Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme
Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Psihologie


Index » educatie » Psihologie
» SUBIECTE EXAMEN PSIHOLOGIE EXPERIMENTALA


SUBIECTE EXAMEN PSIHOLOGIE EXPERIMENTALA


SUBIECTE EXAMEN PSIHOLOGIE EXPERIMENTALA

1. Obiectul psihologiei experimentale

Se pare ca sunt consacrate doua modalitati de a aborda psihologia experimentala. Prima modalitate care este clasica  este reprezentata de o serie de tratate devenite celebre. Acestei modalitati ii este proprie prezentarea modeleleor experimentale specifice marilor  teme ale sistematicii psihologiei teoretice.  Accentul cade nu pe aparatul metodologic ci mai degraba pe modul in care explicatia ca functie a teoriei psihologice este sustinuta de date experimentale.

O a doua modalitate care este de data mai recenta aduce in prim plan  marile paradigme metodologice, arsenalul de metode si instrumente statistice iar problemele teoretice au doar rol exemplificator pentru modul cum sunt utilizate cele dintai (Donald, McBurney, 1983, M. Anitei 2000, Vadum si Rankin 1998 s.a.).



Metoda experimentala nu este apanajul psihologiei experimentale, desi constituie obiectul sau principal. Ea este una dintre cele mai exacte, mai fecunde, si de aceea este una dintre cele mai utilizate metode in aproape toate ramurile psihologiei. De altfel metoda experimentala este solidar legata de evolutia psihologiei ca stiinta.

           Psihologia experimentala este, potrivit unei definitii de tip butada a lui  Paul Fraisse (1970), o psihologie elaborata cu ajutorul metodei experimentale. Ea este o ramura a psihologiei care supune  experimentarii faptele inregistrate pe calea observatiei spre a le verifica si stabili legile (Dict. Larouse, 2000). Si celelalte ramuri al psihologiei utilizeaza metoda experimentala. Cu toate acestea, psihologia experimentala isi propune sa inventarieze si totodata sa coordoneze modelele experimentale cele mai reprezentative din ariile diverse ale psihologiei cu dublul scop, atat didactic, ilustrativ, dar mai ales pentru a desprinde paradigmele, principiile metodologice apte sa ghideze cercetarile viitoare. Psihologia experimentala poate fi astfel definita ''ca un ansamblu de principii, norme, reguli care stau la baza organizarii si desfasurarii experimentului in psihologie .'' M. Anitei (2000, p.22). Autorul citat este de parere ca psihologia experimentala nu este o disciplina autonoma ci o metoda sau un anume mod prin care variatele domenii ale psihologiei realizeaza cunoasterea stiintifica.

2. Metoda experimentala si metoda testului psihologic -studiu comparative

Specificul metodei experimentale este dat de o seama de caracteristici care deosebesc aceasta metoda de celelate, utilizate de cercetator (observatia, testul psihologic, convorbirea, analiza produselor activitatii, etc). Cercetatorul experimentalist intervine activ in producerea fenomenului psihic studiat. El creeaza si controleaza conditiile aparitiei si desfasurarii acestui fenomen mentinand constanti factorii care pot influenta conduita cu exceptia acelora care sunt studiati. Experimentul permite posibilitatea repetarii sale de catre acelasi experimentator sau de catre alti cercetatori in scopul verificarii datelor obtinute. Aceste date sunt rezultatul unor masuratori exacte dar si al unor observatii sistematice.

  Experimentul psihologic se remarca prin rigurozitatea datelor obtinute dar si printr-o serie de inconveniente. Una dintre limitele sale este data de caracterul artificial al conditiilor de laborator in care este situat subiectul, deosebite de conditiile reale in care au loc fenomenele psihice studiate. Experimentele de laborator nu sunt decat modele aproximative ale situatiilor reale in care actioneaza subiectii. Metoda experimentala dispune totusi de un ansamblu de procedee care pot limita actiunea acestor factori. Aceste procedee sunt: standardizarea atitudinii experimentatorului, utilizarea unor dizainuri (modele) experimentale multifactoriale, desfasurarea experimentului in conditii naturale.

3. Etapele experimentului psihologic- enumerare , descriere

Experimentul psihologic este un proces care se desfasoara in etape. Acestea sunt: 1) observatia, precizarea problemei de studiat,  2) formularea ipotezei (ipotezelor) cercetarii,  3) verificarea ipotezei, sau experimentarea propriu-zisa si  4) prelucrarea, analiza si interpretarea datelor

1) observatia, precizarea problemei de studiat

Observarea faptelor este indispensabila in tot cursul experimentarii. Situatia experimentala permite efectuarea unor observatii riguroase ale conduitei subiectului in conditiile controlarii factorilor influentabili. Observatia poate fi obisnuita, sistematica sau organizata. Observatia nu reprezinta o simpla lectura a faptului brut ci se prelungeste intr-un act de clasificare, de incadrare a informatiei in anumite concepte si de anticipare a unor relatii. Ca instrumente de observatie sunt utilizate grilele de observatie care reprezinta un cadru de clasificare format din categorii. Acestea trebuie sa nu fie mai numeroase de 10 , sa fie disjuncte si sa epuizeze aspectele principale ale fenomenului observat

2) formularea ipotezei (ipotezelor) cercetarii

Ipoteza reprezinda un raspuns anticipat pe care cercetatorul il da problemei puse. El realizeaza, astfel,  un contur coerent al unui model sau al unei teorii stiintifice care urmeaza a fi verificata odata cu ipoteza enuntata. Sursele ipotezelor sunt variate. Una dintre ele este de natura inductiva si consta in observarea unui fapt inedit in cursul unui experiment. Desi se naste din observarea faptelor, ipoteza se reformuleaza in termenii proprii stadiului atins de stiinta. Un exemplu va fi edificator: Piaget emite ipoteza  obiectului permanent pe baza observarii comportamentului unui copil de 13 luni care are tendinta de a cauta o minge in locul  unde altadata a reusit sa o recupereze si nu din locul unde mai recent nu reusise sa o gaseasca.

            Ipotezele sunt, in alte cazuri, deduse dintr-o serie de legi sau  regularitati deja stabilite intre anumite fenomene. Fraisse exemplica enuntand doua legi privitoare la recunoasterea unui cuvant: 1) pragul de recunoastere a unui cuvant (timpul minim de expunere necesar) este cu atat mai mic cu cat frecventa cuvantului in limba este mai mare; 2) pragul de recunoastere pentru orice stimul este mai scurt daca subiectul are o atitudine perceptiva adecvata (informatii asupra naturii stimulului). Din cele doua legi s-a dedus urmatoarea ipoteza: pragul de recunoastere a cuvintelor de frecventa egala este mai mic daca subiectul are elaborata o atitudine preperceptiva adecvata.

   Etapa formularii ipotezei este faza cea mai creativa a experimentului. Confruntat cu o serie de fapte si cunostinte cercetatorul presupune existenta unei relatii pe care cauta sa o verifice.

Conditii cerute ipotezelor: sa fie verificabile (testabile) si cuantificabile

3) verificarea ipotezei, sau experimentarea propriu-zisa

constituie faza travaliului experimental. Daca primele doua etape pot fi intalnite si in activitatea scriitorului sau filosofului ultima este puternic specifica cercetatatorului care trebuie sa demonstreze temeinicia ipotezei reproducand in conditii de laborator relatia dintre faptele observate. Principiul metodei experimentale este capacitatea ei de a produce si reproduce un fapt.

Experimentul stiintific poate fi :    a) provocat (variabilele independente sunt modificate de catre experimentator.

                                                       b) invocat= experimentatorul foloseste in comparatii o serie de fapte naturale :varsta, sex, aptitudini, accidente, etc. (modificarile in variabila independenta au fost produse de conditiile naturale si sociale.) sau sociale : nivel de instructie, cultura, venit, etc.

Odata formulata, ipoteza este verificata printr-un demers experimental care constituie continutul experimentului insusi.

4) prelucrarea, analiza si interpretarea datelor

Desfasurarea experimentului permite experimentatorului sa culeaga o serie de date care sunt prelucrate statistic prin procedeul ipotezei de nul. Trebuie facuta deosebirea intre ipoteza de cercetare si ipoteza statistica (ipoteza de nul. ). Urmatorul exemplu (reprodus  din Radu, op.cit.) ne va ajuta sa intelegem aceasta distinctie:

       Ipoteza de cercetare afirma ca alcoolul modifica in sens negativ performantele atentiei. Se constituie doua grupe de subiecti.  Subiectilor din grupa experimentala li se da sa consume o anumita cantitate de alcool iar celor din grupul de control nu li se da nici un fel de bautura alcoolica. Ambelor grupuri li se administreaza un test de concentrare a atentiei. Mediile aritmetice ale performantelor celor doua grupe pot fi  diferite, mai precis media grupului experimental poate fi mai mica decat aceea a grupului de control.  Ne punem intrebarea daca diferenta constatata este sufcient de pregnanta pentru a confirma ipoteza noastra de lucru. Apelam la metoda ipotezei de nul. Aceasta ipoteza de nul afirma ca diferenta gasita este intamplatoare si ca ea se datoreaza greselilor de esantionare adica de constituire a grupelor. Prin procedeul testului de semnificatie '' t '' sau ''c2'' sau F ( denumit si testul lui Levene pentru egalitatea variantelor) se confirma sau se infirma ipoteza de nul. Prin respingerea ipotezei de nul se obtine confirmarea ipotezei de lucru. Adaugam ca unei anumite marimi a lui t rezultate din calcul ii corespunde in tabele speciale (Fischer-Student) o anumita valoare care semnifica probabilitatea ca diferenta constatata sa nu fie intamplatoare. De obicei in comunitatea stiintifica respingerea ipotezei de nul se face pentru o probabilitate de cel putin P=0.05. Ceea ce inseamna ca daca am avansa in 100 de cazuri similare aceesi ipoteza de lucru, privitoare la efectele alcoolului, pe baza datelor obtinute pe alte 100 perechi de grupuri, am risca sa gresim in cinci cazuri si sa avem dreptate in 95.

4. Controlul variabilei independente

Prin variabila independenta desemnam factorii de mediu sau cei legati de subiect (organism sau personalitate) care sunt manipulati in cursul experimentului pentru a putea inregistra  influenta lor asupra diferitelor aspecte ale vietii psiho-comportamentale. Variabila independenta cauzeza schimbari in valoarea variabilei dependente.

Varierea variabilei independente pentru a genera modificari la nivelul variabilei dependente are loc pe doua cai:

            a) Se modifica intentionat variabila independenta de-a lungul unor valori precizate prin planul experimental. Putem modifica intensitatea unui stimul sonor (variabila independenta) si inregistram timpul de raspuns al subiectilor in sutimi de secunda (variabila dependenta). Ipoteza avansata intr-un astfel de experiment este ca intensitatea mai mare  a stimului va determina timpi mai mici de raspuns. Pentru  aceasta, in planul experimental fixam de ex. 3 valori: 40, 60 si 80 dB. Constituim trei grupuri de subiecti carora le, aplicam una din cele trei valori. Se compara mediile timpilor de raspuns la cele trei grupuri. Se efectueaza testul de semnificatie prin metoda ipotezei nule.

      b) Se adopta strategia experimentului ex post facto. Alegem o serie de valori ale variabilei independente dintr-un numar preeexistent. De exemplu alegem un grup de subiecti cu varsta de 25 de ani si un altul cu varsta de 60 de ani (varsta este variabila independenta invocata). Formulam ipoteza descresterii performantei la un test de inteligenta, odata cu varsta. Administram celor doua grupuri acelasi test in conditii asemanatoare. In acest caz experimentatorul nu modica variabila independenta ci alege din populatia de subiecti persoane cu varstele mentionate. Variatia acestei variabile este deci naturala.

5. Metode de control al variabilelor straine:enumerare, descriere

Variabile straine sau perturbatoare pot influenta raspunsurile, (variabilele dependente). De aceea efectul lor trebuie controlat, prin mentinerea lor constanta pe toata durata experimentului, sau prin eliminarea acestor variabile, acolo unde este posibil.

Efectul variatiei unei variabile independente poate fi inregistrat corect numai daca alte variabile care pot produce modificari in variabila dependenta  sunt tinute sub control, astfel:

 -eliminarea influentei variabilelor straine: zgomotul-camere izolate fonic, oboseala-pauze, conduita experimentatorului- standardizare.

  - mentinerea constanta a variabilelor straine care nu pot fi eliminate prin  asigurarea actiunii lor egala asupra tuturor subiectilor: examinarea sub. in acelasi timp si in acelasi loc; sa nu comunice urmatorilor continutul probelor; 

       Metoda balansarii efectelor variabilelor straine = distribuirea aceluiasi numar de subiecti in ambele esantioane, de control si experimental cu aceeasi caracteristica perturbatoare (varsta, nivel de pregatire, sex).

Balansarea simultana a doua variabile, de ex. sexul si experimentatorul presupune urmatorul dizain:

                         Grup I                                           Grup II

                         15 baieti - experimentatorul 1        15 baieti - exp. 1

                         15 b          e xp.                   2        15 b          exp  2

                         15 fete    - exp.                    1        15 f           exp. 1

                         15  f          exp                    2         15 f           exp.2

          Metoda contrabalansarii sau a rotatiei - se utilizeaza cand subiectii sunt supusi la mai multe probe succesive sau conditii succesive si trebuie sa controlam efectul de facilitare sau al oboselii pe care il produce ordinea de prezentare. Urmatorul exemplu este, speram, edificator :

Exp :Dorim sa investigam efectul unor continuturi verbale diferite (cuvinte cu sens- fara sens, cu acelasi numar de silabe) asupra memorarii. Invatarea de catre acelasi subiect a primei liste va afecta (pozitiv sau negativ) invatarea celei de-a doua liste. Contracaram acest efect impatind subiectii in doua grupe: in prima grupa ordinea invatarii va fi inversa celei de-a doua grupe. Se face media subiectilor pe tipuri  de material, cu sens si fara sens. Testul de semnificatie a diferentei dintre cele doua medii va infirma sau confirma ipoteza enuntata.

6. Tipuri de erori in designul experimental

Pot fi clasificate astfel:

1. Erori accidentale

 a)  Protocoale invalide. Criteriile de eliminare a subiectilor trebuie precizate la inceputul experimentului. Respingerile sa fie de absoluta necesitate.

 b) Erori de manipulare a aparaturii sau a probeleor.

2. Erori sistematice: ordine diferita de administrare a probelor la cele doua esantioane.

3. Erori metodologice: utilizarea unor procedee statistice neadecvate.

7. Tipologia experimentului: enumerare, caracteristici

      functional: variabila dependenta variaza functie de variabila independenta care are mai multe  valori

       factorial: opereaza doar cu doua valori ale var. indep. Variabila ind. este un factor care produce modificarea variabileidependente

       de confirmare: este fundamental in psihologie  -  confirma sau infirma o ipoteza.

       explorator: pentru a vedea, nu are o ipoteza explicit formulata.

       pilot: verificarea prealabila a unor proceduri.

       invocat (ex post facto) modificarile var. independente au fost produse de conditii naturale sau sociale.

       crucial: confirma una din ipotezele alternative si o infirma pe cealalta  (exp. experimentului lui Supa, Cotzin, Dallenbach, 1944, privitor la orientarea orbilor: ipoteza vederii faciale este infirmata in favoarea ipotezei localizarii  auditive a obstacolului - sunetele cu frecventa  inalta (10000 cicli pe sec. si peste ).

       de laborator - conditii artfificiale de experimentare, diferite de  conditiile  reale in care se manifesta subiectul.

      natural:     aceleasi caracteristici ca exp. de  laborator dar produs in  conditii naturale; scopul trebuie mascat. O varianta a sa este experimentul psihopedagogic.

  

   psihologie experim. aplicata(Chapanis, Garne, Morgan)= ameliorarea conditiilor  perceptive, de atentie  in sarcini de supraveghere

8. Diferente semnificative intre test si experiment

Ele se aseamana sau sunt diferite  prin:

Ø      obiective: cercetarea experimentala vizeaza relatia cauza efect -  testul vizeaza

    diferentele intre subiecti..

Ø      testul poate servi ca instrument de cercetare experimentala sau in studiile de analiza

          factoriala.

Ø      Situatii experimentale pot fi utilizate ca teste daca sunt standardizate si etalonate.

Ø      Testele presupun un amplu si indelungat proces de elaborare in care sunt implicate

    diferite faze experimentale.

9. Principii deontologice in  efectuarea experimentelor psihologice

Psihologia experimentala se confrunta cu obstacole de ordin moral (nu se poate

experimenta liber asupra omului). De aceea ea face apel la experimentarea pe animale

(psihologia animala). Dar si de aceasta data  intervin dificultati de extrapolare.

Etica muncii experimentale se refera la :

Ø      intimitatea persoanei.

Ø      demnitatea subiectului: in psihologie desi utilizam termenul individ, tratam persoana ca

Ø      subiect (al propriilor actiuni, in campul optiunilor actiunilor si  valorilor). Nimic din ceea   ce prinde demersul experimental nu trebuie sa afecteze integritatea,binele si sentimentul de sine al subiectilor umani

Ø      confidentialitatea rezultatelor.

Ø      binele persoanei; sa nu inducem perturbatii.

           

10. Metode de determinere a pragurilor senzoriale- metoda limitelor : enumerare, descriere

A. Metoda limitelor.  Aceasta metoda de experimentare a pragurilor senzoriale utilizeaza o scara de valori discrete ale intensitatii stimulului, asa cum sunt valorile in decibeli ale intensitatii unui stimul auditiv. Limitele inferioare si superioare ale domeniului de variatie se stabilesc fie prin tatonare fie pe baza unor cercetari anterioare. 

A1. Determinarea psa. Consta in varierea stimulului in sus si in jos pana subiectul spune ca nu il mai percepe sau ca il percepe. Pentru a contracara efectul de acomodare se variaza de cateva ori lungimea seriilor de stimuli. Pentru a evita monotonia se va aplica o valoare a stimulului care nu este la locul ei in serie. Pragul absolut este dat de media aritmetica a ultimei valori percepute si a primei valori nepercepute (pentru seriile descrescatoare), si invers, pentru seriile crescatoare. (Vezi Rosca 1971,p.46).

A2. Determinarea pd. Stimulul este variat peste si dedesubtul unei valori etalon in serii crescatoare si descrescatoare. Subiectul trebuie sa spuna cand i se pare ca stimulul este mai mic (-), egal (=), sau mai mare (+) decat stimulul etalon. (Vezi Rosca 1971, p.47). Se determina pentru fiecare serie:  un prag diferential inferior egal (pentru seriile ascendente) cu media aritmetica a ultimei valori notate cu minus si a primei valori notate cu semnul egal; un prag diferential superior egal (pentru seriile ascendente) cu media aritmetica a ultimei valori notate cu semnul egal si a primei valori notate cu semnul plus. Pentru seriile descendente se procedeaza invers.

B. Metoda scara este o varianta a metodei limitelor. Se prezinta un stimul la o valoare banuita a fi apropiata de prag. Daca nu este perceput il crestem cu o unitate determinata. Daca acum este perceput il scadem cu o unitate. De un numar determinat de ori il crestem cind nu este perceput si il scadem cand este perceput. Pragul se afla intre valorile percepute si cele neprcepute.

C. Metoda stimulilor constanti

Este mai precisa dar si mai laborioasa decat metoda limitelor.

C1. Determinarea pragului absolut. Valorile minime (majoritatea cazurilor cand stimulul nu este perceput) si maxime (majoritatea cazurilor cind stimulul este perceput ca prezent) ale stimulilor se stabilesc prin incercari preliminare. Se utilizeaza 4-10 valori date, fiecare in serie de 10-20 pentru demonstratie si 50-100 pentru  determinarea exacta a pragului. Valorile care sunt percepute intotdeauna sau niciodata  se elimina la urmatoarele incercari. La fel, se pot adauga stimuli de valori sub' sau supraliminare daca este nevoie. (Vezi Rosca 1971, p.49).

Pe fiecare valoare se noteaza perceprea (+) sau neperceperea stimulului. Se face frecventa lui + pe ficare valoare si se calculeaza procentajul. Pragul absolut se situeaza in zona imediata stabilita: 1) prin interpolare lineara daca distributia rezultatelor este normala sau 2) prin interpolare grafica, punand valorile cercetate ale stimulului pe orizontala si procentajul perceperii stimulului pe verticala.

C2. Determinarea pragului diferential se experimenteaza intr-un mod  asemanator. Sunt prezentati aleator stimuli deasupra si dedesubtul unei valori etalon. Se determina pragul diferential inferior si superior, prin interpolare lineara sau prin interpolare grafica unde rezulta doua curbe sigmoidale (ogive normale). Valoarea pragului diferential = (prag sup - prag inf.)/2.

D.  Metoda erorii medii

Se prezinta subiectului un stimul etalon (de exemplu un segment de dreapta) pe care trebuie sa-l reproduca. Se repeta de 20 de ori. Se masoara deferentele cu + si - . Se stabileste media sau mediana care  reprezinta punctul egalitatii subiective.

Metoda se foloseste pentru masurarea iluziilor optice:

             -iluzia  orizontal-verical (o linie orizontala trasa de subiect va fi mai mare decat etalonul vertical);

             - iluzia Müller-Lyer cu un dispozitiv pe care il puteti realiza si dv. (vezi Rosca, 1971, p.52)

11. Cercetarea experimentala a interoreceptiei

Experimentul lui Cannon si Washburn reprezinta un punct de referinta pentru toate cercetarile intreprinse in acest domeniu. Ei au experimentat pe sine introducandu-si in stomac o para de cauciuc care in calitate de element sensibil prelua miscarile peristaltice si le transforma in variatii de presiune pe care le transmitea unui aparat inregistrator prin intermediul unui furtun flexibil. In adevar miscarile erau sinconizate cu prezenta stimulilor alimentari.

  Ipoteza existentei unei astfel de modalitati senzoriale care transmite la scoarta informatii despre starea mediului intern a fost verificata experimental de si de catre K.M. Bakov (citat de Al. Rosca, op.cit.). Datele obtinute releva faptul ca modificarile care au loc in interiorul organismului sunt semnalizate in scoarta cerebrala de numerosi analizatori interni, ai caror receptori se gasesc  in peretii vaselor si in diferite organe si tesuturi interne. Acesti analizatori raspund la diferite excitatii mecanice, chimice, termice, dar cu o intensitate mai mare decat in exteroreceptie, iar scoarta diferentiaza cu o destul de mare precizie aceste semnale provenite din mediul intern.

           E.S. Airapetiant si V.L.Balaskina  au irigat mucoasa stomacului unui caine cu apa la temp. de 38°C, stimulent insotit de intarire alimentara, si cu apa la 26°C fara intarire. Dupa 16 combinari s-a obtinut diferentierea: salivatie puternica la apa de 38°C si nici un efect la stimulul de 26°C.     

      Cercetari de acest tip au adus in discutie ipoteza biofeedback-lui (posibilitatea controlului prin exercitiu al unor functii si procese fiziologice, incepand cu ritmurile cerebrale si terminand cu indicatorii de functionalitate ai SNV) care a determinat multe cercetari dar al caror rezultate sunt contradictorii.

            Analizatorii interni si externi formeaza o unitate functionala. Cercetarile experimentale au relevat o serie de deosebiri: impresiile provenite de la interoreceptori sunt vagi si imprecis localizate, pe cand cele care vin de la exteroreceptori sunt  mai clare, mai bogate, mai variate. De asemenea reflexele conditionate la stimulii interoreceptivi se formeaza mai greu  (6-10 stimulari) comparativ cu cele formate la stimuli externi (2-4 stimulari).

12. Efectele consecutive figurale -efectul Kohler

       Efectul Köhler. W. Köhler impreuna cu H. Walach au efectuat urmatorul experiment. Intr-o plansa figura inspectata este un cerc. Doua patrate de marime egala, dispuse unul deasupra celuilalt, sunt desenate  in dreapta unui cerc avand suprafata dubla comparativ cu patratele. Subiectul examineaza plansa si se convinge ca cele doua patrate sunt egale. Apoi, fixeaza o cruciulita de sub cerc cca 1 minut, apoi rapid trebuie sa-si comute privirea pe o cruciulita desenata intre cele doua patrate. El va vedea patratul de deasupra mult mai mare decat cele de dedesubt. Köhler si Emery au obtinut acelasi efect intr-un plan tridimensional. Efectul consecutiv figural atinge un maximum dupa 60 de secunde de inspectare si dispare complet dupa 90 sec.

Efectul consecutiv figural a fost evidentiat si in domeniul senzatiilor tactil-kinestezice .

    Uznadze si col. sai au experimentat efectele consecutive figurale cu ajutorul unor bile de lemn inegale ca marime care sunt date subiectului de 15 ori, repartizate in aceleasi maini, apoi, brusc i se dau doua bile egale. S-a constatat ca 97% dintre subiecti au apreciat ca fiind mai mica bila corespondenta (care a luat locul) bilei mai mari. Aceeasi iluzie constrastanta s-a obtinut la tahistoscop cu cercuri inegale, prezentate de aceeasi parte de mai multre ori, apoi acestea fiind substituite cu cercuri egale.

13. Localizarea obiectului in spatiu si orientarea  spatiala

Are loc pe baza legaturilor conditionate care au loc intre diferiti analizatori in contactul cu obiectele lumii inconjutatoare.

Mecanismele psihofiziologice ale orientarii spatiale sunt studiate pe baza unor modele experimentale in care informatia unui analizator sau a altuia este facilitata sau ingreuiata.

1. Experimentarea localizarii auditive (Impresiile auditive ne dau informatii despre apropierea-departarea sau pozitia  obiectelor).

Experimental, se dau subiectului, asezat, de la o distanta de 60 cm, sunete din 12 pozitii care ii sunt cunoscute (in jurul capului- fata, spate, dreapta, stanga, si aceleasi pozitii dintr-un plan inclinat in sus la 45 grade, si dintr-un altul inclinat in jos, la 45 grade. Subiectul este legat la ochi si trebuie sa  localizeze sunetele. Cota este data de numarul localizarilor corecte.

Pe acelasi principiu se bazeaza perimetrele acustice sau coliviile acustice cxare permit cercetarea precisa a localizarii auditive. Un astfel de perimetru acustic este format din dintr-un cerc gradat in unitati de unghi care inconjoara capul subiectului, in planul urechilor, dar la o distan-a suficient de mare de acestea. Subiectul trebuie sa indice cu mana directia sursei sunetului. Diferenta intre pozitia reala si cea indicata de subiect (in grade) reprezinta cota individuala. Subiectul localizeaza mai greu sunetele care stimuleaza in mod egal ambele urechi.

    Cercetari experimentale efectuate cu perimetrul acustic au pus in conflict impresiile auditive cu cele vizuale care in mod normal participa, pe baza unor legaturi conditionate, la localizarea obiectelor. S-a evidentiat tendinta subiectilor de a localiza sunetele lasandu-se ghidati de unii stimuli vizuali neutri introdusi experimental (lumina unui bec). Acest fapt dovedeste ca legatura temporara stabilita in  cursul experientelor zilnice intre analizatorul vizual si cel acustic (vederea sursei si auzirea sunetelor coincid de obicei) este larg generalizata. Young (1928) a utilizat pseudofonul pentru studiul relatiei dintre senzatiile vizuale si cele auditive in localizarea sunetelor. Acest aparat consta in doua tuburi care conduc sunetul din dreapta subiectului la urechea sa stanga si invers sunetul din stanga la urechea dreapta. La inceput Yung, care a purtat acest dispozitiv a avut dificultati de localizare corecta a sunetelor. El nu reusea decat daca constientiza inversarea sunetelor. Dupa 18 zile nu s-a obtinut integrarea corecta a informatiilor dar se presupune ca dupa un timp mai lung ar fi reusit.

2. Experimentarea localizarii vizuale. Localizarea vizuala a obiectelor cu participarea componentelor nevizuale a fost studiata de G.M Stratton (1897) prin purtarea de catre subiect a unor ochelari a caror lentile inverseaza imaginile atat pe orizontala cat si pe verticala. Subiectul de experiment s-a adaptat relativ usor la noile conditii. (schiat dupa 6 zile, mers pe strada dupa 10 zile, mers pe bicicleta, dupa 3-9 zile).  Readaptarea dupa un experiment de cateva saptamani se face cu unele dificultati, dar ceva mai repede decat adaptarea la imaginile deformate.

H. A. Witkin (citat de Schultz, 1992) a conceput un ingenios dispozitiv pentru studiul perceptiei verticalitatii corpului de catre subiectii de experiment. Dispozitivul a fost compus dintr-o camera si un scaun care pot fi inclinate in diferite directii fiecare, separat sau impreuna prin intermediul unor manivele accesibile atat experimentatorului cat si subiectului. El are sarcina sa reajusteze pozitia sa sau a camerei si sa spuna daca percepe miscarea camerei, a sa, sau ambele si in ce directie.

Alte cercetari au dovedit ca orientarea in spatiu, in absenta vederii, are loc pe baza analizatorului labirintic.

Orientarea orbilor are loc baza receptiei sunetelor de inalta frecventa (experimentul lui Supa, Cotzin si Dallenbach).

14. Perceptia cauzalitatii

Cercetarile au fost initiate de Michotte si publicate in 1946. De atunci ele au fost reluate, in diferite forme si  de catre alti autori. Ca principiu, modelele experimentale utilizate prezinta subiectilor doua elemente mobile, independente fizic dar care iluzoriu sunt intr-o astfel de relatie incat obiectul A (un dreptunghi colorat) cand atinge obiectul B pare sa-l duca cu sine pe B (un alt dreptunghi colorat). Raspunsurile subiectilor (variabila dependenta) sunt modificate (A este cauza lui B) daca creste timpul intre momentul jonctiunii si cel al deplasarii comune, sau daca apar diferente in traiectoria sau viteza celor doua elemente.


    a                                                               a

                                                                                                   

    b                                                              b                                 

           A                                                               B

15. Iluziile optico-geometrice

Denumirea a fost data de Oppel (1855). Majoritatea dintre ele au fost descrise de autori germani la sfarsitul sec. trecut carorar le poarta numele. Sunt iluzii observate in desene, iluzii asupra proprietatilor geometrice ale figurilor: lungimea sau orientrarea in spatiu a segmentelor, marimea si forma suprafetelor. Pentru fiecare iluzie se distinge o parte deformata la care se refera iluzia si o parte deformanta care provoaca iluzia. Toate aceste iluzii releveaza interactiuni spatiale  intre elementele prezentate simultan intr-un camp vizual. Efectele consecutive figurale pot fi considerate ca iluzii in care elementul deformant si deformat sunt prezentate succesiv. Sensul deformarilor este adesea invers intre iluziile simultane si efectele consecutive.

In iluzia Muller-Lyer sensul deschiderii terminatiilor in forma de sageata produce iluzia : segmentul  terminat prin linii (pennures) interne pare mai scurt decat segmentul terminat prin linii externe. In iluzia lui Ponzo inegalitatea aparenta a lungimii sementelor orizontale este obtinuta prin insertia lor intre doua linii convergente: segment orizontal situat mult prea aproape de apexul unghiului de convergenta pare mai lung decit al aceluia care este mai indeparata


                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                              

                                                 Iluzia lui Ponzo

In iluzia lui Oppel-Kundt: portiunea hasurata pare mai lunga decat segmentul fara hasur. Orientarea segmentelor poate fi de asemenea cauza iluziei lungimii, ca in iluzia verticalei care pare mai lunga decat orizontala.


Verticala luata in considerare este verticala egocentrica si nu cea gravitationara.

16. Iluziile suprafetei

In iluzia lui Delboeuf: suprafata aparenta a unui disc diminuaeza atunci cand acest disc este inconjurat de un cerc mai mare si este marita atunci cand cercul deformant este in interior.    

               

                   





In iluzia lui Titchener cele doua discuri   deformate sunt inconjurate  de discuri deformante: discul inconjurat de o coroana de discuri mari  pare mai mic decat discul inconjurat de o coroana de cercuri mici.

         Aceste iluzii nu rezulta decat din efectul de contrast intre marimea discurilor deformante si a celor deformatoare. Prin urmare augmentarea proximitatii relative a elementelor deformante poate fi suficienta pentru augmentarea suprafetei aparente ca in iluzia lui Ponzo.

17. Experimente bazate pe auditii dihotomice- ipoteza filtrajului timpuriu

Experimentele de acest tip au testat fiecare una dintre urmatoarele trei ipoteze cu privire la faptul ca selectivitatea atentiei s-ar datora unui filtru care functioneaza: 1) la capatul incipient (senzorial) al lantului procesarilor cognitive; 2) ca capatul terminal al proceselor cognitiei si 3) intermediar (filtre atenuate).

2.1. Ipoteza filtrajului senzorial. Broadbent (1958)  a elaborat primul model al atentiei selective.  Autorul considera ca informatia senzoriala, inainte de a fi procesata si stocata in memoria de lunga durata, este mai intai depozitata in memoria de scurta durata si filtrata de o serie de filtre senzoriale. Aceste filtre blocheaza  unele informatii si dau prioritate altora deoarece exista de fapt un singur canal de procesare. Datele care au confirmat acest model provin dintr-un model experimental de ascultare dihotomica. Subiectii de experiment primesc, simultan, sau la intervale foarte scurte de timp, mesaje diferite la o ureche si la cealalta. O ureche primeste mesajul tinta pe care este focalizata atentia. Conform instructajului initial dat de experimentator, subiectul va trebui sa reproduca acest mesaj nontinta. Chiar daca o fraza nontinta, de exemplu, este repetata de 30 de ori, aceasta nu va fi retinuta.

Astfel intr-un experiment subiectilor le-au fost prezentate dihotomic trei perechi de cifre, astfel:  

                                            Urechea stanga                            Urechea dreapta

                                                       7                                                   6

                                                       4                                                   8

                                                       8                                                   9

Subiectii isi aminteau cu mai mare usurinta cele trei cifre prezentate la o ureche sau la cealalta, adica 7,4,8, sau 6,8,9 decat perechile, respectiv 76, 48, 89.

  Interpretarea data de Broadbent acestor rezultate se bazeaza pe ipoteza  filtrului senzorial selectiv care ar stabili prioritatea  in procesarea mesajelor deoarece sistemul de procesare dispune de un singur canal. Aceasta prioritate se realizeaza functie de ordinea semnalelor (primul) de inaltimea sunetului si de intonatie. Mesajele sunt stocate mai intai in memoria de scurta durata, dupa care mesajul  selectat de catre filtru senzorial este transmis canalului unic de procesare si de aici catre memoria de lunga durata.

Faptul ca in experimentele de ascultare dihotomica, din mesajele ignorate nu se retin decat caracteristicile fizice, a condus la concluzia ca selectia informatiei se produce inainte de a fi stocata in memoria de scurta durata. Rezultatul ca doar informatia tinta poate fi retinuta ar dovedi ca doar ei i s-a dat acces in MSD. Potrivit acestui model atentia selectiva ar functiona dupa principiul tot sau nimic.

18. Metode experimentale in studiul vigilentei

Comportamentul vigilent a fost definit si cercetat in legatura cu aspectul monoton al sarcinii, caracteristica proprie unor activitati unde frecventa stimulilor si gradul de precizare al cadrului spatio-temporal de producere al acestora sunt reduse (radar, camerele de comanda, etc.)

Primele cercetari au fost intreprinse de Makworth in 1940. El a utilizat ca situatii experimentale: 1) testul radar: pe un  ecran semnalele relevante apareau in conditii de "zgomot" vizual.

                          2) testul de auditie a sunetelor cu durata de 2,5 secunde, care apareau la intervale de 18 sec.

                         3) testul ceasului. Subiectul trebuia sa sesizeze momentele in care aratatorul mare sarea uneori doua gradatii, sau cand isi incetinea sau isi accelera mersul. Variabila independenta era reprezentata de: latenta raspunsurilor, rata erorilor, potentialele evocate ale EEG.

19. Modelul asociationist,cercetarile luim Ebbinghaus

Pana la Herman Ebbinghaus sI Bartlett cercetarile asupra memoriei s-au centrat pe paradigma memoriei infraumane. Memoria esra studiata in laborator in contextul mai larg al problematicii invatarii, utilizand drept subiecti animale. Acestea erau introduse in diferite contexte de invatare acre utilizau custi, labirinte, etc.

Ebbinghaus si-a centrat cercetarile pe paradigma memoriei umane. El a fost preocupat de modalitatea de formare si stocare a asociatiilor ca elemente constitutive ale vietii psihice in general si ale memoriei in special. In 1885 el publica rezultatele cercetarilor sale in lucrarea '' Uber das Gedechtnis ''.

Ebbinghaus isi autoadministreaza, in conditii experimentale riguros controlate o serie de probe de memorie. El a utilizat silabe fara sens pentru a izola influentele experientei individuale anterioare. El spera, astfel sa surprinda particularitatile memoriei pure. Aceste silabe erau formate dintr-o consoana, o vocala si o alta consoana - numite CVC-uri. In general metodele utilizate de Ebbingaus in studiul experimetal al memoriei au rezistat timpului, unele fiind utilizate si in prezent sau servind ca model pentru elaborarea altor metode. Ebbinghaus a modificat  sistematic numarul de citiri ale listei de CVC-uri precum si intervalul de timp dintre citire si redare. Variabilele independente pe care le-a manipulat in experimentaele sale au fost: marimea silabelor, numarul repetitiilor, intervalul dintre silabe, timpul de retinere, starea de oboseala, momentul din zi cand se memoreaza, etc.

In cursul unui experiment durata mentionata a variat intre 20 de minute si o luna si s-a constatat ca uitarea era mai rapida in primul caz si mai lenta in al doilea, adica atunci cand intervalul intre prezentarea si redarea listei de CVC-uri era mai mare. Generalizand rezultatele cercetarilor sale asupra memorarii, Ebinghaus construieste curba uitarii devenita clasica. Potrivit acestei curbe uitarea silabelor fara sens este masiva in primele ore ale primei zile, ceva mai lenta in cea de-a doua zi, dupa care urmeaza o descrestere lenta pe parcursul primei luni. Refacand experimentul lui Ebbinghaus, in 1913, Pieron a obtinut o curba, potrivit careia, in primele 10 zile uitarea este lineara, dupa care creste brusc  in urmatoarele 10 zile. Urmeaza apoi o perioada de uitare lenta de 60 de zile si alta de uitare relativ lenta de 120 de zile. Astazi se stie ca nu exista o curba generala a uitarii, valabila in orice conditii. Uitarea depinde atat de volumul materialului invatat cat si de faptul daca acesta este cu sens sau fara sens. Aceste doua variabile independente interactioneaza astfel in actiunea lor asupra retentiei si uitarii: curbele uitarii materialelor cu sens si fara sens se apropie (materialele sunt retinute si uitate similar) daca acestea sunt de mici proportii sau daca materialul cu sens este de volum mare si prezinta dificultati pentru subiect. Totusi in cazul materialelor de volum mijlociu sunt mult mai bine retinute cele cu sens, comparativ cu cele fara sens.

Cercetarilor lui Ebbinghaus li s-au adus critici privitoare la faptul ca permiteau interferenta seriilor de materiale invatate (Neveanu, 1977) si ca au neglijat continuturile reale ale actelor de memorie specifice vietii reale (Malim, 1999), avand, din aceasta cauza, o slaba validitate ecologica.

20. Abordarea constructivista a memoriei, Conceptia lui Barclett

Tocmai de aceea Frederic Bartlett (Remembering, 1932) pune accent in cercetarile sale pe memorarea materialului cu sens si pe situatiile ''naturale'' si foloseste ca material de memorare, in loc de CVC-uri, povestiri pe care subiectii trebuiau sa le invete, pe fiecare, in timp de 15 minute. De altfel el considera ca silabele fara sens nu dispun de calitatea omogenitatii sI simplicitatii atribuita lor de catre Ebbinghauss. Acestea puteau sugera subiectilor asociatii verbale sau verbalizari semnificative, ceea ce face ca fiecare silaba sa aiba un anumit grad, variabil de semnificatie. Bartlett a introdus conceptul de menemoschema drept conventii psihosociale sI odata cu el paradigma constructivista: activismul memoriei, capacitatea sa de a restructura sI reasambla intr-o noua formula, informatiile stocate.

Metoda utilizata de Bartlett s-a numit '' reproductia seriala ''. Reproducerile subiectilor, comparativ cu modelele, erau mai scurte si contineau distorsiuni. Testarea memorarii era efectuata la diferite intervale  de timp interpuse intre invatare si redare. Bartlett a constatat ca reproducerile subiectilor difereau de povestirile date spre invatare in urm. privinte: omisiuni, rationalizari (adaugiri pentru a face povestea mai logica), accentuari, reordonari (schimbarea ordinii unor evenimente), distorsiuni (subiectii reconstruiau povestea functie de propriile atitudini, norme culturale, reactii emotionale, propria experienta de viata. Toate acestea dovedesc, credea Bartlett, ca memoria reprezinta o reconstructie activa a evenimentelor, mai degraba decat o prezentare si o reluare fotografica a acestora. Dupa Bartlett memoria umana este  determinata de efortul subiectului de a stapani semnificatia evenimentelor, de a interpreta sensul informatiilor achizitionate  iar cand acesta semnificatie este neclara ea este aproape recreata.

21. Modelul modal al memoriei

Acest model incearca sa explice modul in care informatia este achizitionata, stocata si reactualizata. El afirma existenta a trei tipuri de memorie: imediata, de scurta durata si de lunga durata. Autorii principali ai acestui model sunt Atkinson si Shriffin (1968).

Stocarea de scurta durata

 

Informatia vizuala stocata sau filtrata senzorial

 
 

Stocarea de lunga durata

nnnnnnn

 
                                                                      Codificarea

Input                                                               semantica


                                                                            Repetarea in vederea

                                     Uitarea (daca nu a fost              retinerii

                                     repetata sau codificata)

                                    Modelul  modal al memoriei (Malim, 1999)

22. Cercetarea experimentala a memorie imediate- metoda redarii partiale

Dupa prezentarea configuratiei de litere, subiectii trebuiau sa redea literele din randul de sus, mijlociu sau de jos dupa cum auzeau un sunet inalt, mediu sau jos. Ipoteza lui Sperling era ca subiectii vor fi capabili sa redea, in aceeasi proportie, oricare din literele fiecarui sir. Cercetatorul a modificat sistematic intervalul de timp dintre prezentarea configuratiei de litere si sunetul care indica ce trebuie redat. S-a constatat ca daca timpul crestea la 500 milisec., numarul de litere redate corect era de 4-5, rezultat concordant cu cel obtinut prin metoda raportarii complete.

Memoria iconica  a fost experimentata de Loftus si colab. (1985). Experimentul lor a constat in administrarea a 72 de peisaje colorate timp de 62 pana la 1300 milisec., in trei variante:

1. Prezentarea stimulului era urmata, imediat  de o a doua imagine ecran,  constind dintr-un amestec de linii negre si gri pe un fond alb, avand rolul de a impiedica formarea de imagini iconice.

2. Imaginea ecran era prezentata dupa un anumit interval de timp.

3. In a treia situatie stimulii nu mai erau urmati de o imagine ecran.

La finalul fiecareia dintre cele trei situatii experimentale, subiectii trebuiau sa recunoasca cele 72 de imagini stimuli care erau amestecate cu alte 72 de imagini ecran care nu mai fusesera vazute. Acuratetea rectualizarii subiectilor a fost mai mare la subiectii din ultima situatie (69% pentru un timp de expunere de 270 milisec.). Pentru a egala acesta performanta subiectii din prima situatie aveau nevoie de un timp de prezentare de 370 milisec. Pe baza acestor date s-a tras concluzia ca memoria iconica necesita un timp de expunere de 100 milisec.

23. Cercetarea experimentala -metoda ecou

Memoria ecou a fost studiata experimental de Turvey si Crowder (1972). Ea consta in persistenta de scurta durata a stimulatiei auditive dupa incetarea stimulului.

Cei doi cercetatori au prezentat subiectilor trei grupuri de sunete dintre care trebuiau raportate doar acelea care erau insotite de un stimul vizual, adica de o litera (inversul metodei lui Sperling).

Stimulii sonori erau dati prin casti speciale la urechea stanga, dreapta sau la ambele urechi. Literele insotitoare, la fel ca in experimentul lui Sperling, semnalizau care dintre cele trei grupe de sunete trebuiau evocate. Rezultate obtinute sunt asemanatoare cu cele privind memoria iconica, cu deosebirea ca memoria ecou pare ca se limiteaza la 5 itemi in loc de 9, iar durata de expunere necesara trebuia sa fie de 2 sec. in loc de jum. de sec.

Crowder (1982) stabileste experimental durata memoriei ecou. El a prezentat subiectilor doua vocale consecutive generate de un sintetizator. Acestea erau uneori identice, alteori erau foarte putin diferite. Intervalul dintre ele a variat intre 0.5 si 5 sec. Performanta discriminarii celor doua vocale a fost mai mare cand intervalul dintre ele era mai mic de o secunda, se deteriora cand intervalul crestea la trei secunde si ramanea neschimbat dupa trei secunde. Crowder trage concluzia ca durata memoriei ecou ar fi trei secunde. O serie de confirmari ale memoriei ecou provin din domeniul neurologiei.

Naatanen (1986) citeaza un experiment in care subiectii citeau concentrat o carte si auzeau sunte de o anumita tonalitate. Din cand in cand era dat un sunet de o tonalitate usor modificata. Undele corticale se modificau dupa 200 milisec de la aparitia acestor sunete modificate. Ele au fost interpretate ca un indiciu al duratei memoriei ecou.

24. Experimente asupra memoriei de scurta durata

Se considera ca durata de stocare a informatiei in memoria de scurta durata nu ar depasi 30 de secunde. Experimente asupra duratei MSD au fost efectuate de Peterson si Peterson (1959) folosind o tehnica cunoscuta sub denumirea de tehnica Brown-Peterson. Subiectii aveau ca sarcina repetarea unor grupuri de trei consoane (CCC), urmate de un numar din trei cifre, la intervale de 0, 3, 6, 9, 12, 15, 18 sec. Pentru a se evita efectul repetitiilor suplimentare in aceste intervale subiectii trebuiau sa numere inapoi plecand de la numarul care insotea grupul de consoane (exemplu: GHR  456, 453, 450).  Intervalul dintre semnalul de incepere a reproducerii si inceputul  probei urmatoare era de 18 sec. Peterson constata ca reactualizarea era mai mare dupa intervale scurte (3 si 6 sec.). La intervale mari (18 sec.) reactualizarea era doar de 10%. Concluzia a fost ca durata MSD ar fi de 6-12 sec, pentru situatii in care nu au loc repetitii.

Cercetari intreprinse de Conrad (1964) au aratat ca in cadrul MSD are loc o codificare acustica a informatiei iar Hayer si Barret au gasit dovezi experimentale pentru codificarea vizuala a informatiei in cadrul MSD.

Conrad a prezentat pe un ecran subiectilor sai secvente de 6 litere care trebuiau scrise imediat. Timpul era atat de scurt incat litere nu puteau fi scrise in timpul expunerii  ci era necesara memorarea lor. Erorile de redare s-au datorat confuziei acustice (substituirile aveau loc intre litere similare fonetic) de unde concluzia codificarii acustice a informatiei in cadrul MSD.

Hayer si Barett (1971) au prezentat subiectilor o grila cu litere aranjate aleator. Subiectilor li s-a cerut sa-si reaminteasca literele de pe grila si pozitia acestora in grila. Intre prezentare si redare erau dati alti stimuli, numarare inversa sau alti stimuli vizuali. Autorii au remarcat ca numararea inversa afecta negativ reamintirea literelor iar stimulii vizuali afectau pozitia literelor pe grila. Concluzia a fost ca literele earu codificate auditiv iar pozitia lor era codificata vizual.

25. Modelul experimental al lui Colins privind memoria de lunga durata

modelul-retea al memoriei semantice.

        

                                     ANIMAL : are piele, se misca, mananca, araripi

        PASARE: inoata, zboara, are pene        PESTE: are branhii, are

                                                                                                          aripioare

                                                                             RECHIN: animal, musca

CANAR: canta, este galben           SOMON: inoata in rau, este comestibil STRUT: alearga repede, isi ascunde capul

Reteaua contine noduri (notiuni) ierarhizate pe baza generalitati. Notiunea de animal este cea mai generala. Un nume este legat de anumite caracteristici. Astfel cuvntul pasare este legat de '' are pene'' si ''poate zbura''.

Collins si Quillian au putut face predictii asupra timpului necesar reactualizarii cunostintelor din MLD pe baza urmatoarei tehnici: subiectilor li se prezenta un numar de afirmatii si se cerea evaluarea adevarului-falsitatii lor. Timpul de raspuns  depindea de nivelul ierarhic la care era situata afirmatia. De exemplu  evaluarea afirmatiei ''canarul canta '' va necesita un timp de verificare mai scurt decat afirmatia ''somonul are aripioare''. In primul caz este implicat un singur nivel iar in cel de-al doilea doua. Acest model are totusi dezavantajul  ca functioneaza pentru cazurile ce sunt tipice pentru o categorie, de ex. ''codul este un peste'' dar nu si in cazul ''pinguinul este o pasare''. Aceste dificultati i-au determinat pe Collins si Quillian sa elaboreze un alt tip de model numit modelul iradierii extinderii activarii. In acest model conceptele nu mai sunt ierarhizate si organizate pe baza puterii legaturilor dintre ele. Conceptele puternic inrudite au numeroase interactiuni iar distantele dintre ele sunt foarte scurte. Cuvintele pasare, aripi, vrabie sunt mult mai legate in cadrul MLD decat cuvintele rechin, galben si pana.

Principiile de baza ale acestui model sunt urmatoarele:

1. Rapiditatea accesului in MLD depinde de lungimea si puterea legaturilor.

2. Puterea legaturilor depinde de frecventa de utilizare.

3. Activitatea mnezica, in cazul conceptelor, se extinde si la concepte adiacente (de la ''pasare'' la ''aripi'' si mai departe la ''pene'').

4. Cu cat creste distanta cu atat se diminueaza activarea.

26. Modelul memoriei de lucru al luim Badely si Hitch

Baddeley si Hitch (1974) propun o alternativa la modelul modal al memoriei sub denumirea de Modelul memoriei de lucru care ofera o perspectiva mai activa a memoriei. Sursa acestui activism are doua surse: a) noile informatii senzoriale si b)  informatiile existente in memoria de lunga durata.  Dupa Baddeley memoria de lucru este alcatuita din urmatoarele componente:

1. O bucla articulatorie care stocheaza informatia sub forma verbala si care permite repetitia verbala (vocea interioara)

2. O memorie acustica cu capacitate limitata care primeste materialul direct, asa cum este auzit, sau prin bucla articulatorie (urechea interna).

3. Un filtru senzorial prin care este receptata informatia vizuala.

4. O instanta centrala care nu are capacitati senzoriale.

Atkinson si Shriffrin (1972) vorbesc despre un administrator central (instanta centrala) si de doua sisteme sclave (bucla articulatorie si calea vizuo-spatiala).

Bucla articulatorie este responsabila de limitarea volumului memoriei de scurta durata la sapte itemi  informationali (plus sau minus 2) pe durata a 6-12 secunde. Implicarea in sarcina a buclei articulatorii a fost dovedita de Baddeley prin suprimarea ei pe cale experimentala. Subiectii invatau o lista de cuvinte dar in acelasi timp ei trebuiau sa repete cateva cuvinte sau expresii. Asa cum era de asteptat performantele subiectilor au diminuat de unde concluzia ca bucla articulatorie este implicata in memoria de lucru.

27. Modelul  memoriei  prospective si al memoriei autobiografice

Ambele sunt forme ale vietii reale.

Memoria autobiografica este memoria evenimentelor din viata personala. Ea are legaturi cu memoria episodica. Linton (1982, 1986) si-a testat memoria pentru evenimentele petrecute in viata ei timp de 6 ani. Ea a notat in fiecare zi cate doua evenimente pe care la inceputul lunii incerca sa si le reaminteasca. A stabilit ca retinea cam 5% din aceste evenimente. Evenimentele placute au fost amintite in proportie de 50%,  cele neplacute in proportie de 30% iar cele neutre 20%.

Memoria prospectiva se refera la actiuni viitoare, deja planificate. Cercetarile experimentale in acest domeniu s-au centrat pe cauzele uitarii nejustificate ale unor astfel de actiuni. Dupa Reason (1984) acest adevarat ''somn'' al memorie ar avea loc in urmatoarele situatii:

1. In situatii familiare;

2. Cand exista o anumita preocupare pentru altceva;

3. La oamenii distrati;

4. Sub presiunea timpului;

5. Cand o rutina, un obicei stabilizat se schimba brusc.

Meacham si Singer (1977) au experimentat pe subiecti care au primit 8 carti postale care trebuiau expediate experimentatorului cate una pe saptamana, in urmatoarele conditii:

1. Unii subiecti trebuiau sa faca expedierea miercurea.

2. Ceilalti studenti trebuiau sa trimita cartile postale, fiecare intr-o alta zi. In ficeare din aceste grupuri unii subiecti au primit contravaloarea expedierii (5 USD) altii nu. S-a constat ca ceea ce conta nu era ziua expedierii si nici intervalul dintre primirea sarcinii si expediere ci promisiunea de returnare a banilor.

28. Factorii de influenta ai timpului de reactie

Timpul de reactie este variabila dependenta in raport cu urmatoarele tipuri de conditii de influenta (variabile independente):

1. Modalitatea senzoriala. Odata cu schimbarea modalitatii senzoriale TR se modifica. Astfel TR este mai mic la stimulii sonori decat la cei luminosi. (deoarece stimulii luminosi actioneaza indirect asupra tesutului nervos prin mediatori chimici). TR la stimulii algici este mai mare deoarece aici apare mai intai senzatia tactila si numai apoi aceea de durere. Compensarea modalitatilor senzoriale intre ele, privitor la TR) este imposibila deoarece intensitatile fizice ale stimulilor specifici diferitelor modalitati senzoriale nu sunt comparabile.

2. Calitatea senzoriala. TR este mai scurt  pentru stimulii gustativi sarati decat pentru cei amari El difera si de la o culoare la alta utilizata ca stimul.

3. Intensitatea stimulului.   TR se reduce proportional cu cresterea intensitatii stimulului, intensitate care totusi trebuie sa se incadreze in limite rezonabile (fara sa devina nocive). Intensitatatile a doi stimuli adresati unor modalitati senzoriale diferite pot avea un efect sumatoriu. Astfel un sunet si un soc electric pot determina un TR mai scurt, decat fiecare in mod separat.

De asemenea, amplitudinea modificarii intensitatii stimulului, de la o stimulare la alta, are rol de variabila independenta. Cu cat modificarea este mai mare cu atat TR este mai scurt. Scaderea intensitatii stimularii determina o scadere mai semnificativa a TR decat cresterea ei. 

4. Suprafata stimulata. Cresterea suprafetei stimulate la nivelul organului receptor reduce in mod proportional TR. Acest fenomen este mai evident in cazul stimularilor tactile si termice.

5. Intervalul dintre semnalul pregatitor si stimul.  Acest interval trebuie sa nu fie mai mic de o secunda si nu  mai mare de patru secunde. Cresterea intervalului reduce alerta senzoriala, si, implicit, creste  TR.

Scurtarea sub limita de o secunda a intervalului dintre semnalul pregatitor ('' acum'', ''atentie'') poate perturba comportamentul de raspuns.

6. Aparitia sau incetarea stimularii. Sunt unele cercetari, neconfirmate de catre altele, potrivit carora, in cazul stmulilor luminosi, TR la incetarea stimularii este mai mica decat la aparitia ei. In astfel de experimente subiectul este obisnuit in prealabil sa apese cheia de raspuns, fie cand apare stimulul luminos, fie cand acesta dispare.

7. Similaritatea stimulilor. Cu cat asemanarea stimulilor (cu privire la intensitatea sau inaltimea sunetelor, la apropierea nuantelor culorilor, semnificatia cuvintelor, etc.) este mai mare, cu atat creste travaliul discriminativ si deci cu atat cresc latentele raspunsurilor.

8. Numarul stimulilor si al raspunsurilor. Are loc acelasi fenomen mentionat la punctl 7.

9. Nivelul motivarii subiectului in sarcina experimentala. O motivatie mai inalta, creata experimental prin intarire pozitiva sau negativa (ex.: aplicarea unui soc electric, ori de cate ori subiectul intarzie raspunsul), dtermina scurtarea TR.

10. Starile de anxietate, oboseala, consumul unor substante (alcool, droguri) determina variatii intraindividuale mari ale TR.

11. Cunoasterea preexperimentala si cunoasterea rezultatului reactiei determina scurtarea TR.

29. Experimentarea trebuintei de realizare

Sunt considerate clasice experimente efectuate de Mc. Lelland cu ajutorul unor planse ale Testului Tematic de Aperceptie. Prelucrand temele complexe continute de povestioarele realizate de subiecti pe baza acestor planse autorul a masurat intensitatea trebuintei de realizare. H. Murray, autorul testului respectiv definise trebuinta de realizare ca pe o nevoie de perfectiune in ceea ce oamenii intreprind.

Mc.Clelland  a intreprins numeroase studii care au cuprins urmatoarele etape:

  1. Verificarea capacitatii testului T.A.T de a masura trebuinta de realizare. In acest scop a utilizat ca variabila independenta natura instructajului dat subiectilor (studenti) impartiti in doua grupuri (de control si experimental): grupul experimental a fost puternic motivat pentru succes iar grupului de control nu i s-a indus o astfel de motivatie. Subiectii aveau ca sarcina realizarea unor povestiri pe baza a trei planse ale testului TAT. Compararea temelor prevalente aparute in povestiri a relevat importante deosebiri . Productiile imaginative ale subiectilor din lotul experimental contineau mai multe referinte privind eforturile eroilor de a indeplini anumite standarde de excelenta, de a persevera in ciuda oprelistilor in atingerea obiectivelor. Dimpotriva in povestirile subiectilor grupului de control apareau mai des referiri la activitati sedentare sau conduite pasive. Pe baza unui procedeu realizat de autorii testului T.A.T se determinau indici ai nivelului trebuintei de realizare. Nivelul trebuintei de realizare determinate cu TAT apareau ca avand valoare diferentiala.
  2. Manipularea experimentala a trebuintei de realizare de-a lungul a doua modalitati, subiecti caracterizati printr-o inalta trebuinta de realizare si subiecti cu indici scazuti la aceasta trebuinta, determinati cu TAT.
  3. Crearea unor situatii experimentale diverse prin care se controla urmatoarea ipoteza : subiecti inalt motivati pentru realizare vor realiza orice tip de sarcina la cote de o mai mare calitate decat cei slab motivati pentru realizare?.
  4. Astfel subiectii apartinand grupurilor disjuncte pe criteriul nivelului motivatiei de realizare au primit sarcini repetitive care excludeau posibilitatea ameliorarii performantei prin acumularea de experienta sau sarcini in care subiectilor li se inducea experimental o motivatie extrinseca.  Performantele subiectilor din cele doua grupuri nu au fost semnificativ diferite ceea ce dovedeste ca numai daca trebuinta de realizare este activata determina subiectii caracterizati printr-o astfel de trebuinta sa  obtina rezultate mai bune decat subiectii de control.
  5. Alte experimente au verificat ipoteza unei gestionari mai judicioase a resurselor proprii de catre subiectii motivati pentru realizare comparativ cu cei care aveau o scazuta motivatie de acest tip. 
  6. Mc. Clelland a extins ulterior aceste studii la nivelul comparatiilor intre diferite culturi reusind sa confirme ipoteza ca natiunile care promoveaza valori consonante cu trebuinta de realizare (valorii ale efortului, muncii, stradaniei, competitiei specifice pietei libere) au sanse de a inregistra nivele inalte de prosperitate. In acest scop el a pus in relatie unii indicatori ai progresului economic inregistrat de natiunile occidentale in deceniul sase si o serie de valori care erau promovate in aceste culturi cu doua decenii mai inainte. Aceste valori au fost detectate prin cercetarea povestirilor continute de manualele de la clasele 2-4. S-a considerat pe buna dreptate ca aceste povestiri reflecta motivele si valorile pe care o cultura doreste sa le transmita generatiilor tinere. In adevar la fel ca in analiza povestioarelor la TAT aceste povestiri contineau teme in care trebuinta de realizare foarte frecventa (D. Schultz, Theories of Personality). Ar fi de un real interes sa fie realizata si la noi o astfel de cercetare, pentru ca daca astfel de valori s-ar dovedi prezente ar fi indreptatita speranta ca dupa aprox. 20-25 de ani, decalaj, confirmat de Mc. Clelland, intre afirmarea trebuintei de realizare a unei culturi si viitorul ei progres economic si social, tunelul tranzitiei va fi fost traversat.

30. Modelul experimental al cercetarii nivelului de aspiratie

Nivelul de aspiratie  desemneaza raportul succesul real si  performanta pe care cineva se asteapta sa o atinga intr-o sarcina anume. Nivelul de aspiratie al unei persoane se autoregleaza functie de feed -back-ul  oferit de nivelul performantei reale. Nivelul de aspiratie influenteaza atitudinile oamenilor fata de scopuri si fata activitatile care duc la indeplinirea lor.  Franck si ulterior  Hoppe au intreprins experimente privind nivelul de aspiratie.

 Modelul experimental  utilizat de acesti autori ca si de catre altii nu difera prea mult.

Subiectilor le sunt date diferite sarcini repetitive, de indemanare sau de aritmetica. Dupa fiecare sarcina subiectul afla performanta realizata si isi fixeaza un anumit nivel de asteptare pentru sarcina care urmeaza. Variabilele independente sunt reprezentate de  sarcina anuntata  + performanta precedenta. Variabilele dependente, inregistrate de catre experimentator sunt nivelul de aspiratie (al carui indicator este performanta ulterioara asteptata) impreuna cu manifestarile subiective care insotesc experienta succesului sau a insuccesului.

Rezultatele cercetarilor converg  in a confirma ca: nivelul de aspiratie are o dinamica dependenta de dinamica performantei reale; nivelul de aspiratie este influentat de contextul social care furnizeaza subiectilor repere de comparare a propriilor performante; gradul de dificultate al sarcinilor influenteaza astfel nivelul de aspiratie:  rezolvarea de sarcini grele determina fixarea unor asteptari mai inalte, fata de sarcinile usoare care scad nivelul de expectanta. Cunoasterea rezultatelor are efect motivator pentru actiunile urmatoare.

31. Invatarea bazata pe reprezentarea mentala a sarcinii

Desi studierea invatarii complexe pe specii inferioare furnizeaza suficiente dovezi in sprijinul ei, acest tip de invatare este mult mai specific speciilor evoluate, adica primatelor si indeosebi omului.

Cercetarile efectuate de Wolfgang Köhler  se deosebesc, de altele, prin dizainul experimental utilizat. in primul rand multe din concluziile sale se bazeaza pe observarea comportamentului de invatare al unui singur subiect, cimpanzeul Sultan.

Situatiile experimentale constau in etalarea la vedere a hranei dar intr-o pozitie care este inaccesibila animalului. Sarcina experimentala se bazeaza pe intelegere. Solutia gasita  are dupa Atkinson (op.cit.) urmatoarele caracteristici: este spontana (apare brusc, dupa o lunga pauza care urmeaza unei incercari nereusite, timp in care animalul pare sa " reflecteze" la datele problemei), disponibilitatea ulterioara si transferabilitatea la alte situatii problematice similare. In perioada de pauza  se pare ca cimpanzeul isi formeaza o reprezentare mentala a datelor problemei pe care le proceseaza pana la gasirea solutiei. Aceasta solutie este apoi tradusa in fapt. Invatarea complexa, asa cum apare din experimentele lui    Köhler pare sa se desfasoare in doua faze: in prima faza este identificata solutia la situatia problematica iar in faza a doua solutia stocata in memorie este actualizata ori de cate ori apare o situatie similara. Transferul solutiei la alta situatie problematica este posibil deoarece reprezentarea ei este suficient de abstracta pentru a acoperi un domeniu larg de posibilitati.

Legata de invatarea latenta este asa- zisa invatare observationala teoretizata de A. Bandura ca stand la baza insusirii comportamentelor sociale. Este un tip de invatare prin vicariere  (vicarios reinforcement) care se produce in absenta intaririi reale, subiectul observand cum comportamentul manifestat de model este intarit. In primele sale studii Bandura a confirmat ipoteza ca agresivitatea este un comportament social pe care copii il invata prin asistarea la diferite scene violente. Trei grupe de copii au urmarit un film in care o papusa Doll era batuta de un adult model. La fie grup conditiile experimentale erau oarecum diferite.  In filmul urmarit de primul grup modelul era rasplatit pentru comportamentul sau agresiv cu laude si dulciuri, in filmul prezentat celui de-al doilea grup modelul era pedepsit de un alt adult printr-un comportament violent, iar in cazul celui de-al treilea grup modelul nu primea nici un fel de intarire. Intr-o a doua faza a experimentului copii celor trei grupuri erau observati in timp ce se jucau cu aceeasi papusa Doll. Copii din primul grup au manifestat un nivel de anxietate mult superior celor doua grupuri. 

 Nu putem incheia fara a mentiona unele limite biologice ale invatarii pe care cercetarile efectuate din perspectiva etologica le leaga de experienta adaptativa stocata in bagajul ereditar al speciei. In cazul animalelor invatarea pare sa se conformeze unei matrite comportamentale determinata genetic. Acest fapt are consecinte extrem de importante asupra proiectarii experimentelor pe animale asupra invatarii, deoarece, se pare ca nu orice SC poate fi asociat cu oricare SN asa cum postuleaza teoriile invatarii prin conditionare clasica.

Garcia si Koelling (1966) au efectuat un experiment extrem de interesant desfasurat in trei etape In prima etapa sobolanilor din grupul experimental li se dadeau doi stimuli, unul luminos, si unul sonor ori cate ori gustau dintr-o solutie aromata. In al doilea stadiu al experimentului  sobolanii erau imbolnaviti dandu-li-se o substanta nociva. In ce-a de-a treia etapa era testat stimulul conditionat care va fi asociat de sobolani cu imbolnavirea. In toate etapele recipientul cu solutie era acelasi. In ultima etapa solutia din recipient era fie aceeasi cu cea din prima etapa dar neansotita de sunet si lumina, fie alta solutie (cu alt gust) dar insotita de cele doi stimuli conditionati. Sobolanii au evitat solutia care avea un gust cunoscut dar nu si solutia insotita de sunet si lumina. Aceste rezultate confirma ipoteza ca gratie unei relatii intiparite genetic, boala este asociata cu gustul  si nu cu lumina sau sunetul. Alti autori au aratat, intr-o maniera asemanatoare ca asocierea reactiei de evitare a socului electric se realizeaza in raport cu sunetul si lumina si nu cu gustul alimentelor. Deoarece spre deosebire de sobolani care identifica hrana prin gust,  pasarile asociaza hrana mai degraba cu informatiile vizuale, acestea din urma vor evita alimentele nocive prin asocierea lor cu stimuli conditionati vizuali decat cu stimuli gustativi.  

32. Clasificarea deciziilor

a.Dupa certitudine:

-decizii fata de evenimente certe si care presupun raspunsuri stereotipe

-decizii fata de evenimente probabile

b. Dupa consistenta

-statice-alegere unica

-conjuncturae-constau intr-o succesiune de secvente decizionale in care fiecre secventa prezinta modificari ale factoirlor de utilitate si probabilitate in functie de rezultatul deciziei anterioare

c. Dupa adversari

-contra naturii-decizii ce privesc relatiile cu ambianta

-contra sine-o decizie intr-o sarcina care poate modifica imaginea de sine

d.Dupa relatia subiect-situatie

            -decizii luate in situatii de inferioritate a subiectului in raport cu situatia-active si pasive

            -decizii luate in situatie de echilibru subiect-situatie

            -decizii luate in situatii de superioritate a subiectului in raport cu situatia-active si pasive

33. Avantaje si dezavantaje ale chestionarelor web.

Avantajele chestionarelor web:

-         -         sunt extrem de rapide, putandu-se recolta sute de raspunsuri in interval de ore

-         -         nu comporta alte costuri decat cele de implementare, indiferent de numarul subiectilor care raspund

-         -         se pot utiliza culori, caractere variate, figuri, imagini video sau sunete, fapt care face investigarea mai complexa si, de ce nu, mai atractiva

-         -         se pot utiliza scheme complexe de evitare a unor intrebari in functie de raspunsurile date

-         -         s-a observat ca la intrebarile deschise se obtin raspunsuri mai lungi decat in chestionarele scrise

 

Dezavantajele chestionarelor web:

-         -         accesul la internet, oricat de raspandit ar fi, este departe de a fi accesibil tuturor categoriilor de oameni, fapt care reduce reprezentativitatea esantioanelor

-         -         subiectii pot renunta inainte de parcurgerea intregului set de intrebari

-         -         absenta unui control cert asupra datelor biografice ale respondentilor

 

In aceste conditii, se recomanda utilizarea chestionarelor online mai ales pentru probleme de cercetare care implica populatia utilizatorilor de internet, fara a urmari extrapolarea concluziilor dincolo de aceste limite.

 



loading...




Copyright © 2017 - Toate drepturile rezervate

Psihologie


Sociologie


IN CAUTAREA UNEI STRATEGII IN TERAPIA HIPOCONDRIEI
Senzatiile olfactive
PSIHOPEDAGOGIA SPECIALA A DEFICIENTILOR DE AUZ
Tulburarile de atentie
TESTAREA PSIHOLOGICA (PERSONALITATEA)
DEPRESIILE SOMATOGENE
HIPOCONDRIA - O VIZIUNE PSIHOPATOLOGICA ROMANEASCA
Deficiente asociate /multiple
REPREZENTARILE
Tulburarile de limbaj scris-citit












loading...