Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Literatura


Index » educatie » Literatura
» Sonetul - Structura sonetului


Sonetul - Structura sonetului




       Sonetul, care a fost o inovatie a Italiei secolului XIII, dobandise abia in a doua jumatate a veacului XVl o pozitie acceptata in poezia britiinica. Nici macar termenul de sonet nu patrunsese pina acum in literatura engleza. Cuvatntul s-a rostit pentru prima data in. titlul unei carti publicata in 1557, cu un an inaintea suirii pe tron a Elisabetei Canlece si sonete scrise de preaslavitul lord Henry Howard, raposat conte de Surre).

        Forma sonetului  ea va fi pastrata neschimbala pana catre mijlctui secolului urmator, cand Milton, admirator al culturii italienese va intoarce la modelul trecentist. Forma careia i se va spune, mai tirziu, in istoriile literare „sonet shakesperian'  a fost deci, creata cu sase decenii inainte ca Shakespeare sa fi compus primul sau sonet.




      Structura sonetului.Exista deosebiri formale intre creatia sonetistilor englezi din secolul  al XVl si cea a poetilor italieni din zorii Renasterii.   Sonetul   lui Petrarca era alcatuit riguros intr-o forma fixa ce viza  octava,   folosind   doar   doua   perechi de rime (imbratisata, abba, abba)  si  un   sextet  cu   rime  incrucisate, cdcdcd.   Structura sonetului englez era  mai  libera folosind sapte pereche de rime,ordonate in trei catrene (abab. cdcd, efef)si un distih (gg)

 

Sonetele lui Shakespeare Sonetele lui Shakespeare constituie o colectie de 154 de sonete, scrise in perioada 1598 - 1601 de William Shakespeare. Complexul de idei si de sentimente care le-a dat nastere corespunde unui moment dramatic din existenta poetului. Sonetele inchid o pasiune de trei ani, infatisandu-ne dramatic (expozitie, complicatii, peripetii, deznodamant) un mic roman de dragoste, cu trei personaje: poetul, iubita infidela si prietenul lui, care il inseala, luandu-i iubita. Materia sonetelor este data de momente disparate: un tablou intim, o calatorie, un bal, lamentatii, reprosuri, regrete, exclamatii de orgoliu sau momente de seninatate. Shakespeare exprima ideea unei iubiri pure si statornice (sonetul 116); ceea ce nu exclude insa luciditatea, realismul, refuzul artificiilor conventionale de stil si al iluzionarii voluntare (sonetul 130).au starnit enorm de multe controverse. Ele au pri­lejuit infruntarea unor conceptii potrivnice.Unele au contestat semnificatia oricarui amanunt biografic exprimat explicit sau numai sugerat in versurile si in dedicatia care a insotit prima editie, quarto-ut din 1600 tiparit de Thomas Thorpe Altele, au incercat sa regaseasca elemente din biografia lui S.si a prietenilor sai , in versurile sonetelor.

       Ordonarea sonetelor Exista controverse privind chiar si ordonarea sonetelor in succesiunea lor. Editiile „clasice' prezinta, de fapt, trei grupe mari de sonete : cele numerotate de la I- CXXVI sunt adresate sau se refera la unui tanar, a carui identitate e inca disputata[posibil un poet rivalcare, slavind frumusetea tanarului e pe cale sa-l determine sa-l uite pe Shakespeare] ; cele de la CXXVII la CLII, sunt inspirate de dragostea pentru o tanara doamna, devenita celebra sub misteriosul nume „doamna, bruna” ; ultimele doua, sonete, CLIII si CLIV, sunt prelucrari ale unui poem grecesc si par a fi fost compuse in onoarea unei tinere care pleca pentru mai multa vreme din Londra si care nu avea, in nici un caz, vreo legatura cu eroii celor doua grupuri de dinainte. Exegetii au cazut de acord ca sonetele au fost scrise, intre 1593 si 1596-97.

Sonetele releva „statornica incredere a lui S. in existenta realului capacitatea lui de a transforma elementele vietii in creatie literara. Sonetele sunt astfel, astfel, interpretate ca o drama cu trei personaje; un tanar o „doamna bruna' si poe­tul insusi.                   

Convingerea ca „Sonetele au o puternica amprenta autobiografica este deja postulata in secol al XlX-lea: „Cu aceasta cheie (referirile biografice si versurile sonetelorShakespeare si-a desferecat inima'(Norman Rabkin). David Masson, scria si el ,cam in aceeasi perioada: „Critica pare sa detina acum indeajunse dovezi pen­tru a considera ca sonetele lui Shakespeare nu sunt si nici nu pot fi altceva, decit reglarea poetica a propriilor sentimente si experiente. Ele sint autobiografice, intens si dureros autobiografice. Privind relatiile dintre cele trei personaje: tanarul, doamna bruna si poetul, „ele vorbesc despre povestea amara a unui om care crede in prietenie si in iubire, a prietenului ncredincios si a iubitei mincinoase.”

Motive in sonetele lui S. ( in mare parte descinse din poezia lui Petrarca doar ca la S nimic nu e imaginar)

poezia este aceea care confera nemurire fiintei pamantesti :ea se transforma intr-o modalitate de a afirma trainicie sentimentelor poetului , iar sentimentele prefacute in vers, vor aduce nemurirea fiintei  dragi ( care este o o fiinta reala careia i se adreseaza sonetul) :

triumful Timpului, biruitor asupra tuturor celor cite sint pe lume Faima, Moarte, Dragoste, Viata; la S timpul nu poate frange insa prietenia , pentru ca sentimentul nu vizeaza abstractiunea comceptuala ci o fiinta vie, plamadita din carne si din singe.In asemenea situasie Timpul nu izbuteste decit sa sporensni gloria celui caruia ii sunt inchinate versurile, ( sonetele XV,  XIX): cu toate acestea apare si nelinistea fata de o posibila uitare a celui caruia poetul ii daruieste prietenia. Atotputernicul timpdevine neputincios in lupta cu permanenta poeziei   pentru   ca   versul   e   cladit pe experienta poetuluisi nu inseamna doar prelucrarea unor motive ale genului.

iubirea  S.nu reia  nici un moment lamentarile sonetului italian unde intragostitul se tanguie in fata iubitei care  il respinge. „Indragostitul din sonetele shakespeareaae nu se desfata in suferintele pricinuite de femeia iubita. Nu este evocat chinui noptilor fara somn si al nesfirsitei deznadejdi ; poetul n-o proslaveste pe inaccesibila doamna bruna, care este o fiinta reala ( si este prezentata cu un simt aproape ostentativ al realului ) si nu un ideal precum Beatrice a lui Petrarca sau pentru vreo frumusete eterica rafaeliana (Sonetul XXI, Sonetul CXXX)




“Doamna bruna'' e o faptura pe care poetul o iubeste in pofida faptului c[ watw constient de infatisarea ei cu totul obisnuita, Ea ,,se aseamana tuturor' nu in momentul in care mirajul iubirii se risipeste, ca la Emineseu, ci inca din. prima clipa, cind poetul isi canta dragostea. Adevarata identitate a „doamnei brune”a fost subiectul unor indelungatecontroverse; unii au crezut  ca ea ar fi o anume doamn[ Anne Davenant, a carei existenta insa nu a putut fi dovedita. Alti exegeti cred ca ar fi vorba de Mary Fitton, fiica unui fost demnitar din administratia Irlandei, proaspat innobi­lat. Temperamentul navalnic al “doamnei brune”, lipsa ei de grija pentru legile scrise si nescrise, pe care s-ar  cuveni sa le  respecte o tanara din inalta societate, au indemnat in identificarea ei nu numai  cu personajul feminin al sonetelor, dar si cu Rosaline, eroina din „Zadarnicele chinuri ale dragostei” fata de care unii tineri isi ingaduie glume in doi peri, subliniind astfel frivolitatea tinerei. (desi zvapaiata Mary Fitton era, in realitate, blonda)

Concluzii Cuprinzand o perioada relativ indelungata a vietii lui Shakespeare, sonetele dezvaluie o surprinzatoare unitate stilistica. Multora dintre piesele lui (unele compuse in anii in care sunt scrise si sonetele li s-a putut stabili data crearii pe temeiul cercetarii variatiilor de stil ; incercarile-  numeroase-  de a propune o noua suita a sonetelor, folosindu-se aceleasi criterii, nu au dus la rezultate  convingatoare. Ceea ce da substanta poemului liric este intensitatea pe care faptele de viata o dobandesc in constiinta poetului, ati­tudinea lui fata de aceste fapte de viata, gindurile pe care imprejurarile existentei le plamadesc in mintea sa.

Ferice clipa

                         

Ferice clipa unica din viata,

Si loc, si timp cand ochii-ti m-au ucis,

Ori barem m-au zvarlit intr-un abis,

Si-acolo m-am facut un sloi de gheata.

Ci drept e ca trupeasca trasatura

O am mereu, dar sufletu-mi fugit

Traieste-n tine ca-n salas iubit,

Si m-a lasat azi singur in natura.

Cand gales uneori intorci spre mine

Focosii ochi, simt cum imi curge-n vine

Un rau de flacari ce-mi da viata iar,

Si moaie frigul care-n sange-l port;

Dar usurarea-i slaba si-n zadar,

Caci fara suflet eu raman tot mor

                           (Pierre de Ronsard)

Correspondances

La nature est un temple où de vivants piliers

Laissent parfois sortir de confuses paroles :

L’homme y passe à travers des forêts de symboles

Qui l’observent avec des regards familiers.

Comme de longs échos qui de loin se confondent

Dans une ténébreuse et profonde unité

Vaste comme la nuit et comme la clarté,

Les parfums, les couleurs et les sons se répondent.

Il est des parfums frais comme des chairs d’enfants,

Doux comme les hautbois, verts comme les prairies,

- Et d’autres, corrompus, riches et triomphants,

Ayant l’expansion des choses infinies,

Comme l’ambre, le musc, le benjoin et l’encens,

Qui chantent les transports de l’esprit et des sens.

                                Ch. Baudelaire







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Literatura


Carti
Gramatica


Biografia lui Ion Creanga
Particularitatile basmului intr-o opera studiata: Ion Creanga, Povestea lui Harap-Alb
FORMA Sl SUBSTANTA IN SUNETELE LIMBII - STADIUL ACTUAL AL PROBLEMEI
„Gri” – George Bacovia
Comentariu Plumb
EA SI ROBBIE WHITE de Tomescu Raluca Teodora - teatru
ION - Liviu Rebreanu comentariu
Epoci si curente literare
Folclorul local in activitațile opționale
Europa in scrierile autorilor antici si medievali