Testament - comentariu schematic

Testament-comentariu schematic

Introducere: Tudor Arghezi, unul dintre cei mai importanti promotori ai modernismului romanesc, a dat nastere unei bogatii literare, alcatuita nu numai din volume de poezie, ci si din opere epice precum : « Icoane de lemn », « Cimitirul Buna-Vestire «  etc, sau dramatice : »Seringa », « La Comisariat »etc. Indelung contestat de unii care vedeau in limbajul sau un model decadent, si aparat de altii care incadrau acest limbaj in categoria estetica a uratului, Arghezi a dat dovada de mult pragmatism, stiind sa . ..indiferent de perioada istorica traita.

Cuprins :

Aparut in anul 1927, volumul « Cuvinte potrivite » debuteaza cu poezia : » Testament »→caracter pragmatic, opera definitorie pentru conceptia despre misiunea poetului si natura poeziei.

Titlul :     Termenul de testament se refera aici nu la o mostenire materiala proprie, ci la una spirituala, mai exact la totalitatea operelor pe care autorul le lasa drept mostenire urmasilor sai.

- Poezia « Testament » este alcatuita din cinci strofe de intindere inegala, cu rima imperecheata si cu masura versului de unsprezece silabe.

Strofa I - sintetizeaza temele principale ale poeziei : succesiunea generatiilor, truda indelungata a creatorului, importanta operei pentru urmasi.

- exprimarea la persoana a II-a «  Nu-ti voi lasa(  . ) » este utilizata de catre poet pentru a se adresa in mod direct fiecarui posibil cititor al sau.

- opera literara este vazuta de poet nu doar ca o punte intre trecut, prezent si viitor : « in seara razvratita care vine, de la strabunii mei pana la tine », ci si ca o oglinda a greutatilor pe care predecesorii sai le-au avut de suferit : »prin rapi si gropi adanci, suite de batranii mei pe branci ». →Poetul nu se vrea decat un liant intre trecut (predecesori), si viitor ( fiul sau, umanitate).

- Tudor Arghezi vede in opera sa doar o etapa in calea desavarsirii omului, in dorinta acestuia din urma de perfectionare: "cartea mea-i, fiule, o treapta" 

Strofa II : -exprimarea ramane una directa, dovada stand utilizarea verbelor la modul imperative: "asaz-o".

- poetul doreste ca aceasta mostenire nestamata, "cartea", sa fie asezata precum o Biblie, la capul urmasilor sai, intrucat aceasta sta marturie a trecutului-" ea e hrisovul (denota valoarea) vostru (adresarea spre urmasi in general) cel dintai"

- Ideea legaturii poetului cu posteritatea este exprimata in metafora osemintelor "varsate' in sufletul acestuia, intr-o contopire fara sfarsit.→ G. Calinescu surprindea in "Istoria literaturii romane( . )" imaginea de osoar, de cimitir zugravita de T.Arghezi.

Strofa III  - apar primele elemente creatoare ale esteticii uratului : » facui din zdrente muguri si coroane ». T. Arghezi nu isi ascunde originea sa rurala, argumentandu-si limbajul tocmai prin influenta pe care vocabularul taranimii a avut-o asupra sa : « din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite, eu am ivit cuvinte potrivite «. 

- sapa, unalta cu care taranul modeleaza pamantul pentru a rodi se transforma in condei, obiect cu care stramosii au modelat o cultura nationala. Totodata, brazda de care taranul se ajuta atat de des, cunoaste o metamorfozare simbolica in calimara, in izvor pentru inspiratia creatoare.

- metafora: "Sudoarea muncii sutelor de ani' cumuleaza sirul de opintiri existentiale ale strabunilor-tarani, avand drept consecinta aparitia unor generatii de intelectuali, generatie din care si poetul face parte.

Strofa IV poezia, arta in general, are puterea miraculoasa de a vindeca pe creator de orice rau produs de societate: " Veninul strans l-am preschimbat in miere, lasand intreaga dulcea lui putere"

- utilizarea frecventa a verbelor la perfetul compus denota prezentarea unor actiuni de scurta durata ce au rolul de a dinamiza actiunea poeziei (am luat, am pus etc).

- antiteza tematica a 2 verbe, respectiv «a imbia » si « a injura », reliefeaza capacitatea poetului de promova in poezie atat imagini profunde si calde, cat si unele urate, degreadante.

- se pune accent pe respectul pe care poetul il poarta celor trecuti in nefiinta : «  am luat cenusa mortilor din vatra, si am facut-o Dumnezeu de piatra ». →Imaginea aceasta de confundare a omului cu Divinitatea aminteste de versurile eminesciene din Luceafarul : Si era una la parinti si mandra-n toate cele, precum fecioara intre sfinti, si luna intre stele ».

Strofa V : - primele versuri evidentiaza atat rolul purificator al poziei in genere,

" durerea noastra surda si amara, o gramadii pe-o singura vioara" care incanta dar si pedepseste cu asprime pe cei cu poarta vina: "pe care ascultand-o a jucat, stapanul, ca un tap injunghiat"( se remarca aici termenul dur folosit in comparatie!)

- ca si in cazul strofelor III si IV, poetul utilizeaza termeni nepoetici precum: bube, mucegaiuri, negi etc. Scopul este acela de a demonstra ca in fapt nu exista cuvinte "urate", ci ca toata cuvintele pot deveni "frumoase" daca artistul stie cum sa le foloseasca, sa le puna in valoare-« din bube, mucegaiuri si noroi . . . »→ Se cristalizeaza astfel conceptia argheziana conform careia atat limbajul cochet al paturilor superioare, cat si cel vulgar al paturii inferioare au valoare poetica.

- Poezia, in definitie argheziana, e concomitent, pedeapsa si iertare, trecut si viitor, robie si putere, origine joasa si imperiu aristocrat.

Strofa VI : - finalul operei ofera cititorului o definitie a poeziei, vazuta ca o imbinare a spontaneitatii cu profunzimea, a inspiratiei de moment cu efortul creator: « slova de foc si slova faurita, imparechiate-n carte se marita ».

- acesta combinatie reusita este comparata de autor intr-un limbaj veritabil tehnic : « ca fierul cald imbratisat in cleste ».

- versul « Robul a scris-o, Domnul o citeste », poate da nastere unei polemici, cititorul neavand la prima citire siguranta daca Domnul are un sens pur Biblic, referindu-se la ofranda (« cartea ») pe care poetul o face Divinitatii, sau daca termenul se refera la cei care ii vor citi opera in viitor. → dar cum Dumnezeu cunoaste totul pe acest pamant, versurile de final par sa lamureasca chiar si pe cel mai suspicios critic: « far-a a cunoaste ca-n adancul ei zace mania bunilor mei ».