Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Psihologie


Index » educatie » Psihologie
ORGANISMUL UMAN CA SISTEM TERODINAMIC


ORGANISMUL UMAN CA SISTEM TERODINAMIC




ORGANISMUL UMAN CA SISTEM TERODINAMIC

Organismul uman este, incontestabil, un produs al evolutiei lumii vii, avindu-si originea -ca toate fiintele din aceasta categorie- in prima celula aparuta in Oceanul Primar, in urma cu aproximativ trei miliarde de ani. In aceasta privinta sintem intru totul de acord cu Darwin. Daca dam masura cuvenita meritelor sale, nu  putem sa nu-i semnalam greselile de gindire, desigur, neimputabile, avind in vedere limitele epocii in care a creat marea sa opera (1859). Si nu o facem, tocmai intrucit nu putem fi atit de obedienti incit sa acceptam simple argumente de autoritate. Din nefericire, Darwin a dat un inteles eronat chiar procesului de evolutie. Pentru el, evolutia era un proces a carui finalitate (in sens de rezultat) era cit mai buna adaptare a fiintei vii la mediul propriu de viata. In primul rind, trebuie remarcat faptul ca evolutia nu este, asa cum considera Darwin, un proces unitar, ea cuprinzind, pe de o parte, adaptarea, ca modalitate de optimizare a existentei individuale si, pe de alta parte, devenirea, ca modalitate de asigurare a progresului lumii vii in general. In al doilea rind, modificarile adaptative, care conduc la dobindirea unor noi caractere individuale, nu se pot transmite la urmasi, nu sint ereditare (si aceasta realitate era cunoscuta de Darwin!). Ceea ce a scapat observatiei darwinistilor -ca si neodarwinistilor- a fost faptul ca evolutia nu este  o "magistrala", un drum linear, de la prima celula pina la fiinta rationala. Pe traseu au existat foarte numeroase "incercari" colaterale in gasirea drumului spre progres. Toate aceste incercari, tatonari au gnerat speciile de animale care, din acest unghi de privire, nu reprezinta decit esecuri, Natura generind tot ceea ce era posibil in conditiile date. Incit, se poate afirma ca evolutia detine o latura diacronica (pe care o putem imagina ca o verticala), aceea care asigura trecerea treptata a lumii vii, de la prima celula pina la om, adica progresul, si o latura sincronica (pe care o putem reprezenta ca o multime de orizontale, in raport cu cea dintii), aceea care asigura adaptarea la mediu din ce in ce mai accentuata a indivizilor fiecarei specii. Astfel, cu cit un organism se afla pe orizontala (sincronism) mai departe de verticala (diacronism), adica mai adaptat la mediul propriu de viata, cu atit sansele lui la devenire sint mai reduse. Organismele "perfect" adaptate la mediu (cele cavernicole, bentonice etc.) au toate sansele la existenta (daca mediul ramine constant ; daca acesta se modifica ele dispar), dar nici o sansa la devenire!  




            Analogia dintre fiinta umana si fiinta animala este prea adesea exagerata, chiar dincolo de limitele logicii. Desigur, ea poate fi admisa si chiar sustinuta doar in baza a doua considerente: primul, ambele isi au originea in celula initiala aparuta pe Pamint si, al doilea, ambele sint sisteme deschise. Insa, la o analiza riguroasa, aceste considerente isi pierd consistenta. In ceea ce priveste originea, putem merge mult mai departe in trecut, inainte de aparitia moleculelor: nici organismul uman, nici cel animal nu contin elemente chimice altele decit cele existente in "tǎrina" in care ne vom intoarce! In privinta calitatii de sistem deschis, comuna celor doua categorii de fiinte, in baza careia ambele formeaza cu ambientul sisteme termodinamice, se impune -dat fiind specificul disciplinei- o analiza mai detaliata.

            Sistemul termodinamic format de organismul unicelular (protozoar) impreuna cu ambientul propriu este unul de nivel elementar. Aceasta din simplul motiv ca organismul unicelular nu detine decit o singura dimensiune -cea biologica-, ceea ce face ca cerintele lui fata de ambient sa fie extrem de restrinse. Odata ce jocul ADN-ului determina aparitia organismului pluricelular (mediul neavind decit rolul de a asigura conditiile necesare si suficiente pentru aceasta, putem conchide ca devenirea, progresul in lumea vie este determinat din interiorul sistemului viu si nu din relatiile acestuia cu ambientul), existenta sistemului nervos devine implicita si devenirea trece din etapa pur biologica in cea informationala. Aparitia, in baza aceleiasi determinari, a analizatorilor si, deci, a senzatiilor -intotdeauna insotite de afectele primare: placere - neplacere -, a condus la dobindirea dimensiunii psihologice a organismului, pe linga cea pur biologica. Bidimensionalitatea organismului a largit gama relatiilor acestuia cu ambientul, astfel incit noul sistem termodinamic a devenit mult mai complex si a trecut pe un plan calitativ superior, comparativ cu cel primar. Superioritatea deriva nu numai din aceea ca aparitia sistemului nervos a facut posibila codificarea si prelucrarea informatiilor in sens cibernetic, ci si din faptul ca acesta a adus avantajul achizitiei, stocarii si actualizarii (memorarea) informatiilor. Ca urmare a dobindirii acestui avantaj, organismul pluricelular dotat cu analizatori (deci cu dimensiunea psihologica) a trecut la existenta intr-un segment al timpului si nu intr-o sectiune a sa, asa cum se intimpla la organismul unicelular. Prezenta memoriei i-a conferit posibilitatea sa-si aminteasca nu numai de un anumit trecut experential (desigur, nu foarte indepartat in timp), ci si sa anticipeze un anumit viitor (desigur, nu foarte indepartat de prezent). Traind intr-un segment de timp -trecut-prezent-viitor - organismul dobindeste constientǎ (a nu se confunda cu constiinta!). Segmentul de timp trait nefiind foarte extins ii conferea fiintei animale posibilitatea sa constientizeze lumea din jur, desigur, fara profunzimi, si chiar propria-i corporalitate, precum si sa anticipeze ceea ce s-ar putea intimpla intr-un viitor nu prea indepartat. Astfel, aparitia constientei a conferit fiintei animale capacitatea de a se comporta coerent in raport cu lumea inconjuratoare si cu propriile-i nevoi; intr-o alta exprimare, capacitatea de adaptare rapida la situatii noi, capacitate pe care o numim inteligenta. Cind aceeasi cauza interna (jocul recombinarilor ADN-ului in anumite circumstante) a condus la dezvoltarea sistemului integrator atit in sensul sporirii capacitatii de engramare (achizitie) a informatiilor, cit si in acela al sporirii calitatii lor intrinseci (semnificatii) si a nivelului prelucrarii acestora, segmentul de timp al existentei (trecut-prezent-viitor) s-a extins atit de mult incit a conferit fiintei capacitatea de a constientiza nu numai propria corporalitate, nu numai relatiile superficiale din lumea inconjuratoare, ci si propria-i istoricitate si relatiile profunde ale lumii, inclusiv ale celei interioare. In acest mod fiinta a dobindit constiinta de sine (a nu se confunda cu constienta!) si, astfel, devenirea ei a trecut de la etapa informational-psihologica, bazata pe principiul hedonic (procesarea afectelor primare), la etapa informational-rationala, bazata pe principiul logic (procesarea ideilor). Trecerea in aceasta noua etapa a conferit fiintei intelepciune (ratiune), prin care - succint - trebuie sa intelegem capacitatea de adaptare rapida la idei noi. 




            Intr-o acceptiune mai larga a termenilor, constienta si constiinta sint rezultate ale procesului general de reflectare nu numai in timp, ci si in spatiu a lumii -exterioare si interioare-, desigur, de extinderi si profunzimi diferite. Faptul ca ambele categorii de fiinte detin o insusire cu denumire comuna nu trebuie sa conduca la concluzia profund gresita - si, din pacate, destul de raspindita - conform careia constienta umana nu ar fi decit o "zestre" imuabila preluata de la fiinta animala. Problema este datorata, in mare parte, incapacitatii limbajului de a ne servi indeajuns gindirea. In realitate, la lumina constiintei, constienta umana este nu numai un altfel de reflectare decit cea animala, ci chiar altceva decit o simpla reflectare. Ceea ce fiinta umana dobindeste odata cu aparitia constiintei nu este rezultatul unei simple asocieri sumative cu constienta animala, ci ceva de ordin calitativ superior,ceva ce nu poate fi redus la suma calitatilor partilor (ceea ce numim integralitate). De aici se deduce ca este tot atit de grav sa punem pe acelasi plan inteligenta umana cu inteligenta animala (asa cum procedeaza multi etologi, din nefericire!), sau sa identificam dimensiunile biologica si psihologica ale fiintei animale cu cele purtind aceleasi nume in cazul fiintei umane. Fiinta umana abia nascuta este net superioara puiului de animal nou-nascut, independent de pozitia ocupata de acesta pe scara evolutiei. Dobindirea quadridimensionalitatii (bio-psiho-socio-culturala) nu a reprezentat un progres doar pentru fiinta umana in sine, ca entitate a existentei, ci si pentru ambientul sau in ansamblu, ca mijloc prin care existenta sa devenea posibila. Pentru fiinta quadridimensionala lumea inconjuratoare a devenit mai bogata nu numai in continut - si aceasta mai cu seama ca rezultat al propriilor actiuni, adica prin cultura (tot ceea ce omul adauga Naturii naturale reprezinta cultura!) -, ci si, mai ales, prin semnificatiile - directe (denumiri, notiuni, concepte etc.) sau indirecte (metafore) - atribuite acestui continut. Iata motivele pentru care, atunci cind vorbim despre devenirea fiintei umane, in fapt, ne referim la devenirea sistemului termodinamic format de aceasta cu propriul mediu existential.  

            Cind vorbim despre sistemul termodinamic format de fiinta umana cu propriul ambient o facem doar la nivel de principiu si nu incercam nici identificarea lui cu sistemul termodinamic primar (protozoar-mediu), nici coborirea lui in domeniul fizico-chimic al termodinamicii ca domeniu al stiintei. Cele doua componente ale acestui sistem termodinamic se caracterizeaza nu numai de niveluri inalte de complexitate, de o dinamica extrem de alerta a parametrilor de stare, de planuri calitative nemaiintilnite, ci si de o accentuata tendinta de reducere a valorii raportului dintre viteza de evolutie a parametrilor de stare ai fiintei umane si viteza de evolutie a parametrilor de stare ai ambientului. Cind valorile celor doua viteze devin comparabile, independent de modul in care se realizeaza aceasta, sistemul termodinamic este in pericol de disparitie. Or, componenta umana  a acestui sistem termodinamic este o fiinta creatoare si tocmai prin aceasta ea alerteaza viteza "naturala" de evolutie a parametrilor de stare ai propriului ambient; si o face tocmai intrucit ea -fiinta umana- isi adapteaza ambientul siesi in mai mare masura decit se adapteaza pe sine mediului. De aici nevoia unei inalte responsabilitati a fiintei umane care este nu numai creatoare, ci si rationala!  







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Psihologie


Sociologie


Scurt istoric si evolutia medicinei legale psihiatrice
PSIHOLOGIA VICTIMEI
Perspectiva psihanalitica in consiliere
Institutii si organizatii
PROIECT DE STUDIU - Studiul Modurilor de Gandire si Actiune a Individului in Functie de Influenta Celor Patru Zone Cerebrale si a Inteligentei Emotion
Interferenta intre logica si alte stiinte
Minciuna, forma a comportamentului simulat aparent
AFECTIVITATEA
PSIHOLOGIE SI SUICIDOLOGIE
MARILE CURENTE ALE PSIHOLOGIEI (IV): NATIVISMUL SI PSIHOLOGIA GENETICA