Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Literatura


Index » educatie » Literatura
» Traditionalismul


Traditionalismul




Traditionalismul

Traditionalismul este un curent literar manifestat in epoca interbelica, ce valorifica programatic traditia, considerand ca valorile arhaice sunt superioare celor moderne. Desi in perioada dintre Primul si al Doilea Razboi Mondial a existat o polemica intre traditionalisti si exponentii miscarii moderniste, nu se poate afirma ca lirica traditionalista este opusa in mod transant modernismului poetic, ci poate trece drept o forma a acestuia prin faptul ca a reprezentat o metoda poetica in sine de recuperare a trecutului.




Printre trasaturile traditionalismului se numara:

-        cultivarea valorilor nationale si refuzul influentelor straine, in special occidentale, considerate distrugatoare prin inovatiile de ordin tehnologic ce determina pervertirea spiritului autohton;

-        racordarea la o dimensiune spirituala prin apelul la ortodoxism, considerat a fi esenta oricarui popor agricol, cum este si al nostru;

-        valorificarea ca sursa de inspiratie a mediului rural, perceput drept leagan al spiritualitatii romanesti si infatisarea acestuia dintr-o perspectiva idilica;

-        refuzul civilizatiei urbane, responsabile de producerea unei drame a dezradacinarii;

-        sensibilitate la valorile etice;

-        supralicitarea istoriei si a folclorului, considerate surse de inspiratie inepuizabile;

-        cultivarea formelor prozodice traditionale.

Anticipat de samanatorism si poporanism – miscari culturale de la inceputul secolului al XX-lea, ai caror principali ideologi literari au fost Nicolae Iorga, respectiv Garabet Ibraileanu –, traditionalismul interbelic se constituie pe baza a doua nuclee: cel reprezenzat de revista Gandirea, care genereaza miscarea intitulata gandirism, si cel constituit in jurul profesorului de filosofie Nae Ionescu, intitulat trairism.

Nichifor Crainic este cel care impune doctrina gandirista, considerand ca traditia se intemeiaza pe elemente durabile si substantiale. În Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, G. Calinescu, referindu-se la ideologul gandirismului, afirma ca in viziunea acestuia, „cultura e un amestec de imponderabile si factori vizibili: sange, limba, pamant romanesc, folclor, ortodoxie. Oriunde ganditorul nu gaseste <<preocupare de biserica>>, neaga calitatea spiritualitatii romanesti. El nu cauta a stabili pe cale pozitiva  care sunt notele specificului national, ci determinandu-le cu mijloace speculative, le impune artistului. Un adevarat artist national trebuie sa imbratiseze preocuparea religioasa.”

Vasile Voiculescu – În gradina Ghetsemani

Isus lupta cu soarta si nu primea paharul
Cazut pe branci in iarba, se-mpotrivea intruna.
Curgeau sudori de sange pe chipu-i alb ca varul
Si-amarnica-i strigare starnea in slavi furtuna.

O mana nendurata, tinand grozava cupa,
Se cobora-mbiindu-l si i-o ducea la gura
Si-o sete uriasa sta sufletul sa-i rupa
Dar nu voia s-atinga infama bautura.

În apa ei verzuie jucau sterlici de miere
Si sub veninul groaznic simtea ca e dulceata
Dar falcile-nclestandu-si, cu ultima putere
Batandu-se cu moartea, uitase de viata!

Deasupra, fara tihna, se framantau maslinii,
Pareau ca vor sa fuga din loc, sa nu-l mai vada
Treceau batai de aripi prin vraistea gradinii
Si uliii de seara dau roate dupa prada.

Vasile Voiculescu este unul dintre reprezentantii cei mai de seama ai traditionalismului, a carui opera ilustreaza fidel doctrina gandirista. La fel de valoroasa ca lirica voiculesciana interbelica este si proza pe care autorul o scrie dupa 1946: naratiuni ce reflecta o gandire mitica si magica, arhetipala, care isi dovedeste eficienta si suprematia in raport cu mentalitatea moderna, stiintifica.

Dar inainte de a-si proba valoarea ca autor de proza scurta, V. Voiculescu se consacra drept un poet traditionalist original. Primul volum notabil este Parga, care inaugureaza faza propriu-zis literara a poeziei lui V. Voiculescu, inca sovaielnica. Sunt evocate privelistile agreste si muncile patriarhale, anotimpurile, campurile, apele si  muntii, in tablouri solemne, biblice, prea incarcate de culori. (G. Calinescu)




Criticul mai sus citat considera ca volumul de poezii cu adevarat valoros este Poeme cu ingeri, prin care autorul izbeste cu acea nota care ii da originalitate punandu-l de altfel intr-un grup de poeti pentru care <<ingerul>> e un instrument mitologic elementar. Acum poetul este ortodoxist, traditionalist si continua alaturi de Blaga cantarea jalei metafizice.” G. Calinescu considera ca „ortodoxismul lui V. Voiculescu este anterior aceluia al Gandirii, dar poetul a luat cunostinta de sine si s-a sistematizat acolo.”

Asadar, V. Voiculescu este un poet traditionalist in primul rand prin faptul ca opera sa lirica reflecta preocuparile pentru ortodoxism ale acestei miscari interbelice. Un text reprezentativ este in acest sens În gradina Ghetsemani, publicat in volumul Parga, din 1921.

Tematica valorificata in poezia În gradina Ghetsemani este religioasa, punctul de plecare constituindu-l un moment surprins in Evanghelia dupa Luca, acela al rugaciunii lui Iisus de pe Muntele Maslinilor, inaintea tradarii lui Iuda si a supliciului: „Parinte, de voiesti, treaca de la Mine acest pahar Dar nu voia Mea, ci voia Ta sa se faca! () Iar El, fiind in chin de moarte, mai staruitor se ruga. Si sudoarea Lui s-a facut ca picaturi de sange care picurau pe pamant.” (Luca 22, 40-45) Gradin Ghetsemani devine astefel simbolul suferintei si al luptei interioare, fiind sugerata insingurarea – caci discipolii dorm, in loc sa-l vegheze si sa se roage – si natura duala de om si divinitate a Mantuitorului.

Incipitul poeziei surprinde zbuciumul sufletesc al Fiului Domnului, ce refuza „paharul” – simbol al suferintei pe care acceptarea pacatelor omenirii, in vederea absolvirii acesteia de vina originara, o presupunea. Lupta cu soarta”, impotrivirea propriului destin reliefeaza latura umana a  Mantuitorului. Chinul este sugerat prin intermediul unei imagini vizuale de o mare forta - „cazut pe branci in iarba” –, iar imaginea cromatica „Curgeau sudori de sange pe chipu-i alb ca varul” reliefeaza, prin constrastul ce se instituie intre epitelele „alb” si „de sange”, natura duala om-divinitate a Mantuitorului.

Zbuciumul transmis prin imaginile vizuale este reliefat si prin intermediul unei imagini auditive: „Si-amarnica-i strigare starnea in slavi furtuna.” Hiperbola are rolul de a proiecta suferinta lui Iisus la nivelul cosmosului, sugerandu-se astfel faptul ca natura se afla in concordanta cu starea de spirit a Fiului Domnului.

Urmatoarele doua strofe sunt constituite pe baza unei opozitii care ilustreaza simbolic pendularea intre acceptare si refuz. În aparenta, bautura este de „miere” si „dulceata”, dar in realitate ea nu reprezinta altceva decat „veninul groaznic” pe care omul il refuza prin gestul inclestarii falcilor.

Ultima strofa muta accentul de pe planul interior, pe cel exterior, reluandu-se ideea zbuciumului pe care natura il preia de la Mantuitor. Poetul apeleaza de aceasta data la personificare - „se framantau maslinii/Pareau ca vor sa fuga din loc, sa nu-l mai vada”. Imaginea dinamica a uliilor care „dau roata dupa prada” contine o sugestie a mortii, prefigurand ideea sacrificiului acceptat, implicit a indeplinirii planului divin.

Poezia se incadreaza traditionalismului in primul rand prin tematica de inspiratie religioasa. În gradina Ghetsemani constituie o transpunere artistica a episodului biblic, fapt anuntat inca din titlu, care fixeaza locul rugaciunii, unul propice meditatiei. În limba ebraica, Ghetsemani semnifica „gradina unde se presau maslinele”, iar maslinii constituie un simbol al pacii si iubirii. În genunchi printre maslini, Iisus are un moment de ezitare in acceptarea misiunii de a absolvi omenirea de pacate, constientizand moartea si suferinta pe care le implica aceasta.

Tot de factura traditionalista este si grija pentru rigorile de ordin formal. Astfel, poezia este o structura omogena constituita din patru catrene structurate pe doua planuri – interior si exterior. Sunt valorificate elementele prozodice clasice: rima este incrucisata, ritmul iambic, iar masura de 14 silabe.










Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Literatura


Carti
Gramatica


AVATARURILE UNUI GEN
Stefan Augustin Doinas, Balada intrebarii lui Parsifal
Caracterizarea lui Ilie Moromete
Hugo von Hofmannsthal - Literatura romana si modernismul european
MARA, de Ioan Slavici
Paradoxul roman S.Alexandrescu - prezentare de text
Stilistica si limbaj - proza eminesciana
Ion Pillat, Strainul
RECENZIE Jean-Claude Kaufmann(2007) ,, Prima dimineata de dupa. Cum incepe o poveste de dragoste”
Stefan Petica, Fecioara in alb, IV