Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Psihologie


Index » educatie » Psihologie
» Surdocecitatea


Surdocecitatea




Surdocecitatea

1. Definitie si etiologie

Surdocecitatea reprezinta un polihandicap, la fel ca si autismul, fiind insa o deficienta multisenzoriala. Acest polihandicap consta in coexistenta la aceeasi persoana a doua tipuri de deficiente de ordin senzorial: deficienta de vaz si deficienta de auz. Persoana cu surdocecitate se caracterizeaza, asadar, prin lezarea (pierderea) celor trei canale de comunicare cu mediul: vazul, auzul si canalul verbal, fiind o persoana oarba, surda si muta.




Un copil cu surdocecitate prezinta o combinatie de deficiente de pe urma carora vederea/ auzul nu pot fi folosite ca surse primare pentru invatare. Cele doua deficiente senzoriale (cecitatea-orbirea si surditatea), fiecare in parte sau ambele impreuna, pot aparea concomitent sau succesiv si pot fi insotite sau nu de pierderea altor functii ale corpului.

Cauze ale deficientelor sezoriale pot fi: o sechela prenatala deter­minata de rubeola sau de o alta boala congenitala (cum este sindromul Usher), o alta boala a primei copilarii, un accident etc.

Singura trasatura comuna a persoanelor incluse in grupul celor cu surdocecitate este faptul ca toate au un anumit grad de deficienta in folosirea simturilor de distanta (de telereceptie).

Copilul cu surdocecitate nu este un copil surd care nir vede sau un copil orb care nu poate auzi. Nu este vorba in acest caz doar de o problema de surditate la care se adauga orbirea, asa cum nu este vorba

despre o problema de comunicare sau despre una de perceptie. Acest polihandicap este un fenomen extrem de complex, care include si alte aspecte pe langa cele mentionate anterior. Persoanele cu surdocecitate sunt multisenzorial deficiente, fiind incapabile sa-si foloseasca simturile de distanta pentru a primi informatii nedistorsionate. Deficientii cu surdocecitate pot:

sa nu aiba capacitatea de a comunica cu mediul inconjurator intr-o maniera inteligibila;

sa aiba o perceptie distorsionata a mediului in care evolueaza;

sa nu aiba capacitatea de a anticipa anumite evenimente sau rezultatele activitatii lor;

sa fie lipsite de multe dintre motivatiile extrinseci de baza;

sa aiba probleme medicale care sa conduca la lacune serioase in dezvoltare;

sa fie catalogate ca retardate sau ca persoane cu probleme psihice;

sa fie fortate sa asimileze doar anumite metode de a invata pentru a compensa multiplele lor deficiente;

sa aiba dificultati majore in stabilirea si mentinerea relatiilor cu alte persoane.

Multi copiii cu surdocecitate au vedere reziduala si/sau auz rezidual care ar putea fi folosite in mod eficient. Ei trebuie invatati sa foloseasca acest potential si sa integreze acumularile senzoriale de la simturile de distanta deficiente cu experienta acumulata si cu semnalele de la alte simturi. Daca aceasta integrare nu se realizeaza cu succes, copiii cu acest polihandicap vor fi condamnati deseori la o existenta sub nivelul capacitatilor lor.

2. Caracterizarea surdocecitatii

La nastere, copilul cu surdocecitate are o combinatie de probleme de vaz si auz, punandu-si parintii in fata unor mari dificultati. Frecvent, acestui copil i se pune diagnosticul de retardat profund, el putand avea probleme serioase in a manca (a inghiti hrana solida), in a dormi (are un program de somn absolut aparte), posibile reactii adverse la imbracat, fie pe fondul unei hiperactivitati, fie din cauza faptului ca deficienta multisenzoriala conduce la un prag scazut de tolerare a senzatiilor tactile. Dezordinea caracteristica functionarii biologice determina frec­vent dificultati si intarzieri in invatarea deprinderilor de igiena corporala. Incapacitatea de a comunica poate determina atat frustrare, cat si probleme de disciplina, precum si perturbari in sferele socio-afectiva si a dezvoltarii cognitive.

Cand copilul cu surdocecitate creste, capatand forta si putere, comportamentul sau deviant, care pana atunci fusese tolerat de ceilalti (parinti), poate deveni periculos, atat pentru el, cat si pentru ceilalti. Necesitatea de a controla forta sa fizica conduce la cresterea frustrarilor copilului, avand ca rezultat stabilirea unui ciclu perpetuu format din actiuni negative si contrareactii. Multi dintre copiii cu surdocecitate cu niveluri functionale reduse sunt predispusi la manifestari tipice de autostimulare. autoaccidentare, rictus de ingustare a privirii, fluturarea degetelor prin fata ochilor, fixarea intensa a sursei de lumina etc.

Unii dintre copiii cu surdocecitate sufera de afectiuni severe ale creierului, rezultate din rubeola sau din alte traume prenatale si au deci nevoie de ingrijire specializata. Totusi, studii recente au relevat faptul ca multi dintre acesti copii (80% dupa unii autori) pot beneficia de programe adecvate de recuperare.

3. Recuperarea copilului cu surdocecitate

Copilul cu surdocecitate sufera din cauza deficientei sale multiple din punct de vedere senzorial, neputand profita din interactiunea cu mediul sau natural cu aceeasi usurinta ca un copil normal, intrucat acest mediu este limitat doar la contacte intamplatoare, iar motivatia de a-1 explora este minima. Succesele acestui copil sunt aproape inexistente, rolul crucial al stimulilor externi in motivatia dezvoltarii motorii si in asigurarea unei baze pentru dezvoltarea cunoasterii fiind anihilat de canalele sale limitate de acces (pipait, gust, miros) si de dereglarile care exista chiar si in aceste canale. Acest decalaj in dezvoltare are urmari in cazul testarii copilului, cea mai mare parte a testelor traditionale pentru vaz, auz si inteligenta fiind inadecvate.

Printr-o adaptare gradata a copilului la mediu, el poate fi ajutat sa traiasca, sa accepte stimuli externi. Copilul cu surdocecitate poate fi invatat sa isi foloseasca vederea/auzul reziduale (acolo unde exista potential) si sa-si dezvolte unele deprinderi motorii esentiale, concepte si modalitati eficiente de comunicare, deprinderi de viata cotidiana si mobilitatea necesare pentru a se integra si functiona in societate ca un membru responsabil.

Directiile pe care este de dorit sa se mearga in recuperarea copilului cu surdocecitate sunt, asadar, dezvoltarea sociala si afectiva a acestuia, invatarea comunicarii, dezvoltarea deprinderilor motorii, dezvoltarea perceptiei, dezvoltarea cognitiva, formarea deprinderilor de orientare, mobilitate si a celor de viata propriu-zise.

Este important ca unui copil cu surdocecitate sa i se asigure un mediu de natura stimulativa-reactionala si nu unul dirijat. Toti intervenientii care lucreaza cu un copil cu surdocecitate - parinti, profesori, personal medical si de ingrijire - formeaza o parte importanta a mediului reactionai. Ei trebuie sa depuna eforturi in mod constant pentru a ii furniza copilului situatii care sa il stimuleze pentru interactiunea cu mediul, rezolvarea problemelor, incercarile de comunicare. Toate eforturile pe care le depun copiii, in special cei de varsta mica sau cu nivel functional redus, trebuie sa fie incununate cu succes. Unul din scopurile abordarii reactionale este realizarea dialogului la nivel corespunzator. Este mult mai usor sa dirijezi copilul si sa executi in locul lui, decat sa iti consumi timpul si eforturile "rezolvand impreuna cu el'.

Copilul cu surdocecitate are mult mai putine sanse de a influenta mediul decat copilul vazator, surd, sau chiar decat cel orb. in plus, o data cu dezvoltarea social-afectiva, comportamentul copilului este deseori mai putin acceptat de catre ceilalti datorita contrastului evident dintre dezvoltarea (constitutia) corporala si varsta mentala. Mediul inconjurator al unui copil de 10-12 ani, dar cu o minte "sarmana', de doar 2 ani, trebuie structurat cu multa grija pentru a evita un dezastru.

Scopul oricarui program de succes este asigurarea unui mediu care sa ii permita fiecarui copil sa isi dezvolte deprinderile sociale si stabilitatea afectiva cu ajutorul unei interactiuni planificate, intr-un cerc mai larg de copii si adulti. Orice program care se concentreaza doar asupra cresterii interesului copilului, mobilitatii sale si comunicarii, dar nu furnizeaza un mediu stimulativ, reactionai, conceput pentru o viitoare dezvoltare social-afectiva, poate duce la aparitia unor serioase probleme afective din cauza frustrarilor copilului care traieste intr-un mediu dirijat, restrictiv si asupra caruia are un control foarte redus, sau chiar deloc.





Dezvoltarea sociala si afectiva

Daca mediul nu reactioneaza adecvat in raport cu copilul, acesta va deveni frustrat si vor aparea dereglari de comportament, ca reactie la mediu.

Trebuie avut grija ca respectivul copil sa inteleaga mediul in care intra. Cand copilul pare incapabil sa receptioneze limbajul sau sa se exprime, este vital sa fie incurajat si ajutat in explorarea mediului. Largirea gradata si planificata a relatiilor sale trebuie sa urmareasca aproximativ acelasi tipar de dezvoltare ca in cazul copiilor fara deficiente. Daca achizitiile sociale si afective nu sunt intretinute cu grija si intelegere, frustrarile si problemele afective rezultante vor bloca dezvoltarea lui in toate domeniile. Pana cand copilul ajunge sa castige incredere din experienta proprie, putem anticipa etapele specifice care vor aparea in fiecare noua interactiune cu mediul:

copilul se opune la interactiune;

copilul va tolera interactiunea, in co-actiune cu intervenientul;

copilul va coopera pasiv cu intervenientul;

copilul va agrea actiunea datorita intervenientului;

copilul va raspunde cooperant la cererea intervenientului;

copilul il va conduce pe intervenient pe parcursul activitatii, dupa ce a primit in prealabil explicatii;

copilul va imita, la cerere, actiunea intervenientului;

copilul va initia actiunea independent.

Dezvoltarea afectiva si sociala nu este limitata doar la domeniul specific al programei scolare sau al unui loc anume. in orice moment al fiecarei activitati, copilul cu surdocecitate care traieste intr-un mediu reactionai isi va forma noi concepte si le va intari pe cele stabilite anterior. Cand este vorba de un astfel de copil, acest proces nu poate fi lasat la voia intamplarii. Una dintre cerintele necesare pentru o dezvoltare sanatoasa este existenta unui mediu structurat, in sensul cel mai bun si pozitiv al termenului, cu obiective clar definite, bazate pe nivelul de dezvoltare al copilului. Maturizarea sociala a unui copil cu o astfel de deficienta (sau a oricarui alt copil) depinde de capacitatea sa de a dobandi o maniera corecta de comportament, de adaptare la regulile sociale si de dezvoltare a unor atitudini social acceptate.

Copilul cu surdocecitate poate avea o problema. Contactele sale cu adultii si cu cei de varsta sa il fac deseori sa preia modele gresite de comportament, de roluri sociale si de atitudini sociale. Perceptia sa asupra lumii este deseori confuza si distorsionata din cauza deficientei multisenzoriale. Copilul are tendinta de a se cantona intr-o lume egocentrica si are nevoie de interventie pentru a interpreta experientele sociale pe care le traieste. Contactele - care il satisfac si asigura motivatii pentru contacte viitoare - trebuie sa fie adecvate ca tip, nivel si durata, deci corespunzatoare nivelului sau de dezvoltare. Privatiunea sociala -indiferent ca este generata de lipsa ocaziilor, ca in cazul multor contexte institutionale, sau datorata experientelor nesatisfacatoare din trecut - va duce la aparitia unei stari de neliniste.

Copilul fara deficiente invata deprinderile sociale pilotat de catre parinti si profesori, prin imitatie, prin incercari si greseli, sau in mod direct, prin urmarea unui model. in etapele timpurii de dezvoltare sociala, copilul cu surdocecitate poate folosi imitatia, incercarile si erorile si chiar un anume model doar daca beneficiaza de prezenta unui intervenient de incredere, care activeaza ca "un mecanism de transmisie' intre el si mediu. Intervenienrul stabileste o legatura vitala, intr-un cadru reactionai, actio­nand nu ca model sau ca un profesor, ci ca un mediator prin intermediul comunicarii, el avand rolul de a ajuta interpretarea situatiilor-problema.

Cand copilul incepe sa se maturizeze, va fi expus la o gama mai larga de influente. Tipul de relatii care exista intre membrii unei familii sau intre cei care lucreaza intr-un internat sau cadru institutional va incepe sa capete o noua semnificatie. Trebuie sa fie creata si mentinuta o atmosfera afectuoasa, plina de caldura si ingaduitoare. in momentul cand un copil cu deficienta multipla este pregatit pentru a coopera, trebuie evitate atitudinile de nepasare-delasare ale membrilor familiei, "prea ocupati pentru a isi pierde timpul cu el'. Copilul trebuie invatat sa participe la preocuparile adultilor si sa astepte momentul cand va deveni si el un obiectiv important pentru acestia. Trebuie sa fie clar ca acest copil, neputand sa vada sau sa auda, nu realizeaza motivul pentru care este ignorat.

Capacitatea de a invata chiar si cele mai simple deprinderi, prin incercari si greseli, depinde in mare masura de abilitatea copilului de a percepe rezultatele incercarilor sale. Daca el nu este ajutat sa interpreteze rezultatele eforturilor pe care le-a facut, problemele sale de perceptie fac ca aceasta abordare sa nu poata fi pusa in aplicare. Incapacitatea lui de a vedea expresiile faciale sau de a auzi vocile celor din jur il poate conduce la repetarea unor modele de comportament enervant-plictisitor, doar pentru ca aceste reactii dau nastere la raspunsuri din partea persoanelor din mediul sau.

Deseori, acest copil trebuie invatat sa recunoasca si sa tolereze afectiunea. Rezistand incercarilor prin care mama isi exprima afectiunea, multi dintre copii se vor inchista intr-o carapace de singuratate sufleteasca. Rezistenta sau opozitia pot lua forma unei stari de incordare extrema (in multe dintre primele rapoarte despre copiii cu deficiente severe de pe urma rubeolei, acesti copii sunt numiti "casanti'), a plansului, a neacceptarii sau a unei stari de agitatie puternica si constanta. Indiferent de forma, raspunsul de rezistenta nu ii ofera mamei o rasplata satisfacatoare pentru investitia sa afectiva. S-ar putea ca ea sa aiba o stare de teama si de neplacere, pe care o va comunica involuntar copilului,

stabilind astfel un ciclu care se perpetueaza de la sine.

. invatarea comunicarii

Comunicarea cu un copil cu surdocecitate poate lua forme variate: semnal, gesturi, indicatii specifice, semne, dactileme, vorbire, Braille-Tiprit.

SEMNAL

Un semnal simplu facut de intervenient (de exemplu, o miscare specifica pentru a indica "start' sau "stop') poate constitui un mod de comunicare adecvat pentru multi copiii al caror nivel senzorial este extrem de scazut. Copilul cu surdocecitate hipoactiv, a carui existenta este limitata doar la viata sa interioara si care petrece ore intregi autostimulandu-se prin leganare sau prin stimulari luminoase, ar putea fi abordat la acest nivel.

GESTURI
Toti folosim gesturi: o clatinare a capului pentru "Da' sau "Nu', o
fluturare a mainii in semn de salut etc. Copiii de varsta foarte mica sunt
deseori invatati sa isi fluture mana in semn de "La revedere', chiar inainte
de a fi capabili sa articuleze cuvintele. Multe gesturi pot conduce la
semne conventionale. Alte gesturi sunt mult mai adecvate din simplul
motiv ca reflecta cu naturalete lucrul pe care il avem de facut. Nu trebuie
sa existe preocuparea daca aceasta este modalitatea adecvata pentru

intelesul si nivelul senzorial al copilului. Limbajul prin semne, dactilemele sau limbajul oral pot fi introduse la momentul oportun.




INDICATII SPECIFICE

Asemenea indicatii pot fi introduse inainte, in acelasi timp sau dupa gesturi, in functie de fiecare copil. Scopul indicatiilor specifice este de a ii semnala copilului un set de actiuni care vor urma, in asa fel incat el sa inceapa sa anticipeze evenimentele. De exemplu, mama poate folosi un prosop mare, aspru, pentru a indica momentul imbaierii. Ea poate sa ii dea copilului prosopul cand acesta se afla in sufragerie, in dormitorul parintilor sau chiar in masina. Cand copilul va simti prosopul, va intelege ca urmeaza sa faca baie. Scopul prezentarii indicatiilor specifice este de a ii permite copilului sa anticipeze o serie de evenimente, intr-o maniera asemanatoare cazului unui copil normal care primeste indicatii audio­vizuale si de alta natura de la mediu.

SEMNE MARI

Datorita acuitatii scazute sau campului vizual limitat sau datorita faptului ca deseori nivelul lor senzorial indica doar ca percep lumina (iar unii sunt complet orbi), copiii cu surdocecitate trebuie sa fie obisnuiti cu semnele, in vederea cunoasterii si insusirii lor. Combinatia dintre necesitatea de manipulare si problemele vizuale specifice face imposibila recunoasterea de catre acest copil a multor detalii de finete care se regasesc in limbajele conventionale prin semne. Pentru a rezolva aceasta problema trebuie facute adaptari ale semnelor conventionale. Aceste adaptari sunt numite "semne mari' pentru a atrage atentia asupra faptului ca nu este suficienta doar simpla insusire a tehnicilor prin semne folosite de surzi. Numarul si tipul de semne mari necesare vor varia la fiecare copil in functie de gradul de vedere reziduala al acestuia.

DACTILEME

Exista doua metode de a utiliza dactilemele: metoda cu doua maini si metoda cu o mana. Exista un paralelism strans intre introducerea dactilemelor conventionale si metodele folosite pentru a invata un copil sa citeasca. Se incepe cu numele obiectelor si actiunilor familiare copilului, alegandu-le pe acelea care nu contin mai mult de 3-4 litere. Trebuie data semnificatia fiecarui cuvant. Este nevoie de multa rabdare pentru ca se vor prezenta de foarte multe ori literele inainte de a obtine un raspuns cooperant din partea copilului.

VORBIREA

Multi copii cu surdocecitate prezinta tendinte de gen autist. Desi suntem constienti ca exista o controversa in randul celor care lucreaza cu persoanele surde, referitoare la faptul daca este sau nu oportun sa fie introdus limbajul prin semne cand exista posibilitatea de a vorbi, numai cei care au avut contact vizual direct cu multi copii cu surdocecitate realizeaza cat de dificil le este acestora sa isi insuseasca vorbirea doar prin intermediul unei abordari strict "orale'. Acesti copii prefera deseori sa se uite la maini, cu mult inainte de a accepta un contact vizual. in plus, se pare ca la multi copii limbajul prin semne folosit ca "sprijin' ajuta si intareste cuvantul rostit. Nu este neobisnuit ca acesti copii, care au o anumita vedere reziduala, sa foloseasca concomitent semnele si vorbirea pentru comunicare si chiar, cu exceptia situatiilor de stres, sa renunte la semne. Nu subscriem pentru nici o modalitate care impune sau alege un anumit tip de abordare pentru un copil cu surdocecitate.

BRAILLE-TIPRIT

La luarea unei decizii referitoare la oportunitatea introducerii scrisului tiparit sau a scrierii braille ca mijloc de comunicare pentru copil, trebuie sa se ia in considerare mai multi factori (de exemplu, vederea reziduala disponibila, stabilitatea gradului de deficit vizual si complexitatea defectului, capacitatea de receptare si integrare a informatiei tactile, gradul de acuitate vizuala necesar pentru a citi scrierea braille, nivelul senzorial general al copilului).

Dezvoltarea deprinderilor motorii

Daca un copil este surd si orb, aceasta nu inseamna ca el nu are nevoie de activitate fizica. Activitatile motorii trebuie astfel planificate incat sa-i furnizeze copilului ocazia de a se descoperi atat pe sine, cat si mediul care il inconjoara. Etapele dezvoltarii deprinderilor motorii se suprapun peste cele ale dezvoltarii socio-afective. Unele persoane implicate in aceste activitati cred ca exista un grad ridicat de interdependenta intre dezvoltarea deprinderilor motorii si toate celelalte domenii ale dezvoltarii: afectiva, sociala si intelectuala. Cu alte cuvinte, fara o activitate motorie adecvata, dezvoltarea copilului va fi extrem de deficitara in toate domeniile.

in functie de varsta si de nivelul senzorial al copilului cu surdocecitate activitatea poate varia de la un anume joc ales la intamplare

ridicare de greutati trambulina dans clasic patinaj pe rotile

pana la activitati organizate pentru individ sau grup. Putine sunt activitatile la care persoanele cu surdocecitate nu pot participa la un nivel recreativ. Experienta arata ca orice copil cu surdocecitate poate participa cu placere la diverse activitati, precum cele enumerate in continuare, daca a beneficiat de interventie si de metode de instruire adecvate. . Activitati recreative individuale

inot

scufundari

schi

gimnastica (inclusiv lucrul pe saltea

si la aparate)

patinaj pe gheata

jocuri cu mingea

Activitati recreative de grup dans folcloric indrumare turistica dans modern mers pe bicicleta jocuri (gen "Leapsa', sanius "Hotii si vardistii', "Tara, tara, vrem ostasi')

Activitati competitionale recreative lupte indrumare turistica judo inot

Alte activitati recreative bowling bicicleta fond calarie drumetie pescuit

canotaj



Siguranta, intelegerea si un feedback imediat constituie cheia succesului. Miscarea in co-actiune este metoda prin care copiii ci surdocecitate invata. Unui copil vazator ii este suficient sa observe cineva rostogolindu-se si, dupa cateva incercari, va fi si el in stare repete miscarea. Unui copil cu surdocecitate trebuie sa i se arate cum procedeze. Pentru o rostogolire in co-actiune se tine copilul pe stomacul celui care lucreaza cu el si cei doi se rostogolesc impreuna. Copilul se afla in siguranta si incepe sa simta miscarea si semnificatia rostogolirii. In urmatorul pas educatorul si copilul se afla unul langa celalalt (mod cooperare) pentru a se rostogoli concomitent. I se dau copilului indicatiile specifice corespunzatoare si este incurajat. In ultima etapa (mod acti-vizant-reactional) nu va trebui decat sa i se dea indicatiile specifice necesare pentru inceperea activitatii. Timpul, rabdarea si tehnicile adecvate unei activitati reprezinta cea mai buna investitie pe care o poate face un intervenient/educator.

. Dezvoltarea perceptiei

Deficienta multisenzoriala inseamna ca unele canale de input senzorial au fost deteriorate sau nu functioneaza la potentialul deplin in momentul respectiv. Copilul sau adultul cu surdocecitate nu pot folosi in mod eficient cele doua simturi de distanta. Persoana respectiva prezinta limitari serioase in perceperea cu acuratete a mediului sau a rezultatelor interactiunii sale cu mediul, iar daca nu beneficiaza de o interventie adecvata nu va fi in stare sa se manifeste la un potential deplin.

Simtul intermediar de distanta (mirosul) este un inlocuitor ineficient. Acest simt ajunge in situatia de a primi o suprasarcina de stimulare si inceteaza sa mai furnizeze discriminarea necesara. Simturile de apropiere, gustul si pipaitul, nu pot compensa singure pierderea simturilor de distanta.

Programul trebuie sa inceapa cu simtul pe care copilul il accepta cel mai bine. Acest simt este deseori, dar nu totdeauna, pipaitul (atingerea). Trebuie identificat nivelul senzorial al copilului in momentul respectiv. Scopul programului individual consta in a face cat mai eficienta folosirea acestui input tactil si a introduce in mod gradat informatii provenind de la alte surse, ca vederea sau auzul. Deseori, cand percepe existenta unui input senzorial nou, copilul va inceta sa se manifeste in toate celelalte domenii pana cand nu se va simti confortabil si va accepta stimulii noi.

Capacitatea pe care o capata copilul de a receptiona si integra informatiile din mediul inconjurator va influenta, intr-o masura hotaratoare, atat nivelul sau cognitiv cat si capacitatea sa de a elabora concepte semnificative. Tipul, nivelul si intensitatea interventiei necesare pentru a ii permite persoanei cu surdocecitate sa fie un membru util societatii sunt in raport cu capacitatea sa de a integra asemenea informatii. De asemenea, dezvoltarea deprinderilor de comunicare si a conceptelor mai elevate depinde de capacitatea copilului de a integra inputul senzorial.

Dezvoltarea cognitiva

Pentru ca un copil cu surdocecitate sa isi dezvolte si sa-si amplifice conceptele, el trebuie sa fie capabil sa inteleaga relatia dintre experientele trecute si cele noi, sa isi dezvolte capacitatea de a intelege semnificatiile de baza si sa isi dezvolte capacitatea de a rationa, de a interpreta inputul senzorial si de a evalua alte surse de informatii.

Formarea timpurie a conceptelor se bazeaza pe experiente concrete. Cu timpul, multe concepte vor fi dobandite sau amplificate prin experientele substituente. Datorita limitarilor pe. care le impune deficienta senzoriala in formarea conceptelor primare (specifice), copilul va prezenta deseori dificultati in generalizarea (amplificarea) imaginii pe care o are asupra lumii, neputand avea aceleasi norme sau directii ca un copil fara deficiente.

Chiar si cele mai inteligente persoane cu surdocecitate trebuie sa se confrunte constant cu limitarea si distorsionarea informatiei. Daca este lipsita de un aport continuu de informatii adecvate despre interactiunea sa cu mediul, persoana cu o astfel de polideficienta nu va reusi sa se dezvolte cognitiv intr-un ritm si de o profunzime suficiente pentru a evita etichetarea de "retardat'. Persoana cu surdocecitate poate sa aiba un potential imens, dar fara informatii adecvate creierul sau va fi la fel de ineficienta ca un computer fara program.

Formarea deprinderilor de orientare si mobilitate

Deprinderile de orientare si mobilitate incep sa se dezvolte in timpul primelor luni de viata. Pe masura ce sugarul cu surdocecitate creste in varsta, el incepe sa inteleaga ca are un trup cu parti diferite care indeplinesc functii diverse. Trezirea interesului fata de propriul trup si intelegerea acestuia se vor dezvolta cu ajutorul experientelor. Copilul invata sa recunoasca si poate sa localizeze diferite parti ale trupului si sa le compare cu cele ale altor persoane. El va descoperi ca unele corpuri sunt mai mari decat ale lui, iar altele mai mici si va incepe sa compare dimensiunile sale cu cele ale diferitelor obiecte si spatii din lumea sa.

Orientarea in spatiu nu se dezvolta in mod automat la un astfel de copil. Imaginea pe care o are despre lume se va schita in primele luni de viata si se va extinde pe masura ce va fi implicat in activitati semnificative pe tot cuprinsul perioadei sale de veghe. Copilul care este obligat sa stea in patut sau in tarc, "pentru propria sa siguranta' si care este purtat de adult dintr-un loc in altul, din motive de economisire a timpului, va beneficia de putine ocazii, sau chiar deloc, pentru a isi crea baza deprinderilor viitoare. Pentru un copil cu surdocecitate, mobilitatea include nu numai mersul, dar si rostogolirea, tararea, catararea, mersul in patru labe. De asemenea, ar putea fi incluse deplasarea intr-un carucior cu rotile sau deplasarea cu ajutorul altor mijloace ajutatoare, gen bretele (daca sunt necesare).

in primele etape, cea mai mare provocare pentru educator consta in a ii oferi copilului motive pentru a se deplasa si explora. Pana cand copilul nu isi dezvolta anumite preferinte pentru activitati si jucarii, singura lui motivatie pentru a se deplasa o reprezenta persoana educa­torului si activitatile in care acesta se angajeaza impreuna cu copilul. Unii copii isi vor dezvolta preferinte pentru anumite locuri (un coltisor al tarcului sau al patutului, un scaun mare langa fereastra etc). Se pot fructifica aceste preferinte crescand gradat distanta pana la ele si complexitatea traseului pe care copilul trebuie sa il faca pentru a ajunge la locul dorit.

. Formarea deprinderilor de viata

Copilul fara deficiente invata si isi dezvolta cele mai multe dintre deprinderile de viata printr-o combinatie de incercari si greseli, prin imitare si instruire intamplatoare obtinute sub impulsul momentului. Sugarul si copilul fara deficiente sunt "facuti pentru', "facuti cu', iar in final se asteapta ca ei "sa faca singuri' diverse treburi - cum ar fi: sa manance, sa se spele, sa se imbrace, sa aiba grija de hainele si lucrurile proprii - in functie de motivele culturale bine stabilite si de asteptarile familiei. Sfaturile si asistenta sunt necesare doar cand apar anumite deficiente.

Parintii unui copil retardat, surd sau orb, se pot baza pe o literatura de specialitate extrem de bogata si se pot adresa unor specialisti pentru a afla cum sa il invete pe copilul lor anumite deprinderi specifice de viata, de exemplu cum sa se imbrace si sa manance.

Nivelul de acumulare a diferitelor deprinderi de viata este independent de toate celelalte domenii de dezvoltare. Deseori, nu doar deficientele vizuale sau auditive, dar si lacunele de dezvoltare in diferite domenii de comunicare si in deprinderile motorii vor face dificil de aplicat sugestiile care fusesera concepute initial pentru a asista copiii cu alte deficiente. Rutinele' de viata in familie si invatarea acestor deprinderi ofera mediul cel mai natural de aplicare a deprinderilor pe care copilul le-a dobandit in alte domenii de dezvoltare. in plus fata de nivelurile de dezvoltare a copilului, stilul de viata, prioritatile, resursele si sperantele familiei vor avea o influenta directa asupra genului de deprinderi de viata pe care se pune accent intr-un anume moment.

Pentru un copil cu surdocecitate, dobandirea oricarei deprinderi de viata este, asadar, un proces in patru faze: trezirea interesului copilului pentru o activitate, invatarea (care se realizeaza cu succes de ex.: pentru "imbracat' daca copilul se foloseste pe sine - propriul corp si nu o papusa), punerea in practica (in aplicare) - cand copilul se desprinde treptat de sprijinul adultului-parinte, urmata de ultima faza - cea a intretinerii si a modificarii (presupunand intretinerea deprinderii la un nivel functional de competenta si modificarea acestei deprinderi prin aplicarea ei in cat mai multe si mai variate situatii).



loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Psihologie


Sociologie


DISFUNCTIA ERECTILA SI DEPRESIA
INTEGRAREA ENDOCRINA
SANATATE SI BOALA; MODELE ETIOPATOGENETICE SI DE TRATAMENT UTILIZATE IN PSIHOLOGIA CLINICA
Examenul (interviul) clinic: istoricul psihiatric si starea mintala (dupa Kaplan & Sadock
Abuzul de substante
MEDICUL SI SEXUALITATEA -O SITUATIE INEDITA
PRINCIPALELE FORME DE PSIHOTERAPIE
SOMATIZAREA INTRE PSIHANALIZA SI NEUROBIOLOGIE
REPREZENTARILE
Abordarea psihanalitica a personalitatii - Teoria psihanalitica a lui Freud



loading...