Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
psihologie, psihiatrie, functii, psihice, mecanisme, psihoterapie, psihoanaliza

Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Psihologie


Index » educatie » Psihologie
» PRINCIPIILE PSIHOPEDAGOGICE SPECIFICE OBTINERII PERFORMANTEI SPORTIVE


PRINCIPIILE PSIHOPEDAGOGICE SPECIFICE OBTINERII PERFORMANTEI SPORTIVE



PRINCIPIILE PSIHOPEDAGOGICE SPECIFICE OBTINERII PERFORMANTEI SPORTIVE

 1. Definitia si clasificarea principiilor

Principiul de antrenament reprezinta norma, cerinta, teza cu caracter fundamental dupa care este dirijat procesul instructiv-educativ de obtinere a performantelor sportive. Principiile antrenamentului sportiv sunt imprumutate din Pedagogie, dar adaptate la specificul activitatii sportive de performanta.

O serie de teoreticieni, antrenori, pedagogi, psihologi prezinta in mod cu totul diferit structurarea principiilor de antrenament. Astfel specialistului german Ditrich Harre considera in1973, ca obtinerea performantei sportive este influentata de promovarea urmatoarelor principii de antrenament:

Ø      principiul periodizarii si structurarii ciclice a efortului;

Ø       principiul efortului continuu;

Ø       principiul accesibilitati;

Ø       principiul participarii constiente si active;

Ø       principiul sistematizarii;

Ø        principiul intuitiei;

Ø        principiul individualizarii;

Ø        insusirii temeinice si continue.

In 1990, Jürgen Weinek, subliniaza faptul ca “principiul structurii antrenamentului, descopera toti factorii propriu-zisi ai antrenamentului. Aceasta implica la fel de bine continuturile si metodele organizarii sale. Aceste principii presupun un numar cert de actiuni obligatorii din partea sportivului si a antrenorului pentru ca sa realizeze o ameliorare a performantei”. In aceasta directie, el gaseste pentru antrenamentul sportiv sapte principii: al stimularii eficacitatii incarcaturii de antrenament, al cresterii incarcaturii de antrenament, al continuitatii incarcaturii de antrenament, al periodicitatii incarcaturii antrenamentului, al variatiei incarcaturii de antrenament, al succesiunii judicioase incarcaturii de antrenament si cel al conducerii specifice procesului de adaptare.

De asemenea P.J.R. Thomson, in 1991, considera ca activitatea de pregatire se realizeaza pe baza respectarii „legile fundamentalelor” care domina procesul de evolutie al omului si anume: legea supraincarcarii, legea reversibilitatii, legea specificitatii, in timp ce, in 1992, Renato  Manno, subliniaza faptul ca “aptitudinile motrice nu se dezvolta, iar abilitatile motrice nu se invata decat daca metodele propuse sunt adecvate posibilitatilor practicantilor si daca sunt insotite de toate indicatiile necesare punerii lor concrete in practica, inclusiv de activitatea de organizare optima a materialului si terenului de antrenament”. Conform conceptiei acestuia, procesul de antrenament se desfasoara pe baza unor ,,principii pedagogice”, in care include principiul constientizarii, al claritatii, al accesibilitatii, al rezolvabilitatii si sistematizarii.

Antrenamentul, specific sporturilor individuale este unul mai dur in comparatie cu jocurile sportive, de aceea supunerea cerintelor, principiilor este considerata un factor esential in pregatirea atletilor, gimnastilor, inotatorilor etc. Duritatea si temeinicia pregatirii este impusa de faptul ca in sporturile individuale sportivul nu se poate sprijini, in competitie, decat pe el insusi. Competitia sporturilor individuale exclude posibilitatea primirii unui ajutor extern asa cum este in sporturile colective unde jucatorii se pot ajuta intre ei, iar slaba eficienta a unuia, la un moment dat, este suplinita de ceilalti coechipieri.

Performanta sportiva reprezinta rezultatul adaptarilor organismului la efort, dar aceste adaptari, care produc performanta maxima posibila, pentru un individ, nu pot fi realizate in afara respectarii „canoanelor” antrenamentului. Rolul determinant in cadrul sedintelor de antrenament, in conducerea, dirijarea si indrumarea activitatii desfasurate ii revine antrenorului, instructorului sau profesorului.

In acord cu conceptiilor prezentate, consideram ca indispensabile practicarii sportului de performanta urmatoarele principii: periodizarii, al continuitatii, al multilateralitatii pregatirii, al individualizarii, al specializarii aprofundate a pregatirii si cel al adaptarii organismului la eforturi ridicate si maxime

2. Principiul periodizarii antrenamentului

Procesul de antrenament este un proces continuu de lunga durata, care necesita o impartire pe cicluri, etape, perioade, in scopul realizarii unei evaluari a lucrului efectuat in functie de eficienta produsa de acesta.

Promovarea, in cadrul procesului de pregatire, a programarii pe portiuni distincte de timp  - etapa, perioada, an-  este o abordare ce permite reluarea pregatirii la un nivel mai ridicat decat inceput. Programarea si planificarea antrenamentului se realizeaza sub forma programelor individuale sau colective, ce abordeaza componentele procesului instructiv educativ. Periodizarea antrenamentului asigura o pregatire graduala  si o continuare ascendenta imbinandu-se caracterele instruirii, cel liniar cu cel concentric. Caracterul liniar este dat de aparitia permanenta de la o etapa la alta a unor elemente noi, iar caracterul concentric al instruirii este reprezentat de reluarea elementelor insusite anterior in scopul consolidarii si perfectionarii. Aceasta abordare ciclica sub forma de spirala, determinata de caracterul fazic al adaptarilor si de strategia obtinerii formei sportive, se realizeaza pe baza unei pregatiri periodice. Pe parcursul derularii perioadei pregatitoare se urmareste acumularea unui bagaj larg de cunostinte si a unor deprinderi motrice pe fondul dezvoltarii aptitudinilor psihomotrice. In perioada precompetitionala se urmareste transformarea acumularilor in indici superiori de executie a miscarii, ca apoi in perioada competitionala sa se urmareasca valorificarea adaptarilor anterioare, prin realizarea performantelor sportive, si la finalul perioadei de refacere, de tranzitie in care se urmareste odihnirea si relaxarea organismului.

Ciclul anual de antrenament se repeta de la an la an, dar la un nivel superior, succesiunea microciclurilor sub forma unei spirale simbolizeaza cresterea capacitatii de efort ca o reactie de adaptare a organismului, dar si o reluare a pregatirii pe o treapta superioara.. Ciclicitatea este intalnita in interiorul perioadelor, in cadrul mezociclurilor (etape lunare sau de 5-6 saptamani) si a microciclurilor saptamanale (ciclu de 6-7 zile). Caracterul ciclic determina si succesiunea lectiilor si a eforturilor in cadrul microciclurilor sub aspectul intensitatii, volumului si duratei.

Dezvoltarea maiestriei sportive este un proces de lunga durata ce se desfasoara pe mai multi ani, si are la baza acumularile cantitative si calitative, adaptarile realizate in mod periodic de la an la an, de la un nivel scazut la un nivel ridicat.

 Principiul efortului continuu

Este un principiu, ce se impune, ca o necesitate a evolutiei continue a performantei o data cu trecerea varstei si cresterea obiectivelor performantiale. Respectarea acestui principiu. Asigura formarea si dezvoltarea sportivilor din toate punctele de vedere. Presupune realizarea programarii continutului instruirii in mod continuu, pe treptele de producere a performantei sportive planificate de catre cluburi, federatii. Principiul efortului continuu presupune abordarea unei succesiuni logice si gradate a perioadelor de pregatire in functie de ritmul dezvoltarii psihice a elevilor si de obiectivele urmarite. Acest lucru presupune corelarea prevederilor programelor de pregatire aprobate de cluburi si federatii cu sistematizarea si esalonarea mijloacelor care sa asigurare continuitatea pregatirii. Transpunerea in practica a continuitatii, in ceea ce priveste abordarea obiectivelor periodice de pregatire/instruire, implica realizarea unei planificari care sa asigure o solicitare fizica si psihica progresiva.

Acest principiu contribuie la realizarea obiectivelor de pregatire si implicit a celor de performanta atunci cand sunt respectate urmatoarele cerinte:

·   realizarea unei concordante depline intre prevederile planului de pregatire si continuturile sistematizate, grupate si esalonate pe macrocicluri, mezocicluri, microcicluri, lectii de antrenament, in functie de obiectivele instructive si de performanta. Continuturile ce urmeaza a fi abordate vor fi structurate pe obiective motrice si aptitudinale repartizate pe unitati temporale.

·   sprijinirea noilor achizitii, ce urmeaza a fi abordate, pe cunostintele, deprinderile si priceperile insusite si aptitudinile realizate anterior;

·   structurarea continutului procesului de pregatire si obtinerea performantei sportive in asa fel incat sa se asigure continuitatea progresului de la o microciclu la altul, de la un mezociclu la altul, de la un macrociclu la altul de la un an la altul, de la o categorie de sportivi la alta.

·   selectionarea cu atentie a sistemelor de actionare si o participare fara intrerupere a sportivilor in procesul de pregatire a performantei sportive.

4. Principiul multilateralitatii pregatirii

Pregatirea fizica multilaterala reprezinta baza pregatirii atletilor de mare performanta. Conform acestui principiu, obtinerea de performante de inalt nivel, trebuie sa acorde o atentie deosebita dezvoltarii aptitudinilor psihomotrice (forta, viteza, rezistenta, coordonare, mobilitate suplete) si calitatilor morale si de vointa si sa se realizeze o cat mai bogata experienta motrica. Instruirea cu caracter multilateral reprezinta pregatirea de baza a copiilor si juniorilor, intrucat la aceasta varsta insusirea deprinderilor si realizarea priceperilor motrice se realizeaza mult mai rapid. Zicala populara  “ceea ce Ionut cel mic nu invata astazi, Ion cel mare nu va putea sa invete maine” este valabila aici, si nu se refera doar la finalitatea procesului de invatare, ci si la procesul de formare. Copiii de varsta scolara mica de 6-10 ani se caracterizeaza printr-un comportament motric deosebit ce incepe sa se estompeze la sfarsitul acestei perioade. Posibilitatea cresterii motricitatii si dezvoltarii multilaterale este determinata de caracteristicile psiho-fizice ideale ale copilului. Copiii sunt mici, usori, subtiri, zvelti si poseda un bun raport forta/parghie, o mare capacitate de concentrare, o mare capacitate de diferentiere motrica si o predispozitie spre captarea informatiei. Aceste caracteristici sunt favorabile dobandirii deprinderilor motrice, insusiri unui numar mare de tehnici fundamentale, dar si atasarii de o disciplina, ramura sau proba sportiva. Antrenamentul polivalent constituie un obiectiv de baza a acestei varste. Varsta scolara mica este cea mai buna pentru invatarea motrica, trebuie insa subordonata insusirii tehnicilor sportive de baza sub forma lor elementara si daca este posibil sub forma elaborata prin intermediul unei practici rationale orientate. Ceea ce nu se invata acum nu se va recupera mai tarziu decat foarte greu, insa cu un pret mult prea mare. Baza coordonarilor, utile viitoarelor performante inalte, este stabilita in cursul primei si celei de-a doua perioade a varstei scolare. Toate nivelurile de pregatire urmatoare sunt construite pe baza celor precedente.

Potrivit acestui principiu pregatirea tinerilor sportivi se realizeaza in urmatoarele directii:

*    pregatirea functionalitatii marilor grupe musculare si a sistemului cardio-respirator;

*    pregatirea aparatului osteo-articular;

*    insusirea priceperilor si deprinderilor motrice de baza si specifice;

*   dezvoltarea proceselor psihice, cognitive, afective, volitive;

*   dezvoltarea calitatilor morale si de vointa;

*   dezvoltarea aptitudinilor psihomotrice de forta, viteza, rezistenta, coordonare, suplete si mobilitate;

Ponderea pregatirii multilaterale in procesul de pregatire a sportivilor difera in functie de varsta, ea inregistrand valori mai mari la varste mai mici si in perioadele pregatitoare, valori ce scad odata cu cresterea numarului de ani de pregatire, cu cresterea maiestriei sportive si cu apropierea de marile competitii nationale si internationale. Varsta de 7-14 ani la fete si 10-16 ani la baieti, in sportul de performanta, poate fi considerata pe drept cuvant varsta dezvoltarii multilaterale a tuturor aptitudinilor psihomotrice, a indicilor morfo-functionali pentru a crea baza viitoarei specializari. La varsta de 11-16 ani atat la fete cat si la baieti, pregatirea multilaterala se transforma intr-o pregatire multilaterala orientata in conformitate cu cerintele sportului practicat si mai precis, cu cerintele de solicitare specifice performantei sportive.

Dupa varsta de 16 ani pregatirea sportivilor de performanta si a celor de mare performanta se orienteaza spre una specializata subordonata scopului urmarit. Pregatirea fizica multilaterala scade din procesul antrenamentului mai ales la varsta senioratului unde ea este folosita ca baza de mentinere a capacitatii de efort ridicat.

Importanta acestei orientari este determinata de necesitatea crearii bazei de pregatire si adaptarii organismului pentru efortul specific marii performante si pentru specializarea ulterioara. De subliniat este faptul ca se procedeaza gresit de multi antrenori, care scurteaza durata realizarii pregatirii fizice multilaterale si alearga dupa rezultate sportive de moment, fara sa urmareasca realizarea unei adaptari necesare care sa permita mai tarziu obtinerea rezultatelor de mare valoare si care sa se confirme o perioada mai lunga de timp..

 

5. Principiul individualizarii

Marea performanta realizata in sporturile individuale sau sporturile de echipa este rezultatul depunerii eforturilor si invingerii rezistentelor prin propriile posibilitati. Deci principiul individualizarii este principiul despre care putem spune fara retinere ca este specific sportului de performanta. Afirmarea de sine, intr-o activitate sportiva, este rezultatul muncii depuse de-a lungul timpului si transformata in posibilitati de manifestare superioare. Subliniem de asemenea ca sportivii chiar daca in exteriorul si interiorul organismului lor par sa fie asemanatori, dispun de particularitati ce-i deosebeste in evolutia lor.

Sportivul este un individ ce se adapteaza activitatii desfasurate in functie de posibilitatile, predispozitiile si trasaturile proprii. Pentru sportul de performanta, fiecare individ este selectionat in functie de aptitudinile preexistente care la randul lor directioneaza dezvoltarea ulterioara a capacitatilor motrice.

Individualizarea, ce modalitate de realizare a procesului de pregatire, presupune respectarea particularitatilor individuale a sportivilor in raport cu varsta, sexul, nivelul de pregatire, de capacitatea de percepere, intelegere, diferentiere, analiza, decizie si  memorare. Sportivii reactioneaza diferit la acelasi program de antrenament. Nu exista in lume si nu va exista un program de antrenament, care sa dea aceeasi adaptare, dezvoltare si performanta la indivizi diferiti si nici la acelasi individ pentru stadii de pregatire diferite.

Programarea unei pregatiri individualizate necesita o baza de date obtinute de la sportivi, date desprinse din observatiile facute asupra comportamentului in timpul antrenamentului, din discutiile purtate cu parintii si persoanele din jurul acestuia. Feedbackul astfel obtinut, corelat cu datele fiziologice, psihologice si biochimice da posibilitatea stabilirii unor modele de pregatire specifice fiecarui individ in parte. Stabilirea modelului individual al sportivului trebuie sa tina seama de :

*    caracteristicile ereditare, - in majoritatea cazurilor, sportivii mostenesc aptitudinile fizice,  motrice, mentale si emotionale ale parintilor. Unele caracteristici pot fi modificate limitat in procesul de antrenament. Dreptul fiecarui om este de a dezvolta la maximum ceea ce a mostenit, dar nu fiecare om a mostenit aptitudinile necesare de a deveni campion mondial si olimpic;

*    varsta de dezvoltare - cresterea si dezvoltarea tinerilor sportivi cu aceeasi varsta cronologica poate fi diferita. Persoane, avand aceeasi varsta cronologica, pot inregistra adesea o diferenta de 3-4 ani in varsta lor biologica;

*    varsta de antrenament, - fiecare sportiv poate avea un nivel diferit in ceea ce priveste vechimea antrenarii si valoarea conditiei fizice.

In ceea ce priveste varsta cronologica, biologica si cea de antrenament pot aparea situatii diferite, precum cele din tabelul nr. 1 sau nr. 2 .

Tabelul nr. 1

Varsta cronologica

Varsta biologica

Varsta de antrenament

9

9

2

9

11

2

Tabelul nr. 2

Varsta cronologica

Varsta biologica

Varsta de antrenament

9

12

1

11

12

3

Asa cum se observa si in tabelele de mai sus sportivul poate avea aceeasi varsta cronologica si de antrenament, dar cu varsta biologica diferita, sau poate avea aceeasi varsta biologica, dar cu varsta cronologica diferita si de antrenament tot diferita. Se intelege usor si din acest punct de vedere de ce este bine sa se respecte cu strictete principiul individualizarii .

Totusi, antrenorii profita adesea de faptul ca unii sportivi se maturizeaza mai devreme si-i plaseaza intru-un sistem de pregatire in care isi pot valorifica mai bune aptitudinile psihomotrice. De cele mai multe ori acesti sportivi nu-si vor mai acumula toate deprinderile specifice unui sport, ci vor fi orientati intr-o anumita directie ingusta, ceea ce mai tarziu va avea repercusiuni negative. Exemplu: o handbalista bine dezvoltata fizic, inzestrata cu aptitudini deosebite pentru viteza, se va deplasa rapid pe teren, reusind astfel sa interceptioneze mingea fara sa fie necesar sa invete mai intai schimbarile de directie (fentele) si deplasarile in pozitie fundamentala. Mai tarziu, cand avanseaza intr-o echipa superioara, constata ca nu face fata, colegelor de echipa care au invatat anterior strategii ce au suplinit avantajul maturizarii precoce.

 Aspectul se manifesta invers in situatia maturizarii intarziate, cand sunt indepartati copii talentati in fazele initiale ale instruiri, si fiind descoperiti mai tarziu deoarece se constata ca  acestia nu mai pot recupera ceea ce altii au invatat in 2-4 ani de pregatire.  

 

6. Principiul specializarii aprofundate a pregatirii

Intrucat sportul este diferentiat ca structura, ca roluri indeplinite, ca probe sportive, dar si ca solicitare, ca efort si tehnica de executie, principiul specializarii aprofundate a pregatirii isi gaseste aici cea mai relevanta aplicatie. Depunerea efortului de pregatire si a celui competitional, impune abordarea pregatirii in functie de caracteristicile  disciplinei, ramurii sau probei sportive. Realizarea specializarii aprofundate inseamna in primul rand realizarea pregatirii fizice de baza dar si realizarea pregatirii in functie de caracteristicile specifice competitiei.

Analiza pregatirii realizata de marii campioni ai lumii scoate in evidenta abordarea tuturor factorilor antrenamentului, in functie de specificul calendarului competitional, de obiectivul  fiecarui sportiv , de caracteristicile dominante ale acestor probe.

Specializarea aprofundata este determinata de specificul sportului sau probei sportive, ceea ce inseamna ca orientarea pregatirii este subordonata obtinerii din partea organismului a adaptarilor specifice efortului competitional. Practica sportiva demonstreaza ca, la nivelurile superioare ale performantei, pregatirea multilaterala nu mai detine ponderea asa cum este in pregatirea esaloanelor de initiere (inferioare). Sportivii de performanta si mare performanta, avand o pregatire de baza realizata pe parcursul mai multor ani, isi orienteaza pregatirea pe specificul eforturilor competitionale cu mijloace mai putine, dar mai bine orientate, cu metode specifice, cu un volum de efort mai mic, insa mai ridicat ca intensitate si complexitate.

 Intrucat sportivul si antrenorul au ca obiectiv specific obtinerea de performante valoroase, antrenamentul devine si el specific, subordonat obtinerii rezultatului. Obtinerea performantelor de cel mai inalt nivel este posibila daca solicitarile din antrenament respecta specificul efortului competitional.

Azi in lumea sportului putem vorbi de:

*   specialisti pentru fiecare sport, proba in parte;

*   specialisti  pentru  selectie si initiere;

*   specialisti de mare clasa;

*   sportivi specializati intr-un sport sau in una sau doua probe;.

Specializarea sportiva, in conceptia noastra de antrenament, nu trebuie inteleasa ca un proces de unilateralitate, de ingustare a pregatirii de la o varsta frageda, dar nici ca o multilateralitate excesiva, neargumentata. Antrenamentul copiilor si juniorilor trebuie sa realizeze o pregatire polivalenta si multilaterala, care sa reprezinte o baza solida pentru specializarea viitoare, dar si o baza solida de apreciere justa a posibilitatilor de pregatire ulterioare. Specializarea timpurie promovata intr-un anumit sport, de anumiti antrenori permite formarea unui nivel inalt de competenta pentru perioada respectiva. Aceasta abordare nu va permite tinerilor sportivi sa-si dezvolte o varietate de combinatii a aptitudinilor psihomotrice, care ar putea sa le puna in valoare talentul si sa le scoata in evidenta aptitudini noi cu care au fost inzestrati. Specializarea timpurie plaseaza sportivii intr-un mediu restrans de actiune ceea ce produce o  ingustare a procesului de constientizare a unor anumite aspecte legate de dezvoltarea psihica si fizica.

Intre principiul unilateralitatii si cel al specificitatii exista permanent o schimbare de raport. Daca in primii ani de pregatire (incepatori, avansati) predomina pregatirea multilaterala, la varsta juniorilor mari, a tineretului si a seniorilor, aceasta scade in favoarea specificitatii pregatirii. Specificitatea antrenamentului este impusa si de specificitatea aptitudinilor preexistente ale sportivilor cu care lucram, a probelor si posturilor pentru care sunt pregatiti.

Pentru marii sportivi de performanta Faulkner sustine folosirea unui antrenament specific deoarece efectul lui influenteaza functiile si structurile care au fost solicitate.

7. Principiul adaptarii organismului la eforturi ridicate si maxime

Nivelul actual al performantelor sportive a determinat ridicarea nivelului solicitarilor organismului prin folosirea eforturilor submaximale si maximale, ceea ce reprezinta azi o cerinta de baza a obtinerii rezultatelor de nivel ridicat.

Un antrenament (o lectie) sau procesul de antrenament este o activitate complexa prin care se realizeaza pregatirea fizica, tehnica, teoretica, tactica, psihologica, sociala si artistica in scopul obtinerii performantei sportive. Rezultatele de nivel inalt sunt obtinute de sportivii ce prezinta capacitati superioare de adaptare la eforturi ridicate si maxime, specifice sportului de inalta performanta. Adaptarea organismului reprezinta un proces complex ce se realizeaza in timp, in mod progresiv, treptat. Aceasta adaptare, a organismul supus unui efort de o anumita intensitate se pierde daca intensitatea sau volumul antrenamentului nu creste dupa o perioada de timp.

Obisnuirea organismului cu eforturi intense este o cerinta determinata de insusi evolutia performantelor sportive, evolutie concretizata intr-o suita de recorduri mondiale si olimpice realizate in ultimii 15 ani la toate probele, dar si in sporturile de echipa unde viteza si forta de executie a miscarilor cunoaste valori ridicate. Adaptarea organismului la eforturile intense si maxime, specifice antrenamentului de mare performanta nu trebuie sa fie in contradictie cu cerinta pentru pregatirea treptata a organismului specifica copiilor si juniorilor.

Conceptia veche care orienta pregatirea dupa intuitia antrenorilor (folosita inca de multi practicieni) a fost inlocuita treptat de conceptii noi, fundamentate stiintific, rezultat al cercetarilor intreprinse de o serie de oameni preocupati de acest domeniu stiintific. Astfel CONCONI sustine respectarea in procesul de antrenament a modului de eliberare a energiei din timpul competitiei si considera ca pentru obtinerea performantelor maxime in probele de efort aerob, solicitarile in antrenament trebuie sa mentina lactacidemia in jurul cifrei de 4 mmol/l (pragul anaerob). Rezultatele sunt nefavorabile atunci cand eforturile de antrenament realizeaza cifre departate de acest prag. LEGROS recomanda pentru pregatirea sporturilor de viteza eforturi anaerobe si excluderea antrenamentului pentru rezistenta. Nu recomanda folosirea in antrenament a alergarilor exercitiile pe trepte intrucat prelungeste contactul de impulsie. SCHMITDBLEICHER recomanda ca exercitiile cu ingreuieri sa fie executate cu viteza maxima, iar la sarituri si alergari scurte, contactul cu solul sa fie cat mai scurt. “Atletul trebuie sa aiba impresia ca atinge cu talpile o plita inrosita”.

MELEROWICZ considera ca, in procesul de antrenament, prioritate trebuie sa aiba dezvoltarea componentei principale a efortului competitional, dezvoltarea celorlalte calitati facandu-se in functie de contributia acestora la realizarea performantei.

 Alegerea exercitiilor si eforturilor folosite in pregatirea sportivilor trebuie sa tina seama de mecanismul de eliberare a energiei specific conditiilor efortului competitional, dar si de adaptarile inregistrate de catre organism.

Exercitii aplicative  

1.1.  Obiectivele operationale                                

1. Sa cunoasca principiile ce stau la baza procesului instructiv educativ specifice antrenamentului sportiv

2. Sa cunoasca cel putin 2 conceptii de prezentare a  principiilor .

 Sa cunoasca interdependenta dintre principiile antrenamentului 

1.2. Structura aplicatiilor practice

1. Faceti pentru un inceput o lista cu principiile de antrenament gasite in literatura de specialitate.

2. Scoateti in evidenta aspectele specifice fiecarui principiu in parte.

 Intocmiti o lista a principiilor in ordinea importantei procesului instructiv-educativ.

 

Completati urmatorul tabel cu principiile desprinse din prezentarile diferitilor  autori

 

Nr. crt.

Autorul

Principiul

Care sunt cerintele esentiale ?

 

4.  Prezentati principiile in functie de dominanta in procesul instructiv educativ in functie de varsta , nivel de pregatire

Principiul

Dominanta

Varsta

Nivel de pregatire

Tipul de sport

1

2

..

 

5. Prezentati avantajele si dezavantajele respectarii principiilor procesului instructiv-educativ din antrenamentul sportiv. 

Avantaje

Dezavantaje

1

2

3

4

5

6

..

1

2

3

4

5

6

..

BIBLIOGRAFIE:

1.      ALEXE, N., Antrenamentul Sportiv, Bucuresti, Edit. Editis, 1993

2.      CERGHI, I., Metode de invatamant, Bucuresti, editia a II-a, Edit. D- P, 1980.

3.      DRAGNEA, A., Antrenamentul sportiv, Bucuresti, Edit. D-P, 1996

4.      PIERON, M., Pédagogie des activités physiques et du sport, Paris, Edition „revue E.P.S.” 1992

5.      RATA G.,  1997, Bazele generale ale antrenamentului atletic, Bacau,  Edit. Plumb.

6.      RATA, G., RATA, B.C.,  2004,  Didactica educatiei fizice si sportului, Bacau, Edit. Alma Mater, 2004

7.      SOICA , M., 1977, Pedagogie, Craiova,  Edit. Gheorghe Cirtu Alexandru. 

8.      SOICA , M., 2002, Pedagogei si psihologie , Craiova,  Edit. Gheorghe Cirtu Alexandru. 

9.      THOMPSON, T.J., Introducere in teoria antrenamentului in atletism, Ed. CCPS, Bucuresti, 199



Psihologie


Sociologie

FILOSOFII CONTEMPORANE CU RELEVANTA PSIHOLOGICA
SCHIZOFRENIA
Metode de pastrare si dezvoltare a capacita¬tii fizice si psihice
Interventia cognitiv comportamentala in anxietatea generalizata
ALTE TESTE DE INTELIGENTA NONVERBALA
MATRICILE PROGRESIVE RAVEN
PROFILUL PERSONALITATII INFRACTORULUI
PROIECT DE CONSILIERE PSIHOPEDAGOGICA A UNUI COPIL CU DIZABILITATE DE INVATARE
META-PROGRAMELE
PATOLOGIA FIXARILOR COMPORTAMENTALE ADICTIVE





















 
Copyright © 2014 - Toate drepturile rezervate