Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Psihologie


Index » educatie » Psihologie
» Organizarea muncii intelectuale


Organizarea muncii intelectuale




Organizarea muncii intelectuale

Progresul social, legat de cel tehnic, a facut sa triumfe ideea de organizare in toate domeniile muncii, in vederea reducerii efortului si consecintelor oboselii si, in acelasi timp, in scopul cresterii randamentului muncii. in ce priveste munca intelectuala, spiritul de organizare poate fi mai putin impus dinafara. Poate fi cel mult inteleasa necesitatea sa, apreciind volumul de cunostinte de asi­milat in cadrul oricarei forme de invatamint. Comparind materialul de studiu pus in fata unui student de astazi, cu cel solicitat unui student cu 30 de ani in urma, se inte-lege usor ca primul are nevoie de o sporire a randamentului si ca aceasta se poate face numai prin organizarea efortului si a timpului sau de munca.




Trebuie inlaturata de la inceput ideea de sablon, de schema fixa de lucru, aplicabila in serie. Functiile psihice se bucura de o diversitate mult superioara altora, ea urmare a dezvoltarii cu precadere a unora sau altora dintre dispo-zitivele nervoase. Realizindu-se tipuri (modele) diferite de activitate nervoasa superioara, se deduce care va fi criteriul de alegere a metodelor de invatare si memorare, a stilului de munca intelectuala.


Organizarea muncii intelectual priveste, in primul rind, pe cei a caror activitate este eminamente sau predominant axata pe procesul de invatare (studenti si elevi din clasele mari). O atentie deosebita trebuie acordata organizarii de catre cei inscrisi la cursurile serale, care imbina, efortul din productie cu cel de  invatare.

1. Norme generale de organizare

Timpul de lucru

Orice activitate se inscrie, obligatoriu, si pe coordonata timpului, singurul element irecuperabil, ireversibil. in afara masurii sale fizice, timpul se subordoneaza ritmului bio­logic al fiecaruia in parte, capatind o etalonare strict indi-viduala. Prima notiune care ni se impune este cea a capa­citatii de munca considerata in timp. inscrierea sa repre­zinta o sinusoida, ale carei oscilatii recunosc patru factori de variabilitate.

Variabilitatea diurna. in cadrul celor 24 de ore ale zilei, capacitatea de munca atinge repede un maximum, in primele ore ale diminetii, dupa care scade progresiv spre amiaza. Se mentine scazuta 1-2 ore dupa masa de prinz (aflux crescut de singe in teritoriul diges­tiv), creste din nou spre orele 16-17, apoi scade treptat pina la ora culcarii. Unele exceptii de la acest tip le putem gasi la persoane care s-au obisnuit, pe o perioada lunga de vreme, cu un alt program de activitate si odihna sau la cei cu diverse stari de surmenaj.

Variabilitatea legata de virsta. in decursul vietii, capacitatea de a depune o munca intelec­tuala sistematica apare in jurul virstei de 6-7 ani, cind se constituie embrionul atentiei voluntare. De aci inainte, capacitatea de concentrare, cea de munca in general creste progresiv cu virsta, asociindu-se "interesului' necesitatii intelectuale a cunoasterii. O data cistigata "motivatia' activitatii sale intelectuale (interesul), adolescentul par­ticipa la propria sa educatie, antrenindu-si deliberat capa­citatea  de  concentrare  a  atentiei voluntare.  Maturizarea

se realizeaza in jurul virstei de 20-25 de ani, perioada de maxime posibilitati de studiu, de focalizare prelungita a atentiei voluntare. Este de fapt perioada corespunzatoare studentiei. Peste virsta de 25 de ani, se poate vorbi de o discreta scadere a capacitatii de efort si de concentrare, justificata, in buna parte, de aparitia altor preocupari (familiare, sociale), dar compensata printr-o vointa mai bine controlata si posibilitati asociative mai bogate. Dupa 40 de ani, capacitatea de efort, mai ales de efort prelungit in timp, scade simtitor.

Variabilitatea in functie de antre­nament. Performantele unui sportiv sint, precum se stie, strict dependente de antrenamentele premergatoare. Capacitatea de munca intelectuala este in aceeasi masura influentata de gradul de antrenament, cu alte cuvinte de continuitatea si permanenta studiului. Dupa o intreru­pere de mai lunga durata a studiilor, recistigarea capa­citatii de munca, a randamentului intelectual, necesita o perioada de timp uneori destul de importanta. in acest fel se explica dificultatile resimtite de unii studenti, pro­veniti din cimpul muncii. Dificultatea este insa trecatoare si poate'fi usor recuperata prin buna organizare a timpului de lucru, mai ales prin evitarea aglomerarii orelor de studiu in anumite zile. Dozarea zilnica a efortului, cu respectarea pauzelor intermediare, cu adaugarea unor forme variaU-de odihna activa, realizeaza, dupa citva timp, starea de antrenament necesara unor solicitari superioare. Pe aceasta linie trebuie subliniat rolul scolii si al programelor scolari*, care, impunind o anumita disciplina a muncii, intretin starea optima de antrenament.

Variabilitatea individ u al a. Capacitatea de munca intelectuala variaza in limite destul de largi de la om la om, in functie de factorii constitutionali (calitatati innascute ale filtrelor din sistemul nervos central, care solicita informatiile), de climatul psihic al familiei, in care s-a dezvoltat individul, de calitatea educatiei pri­mite. Dirijarea activitatii personale va trebui la tina seama de aceste caracteristici, adiiptinrt programul de munca posibilitatilor reale  individuale,

in lumina celor patru ,,variabile de  mai sus, se pot enunta citeva "reguli', a caror aplicare* va fi desigur indi-


vidualizata si mai ales reconsiderata, in functie de forma de invatamint, de conditiile sociale sau umane.

a) Ziua de munca a celui care studiaza creste progresiv cu virsta. Foarte limitata in primele clase, ea se prelungeste in clasele mari si mai ales in timpul studiilor universitare. Ziua de munca reala a persoanei scolarizate are doua com­ponente: timpul de studiu colectiv si cel de studiu indivi­dual, in afara orelor de scoala, un elev de liceu are nevoie de aproximativ 2-4 ore zilnic pentru pregatirea lectiilor (studiul individual). Un student, in afara cursurilor, semi-nariilor, lucrarilor de laborator, cheltuieste 3-4 ore pe zi pentru studiul individual, in afara perioadelor de examen sau de pregatire a unor proiecte. in aceste din urma con­ditii, depasirea a 8-10 ore de studiu zilnic e justificata numai de insuficienta pregatirii din cursul semestrului sau de lipsa de. aptitudine pentru studiul respectiv. Oricare ar fi imprejurarea, cresterea exagerata a orarului zilnic de munca, chiar pe perioade relativ scurte, poate provoca diverse stari de surmenaj, ducind, in acelasi timp, la "mis-terioasele inhibitii' din fata examinatorilor.

Vorbind despre studiu, nu e suficient sa ne referim la timpul de lucru. A sta in fata unei carti deschise, cu gin­durile risipite "aiurea', citind printre picaturi inseamna o risipa inutila de energie. Timpul de lucru devine eficient numai in masura concentrarii atentiei, eliminarii voluntare a oricaror preocupari secundare. Si aici isi spune cuvintul factorul antrenament, care amplifica atentia voluntara, in dauna celei spontane. Concentrarea efortului, a atentiei, realizeaza, in afara volumului de cunostinte asimilat, reducerea timpului de lucru necesar, inmultirea orelor de odihna, evitarea starii de oboseala.

b) Un atribut important al timpului de munca intelectuala este necesitatea fragmentarii sale, prin scurte intreruperi (pauze) ritmice. lectura neintrerupta, fara pauze, a unui material, ore in sir, determina obosirea centrilor nervosi, prin epuizarea materialului bioenergetic, instalindu-se starea de inhibitie supraliminara. Ajunsi in aceasta situa­tie, refacerea potentialului energetic al centrilor nervosi, deci refacerea capacitatii de lucru, este mult intirziata. Lectura sau scrisul prelungite, fara oprire, duc de aseme-

nea la asa-numita astenopie acomodativa, adica obosirea ochilor, insotita de o trecatoare neclaritate a vederii, de senzatia de oboseala generala, dureri la timple, si, mai ales, reducerea capacitatii de munca.

Experienta arata ca posibilitatea de concentrare in timp, fara pauza, a atentiei, mai ales in legatura cu repre­zentari abstracte, nu poate depasi 35-40 de minute, la elevii mai tineri, si 50-60 de minute la persoane de peste 18 ani. De aci necesitatea introducerii pauzelor (recreatii-lor), care cauta sa opreasca efortul, inaintea instalarii oboselii nervoase.

in timpul pauzei se recomanda, cu precadere, diverse exercitii fizice (pentru elevi--jocurile din recreatie), mai ales pentru relaxarea musculaturii para vertebra le, solicitata prin pozitia fortata in banca sau la masa de studiu. in conditiile studiului individual (acasa), se poate asocia o scurta auditie muzicala.

c)         Dozarea cit mai egala, pe zile, a efortului prezinta
o  utilitate  remarcabila,  evitindu-se  nevoia  de  continua
adaptare   (efort   suplimentar)   la   solicitari   prea inegale.
Ne referim la acel "lasa ca invat   miine  si  pentru  azi'
uzitat uneori ea "forma de organizare a studiului'.

d)        Respectarea unor ore cit mai stabile de desfasurare a
muncii de invatare, prin crearea unui stereotip dinamic
si a unor reflexe conditionate, mareste potentialul de lucru
si intirzie aparitia oboselii, mai ales la persoanele cu o
capacitate de munca, de concentrare a atentiei voluntare
mai redusa.

Este de preferat ea orele de lucru sa fie distribuite zil­nic, in functie de perioadele de maxima eficienta a activi­tatii cerebrale intre orele 7 si 11 dimineata si intre 16 si 20' dupa-amiaza. Iesirea din aceste limite este desigur posi­bila, in functie de caracteristici strict  individuale.

e)  Continuitatea muncii - permanenta ei - are o im­
portanta   deosebita  pentru   cei   care   invata.   Pregatirea
examenelor incepe o data cu prima ora de curs. Este vorba
pe de o parte, de insusirea ritmica, rational dozata, a mate­
rialului de studiu, iar pe de alta parte, de pastrarea "an-
trenamentului',   a   stereotipului   dinamic.   intreruperile


in studiu, aminarile pe care le practica unii studenti duc la acumularea unei cantitati de materie greu de asimilat "in asalt' de catre o persoana care si-a pierdut si antrena­mentul necesar. Spre] demonstrarea celor de mai sus, s-au urmarit, experimental, modificarile respiratorii si circula-torii a doua grupe de persoane, supuse unor eforturi intelec-tuale. Subiectii care intrerupsesera mai de mult munca de invatare au prezentat modificari respiratorii si cir-culatorii (rasunet al efortului nervos - cerebral) mult mai accentuate decit cei surprinsi in cursul unei activitati normale.

Timpului de invatare, consumator de energie, trebuie sa i se alature, in mod constant, timpul de odihna, de refacere a potentialului bioenergetic. El nu trebuie inteles deci ea un simplu divertisment. Prin continutul sau, el influen­teaza neconditionat eficienta efortului intelectual. Am vorbit mai inainte, la alt capitol, despre odihna, valoarea si formele sale de realizare.

Vacanta, concediul nu trebuie considerate din nici un punct de vedere drept simple eclipse ale activitatii intelec-tuale, pauze formale insumind atitea sau atitea zile. intr-o intelegere superioara, vacanta inseamna schimbarea tipu­lui de activitate, a modalitatii de existenta, o iesire mai zgomotoasa si mai libera din stereotip, o cunoastere inedita, in care factorii emotionali pozitivi domina fixarea noului in celulele scoartei cerebrale.

Pentru intelectualul format sau pe cale de devenire, va­canta trebuie sa deschida o usa larga spre factorii de echili-brare biologica si psihica. Dupa luni de zile petrecute cu precadere in birouri, laboratoare, sali de clasa, contactul cu factorii naturali (apa, aer, soare) devine mai mult decit necesar. Practicarea unor exercitii fizice, sporturi usoare, excursii, actioneaza util in combaterea sedentarismului si a consecintelor sale.

Calatoriile, prin bogatia informativa, prin diversificarea tipurilor de existenta si gindire, a texturilor sociale si morale, amplifica propria capacitate de gindire. Noul bagaj informational, multiplele asociatii realizate ofera o baza superioara de intelegere in domeniul fiecaruia de activitate sau creatie.


De aci ideea organizarii superioare si utile a vacantei, a transformarii sale intr-o forma de imbogatire a persona­litatii. S-a spus o data ca o calatorie poate deveni o a doua facuitate si nu s-a gresit citusi de putin.

Locul de munca

Orice munca se desfasoara intr-un spatiu material. Muncitorul agricol lucreaza in contact direct cu natura, supus actiunii sale nemijlocite. Muncitorul din fabrica isi petrece cele 8 ore de lucru in mediul specific, tehnic, ameliorat prin automatizare si masurile de igiena si protec­tie a muncii. Elevul, studentul, intelectualul isi desfasoara activitatea in variate locuri si conditii, fiecare din ele constituind un "atelier al muncii'. Camera individuala, camera de camin, biblioteca, sala de curs, laboratorul sint forme diferite de cuprindere a unei munci de invatare sau creatie. Mediul realizat de ele, prin microclimat, ambian­ta fizica - conditie estetica in cele din urma - poate sa sporeasca randamentul intelectual, dupa cum il poate influenta si negativ.

Masa de lucru, biroul formeaza obiectul celui mai apro­piat contact al celui care serie, citeste, invata. Se prefera studiul la masa sau birou, deoarece asigura pozitia cea mai comoda si corecta a corpului. Pozitia culcat in timpul lec-turii, aparent confortabila, este nefavorabila pentru ochi, ducind la oboseala, prin dificultatea acomodarii. Numai in cazul in care studiul se reduce la simpla lectura, se poate folosi fotoliul sau sezlongul, care ofera^o buna relaxare a muschilor coloanei vertebrale.

Tinind seama de timpul prelungit petrecut la masa de lucru, se cere ea aceasta sa aiba, in primul rind, o inal­time potrivita, evitind suprainaltarea (pozitia fortata, obositoare, a coatelor, apropierea prea mare de ochi) sau subdenivelarea (aplecarea accentuata a trunchiului si obosirea ochilor). Se va respecta totdeauna distanta de 30-35 cm intre suprafata paginii si linia ochilor. Reduce­rea acestei distante, pe linga faptul ca poate anunta o miopie incipienta, prin' pozitia aplecata inainte, duce la modificari de statica ale coloanei vertebrale (cifoza).



Asezarea pe masa a materialului de studiu trebuie sa tina seama de necesitatea lui, de ordinea sau importanta utilizarii in decursul lucrului. Pastrarea pe masa a materia­lelor nefolositoare preocuparii de moment furnizeaza ele­mente de distragere a atentiei, mai ales la cei cu o atentie voluntara  mai  putin  antrenata.

Este bine ea, inaintea inceperii lucrului, sa se adune pe masa toate materialele necesare activitatii zilei (caiete, carti, material de scris), pentru a evita intreruperile repe­tate ale procesului de invatare. Prezenta pe masa a unui element estetic discret (o floare, un obiect de arta etc.) acorda o nuanta placuta de intimitate, putind de veni obiec­tul cel mai apropiat al unor momente de destindere.

Iluminarea mesei de lucru - fie naturala, fie artifi­ciala - se va face de preferinta din stinga, evitindu-se ea razele de lumina directe sau reflectate sa patrunda in ochi (vezi "Conditiile de mediu' - "Lumina'). Pentru orele de noapte, este de preferat iluminarea locala, cu o lampa de birou prevazuta cu abajur. Semiobscuritatea inconjura­toare este favorabila odihnirii ochilor in timpul pauzelor.

Este utila, mai ales pentru cei cu dificultati de concentrare a atentiei, folosirea constanta a unuia si aceluiasi loc de studiu. Schimbarea acestuia de la o zi la alta impune repe­tate adaptari la noile conditii, modificate. Un colt de camera amenajat special si destinat studiului sau, mai bine, o camera de studiu (birou, biblioteca) realizeaza o suma de relatii si reflexe conditionate la mediul inconju­rator, elemente ce introduc optim si prompt in atmosfera de lucru.

Camera de studiu, individuala sau colectiva (camin), are nevoie, in primul rind, de o ambianta estetica, ordonata, odihnitoare. in cazul in care ea este folosita si drept camera de dormit, nu se va incepe studiul de dimineata decit dupa aranjarea paturilor, aerisire si stringerea lucrurilor risi­pite. Jumatatea de ora cheltuit! in acest scop este compen­sata cu prisosinta, prin realizarea unui mediu corespun­zator de lucru. Nu se va uita, bineinteles, ca gradul de confort al camerei este dependent si de reducerea maxima a surselor de zgomot, de incalzirea cea mai potrivita ano­timpului - toate evitind efortul de adaptare sau de "aparare' fata de elementele prea excitante ale mediului.

Nu mai putin decit camera de lucru, clasa sau amfiteatrul trebuie sa ofere aceleasi conditii, necesare bunei desfasurari a procesului de invatamint, intelegind prin aceasta:

-  asigurarea unei bune vizibilitati si auditii din orice
punct al salii;

-  asigurarea unei ventilatii si incalziri corespunzatoare;

-  evitarea factorilor care pot influenta negativ atentia
cursantilor (mai ales sursele de zgomot).

Sursele de lumina artificiala vor trebui sa asigure o ilu­minare generala uniforma a salii de curs si o iluminare locala suficienta a tablei.

Avind in vedere numarul mare de ocupanti, se va acorda o atentie sporita aerisirii si indepartarii resturilor de pe dusumele. Fiecare pauza oraravafi folosita pentru deschi­derea usilor si ferestrelor (aerisire prin curent). De doua ori pe zi se vor curata dusumelele prin procedeul umed.

Biblioteca, sala de lectura, ea loc colectiv de munca in­dividuala, obliga atit pe cititori, cit si pe cei insarcinati cu administrarea sa la imbinarea si, mai ales, respectarea confortului individual si colectiv. Conditiile de iluminare, incalzire, aerisire si cu deosebire de liniste sint aceleasi ea intr-o sala de curs. Neconcordanta ritmurilor de lucru personal, a pauzelor, a obiectului studiat poate deveni un factor perturbant pentru atentia celor din jur. Este necesar sa se cultive respectul pentru munca si linistea fiecaruia in parte.

Materialul de studiu

Orice proces de munca se refera la un anumit material, in cazul procesului de invatare, "materialul' se compune din idei concretizate, comunicate, prin cuvintul scris si ima-gine. Banda de magnetofon este pe cale de a cistiga un loc anume in arsenalul metodelor de invatare. Referindu-ne deocamdata la cuvintul scris, va trebui sa stabilim o anumita ierarhie a formelor, determinind fiecareia locul, rostul, momentul utilizarii si eficienta.

Notita alcatuieste modalitatea cea mai directa, apropiata si obisnuita de fixare in scris a cunostintelor dobindite cu ocazia' audierii unui curs sau a unei conferinte, in situatia



in care cantitatea si calitatea notiunilor noi depasesc posi­bilitatea memorarii imediate. Desigur, extragerea notitelor poate insoti lectura unui tratat de specialitate sau consul­tarea unei bibliografii anume, in scopul redactarii unei lucrari. Notitele constituie forma vie, cu totul personala si deosebit de caracteristica, prin care audientul traduce spontan, in limbaj propriu, bagajul informational ce i se ofera. Aceasta personalitate a notitelor explica si eficienta lor mult mai redusa in mina altei persoane. Din punctul de vedere al mecanismului fiziologic, luarea notitelor adauga stimulilor auditivi ai lectiei perceptia vizuala a cuvintelor, ea si actul mecanic al muschilor angrenati in scris, fapt care amelioreaza mult capacitatea de memorare. Efortul depus pe parcursul lectiei pentru urmarirea si consemnarea ideilor inseamna o participare activa la expu­nerea didactica, prin incursiuni repetate in bagajul cunos­tintelor preexistente, prin asociatii bogate de idei.

Desi poarta amprenta personalitatii, este bine ea noti­tele sa respecte anumite conditii "tehnice' de consemnare. Elementul principal il constituie atentia voluntara, con­centrata asupra expunerii, in vederea sesizarii prompte a notiunilor si ideilor de baza, in forma, intelesul si contextul cel mai corect. Consemnarea prescurtata, rapida, totusi organizata si exacta, a''succesiunii de idei, notiuni, cifre definitiveaza valoarea didactica a notitelor. Printr-un bun si indelungat exercitiu, se ajunge la eliminarea, aproape totala, a cuvin telor si semnelor de prisos, la sesizarea imediata a esentialului de neesential.





Pentru elev sau student, notitele reprezinta de cele mai multe ori momentul de prim contact cu tematica abordata in cadrul lectiei. in acest caz, ele vor servi mai intii ea forma imediata de pastrare in scris a cunostintelor, pina in clipa trecerii la actiunea de invatare. intr-un al doilea timp, ele vor alcatui textura de baza, pe care, prin lecturi suplimentare, se vor adauga noi cunostinte, largind si aprofundind continutul tematicii respective. Mult mai tirziu, in ultimile zile dinaintea unui examen, notitele pot reintra in actualitate, pentru o rapida trecere in revista a cunostintelor de baza.

Pentru intelectualul format, posesor al unui anumit bagaj general de cunostinte, notitele culese cu ocazia unei

conferinte, a consultari! unui material bibliografie capata caracter de completare, servesc la confruntarea unor puncte de vedere deosebite.

Considerind toate cele de mai sus, vom putea preciza adevarata^valoare a notitelor, fara a cadea in greseala, frecventa printre elevi si studenti, a supraestimarii lor. Oricit de complete, exacte si sistematice, ele nu pot consti­tui materialul final, definitiv, al cunoasterii. Raminind un punct de plecare, o poarta deschisa, ele solicita, in mod necesar, completarea cu alte surse de informatie, mai bogate, care pot stabili limitele cunoasterii in momentul respectiv. Vorbindu-ne, spre exemplu, despre laser, profesorul sau conferentiarul, constrins de timpul care-i sta la dispozitie, ne ofera atit cit sa ne puna la indemina cele necesare intelegerii fenomenului si efectelor lui. in mod deliberat, el lasa de o parte unele amanunte, a caror culegere ramine in sarcina auditorului. Completarea bagaj ului de notiuni nu se refera numai la acumularea cantitativa, ci si la cunoasterea unor puncte de vedere sau teorii deosebite, care, stabilind procese felurite de gindire, intaresc fixarea notiunilor in cauza, desavirsindu-le continutul.

Cursul tiparit, frecvent utilizat la invatamintul univer­sitar, constituie desigur o forma calitativ superioara uo-titelor, prin caracterul sau de instrument pentru organiza­rea materialului prin exprimarea limpede, in scris, a ideilor, prin dezbaterea mai largita a problemelor. El ofera treapta imediat urmatoare de studiu, dupa lectura notitelor. Prin claritatea expunerii, cursul da siguranta notiunilor cisti-gate, stabileste definitiv clasificari si valori comparative, pune la indemina cifre si tabele semnificative.

Cursul ramine tributar insa, pe de o parte, volumului sau limitat si pe de alta parte, punctului de vedere al autorului, actionind totusi ea un filtru cit de cit selectiv pentru volumul informational global. Personalitatea auto­rului culege, alege si traduce materialul in functie de criterii prestabilite, in care se resimte apartenenta la anu­mite teorii sau ipoteze stiintifice.

Pozitia cursului universitar in pregatirea viitorilor specialisti poate fi considerata in lumina a doua puncte de interes  deosebit.  insusirea sa este  practic  suficienta  in


vederea promovarii examenului respectiv. Dar o facuitate nu se urmeaza numai in scopul promovarii constiincioase a "n' examene. in perspectiva de viitor a specialistului, in intentia de altfel normala pe bancile facultatii, a patrun­derii cu un orizont largit in anumite domenii ale stiintei, cursul ramine cu o valoare limitata, predominant orienta-tiva. I,ecturile suplimentare, recomandate de cadrele didac­tice, "descoperite' in fisierele bibliotecilor sau in vitrinele librariilor, amplifica modalitatile de gindire si, prin asoci­atii imbogatite, fixeaza in memorie un bagaj de cunostinte de volum si valoare superioare. Este "tehnica' prin care memorarea mecanica este practic cu totul inlocuita prin memorarea logica, cu mult mai solida. in fata examinato-rului, candidatul, in loc sa apeleze nelinistit la paginile de curs "tocite' aproape pe dinafara, are posibilitatea sa rezolve orice problema din mai multe puncte de vedere, gaseste oricind varianta cea mai potrivita "intrebarii' de pe bilet.

Tratatele si cartile de specialitate constituie forme supe­rioare de informare, bogate prin cuprinderea larga, deseori exhaustiva a problematicii. Ele alcatuiesc, de obicei, sursele informationale de maturizarea unui cercetator, de inchegare a unui studiu desfasurat in timp si pe baza celei mai largi documentatii, punind la dispozitia incepatorului perspec­tiva, iar intelectualului format, confortul sintezei gata elaborate.

Pentru student, tratatul trebuie sa constituie sursa nelipsita de completare a cunostintelor predate de la cate-dra. Nu este de conceput intelectualul, specialistul, ea un simplu colectionar de scheme si rezumate, ea un alergator solitar ce priveste multumit in urma sa la succesiunea gardu­rilor - examene - depasite constiincios unul dupa altul. Cultura profesionala este obligatorie moral, si nu facultativa. Ea defineste intelectuala mai mult decit diploma, trans­forma bucherul in creator, ofera siguranta, elasticitatea si valoarea gindirii. Si, sa nu se uite, cursa cu garduri ramine o competitie, in care alearga mai multi.

Fata de tratat, pozitia cititorului nu mai este aceeasi ea fata de notite sau curs. Tratatul nu se in vata, ci se consulta, intr-un tratat se patrunde abia dupa insusirea cunostintelor de baza, predate  de obicei la curs.  in aceasta situatie,


interesul sau preocuparile indruma spre studierea unui capi­tol sau altul, pina la elucidarea tuturor necunoscutelor, pina la intelegerea tuturor esentelor. Se recunoaste acest moment, prin senzatia ca problemele studiate au inceput sa se simplifice.

Monografia reprezinta sonda de maxima profunzime, cate­goric exhaustiva, lansata intr-un sector bine conturat al cunoasterii. in munca de invatare, valoarea monografiei apare mai ales in momentul in care incepe sa se manifeste spiritul de initiativa, inclinarea deosebita a cursantului pentru un domeniu oarecare al specialitatii sale.

Revistele pun la dispozitia celor care invata sau cerce­tatorilor materiale de facturi si valori destul de deosebite, incepind cu observatia elementara, simpla notatie a unui fenomen, continuind cu cercetarea inedita sau cu punerea la punct si la zi a unei probleme - toate la un loc ofera subiecte variate de cunoastere, unghiuri multiple de vedere, forme utile de memorare logica.

I,ecturile unui intelectual ajung sa se caracterizeze prin multitudine si variatie. inmagazinarea lor cerebrala, memorarea, este inevitabil depasita cu timpul. Pe de alta parte, in cursul activitatii - fie practica, fie teoretica - se impun, totdeauna, reveniri (si eventuale completari), mai mult sau mai putin extinse, asupra unor materiale. Oricit de perfecta, memoria noastra nu ne poate pune la dispozitie, ea dintr-o etajera uriasa, in orice moment, cartea si capitolul necesare. Pe aceasta linie, se recomanda alcatuirea prac­tica, materiala, a unei a doua memorii-fisierul personal. intr-o forma desigur strict individuala, fiecare muncitor cu cartea si-l poate realiza incepind cu primele etape ale muncii intelectuale.

Elevul de liceu isi poate aduna intr-un fisier bibliogra­fia parcursa cu ocazia lecturilor impuse de scoala sau alese de gustul sau personal. Cu ocazia tezelor, lucrarilor de sin­teza, examenelor, are in acest fel la dispozitie o perspectiva completa a materialului parcurs, putind alege operativ ceea ce ii este necesar. Studentul si, mai tirziu, intelectualul pot aduna intr-un fisier filmul desfasurat al lecturilor de speci­alitate, avind oricind posibilitatea detasarii secventelor cerute de imprejurare. Desigur, intocmirea unei fise nu este un gest pur statistic. in afara consemnam titlului lucrarii,


autorului, numarului si paginii de revista, a indicelui bibli­ografie (unde e cazul), ea elemente de identificare si siste­matizare, in partea a doua se pot folosi diferite modalitati de notare de la caz la caz. Va fi vorba fie de o nota rezumativa, fie de extragerea citorva idei fundamentale, fie de alegerea unui capitol la care se limiteaza sfera noastra de interes. Aparent formala, metoda fisierului este o categorie supe­rioara, extrem de utila in timp pentru conservarea lecturi­lor noastre. O data cu pozitia sa de ajutator al memoriei, fisierul ofera economii importante de timp in revenirea asupra unor materiale de studiu. in fata materialului informativ, care in epoca contemporana se multiplica cu o viteza ului­toare, prezenta unui mic fisier pe masa de^lucru devine tot mai indispensabila intelectualului.

Muncitorul intelectual

Analizind pozitia omului in contextul muncii intelectu­ale, descoperim citeva relatii interesante si mai ales necesare. Apare, in primul rind, un adevarat trepied functional, con­stituit din individ - informatie - studiu propriu-zis. Ceea ce leaga intre ele cele trei virfuri sint munca, interesul si bine­inteles, materialul concret, asupra caruia se rasfringe acti­vitatea propriu-zisa. Daca despre materialul informativ am vorbit mai inainte, iar la munca in sine ne vom referi mai jos, este locul sa subliniem acum rolul factorului interes in activitatea de invatare.

intr-adevar, interesul este si trebuie sa fie primul deter­minant al contactului cu cultura. Este bine sa precizam ca prin interes, intelegem acea atractie deosebita, acea nece­sitate reala de cunoastere, pe care un individ poate sa o resimta fata de un domeniu oarecare al culturii. El declansea­za si motiveaza valoric toata activitatea ulterioara, dezvolta capacitatea de efort, sustine moral personalitatea intelectua­lului. intr-un cuvint, interesul catalizeaza munca intelec­tuala. Absenta lui transforma munca in truda, scade capa­citatea de efort, frusteaza de orice satisfactie, inhiba orice posibilitate creatoare, anuleaza in definitiv atributele inte-lectualitatii. Nu se poate invata eficace decit pe baza intere­sului. E bine sa retina aceasta observatie cei care mai in­cearca inca sa ocupe un loc pe banca unei facultati din cu totul


alte motive (preocupari strict materiale, dorinta imperioasa a familiei, simpla intentie de a face "ceva').

De-abia din momentul in care interesul a realizat aniorsa si individul a devenit un angajat moral in munca de inva-tare se poate vorbi despre propria sa organizare sub toate aspectele ei. Ca obiect si, in acelasi timp, ea subiect al cu-cunoasterii - invatarii, omul are nevoie de o anumita orga­nizare, tinind seama de complexitatea sa somato-psihica. I4psa organizarii, profesata sau propovaduita de teama con-formistului sau a rigorii, devine motiv de risipire a unei cantitati de energie neuropsihica, deci de reducere a capa­citatii de concentrare intelectuala. Dezordinea scade efica-citatea oricarei categorii de munca.

Primul gest al organizarii se refera la viata biologica, in relatia sa cu efortul intelectual, conditia biologica tre­buie sa insemne sanatate si, mai mult decit atit, susti­nerea energetica - materiala a acestui efort. Cele doua obiec­tive realizeaza efectiv crutarea creierului de bombardamentui senzorial al diferitelor necazuri si suferinte si aprovizionarea optima a celulei nervoase cu materialul energetic necesar. Adagiul latin "minte sanatoasa in corp sanatos' departe de a se perima, devine din ce in ce'mai actual. Organizarea si supravegherea propriei stari de sanatate capata pentru inte­lectual caracterul unei adevarate conditii de munca, o me­toda precisa de ridicare a capacitatii de efort.

Din contextul vietii biologice nu trebuie omisa, prin falsa pudoare, viata sexuala, dirijind-o insa spre igienizare, umani­zare si dezbracare de misticism. in primul rind, trebuie sa ne amintim ca instinctul sexual, in lumina biologiei, serveste ea impuls al actului procrearii, si nu ea divertisment. Diferenti­erea temperamentala a indivizilor si tendinta la confort si desfatare a speciei umane, i-au impus, de-a lungul mile-niilor, metamorfozele cunoscute.

Oricare ar fi unghiul de vedere, nu trebuie facut din sexu-alitate o preocupare obsesiva. Tineretul trebuie convins, in mod inteligent, ca inceperea timpurie si necontrolata a vietii sexuale nu este nici utila, nici necesara. Abuzul prematur, prin consumul mare energetic pe care-l deter­mina, constituie un factor de oboseala nervoasa, resimtit desigur in capacitatea de efort intelectual. in primii ani

ai constituirii caracterelor sexuale ale individului, viata sexu-ala poate fi substituita, valoros si mai ales util si tonic pentru sistemul nervos, prin sport, activitati cu caracter ar­tistic sau de instruire. Relatiile sexuale, o data incepute, trebuie sa poarte eticheta moderatiei (excesele epuizind nervos) si a unui anumit sentiment uman, pentru a nu tra-umatiza (de o parte sau de alta) moralul.

Desi bagatelizate, nici regulile elementare ale igienei in­dividuale nu trebuie omise din organizarea vietii unui elev sau student. Chiar si intelectuala transpira, cel putin 20 g pe ora. Contactul cu carti si caiete, unele imprumutate din biblioteci, realizeaza posibilitatea vehicularii unor infectii cu cale de patrundere cutanata sau digestiva.

imbracamintea, prin corectitudine si tinuta, imprima, in mod inconstient, dar real, modificari de comportament, care pot fi pozitive sau negative, prin efectele lor asupra muncii. O tinuta vestimentara delasata sugereaza, involuntar, ges­turi si posturi neglijente, care, pe cai senzitive, incita cen-trii nervosi superiori in mod defavorabil.

Un al doilea obiectiv al organizarii se refera la viata psihica, intima. Fiinta omeneasca este, pe de-asupra celor­lalte vietati, un complex de ginduri, sentimente, emotii, impulsuri, nazuinte si amintiri care se succeda ea intr-un film nesfirsit. Echilibrul acestei vieti psihice, evitarea a ceea ce poate traumatiza, dezumaniza, imoraliza sau demo-raliza deseneaza un fond, pe care munca, oricare ar fi ea, rodeste bogat.

Viata psihica trebuie sa fie completa, complexa si variata in succesiunea manifestarilor sale. Unilateralitatea obo­seste prin monotonie. Munca se va juxtapune odihnei, exu­beranta nu va uita de clipa contemplatiei, risul va ceda, citeodata, locul privirii severe in adincime. Munca, dra­gostea, tacerea, zimbetul si elanul sint stele ale unui firma-ment pe care numai bogatia de lumini il face stralucitor.

Dar viata noastra nu ne apartine in exclusivitate. Fiecare este in acelasi timp al celorlalti si, in primul rind, al fami­liei, al inaintasilor, al tovarasului de viata, al succesorilor. Normalitatea si moralitatea vietii familiale sint factori de echilibru al vietii psihice, in ultima instanta factori de sus­tinere a muncii noastre, oricare ar fi ea. Este incomparabila


senzatia de siguranta, de liniste interioara, pe care o con­fera constiinta de a avea alaturi fiinte dragi, care-ti transmit o afectiune la caldura careia actul muncii da satisfactia daruirii. Casatoria nu este o forma, este un cadru superior de dezvoltare umana, de completare si maturizare psihica. Solitudinea este inumana. Copiii sint prelungiri, peste timpul propriu, al elanului personal.

in afara familiei exista viata sociala, careia ii apartinea? in virtutea unor atribute legate de specie si de dezvoltarea istorica a constiintei. Relatiile noastre psihice se dezvolta in societate. Ne comparam mereu cu ceilalti, o data cu fie­care contact, retusind mereu cite ceva din noi, tinzind sa ajungem la un tip ideal. Bste vorba de o intreaga conditie umana, in sinul careia capacitatile intelectual, rodul muncii intelectual isi gasesc sensul optim. Izolarea, desprinderea de societate altereaza spiritul de orientare, degradeaza uni­tatile de masura morala, generind sensuri a caror fina-litate poate deveni inumana. Istoria abunda de exemple.

2. Conditii practice ale muncii intelectual

Legat de [cele mai diverse' conditii, munca de invatare imbraca felurite forme, fiecare solicitind o "tehnica' proprie, aceasta, la rindul ei, organizindu-se pe baza structurii psiho-somatice a individului.

Studiul individual

Este forma cea mai obisnuita de munca intelectuala, prac­ticata de la silabisirea primelor litere, pina la sfirsitul vietii active. Toate procesele cerebrale care intra in joc sint dependente de tipul individual de sistem nervos, implicit de capacitatea de munca intelectuala, de gradul de interes, de modalitatea de lucru, ea si de conditiile de mediu trecute in revista. Totdeauna, studiul si efectul lui poarta amprenta personalitatii individului. Un numar de oameni, cu aproxi­mativ aceeasi pregatire, sint pusi in fata aceleiasi probleme sau material de invatat, isi rezolva sarcina fiecare intr-un fel deosebit.

in aparenta simplu, studiul individual comporta, din punct de vedere psihofiziologic, citeva etape distincte de desfasu­rare, pe care (ea efect al educatiei scolare si antrenamentului) le parcurgem instinctiv, pina la efectul final: integrarea si, eventual, momentul creator. Este un fenomen comparabil mersului pe bicicleta; succesiunea de miscari necesare ale picioarelor, miinilor si trunchiului ofera o singura rezultanta constienta (aparent foarte simpla): echilibrul. Excluderea din mecanismul studiului a unei faze, ea si omiterea unei miscari pe bicicleta pot compromite procesul de invatare, respectiv mentinerea echilibrului.

in ce priveste locul de desfasurare a studiului individual, este de preferat camera individuala, care realizeaza mediul cel mai lipsit de factori de sustragere a atentiei (mai ales conversatia altor persoane), in care se pot crea conditiile personale cele mai favorabile. in lipsa, se poate utiliza orice camera disponibila, cu conditia limitarii la maxi­mum a accesului altor persoane si a realizarii unui mediu si climat acceptabile. Mai ales persoanelor cu o atentie voluntara deficitara, li se recomanda sa lucreze singure in camera, avind grija sa inchida aparatul de radio, sa inla­ture din cimpul vizual obiectele care le-ar putea distrage atentia. Respectarea aceluiasi .amplasament in camera (acelasi loc, la aceeasi masa, aproximativ acelasi aranja-ment al materialelor) creeaza un stereotip dinamic care amelioreaza gradul de concentrare a atentiei.

Camera de camin, reunind doua-trei prezente simultane, cu stiluri de munca si interese deosebite, ofera desigur un mediu mai dificil de organizat. Buna intentie si intelegerea colegilor de camera pot rezolva insa favorabil factorii posibili de distragere a atentiei. Stabilindu-se ore comune de studiu si odihna, reglementind utilizarea surselor sonore (aparate de radio, instrumente muzicale) si a celor luminoase, conditiile generale se pot apropia foarte mult de cele ale camerei individuale.

Biblioteca, prin conventia acceptata tacit de cititori, prin conditiile create prin constructie si buna administrare, ofera un mediu la fel de convenabil studiului individual. Atmosfera de lucru realizata in camerele de camin si in biblioteci se comporta adeseori ea un stimulent, pentru unele spirite  mai putin active.


Planificarea in timp a orelor de studiu individual este dependenta, in primul rind, de programul scolar colectiv, mai bine-zis de timpul liber. Al doilea factor de care tre­buie tinut seama este variatia diurna a capacitatii de mun­ca intelectuala, cautindu-se a se amplasa orele de studiu in orele de maxima eficienta. Dupa cum am mai spus, pe­rioadele cele mai favorabile ale zilei sint intre orele 7 si 12 si 16 si 20. De obicei, dincolo de aceste limite, po­tentialul de munca scade simtitor. in rare cazuri, unele persoane se adapteaza bine unor ore cu totul particulare (de exemplu, noaptea). Oricare ar fi orele preferate, se recomanda (cu aceeasi intentie a realizarii stereotipului dinamic) respectarea unui program cit mai constant de lucru -* atit ea incadrare in timpul zilei, cit si ea numar de ore de studiu.

Referindu-ne tot la timp, se poate pune intrebarea: cit invatam? Cum se poate "norma' timpul de invatare? Daca normarea cursurilor scolare a fost posibila, tinindu-se seama de o medie a capacitatii de efort in raport cu virsta, timpul de lucru individual e mai greu de stabilit. Ceea ce se poate recomanda este ea durata studiului sa tina seama de:

-   virsta celui care studiaza;

-   starea de antrenament;

-   asigurarea unei permanente si continuitati a studiu­
lui;

-   evitarea aparitiei senzatiei de oboseala;

-   perioada de scolaritate (mai redusa in timpul cursuri­
lor scolare, se va prelungi in seziunea de examene);

-   timpul consumat cu alte preocupari  (probleme de
productie, familiale, sociale);

-. asigurarea zilnica a unui timp de odihna   activa.

La orice inceput de studiu, dupa o pauza mai prelun­gita (luni, ani), se va porni de la un orar mai redus, crescindu-se progresiv durata, pe masura realizarii antre-namentului. Trebuie subliniat faptul ca orele de munca individuala se insumeaza aritmetic celor de studiu colectiv sau, in cazul adultilor, celor de productie.

Organizarea si mai ales durata studiului individual tre­buie sa constituie o problema aparte pentru intelectualul


format, care a depasit virsta tineretii. Furat de interesul pentru studiu, pentru domeniul sau de activitate, acesta greseste uneori, abuzind de propriile sale capacitati de munca. Pericolul este cu atit mai mare, cu cit interesul, pe de o parte, si viata mai echilibrata, pe de alta parte, intirzie aparitia senzatiei de oboseala intelectuala, per­mitind trecerea directa la starea de surmenaj. Neajunsurile care decurg din depasirea timpului de studiu sint cu atit mai mari, cu cit aceasta depasire determina o accentuare a sedentarismului, cu implicatiile sale asupra sanatatii, si o reducere a orelor de somn, ducind la o epuizare pre-matura a capacitatii de efort. Rezolvarea acestor con­secinte cu ajutorul medicamentelor este o simpla iluzie (nu lipsita de primejdie). Un program normal de somn, introducerea unor exercitii fizice zilnice, oricit de modeste, cel putin o plimbare in aer liber, amelioreaza destul de rapid situatia.




in ce priveste studiul propriu-zis, il vom defalca pe
etape, cu riscul constient de a cadea putin injschematism
si aceasta in interesul cunoasterii analitice a procesului
de invatare.                                                             

Exista desigur o prima etapa acea a luarii de contact cu materialul de invatat (prima lectura), care este even­tual dej a cunoscut, in urma audierii cursului. Oricit de inedit, materialul contine un procent de "cunoscute', care permite fixarea "necunoscutelor', pe baza asociatiilor de idei, a comparatiilor etc. in esenta, avem de-a face, par­curgind aceasta etapa, cu o succesiune de perceptii, alca­tuind materialul informational, prezentat intr-o inlan­tuire logica.

Momentul imediat urmator este al intelegerii notiunilor si ideilor, prin stabilirea tuturor legaturilor cu elementele informationale inrudite si deja fixate prin lecturile sau audierile anterioare. Este o etapa de al carei mecanism intim, fiziologic, nu sintem constienti, dar al carei efect final are o importanta capitala pentru desfasurarea ulte­rioara a invatarii. Practic, inainte de orice memorare intentionala, trebuie desavirsita intelegerea intregului ba­gaj informational. Aceasta inseamna, tot practic, eluci­darea fiecarei notiuni noi in parte, sesizarea inlantuirii


logice a ideilor. Intricate procesului de intelegere, au loc operatiile principale ale gindirii, si anume mecanismele de analiza si sinteza, sistematizarea informatiilor prin comparatie, trecerea la abstractizari sau de la particular la general. in definitiv, in aceasta etapa au avut loc o multitudine de recirculari ale excitatiilor pe caile de con-ducere si prin neuroni, descoperind in cele din urma "calea' cea mai buna si intarind "urma' necesara pastrarii informatiei.

Etapa memorarii (retinerea datelor si a ideilor pe baza formarii unor legaturi nervoase sistematizate si constituite in stereotipuri dinamice) decurge aproape concomitent cu cea precedenta. Referindu-ne la elevii mari, studenti, inte-lectuali, avem in vedere, desigur, memorarea logica, in-tentionala si foarte putin pe cea mecanica. Conditiile unei bune memorari logice sint dependente de:

-   gradul de interes personal pentru materialul informa­
tiv respectiv;

-   gradul  de  prezentare  sistematica  a  acestuia   (cali­
tatea materialului);

-   gradul de intelegere;

-   prelucrarea  materialului  prin  operatiunile  de ana­
liza,   sinteza,   comparatie,   abstractizare,   generalizare;

-   bogatia asociatiilor realizate in functie de volumul
cunostintelor anterioare (pregatirea de baza - cultura ge­
nerala) ;

-   calitatea si modul de esalonare a repetitiilor.

in aparenta, odata cu actul memorarii, munca de in-vatare se poate socoti ispravita. Ramine totusi de apre­ciat calitatea, eficienta ei. Acestea nu pot fi demonstrate decit de procentul si timpul de pastrare a cunostintelor memorate si de posibilitatea de actualizare, reproducere fidela si prompta a lor.

Trecind la aspectul practic al invatarii, o prima recomandare este aceea ea mai ales elevii si studentii sa-si insuseasca un anumit stil de munca, pe care sa-l respecte in orice imprejurare, pe tot parcursul studiilor. in fata oricarei pagini de notite sau de curs, se impune o prima lectura de luare de contact cu continutul de notiuni si idei, cu care ocazie se sesizeaza si organizeaza, in mare,

materialul, se subliniaza punctele principale, se sta­bilesc centrele de interes. I^a a doua lectura se insista asupra aspectelor secundare, se realizeaza intelegerea de­plina pe baza legaturilor logice cu cunostintele anterioare.

Pe parcursul lecturii, de mare utilitate este folosirea scheme lor concepute "pe loc', cu creionul, pe o foaie de hirtie, care va sta totdeauna alaturi de manual. Aceste scheme au calitatea de a fixa in linii clare, logice, vizual, cadrul relatiilor generale sau particulare intre notiuni, ordinea acestor relatii si, mai ales, pozitia in spatiu sau timp a fiecarei notiuni sau idei in contextul celorlalte. Simplitatea si geometria schemei permit sesizarea si in­telegerea, "dintr-o privire', a complexului de probleme dezvoltate pe parcursul a numeroase pagini, in interiorul carora am putea avea impresia ca ne-am ratacit. Memo­rarii logice i se adauga memorarea vizuala si chiar memo­rarea miscarii care a schitat schema pe coala de hirtie.

Atitudinea activa fata de obiectul studiului este dictata de obicei de gradul de interes, de intelegerea scopului ime­diat si indepartat, in buna parte de "placerea' sau chiar "necesitatea' de a invata. in acest sens, se mai intilnesc, uneori, elevi sau studenti care "trudesc' constiincios, dar cu efect submediocru, terorizati de adevarate complexe de inferioritate, de senzatia penibila a incapacitatii. Aproa­pe totdeauna descoperim la acestia lipsa de interes pentru studiul respectiv, rezultat al alegerii gresite a formei de invatamint sau domeniului de pregatire. Este astfel cazul studentului, care, dotat pentru literatura, este impins de parinti catre o cariera "serioasa' de fizician sau chimist.

O conditie esentiala a memorarii calitative si de durata este repetitia. Aceasta cunoaste si ea o serie de reguli, a caror aplicare ii confera efectul pozitiv. Citirea pe nerasu-flate de "n' ori a unui text este departe de a fi utila, nici cel putin pentru simpla memorare a unei poezii. Cer­cetarile psihologice au aratat ca repetarile esalonate la intervale* de timp (dupa caz, ore sau zile) au o eficienta superioara. Amintirea celor spuse referitor la circuitele reverberante, la circulatia informatiei explica fiziologic rezultatele acestor experiente. De aci recomandarea stu­dierii la zi a celor predate in cadrul scolarizarii, creindu-se


astfel posibilitatea repetitiilor la intervale de timp si deci o memorare deosebit de solida. Cititul si repetarea "in asalt' in ajunul examenelor, contrare mecanismelor fiziologice ale memorarii, conduc la situatii de multe ori penibile, la rezultate nedorite in fata examinatorilor. in ce ^priveste folosirea diferentiata a materialelor de invatamint, acasa se va proceda, in primul rind, la re-vederea notitelor, cu care ocazie, in afara unei prime re­petari, se vor face corecturile sau completarile necesare, in al doilea timp, se trece la consultarea manualului sco­lar, a cursului sau a tratatului, in scopul consolidarii si aprofundarii cunostintelor, terminind eventual cu intoc­mirea unor scheme practice sinoptice, care vor fi utilizate cu ocazia repetitiilor ulterioare. Lectura aceleiasi "pro­bleme' in mai multe manuale (tratate), deci revederea ei de pe pozitii si moduri de gindire deosebite, adauga studiului elemente pretioase de comparatie, cititorului o atitudine critica constructiva, iar memorarii un funda­ment logic deosebit de solid. Acest mod de a invata^sti-muleaza puternic mecanismele gindirii, permite elabo­rarea unor asociatii si rationamente adeseori inedite, dezvoltind treptat personalitatea, originalitatea si capa­citatea de creatie a intelectualului.

Tinind seama de mecanismele psihologice si fiziologice ale muncii de invatare, este bine sa se procedeze la o sis­tematizare si ierarhizare a materialului prevazut pentru studiu in programul unei zile (in cazul ca este vorba efectiv de materii deosebite). Se recomanda sa se inceapa lucrul cu materia cea mai grea (capacitatea integrala de efort se afla la inceputul zilei), apoi sa se treaca, treptat, la materii mai usoare, intre materii intercalind o scurta pauza, in care are loc "stingerea' operatiunilor de gindire anterioare si repausul scoartei cerebrale.

Se recomanda de asemenea sa se evite, pe cit posibil, succesiunea a doua materii de acelasi tip (algebra-geome-trie sau romana-franceza), in afara eventualitatii existen­tei unei problematici sau a unor metode comune, ceea ce ar creste posibilitatea efectuarii asociatiilor.

Pe parcursul lecturii (studiului) se foloseste la maxi­mum capacitatea de atentie voluntara. Ea este rezulta-

tul antrenamentului scolar indelungat, al vointei, al unor factori individuali constitutionali. Oricare ar fi calitatea ei, atentia voluntara (intentionala) ramine supusa, pe de o parte, concurentei posibile a atentiei spontane (invo-luntare) captata de diverse alte surse, iar pe de alta parte oboselii. Dupa cum stim, formatia reticulata din creier asigura filtrarea (oprirea) excitantilor informationali, in functiei de gradul de interes manifestat in momentul res­pectiv fata de o anumita categorie informationala. De exemplu, aparitia interesului pentru rezolvarea unei probleme oarecare de algebra face ea excitantii exteriori sonori, luminosi sau de alta natura sa nu mai ajunga, practic, la nivelul constiintei noastre, concentrarea maxi­ma a efortului intelectual fiind indreptata in sensul rezol-varii problemei. Atentia voluntara a eclipsat in acest mo­ment elementele atentiei spontane, difuze. in clipa in care problema a fost rezolvata, centrul de interes dispare, formatia reticulata elibereaza trecerea fluxului general in- £ formational, atentia se redistribuie difuz asupra celor ce se petrec in jur.

Acuitatea atentiei voluntare, gradul ei de concentrare, stabilitatea ei sint practic  in functie  de:

-   antrenament;

-   gradul de interes pentru tematica  studiata;

-   gradul de solicitare (oboseala centrilor nervosi scade
gradul de concentrare a atentiei);

-   interesul fata de eventualii agenti perturbanti sau
intensitatea acestora.

Dupa cum am spus, formatia reticulata din creier reu­seste, in general, sa opreasca trecerea excitatiilor deter­minate de agenti perturbatori catre scoarta. in cazul in care acestia capata o intensitate prea mare (de exemplu, surse sonore puternice) sau prezinta un grad de interes pentru individ (o muzica preferata sau o conversatie intre doua persoane), excitatia trece peste barajul formatiei reticulate, ajungind la nivelul scoartei cerebrale si con­curind centrul de interes major. in consecinta, are loc o scadere a gradului de concentrare a atentiei voluntare, concurata de elementele difuze ale atentiei spontane.

Jocul acesta (concurenta) dintre atentia voluntara si cea spontana este adeseori  insesizabil,  derutant, remar-


cindu-se doar efectele sale negative (ineficienta orelor de studiu). Este bine deci sa se ia dinainte in consideratie posibilitatea existentei acestor fenomene, in scopul asi­gurarii conditiilor optime pentru cresterea capacitatii de concentrare a atentiei .

Studiul colectiv

r'r',are ar fi forma sa (liceu, facuitate, curs de perfec-tiotare sau specializare), studiul colectiv este pina la un punct modalitatea de baza a muncii de invatare. Prezenta sa apare obligatorie in procesul de formare a intelectua-lului, el avind rolul sa indrume si sa controleze asimilarea elementelor de cultura generala si a cunostintelor profe­sionale.

Prin predarea directa "de la catedra' se inlesneste mult intelegerea noilor cunostinte, se sugereaza elevului metoda personala de studiu. Prin discutia generala la nivelul "cla-sei' se provoaca schimbul de idei in sinul unui grup ani-mat aproximativ de aceleasi preocupari.

Lectia, cursul constituie, de fapt, momentul primului contact cu o categorie de notiuni. Perceperea lor se face initial pe cale auditiva si partial vizuala (schite pe tabla, planse, proiectii). Fixarea lor imediata pe scoarta cere-brala este variabila cantitativ si calitativ de la o per­soana la alta. Un act direct ajutator este luarea de notite. in afara consemnarii notiunilor in acest fel se adauga perceperii auditive, perceptia vizuala a cuvintelor scrise.

lucrarile practice constituie modalitati suplimentare de asimilare a cunostintelor teoretice. Aceasta se realizeaza prin legarea lor de fenomenele materiale, fizice, obiective. Se reia de fapt inlantuirea logica de idei care l-a dus pe cercetator de la fenomenul primar, de la actul de obser­vatie curenta, la generalizare, abstractizare, la emiterea unei legi sau teorii.

in cadrul seminariilor, se clarifica o serie de probleme insuficient lamurite, se introduce suma cunostintelor inca risipite in contextul unor linii directoare si, mai ales, se exerseaza folosirea termenilor, a notiunilor, ideilor proas­pat asimilate. Dupa cum se stie, fiecare profesie, fiecare


specialitate poseda o limba a sa proprie, care s-ar putea compara intr-un fel cu o limba straina sau, si mai bine, cu un cod. in cadrul seminariilor, elevul sau studentul exerseaza, se deprinde cu "limba' respectiva, cu folosirea corecta a termenilor, reusind, dupa un timp, sa-si exprime liber, curgator, cele mai abstracte judecati.

Toate formele de mai sus asigura repetarea, sub diverse forme, a materialului de studiu, consolideaza deci procesul de memorare, pregateste elaborarea raspunsurilor in etapa de verificare a cunostintelor. Elevul, trecut in mod con-stiincios si constient prin toate etapele de mai sus, ajunge in fata examinatorului cu siguranta unor cunostinte asi­milate organic, stabil, legate indisolubil prin inlantuirea diferitelor asocieri.

Sintetizind, sintem obligati sa observam ca, in cadrul studiului colectiv, este vorba de fapt de o colaborare ac­tiva intre profesor, pe de o parte, si elev, pe de alta parte, i Atitudinea activa a profesorului se refera nu numai la pregatirea materialului teoretic si practic al lectiei, ci si la cunoasterea de fond a auditoriului, la intelegerea re-ceptivitatii sale. De aceea, lectia nu este predata conform unui stereotip, unei scheme rigid prestabilite. Auditoriul alcatuieste un organism viu, cu o psihologie proprie, influentabila net de catre o sumedenie de factori, ince­pind cu cei meteorologici si terminind cu cei sociali. Re-ceptivitatea acestui organism se modifica permanent, ea fiind mereu sesizata de cel care preda lectia. Receptivi-tatea nu este aceeasi in prima si in ultima ora, intr-o zi cu soare sau intr-una ploioasa, in ajunul unei zile de odihna sau in prima zi a saptaminii. Fata de toate aceste variabile, profesorul are posibilitatea sa gaseasca modalitatea de a transmite o lectie vie, adaptata momentului psihologie al  ascultatorilor sai.

La rindul lor, ascultatorii (elevi, studenti etc.) trebuie sa se fereasca de postura unor achizitori de notiuni. Pe parcursul lectiei, in scopul unei cit mai bune asimilari, ei sint datori sa participe activ prin:

-   cunoasterea materiei predate in lectiile anterioare,
ea baza de intelegere a noilor cunostinte;

-   concentrarea   atentiei   si   realizarea,   chiar pe par­
cursul lectiei, a tuturor asociatiilor logice personale po-


sibile, in afara celor sugerate de profesor, a unor compa-ratii sau incercari de generalizare.

Toate acestea constituie rezultanta unei dinamici cere-brale active, a unor legaturi neuronale multiplicate, in ultima instanta conditia unei asimilari optime a cunos­tintelor.

Un alt element de baza in asigurarea eficacitatii stu-diului colectiv este alcatuirea programei scolare. Aceasta va tine seama de unele observatii de psihologie elementara.

Atentia voluntara - fie a copilului, fie a adultului - este o facultate care se epuizeaza prin obosire dupa un anumit timp. Acesta a fost de altfel principalul criteriu care a stat la baza alternarii orelor de curs cu pauzele. Atentia copilului, in primii ani, nu se poate pastra mai mult de 30 de minute, iar a adultului nu va depasi 50 de minute, fara sa apara manifestari de reducere a aten­tiei (miscarile elevilor in banci, o stare de agitatie) sau de oboseala (somnolenta). Din acest moment, continuarea predarii nu poate avea decit un caracter formal.

Stiind ca ceea ce oboseste atentia este concentrarea si mentinerea indelungata a ei pe acelasi centru de interes (de fapt suprasolicitarea scoartei cerebrale), un bun pe-dagog va reusi sa pastreze atentia auditoriului prin scurte digresiuni potrivite starii de spirit a clasei. Deplasarea obiectului atentiei, reducerea gradului de concentrare ofera o scurta odihna, dupa care cursul poate fi reluat, capatind mai multa prospetime.

intreruperea expunerilor strict teoretice, prin exempli­ficari cu caracter practic, realizeaza de asemenea o moda­litate  de  intretinere  a atentiei.

Capacitatea de efort intelectual avind si ea dupa cum stim limite diurne, se impune o anumita organizare a ore­lor si a materiilor. in acest scop, se evita concentrarea "materiilor grele' in anumite zile ale saptaminii si a celor usoare, in altele. Distribuirea omogena a cursurilor, alter-narea lor prin schimbarea continua a centrului de interes mentin o buna capacitate de efort a cursantilor. Trecerea, de exemplu, de la un curs de literatura la cel de matema-tici, apoi la un curs de desen etc, introducerea orelor mai grele la inceputul programului amelioreaza randamentul


scolar. in cadrul facultatilor, se evita zilele cu programe "compacte' de curs (4-6 ore in continuare), capacitatea de atentie neputind decit rareori rezista la asemenea soli-citare. Intercalarea unor ore de lucrari sau seminar, prin variatia centrului de interes, permite o adevarata "recon­fortare' a atentiei.

Orice elev (student) isi realizeaza, cu timpul, o adaptare la un anumit ritm al programului scolar. Apare deci ne­cesara existenta acestui ritm, de fapt a stereotipului di­namic. Variatiile excesive ale programului (2-3 ore, in­tr-o zi, si 10-12 ore, in alta) afecteaza ritmicitatea efor­turilor, obosind prin necesitatea repetatelor readaptari la solicitarea scolara.

Clasa, colectivitatea studenteasca sint organisme vii. Am mai spus-o. De aici se poate deduce ca receptivitatea fiecarui individ component al colectivului este legata de cea a intregului. Trecind peste diferentele individuale, clasei trebuie sa i se impuna un ritm cit mai unitar. Tre­cind peste individualisme, clasa trebuie sa-si caute, cit de cit, un limbaj comun. Dialogurile, conversatiile, dezba-terile pot deveni procedee de invatare, in prezenta unui limbaj comun. in liceele de cultura generala, limbajul comun inseamna dorinta de a se instrui. in universitati, pasiunea pentru o fata a culturii umane poate uni spi-ritele cele mai diverse. Disciplina unei clase nu trebuie sa fie un aliniat de regulament. Ea trebuie sa devina con­ditia rationala a unui proces de munca.

Conferinta este o forma de expuneie teoretica, de obicei sintetica, cu caracter unic, uneori sistematizata in cicluri cu accesibilitate si interes mai restrinse (de specialitate) sau mai largi  (de cultura generala).

Spre deosebire de cursul scolar organizat, conferentia-rul are la indemina un timp foarte limitat si porneste de obicei de la premisa existentei unor cunostinte prealabile, a unor notiuni de baza. De aci, auditoriului unei conferinte i se cere sa posede deja o anumita cultura in domeniul respectiv. Aceasta pentru a descoperi, in timp util, punc­tele de interes si pentru a intelegc opcrativ problemele expuse. Participarea interesata la o conferinta pretinde realizarea unor conditii practice:


in primul rind, o sumara trecere in revista prealabila a propriilor  cunostinte,   legate  de  tematica  propusa.



in al doilea rind, sesizarea atenta, activa, pe parcursul conferintei a punctelor esentiale, a informatiilor, cu carac­ter de noutate, atasarea lor asociativa la cunostintele pre­existente, eventual luarea citorva note. Dupa conferinta, in functie de gradul de interes, se pot consulta - in com­pletare - diverse materiale sugerate sau nu de confe-rentiar.

Audierea unei conferinte, constituind in realitate un efort cerebral, prin concentrarea mai mult sau mai putin inde­lungata a atentiei, prin procesele de gindire declansate, este recomandabil ea participarea sa aiba loc in conditii fizice si intelectuale de odihna perfecta. Examenele

Ele constituie modalitatea de verificare pe plan social-administrativ a cunostintelor dobindite intr-un domeniu oarecare, ea justificare a promovarii pe parcursul scola-ritatii, a obtinerii unei diplome sau a unei functii.

Act intelectual numai in aparenta limitat in timp la 1-2 ore de proba scrisa sau orala, examenul presupune, ea si concursul sportiv, parcurgerea unor serii de etape si conditii de munca inainte, in timpul si dupa momentul respectiv.

Daca in pregatirea unei probe sportive pornim de la cunoasterea foarte precisa a tuturor miscarilor ce ni se vor impune, a conditiilor exacte de desfasurare, in cazul examenului este nevoie de o pregatire care sa poata face fata unei solicitari oricit de neasteptate, unor intrebari care pot aborda problema din cele mai felurite unghiuri. De aci concluzia ca pregatirea examenului nu inseamna nici memorizarea ferma si liniara a unui desfasurator tematic, nici insusirea pe apucate, la nimereala si de suprafata a unor capitole, ci asimilarea organica, de fond, gindita, a tematicii date. Aceasta, bineinteles, in intentia de a reduce sau chiar anula caracterul dramatic, nevrozant si neprevizibil al examenelor.

in aceasta acceptie, se spune, pe buna dreptate, ca pre­gatirea examenelor incepe o data cu prima ora de curs. Sesiunea de examene, perioada de verificare, trebuie sa


surprinda candidatul cu "materia' parcursa, bine "inte­leasa', integrata in scheme logice, pe baza audierii cursu­rilor, studiului individual, efectuarii lucrarilor de labo­rator si participarii la seminarii. in conditiile unei bune organizari a muncii, aceasta se realizeaza fara a se ajunge la starea de oboseala nervoasa.

Intrarea in sesiune cu materialul superficial rasfoit sau total necunoscut nu poate oferi decit iluzia unei pre-gatiri efective, sansa sigura a surmenajului si speranta in­tr-un noroc providential in fata examinatorului. Cele mai elementare cunostinte asupra activitatii sistemului nervos central atesta imposibilitatea insusirii "in asalt' si in con­ditiile tensiunii emotionale firesti a unei cantitati prea mari de materie.

Presupunind deci ca a existat o pregatire corespunzatoare prealabila, sesiunea de examene impune de la bun inceput un program judicios de lucru, tinind seama de solicitarea maxima cu caracter de performanta la care este supus can­didatul.

in ce priveste programul zilnic de lucru, el va oscila intre 6 si 10 ore. Necesitatea depasirii a 10 ore atesta o pregatire anterioara insuficienta sau o aptitudine redusa fata de profilul respectiv. Orele de studiu vor fi cuprinse, in mod optim, in doua etape: cea de dimineata, mai lunga

-  de exemplu 5 ore - si cea de dupa-amiaza, mai scurta

-  de exemplu 3 ore. in scopul evitarii starii de oboseala,
se vor respecta intocmai pauzele de 10 minute dupa fie­
care 50 de minute de studiu, ea si toate conditiile de mediu
fizic si psihicdeja cunoscute. Se vor inlatura in special
sursele de distragere a atentiei (mai ales sonore).

in cadrul lucrului propriu-zis, parcurgerea materiei ur­mareste pe de o parte, o ultima repetare a aspectelor esen­tiale si a planului de organizare (obligatoriu dej a cunoscut) si pe de alta parte, memorarea sau rememorarea unor no­tiuni cu caracter de amanunt, a unor cifre sau date a caror utilizare apare mai limitata. De obicei, materialul se im-parte proportional pe cele citeva zile disponibile inainte de examen, pastrind pentru ultima zi posibilitatea unei treceri in revista generale a materiei (cu ajutorul scheme-lor de ansamblu dinainte pregatite).


O atentie egala trebuie acordata si orelor de odihna in aceste zile dinaintea examenului. Respectarea lor este cu atit mai imperioasa, cu cit sintem mai direct interesati in pastrarea unei bune capacitati de efort intelectual, in evi­tarea starii de oboseala sau chiar de surmenaj. in cadrul orelor de odihna, se prefera exercitiile fizice usoare sau diverse mijloace de divertisment, care, in orice caz, sa nu oboseasca prin ele insesi. Orele de somn trebuie res­pectate cu mai multa strictete ea de obicei, si anume cel putin 7-8 ore pe uoapte, pentru a asigura refacerea cit mai  completa  a potentialului  bioenergetic  nervos.

Alimentatia din perioada examenelor - substantiala (nu insa o supraalimentatie) - va pune un accent deosebit pe prezenta glucidelor (dulciuri), material energetic de baza al celulelor nervoase. Se va asigura zilnic o cantitate de proteine si vitamine (fructe, zarzavaturi). Bauturile alcoolice sint total contraindicate, tinind seama de acti­unea toxica directa a alcoolului asupra celulei nervoase. Cafeaua va fi consumata in cantitati moderate (cel mult o ceasca dimineata). Abuzul de cafea nu e justificat decit de un program de somn insuficient sau de necesitatea pre­lungirii peste masura a orelor de invatare. Fumatul abu­ziv confera doar neplacerile unei stari toxice, limitind de fapt capacitatea reala de efort (face sa creasca metabolis-mul scoartei cerebrale - deci consumul energetic - cu 10%, adica de mai bine de trei ori decit cea mai obositoare munca intelectuala - munca cu cifre).

Preziua examenului, prin modul ei de organizare, are o influenta deosebita asupra moralului candidatului, asupra modului de prezentare la examen, ea si asupra rezulta te-lor obtinute. Dupa-amiza acestei zile este de preferat sa fie rezervata odihnei, bineinteles unor forme de odihna activa: se poate vizioua un spectacol usor, se poate face o plimbare etc. Scopul acestei jumatati de zi de odihna este acela de eliberare a scoartei cerebrale de tensiunea crescuta generala, de preocuparea, oarecum obsesiva, pen­tru examenul de a doua zi. Prin sistarea aportului infor­mational legat de domeniul examenului ce urmeaza, se inlatura formarea de cercuri vicioase corticale.

Iva masa de seara se vor evita alimentele grele, indigeste (grasimi, sosuri picante),  abuzurile alimentare.

inaintea culcarii (cel mai tirziu la ora 22), pentru a se asigura un somn bun, se poate face putina gimnastica (10-15 minute) si un dus.

Ziua examenului este desigur caracterizata, in primul rind, printr-o stare de emotivitate, variabila ea intensi­tate de la o persoana la alta. Emotia devine fireasca, ma-terializind starea de alerta (alarma) a scoartei in prezenta confruntarii apropiate. Intensitatea emotiei este in func­tie  de:

-   starea de sanatate a candidatului (o stare de boala
care influenteaza intregul organism va afecta, intrucitva,
si iuuctionalitatea sistemului nervos central);

-   factorii constitutionali sau dobinditi ai sferei afec-
tive individuale;

-   bagajul cunostintelor acumulate  (un candidat slab
pregatit va fi desigur mai emotionat decit altul, pregatit
corespunzator);

-   gradul de antrenament (participarea la seminarii, ea
mijloc de insusire a usurintei   de   folosire  a    limbajului
de specialitate);

-   climatul psihic realizat de examinator;

-   microclimatul  salii  de  examen;

-   conceptia candidatului despre examen (cit timp can-
didatul este preocupat numai de nota, cit timp vede in
examen un prilej de a fi judecat, iar pe profesor ea pe un
procuror, emotia se va amplifica).

Prin intelegerea justa -- atit de catre candidati, cit si de catre examinatori - a factorilor determinanti ai emotiei, prin cunoasterea de catre primii a conditiilor psihoigienice de pregatire a unui examen, se poate ajunge la reducerea sau inlaturarea emotivitatii, la ameliorarea rezultatelor practice. Bxamenul trebuie sa devina un prilej de veri­ficare periodica a cunostintelor acumulate, oferind satis­factia repetata a depasirii unei noi trepte. Desigur, nimeni nu mai este atit de naiv, incit sa priveasca examenul ea pe judecarea unui infractor.

in cazuri destul de rare, la cei cu anumite tulburari endocrine sau circulator ii, se poate consulta medicul, in vederea administrarii unor doze mici de medicamente linis­titoare.  Trebuie  repetat insa ca cel mai eficace linistitor


ramine, in final, tot munca organizata, care ofera maximum de randament, cu minimum de efort si tensiune psihica. Este cu totul contraindicata folosirea fara avizul medicului a fel de fel de medicamente reputate de a fi stimulante sau linistitoare. Necunoasterea indicatiilor, contraindicatiilor si a dozelor poate duce la accidente sau la ratarea examenu­lui printr-un efect opus celui scontat.

in dimineata examenului, dupa desteptarea din somn si toaleta corespunzatoare, se va lua un mic dejun substantial (ceai, cafea cu lapte, sunca, marmelada). Uitarea acestui "amanunf'duce, cum e si normal, la starea de hipoglicemie prin foame, extrem de daunatoare functionalitatii scoartei cerebrale si creierului in intregime, generatoare de dureri de cap, ameteli, oboseala, senzatie de lesin, transpiratii reci etc.

Adaugind o tinuta vestimentara corespunzatoare respec­tului fata de solemnitatea examenului si fata de examina­tor, avem in fata, in aceste conditii, un candidat cu un bun suport moral si fizic in fata solicitarii maxime.

in opozitie, se mai poate intilni tabloul dezolant al acelor candidati care sosesc la examen palizi, cu hainele in dezordine, nebarbieriti, cu ochii rosii, extenuati de eforturi supraomenesti - de ultima ora -, ametiti de nemincare, intoxicati de tutun, privind ea prin ceata intrebarea de pe biletul de examen. Rezultatul final este in orice caz pe masura conditiilor de prezentare (nu va lasati amagiti de exceptii!).

Proba de examen in sine constituie o solicitare nervoasa intensa, de scurta durata in general, cu rasunet posibil asupra unor functii endocrino-vegetative si, in primul rind, asupra aparatului circulator. Se pot produce, printre altele, o crestere trecatoare a tensiunii arteriale, o accelerare a pulsului in raport, bineinteles, cu tipul constitutional, cu pregatirea candidatului, cu programul de munca din ultimele zile. Cei surmenati, cu un program de lucru inde­lung suprasolicitat, cu materia insusita "in asalt', prezinta modificari mult mai importante decit ceilalti, ceea ce le tulbura desigur activitatea.

Dupa sustinerea, de dorit cu succes, a examenului, se im-pune pentru restul zilei un program de relaxare nervoasa,

de reechilibrare vegetativa, de odihna activa. Secretiile digestive fiind in general scazute in timpul probelor de examen (stare de simpaticotonie prin descarcare de adrena-lina din glanda suprarenala, fenomen prezent in emotii si care explica si trecatoarea crestere a tensiunii arteriale in aceste conditii, la cei predispusi), este de preferat a se respecta un interval de 30-40 de minute inaintea mesei de prinz. Se va evita, pe cit posibil, reluarea in aceeasi zi a pregatirii pentru examenul urmator.

Concursul este o forma deosebita de examen, la care fac­torul competitiv este raportat atit la obligativitatea depa­sirii unei note minime, cit si la interesul obtinerii unei cit mai bune clasificari. Urmarindu-se un rezultat optim, se presupune o pregatire de cea mai buna calitate, aceasta la rindul ei fiind mai mult decit oricind tributara unei organizari cit mai aproape de ideal a muncii. Este situatia in care trebuie sa se faca apel la toti factorii de intretinere sau de stimulare a capacitatii de efort a sistemului nervos, bineinteles nu medicamentosi.

Organizarea activitatii intelectualului deja format Este vorba, de fapt, despre o autoorganizare, care ridica multiple   probleme.    Asemanator   elevului,   studentului, intelectualul isi imparte activitatea zilnica in doua episoade la fel de importante:

-  obligatiile de serviciu, cu angajare morala, cerebrala
si uneori fizica;

-  activitatea individuala cu caracter voluntar, avind
ea mobil interesul (necesitatea cunoasterii) si ea scop final
dezvoltarea cunostintelor de specialitate sau de cultura
generala si, uneori, actul de creatie.

Ambele episoade trebuie considerate in contextul obliga-tiilor familiale si sociale care determina, desigur, o anumita solicitare nervoasa si o anumita tensiune psihica, ea si in cel al unei virste mereu mai indepartata de anii tineretii.

Ne vom referi numai la acel timp consacrat completarii si dezvoltarii activitatii de cunoastere, muncii creatoare in special. Organizarea acestui timp trebuie sa tina seama de factorii favorizanti si defavorizanti.

Ceea ce faciliteaza efortul cerebral al intelectualului format  consta  in:


-  interesul foarte dezvoltat pentru materialul ales din
proprie initiativa;

-  atentia voluntara mult mai bine antrenata si justifi­
cata;

-  posibilitatile asociative mai largi (o cultura generala
si profesionala deja formata, o experienta practica  acumu­
lata) ;

-  absenta emotiilor inhibitoare  (a incetat preocuparea
pentru examen, note, seminarii etc).

Exista si elemente care pot defavoriza activitatea:

-  inaintarea in virsta (se instaleaza un grad de scadere
a capacitatii de concentrare a atentiei si de efort);

-  aparitia bolilor cu caracter cronic (in special cele ale
aparatului cardio-vascular);

-  obligatiile de serviciu, familiale, sociale.

itSL confluenta acestor factori apare ea fiind foarte nece­sar spiritul de organizare a muncii - singurul care, benefi­ciind de aportul factorilor favorizanti ai acestui tip de activitate, va putea sa limiteze interventia inoportuna a celor din categoria a doua.

Munca intelectuala, prin uzura pe care o determina si implicatiile sale, are un rasunet larg asupra functionalitatii intregului organism; prin conditiile de sedentarism pe care le germineaza, poate conduce, uneori, la o adevarata pato-logie proprie. Amintind aci numai de surmenajul nervos cu consecintele sale, de obezitate, de ateroscleroza si complicatiile ei (mai des intilnita printre intelectual^, este suficient pentru a justifica cunoasterea si respectarea regu­lilor unui mod de trai rational, igienic, al carui scop este asigurarea unei vieti de indelungata activitate utila pentru intelectual si pentru societate.

Sfaturile au caracter orientativ, desigur minor in aparenta, dar ele pot fi de mare valoare practica si mai ales cu efecte foarte evidente pentru cei ce inteleg sa le urmeze.

in primul rind, trebuie urmarita permanenta asociere a timpului de munca cu cel de odihna activa. in ce priveste orarul de lucru, trebuie sa se tina seama de permanenta sa, de multe ori esalonindu-se pe o viata intreaga. Programul zilnic de studiu va fi planificat de asa maniera, incit sa nu se ajunga la starea de oboseala.

in programul de odihna al intelectualului trebuie sa se acorde o deosebita atentie activitatii fizice. Micul program de gimnastica matinala (10-15 minute), jumatate de ora pina la o ora de efort fizic moderat in cursul zilei (in raport cu virsta si anotimpul: plimbare, gradinarit, mici lucrari pe linga casa, ciclism, inot,!tenis, turism) ofera organismu­lui un suport tonic de ne inlocuit prin substante medicamen-toase, o modalitate de evitare a obezitatii, de intirziere a aterosclerozei, un sedativ nervos si un somnifer minunat.

Alimentatia va fi dirijata (in afara unor eventuale pres-criptii dietetice) pe linia evitarii obezitatii, reglementin-du-se uzul de fainoase, dulciuri, grasimi.

Fara a contraindica in chip absolut, formal desigur, utilizarea bauturilor alcoolice si a tutunului, trebuie sa se recunoasca nocivitatea abuzurilor. Ambele produse contin substante toxice pentru celula nervoasa, ii grabesc uzura, fac sa scada destul de repede capacitatea de munca intelec­tuala, reduc dimensiunile vietii active.

De multe ori, pasiunea pentru un studiu, pentru o cerce­tare intirzie aparitia senzatiei de oboseala. De aici reducerea aproape involuntara a orelor de odihna pasiva, mai ales de somn, cu impingerea timpului de lucru spre orele tirzii ale noptii. Se ajunge, cu timpul, la o stare cronica de insomnie, prin deranjarea reflexului conditionat de adormire. Cunos­cind valoarea somnului pentru refacerea incarcaturii ener­getice a celulei nervoase, ne putem explica unele stari de surmenaj, dificil de combatut fara inlaturarea cauzei reale.

in general, multi intelectual^ mai ales dintre cei cu activitate creatoare mai deosebita, sint predispusi sa subor-doneze total viata biologica, cu ritmurile si legile ei ances­trale, trairii psihice, spirituale. Greseala este evidenta si nu ramine nepedepsita Dereglarea ritmurilor zi-noapte, activitate-repaus, a celor alimentare, a contactelor cu factorii naturali (vezi mitul lui Antheu) altereaza, in cele din urma, ritmurile biologice interne, functionalitatea organelor si a aparatelor, determina starea de boala, cu consecinta finala nedorita asupra functiei scoartei cerebrale

Cea mai sumara observatie a naturii si infatisarilor sale scoate in evidenta, in primul rind, echilibrul. Dezvoltarea spirituala - expresie a uneia din formele de organizare a


materiei (creierul) - nu se poate desprinde fara consecinte din echilibrul general al vietii biologice. Nu trebuie sa omitem de asemenea faptul ca activitatea intelectuala este numai una din infatisarile vietii psihice, care presupune inca atitea alte aspecte, dintre care afectivitatea, sentimen­tele divers colorate si dirijate constituie o buna parte a personalitatii, a vietii si echilibrului ei.

in rezumat, trebuie combatuta ideea intelectualului unilateral, ea traire psihica si biologica. Multilateralitatea vietii si preocuparilor amplifica la maximum valoric fiinta umana. Istoria si biografiile ei abunda de exemple in acest sens.








Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Psihologie


Sociologie


PSIHOLOGIA VICTIMEI
Abordarea ontogenetica Erik Erikson
Autismul
Noul nivel al manifestarii vointei la adolescenti
Tulburarile anxioase ale copilariei
COMORBIDITATE SI SOMATIZARE
Perioada tineretii
CONSIDERATII PSIHODINAMICE IN FRIGIDITATE
CELULA CA SISTEM TERMODINAMIC
Dezvoltarea professionala