Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
E altceva mai important decat familia? desene, planse, jocuri de copii pentru copii


Animale pasari Casa gradina Copii Personalitati Poezii Povesti

Animale pasari


Index » familie » Animale pasari
IGUANELE


IGUANELE


IGUANELE


Iguanele sunt soparle pe care zoologii le-au grupat intr-o mare si importantǎ familie, cea a Iguanidelor, care numǎrǎ cam 60 de genuri si peste700 de specii. Nu la intalnim in Europa si nici in Asia sau Africa, ele traind doar pe continentul american. Numai cateva specii au ajuns in insulele Galapagos, Fidji si Tonga si surprinzǎtor, in marea insulǎ Madagascar, din Oceanul Indian.



Intre iguanele americane, unele au dimensiuni considerabile - 1,50 m si chiar 1,80 m (iguana gigantǎ din America Centralǎ), dar in general, la majoritatea speciilor, lungimea este mult mai modestǎ. Creasta spinoasǎ care le impodobeste capul, spatele si uneori coada la conferǎ aspectul de "mostii preistorici" amintind uneori de micii dinozauri cu coarne din Era Secundarǎ. Amintirea dinozaurilor este intarita de faptul cǎ unele iguane americane ca Basileus plumifrons se pot deplasa intr-un mod de-a dreptul spectaculos si impresionant, ridicandu-se si alergand rapid pe picioarele posterioare.

In grupul iguanelor, speciile au aspecte foarte diversificate si adaptǎri biologice dintre cele mai variate. Unele sunt terestre, capabile sǎ trǎiascǎ in regiuni aride sau chiar desertice (Phrinosoma cornutum, Uma notata), pe peretii stancosi, aproape verticali ai muntilor.

Altele sunt arboricole, au culori foarte vii si populeaza padurile tropicale umede. Asa sunt numeroasele specii din genul Anolis, intalnite in insulele din Marea Caraibilor, in padurile luxuriante din America Centralǎ si de sud, in Mexic biologia acestor specii este bine cunoscutǎ, fiindcǎ a fost studiatǎ foarte atent. S-a constatat astfel cǎ existǎ procedee variate de recunoastere intre indivizi din aceeasi specie, de apǎrare sau de intimidare, care se realizeazǎ prin miscari sacadate ale capului si pǎrti anterioare a corpului. Aceste miscari sunt caracteristice pentru fiecare specie.

Iguanele isi desfac ritmic pliurile cutanate de sub gat, asa numitele fanoane gulare, punand in evidentǎ coloratia vie si contrastatǎ, isi ridicǎ crestele de pe cap si de pe spate, isi umflǎ corpul. Toate aceste curioase comportamente agresive sunt ritualizate dar, adesea, ele se transformǎ in dispute adevarate. Dacǎ iguanele se hranesc mai ales cu insecte, destule specii au devenit vegetariene, consumand ierburi, flori sau fructe. Inmultirea se face prin ouǎ, majoritatea speciilor americane fiind ovipare, dar existǎ si cateva specii care, trǎind in zone alpine cu temperaturi scazute, sunt vivipare. Intre acestea din urmǎ amintim speciile de Sceloporus si Liolaemus.

Dar exista incǎ enigme carora nu li sa gasit o solutie valabila. Una din cele mai arzatoare este legatǎ de raspandirea actualǎ a iguanelor. Acestea au aparut si au evaluat pe continentul american, unde au devenit un grup dominat de soparle. In afara spatiului american, mai gǎsim iguane doar in insulele Galapagos si incǎ mai departe, in mijlocul Oceanului Pacific, in insulele Fidji si Tonga. In arhipelagul Galapagos existǎ douǎ specii de iguane: una terestrǎ, cealalta maritimǎ. In 1835 cand Charles Darwin cerceta fauna din Galapagos, iguanele terestre (Conolophus subcristatus) erau deosebit de numeroase, dar populau numai insulele din centrul arhipelagului. Iguana marinǎ, (Amblyrhynchus cristatus) este fǎrǎ indoialǎ mai mult interesantǎ, fiind singura soparlǎ actualǎ care coboara in mare parte a se hrani cu alge. Charles Darwin a disecat cateva exemplare si a constatat cǎ stomacul nu contine decat o "tocatura" de alge marine. Fǎrǎ indoialǎ cei care l-au vǎzut pe blocurile de lavǎ neagrǎ, strabatute de crapaturi adanci, din apropierea tǎrmurilor imobile, in carduri compacte de sute de indivizi, prajindu-se la soare, au avut impresia cǎ intalneau niste creaturi evadate din infern. Capul cu botul scurt, ochii negrii, gura mare, creasta, aparent tepoasǎ (dar moale la pipait) care porneste de la gat si ajunge la coada lungǎ, puternicǎ si turtitǎ lateral, labele cu degete lungi, palmate, terminate cu gheare mari, ascutite, corpul acoperit cu solzi, toate intaresc impresia de monstri din era secundarǎ. Exemplarele adulte nu depasesc lungimea de 120-130 cm. Fiecare insulǎ a arhipelagului este un univers in miniaturǎ si are propria sa formǎ de iguanǎ marinǎ, cu dimensiuni si colorit specifice. De altfel zoologii actuali socotesc cǎ Amblyrhynchus cristatus numǎrǎ peste 50 de subspecii. Astfel nu se cunoaste stramosi iguanei marine si nici cum au ajuns in insulele Galapagos, insule relativ recente, astfel cǎ originea ei rǎmane incǎ enigmaticǎ. Probabil cǎ au venit din America de Sud, unde existǎ iguane terestre care pot uneori sǎ strabata apele continentale. Existǎ asemanari dar si diferente anatomice intre acestea si iguanele marine, ultimule sunt insǎ singurele soparle care posedǎ o coadǎ turtitǎ lateral, care favorizeaza inotul. Ele pot inota in mare si se pot scufunda la adancimi de 3-15 m. dar niciodata nu se indeparteaza de tarm la distante mai mari de 300-400 m. Cand coboara in apǎ isi golesc plamanii de aer pentru a anula flotabilitatea si raman in adanc cam15-20 de3 minute. Cand se aflǎ pe uscat, parcǎ nu au dusmani , singuri dusmani aflandu-se in apǎ, in special focile si rechinii. Oamenii de pe "Calypso" au realizat primul film consacrat lumii submarine din Galapagos, eroul principal fiind iguana marinǎ. Ei au incercat sǎ stabileascǎ adancime panǎ la care pot cobori iguanele, testand animalul la adancimi succesive, 15, 20, si in final 28 metri. La aceastǎ adancime, baza toracelui si abdomenului soparlei devenisera aproape plate. S-a realizat apoi, pe un mascul adult, o electrocardiogramǎ pentru a se analiza variatiile ritmului cardiac in timpul scufundarii. Ca la toate reptilele si inima iguanei are doar trei camarute, douǎ auricole si un ventricul, asa cǎ pe osciloscop apareau trei pulsati, cea mai puternicǎ a ventricului, era inregistratǎ. Ritmul normal cardiac este de 45-50 de bǎtǎi pe minut. Insǎ la 15 m adancime, iguana si-a scǎzut ritmul cu doar 8-9 bǎtǎi pe minut, apoi la 4-5. la acest stadiu iguana si-a blocat circulatia sangelui in muschi, acesta circuland doar intre inimǎ si creier, singurul organ care trebuie irigat pentru ca animalul sǎ rǎmanǎ in viatǎ. Adusǎ lent la suprafatǎ, iguana si-a recapatat curand ritmul cardiac normal si, intinsǎ la soare pe stanci, si-a refacut rezerva de oxigen si temperatura corpului. Apele din jurul Insulelor Galapagos au temperaturi destul de scazute, intre 12 si 20 grade C, iar soparlele sunt animale cu sangele rece, depinzand de caldura mediului ambiant. De aceea iguanele marine petrec mult timp lungite la soare, inainte de a intra in apǎ, pentru a se hrani, si dupǎ ce revin din mare, pentru ca temperatura corpului sǎ revina la 35-37 grade C. Perioada de reproducere a iguanelor marine incepe spre sfarsitul lunii februarie. La iguanele marine masculul isi delimiteazǎ un teritoriu pe care-l apǎrǎ si pe care vin femelele, el incercand sǎ le retina in numǎr cat mai mare. Curtea pe care aceasta le-o face este simplǎ, dupǎ cateva miscari ale capului, masculul trece in spatele femelei, o apucǎ cu gura de gat, ii cuprinde trupul cu labele si copulatia are loc. Dupǎ aceasta, femelele se adunǎ in locurile de cuibarit. Acestea nu sunt foarte numeroase in lungul tǎrmurilor si, pentru a ajunge in zonele cu nisip, femelele urcǎ uneori faleze inalte de 50-60 m. Pentru posesia unui loc favorabil sapǎ un tunel de 30-40 cm in care sǎ depuna ouale, femele dau lupte indarjite. Cuiburile sunt atat de apropiate incat se intamplǎ ca o femelǎ aflatǎ in tunel sǎ fie acoperitǎ de nisipul aruncat de o alta, care sapǎ alaturi. Ouale au o coajǎ destul de moale si au nevoie de douǎ luni pentru ca puii sǎ se formeze si sǎ eclozeze. In tot acest timp, femelele raman in preajma cuibului, verificand prin introducerea cozii, existenta oualor, o verificare pur tacticǎ.




Insulele Galapagos cu natura lor unicǎ sunt un laborator viu al evolutiei speciilor, un laborator fǎrǎ arhive insǎ, fiindcǎ nu existǎ urme fosile; cu toate primejdiile care le amenintǎ, ele raman un loc miraculos, mai ales pentru naturalisti.

In insula Madagascar din oceanul Indian la distantǎ de tarmul estic al Africii in care flora si fauna endemicǎ sunt abundente, traiesc sapte specii de fmai modeste, 10 panǎ la 30 cm. Chalarodon madagascariensis posedǎ o micǎ creastǎ spinoasǎ, care porneste de la gat si se terminǎ la baza cozii, iar masculii iau adesea pozitii agresive, cu corpul ridicat pe cele patru picioare si capul indreptat in sus, supraveghindu-si teritoriul. In schimb speciile de Oplurus sunt aproape complet lipsite de creastǎ si nu sunt capabile sǎ adopte o pozitie bipedǎ.




Existenta celor sapte specii de iguane malgase, unele arboricole, altele terestre, este cunoscutǎ incǎ din 1900, dar nimeni nu a putut incǎ sǎ furnizeze o explicatie acceptabilǎ a prezentei lor in marea insulǎ. La est de continentul american, iguanele se intalnesc numai in Madagascar. Dacǎ s-ar fi raspandit in acelasi mod ca iguanele din Pacific, prin platformele vegetale plutitoare, ar fi trebuit sǎ ajungǎ intai in Africa. Dar in acest continent nu existǎ iguane si nici nu s-au descoperit panǎ astǎzi urme fosile. Unii cercetatori au propus ca iguanele malgase sǎ fie grupate intr-o familie distincta de cea a iguanelor americane, socotind cǎ ele pot sǎ fie apropiate de soparlele Agamide care traiesc in Africa.

Pentru a incerca o rezolvare cat de cat acceptabilǎ a enigmei iguanelor malgase s-au fǎcut studii aprofundate, utilizandu-se analiza multifactorialǎ a 500 de repere biologice, pentru a se stabili legǎturile de inrudire dintre cele sapte specii. Rezultatele par sǎ probeze faptul cǎ aceste iguane formeazǎ un grup monofiletic, adicǎ provin dintr-un singur stramos comun dar care avea clare afinitati cu iguanele americane.

La sfarsitul Erei Mezozoice marele continent Gondwana, care ocupa emisfera sudicǎ a planetei, s-a fragmentat. Blocul America de Sud-Antarctica-Australia s-a separat intai de Africa, acum cu 100 de milioane de ani, apoi cu 75 de milioane de ani in urmǎ blocul Antarctica-Australia s-a izolat de America de sud. Iguanele asemǎnǎtoare cu cele din America de Sud ar fi putut sǎ rǎmanǎ izolate pe acest ultim bloc care ulterior s-a rupt. In aceastǎ situatie o specie de iguane asemǎnǎtoare celor din America de Sud ar fi putut sǎ ajungǎ pe o platformǎ vegetalǎ plutitoare, panǎ in Madagascar insula aflandu-se atunci mult mai la sud decat este situatǎ astǎzi. Se stie, de altfel cǎ Antarctica a servit drept punte de trecere, intre America de Sud si Australia pentru o serie de specii vegetale si animale(fagul austral, marsupiale testoase, batracieni)

Este o ipotezǎ plauzibilǎ in liniile ei generale, dar care nu aduce incǎ o rezolvare deplinǎ a enigmei iguanelor malgase.






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Animale-pasari




Poze cu animale
IGUANELE
Bolile ifectioase ale suinelor - RUJETUL
Balenele
DIN LUMEA PASARILOR NOASTRE
Veverita verde
Sindromul Cushing la caine (sindromul de hiperadrenocorticism)
CINTARETII DIN LIVEZI