul stramosesc', fata de marile latifundii si de o anumita neglijare sau indiferenta in raport cu soarta celor multi. Consideram ca aici trebuie cautata chiar unor insuccese repetate ale sale, ca nu a fost ales de valceni pentru Parlament. Oricum, judecand cu dreptate si nepartinire meritele lui Alexandru Lahovari, defectele si neimpliniriie sale, acestea din urma par neinsemnate fata de realizari. Personalitate politica proeminenta, care reuneste atat talentul oratoric, plin de pasiune si imaginatie, cat si gandirea bine echilibrata de om de stat, prevazator, intelept si realist, incapabil de vederile inguste ale unei politici de succes material, cel care a dat adevarata stralucire numelui Lahovari dovedeste o adevarata cumpatare in idei si o la fel de rar intalnita consecventa politica. Sub influenta spiritul vremii, a noilor cerinte si realitati, imbina principiile conservatoare traditionale cu interpretarea evolutionista, concepe strategia dezvoltarii noii societati, caile, ritmul si directiile construirii in viziune gradualista, fara a accepta necesitatea unui ritm rapid al schimbarilor. Contribuie astfel la imbogatirea ideologiei conservatoare, incat poate fi considerat primul doctrinar conservator din cadrui familiei.

Profeseaza o conceptie politica receptiva fata de nou, apropiata de cea junimista, cu toate ca multe dintre ideile pe care le exprima nu sunt adecvate epocii. Privit prin prisma ideilor pe care el le sustine, a masurilor legisiative pe care le aplica, conservatorismul romanesc din a doua jumatate a secolului al XIX - lea nu mai pare un sistem de idei retrograd, ci deschis (in masura restransa, comparativ cu liberalismul, este adevarat) progresului, el insusi a lansat-o, de conservatorism 'luminat', moderat - progresist, nu pare exagerata. Nu ne indoim ca el a inteles necesitatea dezvoltarii tarii in sens modern, insa, temperamentul, prudenta, sentimentul respectarii traditiei, interesele celor in numele carora vorbeste ii determina o conceptie evolutionista si in privinta aceasta, un sentiment de neincredere in ritmul prea rapid, zguduitor impus de liberali.Ceea ce nu a inteles este faptul ca un astfel de ritm devenise tot mai necesar, mai ales dupa dobandirea independentei de stat, in vederea reducerii decalajului fata de societatea occidentala. Raman adevarate peste veacuri cuvintele rostite de un alt mare om politic, cu ocazia dezvelirii statuii lui Alexandru Lahovari, semnul eternitatii: 'Nascut prea tarziu ca sa ia parte la munca eroica a marii generatii care, dandu-ne Unirea, a implinit visul veacurilor trecute si a asezat temelia vecurilor viitoare, Alexandru Lahovari n-a fost nici sef de partid, nici macar sef de guvern Daca a fi sa scriem o biografie oficiala, ar trebui sa spunem ca a fost doar unul din fruntasii unuia din cele doua mari partide politice ale Romaniei Constitutionale. Cu toate acestea glorificarea lui Alexandru Lahovari trece inaintea tuturor. Capetele noastre plecam caci in acest om ursita darnica a pus trei marimi a oratorului, a omului de stat si a omului'. Si a scriitorului am adauga noi. Acestea toate, unite intre ele, sunt asemenea unei stele de marimea intai, cum spunem la inceput, a carui stralucire creste de la un an ia altul. O boala neimblanzita l-a smuls din framantarile politicei si l-a silit sa caute odihna pe acel pamant al Frantei atat de mult iubit de el, unde, cum zice, cu adanca duiosie, 'chiar exilul e mai dulce'18. Imaginea lui va trai in inimile celor ce l-au cunoscut faptele si a celor care ii citesc opera, in inimile celor care poarta in ele religia amintirii si pildele sale nobile sa insufleteasca tinerele generatii.

NOTE: 

1. ***, Alexandru N. Lahovary. Moartea si inmormantarea Iui, Bucuresti,1899,p.3.
2. Ibidem, p. 5

Ibidem

Ibidem p. 4.

5. Ibidem, p. 5.

6. Ibidem, p. 6.

7. Ibidem.

8. Alexandru Florescu, Notita bibliografica asupra lui Alexandru Lahovari, in Alexandru Lahovari, Discursuri politice, 1881- 1896, Bucuresti, 1905, p. XXXI.

9. Ibidem, p. XXXV.

10. ***, Alexandru N. Lahovary, Bucuresti, 1908, p. 62.

11. Cuvantarea domnului G. G, Cantacuzino, in Alexandru Lahovari, Discursuri politice , p. XXXV.

12. ***, Alexandru N. Lahovari, 1841 - 1897 , p. 24.

13. Ibidem, p. 25.

14. Ibidem, p. 27.

15. G. Panu, Portrete si tipuri parlamentare, Bucuresti, Tipografia Lupta, 1892, p. 76.

16, Ibidem, p. 77.

17. Cuvantarea domnului Take lonescu, in Alexandru Lahovari, Discursuri politice p. XXXIX. 18. Cuvantarea domnului Nicolae Flipescu, in Alexandru Lahovari,Discursuri politice,LIV

CONCLUZII

Alexandru Lahovari,ca si ceilalti reprezentati ai familiei sale nu a fost niciodata in urma sau in afara timpului sau. La aproape 111 de ani de la trecerea in eternitate marele om politic roman ni se prezinta ca un spirit instruit si cultivat,totdeauna clar in exprimare, cu o memorie iesita din comun.Discursurile lui Alexandru Lahovari se remarca prin forma lor literara ingrijita, care le apropie intr-o mare masura de cuvintele lui Titu Maiorescu intr-unul din discursurile sale spunea ca:'La guvern sunt necesare o singura credinta,o singura tendinta, si o singura vointa'.Dupa Alexandru Lahovari,' o institutie regala era necesara si pentru ca raspundea cel mai bine perceptelor doctrinale conservatoare asupra unui program social-politic masurata fie in salturi si totdeauna controlata'. Neam de boieri din Valcea ,el a ramas boier in conceptiile sale sociale si politice. Cultura si educatia franceza amandoua il slefuiesc aceste doua conceptiile adopta vremurilor noi, dar nu le indreptase. Ideile democratice erau pentru Alexandru Lahovari, sinonime cu democratia. El a crezut intotdeauna ca oamenii sunt diferiti intre ei, dar numai cei inteligenti ,culti si cu avere erau datori chiar sa-i conduca pe ceilalti. Lupta dintre liberali si conservatori era subsidiara unei aversitati sociale. Liberalii ii invinuiau pe conservatori de reactionarism,iar conservatorii ii invinuiau pe liberali de demagogie,ceea ce pana la un punct era adevarata si dintr-o parte si din cealalta. Multe din ideile lui Alexandru Lahovari au inbogatit doctrina conservatoate romaneasca ,si prin elasticitatea lor se intipareau in memoria contemporanilor. Multe legi conservatoare ii datoreaza contributia, caci era un om politic de guvern si actiune guvernamentala si prea putin de opozitie ,de lupta pentru inlaturare a adversarului, Mihai Eminescu l-a adus de mai multe ori in ziarul 'Timpul' multe elogii tribunului conservator. Intr-un discurs tinut la 14 ianuarie 1881, Alexandru Lahovari declara: 'Sunt omul tarii mele, nu sunt omul nici unui om oricat de mare ar fi fost acel om'.In alt discurs spunea ca :'Tara Romaneasca ar fi fost nenorocita daca viitorul ar sta intr-un singur om,si tot programul politic intr-un singur cap'.



Partiotismul cu care a fost investit cultura sa vasta si dorinta ca tara sa fie integita si nestirbita au facut din Alexandru Lahovari un mare om de aderenta la public deputat in mai multe randuri ministru de justitie ministru Domnilor, ministru de Externe, remarcandu-se cu deosebire in activitatea sa de sef al diplomatiei romane,caruia i-a sporit prestigiul prin actiunile sale inteligente si curajoase.

La numai 57 de ani moare la Paris, la 3/15 martie 1897 unde s-a dus pentru educatia fiilor sai. Cu disparitia lui conservatorii au pierdut o mare inteligenta politica.

ANEXA Genealogia familiei Lahovari

Divizata in doua ramuri, fiecare dintre ele cuprinzand cate cinci generatii, familia Lahovari, una din cele mai cunoscute din Valcea si Muntenia, inrudita cu alte familii nu mai putin marcante, a fost reprezentata de ilustre personalitati, personificari ale nu mat putin ilustrelor generatii care au faurit Romania moderna. Stabilirea genealogiei sale incita la noi cautari, la noi clarificari, ofera sanse sporite pentru cunoasterea aprofundata a realitatilor valcene si romanesti din secolul trecut si de la inceputul secolului nostru.  Primele tabele genealogice, intocmite de Octav George Lecca si Ion C. Filitti, au fost completate de prof. Iodachita Costel, ca un omagiu adus celor doi mari istorici si genealogi romani. Potrivit cronicarului Da Pontes, incepatorul neamului este PETRAKI, zis Celebi, originar din Caramania, stabilit la Constantinopol,despre care ambasadorul francez in capitala sultanilor, Choiseul - Gouffier, in raportul din 25 martie 1786, catre ministrul Vergennes, spunea ca din bucatar a devenit intendent al Monetariei Imperiale. Bogat si influent, poate si datorita averii dobandite prin casatoria cu fiica bancherului Lukaki, ctitor de palate si biserici, a fost ucis, pentru a fi uneltit impotriva numirii ca domn al Tarii Romanesti a lui Nicolae Mavrogheni, si inmormantat la Haskioi.

Aceasta familie s-a divizat in doua ramuri : -descendentii lui Petraki Celebi; -fica sa Eufrosina si sotul acesteia,Gh. Luki; Petraki a avut cinci copii: -Varvara casatorita in 1872 cu C.Teodoru, negustor la Constantinopol; -Petre, despre care nu detinem informatii;   -Manolache, (1750 - 1812), cupar si ispravnic de Valcea (1791), vel paharnic (1802), vel clucer (1805), vel L vornic al obstilor (1808), caimacam al Craiovei (1810); -Nicolae,in calugarie Neofit,Mitropolit de Paros si Naxos (1780)decedat in 1811 - Eufosina; Din casatoria Iui Manolache cu Smaranda Polizu- Micsunesti, au rezultat doi copi - Manolache, nascut in 1810, serdar, paharnic (1839), vel clucer si supleant la inalta Curte (1849), membru al Curtii de Apel (1853), aga (1855), deputat (1857-1859), presedinte ai Curtii de Apel Bucuresti (1862), casatorit cu Olimpia, fiica doctorului de origine macedoneana Apostol Arsachi, secretar, din 1823, al lui Grigore Voda Ghica; - Nicolae, nascut la 1 ianuarie 1812, mort la 20 aprilie 1853, parucic si adjutant in 1836, capitan in 1837, maior (1841), deputat (1841-1844), colonel si stab al Ofiterilor (1845), casatorit cu Elena Deduiescu (1879);

Urmasi directi ai lui Manolache au fost cinci:

- Maria (1843-1812), casatorita cu Emanoil Kretuiescu;

- Alexandru Emanoil (1851-1950), doctor in drept la Paris (1880), ministru al Romaniei la Sankt Petersburg, Roma, Constantinopol, Viena, Paris, presedinte al Consiliului Superior Diplomatic, casatorit cu Ana, fiica lui Nicolae Kretuiescu, considerat primul boier roman care a invatat medicina;

-George (1854-1897), proprietar al ziarului

L'independance', casatorit cu Zoe Alexandrescu (1882), ucis in duel cu Nicolae Filipescu;

- Grigore (1861-1883);

- Zoe, nascuta in 1869, casatorita cu Dimitrie Ghica -Comanesti; in familia lui Nicoiae Lahovari si Elenei Dedulescu, s-au nascut patru:

-Grigore (1839-1905), capitan 1851, prefect, deputat
1871, casatorit cu Ecaterina Vacarescu;

-Smaranda (1840-1915), casatorita cu baronul Aristide de Reineck;

-Alexandru (1843-1920);

-Nicolae (1844-1890), capitan, casatorit cu Maria Kretulescu;

Cea de-a treia generatie a celei de-a treia ramuri este
reprezentata de descendentii lui Ioan Lahovari:

-Nicolae (1816-1883), praporcic. (1836), parucic (1838), paharnic (1850),vel clucer si deputat (1857), aga (1858), deputat (1859), presedinte al Camerei Deputatilor (1865), deputat (1866), senator, casatorit cu Eufrosina, fiica lui Iordache Stolnicsi a Tudoritei Boranescu;   -Elisa,casatorita Pandele Cerchez; -Hericleea,casatorita cu Matei Prejbeanu ,apoi cu Constantin Budisteanu; -Grigore(1835-1905),presedinte al Curtii de Apel(1860),deputat(1866),consilier la Inalta Curte de Casatie(1868)si presedinte a acesteia ,casatorit cu Smaranda C.Sutu ; -George(1838-1909),inginer si cunoscut geograf,casatorit cu Ana Cocorescu; Constantin,praporcic(1836),parucic(1838),paharnic(1850),cirmuitor al judetului Valcea (1858),senator(1864-1866),casatorit cu Elena Sterian,mort in 1882;

Din aceasta generatie, fii lui Nicolae, au reprezentat apogeul afirmarii acestei familii.

-Alexandru (1840-1897), cel care a dat adevarata stralucire a numelui Lahovari, Ministru al Justitiei (1870 si 1873-1876), al Domeniilor (1888-1889), de Externe si ad-interim la Lucrari Publice (1889), titular al portofoliului Externelor (1889-1895), casatorit cu Simona Ghermani;

-Elisa, casatorita cu Petre Milio;

-Olga (1833-1933), casatorita cu M. Cocorescu, a doua oara cu Constantin Gr. Bengescu;

-Ioan (1844-1815), Ministru de Externe (1899) si Domenii (1905, 1911), presedinte al Senatului (1915), casatorit cu Smaranda Mavrocordat;

-Constantin, doctor in Litere, stabilit la Paris, mort in

-Iacob (1846-1907), profesor universitar, sef de Stat Major, Ministru de Razboi (1891-1894,1899-19040, general de divizie, casatorit de doua ori (cu Elena Kretulescu si Alexandrina Cantacuzino);

-Emil, deputat, casatorit cu Elena Niculescu Dorobantu;

Descendentii lui Grigore sunt:

-Paulina, casatorita cu sagi Tacx;

- Zoe, sotia lui Dimitrie Sutu;

- Filip, nascut in 1881, ministru plenipotentiar (1938), casatorit cu Valentina Boamba, si cu Cella DeJavrancea;

-Maria, casatorita cu Nicolae Brailoiu;

-Alexandru;

- Mihai (1875-1878);

- Constantin; Ilustru geograf George, a fost tatal a 7 copii:

- Eufrosina, casatorita cu Gh. Badescu;

-Elisa, casatorita cu Constantin Boranescu;

- Grigore, nascut in 1850, consilier la Curtea de Apel casatorit cu Elena Alecsandrescu; -Dimitrie, ofiter, casatorit cu Elena Arion;

- loan;

Scarlat, inginer;

-Alexandrina, Casatorita cu Emil Kozlinski;

Ultima generatie despre care detinem informatii este cea a fiilor stralucitului om politic ,Alexandru - loan, ministru plenipotentiar, poet;

- Ana, casatorita cu Alexandru Zanascu;

- Simona, doamna de onoare a reginei Maria, casatorita cu Mihai Pherekyde;

- Pavel (1882-1887); Copii lui loan (1884-1915):

- Ioana, casatorita cu Constantin Olanescu, apoi cu Radu Th. Vacarescu;

- Marta, scriitoare, casatorita cu prinipele George Bibescu;

- Margareta, casatorita cu Quaranta Zulino;

- Gheorghe (1884-1892);

- Copii generalului lacob:

-Iacob (1885-1905);

- Leon (m. 1936);

- Elena;

Copii lui Filip:

- Ioan, diplomat, stabilit in Suedia, casatorit cu Ana Leonida;

-Mihai;

BIBLIOGRAFIE

I. IZVOARE

a) Inedite

1. Arhiva Episcopiei Ramnicului si Argesului

2. Directia Arhivelor Nationale Istorice Centrale (In continuare D.A.N.I.C.), filiala Valcea, fond Tribunalului Judetului Valcea, dos. 368/1834.

3. D.A.N.I.C., filiala Valcea, fond Prefectura Judetului Valcea, dos. 2 - 7/1859.

4. D.A.N.I.C., filiala Valcea, fond Primaria orasului Ramnicul Valcea

5. D.A.N.I.C., fond Mitropolia Tarii Romanesti, dos.202/1843.

6. D.A.N.I.C., Documente Muntenesti, XXX/79.

7. D.A.M.I.C., filiala Valcea, fond Filip Lahovari.

8. Directia Judeteana pentru Cultura, Culte si Patrimoniul Cultural National Valcea, fond Patrimoniul Cultural National

b)edite

1. Cuvantarea domnului G.G. Cantacuzino, in Alexandru Lahovari, Discursuri politice, 1881 - 1896, Tipografia si Fonderia de Litere Dor P. Cucu, Bucuresti, 1905.

2. Cuvantarea domnului Take lonescu, in Alexandra Lahovari, Discursuri poiltice, 1881 - 1896, Tipografia si Fonderia de Litere Dor P. Cucu, Bucuresti, 1905.

3. Cuvantarea domnului Nicolae Filipescu, in Alexandra Lahovari, Discursuri politice, 1881 - 18,96, Tipografia si Fonderia de Litere Dor P. Cucu, Bucuresti, 1905.

4. Constanin G. Dissescu, Cum vorbea Alexandru Lahovari, in Alexandru Lahovari, Discursuri politice, 1881 - 1896, Tipografia si Fonderia de Litere Dor P. Cucu, Bucuresti, 1905.

5. Discursul d-lui general Em. Florescu, In Discursurile rostite la adunarea politica a Opozitiunii Unite tinute In orasul lasi in ziua de 25 martie 1883, Iasi, 1883.

6. Alexandra Florescu, Notita bibliografica asupra lui Afexandru Lahovari, Tn Alexandru Lahovari,Discursuri politice, 1881- 1896, Bucuresti, 1905.

7. Alexandru Lahovari, Discurs pronuntat cu ocasiunea unui proiect pentru venirea in ajutorul populatiunii lipsite de hrana dupa trei ani neroditori, In Alexandru Lahovari, Discursuri politice (1881-1896), Bucuresti, 1905.

8. Desbaterile Adunarii Deputatilor, nr. 26, 19 ianuarie 1889.

9. Alexandru Lahovari, Discursuri parlamentare, vol, II, Bucuresti, f. an.

c) Presa periodice

1. 'Actualitatea', revista enciclopedica, Bucuresti, 1898- 1899.

2. 'Calendarul revistei Lumea ilustrata', Bucure§tit 1894.

3. 'Convorbiri Literare', XIX, 1885.

4.'Dreptul',XXVI,1897.

5. 'Literatura si Arta Romana', IV, 1898.

6-Monitorul Oficial, nr.116, 30 mai/10 iunie 1871;M.O.,nr.14,19/31 ianuarie 1873, nr.28,7/19 februarie 1873;nr.4,4/16 aprilie 1881.

7. 'Nationalul', nr. 30, 1889.

8. 'Revista Literara', XXI, 1900.

9.'Timpul',1876;1886-1888(D.C.N.-doar cateva numere)

10. 'Universul literar', 1897.

II. LUCRARI SPECIALE

1. Alexandru Brun, Alexandre Lahovary, 1840 - 1897, imprimerie de la Roumanie 'E.S. Cerbu', Bucuresti, 1900.

2.***, Alexandru N. Lahovari, 1841 - 1897, Tipografia 'G. Lazareanu', Bucuresti, .1908.

3.***,Alexander Lahovary, in 'Rumanische Wochenschrift', 1892. 4.Alexandru Lahovary, Du dominium ou droit de propriete en droit romain, Paris, 1865.

***, Alexandru N. Lahovary. Moartea si Inmormantarea lui, Bucuresti , 1899.

6.Alexandru N. Lahovari, in Universal literar: ilustratiile noastre, XV, 1897, nr. 10.

7.Cella Delavrancea, Scrisori catre Filip Lahovary, Ed. Jurnalul .Literar, 1998. 8.Iordachita,Costel, Familia Lahovari. Ascendenta si destin politic,. Edit. Carrninis, Pitesti, 2004. 9.George Panu, Porirete si tipuri parlamentare, Bucuresti, Tipografia Lupta, 1892.

10.Paltineanu Barbu, Discurs funebru rostit la moartea lui Alexandru Lahovari, Tn Dreptul: Cronica judiciara,XXVI, 1897.

11.Tamas,Corneliu,Istoria Colegiului National Alexandru Lahovari din Ramnicu Valcea,Edit. Conphys.Ramnicu Valcea,2000

12.Voiculescu, Mihai, Colegiul National 'Alexandru Lahovari' ,Ramnicu Valcea-110ani(1891-2001),Ramnicu Valcea,2001

III. LUCRARI GENERALE

1.Adaniloaie, N., Rascoala taranilor din 1888, Bucuresti, 1888.

2.Antim, §tefan, Studii §i portrete, Craiova, 1936.

3.Bacalbasa, Constantin, Bucurestii de altadata, vol.l. (1871-1877), Edit. Eminescu, Bucuresti, 1987.

4.Banciu, Angela, Istoria vietii constitutionale din Romania (1866-1991), Bucuresti, 1996..

5.Bengescu, George, Cateva suvenire ale carierei mele: I.Ghica, V.AIecsandri, Al. Lahovary, Bruxelles, Edit. Paul Lacomblez, 1899.

6.Berceanu, Barbu, Modificarea din 1879 a articolulul 7 din Constitute, in SMIMod VI.-1979.

7.Baicoianu, C., Istoria politicii noastre monetare si a Banocii Nationale, 1914- 1920, Bucuresti, 1932.

8.Baicoianu, C., Istoria politicii noastre vamale si comerciale de la regulamentul organic si pana in prezent. relatiile noastre comerciale cu Germania, Austro - Ungaria, Anglia, Franta, Italia si Rusia de la1831 - 1902, Bucuresti, 1904.

9. ***, Bibliografia romaneasca, Edit. Stiintifica si Enciclopedica, Societatea de Stiinte Filologice RSR, Bucuresti, 1984.

10.Bulei, Ion, Atunci cand veacul se nastea..Lumea romaneasca 1900-1908, Edit. Eminescu, Bucuresti, 1990.

11,Bulei, Ion, Conservators si conservatorism, Bucuresti, 2000.

12. Bulei, Ion, Lumea romaneasca la 1900, Bucuresti, 1984.

13.Bulei, Ion, Sistemul politic al Romaniei moderne, Partidul conservator, Bucuresti, 1987.

14.Candiano - Popescu, Alexandru, Amintiri din viata-mi (1867-1898), Edit. Eminescu, Bucuresti, 1998.

15.Calinescu, George, Istoria Literaturii Romane de la origini pana in prezent,Edit. Aristarc, Bucuresti, 1998.

16.Cazan, Nicolae, Radulescu - Zoner, S., Romania si Tripla Alianta, Bucuresti, 1979.

17.Cioculescu, S,, Streinu V., Vianu, T., Istoria literaturis romane moderne, Bucuresti, 1944.

18.Cartana, Iulian, Seftiuc, Ilie, Dunarea in istoria poporului roman, Edit. Stiintifica, Bucuresti, 1972.

19.Cliveti,Gheorghe,Romania si Puterile Centrale 1856- 1878, lasi, 1988.

20,Constantiniu, Florin, O istorie sincera a poporului roman, Edit. Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1997.

21. Dame, Frederic, Istoria Romaniei contimporane de la reintoarcerea domnilor pamanteni pana in zilele noastre (1822-1900) Edit. Socecu & Cie Editor, Bucuresti, 1901

22.Delavrancea, Cella, Sensor catre Filip Lahovari, Jurnalul Literar, Bucuresti, 1998.

23.Diaconovich, Constantin, Enciclopedia Romana vol. I., Sibiu, 1898,

24.Dissescu, Constantin, Chestiunea revizuirii legii electorate, 1883.

25.Draganu, Teodor, Inceputurile si dezvoltarea regimului parlamentar in Romania pana la.1916, Cluj, 1991.

26. Draghicescu, Dimitrie, Partidele politice si clasele sociale, Bucuresti, 1922.

27.Dutu, Alexandru, Cultura romana In civilizatia europeana moderna, Edit. Minerva, Bucuresti, 1978.

28. Eparhia Ramnicului §i Argesului. Monografie, Ramnicu Valcea, 1976.

29.Erbiceanu, Constantin, Cronicarii greci care au scris despre romani in epoca fanariota, Bucuresti, 1890.

30. Filitti, I. C., Catagrafie oficiala de toti boierii Tarii Romanesti la 1829, Tip. Curtii Regale, Bucuresti,1929.

31. Filitti, I. C., Conservatori si junimisti in viata politica romaneasca, Bucuresti, 1936.

32. Filitti, C., Contributii la istoria diplomatica a Romaniei in sec. al XlX-lea, Bucuresti, 1935.

33. Filitti, I. C., Excurs despre cateva familii grecesti din Principatele Romane, in Arhiva Gh. Gr. Cantacuzino, Bucuresti, 1919.

34.Gane, Constantin, P.P. Carp si locul sau in istoria politica a tarii, Edit, Ziarului 'Universul', Bucuresti,1936.

35.Georgescu, Vlad, Istoria romanilor de la origini pana in zilele noastre, Edit. Humanitas, Bucuresti, 1992.

36.Giurescu, C., Constantin, Contributiuni la studiul originilor si dezvoltarii burgheziei romane pana la 1848, Edit. stiintifica Bucuresti, 1972.

37. Giurescu, C, Constantin, Principatele Romane la inceputul secolului al XIX - lea, Edit. stiintificat Bucuresti, 1957.

38. Gogeanu, Paul, Dunarea In relatiile Internationale, Edit. Politica, Bucuresti, 1970.

39,Grigore, Constantin, Ramnicul Valcea. Loc de amintiri si recreiere, Edit. Primariei orasului Rm. Valcii, 1944.

40.Hitchins, Keith, Romania (1866-1947) Edit. Humanitas, Bucuresti, 1998.

41.lordache, Anastasie, Instituirea monarhiei constitutionale si regimului parlamentar in Romania. Edit.Humanitas, Bucuresti, 1998.

42.lordache Anastasie, Originile conservatorismului politic din Romania, 1821 - 7882, Bucuresti, 1987.

43.lorga, Nicolae, Istoria Romanilor , vol. X, Bucuresti, 1939.

44.lorga, Nicolae, Politica externa a regelui Carol I, Bucuresti, 1991.

45.***, Istoria parlamentului si a vietii parlamentare din Romania.

46.***', Istoria Romaniei in date, Bucuresti, 1972.

47. Lecca, Octav - George, Familiile boieresti romane. Istorie si genealogie, 1999.

48.Lecca, Octav - George, Genealogia a 100 de case din Tara Romaneasca §i Moldova, Bucuresti, 1911.

49.Lovinescu, Eugen, Antologia Ideologlei junimiste, Bucuresti, 1942. 50.Lovinescu, Eugen, Istoria civilizatiei romane moderne, 3 vol., Bucuresti, 1992.

51.Lungu, Traian, Viata poiitica In Romania la sfarsitul secolului al XIX - lea (1888-1899), Edit. Stiintifica, Bucuresti, 1967.

52.Maiorescu, Titu, Istoria politica a Romaniei sub domnia lui Carol I, Edit. Humanitas, Bucuresti, 1994.Bibliografia romaneasca moderna (1831-1918), vol. II (L-Q), Edit. §tiintifica §i Enciclopedica, 1989.

53.Maiorescu, Titu, Istoria contimporana a Romaniei(1866-1900), Edit. Socec, Bucuresti, 1925.

54.Marghiloman Alexandru, Doctrina conservatoare, in Doctrinele partidelor politice, Cultura Nationala, Bucure§ti, 1923.

55.Manoilescu, Mihail, Rostul si destinul burgheziei romanesti, Bucuresti, 1942.

56.Mateescu, Constantin, Memoria Ramnicului, Edit. Sport-Turism, Bucuresti, 1979.

57.Memoriile regelui Carol I al Romaniei de un martor ocular, vol. II, 1869-1875. editie §i prefata de Stelian Neagoe, Edit. Maehiavelii, Bucuresti, 1995. 58.Neagoe, Stelian, Istoria guvernelor Romaniei. De la inceputuri - 1859 pana In zitele noastre - 1999, Bucuresti, 1999.

59.Nedelea, Marin, Istoria Romaniei: compendiu de curente si personalitati politice, Edit. Niculescu,Bucuresti, 1995.

60.Negulescu, P.,P., Partidete politice, Bucuresti, 1926.

61.Pascu, Vasile, Istoria moderna a romanilor (1821 - 1918), Edit. Clio-Nova, Bucuresti, 1996.

62.Petria, Petre, Oameni de §tiinta, cultura §i arta, Edit. Conphys, Ramnicu Valcea, 1996.

63.Platon, Gheorghe, Istoria moderna a Romaniei, Edit.Didactica si pedagogica, Bucuresti, 1985.

64.Potra, G., Documente privitoare la istoria orasului Bucuresti (1821 - 1848), Edit. Academiei, Bucuresti, 1975.

65.Predescu, Lucian, Encidopedia Romaniei Cugetarea. Material romanesc, Oameni §i mfaptuiri, Edit. Saecuium - Vestala,Bucuresti, 1999. 66.Radulescu - Zoner, §erban, Dunarea, Marea Neagra si Puterile Centrale, Cluj - Napoca, 1982.

67.Romania In relatiile Internationale (1699-1939), Edit. Junimea, Iasi, 1980.

68.Rosetti Dim. R., Dictionarul contimporanilor, Bucuresti, 1897.   69.Scurtu Ion, Contributii privind viata politica din Romania. Evolutia formei de guvernamant In istoria moderna si contemporana, Edit. Stiintifica si enciciopedica, Bucuresti, 1988.

70.Scurtu, Ion, Istoria romanilor in timpul celor patru regi 1866- 1947, 4 vol., Bucuresti, 2001.

71.Stan, Apostol, Putere politica si democratie in Romania (1859-1918), Edit. Albatros, Bucuresti, 1995.

72.Stan, Apostol, Grupari §i curente politice in Romania intre Unire si Independenta (1859-1877), Edit. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1979.

73.Tamas, Corneliu, Bardasu, Petre, Purece, Sergiu, Indrumator in Arhivele Statului judetul Valcea, Bucuresti, 1972.

74,Tamas, Corneliu, Istoria Ramnicului, Editura Antim Ivireanul, Ramnicu Valcea, 1994.

75.***, Unitatea nationala a romanilor in istoria poporului roman, Bucuresti 1968.



loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Personalitati




ARHIMEDE (287-212 i.Hr.)
PLATON (427-347 i.Hr.)
Sir William Sautre
EDWARD DE VERE Cunoscut mai bine sub numele de "WILLIAM SHAKESPEARE' (1550-1604)
BUDDHA (563-483 I.Hr.)
D-na Joyce Lewis
SIMON BOLIVAR (1783-1830)
Joan Boughton
Christopher Waid
JOHANN SEBASTIAN BACH (1685-1750)



loading...