Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. psihologie, psihiatrie, functii, psihice, mecanisme, psihoterapie, psihoanaliza

Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Psihologie


Index » educatie » Psihologie
Diagnosticarea handicapului de auz


Diagnosticarea handicapului de auz



Diagnosticarea handicapului de auz

O tehnica cu grad ridicat de precizie in diagnosticarea handicapului de auz este audiometria, care poate fi folosita dupa varsta de 3 ani. Ea consta in masurarea acuitatii auditive separat pentru fiecare ureche in parte si intocmirea audiogramei (grafic reprezentand comparativ acuitatea auditiva a ambelor urechi). Pe baza studierii audiogramei se poate depista tipul deficientei de auz si se va urmari compensarea acolo unde este cazul.

Este important sa se faca distinctie intre copilul hipoacuzie si cel deficient mintal, afazic sau cu tulburari de caracter (care si ei pot sa nu vorbeasca, dar din alte cauze).

Depistarea si diagnosticarea handicapului de auz cat mai de timpuriu faciliteaza luarea unor masuri medicale si psihopedagogice adecvate si necesare pentru a asigura o dezvoltare apropiata de normal si pentru organizarea activitatii de formare a comunicarii, a exersarii cognitiei. Disfunctia auditiva poate fi depistata inca din primul an de la nastere, printr-o serie de mijloace empirice, dar si stiintifice. Pentru copiii mici se iau in considerare reactiile de raspuns la diferite sunete depistate prin observatie de parinti, rude, educatori care se manifesta prin tresarire, miscari ale ochilor sau ale unor segmente ale corpului in directia sursei de zgomot, prin intelegerea si raspunsul la vorbire, indicarea unor obiecte numite de catre adult etc. in jurul varstei de 3 ani se pot utiliza unele teste de auz, cum sunt testul lui Weber, testul lui Rinner si testul lui Schwabach. Aceste teste sunt menite sa diferentieze surditatile de perceptie de cele de transmisie si ajuta totodata, la depistarea unor forme de cofoza mixta, folosind ca instrument de lucru diapazonul. Testul lui Weber se bazeaza pe faptul ca persoanele normale percep tonul diapazon ce este aplicat pe frunte. Cand diapazonul este aplicat pe linia mediana a fruntii unui handicapat care sufera de o surditate unilaterala a urechii


medii, sunetul diapazonului va fi perceput in urechea bolnava, iar in conditiile cand surditatea este provocata de afectarea labirintului sau a nervului auditiv unilateral, sunetul este auzit in urechea normala. Cu ajutorul testului Rinner se poate realiza verificarea separata a fiecarei urechi odata cu blocarea urechii opuse. Pentru aceasta, diapazonul in vibratie se aplica pe apofiza mastoida si, in cazul cand sunetul nu este perceput, diapazonul se apropie de meantul auditiv. Cand surditatea este localizata la urechea medie, subiectul nu aude sunetul daca este indepartat de os, iar daca auzul este normal, sunetul poate fi auzit un timp si dupa incetarea perceptiei osoase. Testul lui Schwabach contribuie atat la verificarea conductibilitatii osoase, cat si a celei aeriene. Procedeul consta in raportarea unor calitati ale auzului subiectului testat la cele ale examinatorului. Astfel, cand subiectul nu mai aude sunetul prin conductibilitatea osoasa, diapazonul se aplica pe apofiza mastoida a examinatorului, iar cand nu aude sunetul prin conductibilitatea aeriana, diapazonul este plasat in apropierea urechii examinatorului. Pentru ambele forme ale testarii se marcheaza timpul in care examinatorul continua sa auda sunetul dupa ce subiectul nu-1 mai aude, timp ce se constituie ca parametru al pierderii auzului. Toate cele trei teste pun in evidenta faptul ca afectarea urechii medii duce numai la disfunc-tionalitatea aeriana, in timp ce surditatea determinata de leziuni ale urechii interne sau ale cailor auditive determina afectiuni atat in transmiterea sunetului prin intermediul oaselor craniului, cat si prin aer.

Comportamentele si activitatea psihica a handicapatului de auz se manifesta si in functie de gradul pierderii auzului, dar fara a neglija alte caracteristici, cum sunt cele legate de varsta la care intervine afectiunea, potentialul psihic, conditiile mediului socio-cultural in care traieste etc. Aceste aspecte au la baza in primul rand, modul in care subiectul se poate relationa prin comunicare cu cei din jur. Daca, in hipoacuzia usoara si in cea medie, realizarea contactului cu cei din jur se face printr-o sporire a auditiei si printr-o apropiere relativa fata de sursa de emisie, in hipoacuzia severa incep sa apara dificultati ce pot fi relativ estompate prin utilizarea protezelor, iar in cofoza se impune o demutizare precoce.

Copiii de orice varsta, chiar si cei nou-nascuti, pot face teste de auz. Exista o mare varietate de metode disponibile de testare a auzului care vor fi alese in functie de varsta si maturitatea copilului. Testele de auz nu vor


fi traumatizante pentru copil. in unele tari testele de auz sunt o rutina in cadrul sistemul pediatric.

Alte teste utilizate pentru diagnoza defectului de auz, in afara celor enuntate anterior sunt:

Anamneza, care urmareste obtinerea a cat mai multor informatii posibile de natura sa determine cauza pierderii auditive, efectele si complicatiile aparute. intrebarile pot fi referitoare la familie, la mediul in care s-a dezvoltat copilul, la bolile pe care le-a avut, la felul cum a decurs sarcina si multe altele.

Otoscopia. Otoscopul este un instrument care emite lumina, special creat pentru vizualizarea clara a conductului auditiv si a timpanului. Cu ajutorul acestui instrument se pot observa posibilele anomalii anatomice ale urechii care contribuie la pierderea de auz.

Otoemisiunile acustice. Acest test care detecteaza pierderea de auz fara a fi necesara participarea activa a copilului este foarte rapid si sigur si se poate face si in centrele neonatale la cateva zile de la nasterea copilului. El masoara activitatea celulelor ciliate din urechea interna ca urmare a stimularii lor acustice si se realizeaza atunci cand copilul este foarte linistit sau doarme.

Potentialele evocate auditive. Cu ajutorul acestui test se masoara undele (impulsurile) aparute in creier in urma stimularii sonore. De asemenea, acest test se realizeaza fara participarea activa a copilului. Durata lui este mai mare decat in cazul otoemisiunilor, dar informatiile obtinute pot fi utilizate in cazul in care copilul are nevoie de un aparat auditiv.

Impedanta acustica. Acest test inregistreaza miscarile timpanului ca urmare a schimbarii de presiune din urechea medie. Masurarea mobilitatii timpanului si a presiunii din urechea medie poate oferi informatii despre integritatea urechii medii. Acest test este foarte util in determinarea cauzei hipoacuziei copilului si este testul care va determina alegerea diagnosticului in cazul infectiilor urechii medii. Cu ajutorul imitantei se poate inregistra si pragul reflexului acustic care apare ca urmare a sunetelor puternice. Acest reflex are ca efect o "incordare' a timpanului si este o protectie naturala impotriva sunetelor puternice. In cazul in care nu este obtinut un reflex acustic sau este obtinut la intensitati foarte mari, acesta este un semnal de alarma ca o structura a aparatului auditiv este afectata. Testul se realizeaza foarte rapid si nu necesita participare activa a copilului.



Psihologie


Sociologie

Teoria personalitatii la Henry Murray
LUCRUL CU PERSOANELE CE PREZINTA TULBURARI MINTALE
ETIOGENEZA FENOMENULUI INFRACTIONAL
Studiu privind relatiile dintre pragul spatial tactil de la nivelul partii superioare a gatului si de la nivelulu palmei
Deficiente mintale/ de intelect
Psihologia educatiei AN I SEM.II - TEST GRILA
SEMIOLOGIE PSIHIATRICA
SINDROAMELE PSIHOPATOLOGICE
Clasificarea deficientelor
Paradigme in consilierea psihologica





















 
Copyright © 2014 - Toate drepturile rezervate