Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. psihologie, psihiatrie, functii, psihice, mecanisme, psihoterapie, psihoanaliza

Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Psihologie


Index » educatie » Psihologie
» Cooperarea si conflictul -o perspectiva piagetiana


Cooperarea si conflictul -o perspectiva piagetiana


Cooperarea si conflictul -o perspectiva piagetiana

Aceasta contributie va incepe prin amintirea anumitor pasaje din opera lui Piaget, fara nici o intentie de exhaustivitate sau ambitie istorica propriu-zisa. Scopul acestei lecturi frag­mentare, poate partiale, a anumitor pasaje din Piaget este de a arata cum i-au "interpelat' acestea pe psihologii sociali si i-au inspirat in munca lor din doua domenii, cel al dezvol­tarii cognitive si cel al influentei minoritare. Dupa o scurta prezentare a acestor domenii, voi reveni, in concluzie, asupra rolului jucat de idealul democratic in practica stiintelor sociale.

Statutul cooperarii si al conflictului in teoria lui Piaget

Piaget, nascut in 1896, era deja puternic angajat intr-o activitate stiintifica, mai ales cea de studiere a monistelor din lacurile Elvetiei, cind a izbucnit razboiul din 1914. O scriere putin cunoscuta, de vreo saizeci de pagini, reflecta preocuparile tinarului cercetator (Piaget, 1915) fata de razboi. Ea are ca titlu semnificativ La mission de VIdee1. Citim pasaje despre necesitatea de a face sa participe femeile la votul democratic pentru a evita razboiul, despre forta si pericolele patriotismului, despre curajul Belgiei in fata cotropitorului german. Dar in aceasta scriere se afirma, mai ales, credinta in intiietatea ideii ca forta de evolutie care trebuie sa permita depasirea conservatismelor generatoare de razboi.

"Tinarul Piaget incearca () in acest text sa-i indemne pe oameni sa gaseasca o idee noua permitind urmarirea Ideii, un fel de elan catre ideal. El sugereaza elaborarea unei noi religii si a unei noi morale, bazate pe cele doua forte vii care sint stiinta si poporul, stiinta pentru a fonda ideea, poporul pentru a o realiza.'

(Ducret, 1984)

intr-o alta scriere, Recherche2, Piaget (1918) dezvolta baza stiintifica si filosofica a unor idei asemanatoare, propunind deja, dupa biografii sai Gruber si Voneche (1977)

sau Ducret (1984), primele versiuni ale unor concepte ca asimilarea, acomodarea si echilibrarea. Dar n-ar avea rost sa se revina asupra acestor "scrieri de tinerete' daca n-ar apartine cuiva deja puternic angajat in activitatea stiintifica si care va fi consi­derat de catre multi autori ca unul dintre cei mai mari psihologi ai secolului. Ideile acestor scrieri au importanta lor, caci prefigureaza interesele de cercetare ale ma­estrului scolii geneveze.

Cu siguranta, munca stiintifica a ramas pentru Piaget o misiune de care nu s-a ferit niciodata. Mai mult, angajamentele sociale din tinerete au gasit, in momente importante ale carierei, o expresie directa in preocuparile lui stiintifice. in mai multe locuri, am insistat asupra importantei atribuite de Piaget colaborarii intre egali, ca factor explicativ al dezvoltarii individuale. in legatura cu aceasta, este importanta car­tea Le Jugement Moral1, dar si alte scrieri din aceeasi epoca (Piaget, 1932, 1976). Ele sint o traducere la nivel stiintific a idealului democratic, ideea de baza fiind aceea ca nici gindirea egocentrica a indivizilor {autismul lor), nici supunerea fata de o autoritate sociala {constringerea sociala) n-au cum sa ajunga la o rationalitate de insemnatate universala. Dimpotriva, numai cooperarea intre egali este sursa a ra­tiunii ; ea este definita ca

"orice raport intre doi sau n indivizi egali sau care se cred ca atare, altfel spus, orice raport social in care nu intervine nici un element de autoritate sau de presti­giu. Se intelege ca, de fapt, este foarte greu sa se clasifice conduitele altfel decit pe grade, in coercitive si in cooperante: produsul unei cooperari poate fi impus mai departe prin constringere etc. Dar, la drept vorbind, distinctia este inteligibila si, in practica, se ajunge la o estimare suficienta pentru nevoile discutiei. Acestea fiind spuse, credem ca numai cooperarea constituie un proces generator de ratiune, au­tismul si constringerea sociala neajungind decit la prelogica, sub toate formele ei.'

(Piaget, 1976)

Si articolul se termina astfel:

"in concluzie, credem ca viata sociala este o conditie necesara pentru dezvol­tarea logicii. Deci, credem ca viata sociala il transforma pe individ chiar in natura lui, facindu-1 sa treaca de la starea autistica la starea de personalitate. Vorbind de cooperare, ne gindim la un proces creator de noi realitati si nu la un simplu schimb intre indivizi dezvoltati in intregime () Constringerea sociala nu-i decit o etapa spre socializare. Numai cooperarea asigura echilibrul spiritual care permite sa se distinga starea de fapt a operatiilor psihologice si starea de drept a idealului rational' {ibid., p. 80).

Cu ocazia unui colocviu tinut in 1931, Piaget (1976) isi rezuma astfel ideile despre rolul cooperarii interindividuale in elaborarea activitatii intelectuale :

"in concluzie, cooperarea este sursa a trei feluri de transformari ale gindirii individuale, toate trei fiind de natura sa permita indivizilor o mai mare constiinta a ratiunii imanente oricarei activitati intelectuale. in primul rind, cooperarea este sursa reflectiei si a constiintei de sine. in aceasta privinta, ea marcheaza o inversare de sens, nu numai prin raportarea la inteligenta senzorio-motorie proprie indivi­dului, ci si prin raportarea la autoritatea sociala care genereaza credinta coercitiva si nu deliberarea adevarata. in al doilea rind, cooperarea disociaza subiectivul si obiectivul. Astfel, ea este sursa obiectivitatii si transforma experienta imediata in experienta stiintifica, in timp ce constringerea se limiteaza la a o consolida pe prima, promovind, pur si simplu, egocentrismul la rang de sociomorfism. in al

treilea rind, cooperarea este sursa de reglare. Dincolo de simpla regularitate per­ceputa de individ si de regula heteronoma impusa prin constringere, in domeniul cunoasterii si in morala, ea instaureaza regula autonoma sau regula deplinei reci­procitati, factor de gindire logica si principiu al sistemului de notiuni si de semne.'

Legatura intre gindirea copilului, inca neautonoma, si ideologiile conservatoare este indicata direct de Piaget (1932, p. 53):

"Atitudinii conformiste a copiilor mici ii corespund derivarile «origine divina sau adulta» si «permanenta in istorie». Atitudinii democratice a celor mari ii co­respund derivarile «origine naturala» si «progres».'

Dupa aceasta punere in corespondenta, in pasajul urmator, se gaseste ecoul unei problematici tratate de primii aparatori ai drepturilor omului (a se vedea, de exemplu, Paine, 1791), cea a eventualei constringeri a legilor votate de catre o generatie antece­denta asupra generatiei urmatoare:

"Ramine de discutat o chestiune esentiala. Cum se face ca practica democratiei este atit de avansata in jocul de bile al baietilor intre 11 si 13 ani, in timp ce ea este atit de putin familiara adultului, in multe domenii? Evident ca este mai usor sa ne intelegem in anumite domenii mai degraba decit in altele si ca regulile «patratului» n-ar putea stirni pasiunile la fel ca o discutie asupra dreptului de proprietate sau a legitimitatii razboiului. Dar, in afara acestor ratiuni (si, la urma urmelor, este chiar atit de evident ca problemele sociale sint mai importante pentru noi decit ches­tiunile tinind de regula jocului pentru copilul de doisprezece ani?), mai exista si altele, de un interes psihologic mai mare. in consecinta, nu trebuie sa uitam ca jocul de bile dispare, cel tirziu, catre 14-15 ani. Deci copiii de 11-13 ani n-au concurenti mai mari in ceea ce priveste acest joc. Iata un fapt nu lipsit de impor­tanta : neavind de suportat presiunea partenerilor care-si impun felul lor de a vedea lucrurile datorita prestigiului, copiii ale caror reactii tocmai le-am studiat ajung sa-si dea seama de autonomia lor mult mai repede decit daca jocul de bile ar dura pina la 18 ani. Tot astfel, fenomenele caracteristice in societatile adulte ar fi cu totul altele daca durata medie a vietii omului ar fi sensibil diferita. De altfel, aceas­ta remarca i-a frapat prea putin pe sociologi, desi Auguste Comte a afirmat ca presiunea exercitata de unele generatii asupra altora este fenomenul cel mai impor­tant al vietii sociale.'

De asemenea, trebuie sa amintim ca, in aceeasi carte, Piaget (1932, p. 279) nu ezita sa formuleze ipoteza corespondentei intre mentalitatea copilului si mentalitatea primitiva, explicabila prin constringerea sociala ce domina in domeniul moral:

"Fara respectul unilateral al celui mic pentru cel mare, al copilului pentru parintii sai - respect care este cu atit mai durabil in cursul vietii individuale cu cit societatea este mai simpla, asa cum pare sa indice respectul virstei si al stramosilor in societatile inferioare - nu vedem cum s-ar fi constituit morala si logica, proprii constringerii sociale si conformismului. in domeniul moral, este foarte probabil ca faptele rituale, tinind de obligatie si interdictie, de realism moral si responsabilitate obiectiva, n-ar exista fara respectul copilului fata de adult. Dar putem merge si mai departe si sa presupunem ca trasaturile principale ale «mentalitatii primitive» se explica prin conjunctia psihologiei copilului si a efectelor constringerii exercitate de generatii unele asupra altora: mentalitatea primitiva ar fi, astfel, o refractie a constringerii sociale prin mentalitatea copilului.'

Bineinteles, scopul meu nu e sa pledez in favoarea unei eventuale reintroduceri in stiintele sociale a unor expresii ca "mentalitate primitiva' sau "societate inferioara' utilizate de Piaget acum mai bine de jumatate de secol si pe care le consider total


inadecvate. Pentru moment, este vorba de a preciza ca, in aceste scrieri, psihologul copilului nu postuleaza numai interventia dinamicilor societale pentru a-si fonda ex­plicatiile, ci si ca, in plus, acest recurs era insotit de o conceptie puternic normativa asupra raporturilor sociale.

in timpul celui de-al doilea razboi mondial, Piaget a fost pus in situatia de a preda sociologia la Universitatile din Geneva si Lausanne, ceea ce a dus la aparitia a trei dintre textele publicate in Etudes sociologiques1 (1965). in ele nu figureaza aluzii directe la razboi; in munca stiintifica, autorul Misiunii si Cercetarii se rupe de con­text in raport cu problemele sociale imediate; totodata, este clar ca viziunea asupra societatii ramine pronuntat normativa, chiar daca se inscrie de acum incolo in modele logico-matematice de schimburi echilibrate :

"deci, intre operatiile individuale si cooperare va exista, in cele din urma, identitate fundamentala, din punct de vedere al legilor de echilibru care le guverneaza pe amindoua.' (Piaget, 1965)

Tocmai aceasta identitate ii permite lui Piaget sa nu mai puna problema unei eventuale interventii a socialului in cognitiv.

"Atunci, trebuie spus ca operatiile «grupate» de catre individ fac posibila coo­perarea sau ca «gruparile» operatorii implicate in cooperare ca fapt social determina gruparile individuale ? Este clar ca intrebarea, pusa in acest mod, isi pierde orice semnificatie, pentru ca «gruparea», ca structura logica, este o forma de echilibru si, ca forma de echilibru, se aplica in chip necesar totalitatii procesului.'

(ibid., p. 169)

Pozitie sustinuta cu vigoare si in 1976, cind comenteaza propriile mele cercetari despre sociogeneza operatiilor cognitive:

"ca este vorba de cauzalitate sau de formare (), ramine clar ca toate coordo­narile de actiuni si operatii sint identice, ca aceste legaturi sint intra- sau interindi-viduale, si aceasta cu atit mai mult cu cit individul este el insusi socializat, si ca, reciproc, munca in colectiv n-ar functiona niciodata daca fiecare dintre membrii grupului n-ar dispune de un sistem nervos si de reglarile psihologice pe care acesta le comporta. in alti termeni, «structura» operatorie in joc este de natura generala sau «comuna», deci biopsihosociologica, si de aceea este logica in fundamentul ei.' (Piaget, 1976)

Dar, pe de alta parte, ramine problema "centrismelor' : egocentrismul sau socio-centrismul. intre cele doua ar exista un fel de omologie :

"mai devreme sau mai tirziu, sociologia introduce in modurile de gindire comune sau diferentiate pe care incearca sa le explice o distinctie analoaga celei facute in domeniul individual, intre gindirea egocentrica sau subiectiva si gindirea descen­trata sau obiectiva: ea va recunoaste, in anumite forme de gindire, reflexul preo­cuparilor grupului restrins caruia ii apartine individul (); dimpotriva, ea va discerne, in alte forme de gindire, posibilitatea de universalizare adevarata a opera­tiilor in joc, cum este cazul gindirii stiintifice ().' (Piaget, 1965)

Si pentru a rezolva paradoxul nationalismului si al patriotismului deja prezent in Misiunea:

"Paradoxul este urmatorul: departe de a constitui date primare sau numai precoce, sentimentul si chiar notiunea propriei patrii nu apar decit relativ tirziu la copilul normal, fara ca, in mod necesar, ceva sa-1 conduca la un sociocentrism patriotic.

Dimpotriva, pentru a ajunge la constiinta intelectuala si afectiva a propriei patrii, copilul este obligat sa presteze o munca de descentrare (in raport cu orasul, can­tonul sau etc.) si de coordonare (cu alte perspective decit a sa) - munca ce il apropie de intelegerea altor patrii si a altor puncte de vedere decit ale sale. () Pentru a explica usurinta cu care apar mai tirziu diferitele forme de sociocentrism natio­nalist, trebuie sa se admita fie ca, la un moment dat, intervin influente exterioare tendintelor manifestate in timpul dezvoltarii copilului (atunci, de ce aceste influente sint acceptate?), fie ca insesi obstacolele care se opuneau descentrarilor si coordo­narilor initiale (odata cu formarea ideii de patrie) reapar la toate nivelurile si consti­tuie cauza generala a devierilor si a tensiunilor. Interpretarea noastra se orienteaza in a doua directie' (cf. Piaget si Weil, 1951)

Acest raspuns trebuie lamurit prin celelalte scrieri ale lui Piaget: in cartea (Inhelder si Piaget, 1955) consacrata dezvoltarii logicii copilului si adolescentului, este facuta o descriere mai detaliata a acestui joc de centrari si descentrari prin care se elaboreaza operatiile intelectuale. Centrarile sint descrise ca rezultind dintr-un dezechilibru intre procesele de asimilare, care integreaza noi obiective in scheme de actiune transpozabile si generalizabile, si procesele de acomodare, care inseamna adaptarea chiar a acestor scheme la lumea exterioara. O asimilare imaginara a mediu­lui de catre eu poate prevala asupra adaptarii eului la acest mediu. Aceasta s-ar mai produce cind adolescentul atinge stapinirea probei ipotetico-deductive si abstracte :

"adolescentul trece printr-o faza in care atribuie o putere nelimitata gindirii lui si in care a visa la un viitor glorios sau la transformarea lumii prin Idee (chiar daca acest idealism capata forma unui materialism de toate soiurile) i se pare nu numai un act de cunoastere pozitiva, ci si o actiune efectiva, modificind realitatea ca atare. Deci, exista aici o forma de egocentrism al gindirii, mult diferita de cea a copilului (care este fie senzorio-motorie, fie pur si simplu reprezentativa si fara «reflectie»), dar care tine de acelasi mecanism in functie de conditiile noi, create prin elaborarea gindirii formale.' (Inhelder si Piaget, 1955)

Sociocentrismul nationalist ar fi, deci, una dintre centrarile gindirii abstracte. Daca poate fi astfel surprins la nivelul individului, el se integreaza, pe de alta parte, intr-o dinamica sociala pe care Piaget nu o studiaza in calitate de psiholog. Va trebui, deci, sa se studieze sociocentrismul nu numai ca expresie a unei gindiri individuale, ci si ca "un sistem de raporturi in cadrul caruia fiecare genereaza, chiar ca raport, o transformare a termenilor pe care ii uneste'. (Piaget, 1965)

Odata cu Secolul Luminilor, ideea de indivizi egali in drepturi a fost introdusa in reflectia asupra societatii. Ca multi altii, Piaget a reluat-o si profeseaza adeziunea la idealul democratic. Acest ideal devine un model de explicare stiintifica pentru a justi­fica dezvoltarea istorica si ontogenetica a rationalitatii. Tocmai cind ideologiile tota­litare au cotropit Europa, in Studiile Sociologice, el impinge mai departe formalizarea modelului, insistind in mod constant asupra faptului ca interactiunea intre egali nu este un punct de plecare, ci, dimpotriva, un punct de sosire.

Cercetari asupra conflictului sociocognitiv

Ideile lui Piaget despre cooperare au ajuns la o descriere puternic modalizata a schim­bului de valori. Totodata, ne putem pune problema valorii explicative a demersului sau. Statutul teoretic al cooperarii este, in acelasi timp, cel al unei cauze si cel al unei dinamici relationale de explicat.


Aici intra in scena psihologia sociala. O lunga traditie, care urca pina la Cattaneo (a se vedea Doise, 1990), se ocupa de rolul conflictului. Psihologia sociala experi­mentala studiaza de mult timp conflictul in calitate de initiator al schimbarii. Ca dovada, stau cercetarile la fel de variate precum cele asupra disonantei cognitive (cf. Festinger, 1957) ori cele despre efectele divergentelor de opinie in polarizarea colec­tiva (Doise si Moscovici, 1984). Dar si ideile lui Piaget asupra originii sociale a descentrarii au stat la baza cercetarilor intreprinse de echipa mea in legatura cu rolul conflictului sociocognitiv. Exista conflict sociocognitiv atunci cind, intr-o aceeasi situatie, diferite demersuri cognitive asupra aceleiasi probleme sint produse pe plan social. in conditiile potrivite, prezenta acestor puncte de vedere poate favoriza coor­donarea lor intr-o noua solutie, mai complexa si mai bine adaptata decit fiecare din demersurile prealabile luate separat.

Sa luam un prim exemplu din studiile clasice despre conservarea lungimilor egale (cf. Inhelder, Sinclair si Bovet, 1974). Copiii de la cinci la sase ani gindesc, pe buna dreptate, ca doua bare identice, plasate paralel astfel incit extremitatile sa coincida perceptiv, sint egale. Daca deplasam una dintre bare cu citiva centimetri, paralel cu cealalta, aceiasi copii gindesc acum ca una dintre bare a devenit mai lunga, pentru ca evalueaza lungimile respective centrindu-se numai asupra unei depasiri (adica fara a compensa depasirea unei bare prin depasirea opusa a celeilalte bare). in mai multe experiente, copiii non-conservatori intr-o faza experimentala au fost plasati intr-o situatie de conflict sociocognitiv in felul urmator: cind un copil spunea ca o bara este mai lunga pentru ca depasea pe o parte, experimentatorul ii raspundea ca, dupa parerea lui, cealalta bara era mai lunga pentru ca depasea pe cealalta parte.

Aceste cercetari sint descrise in detaliu de catre Doise si Mugny (1981, cap. 5), astfel incit aici ma multumesc cu amintirea concluziei principale: obligatia produsa socialmente de a tine cont de un alt punct de vedere, incompatibil cu propriul punct de vedere, dar pastrat si el prezent in situatie, devine, deseori, sursa de progres.

Alti experimentatori (de exemplu, Ames si Murray, 1982; Silbereisen, 1982) au aratat, de asemenea, cum conflictul sociocognitiv poate sa produca progres mai ales cind suscita o activitate cognitiva in afara raporturilor de complezenta, cu ocazia schimburilor echilibrate intre parteneri (cf. Bearison, Magzamen si Filardo, 1986).

O forma de conflict sociocognitiv care s-a dovedit deosebit de eficienta este o forma de chestionare sistematica, facindu-1 pe copil atent la posibilitatea altor solutii. Aceasta chestionare maieutica a fost utilizata de Levy (1981) cu rezultatele asteptate (v. Doise si Mugny, 1981, capitolul 6, experienta 6). Cit despre Deutsch si Echmann (1982), ei utilizeaza o sarcina de comunicare cu copii de la trei la noua ani. La copiii mai mari, toate ambiguitatile in desemnarea obiectelor dispar cind un adult repeta in chip interogativ descrierea incompleta pe care copilul tocmai a dat-o; chiar la copiii mai mici o asemenea chestionare reduce considerabil ambiguitatea descrierilor.

in acest context, trebuie amintit, de asemenea, ca Robinson si Robinson (1984) considera ca una dintre premisele unor bune performante ulterioare intr-o sarcina de comunicare este utilizarea, de catre mama, a intrebarilor de tipul: "Ce vrei sa spui ? ', care atrag atentia copilului foarte mic asupra faptului ca se exprima intr-un mod de neinteles. intr-un context cu totul diferit, Ng (1983) a dovedit ca o chestionare sistematica, inducind un conflict sociocognitiv, amelioreaza sensibil intelegerea la care ajung copiii cu privire la functionarea unui magazin sau a unei banci.


Cercetari asupra influentei minoritare

Nu este posibil sa rezumam aici dezvoltarile teoretice si rezultatele principale ale cercetarilor despre influenta minoritara initiate de S. Moscovici (1978). Totusi, sa prezentam succint distinctia facuta de Moscovici intre influenta majoritara si influenta minoritara.

in prezenta unei majoritati, introducind noi forme de raspuns, o parte din subiectii experimentali adopta aceste noi raspunsuri. Dar aceasta influenta s-ar limita la imi­tarea raspunsurilor, fara ca acest conformism sa fie insotit in mod necesar de o schimbare in felul de a vedea realitatea. Subiectii adoptind raspunsurile propuse de catre majoritate recurg la reglari de ordin relational, permitind pastrarea raporturilor sociale stabilite. Totul s-ar petrece altfel cind o minoritate propune un nou raspuns. Acesta ar declansa in cazul subiectilor un proces de validare, o investigare de natura obiectiva, in sensul ca subiectii n-ar compara numai raspunsurile lor cu cele ale sursei, dar ar incerca sa examineze legaturile intre raspunsul minoritar si realitatea obiectiva, constituind miza tentativei de influenta. Pe de o parte, am avea un proces ce-i determina pe subiecti sa-si compare raspunsurile cu cele ale majoritatii sau ale puterii, in scopul cautarii unei adaptari reciproce usor modificabile cu ocazia schim­barilor ulterioare in relatiile sociale. Pe de alta parte, fata de o sursa minoritara, dinamicile sociale de comparare si de adaptare ar fi mai putin puternice si, daca subiectii nu accepta in mod necesar felul de a raspunde propus de sursa minoritara, ei pot, cu toate acestea, sa-si reorganizeze abordarea problemelor in chestiune.

Distinctia intre aceste doua forme de influenta a guvernat un intreg ansamblu de cercetari experimentale, printre care cele ale lui Mugny (1982, 1984) si ale colegilor sai de la Geneva. Ei ilustreaza experimental felul in care sursele majoritare provoaca, mai degraba, influenta directa, iar sursele minoritare mai mult influenta indirecta. Procesele de identificare cu o sursa majoritara ar facilita o propagare directa a raspun­surilor propuse, in timp ce o redefinire a pozitiilor in cimpul social ar sta la baza influentei minoritare. Mugny, Kaiser, Papastamou si Perez (1984, p. 321) merg, ast­fel, pina la a distinge doua forme de identificare:

"l.o identificare stricto sensu, definita prin autoatribuirea acelor caracteristici

ale sursei reliefate in situatia de influenta;

2. o identificare largo sensu, definita prin reprezentarea propriei pozitii in cimpul

social, elaborata de catre subiect, reprezentare redefinita in urma interventiei

minoritare'.

Pentru demersul nostru actual, acest rezumat este suficient: valoarea euristica a noilor idei in domeniul specific al influentei sociale este foarte evidenta. Dar, dintr-un punct de vedere general, este la fel de evident ca aceste idei constituie o variatiune pe o tema importanta, cea a articularii intre reglari de natura reproductiva (bazate pe imitatie si comparatie) si reglari de natura inovatoare (bazate pe conflict).


Idei democratice si stiinte sociale

Propunind ideea de omologie intre sociologic si psihologic, Piaget considera gindirea stiintifica drept o depasire a gindirii ideologice, iar gindirea operatorie ca o depasire a gindirii simbolice si prelogice. Asemenea depasiri nu s-ar efectua decit in conditii societale si interactionale specifice: societatea democratica si interactiunea intre egali. Aceste conditii sint, in acelasi timp, cauza si efectul dezvoltarii.

La prima vedere, este vorba de un paradox, dar este un paradox inerent oricarei conceptii constructiviste (v. Doise, 1989), care implica, in mod necesar, o repre­zentare a starii de finalizare a sistemului in dezvoltare. in aceasta privinta, sa facem cunoscuta controversa in jurul lucrarilor lui Kohlberg (1981, 1983) si ale colegilor sai despre judecata morala, lucrari efectuate in continuarea operei lui Piaget (1932). Kohlberg a rafinat mult distinctia lui Piaget intre morala heteronoma si morala autono­ma. Dupa cum se stie, teoria lui descrie sase stadii in dezvoltarea judecatii morale. Nu-i momentul potrivit sa ma angajez intr-o dezbatere tehnica asupra statutului de dezvoltare al acestor stadii. Ar fi la fel de fals sa se pretinda ca o persoana se situeaza, in mod necesar, la un singur stadiu sau ca ordinea lor de succesiune in dezvoltarea individuala este aleatorie. Pentru Kohlberg, ca si pentru Piaget, interactiunea intre egali ramine un motor important al dezvoltarii morale. insesi exigentele interactiunii sociale ar impune luarea in considerare a punctului de vedere al celuilalt si stapinirea cognitiva a regulilor si principiilor guvernind aceasta interactiune. Astfel, exigentele formalizate si modelizate pentru stadiul cel mai avansat ar corespunde unei repre­zentari idealizate a interactiunii comunicative fara piedici, vizind respectul fata de celalalt si fata de sine, postulind, in acelasi timp, posibilitatea unui acord in legatura cu ceea ce este adevarat si drept. O asemenea conceptie ar face sa intervina in mod necesar reprezentari normative, cum sint cele ale conceptiei democratice a cetatea­nului liber si egal in drepturi (a se vedea Habermas, 1979; Simpson, 1987). Lui Kohlberg i s-a reprosat ca propune o conceptie ideologica a dezvoltarii morale. Nu ma alatur acestei critici. A incerca o explicatie in dezvoltarea sociala poate favoriza interventia ca factor dinamic al reprezentarii unui scop de atins, chiar daca acest scop este reprezentat sub forma unui ansamblu de raporturi idealizate. Evident ca ramine chestiunea fundamentala a genezei unei asemenea reprezentari care este si produsul unui metasistem de raporturi sociale istoric situate.

in acest context, mi se pare pertinent raspunsul dat de M. Deutsch (1985) la intrebarea urmatoare: "Care sint conditiile ce duc la un proces constructiv sau destructiv de solutionare a conflictului ? ' Autorul trage o concluzie din numeroasele lui cercetari despre solutionarea conflictelor, formulind un fel de lege generala: "Pro­cesele si efectele caracteristice generate de un tip de relatie sociala sint si acelea care tind sa genereze acest tip de relatie'. Aplicata la problema cooperarii si a competitiei intre grupuri, aceasta lege este explicitata in urmatorii termeni:

"Astfel, cooperarea provoaca - si este provocata de - o similitudine perceputa in credinte si atitudini, o inclinatie de a fi cuiva de ajutor, sinceritate in comunicare, atitudini increzatoare si amicale, atentie la interesele comune si minimalizarea inte­reselor opuse, tendinta de a spori puterea egal distribuita, mai degraba decit sa se accentueze diferentele de putere etc. Tot asa, competitia provoaca - si este pro­vocata de - recurgerea la tactici de constringere, de amenintare sau de inselaciune, incercari de a spori diferenta de putere intre sine si celalalt, comunicari de calitate


meschina, minimalizarea constiintei ca se poseda valori similare si atentia crescinda acordata intereselor opuse, atitudini de suspiciune si ostilitate, importanta, rigidi­tatea si marimea mizelor conflictelor etc. () Altfel spus, daca avem o cunoastere sistematica asupra efectelor dinamicilor de cooperare si de competitie, prin acest fapt, avem si o cunoastere sistematica a conditiilor care genereaza in mod tipic aceste dinamici si, prin extensie, a conditiilor care fac ca un conflict sa ia o turnura constructiva sau destructiva.'

Sa rezumam aceasta lectie, aplicind-o, in acelasi timp, activitatii cercetatorului. Cercetatorul care, ca Piaget, crede in viitorul unei societati democratice are tot inte­resul sa anticipe aceasta societate, sa caute in realitatea actuala puncte de sprijin pentru elaborarea acestei stari viitoare. Este ceea ce face si Piaget dezvoltindu-si ideile despre rolul cooperarii, considerata simultan cauza si efectul dezvoltarii.




Psihologie


Sociologie

CONCEPTUL DE DEZVOLTARE PSIHICA SI PROCESUL DE DEZVOLTARE PSIHICA
GENETICA SI SOMATIZARE
STRESUL
TULBURARILE DE PERSONALITATE
PERIOADA VARSTEI A TREIA
MARILE CURENTE ALE PSIHOLOGIEI (V): PSIHANALIZA
FORME ALE NEVROZEI
DISFUNCTIILE SEXUALE MASCULINE
Leziunile in comportamentul simulat aparent
SOMATIZAREA - UN COMPORTAMENT IN FATA BOLII









 
Copyright © 2014 - Toate drepturile rezervate