Psihologia comportamentalista

Psihologia comportamentalista

Teoria personalitatii la B.F. Skinner

Poate sa para ciudat ca Skinner, reprezentant al behaviorismului sa fie discutat in cadrul unui curs care se ocupa de teoriile personalitatii.

Conceptia sa pare sa nu se potriveasca in acest context cel pulin din doua motive:

© el este de parere ca psihologia nu dispune de suficiente date pentru a formula o conceptie teoretica;

© nu crede in conceptul de personalitate pe care o considera nimic mai mult decat un pattern de comportamente. Din acest motiv, el nici nu a elaborat o teorie a personalitatii in adevaratul sens al cuvantului. Skinner s-a ocupat de studierea comportamentului pe care a incercat sa-1 descrie in termeni cat mai obiectivi, fara a-si propune sa realizeze teoretizari.

"Sa ne aplecam asupra faptelor' a reprezentat idealul stiintific al lui Skinner, el fiind de parere ca psihologia trebuie sa se rezume la ceea ce se vede, la ceea ce poate fi modificat si masurat in conditii de laborator aceasta insemnand, de fapt, ca se punea accentul pe raspunsurile deschise ale subiectilor. Mai exact, Skinner este de parere ca psihologia reprezinta stiinta comportamentului.

Majoritatea teoriilor cu privire la personalitate incercau sa priveasca in spatele a ceea ce se vede, mai precis sa analizeze cauzele, motivele, tendintele sau alte forte interne care directioneaza fiinta umana.

Indiferent la ce se refera: instincte, trebuinte sau chiar trasaturi, celelalte teorii ale personalitatii se refera la ceea ce Skinner numea forte interne, si pe care el le ignora total.

Abordarea lui Skinner ignora total aceste aspecte, punand accent doar pe ceea ce este observabil in comportamentul subiectului.

Fortele de natura inconstienta, mecanismele de aparare ale ego-ului, trasaturile de personalitate nu pot fi observate si ca atare nu au ce cauta in domeniul psihologiei stiintifice.

Deci, singurele aspecte relevante pentru psihologie sunt cele care tin de comportamentul observabil si singura modalitate de a prezice si controla comportamentul consta in a conecta respectivul comportament cu evenimentele trecute din mediu.

Skinner se sprijina permanent pe un element exterior organismului, element pe care il considera drept cauza a comportamentului. Trebuie subliniat faptul ca Skinner nu a afirmat niciodata ca procesele psihice interne sau procesele fiziologice nu ar exista. El afirma insa ca psihologia poate sa explice aspectele vietii interioare numai atunci cand acestea devin observabile in mod obiectiv.

Skinner considera ca variabilele interne ale psihismului uman nu sunt importante in predictia si controlul comportamentului, ba mai mult, abordarea lor poate avea chiar un aspect nociv, pentru ca abate atentia de la diversele aspecte ale mediului care ar putea explica mai bine comportamentele umane.

O alta diferenta intre teoria lui Skinner si alte teorii ale personalitatii, consta in modul in care acesta abordeaza diferentele individuale.

Indiferent de specificul lor celelalte teorii ale personalitatii, se ocupa intr-un fel sau altul de diferentele individuale intre subiecti, accentuand, intr-un fel sau altul, unicitatea fiecarui individ.

Spre deosebire de acestea, Skinner a manifestat un interes scazut cu privire la aceste diferente individuale datorita faptului ca cercetarile sale au fost centrate mai ales pe directia evidentierii unor legi generale ale comportamentului uman.

Antorii subliniaza faptul ca daca exista diferentele intre oameni acestea se datoreaza diferentelor dintre evenimentele externe care actioneaza asupra persoanei, legile referitoare la relatia stimul-raspuns, avand un caracter universal.

Un alt aspect prin care studiile lui Skinner difera de cele ale altor teoreticieni in sfera personalitatii consta in aceea ca el si-a bazat studiile mai ales pe cercetari de psihologie animala, extrapoland concluziile la comportamentul uman. Skinner este de acord cu faptul ca oamenii au o structura mult mai complexa decat animalele, dar el considera ca diferentele dintre om si animal sunt de natura cantitativa si nu calitativa.

1. Principiul intaririi - baza comportamentului

Skinner este de parere ca oii ce comportament poate fi controlat prin intermediul consecintelor sale. El este de parere ca un animal dar si un om pot fi conditionati sa puna in actiune orice tip de comportament prin intermediul unor intariri adecvate.

De aici rezulta consecinta ca acela (aceia) care controleaza mecanismul intaririlor unei persoane sau grup, poate controla si modifica comportamentul persoanei sau grupului in acelasi mod in care experimentatorul poate controla comportamentul animalelor de laborator.

Skinner face distinctia intre comportamentul de raspuns si comportamentul operant.

a) Comportamentul de raspuns (respondent): Acest tip de comportament implica o reactie la un stimul specific din mediu. Cel mai simplu exemplu il reprezinta reflexul rotulian.

In cazurile simple, comportamentul conditionat nu este invatat, ci el se declanseaza in mod automat si involuntar.

La nivele mai complexe, comportamentul de raspuns arc un caracter invatat (vezi reflexele conditionate). Acest tip de invatare, denumita conditionare implica substitutia unui stimul cu altul. Acest concept isi are originea in studiile fiziologului rus Pavlov.

Realizand experimente pe caini, Pavlov a observat faptul ca acestia saliveaza la stimuli neutri (ex.: pasii celui care administreaza hrana) desi in mod normal, reactia de salivare esle declansata doar la stimuli specifici, cum ar fi administrarea hranei. Intrigat de aceste observatii, Pavlov a inceput sa studieze in mod sistematic acest fenomen. Astfel, el a asociat sunetul unui clopotel cu administrarea hranei si a constatat ca dupa un numar de asocieri, cainele ajunge sa saliveze doar la sunetul clopotelului. Cu alte cuvinte, animalul a fost conditionat sa raspunda la un stimul neutru, doar pentru ca acesta a fost asociat cu un stimul specific.

Din analiza acestor experimente rezulta importanta intaririi in fixarea anumitor modele de comportament.

Pavlov a formulat prima lege a invatarii:

Un raspuns de tip conditionat nu poate fi elaborat in absenta intaririi.

In cazul in care cainele aude sunetul clopotelului dar nu se petrece nimic (lipsa de intarire) de mai multe ori reactia de salivare va avea tendinta sa descreasca in intensitate si frecventa pana la stingere.

b) Conditionarea operanta

Comportamentul de raspuns depinde numai de intarire si este direct legat de prezenta unor stimuli fizici din ambianta.

Skinner este de parere ca acest gen de conditionare are o importanta mai redusa decat ceea ce el denumeste conditionare operanta, care presupune o actiune, cel putin aparent voluntara. Astfel, de pilda, daca tipetele 'unui sugar sunt recompensate prin administrarea hranei, acesta va fi tentat sa perpetueze acest gen de comportament. Aceasta constatare se bazeaza pe experimentele realizate de Skinner in laborator.

Astfel, daca soarecele este privat mai mult timp de hrana (el fiind plasat intr-o cutie special amenajata), el va declansa un comportament spontan. in cadrul acestui comportament spontan, soarecele va apasa in mod accidental pe o pedala, apasare care are drept consecinta administrarea hranei. Primirea hranei va functiona drept recompensa (intarire) pentru compot tamentiil de apasarea pedalei. Soarecele va apasa inca o data pe pedala, comportamentul va fi intarit si drept consecinta se va constata faptul ca animalul are tendinta de a apasa tot mai frecvent pedala respectiva.

Skinner considera ca majoritatea comportamentelor animale si umane sunt achizitionate in acest mod.

Astfel, de pilda, un copil sugar declanseaza o serie de comportamente intamplatoare, dintre care doar unele vor fi intarite de parintii sai. Pe masura ce copilul creste, comportamentele intarite pozitiv de parinti se perpetueaza, in timp ce acele comportamente care nu sunt intarite, au tendinta sa dispara.

Bazandu-se pe aceste experimente, Skinner afirma ca: "ceea ce noi intelegem in mod normal prin termenul de personalitate nu reprezinta decat o colectie de comportamente fixate prin conditionare operanta si nimic mai mult'

Ceea ce alti autori inteleg prin comportament nevrotic sau comportament anormal in general nu reprezinta decat variante ale unor comportamente dezadaptative care au fost intarite dintr-un motiv sau altul.

Este evident faptul ca in viata cotidiana comportamentele nu sunt intarite chiar de fiecare data cand se manifesta. Ex.: copilul nu este luat in brate ori de cate ori plange.

Tinand seama de aceasta motivatie, Skinner a inceput sa studieze diverse modalitati de programe de intarire.

Astfel, de pilda, intaririle la intervale de timp fixe presupun administrarea hranei la intervale precise, indiferent cate raspunsuri a pus in functiune animalul (ex.: 1 la 5 minute).

In viata reala functioneaza frecvent astfel de intariri: examenele se dau de 2 ori pe an, salariul se plateste in general de 2 ori pe luna etc.

Rezultatele studiilor pe animale au aratat ca, cu cat intervalele dintre intariri sunt mai scurte, cu atat creste frecventa raspunsurile organismului.

Intarirea la un numar fix de raspunsuri presupune ca aceasta se administreaza doar dupa ce organismul a emis un anumit numar de raspunsuri (ex.: intarire la fiecare al 20-lea raspuns).

Deoarece intarirea depinde de numarul de raspunsuri pe care la pune in actiune animalul, acesta va elabora un numar^- mai mare de raspunsuri.

Ex.: un serviciu in care plata se face nu in functie de orele lucrate ci de numarul de obiecte (piese) produse.

In viata reala intaririle pot sa apara si la intervale variabile, ca de pilda in cazul pescuitului.

Intarirea la un numar variabil de raspunsuri se refera la aceea ca aceasta se administreaza ia un numar mediu de raspunsuri, ca in cazul jocurilor de noroc sau curselor de cai. Skinner a aratat ca acest gen de intarire este foarte eficient in controlarea, comportamentului.

Diversele tipuri de intarire sunt utile in controlarea si modificarea comportamentului animalelor, copiilor, vanzatorilor sau muncitorilor dintr-o fabrica.

Astfe de tehnici au fost utilizate si in psihologia clinica, pentru a realiza deconditionarea subiectului de comportamente nedorite.

Aproximarile succesive - Modelarea comportamentului

Se pune problema cum pot fi invatate de catre animale si oameni (copii), comportamente mai complexe a caror probabilitate de a se produce in mod spontan este redusa. Skinner a raspuns la aceasta intrebare prin introducerea notiunii de modelare prin aproximari succesive. El a demonstrat acest model de invatare, conditionand un porumbel sa ciuguleasca intr-un punct anume al custii La inceput, intarirea a fost administrata cand porumbelul se intorcea in directia respectiva, apoi cand acesta facea miscari (indiferent de ce tip) in directia punctului respectiv. Treptat a fost intarit prin administrare de hrana doar comportamentul care avea loc in zona punctului respectiv. In cele din urma s-a administrat hrana doar cand porumbelul ciugulea exact in punctul stabilit. Deci, comportamentele sunt intarite in masura in care aproximeaza succesiv comportamentul dorit.

Acest procedeu se utilizeaza in dresajul animalelor si pentru a invata copii sa vorbeasca.

Comportamentul superstitios

Evenimentele care au loc in viata nu pot fi la fel de bine controlate ca si cele din laborator si uneori se intampla ca un comportament sa fie intarit in mod accidental. Drept rezultat apare tendinta ca acel comportament sa se repete desi el nu a avui nici o legatura cu intarirea respectiva.

Astfel, de pilda, un sportiv a castigat o cursa fiind imbracat intr-un anumit echipament. Acesta poate face legatura dintre echipament si succes, ceea ce il va determina sa se imbrace mereu in acelasi fel la concursuri. Skinner a denumit acest tip de comportament, comportament superstitios.

Auto-controlul comportamentului

Skinner este de parere ca comportamentul nostru este produs si modificat sub influenta unor stimuli externi. El sustine ca nu exista nimic in interiorul acestora care sa ne determine comportamentul. Doar stimulii exteriori si intaririle sunt cele care produc modificari ale comportamentului. Prin auto-control Skinner nu intelege existenta unor forte misterioase din interiorul psihismului uman, ci controlul variabilelor care determina comportamentul. Astfel, de pilda, prin evitarea anumitor persoane sau situatii care ne sunt dezagreabile, noi reducem frecventa controlului pe care il exercita stimulii exteriori asupra noastra. (Alt exemplu, betivii nu ar trebui sa tina alcool in casa). Alte modalitati de auto-control dupa Skinner:

a)      Satietatea stimulilor presupune realizarea comportamentului nedorit in exces: Un fumator poate sa se lase de fumat fumand in continuare pana cand i se face rau si capata dezgust pentru acest comportament.

b)      Conditionarea aversiva consta in asocierea comportamentului nedorit cu un stimul dezagreabil (ex.: asocierea fumatului cu socuri electrice sau situatia in care, de pilda, o persoana anunta ca va face cura de slabire si care, daca nu se tine de cuvant va fi expusa criticilor celor din jur).

c) Autointarirea consta in faptul ca subiectul se recompenseaza pentru comportamentele dezirabile (ex.: isi cumpara ceva frumos daca a realizat un anumit lucru).

Principiile conditionarii descrise de Skinner au numeroase aplicatii: in scoli, inchisori, in clinica, in psihoterapia comportamentala pentru deconditionarea de unele deprinderi gresite, cu pacientii psihotici, cu copii intarziati mental.

Astfel, de pilda, pacientilor psihotici li se ofereau jetoane pentru comportamentele dezirabile (se spala, se aseaza masa) jetoane care functionau ca un fel de bani, (se puteau schimba pe dulciuri, obiecte, bilele la film etc). Ca rezultat s-a constatat o ameliorare semnificativa a respectivilor pacienti. Problema care se pune este ca ameliorarile inceteaza imediat ce inceteaza intaririle pozitive.

Principiile intaririi se aplica si in psihologia muncii pentru optimizarea comportamentului salariatilor: reducerea absenteismului si a concediilor medicale si pentru cresterea randamentului in activitate. intaririle utilizate aici sunt recompensele banesti, garantarea sigurantei locului de munca, recunoasterea din partea superiorilor, avansarea etc.

Trebuie subliniat faptul ca principiile conditionarii operante presupun intariri pozitive si nu pedepse. Skinner era de parere ca pedepsele nu sunt prea eficiente in transformarea unui comportament indezirabil intr-unui dezirabil sau a unui a anormal intr-unui normal.

Intarirea negativa nu reprezinta acelasi lucru ca si pedeapsa, ea constand in anularea sau disparitia unui stimul dezagreabil sau nociv ca urmare a unui anumit tip de comportament ! (ex.: un zgomot puternic sau administrarea de socuri electrice dispare daca animalul de laborator se comporta intr-un anumit mod, dorit de experimentator).

In viata cotidiana exista nenumarate exemple de intarire negativa. Astfel, de pilda, studentii vin la cursuri si invata pentru a evita stimulul aversiv care inseamna pierderea examenului.

Imaginea lui Skinner asupra naturii umane

Desi recunoaste influenta factorilor ereditari, Skinner pune accent pe rolul mediului in influentarea comportamentului subiectului. Oamenii reprezinta produsul invatarii, ei fiind modelati de variabilele externe si nu de factori genetici. Deoarece oamenii reprezinta produsul experientelor, iar aceste experiente sunt diferite, apar diferente individuale intre oameni.

Este evident faptul ca Skinner este partizanul unei conceptii deterministe asupra fiintei umane, in conceptia lui oamenii functionand ca si masinile, adica ordonat, previzibil, in acord cu anumite reguli.

Teoria personalitatii la Albert Bandura

Ca teoretician al invatarii, Bandura este de acord cu Skinner ca atat comportamentul normal cat si cel patologic reprezinta un rezultat al invatarii.

Bandura l-a criticat pe Skinner pentru ca a studiat doar subiecti individuali, mai ales animale, si nu subiecti umani, in interactiune unii cu altii. Abordarea lui Bandura este una psihosociala, care investigheaza comportamentele ca fiind formate si modificate de contextul social.

Desi Bandura recunoaste faptul ca invatarea se datoreaza in mare parte intaririi, el subliniaza si existenta altor forme de invatare care au loc in absenta unei intariri directe.

Teoria sa este denumita adesea invatare observationala pentru ca pune accent pe rolul observarii comportamentului celorlalti si a consecintelor acestuia in invatare. Accentul pus pe invatarea prin observatie sau exemplu, reprezinta poate aspectul cel mai important al teoriei lui Bandura.

In acelasi timp, Bandura nu elimina total existenta variabilelor interne, asa cum lacea Skinner. El este de parere ca procesele de gandire influenteaza procesul de invatare. Observand comportamentul celorlalti, oamenii realizeaza o decizie constienta daca sa se comporte sau nu in acelasi mod.

Cu alte cuvinte, Bandura interpune un mecanism de mediere intre stimul si reactie si acest mecanism este reprezentat de procesele cognitive ale subiectului care realizeaza controlul intern al comportamentului.

(Astfel, de pilda, nu programul de intarire contribuie la modificarea comportamentului, ci ceea ce crede subiectul sau ceea ce percepe el in legatura cu programul respectiv.)

Teoria lui Bandura reprezinta o forma mai putin extrema de behaviorism.

Modelarea - baza invatarii observationale

Elementul din teoria lui Skinner, cu care Bandura nu este de acord consta in aceea ca invatarea s-ar produce numai prin intarire directa. Mai mult, el arata ca intarirea reprezinta un mod ineficient de invatare care consuma timp, ba mai mult, este si periculos. El spunea ca lumea ar fi foarte nesigura daca, de pilda, oamenii ar avea nevoie de intarire directa pentru a invata sa nu traverseze pe culoarea rosie a semaforului. Conditionarea operanta prin intermediul careia incercarile si erorile vor continua pana cand va fi gasit raspunsul corect, este ineficienta in invatarea conducerii auto pentru ca subiectul va muri intr-un accident inainte de a gasi secventa pozitiva de comportament.

Bandura arata ca majoritatea comportamentelor umane sunt achizitionate prin intermediul exemplului, care poate avea un caracter intentional sau accidental. Noi invatam observandu-i pe ceilalti si modelandu-ne comportamentul in functie de al acestora.

Cum ar putea un copil sa invete daca el nu ar auzi cuvinte, propozitii sau fraze?

Prin intermediul modelarii este posibila achizitionarea unor comportamente noi, cat si intarirea sau, dimpotriva, slabirea vechilor repertorii de comportamente.

Astfel, de exemplu, prescolarii care au vazut cum un adult lovea un manechin de plastic, au pus in evidenta un comportament de doua ori mai agresiv decat cel al lotului martor.

Bandura intelege prin dezinhibitie faptul ca anumite comportamente inhibate se pot reactualiza sub influenta unui model. Un exemplu de dezinhibitie il reprezinta situatia in care un subiect realizeaza, aflandu-se intr-o gloata, actiuni pe care nu le-ar realiza de unul singur. Mai exact, subiectul este mai inclinat sa incalce unele reguli atunci cand ii vede pe ceilalti incalcandu-le.

Pe baza unor cercetari extensive, Bandura a ajuns la concluzia ca cea mai mare parte a comportamentului uman, pozitiva sau negativa, normala sau patologica, este invatata prin intermediul inii tati ei.

Autorul este de parere ca nevroticii, criminalii sau psihopatii au invatat comportamentul lor la fel ca ceilalti oameni. Diferenta consta in aceea ca personalitatile deviante au urmat un alt model, care nu este considerat dezirabil de majoritatea membrilor societatii.

Bandura a discutat mult despre modelele gresite de comportament care le sunt oferite copiilor prin intermediul programelor de televiziune.

Bandura afirma ca persoana care controleaza modelele, controleaza si comportamentul subiectilor.

Particularitatile modelului

Particularitatile modelului vor influenta procesul imitatiei. Astfel, in viata reala vom fi mai tentati sa ne lasam influentati de catre cineva care ne seamana, decat de cineva care este total diferit. De asemenea, noi suntem mai inclinati sa imitam comportamentul unei persoane de acelasi sex.

De asemenea, varsta subiectului are un rol important in modelare. Astfel, de pilda, un prescolar va imita mai curand comportamentul unui adult decat un adolescent care lupta pentru independenta.

Bandura subliniaza ca, in general, subiectii sunt mai dispusi sa se lase influentati de surse model care au aceeasi varsta.

O alta caracteristica importanta a modelului o reprezinta statutul social si prestigiul.

Intr-unul din experimentele sale, Bandura a demonstrat ca pietonii sunt mai inclinati sa traverseze pe culoarea rosie a semaforului daca o persoana foarte bine imbracata face acelasi lucru si sa nu o faca, daca o persoana prost imbracata se comporta in mod respectiv (in ambele cazuri este vorba de aceeasi persoana).

Aceste observatii se utilizeaza cu succes in psihologia reclamei cand o personalitate din lumea artistica sau sportiva este prezentata in calitate de consumator al unui produs.

Tipul de comportament este, de asemenea, important in cadrul imitatiei. Astfel, comportamentele complexe nu sunt imitate tot atat de rapid ca cele simple.

Caracteristicile observatorului

Persoanele caracterizate prin insuficienta incredere in sine si imagine de sine scazuta sunt mai inclinate sa imite comportamentele altora.

De asemenea, subiectii care au primit intariri in trecut pentru imitarea comportamentului celorlalti sunt mai inclinati spre imitatia unei surse model.

Recompensarea consecintelor comportamentului

In cazul in care comportamentul de imitatie este intarit, forta de imitare a modelului se amplifica.

Bandura este de parere ca intarirea pozitiva poate actiona mai puternic decat factorii mentionati mai sus. Astfel, de pilda, o sursa model cu statut social ridicat il poate face pe subiect sa o imite, dar daca consecintele respectivei imitari nu sunt intarite suficient, subiectul va avea tendinta de a fi mai putin dominat in viitor de respectivul model.

Procesele invatarii observationale

a) Procesele atentionale

Invatarea observationala nu poate avea loc daca subiectul nu acorda atentie modelului, pentru a obtine informatii relevante pe baza carora sa poata imita sursa model.

Toate caracteristicile modelului care il fac mai atragator (experti, persoane celebre etc.) solicita intr-o mai mare masura atentia subiectului.

b) Procesele memoriei

Pentru a invata un comportament prin intermediul imitatiei, subiectul trebuie sa retina aspectele semnificative ale respectivului comportament. Aceste aspecte trebuiesc intiparite sub forma unei reprezentari simbolice in plan subiectiv intern. Deci, Bandura admite (spre deosebire de Skinner) existenta unor procese cognitive interne (formare de imagini, rezolvare de probleme).

Autorul propune doua sisteme reprezentationale interne: sistemul imaginativ si cel verbal. Subiectul elaboreaza, prin intermediul procesului conditionarii, imaginea sursei model si apoi utilizeaza imaginea ca baza pentru imitarea comportamentului modelului. In acelasi timp, subiectul va descrie in limbaj interior ceea ce face modelul. Descriptorii verbali (coduri) pot fi repetati in plan intern.

c) Procesele reproductiei motorii

Se refera la traducerea reprezentarilor simbolice in comportament manifest (deschis).

d) Procesele motivationale

Indiferent cat de atent urmareste cineva un model, cat de bine retine comportamentul acestuia si ce abilitati are persoana, acesta nu va fi pus in functiune in absenta unei motivatii suficiente.

Observarea faptului ca comportamentul modelului atrage dupa sine anumite intariri pozitive poate reprezenta o sursa motivationala importanta pentru observarea, retinerea si punerea in actiune a respectivului comportament.

Bandura este de parere ca intarirea faciliteaza invatarea modelata, dar nu este vitala pentru ea.

Conceptul de eu (self)

Bandura defineste "eul in termenii structurilor cognitive care functioneaza ca sisteme de referinta interna, cat si a set-ului de subfunctii care implica perceptia, evaluarea si reglarea comportamentului" (Bandura, 1978. cit. Schultz, 1986, p. 387).

Deci, eul nu reprezinta o entitate, ci un set de structuri si procese cognitive care regleaza, perceptia si cognitia.

Bandura considera ca doua aspecte ale eului au o importanta majora:

a)   intarirea eului (autointarirea)

b)   Eficienta eului (autointarirea)

a) intarirea eului (autointarirea)

Autointarirea este, in conceptia lui Bandura, tot atat de importanta ca si intarirea externa. O recompensa autoadministrata poate fi, de pilda, trairea sentimentului de mandrie sau satisfactie, in timp ce o sanctiune autoadministrata poate fi reprezentata de trairea sentimentului de rusine, culpabilitate sau depresie in legatura cu faptul ca nu ne-am comportat intr-un anumit fel.

Bandura considera ca majoritatea comportamentelor umane sunt reglate prin intermediul autointaririlor.

Standardele interne in raport cu care se evalueaza comportamentul sunt preluate prin invatare de la surse model care sunt parintii si alte persoane semnificative din copilaria subiectului.

b) Autoeficienta

Autoeficienta se refera la cat de bine reuseste subiectul sa-si atinga propriile standarde interne. Bandura considera ca autoeficienta se exprima prin intermediul sentimentelor de autostima, de valoare personala, de adecvare si eficienta in abordarea realitatii. Autoeficienta este perceperea propriei capacitati de a produce si regla evenimentele vietii. Persoanele care au standarde interne exagerat de ridicate se autopedepsesc sever atunci cand nu reusesc sa le atinga si de aici pot rezulta sentimente de depresie, descurajare, autodevalorizare.

Bandura subliniaza ca persoanele cu sentimentul autoeficientei scazut pot sa se refugieze in alcool, sa se resemneze sau sa se refugieze intr-o lume de fantasme. Aceste persoane se simt neajutorate, incapabile sa influenteze evenimentele, considera ca toate eforturile lor sunt inutile. Subiectii sunt dependenti si anxiosi. Cand intalnesc un obstacol renunta la tentativele de a-1 depasi sau nici macar nu incearca sa-l depaseasca.

Persoanele cu sentimentul autoeficientei ridicat au urmatoarele caracteristici:

Þ sunt capabile sa faca fata in mod adecvat incercarilor vietii;

Þ pentru ca ele se asteapta la succes, ele vor persevera in tentative de depasire a obstacolelor;

Þau o mare incredere in fortele proprii si nu sunt blocate de dubitatii;

Þ au performate ridicate in activitate.

Bandura considera ca modul in care omul isi apreciaza nivelul de autoeficienta depinde de:

Ø     nivelul performantelor anterioare;

Ø    observarea succesului altor persoane (mai ales daca sunt asemanatoare cu noi);

Ø    intareste sentimentul autoeficientei;

Ø     persuasiunea verbala poate creste nivelul autoeficientei (si invers, in functie de continutul acesteia);

Ø     nivelul de activare interna. Oamenii sunt mai inclinati sa se astepte la succes atunci cand nu manifesta reactii dezadaptative, de supraactivare in conditii de stres.

Stadiile invatarii modelate

Dupa Bandura, modelarea se dezvolta odata cu varsta si maturizarea. In copilarie, modelarea se limiteaza la imitatia directa pentru ca la copii nu s-au dezvoltat inca abilitatile cognitive si sistemele imaginative (reprezentational) si verbal, care stau la baza invatarii modelate. In cazul copiilor, este necesar un numar mai mare de repetari pentru ca acestia sa reproduca un anumit comportament observat (cam in jurul varstei de 2 ani apar primele comportamente imitate).

Mai mult, la copiii mai mici functioneaza intaririle primare (hrana, pedeapsa afectiune), in timp ce la copiii mai mari si la adulti, intaririle se bazeaza mai mult pe aprobare sau dezaprobare. La nivelul cel mai inalt de dezvoltare a copilului se produce internalizarea comportamentului ideal preluat de la parinti, iar recompensele si sanctiunile incep sa fie autoadministrate.

Modificarea comportamentului invatat

Prin intermediul teoriei sale asupra invatarii sociale, Bandura urmareste un scop practic imediat, si anume gasirea celor mai eficiente modalitati de modificare a comportamentului indezirabil sau anormal.

Daca modelarea reprezinta modalitatea de baza in invatarea unor comportamente, tot prin intermediul modelarii se poate modifica un comportament nedorit. Astfel, de pilda, Bandura a utilizat metoda modelarii pentru inlaturarea unor frici sau fobii (exemplu: un copil cu fobie de caini a fost pus sa urmareasca, de la o distanta sigura, cum alt copil de aceeasi varsta se joaca cu un caine). Desi abordarea lui Bandura se refera la comportamentul manifest, odata cu trecerea timpului, autorul a inceput sa fie tot mai mult preocupat de variabilele cognitive, mai precis de auto-eficienta. Un subiect care si-a rezolvat prin intermediul modelarii fobia de serpi, de pilda, isi modifica nu numai comportamentul manifest ci si atitudinile, manifestand mai mult autoeficienta in situatiile care ii produceau inainte anxietate.

In incheiere, trebuie sa subliniem faptul ca Bandura era de parere ca un comportament uman este controlat atat de subiectul insusi, prin intermediul operatiilor si proceselor cognitive cat si de mediu, prin intermediul stimularilor de natura sociala. El isi denumeste pozitia ,,determinism reciproc" si arata ca "oamenii nu simt nici obiecte pasive, controlate de forte externe, nici subiecti absolut liberi care pot face si deveni ceea ce vor".