Gandirea - Nivele de abordare a gandirii

Gandirea

1.Definirea conceptului

Simtul comun atribuie cuvantului "a gandi" o serie intreaga de semnificatii. Poate fi sinonimul reamintirii (ma gandesc cum am facut atunci) al exprimarii unei credinte (gandesc ca totusi trebuie sa fie adevarat) al luarii unei decizii (Ma gandesc daca . ) etc. Aceste numeroase acceptiuni conduc la ideea ca termenul de gandire devine un concept generic ce acopera virtual toate procesele psihologice interne care nu sunt sesizabile din exterior.

In psihologie, abordarea stiintifica impune delimitarea riguroasa a termenului. Se vorbeste astfel despre gandire ca despre o reflectare generalizata si mijlocita a realitatii. Caracterul mijlocit consista in utilizarea limbajului (al notiunilor), a reprezentarilor sau a altor forme de codare a realitatii ca suport pentru gandire. Caracterul generalizat rezulta dintr-o particularitate structurala a notiunilor si reprezentarilor. Acestea nu sunt imagini fidele ale realitatii ci imagini schematice ce retin doar caracteristicile considerate a fi generale, esentiale pentru clasa de obiecte pe care le reprezinta.

Termenul de reflectare este insa impropriu, sugerand un fenomen pasiv, pe cand gandirea implica actiuni ce antreneaza intreg psihismul. Putem spune astfel despre gandire ca este un set de activitati interne orientate spre solutionarea unor probleme.

2. Nivele de abordare a gandirii

In vederea circumscrierii unui fenomen atat de complex cum este gandirea gasim potrivita abordarea lui din mai multe puncte de vedere:

a. Functionala

b. Stuctural operatorie

c. Psihogenetica

2.a. Abordarea functionala

Din punct de vedere functional, al rolului sau al functiei jucate in dinamica personalitatii, gandirea este o modalitate specifica a vietii de relatie, un schimb specific intre organism si mediu. Specificitatea acestui schimb consta in procesele complementare de asimilare a mediului la structurile cognitive ale subiectului si de acomodare a acestor structuri la constrangerile realitatii si ca urmare la sporirea adaptabilitatii fiintei umane, cunoasterea realitatii, dirijarea comportamentului, caracterul rational al actelor sale.

Gandirea ca functie adaptativanu se exercita permanent. Situatiile cunoscute, obisnuite nu revendica mobilizarea gandirii ci aplicarea unor strategii deja cunoscute. Situatiile neobisnuite, pentru care nu exista solutii prestabilite, declanseaza doar mobilizarea structurilor cognitive si ale gandirii.

2.b.

Din punct de vedere structural operatoriu gandirea consta din structuri cognitive - informatii structurate - si operatii sau secvente de operatii (strategii rezolutive) ce se poarta asupra acestor structuri.

2.b.1. Structura cognitiva tipica pentru gandire este notiunea. Ea structureaza informatiile generale, necesare si esentiale despre un obiect sau o stare de lucruri. Ea depaseste datul nemijlocit al perceptiei, desi se bazeaza pe informatia perceptiva. In perceptie esentialul coexista pe acelasi plan cu neesentialul. Dimpotriva, notiunea este un integrator categorial care subordoneaza o multime de cazuri particulare, individuale tipicului, generalului. Distinctia clara intre ceea ce este esential, caracteristic si ceea ce poate fi accidental reprezinta o trasatura fundamentala a notiunii. O notiune este indisolubil legata de un cuvant, o eticheta verbala. Relatiile notiunii cu reprezentarile corespunzatoare variaza. Din acest punct de vedere, notiunile pot fi impartite in doua categorii

notiuni concrete, care se pot ilustra printr-o imagine si notiuni abstracte, nereprezentabile (de ex. notiunea de infinit sau cea de fericire). In continutul notiunilor pot patrunde adesea si date neesentiale ale fenomenelor pe care le generalizeaza.

In raport cu prezenta sau absenta notelor neesentiale vorbim despre notiuni empirice si notiuni stiintifice. Primele se caracterizeaza prin delimitarea imprecisa a caracteristicilor esentiale de cele neesentiale (de ex. campul este un loc drept unde cresc flori) fie chiar prin absenta insusirilor esentialepentru categoria de obiecte la care se refera (morcovul este un fruct pentru ca se mananca). Fata de acestea, notiunile stiintifice reflecta numai insusirile esentiale si generale, raspunzand astfel definitiei date.

Notiunile nu sunt separate intre ele ci sunt organizate formand retele semantice, pe domenii de activitati.

Formarea notiunilor este un proces complex si indelungat. Notiunile empirice se insusesc in procesul comunicarii obisnuite, in consecintt copilul dispune la intrarea in scoala de numeroase notiuni empirice. Pornind de aici sarcina profesorului este aceea de a-l conduce spre insusirea notiunilor stiintifice, clare si distincte, precum si a unor sisteme de notiuni clar elaborate. In conditiile unui invatamant bine organizat elevii ajung treptat sa cunoasca tot mai precis si mai profund continutul notiunilor. Acestea nu pot fi insa luate de-a gata ci insusirea lor presupune un anumit efort din partea elevilor precum si efectuarea de catre acestia a numeroase operatii cum ar fi - identificarea a ceea ce este comun intr-o gama larga de variatii, abstractizarea elementelor esentiale si integrarea acestora in continutul notiunii. Pe de alta parte numeroase notiuni au nevoie de o perioada indelungata de "gestatie" . In general formarea notiunilor stiintifice se realizeaza pe doua cai:

-pornindu-se de la intuitie (observatie)

- pornindu-se de la definitie

Caracteristic pentru calea intuitiva este prezentarea unor exemplare sau materiale intuitive in mai multe pozitii, situatii variate, de ex. in formarea notiunii de mamifer, alaturi de unele mamifere tipice cum este soarecele poate fi aratat si liliacul, care seamana ca infatisare cu o pasare.Pornindu-se de la perceptie se procedeaza la desprinderea notelor comuneunui grup de obiecte, exemple, fiecare insusire gasita constituind oarecum o ipoteza de testat in pasii urmatori. Se selectioneaza astfel la sfarsit o imagine composita formata din notele comune si esentiale la care se condenseaza apoi definitia, caracterizarea, descrierea. Pentru prevenirea introducerii in continutul notiunii a unor insusiri neesentiale e bine sa se foloseasca procedeul comparatiei - ex. sa se compare categoria mamiferelor cu celelalte categorii de animale.

Acest procedeu de introducere a notiunilor e o caracteristica a invatarii in clasele mici- poarta denumirea de invatare observationala sau perceptiva. In clasele mari, notiunile sunt introduse cu ajutorul definitiilor. Definitia ofera celui ce invata atributele esentiale ale categoriei de obiecte.Se iveste aici riscul ca elevul sa cunoasca definitia fara a avea suportul reprezentational caracteristic, notiunea devenind nefunctionala in acest fel. Pentru inlaturarea acestui pericol se recomanda utilizarea alaturi de definitie a unor suporturi concrete.

2.b.2.1. Operatiile gandirii

Operatiile fundamentale ale gandirii sunt: analiza si sinteza, abstractizarea, generalizarea, sistematizarea si concretizarea.

1. Analiza si sinteza logica sunt operatii complementare prin care se realizeaza desfacerea mintala a unor intreguri in unitati componente si integrarea lor in noi ansambluriRealizate pe cale verbala ele stau la bazatuturor celorlalte operatii ale gandirii

2. Comparatia este operatia logica de stabilire a asemanarilor si deosebirilor tinand intotdeauna cont de un anumit criteriu- marime, culoare, greutate etc.

3. Abstractizarea consta in desprinderea mintala a insusirilor comune, generale si esentiale ale obiectelor si fenomenelorcu neglijarea celor particulare si neesentiale.

4. Generalizarea consta in extinderea mintala a notelor esentiale , generale si comune clasei de obiecte asupra fiecarui element al categoriei respective.

5. Sistemetizerea si clasificarea sunt operatii mintale de ordonare a informatiilor, de organizare a lor in concepte si sisteme de abstractiuni si de distribuire a cunostintelor dupa anumiti indici. Se realizeaza in stransa unitate cu limbajul

6. Concretizarea este operatia logica de trecere de la abstractu generalizat la determinarile reale ale fenomenelor.

Operatiile descrise nu se desfasoara izolat ci se intrepatrund si se influenteaza reciproc. Operatiile sau prelucrarile de informatie sunt extrem de variate si au o organizare ierarhica. Operatiile de nivel inferior se subordoneaza si intra ca subcomponente in operatiile de nivel superior.

Legaturile dintre notiuni, care reflecta relatii obiective dintre obiectele si fenomenele lumii reale constituie judecati. La randul lor, judecatile, exprimate prin propozitii, se inlantuie si dau nastere rationamentelor. In general se considera ca rationamentul este o procedura prin care se obtin informatii noi prin combinarea celor deja existente, deci rationamentul reclama o trecere dincolo de informatia data initial. In raport cu modul in care evolueaza distingem: rationament inductiv (de la particular la general) deductive (de la general la particular) si analogic (de stabilire a asemanarilor si deosebirilor intre lucruri, fenomene, etc.)

2.b.2.2. Rezolvarea de probleme

O alta componenta esentiala a componentei operationale a gandirii o constituie strategia rezolutiva. Care se releva in procesul rezolvarii de probleme. In termeni psihologici, o problema se defineste ca un obstacol sau o dificultate cognitiva care implica o necunoscuta sau mai multe si fata de care repertoriul de raspunsuri castigat in experienta anteioaraapare insuficient sau neadecvat. Rezolvarea de probleme inseamna depasirea obstacolului recombinand datele experientei anterioare in functie de cerintele problemei. Ca metode de investigare a procedurilor rezolutive se utilizeaza tehnica gandirii cu voce tare, inregistrarea miscarilor oculare, consemnarea altor comportamente sau indicatori, etc. Rezultatele acestor investigatii arta ca in rezlvarea de probleme alterneaza de regula strategiile euristice cu cele algoritmice.

Strategiile algoritmice cuprind scheme de lucru fixate in prescriptii precise care pot fi invatate pas cu pas, asigurandu-se obtinerea certa a rezultatului. De ex. rezolvarea ecuatiei de gradul doi presupune parcurgerea precisa a unui sir de etape ce vor duce la rezultat. In fata unei probleme noi sau complexe pentru care nu se cunosc inca proceduri standardizate de rezolvare, rezolvitorul este pus sa investigheze noi strategii sau alternative posibile, caracterizate printr-un numar variabil de pasi, alesi prin descoperiri probabilistice si lipsa de certitudini in ceea ce priveste rezultatul obtinut - euristica. O euristica odata verificata si automatizata devine algoritm

2.c. Perspectiva psihogenetica a gandirii.

Utilizand metoda interviului clinic asupra copiilor de varsta cuprinse intre 3-12 ani, Piaget ajunge la concluzia ca deosebirea dintre un copil mic si unul mai mare nu se reduce doar la nivelul cunostintelor, ci e mai degraba o diferenta cantitativa intre modul lor de gandire. Pe masura ce copilul creste, intelectul sau se dezvolta dobandind capacitati din ce in ce mai mari de a actiona asupra mediului sau, actiuni ce-i asigura supravietuirea. Inteligenta nu este dobandita dintr-o data de copil ci in etape bine definite. In fiecare etapa copilul dobandeste noi forme de comportament si i se dezvolta capacitatea de gandire logica. Fiecare stadiu este caracterizat de capacitati cognitive diferite chiar daca varstele sau intervalele de timp sunt foarte diferite de la copil la copil.

La baza dezvoltarii cognitive Piaget plaseaza interactiunea cu mediul. Copilul fiind activ actioneaza continuu asupra mediului sau obsrvandefectul pe care-l are actiunea sa. Piaget defineste structura intelectului in termenii schemelor si a operatiilor.

O schema cognitiva constituie reprezentarea interna a unei actiuni fizice sau mentale specifice. Copilul nou nascut este inzestrat cu un numar de scheme innascute care corespund raspunsurilor reflexe-ex. schema de apucare, supt, etc. Pe masura ce copilul se dezvoltaaceste scheme innascute se complexifica, devin mai elaborate permitand adaptarea la mediul ambiental. Schemele constituite din cunostinte despre obiecte/evenimente si despre modul de elaborare al lucrurilor sunt fundamentale in dezvoltarea inteligentei. Orice actiune isi are o schema, un plan cognitiv, pe care individul il utilizeaza pentru a face fata unor probleme particulare.

Operatia reprezinta orice set de actiuni care produc un efect asupra mediului. Operatiile nu sunt prezente de la nastere ci sunt dobandite de obicei in perioada copilariei mijlocii. Ea reprezinta caracteristica de a fi reversibila.

Dezvoltarea cognitiva a copilului apare in conditiile confruntarii cu situatiile neobisnuite, pentru care nu are scheme si operatii adecvate, situatii ce determina o stare mintala de instabilitate - dezechilibru. Incercarea de a corecta aceasta lipsa se realizeaza prin procesul de echilibrare, de ajustare a schemelor prin asimilare si acomodare pana cand copilul face fata noilor situatii. Asimilarea este procesul de extindere a schemelor cognitive prin absorbire de informatii fara ca structura schemei sa se modifice. Acomodarea, modificarea formei schemelor vechi pentru a face fata noilor situatii.

2.c.1. Perioadele dezvoltarii cognitive

Piaget considera ca toti copiii trec printr-o serie de perioade in dezvoltarea lor cognitiva. Acestea sunt:

a. Perioada senzorio-motorie (0-2 ani) este prima perioada de dezvoltare cognitiva in care sarcina principala este de a organiza si interpreta informatiile pe care le primeste prin intermediul organelor de simt si de a-si dezvolta coordonarea motorie, dobandind schema corporala

b. Perioada preoperationala (2-7 ani )este perioada in care-si dezvolta limbajul, ceea ce-I permite o reducere treptata a egocentrismului, egocentrism ce va disparea treptat abia spre sfarsitul stadiului preoperator. Aptitudinile intelectuale ale copilului sunt inca puternic marcate de perceptii, mai putin de intelegerea conceptuala a situatiilor si evenimentelor. Piaget descrie o serie de limitari cu referire la gandirea copilului din acest stadiu de dezvoltare

Egocentrismul, se refera la incapacitatea copilului de a vedea lumea altfel decat din punctul lui de vedere. Copilul nu e in stare sa inteleaga ca pot exista si alte opinii. Centrarea implica orientarea atentiei asupra unei singure trasaturi a situatiei si ignorarea celorlalte indiferent de relevanta lor. Inabilitatea aceasta este infatisata in faimoasele probe de conservare puse la punct de Piaget. Prin conservare el intelege ca un obiect si-ar putea modifica forma sau aspectul pastrandu-si aceeasi masa sau volum. Toate probele de conservare sunt similare - copilului I se dau doua entitati egale si I se cere sa confirme acest lucru. Apoi infatisarea unei entitati se modifica in timp ce copilul o observa, iar copilul este rugat sa judece daca cele doua lucruri sunt totusi aceleasi. S-a observat ca un copil achizitioneaza treptat aceste conservari - la aprox. 6 ani cantitatea, la 7 ani lungimea, la 8-9 ani suprafata, greutatea, la 11 ani volumul .

Ireversibilitatea - experimentele de conservare ne arata inabilitatea copiilor din stadiul preoperational de a face operatii mentale reversibile. O alta caracteristica a acestei perioade este tendinta de generalizare excesiva a regulilor pe care le-a invatat- de ex. la inceputul aceastei varste copilul numeste toate animalele mici "catel" dar pe parcursul aplicarii acestei reguli isi da seama de marea diversitate a lumii.

c. perioada operatiilor concrete (7-11 ani). Principalele trasaturi ale acestei perioade sunt achizitia gandirii reversibile si abilitatea de decentrare. Prin urmare copilul e deja capabil sa se confrunte cu probele de conservare. Operatiile pe care le face, de seriere, clasificare au nevoie inca de suport concret, real si manifesta dificultati in operarea abstracta mintala. De ex. nu vor avea probleme sa rezolve urmatoarea situatie - Ion e mai mare decat Gheorghe, Ion e mai scund decat Mircea. Cine e cel mai mare? Daca I se vor prezenta mulaje sau papusi dar vor avesa dificultati daca problema e prezentata doar verbal

d. Perioada operatiilor formale (11- toata viata). Gandirea unui copil e asemanatoare cu a unui adult, el poate manevra acum logica abstraca, elaboreaza ipoteze, le testeaza, utilizeaza notiuni abstracte in gandirea sa, inventeaza diverse alternative, e posibila realizarea unor operatii metacognitive (analiza a propriei gandiri). Piaget sustine ca aceasta e cea mai inalta forma a gandirii.