Salvati soldatul Ryan! (1998)

Salvati soldatul Ryan!

Filmul cu cel mai mare impact la public american a fost, in 1998, Salvati soldatul Ryan! / Saving Private Ryan de Steven Spielberg. Inainte de orice, il socotim un film de clara propaganda patriotica; nu numai pentru ca incepe si se incheie sub faldurii drapelului american, ci mai ales pentru ca scoate in prim-plan atat calitatile superioare ale armatei, cat si umanismul manifest al statului; grija parinteasca fata de familia americana. Soldatii sunt extraordinar de curajosi, de viteji, de iscusiti, de bine pregatiti, iar familia este ocrotita. O femeie vaduva are patru feciori - toti plecati pe front, in al doilea razboi mondial. Trei dintre ei mor la datorie. (Sa ne amintim poezia lui Cosbuc "Trei, Doamne, si toti trei!": "Avea si dansul trei feciori / si au plecat toti trei deodata / La tabara. Sarmanul tata, / Ce griji pe dansul, ce fiori, / Cand se gandea ca-i greu razboiul, / N-ai timp sa simti ca mori!"). Tatal lui Cosbuc decine, la Spielberg, mama. Asemanarea motivelor e, desigur, cu totul intamplatoare. Pentru a-i oferi mamei singura mangaiere ce mai era posibila, in cabinetele ministrului de razboi se hotaraste salvarea celui de al patrulea fecior, care se afla in Normandia. Se constituie o grupa de salvare condusa de capitanul Miller (Tom Hanks) grupa care il cauta pe Ryan in infernul frontului, unde fusese parasutat. E, de fapt, pretextul dramatic al scenariului (scris de Robert Rodat), pretext in jurul caruia se aduna secvente de razboi de o zguduitoare duritate si cruzime.

Dar filmul nu debuteaza cu acest pretext, ci cu o secventa calma, de meditatie omagiala, in cimitirul eroilor cazuti in razboi: un veteran batran (soldatul Ryan) ingenuncheaza pios in fata uneia dintre miile de cruci albe. E mormantul capitanului Miller. Si din meditatia lui izbucneste amintirea: debarcarea pe plaja Omaha (nume de cod militar pentru plaja din Normandia). Un flash-back, deci. Aici apare o prima inconsecventa a regiei, caci Ryan, fiind parasutat intr-o alta zona, nu avea cum isi aminti si povesti grozaviile debarcarii! Dar sa trecem peste aceasta conventie, pe care o si uitam imediat, asediati de cumplitele momente cu lupta, filmate extraordinar - pe uscat, pe apa si sub apa! Sunt scene de apocalips, de o violenta inimaginabila: trupuri sfartecate, sangele curgand in valuri si inrosind la propriu apele Canalului Manecii. Curajul ostasilor se impleteste organic cu spaima de moarte; unii plang, altii vomita, altii se inchina, iar gloantele si obuzele curata totul in calea lor. E o secventa de circa 25 de minute in care e concentrata intreaga grozavie si absurditate a razboiului. Spielberg declara ca filmand aceste secvente (si altele asemanatoare) a adoptat punctul de vedere al soldatului luptator si nu al regizorului hollywoodian, adica s-a miscat - si el, si operatorul - la fel ca soldatii, tarandu-se pe nisipul plajei, adapostindu-se de gloante, etc., fapt care este evident si in imagine.

Incercand sa se distanteze de filmele de razboi anterioare (si chiar de cel din 1962 - Ziua cea mai lunga - despre acelasi eveniment al razboiului) si-a propus "o poveste desprinsa din marturiile fostilor combatanti, impregnante de realism factic si emotional, chiar daca asta presupune violenta. Publicul de azi a devenim imun la violenta [ . ]. Scopul meu a fost sa resensibilizez publicul pentru a intelege cat de greu le-a fost celor care au luptat." Intr-un interviu acordat publicatiei "Guliver Trade", regizorul vorbeste despre cele aflate, despre razboi, de la tatal sau, care a fost combatant in cea de-a doua conflagratie mondiala: "Imi povestea lucruri foarte dure, dar adevarate, in timp ce filmele noastre fantazau pe tema razboiului", "Cand am filmat Ryan m-am simtit ca un infanterist care vrea sa scape de acolo", "Uluitor, in razboi, e cat de mult poate indura omul".

Desi mai semnase pelicule de razboi Spielberg considera ca acesta este adevaratul sau film dedicat razboiului. "Pana la Ryan nu facusem un film de razboi adevarat. Indiana Jones si arca pierduta si mai ales Indiana Jones si ultima cruciada se desfasurau pe fundalul celui de al doilea razboi mondial si al luptei impotriva nazistilor. Acolo nazistii erau o sursa de amuzament. Dina cest punct de vedere, Lista lui Schindler si Salvati soldatul Ryan oglindesc Holocaustul si, respectiv, razboiul asa cum au fost, nu-mi folosesc drept pretexte pentru false aventuri!" Regizorul si-a dorit "o privire inapoi, viscerala si onesta, asupra realitatii", ceea ce a si realizat.

Nu-i o noutate faptul ca Spielberg foloseste o tehnica cinematografica ultramoderna, cu care obtine efecte extraordinare, si ca profita din plin - poate chiar ostentativ uneori - de ceea ce ii poate oferi aceasta tehnica; e chiar dispus - si asta se observa si in Ryan - sa riste pierderea ritmurilor interioare, a tensiunii dramatice de dragul efectelor care pot uimi publicul si-l pot mentine mereu in priza cu socuri formale. De multe ori, adevarata emotie e acoperita sau diminuata de lipsa de masura a prezentei tehnicii. Dar acesta e Spielberg; chiar in asemenea situatii, el ramane magnific. A se vedea, de pilda, in Ryan, secventa apararii podului. Apropierea tancurilor nemtesti e un moment de sfarsit de lume! Vazduhul intreg vuieste si vibreaza, monologurile daramaturilor cad, scasnetele senilelor par amenintarea unui cataclism. Si peste toate, de undeva, dintr-un difuzor ramas ca prin minune intreg si in functiune, se aude vocea Edithei Piaf - unica legatura cu lumea si cu speranta. Motivul nu-i chiar original, l-am mai intalnit in filme de razboi: soldati germani marsaluind pe ritmuri din Lilly Marlen (daca nu ne inseala memoria, chiar Spielberg l-a folosit in Lista lui Schindler).

Spre deosebire de filmele sovietice de altadata, grave si patetice de la cap la coada, in Ryan se gasesc si momente de respiro; soldatii mai si glumesc uneori, mai si rad, se mai destind, incearca adica a fi oameni, nu mecanisme programate pe o singura dimensiune. O secventa de puternic dramatism cu e, de pilda, cea a cercetarii placutelor de identitate ale mortilor, ingaduie si clipe de destindere; e o abilitate regizorala care are in vedere mai intai complexitatea umana a protagonistilor, iar apoi nevoia spectatorului de a respira destins intre doua momente de groaza.

Daca, in 1962, filmul Ziua cea mai lunga folosea in distributie o intreaga suita de celebritati (John Wayne, Henry Fonda, Richard Burton, Jean-Louis Barrault, Rod Steiger, Robert Mitchum, Bourvil, Kurt Jurgens, Sean Connery, Mel Ferrer s.a.), Salvati soldatul Ryan nu se bucura decat de doua-trei nume mai rasarite, in prim-plan aflandu-se Tom Hanks, iar in rolul titular - noul "baiat de aur" as Hollywood-ului, Matt Damon, amandoi detinatori de premii Oscar, Tom Hanks pentru rolurile principale din Philadelphia ('93) si Forrest Gump ('94), iar Damon pentru scenariul original al filmului Good Will Hunting.