Grupurile sociale

Grupurile sociale

1. Definirea grupurilor sociale

Dupa J. Bachler[1], grupul este modalitatea socialului care poate fi inteleasa cel mai usor. Un grup este o unitate de activitati compusa din subunitati. Cuplul este cel mai mic grup posibil, iar umanitatea cel mai mare - daca ar reusi sa se uneasca intr-o 'unitate de actiune' cum ar fi 'rezolvarea problemelor poluarii'.

Retinem si urmatoarele elemente definitionale:

un numar de oameni care au in comun anumite modele organizate de interactiune recurenta;

interactiunile sint consecinta unui set de statusuri si roluri sociale;

caracterul de durata a interactiunilor;

existenta unor modele formale si/ informale de organizare a relatiilor dintre membri;

existenta unei constiinte active, difuze sau fantasmatice[2] a acestei interactiuni comune;

un grup nu e nici juxtapunerea, nici simplul contact al indivizilor; pentru ca un grup sa existe trebuie sa existe o relatie de interdependenta, schimburi si interactiuni, o viata afectiva comuna;

exista obiective comune - chiar daca 'existenta grupala' nu e constientizata de toti si nu a capatat o organizare si o consacrare oficiala;

grupul dezvolta norme, valori, mituri si exercita asupra membrilor sai 'presiuni de grup'.

forme de 'grupare umana' care nu constituie grupuri in acceptia de mai sus:

- simple aglomerari umane: cumparatorii dintr-un magazin, publicul mass-media.

Primele sint o simpla proximitate spatiala, publicul mediatic este doar o multime a carei atentie este captata de un ansamblu de semnificatii uniformizate.

- publicul unei conferinte, expozitii - nu exista interactiune recurenta (repetitiva)

- ruparile statistice (sau 'grupuri nominale')- sint alcatuite de cercetatori, in scopuri de clasificare si analiza; se pleaca de la observarea unor trasaturi de similitudine: grupuri dupa nivel de instructie, venit, grupuri de varsta.

- categorii sociale si profesionale - au totusi o mai mare relevanta de grup. In anumite conditii ele pot deveni grupuri sociale.

2. Directii de cercetare a grupurilor si tipologii

Comparativismul istoric - studiaza formele si tipurile de grupuri umane pe fondul constatarii unei mari diversitati socio-istorice a gruparii oamenilor, de la multimi si mase pana la forme de comunitati etno-culturale si clase sociale. O problema cheie pentru aceste studii este aceea a trecerii in plan istoric de la grupurile primitive la cele din societatea moderna diferentiata (vezi textul care exemplifica o perspectiva macrostructurala).

Definirea grupurilor pe baza atributele sociale:

- degajarea elementelor constitutive ale interactiunii indivizilor in grup

- identificarea legaturilor esentiale dintre elementele interactiunii de grup

Aceasta directie a construit concepte ca: grup formal/informal; grup de apartenenta; referinta de grup; grupuri primare / secundare.

a) grupuri formale:

grupuri constituite pentru realizarea unor obiective cu caracter institutional

structura si relatiile dintre membri sint reglementate normativ

structura lor este oficializata si relativ transparenta fiind determinata de specificul activitatii grupului

conduitele membrilor grupului sint riguros determinate si obligatorii

liderii (liderul) grupului sint desemnati potrivit unor reglementari oficiale

incalcarile normelor de conduita atrag sanctiuni stabilite oficial

nu este exclusa existenta unor relatii interpersonale (vezi 'Organizatiile')

b) grupuri informale:

apar in mod spontan, fie in cadrul grupurilor formale, fie independent de un anumit grup formal, reunind membrii din mai multe grupuri formale

sint grupuri mici si foarte mici

nu includ institutii stabilite oficial

relatiile interumane se bazeaza pe afinitati si contacte personale

liderii sint desemnati, dar cel mai adesea sint recunoscuti spontan

caracterul informal nu inseamna neorganizare, ci o organizare (foarte eficienta uneori), dar nu institutionalizata, de exemplu bandele si gang-urile.

grupurile informale persistente si bine organizate exercita o functie de control a performantelor unui grup formal. Ele devin adeseori un element de disolutie pentru grupul formal (pe masura ce se formeaza conflictele dintre grupurile informale si cele formale)

c) grupuri de apartenenta si grupuri de referinta (dupa R. K. Merton):

grupurile de apartenenta. Apartenenta la grupare prezinta forme diferite:

formala (reglementata oficial),

informala,

poate avea o determinare nativa (nationala, de casta),

poate fi rezultatul unei alegeri,

poate desemna identificarea deplina a individului la grup,

presupune participarea la activitatile grupului,

poate fi rezultatul unor decizii institutionale.

unele grupuri presupun o absorbire totala a individului, altele sint mai tolerante.

grupul de referinta:

sunt grupuri ce ne servesc ca etalon atunci cind facem judecati de valoare.

nu le apartinem, dar devin etalon pentru cristalizarea atitudinilor si comportamentelor noastre

dupa Merton, acestea sint fie normative (stabilesc si ne ofera norme de comportament), fie comparative (ne furnizeaza repere pentru judecatile de valoare).

d) Grupurile de presiune: coalitii ocazionale sau permanente, indeosebi de interese, care se manifesta activ, urmarind sa impuna dorintele si obiectivele lor prin smulgerea unor scutiri sau privilegii din partea puterii politice. Actioneaza indeosebi in ce priveste deciziile guvernamentale sau cele ale forurilor legislative. Ca exemple tipice avem cercurile de afaceri, cercurile militare, societatile transnationale. Se deosebesc de partidele politice pentru ca nu sint instrumente de participare la cucerirea puterii si exercitarea ei in stat. Actioneaza din exterior asupra puterii, secret sau transparent. J. Baechler scrie: 'In termeni mai putin placuti, aceste eforturi echivaleaza intotdeauna cu incercarea de a trisa in mod legal' (op. cit. p. 71)!

e) grupurile primare (dupa H. Cooley - 'Scoala de la Chicago'):

- sint formate dintr-un numar mic de persoane care se cunosc reciproc, comunica in mod direct intre ei si se considera unul pe altul ca scopuri si nu ca mijloace. Apropierea strinsa dintre membri ('apropiere psihologica', 'caldura comunitara', 'noi', 'viata comuna') consista intr-o anumita fuziune a individualitatilor intr-un 'corp comun'. Fiecare membru comunica direct ('face-to-face') cu toti ceilalti. Sint 'primare' in mod special prin faptul ca sint fundamentale in formarea naturii sociale si a idealurilor individului.

- forme de grupuri primare: 1) familia; 2) grupul de joaca al copiilor; 3) grupul de vecinatate; 4) grupul de batrini (Cooley il defineste ca grup compensatoriu care ofera afectiune umana batranilor).

f) grupurile secundare: grupuri mari, contactele sociale sint impersonale, formale, segmentare si utilitare. Oamenii se trateaza unii pe altii ca mijloace si simpli indivizi ce indeplinesc un 'rol'. Aceste grupuri sint: a) segmentare - implica numai o parte din personalitatea membrilor; b) utilitare - intereseaza nu calitatile umane ale indivizilor ci eficienta in grup. Au, de regula, coeziune mai slaba. Sint constituite deliberat, reprezinta interese si nevoi specializate.

Termenii de primar si secundar se refera nu la importanta grupului pentru individ si societate, ci mai curand la tipul si calitatea relatiilor dintre membri. Grupul primar este apreciat pentru 'calitatea umana' a relatiilor dintre membri, pentru trairile afective. Grupul secundar e apreciat mai curand pentru eficienta in indeplinirea obiectivelor de grup. El e judecat dupa capacitatea lui de a atinge performante in activitate, adica, dupa tipologia actiunilor sociale realizata de Max Weber, au o orientare rationala ca finalitate.

Granita nu e rigida: performantele 'instrumentale' in grupurile secundare depind si de calitatea realtiilor inter-umane, iar satisfactiile in grupurile primare depind si de capacitata grupului de a atinge anumite performante practice. Vom descrie acest aspect in capitolul 'Organizatii'.

In general, comunitatile traditionale au atributele specifice grupurilor primare .

- Societata moderna, din contra, favorizeaza dezvoltarea grupurilor secundare, depreciaza oarecum grupurile primare.

Cercetari aprofundate asupra grupurilor mici (specificul psihologiei sociale):

- grupurile mici constituie obiecte imediat accesibile investigatiei,

- permit in mai mare masura organizarea de experimente

- sunt un cadru optim al observatiei co-participante

Scoala lui K. Lewin ('dinamica grupului'): cerceteaza procedeele care-i conduc pe actorii sociali la cunoasterea, recunoasterea si acceptarea anumitor norme de grup prin intelegerea situatiei in care interactioneaza, ceea ce poate avea doua efecte principale:

- diminuarea tensiunilor de grup

- maximizara efectelor de cooperare

Grupul se transforma astfel dintr-un obiect de observare intr-un soi de laborator ce permite actorilor sociali sa adopte regulile jocului.

Studiile supra comunitatilor (cuplu, familie, asezari rurale, urbane etc) si populatiilor

3. Efecte de grup (cercetare experimentala)

Studiul sociologic al grupurilor pune in lumina efectul de grup. Cele mai multe fenomene sociale sint efecte de grup. Acest efectul a fost atestat experimental mai ales prin cercetari asupra proceselor de influentare a schimbarii opiniilor, atitudinilor etc. Orientarile de opinii si atitudini constau in tendinta de aliniere a individului la grupul social. Un corolar al acestei tendinte este conformismul. Prezentam un interesant fenomen de aliniere 'la medie' pe care l-am putut constata in timpul unei cercetari privind comunicarea politica in Romania (1996)[5].

Interactiunea intre 'sociolgul anchetator' si 'subiectul chestionat' creeaza un spatiu public minimal in care microgrupul creat de cei doi are ca 'tema' de discutie manifestabilitatea opiniei altuia - in general, acest 'altul' schimba situatia de grup creata, ca si cum acesta ar fi avind o 'talie' de trei membri. Desi realitatea sa are doar consitenta unei fictiuni statistice, totusi persoanele chestionate isi regleaza raspunsurile ca si cum ar fi vorba de o alta persoana fata de care trebuie sa-si manifeste atitudinea. Iata doua cazuri care exemplifica acest paradox al perceptiei celuilalt. "EL ' e mai curand vinovat daca nu este in regula ceva (de exemplu ca nu 'gindeste cu capul propriu' si se ia dupa ceea ce se spune in 'sondajele masluite'):

(1) Alegatorii tin seama de rezultatele sondajelor

- Deloc = 15,4%

(2) Dar dv. personal

- Deloc = 40,1%

Iata si rezultatele dintr-o cercetare realizata in Franta in 1997, pentru cei care - dupa ce au declarat ca au cunoscut ultimele sondaje (53%) - se exprima asupra modului in care au atasat 'informatia sondajera" in mecanismul cognitiv implicat in decizia votului final:

- Au tinut mult seama de rezultatele sondajelor 4 9

- Da, un pic .5

- La modul adevarat? Nu ..16 89

- O, nu! Deloc!..73

- Nu se pronunta..2

In situatii non-experimentale subiectii dezvolta strategii pragmatice - cele care sint eficace in cea mai mare parte a situatiilor reale de judecata (cum este cazul 'efectului de recenta'). Mai multe cercetari au aratat, de exemplu, ca atunci cind doua elemente de informatie cu implicatii contradictorii sint prezentate sub forma unei conversatii (naturale), cea mai mare parte a subiectiilor considera ca a doua informatie este cea mai importanta. Efectul de recenta se diminueaza daca subiectilor li se spune, intr-un fel sau altul, ca ordinea de prezentare a doua tipuri de informatie este determinata aleatoriu.

Intr-o situatie experimentala, cum este aceea a unui sondaj de opinie, subiectii lanseaza ipoteze experimentale cu privire la cererea anchetatorului. Intr-un sondaj obisnuit indicii care furnizeaza o astfel de ipoteza ar putea sa-i faca pe subiectii studiului sa-si zica lucruri de genul: 'Vrea sa se afle ce, ca si cum oamenii vorbesc si gindesc despre cutare chestiune'. Adica, in functie de gradul de rafinare a teoriei sociologice naive pe care subiectul o are, faptul 'ca oamenii au opinii'. Iar atunci "sondeurului" i se furnizeaza opiniica sa nu plece cu mina goala.

Cu alte cuvinte, subiectii utilizeaza informatiile din chestionar si cele contextuale (data sondajului, infatisarea anchetatorului etc.) pentru: 1. a-si crea impresia ca este informat cu privire la scopul diagnosticului de pus in urma aplicarii chestionarului; 2. a-si conforta sentimentul ca este pus intr-o situatie de a judeca ceva (ca, virtual, relatia dintre opiniile sale tipice si atributele sale sociale poate fi considerata a fi 'semnificativa'). Se atribuie astfel, oricarui chestionar (situatie experimentala) ceea ce Hilton si Fein numesc diagnosticitate tipica.

La intrebarea: 'Cite persoane considerati ca ca sint intrebate intr-un sondaj' s-a raspuns:

Intr-un experiment efectuat cu grupuri restrinse de studenti am pastrat o scala cu acelasi numar de trepte, dar care incepea cu 500 si avea ca ultima posibilitate de raspuns 'peste 10 000'. In aceasta noua situatie a crescut numarul subiectilor care au optat pentru varianta '5 000 persoane'.

Studii facute in aceasta privinta de alti cercetatori ajung la concluzii asemanatoare: subiectii construiesc raspunsuri tinind cont de informatiile retinute mai ales via 'scala de raspunsuri'. Estimarile in legatura cu ceea ce trebuie sa constituie un raspuns rezonabil utilizeaza doua elemente: cunoasterea efectiva a propriului comportement si optiunile de raspuns propuse. Diagnosticitatea, in cazul experimentului lui Schwarz referitor la o scala privind 'consumul televizual', pare a se fi stabilit prin reflectii de genul: 'Cite ore ma uit eu la TV? Mmhh Nu mult fata de altii Mmhh un pic mai putin ca media Daca scala lor merge de la pana la, asta-i fara indoiala pentru ca cea mai mare poate a oamenilor se situeaza cam la mijloc deci eu sint cam pe aici, un pic sub. Da cam asta mi se potriveste, imi pare.'

Totus, scala utilizata nu este doar un joc in jurul unui referential unic. Ea poate modifica chiar sensul intrebarii puse, cu alte cuvinte referentialul vizat. Astfel, in primul experiment 'caracteristica cererii experimentale' a avut ca 'efect de teorie' o anume figura a diagnosticitatii: 'Aici se vrea a se sti daca oamenii au cunostinte, daca au opinii'. Aceasta pare a fi concentrat raspunsurile la mijloc, aici fiind perceput 'locul' in care s-ar gasi raspunsul rational. In a doua situatie, subiectii par a fi activat mai curind ceva din memoria simbolica, mai precis un sondaj-bomba 'pe 5 000 de persoane' prezentat cu mare tam-tam la Antena 1 si cumva sustinut (in sensul accentuarii importantei 'opiniei pe viu') prin prezentarea 'à la mèteo' a unei adevarate ploi de sondaje ('pe PROTV' si la unele posturi de radio private unde, in maniera meteorologica, se arata cum cite un viteaz sireap venea din urma sau nu mai putea fi ajuns ' intrucat asa indica 'legea sondajelor'!). Diagnosticitatea pare astfel a se fi format prin figura unei 'cauze': 'Sa se termine odata cu sondajele astea facute cu smecherii sociologice Sa vedem ce-i cu ele Cine le face Sa se intrebe cat mai multi oameni.' .