Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Psihologie


Index » educatie » Psihologie
Tipologia handicapului mintal


Tipologia handicapului mintal




Tipologia handicapului mintal

Putem imparti tipurile de handicap mintal, in functie de IQ (CI - coeficient de inteligenta) in:

-   intelect de limita sau liminar, cu un IQ care variaza intre 80 -90 si marcheaza granita dintre normalitate si handicap;



-   debilitatea mintala (handicap mintal usor sau deficienta mintala moderata, de gradul I.), cu un IQ intre 50 - 70/80;

-   handicapul mintal sever (deficienta mintala de gradul al II-lea, sau imbecilitatea), cu un IQ intre 20 - 50;

-   handicapul mintal profund (deficienta mintala de gradul al III-lea sau idiotia), cu un IQ sub 20.

a. Deficienta mintala moderata (de gradul I) - debilitatea mintala

Este cea mai frecventa forma de handicap mintal, fiind intalnita si sub titulatura de debilitate intelectuala sau intarziere mintala usoara (OMS, DSM IV). E. Seguin este cel care a introdus acest termen pentru a-1 deosebi de idiot si de fenomenul de dementa. Termenul insa nu are acelasi continut in toate tarile. Astfel, dupa E. Dupre, debilitatea mintala include toate formele de arieratie mintala: idiotie, imbecilitate, debilitate mintala. in Germania, termenul este echivalent cu insuficienta mintala (varsta mintala de 8 - 12 ani).

Debilitatea mintala este definita diferit; unii autori bazandu-se in definitie pe deficitul intelectual (deficit de baza), altii pe deficitul psihosocial (care poate sau nu sa fie implicat in deficitul de baza), iar alti autori presupun ca deficitul de baza si organizarea psihologica a debilului sunt consecintele unei dezordini relationale precoce.

Proba scolara ramane pana-n zilele noastre un criteriu de selectie si triere pentru invatamantul special a subiectilor (copiilor) suspectati de deficienta mintala.

Putem conchide (C. Paunescu, I. Musu, 1997) ca debilii mintal formeaza grupa de deficienta mintala usoara, cu un coeficient de inteligenta intre 50 ~ 70/80, recuperabili pe plan scolar, profesional, social, educabili, perfectibili, adaptabili pe planul instructiei, educatiei si exigentelor societatii.


Debilul mintal se caracterizeaza printr-o insuficienta a dezvoltarii intelectuale, care-i lasa posibilitatea sa ajunga la autonomie sociala, fara a-si putea asuma total responsabilitatea faptelor sale, intrucat este incapabil sa prevada implicatiile (consecintele) actiunilor sale.

Trasaturi definitorii pentru debilitate sunt: inadaptarea sociala, lipsa de discernamant (distinctie intre bine si rau), naivitatea, influenta-bilitatea (sunt usor de angrenat in acte ilegale), lipsa (sau diminuarea) motivatiei de a avea grija de propria persoana. Debilului mintal ii sunt afectate operatiile gandirii (maximum de performanta fiind reprezentat de stadiul operatiilor concrete in dezvoltarea intelectului). Debilii mintal sunt greu de depistat, intrucat pot avea un comportament docil, pot manifesta o memorie excelenta (in speta mecanica), o fluenta verbala buna, sau pot trece neobservati, fiind stersi in comportament, timizi.

Cu un slab activism in fata sarcinilor pe care le are de rezolvat si cu o motivatie deficitara, cu superficialitate in emiterea judecatilor de valoare, infantilism in planul afectivitatii si instabilitate relationala, debilul mintal se caracterizeaza si printr-un deficit de atentie, printr-o saracie a reprezentarilor si lipsa de detalii. Gandirea presupune inertie in rezolvarea de probleme (acestea neputand fi rezolvate pe cai originale, noi), iar memoria se dovedeste fundamental mecanica, existand serioase deficiente pe linia inregistrarii logice a informatiilor si a sesizarii cauzalitatii fenomenelor.

Totusi, debilii mintal ajung sa-si insuseasca deprinderile de scris-citit, de calcul aritmetic, de operare elementara in plan mintal, fara insa sa atinga nivelul gandirii formale. Ei pot achizitiona unele cunostinte in activitate si in viata sociala, dar, pe ansamblu, nivelul dezvoltarii psihice si al adaptarii lor ramane limitat.

insa trebuie bine inteles faptul ca dezvoltarea mintala maxima la care poate ajunge un debil mintal nu este echivalenta cu aceeasi varsta mintala a unui copil normal (de ex., un debil cu varsta mintala de 10 ani este diferit de un copil normal de 10 ani chiar daca ei au un nivel mintal identic).

Se poate intampla, de asemenea, ca debilii mintal de acelasi pivei intelectual (stabilit pe baza IQ) sa aiba o dezvoltare scolara, profesionala si sociala diferite, capacitatea de adaptare la conditiile de viata si de munca ale acestora depinzand de experienta lor in primii ani de viata, de


tratamentul administrat, de atitudinea familiei, a scolii, de esecurile din primii ani din viata.

Debilitatea mintala se poate prezenta sub mai multe forme in functie de mai multe criterii luate in clasificare. Astfel, dupa:

.   gradul gravitatii insuficientei mintale - distingem debilitatea mintala: profunda, severa, mijlocie, lejera (criteriu ce include in debilitatea mintala si celelalte forme ale deficientei mintale);

.   mecanismele de producere - diferentiem: debilitate patologica si debilitate normala;





.   factori cauzali s-au evidentiat: debilitatea exogena (dobandita) si debilitatea endogena (innascuta). (A. A. Strauss si N. Werner);

.   criteriul determinarii in timp - avem: debilitate primara si secundara.

Debilitatea usoara se caracterizeaza printr-un IQ intre 50-85. Copiii cu aceasta forma de debilitate sunt educabili, facand fata exigentelor scolare obisnuite pana la varsta de 10 ani. Ei se impart in doua categorii: unii la care exista o reala debilitate si altii la care debilitatea este usoara, functionala (cauza fiind subnutritia) sau culturala (intarzierea fiind in planul achizitionarii informatiilor si posibil de depasit). Debilii mintal usor sunt sugestionabili, putand fi repede recrutati in grupuri delincvente, dar putand ajunge si buni executanti in profesii nu foarte complicate, cu caracter accentuat repetitiv.

Debilitatea moderata se exprima printr-un IQ de 35 - 50 si un nivel mintal de 5 - 7 ani la varsta adulta. Depistarea copiilor cu aceasta forma de deficienta mintala se face usor, intrucat ei invata sa vorbeasca foarte greu, stabilesc cu dificultate relatii sociale, sunt dependenti de o persoana din anturaj, au anumite anormalitati fizice care afecteaza coordonarea miscarilor sau comportamentul.

Debilitatea severa cu un IQ intre 20-35 nu depaseste nivelul intelectual de 3 - 5 ani. Un astfel de copil invata sa vorbeasca la un nivel foarte simplu, are defecte fizice si este foarte dependent de prezenta cuiva din anturajul sau.

Debilitatea profunda presupune un IQ sub 20 si este cea mai dramatica forma de deficienta mintala, nedand posibilitatea nici macar invatarii de miscari simple si necesitand o supraveghere si o ingrijire permanente din partea celorlalti.


O alta clasificare a debilitatii presupune impartirea ei in exogena si endogena. Debilitatea endogena include acele debilitati considerate "normale'- innascute, in timp ce debilitatea exogena se refera (dupa A. A. Strauss) la acei copii care au suferit inainte sau in timpul nasterii de o infectie a sistemului nervos central cu consecinte negative in plan perceptiv, conceptual si comportamental. Asemenea debili mintal sunt caracterizati prin hiperactivitate, instabilitate a dispozitiei, anxietate, labilitate, agresivitate, la care E. Doll adauga dificultati de limbaj, deficit vizual, de auz, lateralitate de ritm.

Formele de debilitate mintala primara si secundara au la baza criteriul aparitiei in timp. Astfel, debilitatea primara include toate cazurile care au drept cauza o transmisie familiala, in timp ce forma secundara inscrie acele cazuri determinate de anomalii de dezvoltare sau de accidente si boli.

Alaturi de aceste forme de debilitate mintala, din punct de vedere clinic se pot distinge doua forme mari: debilul armonic, la care insuficienta intelectuala este primordiala si debilul dizarmonic, la care tulburarile intelectuale sunt asociate cu cele afective.

Debilul armonic (Th. Simon, G. Vermeylen) - sinonim cu "debilul ponderat' sau "utilizabil' sau "simplu pasiv' - marcheaza cazurile la care deficitul intelectual constituie elementul fundamental. Acest deficit este posibil de compensat datorita calitatilor afective, docilitatii, pasivitatii, adaptabilitatii, fiind posibila educarea.

Debilul dizarmonic - sau "debilul complet' - se caracterizeaza prin preponderenta tulburarilor de comportament si a celor afective la care se pot adauga si tulburari in plan psihomotor. Exista, dupa Simon si G. Vermeylen, mai multe forme de manifestare a debilitatii dizarmonice: debil instabil, excitat, emotiv si hipermotor, prostul, apaticul, debilul epileptoid, pervertit sau pervers, fiecare forma avand anumite trasaturi specifice. Astfel, de exemplu, debilul dizarmonic instabil se caracterizeaza prin incapacitatea de concentrare, agitatie, incoerenta, inconstienta etc, in timp ce debilul dizarmonic emotiv se evidentiaza printr-o instabilitate afectiva mai pronuntata, dar un nivel intelectual superior primilor.

Prostul - "debilitatea mintala camuflata' - se caracterizeaza printr-o buna capacitate mnezica, o aparenta usurinta verbala, sugestibilitate, manierism, randament scolar mediocru, in timp ce lenesul


(alt tip de debilitate dizarmonica) manifesta indolenta, lipsa de dinamism, incapacitate decizionala (lenea fiind din nastere sau ocazionala).

b. Deficienta mintala severa (de gradul II) - imbecilitatea

Imbecilitatea este cea de-a doua forma de deficienta mintala, situata intre nivelul deficientei profunde si cel al debilitatii mintale, reprezentand un procent de 18 - 20% din totalul deficientilor mintal. Imbecilitatea, stare mintala deficitara ireversibila, consta in incapacitatea de a utiliza si intelege limbajul scris-citit (fiara ca acest lucru sa fie consecinta unei tulburari vizuale, auditive, sau motrice etc.) si de a avea grija depropria-i intretinere.




In urma unor influente medico-pedagogice, imbecilii pot totusi sa ajunga sa citeasca si sa scrie, dar o fac la nivelul silabelor si al cuvintelor. Imbecilul, capabil sa achizitioneze un volum minim de cunostinte, insuficiente insa pentru o scolarizare corespunzatoare si pentru realizarea independenta a unei activitati, este instruibil pana la un punct. De asemenea, el este in stare de unele calcule elementare, fara a putea insa achizitiona conceptul de numar si a-si forma o reprezentare clara despre numere si componenta lor.

Coeficientul de inteligenta asociat acestei forme de deficienta variaza la diferiti autori intre 20 - 55/60, in timp ce varsta mintala atinsa de un imbecil se situeaza in intervalul 3-7 ani.

Din punctul de vedere al capacitatii, imbecilul este o persoana incapabila de a se intretine singura, dar cu o capacitate normala de autoprotectie, neflind necesara o asistenta permanenta. Este capabil sa se apere impotriva pericolelor obisnuite (apa, foc, dificultati stradale). Aceasta capacitate a imbecilului (de autoprotectie) il deosebeste, de fapt, de idiot.

Ritmul sau de dezvoltare fizica si psihica nu-i permite decat o adaptare sociala relativa, imbecilul fiind capabil de adaptabilitate la activitati simple, rutiniere, in conditii de plasare in institutii de asistenta si protectie psihopedagogica de tip camine-scoala. Viitorul social al acestui deficient mintal depinde, in mare masura, de mediul de viata si de afectivitate. Imbecilul stabil se va putea incadra intr-o disciplina sociala elementara, iar daca vorbim de imbecilul cu manifestari psihopatice, acesta va fi institutionalizat.


Sintetic, putem spune ca imbecilii formeaza acea grupa de deficienti mintal cu un IQ de 30-50, recuperabili din punct de vedere profesional si social, educabili si perfectibili, adaptabili la procesul de instructie, educatie, cu un anumit grad de relativitate insa, integrabili in comunitate in conditii protejate.

Exista mai multe forme clinice de imbecilitate, clasificate in functie de diferite criterii.

Dupa gradul de deficit, E. Seguin imparte imbecilitatea in: superioara (debilitate profunda) si inferioara, iar E.A. DoU afirma existenta a trei grade de imbecilitate: inferior, mijlociu si superior.

Dupa comportament, A.F. Tredgold sustine o clasificare de tip binar: imbecil stabil (apatic) - linistit, fara agresivitate manifestata, inofensiv, cu o afectiune preponderent paterna si imbecil instabil (excitat) - agresiv, agitat, incapabil de a sta locului, vorbind fara intrerupere.

in functie de afectivitate, activitate voluntara si particularitatile neurodinamicii, S.M. Pevzner gaseste doua grupe de imbecili: a nepasatorilor, inhibatilor, somnolentilor, apaticilor, indiferentilor si a doua, formata din cei dezinhibati, nelinistiti, excitabili, agresivi.

Exista si forme clinice aparte de imbecibilitate avand la baza o etiologie necunoscuta: arieratia autistica (deficit intelectual pronuntat, absenta comunicarii cu posibilitati de educare reduse, capabil doar de automatisme si de comportamente conditionate), imbecilii prodigiosi (caracterizati printr-o dizarmonie de dezvoltare intelectuala si prezenta unei hipermnezii mecanice fantastice).

c. Deficienta mintala profunda (de gradul al III-lea) - idiotia

Idiotia reprezinta forma cea mai grava, mai dramatica de deficienta mintala, previzibila din copilarie, din fericire rar intalnita (5% din totalul deficientilor mintal).

Contemporan, idiotia se defineste dupa criteriul capacitatii de autoprotectie, adica al capacitatii de a raspunde de propria securitate in viata de toate zilele, fiind incadrata in grupa deficientelor mintale cu importante tulburari organo-vegetative, senzorio-motrice si instinctive. Idiotul nu este decat o persoana cu deficit mintal, incapabil sa vegheze asupra propriei sale sigurante in viata cotidiana.


Dezvoltarea intelectuala a idiotului se opreste la un nivel inferior celui de 3 ani, pe fondul unui IQ situat sub 20.

Idiotul este recuperabil doar intr-un grad foarte mare de relativitate in plan profesional, fiind posibil de plasat doar in conditii de munca protejata.

Si din punct de vedere somatic exista in cazul acestei deficiente mintale anumite caracteristici: o stagnare a dezvoltarii fizice, un "facies' aparte - frunte ingusta, urechi malformate, frecvente anomalii dentare, ale limbii sau ale craniului. Rezistenta la infectii a idiotului este extrem de scazuta si de aceea mortalitatea in randul acestor deficienti mintal este destul de frecventa.

Afectivitatea idiotului este puternic marcata de primitivism, frecvent acesta manifestand o afectiune narcisica pentru propriul corp.

Exista forme clinice distincte ale idiotiei, in functie de variate criterii de clasificare, desi unii autori considera ca nu exista idiotie, ci idioti.



Dupa criteriul limbajului (E. Seguin) exista trei forme de idiotie: idiotul a carui comunicare se rezuma doar la cuvinte si propozitii scurte, idiotul la care articularea se limiteaza la cuvinte monosilabice, idiotul la care limbajul lipseste total.

Dupa criteriul anatomic (Bourneville) se disting sapte tipuri de idiotie: idiotia cu microcefalie, idiotia cu hidrocefalie, idiotia asociata cu intarziere in dezvoltarea cerebrala, idiotia asociata cu agenezie cerebrala, idiotia asociata cu scleroza hipertrofica, idiotia asociata cu scleroza atrofica, idiotia mixodermatoasa.

Dupa criteriul gradului de gravitate (F. Voisin, CI. Kohler, J. de Ajuriaguerra) exista doua tipuri mari de idiotie: idiotia completa si idiotia incompleta (partiala).

Idiotia completa este tipul de idiotie rar intalnita, fiind fixata la nivelul automatismelor, al activitatii rudimentare, al comportamentelor instinctive, dezordonate (fie de natura alimentara - ex. bulimie, fie de natura sexuala - ex. masturbatie). in general, idiotul cu aceasta forma traieste foarte putin. Idiotul complet are afectata cronic o parte sau tot sistemul nervos, ramanand la nivelul varstei mintale de 1 an, fara posibilitati de comunicare, cu tulburari neurologice serioase. Viata sa este pur "vegetativa', actiunile sale sunt instinctive, reflexe, impulsive, astfel ca sansele sale de a supravietui sunt reduse. Functiile sale vegetative sunt


limitate la o lacomie evidenta, cu sau tara perturbarea gustului, mancand orice ii apare in cale, din aceasta cauza aparand frecvent fenomene de diaree sau de ocluzii intestinale.

Idiotul incomplet (partial) se caracterizeaza prin afectarea partiala a sistemului nervos, printr-o varsta mintala de trei ani si deficite senzoriale destul de accentuate. Perceptiile lui sunt slab dezvoltate, memoria ii este relativ dezvoltata la nivelul recunoasterii obiectelor si a persoanelor din jur, a unor date concrete si simple referitoare la experienta sa de viata. Posibilitatile de comunicare ale idiotului incomplet sunt reprezentate de cuvinte de tip monosilabic, el avand dificultati de intelegere chiar si a comenzilor simple. De asemenea, planul motric este grav afectat in aceasta forma de deficienta mintala: paralizii ale membrelor inferioare, anchilozari etc. Miscarile idiotului incomplet sunt anormale, ritmice, stereotipe, cu tremuraturi, balansari ale trunchiului sau ale capului, sugere de degete etc. in general, acest idiot este inert, foarte rar agitat sau turbulent. Spre deosebire de idiotul complet, nu distinge ce este si ce nu este comestibil, desi prezinta tendinte primitive de foame si de sete. in plus, aceasta forma de idiotie este una cu un oarecare grad de dezvoltare, dand posibilitatea achizitiei unui numar de mecanisme motorii elementare, de relatii afective simple si a unor posibilitati de dresaj.

Dupa posibilitatile de dezvoltare, Ajuriaguerra distinge alte doua tipuri de idiotie: idiotia automatico-reflexa - la nivel neo-natal, corespunzatoare idiotiei complete si idiotia cu un anumit grad de dezvoltare, echivalenta cu idiotia incompleta.

Acelasi autor imparte idiotia in mai multe tipuri, in functie de criteriul afectiv: idiot apatic, placid, indiferent, relativ maniabil si idiotul excitabil, cu tendinte distructive de autoranire, automutilare.

d. Handicapul de intelect liminar (de limita)

in afara celor trei forme clinice ale deficientei mintale descrise anterior (debilitate, imbecilitate si idiotie), exista si o forma de handicap mintal care acopera zona de granita dintre normal si patologic sl este reprezentata de handicapul de intelect liminar.

Aceasta forma de deficienta mintala se intalneste cand vorbim despre un decalaj intre varsta mintala si varsta cronologica de 2 ani, 2 ani si jumatate la 10 ani, decalaj care va creste treptat pana la 5 ani


la 15 ani. Caracteristic pentru handicapul li m in ar este plafonarea intelectuala la varsta de 10-12 ani (nivelul clasei a V-a).

Din punct de vedere somatic, copilul cu acest tip de deficienta este subdezvoltat atat ponderal, cat si statural, avand frecvent semne de rahitism si anemie. In plan neurologic pot exista tulburari motorii de tip paralitic, tulburari de echilibru, fenomene hipoacuzice etc.

Din punct de vedere psihopatologic, copiii cu handicap liminar au anumite caracteristici definitorii: in conditii de sarcini scolare dau raspunsuri inegale (cand corecte, cand incorecte), formuleaza un raspuns in etape (avand nevoie de ajutor, de intrebari suplimentare si de o atitudine incurajatoare din partea invatatoarei in acest sens), solicita timp pentru a raspunde unei intrebari. Ei sunt capabili sa rezolve probleme cu un anumit grad de dificultate (complexitate), dincolo de care insa se lovesc de insucces scolar. In planul lexicografic pot intampina dificultati, asa cum si in plan relational exista unele greutati, din cauza anxietatii puternice si a nesigurantei care ii caracterizeaza. Labili emotional, cu o teama de esec constanta, iara a fi stapani pe ei insisi, acesti copii pot abandona brusc o activitate (aparent fara un motiv anume).






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Psihologie


Sociologie


Senzatiile, perceptiile, reprezentarile
Fazele durerii provocate de pierderi si reactiile comportamentale specifice copiilor. Tehnici specifice de lucru
Copilaria pierduta
Gestalt-terapia si terapia unificarii la copil
INVESTIGAREA PSIHOLOGICA A COMPORTAMENTULUI SIMULAT PRIN TEHNICA POLIGRAF
Consiliere si Psihoterapie
Studii de caz - Practica de specialitate - psihologie
Interferenta intre logica si alte stiinte
Tulburarile de atentie
De la modelul psihofizic al accentuarii contrastelor la modelul categorizarii sociale