Conflictele intragrupale

Studiile psihosociologice asupra conflictului intra si intergrupal din ultimele decenii au pus in evidenta nu numai inevitabilitatea acestuia ("conflictul este o prezenta permanenta a vietii cotidiene" - Alan Tidwell, 1998, p. 187), ci si rolul acestuia in influentarea si schimbarea indivizilor si a grupurilor sociale ("conflictul intre spirite diferite este absolut necesar pentru a produce inovatii, pentru a genera schimbare" - Adrian Neculau, 1998, p. 56). Personalitati consacrate in psihosociologia conflictului si a rezolvarii acestuia (vezi M. Deutsch, A. Tidwell, C. Bambridge, G. Mugni, W. Doise s.a.) au evidentiat faptul ca in orice grup social multiplicarea sarcinilor, cat si diversitatea si eterogenitatea nivelurilor de influenta sunt surse autentice ale elaborarii conflictului si ale schimbarii. Divergentele intre indivizi, intre opiniile si modelele normative la care adera, genereaza intotdeauna stari de conflict care au drept consecinta o modificare, o schimbare a ceva la nivelul indivizilor sau a grupului. Evidentiind faptul ca un conflict poate fi nu numai distructiv, ci si constructiv, Morton Deutsch (1998, p. 165) arata ca acestuia i s-a atribuit o reputatie proasta prin asocierea sa cu psihopatologia, cu tulburarile sociale si cu razboiul. Ori, conflictul este "chintesenta schimbarii personale sau sociale, modul in care se pot clarifica probleme si se pot gasi solutii" (Morton Deutsch, 1998, p. 165). De aceea, problema stiintifica sau sociala nu este cum sa eliminam sau sa prevenim conflictul, ci, mai ales, cum sa gasim modalitatile practice de a controla mai eficient conflictul.

Analizand conditiile ce trebuie indeplinite pentru un control eficient al conflictului, Alan Tidwell (1998, p. 188) considera ca notiunea de "controlul conflictului" are o sfera larga de comportamente care include atat "managementul conflictului", cat si "rezolvarea conflictului". Astfel, daca managementul conflictului vizeaza "modul in care sunt controlate dezacordurile privind optiunile si preferintele ce rezulta din interactiunile dintre parti ce au interese si scopuri comune si care se deosebesc numai prin mijloacele de a le atinge", rezolvarea conflictului inseamna ca "() toate partile implicate ajung in mod liber la un acord, dupa ce au redefinit si reperceput relatiile dintre ele" (Alan Tidwell, 1998, p. 188). In acelasi sens se poate aprecia ca, daca in cazul managementului unui conflict, aspectele negative ale acestuia sunt doar atenuate, in rezolvarea conflictului se urmareste eliminarea totala a aspectelor negative, distructive ale sale. O autentica rezolvare a conflictului este insa foarte rar intalnita si ca atare situatiile cu care ne confruntam in viata cotidiana tin de diferitele aspecte ale managementului conflictelor. Cu toate acestea, majoritatea studiilor de psihosociologie care analizeaza conflictele intra si intergrupale se orienteaza spre identificarea diferitelor strategii si tactici de solutionare a acestora. Analizand acest aspect, M. Deutsch, unul dintre cei mai cunoscuti teoreticieni ai domeniului, afirma faptul ca in ultimii aproximativ 25 de ani, cercetarea psihologiei sociale asupra conflictului a pus accentul indeosebi pe cinci intrebari majore:

Ø      ce conditii dau nastere la un proces constructiv sau distructiv de solutionare a conflictului?

Ø      ce circumstante, strategii si tactici fac ca una din parti sa reuseasca mai bine decat cealalta intr-o situatie de conflict?

Ø      ce determina natura acordului dintre partile aflate in conflict, in situatia in care ele ajung sa incheie un acord?

Ø      cum pot fi folositi tertii sa impiedice conflictele sa devina distructive sau cum pot fi ajutati negociatorii inversunati si aflati in impas sa avanseze spre o solutionare mai constructiva a conflictelor lor?

Ø      cum pot fi educati oamenii sa isi solutioneze conflictele in mod mai constructiv?

Raspunsurile la aceste intrebari au fost, desigur, variate, dar M. Deutsch considera ca ele pot fi sintetizate astfel:

Ø      daca partile implicate intr-o situatie de conflict ar avea o orientare cooperanta mai degraba decat una competitiva una fata de cealalta, ar avea mai multe sanse sa se angajeze intr-un proces constructiv de solutionare a conflictului;

Ø      tertii (mediatorii, conciliatorii, consultantii de proces, terapeutii, consilierii etc.) care sunt solicitati sa ofere asistenta intr-un conflict incearca, prin modalitati diferite, sa produca o orientare spre cooperare in solutionarea problemelor conflictului creand conditiile necesare pentru aceasta. Actiunea lor va fi mai eficienta atunci cand dispun cel putin de urmatoarele tipuri de abilitati:

a)      de a stabili, cu fiecare din partile aflate in conflict, o relatie eficienta de lucru, astfel incat acestea sa comunice liber cu mediatorul, sa aiba incredere in acesta si sa reactioneze cu simpatie la sugestiile sale privind procesul de negociere;

b)      de a crea o atitudine de cooperare la partile aflate in conflict;

c)      de a dezvolta un proces creativ de grup care sa faciliteze adoptarea deciziilor in grup;

d)      de a dispune si a utiliza in actul de negociere a unor informatii diverse, axate pe problemele in jurul carora se centreaza conflictul, in vederea gasirii celor mai realiste solutii;

Ø      oamenii pot fi educati sa isi dirijeze conflictele mai constructiv si de aceea literatura psihosociologica a ultimelor decenii a cunoscut o adevarata explozie in ceea ce priveste fundamentarea unor programe de instruire in rezolvarea conflictelor (in domeniul familial, scolar, economic etc.). Indiferent insa de domeniul in care aceste programe sunt aplicate, ele contin cel putin urmatoarele "solicitari" comune adresate celor care doresc sa invete modul in care pot rezolva constructiv conflictele in care sunt implicati:

a)      cercetati interesele dvs. si pe ale celuilalt pentru a identifica interesele comune si compatibile;

b)      definiti interesele conflictuale ale dvs. si ale celuilalt, ca pe o problema reciproca ce trebuie rezolvata prin cooperare;

c)      cand comunicati cu celalalt, ascultati cu atentie si vorbiti astfel incat sa fiti inteles;

d)      fiti atent la tendintele naturale ale dvs. si ale celuilalt catre subiectivitate, perceptii si judecati gresite, gandire stereotipa, care apar de obicei in conflictul acut;

e)      sa va cunoasteti pe dvs. si reactiile dvs. tipice la diferite situatii conflictuale;

f)        pe tot parcursul conflictului trebuie sa ramanem o persoana morala.

Se intelege insa ca, simpla constientizare a acestor cerinte necesare pentru rezolvarea constructiva a diferitelor conflicte ce pot lua nastere intre membrii unui grup nu este suficienta. Elaborarea si aplicarea acestor programe de instruire in rezolvarea conflictelor, mai ales in mediul scolar, acolo unde sunt formati viitorii membri activi ai societatii civile, este astazi apreciata ca fiind o necesitate obiectiva si de maxima actualitate. Numeroase tari (vezi Carmel Bambridge, 1998, p. 195 care relateaza experienta australiana in acest domeniu) au introdus cursuri in toate ciclurile de invatamant, incepand cu invatamantul primar (tinute de specialisti sau de profesorul - institutorul clasei). Rezolvarea conflictelor (RC) a patruns ca disciplina, respectiv educatie (atat a elevilor, dar si a cadrelor didactice, viitori formatori in RC), cat si ca servicii oferite celor implicati in procesul instructiv-educativ (A. Neculau, 1998, p. 12). Acest gen de servicii, oferite de organizatii specializate pe RC sunt foarte variate:

Ø      servicii alternative de mediere, consiliere;

Ø      cursuri pentru cei care lucreaza in domeniul drepturilor umane si al pacii, in situatii de instabilitate;

Ø      facilitarea sedintelor de rezolvare a conflictelor din cadrul unor echipe de lucru, a unor organizatii;

Ø      asistenta formatorilor incepatori ai RC;

Ø      programe pentru profesori/educatori etc.;

Ø      medierea la locul de munca si la scoala, consilierea familiala, arbitrajul comercial s.a.

In acelasi sens se considera ca scoala, ca institutie formativa, trebuie sa se schimbe radical daca se doreste ca elevii sa fie astfel educati incat ei sa fie unul pentru celalalt si nu unul impotriva celuilalt, sa isi dezvolte abilitatea de a solutiona conflictele in mod constructiv si nu distructiv. Pentru aceasta, multe dintre studiile de psihosociologie care trateaza problematica solutionarii conflictelor care iau nastere in grupul scolar pun accentul pe invatarea prin cooperare si pe folosirea constructiva a controversei in cadrul predarii diferitelor discipline de invatamant. Prin intermediul acestora, elevii isi vor forma abilitatea de a intelege perspectiva celuilalt atat din punct de vedere emotional, cat si cognitiv si vor capata un mai mare respect de sine si constiinta ca sunt apreciati de catre colegii lor. Profesorii, la randul lor:

vor monitoriza activitatile din cadrul grupurilor de lucru ale elevilor, pentru a le imbunatati abilitatile de cooperare;

vor experimenta aplicarea unor metode eficiente de alcatuire a grupurilor de elevi si de structurare a obiectivelor de invatare prin cooperare;

vor cauta noi cai de integrare a invatarii prin cooperare in activitatile de invatare competitiva si individualista.

Desigur, apelul la acest gen nou de comportamente in actul predarii-invatarii nu este intotdeauna facil, mai cu seama in conditiile in care mentalitatea multora (elevi, profesori, parinti) exista inca o serie de mituri cu privire la invatarea prin cooperare (M. Deutsch, 1998, p. 227):

Ø  invatarea prin cooperare nu pregateste elevii pentru lumea adulta, care este foarte competitiva;

Ø  elevii buni sunt dezavantajati atunci cand lucreaza in grupuri eterogene de invatare prin cooperare;

Ø  notarea nu se face corect in cadrul invatarii prin cooperare;

Ø  elevii buni fac toata treaba, iar elevii slabi (lenesi) capata totul gratis (vezi fenomenul de "lenevire sociala" - social loafing - in lucrarea lui Petru Ilut "Valori, atitudini si comportamente sociale", Editura Polirom, 2004, p. 148).

Invatarea prin cooperare si deci, utilizarea controversei constructive in rezolvarea de probleme porneste asadar de la un postulat asupra caruia nu mai exista divergente de opinii: conflictul reprezinta o sursa de schimbare, el previne stagnarea si stimuleaza interesul si curiozitatea, deblocheaza capacitati decizionale si rezolutive de nebanuit la nivelul intregului grup social.

Aplicatii si teme pentru reflectie

1. Analizati comparativ semnificatia si continutul de "managementul conflictului" si "rezolvarea conflictului".
2. Enumerati cel putin trei argumente in sprijinul caracterului inevitabil al conflictului intragrupal.
3. Analizati implicatiile conflictului socio-cognitiv la nivelul grupului de munca.
4. Elaborati un eseu de minim 50 de randuri pornind de la urmatoarele afirmatii:

"Infrunta conflictul, nu il evita";

"Defineste interesele conflictuale ale tale si ale celuilalt, ca pe o problema reciproca ce trebuie rezolvata prin cooperare".

5. Analizati si comentati posibilitatea utilizarii tehnicilor de comunicare ca tehnici de control al conflictelor intragrupale.
6. Identificati si analizati principalele abilitati necesare tertilor (mediatorilor, conciliatorilor, consultantilor, terapeutilor etc.) care sunt chemati sa ofere asistenta pentru solutionarea constructiva a unui conflict intragrupal (vezi Ana Stoica-Constantin, A. Neculau, 1998, p. 176).