Motivatia si responsabilitatea

Motivatia si responsabilitatea
        1 Motivatia si nivelul de aspiratie
        2 Asumarea responsabilitatilor
        3Complexul de vinovatie
        4 Formele complexului de vinovatie
        5 Cum apare complexul de vinovatie
        6 Falsele motivatii
        7 Motivatia si creativitatea
        8 De ce nu suntem perseverenti si cum am putea fi?

Motivatia si nivelul de aspiratie

Chiar daca omul are stocate unele cunostinte, nu poate declansa un comportament fara orientarea spre un scop. Termenul general de motivatie este folosit pentru a desemna ansamblul mecanismelor care determina:
declansarea unui comportament;
orientarea unui comportament, directionarea catre un scop sau dimpotriva, respingerea sau fuga;
intensitatea mobilizarii energetice.

Motivatia reprezinta deci motorul fiecarei actiuni umane, si, prin urmare, nivelul sau este extrem de important. Nu toti oamenii reusesc sa-si mobilizeze energiile pentru a-si atinge scopurile asa cum nu-si propun toti sa ajunga la standarde extrem de ridicate.

Nivelul de aspiratie este definit drept standardul pe care o persoana se asteapta si spera sa-l atinga intr-o sarcina data. In motivarea actelor de conduita, nivelul de aspiratie are un rol important, deoarece eforturile pe care le facem pentru indeplinirea unei sarcini sunt in functie de acest nivel. Pe de o parte, nivelul de aspiratie ne impulsioneaza in realizarea diferitelor activitati, iar, pe de alta parte, rezultatele obtinute influenteza nivelul de aspiratie.
Succesul face sa creasca nivelul de aspiratie, in timp ce esecul il coboara.

Exista insa si diferente individuale. Persoanele foarte ambitioase nu renunta la telurile lor, chiar daca au avut un esec. Aceste reactii atipice se datoreaza atat trasaturilor de personalitate, cat si mediului familial si educatiei.
Vom incerca sa oferim o serie de explicatii pentru dificultatile pe care le au majoritatea oamenilor cand vine vorba de atingerea unui nivel optim de motivatie, precum si de mentinerea acestuia:
- explicatii legate de asumarea constienta a responsabilitatilor personale;
- explicatii legate de complexul de vinovatie care interfereaza uneori cu mobilizarea energiilor;
- explicatii legate de oferirea unor false motivatii (rationalizari);
- explicatii legate de stimularea insuficienta a creativitatii atunci cand apar blocaje motivationale.

Asumarea responsabilitatilor

V-ati gandit vreodata ca tot ceea ce sunteti ar depinde in totalitate de voi? Sa fiti ceea ce sunteti doar datorita voua. Tot ceea ce exista in viata voastra sa se datoreze comportamentelor, vorbelor si gandurilor voastre. Pentru ca aveti libertatea de a alege, orice situatie din viata voastra (succes, esec, fericire, nefericire) vi se datoreaza in intregime. Sunt idei inaltatoare si infricosatoare in acelasi timp.

Acceptarea responsabilitatilor personale separa copilul de adult, reprezinta marele pas spre maturitate. Responsabilitatea este caracteristica persoanei integrate si in 'buna stare de functiune'. Responsabilitatea merge mana in mana cu motivatia si succesul.

Constientizarea faptului ca esti in totalitate responsabil de tine si ca nimeni nu va veni sa te salveze atunci cand ai nevoie duce direct la obtinerea de performante. Opusul acestui proces il reprezinta gasirea de scuze si invinovatirea altora pentru ceea ce se petrece in propria viata. Si cum obisnuinta este o a doua natura, cei care se obisnuiesc sa gaseasca mereu scuze vor gasi si moduri de evitare a responsabilitatilor. Prin urmare, daca isi propun un scop, isi creeaza imediat si o scuza de rezerva pentru situatia in care intampina dificultati si ar trebui sa fie mai perseverenti. Cand lucrurile merg prost, cei iresponsabili vor 'servi' mereu scuze si vor renunta la lupta.

Gandurile noastre sunt extrem de puternice. Au puterea sa ne creasca sau sa micsoreze tensiunea arteriala, pulsul sau ritmul respirator. Daca sunt suficient de puternice, gandurile noastre ne pot face sa fim sanatosi sau bolnavi. Orice parte a corpului nostru este conectata cu o parte a mintii noastre, intr-o retea complexa de mesaje si impulsuri care influenteaza tot ceea ce simtim, facem si spunem.

Numai noi avem acces la propriile ganduri, numai noi putem hotari daca ne vom concentra pe aspectele pozitive sau pe cele negative; prin urmare, suntem responsabili si de rezultatele acestei concentrari, care se manifesta in sentimente, vorbe, actiuni.

Poate ati remarcat ca oamenii cei mai apreciati sunt cei ce isi asuma responsabilitati, isi fixeaza obiective si le indeplinesc la timp. Cu cat ne asumam mai multe responsabilitati, cu atat capatam mai mult control asupra vietilor noastre. Libertatea de a lua propriile decizii este nepretuita.

La capatul celalalt al spectrului se gasesc cei iresponsabili sau care nu reusesc sa-si asume responsabilitati. Fiecare persoana se gaseaste undeva pe aceasta axa responsabilitate-iresponsabilitate si se indreapta spre unul din capete cu fiecare actiune a sa. O persoana iresponsabila va suferi din cauza maniei, a frustrarii, temerilor, resentimentelor si a altor emotii negative. Si asta pentru ca de cele mai multe ori dau vina pe altcineva pentru problemele lor.

Astfel, cu cat devenim mai constienti de noi si ne asumam mai multe responsabilitati pentru propria existenta, cu atat vom avea timp mai putin si motive mai putine sa dam vina pe altii sau sa ne concentram pe emotiile negative. Actul in sine de asumare a responsabilitatii ne aduce o stare de calm si ne limpezeste mintea, ne face sa ne concentram pe aspectele pozitive, constructive.

Complexul de vinovatie

O serie de autori abordeaza o data cu complexul de vinovatie si pe cele denumite 'nevoia de pedepsire', 'autopedepsire' sau complexul esecului.

Expresiile direct manifestate ale complexului de vinovatie. In cadrul interviurilor sau confidentelor cu persoanele care au acest complex, atrage atentia in primul rand vigilenta acestora in privinta constiintei morale. Foarte repede insa se observa ca subiectul este incapabil de a face distinctia intre ceea ce este moral si imoral, el fiind incapabil sa-si asume o responsabilitate personala reala. In evaluarea unei greseli se remarca inversunarea persoanei de a se autopedepsi. Este vorba de o autocondamnare implacabila si permanenta.

Frica de responsabilitate in privinta a ceea ce ar putea sa se intample in urma unui act spontan al vietii cotidiene sau a unei vorbe negandite, antreneaza, pe fondul unei anxietati continue, o inhibitie mai mult sau mai putin complexa a spontaneitatii, o frica de cea mai mica responsabilitate acceptata si grija constanta de a medita, de a prevedea totul, de a calcula totul pentru a evita eroarea si consecintele neprevazute ale acesteia. Destinderea si repaosul sunt rare si, atunci cand exista, sunt culpabilizate. Subiectul nu are dreptul de a fi linistit si de a lasa lucrurile sa merga de la sine datorita simtului exagerat al datoriei.

Puterea interdictiilor loveste dinainte orice libertate a Eului, orice aspiratie la fericirea personala. Toate incercarile directe pentru a relativiza o greseala se lovesc de zidul implacabil al supra-Eului care a sufocat complet si a inlocuit constiinta morala normala.

Orice prezenta sociala, orice privire mai insistenta apar in ochii 'culpabilizatului' ca un fel de judecatori care 'stiu' sau 'ghicesc' chiar gandurile cele mai secrete. Subiectul traieste aproape permanent ca si cum ar fi in fata unui tribunal. Orice nenorocire care se intampla o considera ca venind din partea unei justitii imanente si traita ca o pedeapsa a destinului sau a lui Dumnezeu. Indiferent de nivelul de inteligenta al subiectului, rationamentul in privinta valorii personale este intotdeauna mascat, neclar.

Formele complexului de vinovatie

1. La nivel banal, complexul de culpabilitate se exprima prin sentimentul
difuz, penibil, de a nu fi in regula in pofida tuturor eforturilor, de a face lucrurile cat mai bine si prin intensificarea bolnavicioasa a temerii de a face greseli. La acest nivel, se manifesta o tendinta de a justifica exagerat ceea ce faci, cu insistenta ciudata de a obtine acordul celorlalti pentru cele mai neinsemnate lucruri sau acte. Acest acord dorit este in acelasi timp o dorinta de a fi recunoscut, de a fi aprobat, tendinte la nivelul carora se observa nevoia de usurare morala, de absolvire de consecintele negative ale unui lucru facut. Placerile personale sunt negate, refuzate.

2. La un nivel de gravitate superior, frica de orice solicitare a lumii si de orice responsabilitate devine un fel de fel de fobie generalizata. Sentimentul de lipsa de demnitate, de lasitate, care nu este recunoscut ca atare, dar trait sub forma unei nemultumiri permanente de sine, otraveste toate initiativele si proiectele persoanei. Rusinea de sine se dezvolta mai ales ca rusine de privirea sau de figura sa deoarece isi imagineaza ca altii ii citesc gandurile dupa trasaturile fetei.

Autopedepsirea se manifesta in toate planurile vietii si persoana se condamna la esec. Se dezvolta astfel complexul de esec, caracterizat prin sase fenomene:
1. minimalizarea si desconsiderarea oricarui succes sau a oricarui eveniment fericit care priveste subiectul;
2. intensificarea si dramatizarea oricarui esec personal;
3. abordarea oricarei situatii de incercare cu un sentiment de angoasa si de certitudine a esecului - esecul este de neinlocuit;
4. acuzarea de sine, vointa de a se pedepsi se finalizeaza cu autofrustrari, autopersecutii;
5. conduite constient organizate in jurul sentimentului datoriei si a rascumpararii personale;
6. provocarea unei sanctiuni 'exterioare' si bucuria sau usurarea paradoxala datorate pedepsei primite.


Idealizat si sublimat, complexul de culpabilizare este legat de puritatea morala, de umilinta, de conceptia despre pacatul umanitatii care se incearca a fi rascumparat prin comportamentul personal.

Supracompensat, complexul este necunoscut persoanei, aceasta bucurandu-se de o constiinta satisfacatoare. Individul este mandru de el, nu incearca nici o vinovatie, demonstreaza corectitudinea actelor sale. Aceasta multumire de sine si de actiunile sale este insotita de o agresivitate asupra obiectului exterior (care poate fi o persoana, un grup) acuzate de a produce raul esential si de a fi cauza tuturor nenorocirilor lumii. Exista nevoia de a se explica. Este gata oricand sa vaneze viciul si sa pedepseasca fara mila greselile altora.

Nietzsche considera ca trebuie sa ne ferim si sa nu avem incredere in cei la care instinctul de a pedepsi este puternic. Acesti oameni sunt sadici. Sadismul lor provine din respingerea defensiva a masochismului (orientarea masochismului lor spre exterior).

Varsta la care apare acest complex - in conceptia clasica a lui Freud, complexul de culpabilitate este legat de cel oedipian. Vinovatia se datoreaza sexualitatii (dorintei incestuoase si pulsiunii de la nivelul sexual). Angoasa datorata vinovatiei este accentuata de teama castrarii.

Cum apare complexul de vinovatie

Studiile clinice au pus in evidenta si alte origini:

culpabilizarea parentala ca metoda de educatie. Un astfel de climat educativ care foloseste rusinea si mai ales santajul afectiv asupra unui copil - 'ma omori', 'vrei sa-ti omori parintii', 'daca ne-ai iubi nu ai face asta', 'esti rusinea familiei' - constituie mijloace pedagogice care cultiva vinovatia;
culpabilizarea masiva a primelor interese sexuale (de la curiozitatile de ordin anatomic de la 4 ani pana la primele masturbari) si debutul vietii sexuale

preadolescenta dramatizarea traumatizanta a greselilor mici comise de copil (luarea unei jucarii, ranirea involuntara a cuiva), scenarizate de parinti pentru a impresiona pe copil si a-l face sa creada ca ajunge la inchisoare, sau sanctionarea reala a copilului cu privatiuni mai lungi sau mai scurte;

impregnare precoce cu angoasa pacatului si culpabilizarea gandurilor, obligatia de a spune totul, urmate de represiuni si pedepsiri ale parintilor mai mult sau mai putin sadici, ei insisi afectati de o culpabilitate supracompensata;

traumatismul precoce datorat unei greseli morale la care a fost agent sau victima, dar considerat in ambele ipostaze vinovat;

autoacuzarea si autopedepsirile, incepand cu pulsiunile sexuale ale pubertatii insotite de dezvoltarea rusinii de sine, efortul infructuos catre un ideal de ascetism sau de puritate morala;

coincidenta fatala intre o initiativa, idee sau un angajament personal al subiectului si o nenorocire, accident sau catastrofa care au urmat, aducand subiectul in situatia de a-si imputa greseala.

Complexele posibile care il insotesc pe cel de vinovatie sunt urmatoarele: de abandon, de insecuritate, de castrare, de inferioritate.

Falsele motivatii

Cu totii ne simtim uneori instrainati de noi insine, depasiti de evenimente, amenintati de boli. Simtim ca avem nevoie de mai mult timp pentru a ne bucura de viata. Starea aceasta de dezechilibru a devenit un dat in zilele noastre si nici macar nu ne intrebam de ce. Exista totusi o serie de explicatii privind falsele motivatii pe care le gasim si care ne impiedica sa traim echilibrat. Cele mai multe sunt legate de motivatiile aparent logice (rationalizari) pe care le gasim cand activitatea profesionala ajunge sa ne copleseasca:

'Imi place ceea ce fac' - adica daca imi place munca mea, pot sa ma implic de tot in ea. Astfel, eficienta nostra scade, pierdem legatura cu prietenii si familia si nu ne mai gandim la alte aspecte mai profunde ale vietii.

'Ma pricep bine la ceea ce fac' - ne limitam la activitatile in care ne-am dovedit competenta si uitam de parti din noi precum curiozitatea, creativitatea, experimentarea. Studiile si anii de experienta ne recomanda pentru o anumita activitate, ne pricepem la ea, si, prin urmare, o continuam la nesfarsit.

'Ceilalti se bazeaza pe mine' - aceasta replica ii caracterizeaza pe cei valorizati social, pentru care faptul ca ceilalti depind de ei reprezinta ceva pozitiv. Se vor implica in nenumarate comisii si comitete, in evenimente cu caracter social si de voluntariat. Isi spun ca ceilalti au nevoie de ei si, prin urmare, trebuie sa-i ajute mereu.

'Este o situatie temporara' - acum putem munci pe rupte, dar e ceva trecator. Ne spunem asa, iar situatia se prelungeste o luna, un an sau chiar o viata. Ne vom amana mereu bucuriile, relaxarea si intimitatile pana la concediu, pana la pensie sau pe niciodata.

E limpede ca asa ceva nu merge. Sa fii si mai eficient, sa te acoperi si mai mult cu sarcicni, sa muncesti si mai multe ore devine o strategie care se razbuna si inrautateste lucrurile. A participa la inca un proiect interesant si pe placul nostru, a mai intra intr-un comitet de organizare nu ne vor aduce echilibrul mult dorit.

Putem depasi situatii de acest gen daca ne punem intrebari legate de stilul nostru de viata si intelegem cum am ajuns in respectivele situatii.

Intrebati-va cum ati ajuns la modul acesta aglomerat de viata. De ce nu puteti renunta la el? Unde altundeva va puteti gasi implinirea?

Incercati sa vedeti daca nu doriti sa evitati de fapt altceva prin supraaglomerarea cu sarcini care tin de profesie.

Incercati sa va creati brese in program pentru a va implica in activitati pe care le faceati cu placere si pentru care acum nu mai aveti timp.

Cereti sprijinul prietenilor, familiei sau consilierilor pentru a va regasi echilibrul.

Motivatia si creativitatea

Educatia stricta primita in scoala pune mai mult accentul pe stimularea emisferei stangi din creierul nostru, parte care proceseaza informatia intr-o maniera logica, rationala. Se utilizeaza din pacate mult prea putin potentialul emisferei drepte, responsabile pentru activitatile intuitive si creative.

Orice persoana isi poate cultiva insa si potentialul emisferei drepte pentru a depasi anumite blocaje aparute, de multe ori, tocmai pentru ca facem abuz de acelasi scheme logice pe care le folosim mereu, dar care, la un moment dat, isi pierd eficienta.


Si din acest motiv, noua ni se pare ca suntem extrem de motivati sa depasim un obstacol, dar nu-l putem depasi pana nu schimbam si maniera de abordare a acestuia. Iata o serie de sugestii in acest sens:

Daca partea dreapta a creierului nu raspunde la stimuli logici, nu incercati sa o stimulati folosind acest tip de stimuli.

Puteti utiliza imagini, stimuli tactili si afecte pentru a 'trezi' emisfera dreapta. Stimulii pot fi utilizati simultan, intrucat informatia nu este procesata liniar ca in cazul emisferei stangi.

'Vizualizare' este un termen adesea folosit pentru a desemna imaginarea unei situatii care nu s-a petrecut inca. Vizualizarea este eficienta cand sunt implicate cat mai multe simturi (putem vedea, mirosi, atinge' cu 'ochii mintii'). Cu cat repetam acest proces, cu atat ne programam pentru succes. Emisfera drepta nelucrand in mod logic, nu 'stie' daca informatia cu care o alimentam este reala sau nu.

Alocati timp relaxarii si jocului. Stresul inhiba creativitatea. Activitatile luate ca jocuri sunt mereu creative si placute. Uneori, o mica plimbare in mijlocul unei sarcini stresante ne poate relaxa creierul si ne face sa revenim la treaba cu forte proaspete.

Mentineti legatura cu cei din jur. Interactiunea cu ei si reactiile lor va vor fi o sursa de stimulare sau de incurajare.

Dati importanta chiar si micilor succese si nu uitati ca un succes duce la altul. Asta va va ajuta sa duceti sarcinile pana la capat. Timpul alocat pentru savurarea micilor realizari va fi o sursa de motivatie.

Creati-va un spatiu propice pentru procesele creative. Folositi culorile, sunetele, mirosurile, materialele textile ce va stimuleaza imaginatia, obiecte semnificative pentru voi, care va inspira.

Faceti ceva traznit, ceva ce ati dorit mereu sa faceti, dar v-ati abtinut pentru ca v-ati temut de ceea ce vor spune ceilalti.

Procesele creative sunt ciclice, asa ca, daca sunt perioade in care vi se pare ca nu se intampla nimic, nu va descurajati.

Desigur, este mult mai usor sa ne respectam rutina decat sa ne avantam spre necunoscut. Este nevoie de curaj si perseverenta pentru a alege o cale mai putin batuta, dar si satisfactiile sunt mai mari in acest ultim caz. Mai ales ca nu este vorba de ceva complet nou, fiecare a trecut prin asa ceva, poate nu in mod constient. Toti suntem creativi, dar nu ne folosim suficient resursele.

Ne putem schimba putin chiar si prin felul in care formulam frecvent raspunsuri sau intrebari. Putem inlocui formularile obisnuite cu altele noi:
'nu stiu' cu 'voi afla'
'eu nu fac asta' cu 'voi incerca'
'sunt mai bun decat multi altii' cu 'sunt bun, dar nu pe cat as putea fi'
'asa face toata lumea' cu 'trebuie sa existe o metoda mai buna'
'este posibil, dar va fi greu' cu 'este greu, dar nu imposibil'

De ce nu suntem perseverenti si cum am putea fi?

In cadrul cercetarilor realizate cu persoane inalt creatoare din cele mai diferite domenii ale sriintei, culturii, tehnicii, proiectarii, productiei nemijlocite de bunuri, invatamant, s-a constatat ca in varful ierarhiei atitudinilor creative se situeaza perseverenta.

E. Raudsepp a descoperit 'simptomele' care pun in evidenta slabiciunea perseverentei. Prezentam mai jos o lista cu aceste 'simptome', rugandu-va sa le cititi cu multa atentie pentru a va da seama ce va lipseste pentru a fi perseverenti:

1. Incapacitatea de a descoperi si a formula clar ceea ce iti doresti.

2. Amanarea realizarii unui lucru, cu sau fara motiv (de obicei sustinuta de o minunata colectie de scuze).

3. Lipsa dorintei de a capata informatii precise.

4. Nehotararea, insotita de obiceiul de a pasa mingea in alt teren, in loc ca problemele sa fie infruntate in mod ferm.

5. Obiceiul de a se baza pe scuze, in locul formularii unor planuri adecvate rezolvarii problemelor.

6. Multumirea de sine. Aproape ca nu exista remediu pentru aceasta boala.

7. Indiferenta, reflectata de obicei in usurinta de a face compromisuri, in loc sa infrunte problemele.

8. Dorinte slabe, datorate unei motivatii neadecvate pentru activitate.

Obiceiul de a fi invinuite alte persoane pentru esecurile personale.

10. Dorinta puternica, chiar nerabdarea de a renunta de la prima infrangere.

11. Lipsa unor planuri scrise si a discutarii lor cu cei capabili sa le analizeze.

12. Obiceiul de a nu lucra cu idei si de a rata ocaziile, atunci cand ele apar.

13. Cautarea 'scurtaturilor' pentru a ajunge la tinta si incapacitatea de a depune un efort sustinut.

14. Frica de a fi criticat, frica de ceea ce gandesc altii sau de ce vor gandi altii despre tine (foarte bine 'ascunsa' in subconstient).