SINDROAMELE PSIHOPATOLOGICE

SINDROAMELE PSIHOPATOLOGICE

A. Sindromul astenic

Este o stare de slabiciune neuropsihica de diferite cauze, manifestata prin o stare de epuizare perceputa ca o oboseala cronica. Se caracterizeaza prin:

iritabilitate: labilitate emotionala, control scazut asupra mimicii si reactiilor, susceptibilitate crescuta, impresionabilitate, sentimentalism

slabiciune: astenie fizica si intelectuala, oboseala se instaleaza usor si dureaza mult, dificultate de concentrare a atentiei.

Tulburari de somn: dificultate la adormire, somn superficial, senzatie de oboseala la trezire, somnolenta diurna

Tulburari neuro-vegetative: cefalee, senzatia de tensiune interna in interiorul craniului, puls labil, tensiune arteriala variabila

B. Sindromul obsesiv

Cauzele sunt multiple dar se considera ca anxietatea are o importanta majora.

Consta in aparitia unor ginduri, amintiri, impresii impotriva vointei persoanei, ce se repeta permanent si incoercibil.

Fenomenele obsesive:

idei obsedante cu caracter interogativ ce contrasteaza cu sentimentele si conceptiile persoanei

fricile obsedante, temeri nejustificate ale persoanei: agorafobie, claustrofobie, nosofobie, dismorfofobie, etc.

impulsiuni obsedante: in cimpul constiintei apar porniri irezistibile de a realiza acte fara sens, absurde sau chiar agresive.

Actiuni obsedante: activitati motorii executate de individ impotriva vointei sale, perceputecaabsurde .

C. Sindroame psihopatice sau starile de dezechilibru psihic

Sunt stari psihice permanente ce se manifesta prin incapacitatea individului de a avea o existenta echilibrata, de a se adapta si integra in societate in conformitate cu interesele sale.

Se caracterizeaza prin dezechilibru, instabilitate psihica, labilitate emotionala, nesiguranta, iritabilitate, tulburari sexuale.

D. Sindroame afective

1. Sindromul maniacal

Se caracterizeaza printr-o dispozitie afectiva exaltata de tip euforic, fuga de idei pina la incoerenta, agitatie motorie, logoree, etc. Se adauga insomnii, tulburari endocrine.

2. Sindromul depresiv

Se caracterizeaza prin o scadere de durata variabila a tonusului psihic. Apar modificari

- somatice: activitate redusa, gesturi limitate, mimica saraca, oboseala generala, insomnii, scadere in greutate, inapetenta, hipotensiune arteriala.

- psiho-afective: scaderea atentiei, a randamentului intelectual, a vointei, dispozitie trista, sentimente de inferioritate, de culpabilitate, pesimism, restringerea comunicarii si a intereselor, idei de suicid.

Cauze: psihotraume( in nevroze sau reactii depresive), cauze endogene, cauze organice cerebrale(encefalite, tumori cerebrale, traumatisme cerebrale, boala Parkinson), arterioscleroza cerebrala, afectiuni somatice, tratament de durata cu medicamente psihotrope.

3. Sindromul anxios

Anxietatea este o stare de neliniste psihopatologica care se poate defini ca:

- sentiment al unui pericol iminent, neprecizat

- atitudine de asteptare a unui pericol ce determina o stare de alerta

- convingerea ca este imposibil sa actioneze.

Se asociaza reactii neuro-vegetative: dispnee, tahipnee, puls accelerat, paloare, spasme musculare, etc.

Forme de manifestare:

crizele anxioase

structura anxioasa de personalitate

angoasa din afectiuni organice ca angina pectorala, astm bronsic, septicemii, difteria, scarlatina, hipertiroidia, hipoglicemia

E. Sindromul catatonic este un sindrom psihic si psihomotor ce afecteaza activitatea motorie voluntara. Bolnavul are un aspect impietrit iar orice tentativa de mobilizare, de interogare sau de alimentare este ineficace. Se adauga atitudini, gestica, mimica sau limbaj stereotipe, grimase.

Forme de manifestare:

- stupoarea catatonica cu imobilism, hipertonie musculara, negativism, mutism

- agitatia catatonica ce apare in miscari, scris, vorbire.

F. Sindroamele halucinator-paranoide

Se caracterizeaza prin tulburari ale perceptiei- halucinatii asociate sau nu cu tulburari de gindire de tip delirant. Forme:

halucinoza cu halucinatii auditive si delir cronic de urmarire sau prejudiciu, anxietate. Apare in psihoza alcoolica, intoxicatii, infectii

sindromul paranoic cu delir dar fara halucinatii. Constiinta ramine clara iar gindirea si comportamentul ramin coerente si ordonate

sindromul paranoid cu delir de persecutie insotit de halucinatii, pseudohalucinatii si auomatism mintal

G. Sindromul autist. Debuteaza pina sfirsitul primei copilarii. Se caracterizeaza prin:

a)      deteriorarea calitativa in interactiunea sociala, manifestata prin:

absenta constientizarii sentimentelor celorlalti

capacitate redusa de a forma prietenii

capacitate de imitatie foarte scazuta

b)      deteriorarea calitativa in comunicarea verbala si non-verbala

absenta comunicarii verbale, prin mimica si gestica

comunicare non-verbala marcata prin expresia ochilor, postura capului, gesturile de initiere a interactiunii sociale

absenta activitatii imaginative

tulburari de vorbire in ceea ce priveste volumul, inaltimea, accentul, viteza, ritmul, intonatia

vorbire stereotipa si repetitiva

capacitate foarte redusa de a initia sau sustine o conversatie

c)      activitati foarte restrinse:

miscari stereotipe ale capului

preocupare persistenta pentru anumite parti ale obiectelor

indiferenta fata de modificarile din mediu

restringerea marcata a intereselor si preocuparilor

H. Sindroamele ipohondriace

Se manifesta printr-o teama exagerata pentru propria sanatate, tendinta de a-si atribui boli inexistente. Poate fi simptom al unei tulburari isterice, fobice,obsesive sau poate lua forma unui delir ipohondriac din schizofrenie sau paranoia.

Ideea ipohondriaca consta in convingerea existentei unei leziuni sau modificari patologice, somatice sau psihice; adesea ea are un caracter grav, incurabil, fatal. Aceasta idee poate fi prevalenta, obsesiva sau deliranta.

Forme:

a)      ipohondria nevrotica, in care apar cenestopatii, stare de anxietate. Exista anxiosi, fobici si isterici ipohondriaci

b)      ipohondria psihotica sau deliranta este un delir de interpretare la care se pot asocia si halucinatii.

I. Sindroamele confuzionale

a)      obnubilarea este starea caracterizata de lentoarea asociatiilor, dezorientare temporo-spatiala, dificultati de vorbire si evocare mnezica, de intelegere, somnolenta

b)      delirul, la care se adauga tulburari de perceptie(halucinatii vizuale si auditive, iluzii), idei delirante incoerente, tulburari de afectivitate(crize de minie, angoasa sau extaz si euforie), agitatie psihomotorie.

c)      Delirul acut este o confuzie mentala grava sau maligna, specifica in encefalita psihotica acuta azotemica.

d)      Starea crepusculara cu caracter tranzitoriu, apar stari afective intense(anxietate, disforie, minie), halucinatii si idei delirante.

REACTII, CONTRA-REACTII, DEZVOLTARI ANORMALE LA EVENIMENTELE VIETII TRAITE

Reactiile sunt raspunsuri anormale ale persoanei la factorii psihotraumatizanti exogeni, in special de natura emotional-afectiva si au o modalitate de manifestare clinica specifica. Reactia este o modalitate specifica de raspuns a organismului la factorii perturbanti ai starii de echilibru.

Boala reactionala este definita ca raspuns la un factor psihotraumatizant extern.

Caracteristici:

prezenta si persistenta cauzei asupra subiectului intretine starea de conflict

reactia este rezultatul interiorizarii factorului psihotraumatizant care a actionat asupra subiectului

subiectul proiecteaza in exterior sub forma reactiei situatia conflictuala interiorizata

exista o corespondenta clara intre cauza si reactie

Orice persoana primeste in mod continuu stimuli din mediu si raspunde prin diverse activitati. In functie de calitatea, intensitatea, durata si utilitatea acestora se diferentiaza reactiile normale si cele patologice.

Pentru J. Piaget, orice reactie este o criza de adaptare a persoanei. Criza apare ca un blocaj al schimburilor dintre persoana si lumea externa. Atunci cind subiectul nu mai poate asimila factorii de mediu sau ii respinge se ajunge la dezechilibru. Cind adaptarea redevine posibila, criza dispare.

1. REACTIILE

I.            Mecanismele reactiei

Intervin doua procese principale:

Agresiunea, actiune negativa, distructiva cu rol patogen. Ea este realizata de un agent traumatic, psihotrauma, care actioneaza din exterior. Organismul ii raspunde traumatismului prin abreactie. Abreactia propriu-zisa este raspunsul inspre exterior iar ei i se adauga retentia, adica raspunsul organismului in interior. Boala reactiva apare ca o incarcare a subiectului datorita unei abreactii insuficiente. Boala reactiva se defineste ca un tip particular de raspuns la actiunea unui psihotraumatism asociat cu o insuficienta a mecanismului de abreactie ce duce la o incarcare emotionala interioara.

Apararea, actiune pozitiva cu rol de reechilibrare

II.         Etapele reactiei

1. Etapa de soc.

Incepe din momentul in care subiectul se afla sub actiunea imediata si directa a psihotraumatismului. In general, emotia dominanta se manifesta prin tipat, plins, agitatie psihomotorie. In unele cazuri manifestarile sunt opuse: stupoare, inhibitie psihomotorie totala, inexpresivitate emotionala. Aceste reactii emotionale se insotesc de manifestari neurovegetative la nivel cardio-vascular, gastro-intestinal, endocrin, muscular.

1. Etapa de adaptare.

Dupa manifestarile emotionale primare incepe un proces de adaptare ce consta in:

scaderea in intensitate a manifestarilor emotionale de soc (depresie, dezorganizarea comportamentului, tendinte regresive, tulburari neurovegetative).

rememorarea traumatismului, a detaliilor si circumstantelor de producere a acestuia.

Retrairea amintirilor si a experientelor afective legate de ceea ce s-a pierdut.

Dupa o perioada variabila, se poate organiza o nevroza tematica specifica acestei etape daca nu se reuseste un progres in readaptare.

In cazul unei evolutii favorabile, se restabilesc capacitatile de autocontrol iar subiectul isi reia existenta cu activitatile, comportamentele si reactiile sale obisnuite.

2. Etapa de reorganizare

Subietul considera ca este detasat completa de factorul psihotraumatizant si se refera la situatia psihotraumatizanta ca la un eveniment pe care l-a depasit. Consecintele acestuia ramin incluse in psiho-biografia sa personala.

III.       Formele reactiilor

A. Clasificarea lui Kretschmer

a)      Reactii primitive. Sunt consecinta unor experiente interne care se manifesta imediat, in mod direct, prin actiuni impulsive instantanee sau prin procese profunde de natura hipobulica sau hiponoica fara implicarea sistemului personalitatii. Ele apar la copii, la persoanele cu imaturitate afectiva, la cei cu intelect de limita, la alcoolici, la psihopati.

reactiile explozive sunt stari afective intense, manifestate in forme elementare ce nu pot fi controlate de subiect.

actiunile de scurt circuitare, in care reactiile se manifesta prin acte diverse fara influenta personalitatii. Reactia afectiva si actiunea manifestata formeaza un ansamblu unic si bine ordonat.

Reactiile hipobulice(apar in isterie) si hiponoice(asemanatoar visului).

Simularea si refularea sunt reactii de refugiere in cazul frustrarilor.

b)      Reactii ale personalitatii. In producerea lor intervine intreaga personalitate, intr-o forma activa si constienta.

1. manifestari expansive de tip hiperstenic, expansiv-pasionale ce apar in paranoia.
2. manifestari senzitive de tip astenic ce traduc vulnerabilitate, timiditate, modestie. Apar in delirul senzitiv de relatie, nevroza obsesionala
3. dorintele si realizarile artistice ce presupun sublimarea, mecanismele de catharsis.

1. Clasificarea lui K. Schneider

a)      Reactiile anormale la evenimente traite. Sunt, in general, raspunsuri afective: depresia reactiva, starea crepusculara reactiva, delirul reactiv. Se manifesta prin neliniste, tristete, nostalgie, oroare, angoasa, minie, stare de iritabilitate.

b)      Reactiile conflictuale interne corespund reactiilor personalitatii din cealalta clasificare. Se deosebesc: reactii de gelozie, reactii depresive grave, reactii psihotice.

B. CONTRA-REACTIILE

Contra-reactiile sunt atitudinile adoptate de subiect ca o consecinta a reactiilor sale si atitudinile celorlalti fata de reactiile unei persoane, reactii la care asista dar in care nu sunt direct implicati.

Reactiile produc o schimbare brusca a comportamentului persoanei, cu diferite forme si intensitati psihopatologice. Cel mai adesea, subiectul nu reflecteaza asupra manifestarilor sale insa dupa realizarea acestora, are loc constientizarea lor. Consecinta acestor constientizari este un transfer din planul emotional in planul rational al efectelor reactiei. Post-reactia este o etapa de auto-evaluare a propriilor manifestari realizata in plan mintal. Post-reactia poate fi considerata drept contra-reactie. Autoevaluarea presupune punerea unor intrebari ca: ce s-a intimplat cu mine? Ce am vrut sa arat? Ce am vrut sa fac de fapt? Prin raspunsul la aceste inteogatii se incearca explicarea manifestarilor. Intervine si o atitudine morala fata de manifestarile sale, ce arata intrarea in actiune a responsabilitatii morale.

Tipuri de contra-reactii

1. Tipurile    psihologice se caracterizeaza prin manifestari de natura psihologica:

conduite de refugiu sau de retragere

sentimente de culpabilitate fata de actul reactiv

dorinta de detasare d actul reactiv

atitudine de angajare in continuarea manifestarii anterioare

dorinta de a provoca si intretine o stare reactiva odata ce aceasta a fot declansata

frica si fuga

2. Tipuri morale sau psiho-morale care se manifesta in planul constiintei subiectului

regretul fata de manifestare

remuscare pentru consecintele manifestarii

dorinta de a repara consecintele actului

repulsia fata de actul comis asociat cu rusinea si sentimentul de culpabilitate.

Dorinta de stingere a conflictului aparut.

2. DEZVOLTARI ANORMALE

In cazul reactiilor patologice, cauzele sunt exterioare subiectului iar manifestarile dispar dupa incetarea actiunii factorilor etiologici.

Factorii etiologici care determina dezvoltarile anormale sunt absorbiti si prelucrati de subiect iar echilibrul psihic se modifica intr-un mod mult mai complex decit in cazul reactiilor si nu mai poate fi restabilit imediat si cu usurinta. Este implicat si un conflict interior de mai mare importanta si complexitate. Un rol important revine factorilor psihotraumatizanti care intervin in timpul perioadelor de criza psiho-biologica pubertate si adolescenta, menopauza sau andropauza.

In cazul nevrozelor, situatiile de viata au semnificatie patogena iar in dezvoltarile anormale acest rol este luat de terenul psiho-biologic constitutional al subiectului sau o anumita dispozitie congenitala specifica.

In geneza dezvoltarilor anormale apar situatii psihotraumatizante de viata, cu caracter neobisnuit si deosebit de intense, desfasurata pe o perioada lunga de timp sau in mod repetat.

Forme clinice ale dezvoltarilor anormale

1. Dezvoltarea astenica. Se manifesta prin astenie, apatie, evitarea raspunderilor, tulburari neuro-vegetative, ipohondrie

2. Dezvoltarea depresiva. Se manifesta prin restringerea domeniului de preocupari si activitati a subiectului, cu tendinta la izolare, reducerea comunicarii, inchiderea in sine, dispozitie trista, depresie.

3. Dezvoltarea isterica. Se manifesta prin sugestibilitate crescuta, tendinta la exhibitionism, imaturitate emotional-afectiva, forme de conversiune isterica.

4. Dezvoltari ipohondriace. Bolnavul se afla intr-o stare continua de tensiune psihica, gindirea sa este dominata de suspiciunea unei amenintari serioase a starii sale de sanatate.

5. Dezvoltari paranoide. Acestea trebuie deosebite de paranoia, fiind cauzate de evenimente psiho-biografice. Rolul esential il are structura personalitatii, terenul psiho-biografic. Manifestari: nesiguranta, suspiciune, tensiune psihica permanenta, psihorigiditate, tendinta la inchidere in sine, dificultati de adaptare, mare senzitivitate fata de frustrari.