Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Psihologie


Index » educatie » Psihologie
PERSONALITATEA ELEVULUI


PERSONALITATEA ELEVULUI




PERSONALITATEA ELEVULUI

Conceptul de personalitate circumscrie o realitate dinamica si absolut particulara a fiecarui individ, cu referinte cognitive, emotionale, comportamentale si fiziologic interrelationate. Daca ne referim la contextul educational, putem afirma ca, personalitatea elevului are un impact semnificativ asupra intregului demers de predare si instructie, desfasurat la nivelul scolii. Ca atare, finalitatea studiului prezent al personalitatii elevului pe cele trei dimensiuni (comportamentala, cognitiva, afectiva) o va reprezenta: (a) analiza relatiei trasatura/comportament si totodata indicarea unor solutii necesare rezolvarii problemelor etichetarii survenite in procesul educational (b) evidentierea efectelor erorilor de gandire ale elevilor asupra performantelor scolare si sociale ale acestora, (c) circumscrierea impactului afectivitatii negative atat asupra performantelor scolare, cat si asupra comportamentelor dezadaptative a elevilor in clasa.




Anterior momentului nasterii, fatul incepe sa manifeste anumite aspecte particulare si distincte ale individualitatii sale. Astfel pot fi inregistrate unele tipare de reactie ale acestuia, care survin cu anumita regularitate. Dupa nastere diferentele dintre noii nascuti devin insa mai evidente. Cu toate acestea inca nu se poate vorbi de personalitatea copilului. Din observatiile pe care le facem, dar si pe baza numeroaselor studii, se poate conchide ca nou-nascutii sunt diferiti unul de celalalt. Unul din aspectele care ii diferentiaza pe copii (insa nu singurul) il constituie nivelul de activism, in sensul ca unii sunt mai activi mai energici, altii mai statici. Pot fi delimitate doua categorii de influente cu impact semnificativ asupra diferentelor interindividuale:

(a) cele care tin de temperament, si care par a fi in cea mai mare parte innascute;

(b) cele care tin de particularitatile mediului.

Temperamentul vizeaza dispozitiile constitutionale ale unui individ, care ii moduleaza gradul de emotionalitate, reactivitate si sociabilitate. Aceste trasaturi exprimate imediat dupa nastere, raman relativ stabile de-a lungul vietii (Thomas & Chess, 1977). Enumeram cateva dintre ele: nivelul de activism, regularitatea in functionarea biologica (ore de masa, somn), adaptabilitatea la schimbare, dispozitia (emotionalitatea), distractibilitatea.

Pe baza acestor caracteristici, 65 % dintre copii au fost incadrati (in mod grosier) in una din urmatoarele trei categorii: copii calmi, copii dificili si copii inhibati (Thomas & Chess, 1977; Robin et al., 1996). Copiii apartinand primei categorii (aproximativ 40%) se adapteaza rapid noilor situatii, sunt usor abordabili, au o buna dispozitie si manifesta o regularitate a ritmurilor biologice. Copiii dificili sunt mai iritabili, se adapteaza cu dificultate situatiilor inedite si prezinta patern-uri neregulate ale somnului si comportamentului alimentar (10%). Copiii cu un nivel redus al activitatii care tind sa manifeste un comportament prosocial redus in situatiile noi, apartin temperamentului inhibat (15%).

Cu toate ca factorii ereditari au un impact decisiv asupra temperamentului initial al copilului, totusi un procent semnificativ dintre copiii apartinand categoriei temperamentului dificil au inregistrat pe parcursul dezvoltarii lor schimbari semnificative ale stilului comportamental. Aceste schimbari s-au datorat implicarii speciale a parintilor si educatorilor in relatia cu copilul (evidentiate printr-o stimulare si o comunicare sustinuta, si totodata prin interactiuni mai frecvente cu copilul). Mai mult, stimularea suplimentara la care au fost expusi acesti copii le-a facilitat o dezvoltare mai rapida comparativ cu copiii apartinand tipului calm (Caspi, 2000). In consecinta, temperamentul nu este expresia unei programari imuabile prestabilite, care determina in mod mecanicist personalitatea, ci se constituie ca un program deschis, fiind in permanenta supus incidentei modulatoare a factorilor de mediu. Ca atare, putem sublinia caracterul dinamic al dezvoltarii personalitatii copilului si elevului, pornind chiar de la aspectul cel mai stabil al acesteia, componenta temperamentala.

Cercetarile recente au ridicat problema rolului major pe care-l exercita asupra temperamentului urmatorii doi factori: (a) interactiunile timpurii parinte-copil, si (b) expunerile repetate ale copilului la modelele parentale. Pornind de la asumptia conform careia temperamentul este innascut, ne-am astepta ca el sa prezinte o puternica stabilitate, pe masura ce individul parcurge etapele succesive ale dezvoltarii sale. Insa, studiile lui Chess & Thomas (1990) au aratat ca temperamentele dificile ale sugarilor nu constituie cu necesitate factori de risc pentru problemele comportamentale de mai tarziu. In schimb, asa zisele temperamente dificile ale copiilor, inregistrate dupa varsta de trei ani, se dovedesc a fi buni predictori ai problemelor comportamentale ulterioare. Constatarea autorilor sugereaza ideea ca exista o puternica relatie intre modul in care parintii interactioneaza cu copilul si temperamentul acestuia, din moment ce corelatia intre caracteristicile temperamentele si problemele comportamentale devine semnificativa abia dupa ce copilul interactioneaza cu parintii o perioada de minimum trei ani.

Exista studii care sustin ideea unei puternice corelatii intre modalitatile de autodescriptie ale parintilor si descriptiile temperamentului propriilor copii. Parintii care prezinta probleme emotionale tind sa-si descrie copiii asemeni lor, iar parintii depresivi si anxiosi isi eticheteaza mult mai frecvent proprii copii ca fiind dificili, comparativ cu aprecierile modale ale parintilor relativ la aceasta problematica (Hirshfield, 1992)




In concluzie, formarea personalitatii copilului nu este prestabilita pe baza unui program genetic inflexibil, ci este rezultanta unui program deschis, bazat pe coroborarea dintre factorii genetici si factorii de mediu, inca din momentul nasterii.

1. DINAMICA DEZVOLTARII PERSONALITATII

Unul din procesele cu impact semnificativ in dezvoltarea personalitatii copilului il reprezinta identificarea (Baban & Mih, 2001). Identificarea consta in adoptarea de catre copil a caracteristicilor, convingerilor, atitudinilor si comportamentelor unor persoane semnificative. Identificarea este o consecinta a observarii si imitarii unui model. Cele mai frecvente modele pentru copil le reprezinta acele persoane care se bucura de prestigiu social sau de puterea pe care o afiseaza. Kagan (1988) a nuantat procesul identificarii subliniind cateva particularitati ale acestuia; astfel:

       Copiii se considera asemeni modelului lor. Ca atare, vor spune glume, vor umbla, se vor imbraca asemeni modelului, mai mult vor crede ca sunt capabili de aceleasi performante.

       Copiii traiesc emotii similare cu ale modelului. De exemplu, o fetita care isi vede mama plangand la moartea unchiului, va simti tristete si va plange si ea, nu pentru durerea pierderii unchiului, ci pentru ca durerea mamei o face sa resimta si ea tristetea.

       Copiii actioneaza asemeni modelului. In jocuri si in conversatiile zilnice, frecvent copiii adopta manierismele, inflexiunile vocii si expresiile modelului.

Astfel, in situatia in care copiii se identifica cu un model competent si prestigios, vor fi multumiti si vor trai un sentiment de mandrie. In schimb, cand modelul este inadecvat, se pot simti nefericiti si nesiguri.

Un alt moment important in dezvoltarea personalitatii umane il constituie achizitia identitatii. Procesul de formare a identitatii este frecvent asociat cu perioada unor interogatii ale adolescentului de genul: 'Cine sunt, de fapt, eu?', 'Incotro merg?' etc. Acest tip de experienta se exprima prin adoptarea de catre adolescent a diferite roluri ale eului. Astfel, se explica modalitatile impredictibile de comportament ale adolescentilor, si implicit inconsistenta comportamentelor de la o zi la alta a acestora. Insa, pe baza experimentarii acestor roluri, adolescentul isi consolideaza sentimentul sinelui personal. Daca la inceput sinele este fluctuant si inconsistent, cu timpul devine functional si confortabil. Pentru unii adolescenti procesul dobandirii identitatii se desfasoara relativ calm, cu conflicte minore. Pentru altii insa este o perioada de mare confuzie, acompaniata de crize existentiale, de conflicte puternice si de incercare de subminare a autoritatii (parinti, profesori etc.), indiferent ce forma imbraca ea (revolta impotriva valorilor de pana atunci).

Daca, la copil se evidentiaza mai mult o observare si o imitare a modelului, in schimb la adolescent se constata compararea si selectarea caracteristicilor mai multor modele. Prin aglutinarea si adaptarea principalelor elemente dezirabile ale acestor modele adolescentul isi construieste un ideal de viata.







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Psihologie


Sociologie


SOMATIZARE SI MEDICINA PSIHOSOMATICA
Consiliere vocationala
PSIHOLOGIA VICTIMEI
SINDROMUL OBOSELII CRONICE
Catre un model psihosociologic: grupuri "colectie' si "agregat'
Examenul (interviul) clinic: istoricul psihiatric si starea mintala (dupa Kaplan & Sadock
Senzatiile auditive
Autismul
Senzatiile olfactive
Tulburarile anxioase ale copilariei