Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Literatura


Index » educatie » Literatura
» SIMBOLURILE TERIOMORFE


SIMBOLURILE TERIOMORFE




                                 

SIMBOLURILE TERIOMORFE

   

Simbolismul animal e foarte raspandit. El trimite atat la valorificari negative — cu reptilele, sobolanii, pasarile de noapte, cat si pozitive — cu porumbelul, mielul si, in general, cu animalele domestice.

  Imaginile animalelor sunt cele mai frecvente si cele mai comune. Nimic nu ne e mai familiar inca din copilarie, ca reprezentarile animalelor.  Exista o intreaga mitologie fabuloasa privitoare la moravurile animalelor. Salamandra ramane, pentru imaginatia noastra, legata de foc, vulpea de viclenie, sarpele continua sa „intepe' , pelicanul face confidente, greierele ne induioseaza, de gratiosul soricel ne e sila.




Anumiti primitivi , kurnaisii din Australia de pilda, fac deosebirea intre arhetipul imaginar si animalul obiect al experientei cinegetice. (p.70)

   Ei il denumesc jiak pe acesta din urma,  si folosesc denumirea de muk-jiak, „animale remarcabile', arhetipurilor teriomorfe din basme si legende. Animalul este prezentat ca o abstractiune spontana, obiect al unei asimilari simbolice. Etnologia a pus in evidenta arhaismul si universalitatea simbolurilor teriomorfe care se manifesta in totemism sau in supravietuirile religioase teriocefale.

  Bestiarul pare temeinic instalat atat in limba, in mentalitatea colectiva, cat si in reveria individuala.

 

   Care e schema generala a carei proiectie asimilatoare o constituie arhetipul teriomorf si variatiunile lui simbolice ?

 In afara de semnificatia sa arhetipala si generala, animalul e susceptibil sa fie supra determinat de caractere particulare ce nu tin direct de animalitate. De pilda, sarpele si pasarea nu sunt animale decat in a doua instanta; ceea ce primeaza la ele sunt calitatile care nu sunt proprii animalelor: varatul in pamant si schimbarea pielii pe care sarpele le imparte cu samanta, inaltarea si zborul pe care pasarea le imparte cu sageata. Acest exemplu ne pune in fata unei dificultati esentiale a arhetipologiei: intrepatrunderea motivatiilor care provoaca  o polivalenta semantica la nivelul obiectului simbolic. Bochner si Halpern noteaza ca, in interpretarea testului Rorschach, tipul de animal ales e la fel de semnificativ ca si alegerea animalitatii drept tema generala; interpretarile fiind diferite cand e vorba de alegerea unor animale agresive care reflecta „sentimente puternice de bestialitate si de agresiune' sau cand e vorba de animale domestice.

   In capitolul consacrat simbolurilor teriomorfe cautam mai intai sensul abstractiunii spontane pe care-o reprezinta arhetipul animal in general (p. 71)

 Dupa Krappe animismul se indreapta spre simbolul insufletit, adica spre animal. Omul inclina  spre animalizarea gandirii sale si se opereaza prin aceasta asimilare, un schimb intre sentimentele omului si insufletirea animalului.

  

  Explicatia psihanalitica a lui Jung in  Metamorphoses et symboles de la libido”: Simbolul animal ar fi chipul libidoului sexual ;  pasarea, pestele, sarpele erau la cei vechi simboluri falice' ; adauga continutul aproape complet al Bestiarului: taur, tap, berbec, mistret, magar si cal. Sfinxul constituie rezumatul tuturor acestor simboluri sexuale, „animal cumplit, derivat din mama' si e legat de destinul incestuos al lui Oedip. Jung face genealogia monstrului, fiu al Echidnei, ea insasi serpentiforma si fiica a Geei, mama universala. Animalul in general si Sfinxul in special ar fi „o masa de libido incestuos'.

  Jung colecteaza datele razlete ale uriasei sale culturi, punand de-a valma animale reale si monstri eterogeni, netinand seama de bifurcatiile functionale, precum cele care inspira simbolismul pasarii sau al sarpelui..

   Imaginatia teriomorfa se leaga de-un strat ontogenetic mai primitiv decat Oedip, si de-o motivatie mai universalizabila. (p.72)

  Un Oedip strecurat in niste constelatii teriomorfe preexistente fortifica si  orienteazea aceste imagini in directia unor semnificatii tendentioase - implicatiile libidinoase si sexuale pe care le cuprinde constelatia grupand, alaturi de simbolismul teriomorf, simbolurile caderii si pacatului.

 Sensul primar al imaginii teriomorfe e mai primitiv si mai universal decat restransa specificatie freudiana a libidoului.

Animalul in mod spontan abstract, asa cum se prezinta imaginatiei fara derivatiile si specializarile sale secundare, e constituit dintr-o adevarata schema: schema insufletitului.

Orice animal salbatic, pasare, peste sau insecta, e mai sensibil la miscare decat la prezenta formala sau materiala.

 Aparitia animalitatii in constiinta e  simptomul unei depresiuni a persoanei pana la anxiete.

   Distinctia intre diversele specificatii dinamice ale schemei insufletitului

 Una dintre primele manifestari ale animalizarii e colcaiala, „imagine fugitiva, dar primara '.

 Pastram din colcaiala schema Dali  care leaga direct colcaiala furnicii cu viermuirea larvei. Aceasta miscare anarhica dezvaluie imaginatiei animalitatea.  De aceasta schema peiorativa se leaga substantivul verbului a viermui, viermele.  Pentru constiinta comuna- orice insecta si orice larva e vierme. Schlegel si Hugo vad in lacusta o imbinare viermuitoare si daunatoare, tema pe care Hugo o preia din Apocalips, unde lacustele si broastele simbolizeaza  raul'.

Tot astfel, viermele este o imagine inspaimantatoare, foarte frecventa la Hugo, in care Baudouin vede un monstru falie complementar al monstrului feminoid care e paianjenul. Sarpele, vazut ca miscare serpuitoare, ca dinamism trecator, implica si el o „discursivitate' respingatoare, asociata cu cea a micilor mamifere rapide, soareci si sobolani .

Aceasta aversiune primitiva fata de agitatie se explica in varianta schemei animatiei prin arhetipul haosului.  

  Dupa Bachelard, „nu exista in literatura un singur haos imobil si in secolul al XVII-lea cuvantul chaos era ortografiat cahot' . Iadul e imaginat in iconografie ca un loc haotic si agitat La Bosch agitatia merge mana-n mana cu metamorfoza animala.

  Schema animatiei accelerate care e agitatia colcaitoare, viermuitoare sau haotica pare o proiectie; asimila­toare a angoasei in fata schimbarii, adaptarea animala compensand prin fuga o schimbare brusca printr-o alta schimbare brusca; schimbarea, adaptarea sau asimilarea pe care-o motiveaza e cea dintai experienta a timpului. Primele experiente dureroase ale copilariei - experien­tele schimbarii: nasterea, manipularile bruste ale moasei, ale mamei, intarcarea - duc la formarea unei engrame repulsive la sugar. Schimbarea e supradeterminata peiorativ de „complexul lui Rank' si de traumatismul intarcarii care duc la  o prima manifestare a fricii.

  Exista o apropiere intre valorificarea negativa a miscarii bruste si tema Raului la Victor Hugo, pe care Baudouin o denumeste „Zwang', violenta care se manifesta in fuga rapida, in urmarirea fatala, in ratacirea oarba a lui Cain urmarit, a lui Napoleon invins sau a lui Jean Valjean, vesnicul fugar.  (p.74)

Aceasta imagine capata un caracter obsesiv la poet. Dupa opinia psihanalistului , ar exista o radacina oedipiana a acestei fantasme, manifesta in poeme celebre : La Conscience, Le Petit roi de Galice si L'Aigle du casque.





Schema fugii din fata Destinului are radacini mai arhaice decat frica de tata. Baudouin  leaga tema ratacirii, a Jidovului ratacitor sau a Necuratului de simbolismul calului, care constituie miezul a ceea ce psihanalistul numeste ' „complexul lui Mazeppa'. Cavalcada funebra sau infernala structureaza fuga si ii confera acel ton catastrofal pe care-l intalnim la Hugo, Byron sau Goethe. Calul e izomorf cu bezna si cu iadul:  caii negri ai carului umbrei.

  Poetii sa regasesc marele simbol al calului infernal asa cum apare el in mituri si legende, in legatura fie cu constelatiile acvatice, fie cu tunetul, fie cu iadul inainte de-a fi anexat de miturile solare. Aceste patru constelatii, chiar cea solara, sunt solidare cu aceeasi tema afectiva: groaza in fata fugii timpului simbolizata de schimbare si de zgomot.

  

 Semantismul calului chtonian.

E animalul incalecat de Hades si de Poseidon ; sub forma de armasar, se apropie de Gaia, Pamantul Mama, Demeter Erinis, si zamisleste Eriniile, doi manji demoni ai mortii, intr-o alta lectiune a legendei, organul viril al lui Uranus, taiat de Cronos, zeul Timpului, procreeaza cei doi demoni hipomorfi. Armasarul infernal capata semnificatie sexuala si de natura sa inspaimante. Simbolul se multiplica in legenda: Erion, calul lui Adraste, dispare intr-o prapastie destinata Eriniilor. Brimo, zeita mortii, e infatisata pe monede calare pe-un cal. In Apocalips, Moartea calareste calul alburiu ; Ahriman, isi rapeste victimele calare; in Eschil  moartea e purtata de-un bidiviu negru . Folclorul si traditiile populare germanice si anglo-saxone au pastrat semnificatia nefasta si macabra a calului: a visa un cal e semnul unei morti apropiate. (p.75)

  Demonul hipomorf germanic, mahrt,  este comparat etimologic de Krappe cu mora, vrajitoarea, din slava veche, cu mora, naluca, din rusa veche, cu mora din polona si cu mura din ceha -  cosmarul nostru; putem stabili o apropiere de aceeasi etimologie a cuvintelor mors, mortis din latina, marah din irlandeza veche  inseamna moarte, epidemie, maras din lituaniana inseamna ciuma. Krappe  explica prin eufemizare apropierea etimologica cu seducatoarele „fiice ale lui Mara', personificari indiene ale dezastrului si ale raului.

Jung insista asupra caracterului hipomorf al „cosmarului' si al demonilor feminini nocturni. El motiveaza etimologia cuvantului cosmar prin latinescul calcare si prin cuvantul mahra din germana veche, care inseamna armasar. 

Sensul psihanalitic si sexual al calaritului apare in constelatia hipomorfa,   cu rol de a supradetermina sensul mai general - cel de vehicul violent.

Schema  generala a animatiei  e dublata de angoasa provocata de schimbare, de plecarea fara intoarcere si de moarte. Aceste semnificatii se polarizeaza in divinitatea calauza a sufletelor si pazitoare a infernului, Hecate, zeita a lunii negre si a intunericului, hipomorfa, demon feminin si cosmar. Hesiod o considera patroana calaretilor, stapana nebuniei, a somnambulismului, a viselor si mai ales a Empusei, fantoma a angoasei nocturne. Mai tarziu, Hecate va fi confundata in panteonul grec cu Artemis, „zeita cu caini'. Targa mortuara e denumita in Evul Mediu „Calul Sfantului Mihail', sicriul e denumit in persana „cal de lemn'.

In Apocalips calul mortii prezinta un remarcabil izomorfism cu leul si cu botul balaurului,  caii ingerilor exterminatori avand capetele „ca niste capete de lei' , iar puterea lor salasluieste „in gura si in coada lor, aidoma unui sarpe si inzestrata cu un cap, si prin el savarsesc raul'.  Sub schema insufletitului se schiteaza arhetipul Capcaunului

    

  Constelatiile simbolice care graviteaza in jurul simbolismului hipomorf (p.76)

Calul solar se lasa usor asimilat calului chtonian. In legatura cu semnul zodiacal al leului, soarele nu e un arhetip stabil; somatiile climaterice ii pot conferi un accent peiorativ: in tarile tropicale, soarele -  cu cortegiul de seceta si foamete, e nefast. Vedicul Surya, soarele ucigator, e reprezentat printr-un bidiviu; caii solari ai traditiei europene pastreaza  eufemizat caracterul infricosator al vedicului Surya. Leucip e un cal alb, fost zeu solar; zeului solar scandinav Freyr ii sunt jertfiti cai; Sfantul Stefan, e deopotriva protectorul acestor animale.

Simbolismul hipomorf e legat de soare  nu in calitate de lampadofor ceresc, ci de miscare temporala. Motivatia prin itinerar explica  legatura calului cu soarele sau cu luna: zeitele lunare ale grecilor, scandinavilor, persilor calatoresc in vehicule trase de cai. Calul e simbolul timpului, fiind legat de marile orologii ale naturii. In comentariul Brihad-Aranyaka din Upanisade - calul e insasi imaginea timpului, anul fiind trupul calului, cerul - spinarea, iar zorile capul. In infatisarea hipomorfa a zodiacului e introdusa o valorificare pozitiva; in tarile temperate calul este legat de Phoebus si  pierde tenebroasele valori negative. Din aceasta eufemizare rezida  ca simbolurile sub presiuni culturale migreaza si se incarca de semnificatii de tot felul.    

  Prin mijlocire solara  calul evolueaza de la un simbolism chtonian si funebru spre un simbolism uranian,  devine dubletul pasarii in lupta contra sarpelui chtonian. Aceasta evolutie eufemizanta  se datoreaza somatiilor istorice si rivalitatilor dintre doua populatii succesive ale aceleiasi regiuni: credintele invadatorului si ale dusmanului tind sa fie suspecte in ochii bastinasului. Rasturnarea simbolica este foarte raspandita, iar in cazul calului, pare a proveni dintr-un imperialism arhetipal urano-solar, care putin cate putin converteste in sens benefic atributele initial legate de simplul simbolism al soarelui: se trece de la goana timpului la soarele nefast si tropical, apoi de la cursa solara la un soi de triumf apolonian al soarelui temperat.

   Initial calul ramane simbolul timpului care goneste, legat de Soarele Negru, cum il vom regasi in simbolismul leului. Se poate deci, asimila semantismul calului solar cu cel al calului chtonian.

Calul acvatic pare  reductibil la calul infernal; aceeasi schema de miscare e sugerata de apa curgatoare, de valurile care salta si de neintrecutul bidiviu; calul e asociat cu apa si din pricina caracterului inspaimantator si infernal al abisului acvatic. Tema cavalcadei fantastice si acvatice e curenta in folclorul francez, german  sau anglo-saxon; intalnim legende asemanatoare la slavi, la livonieni, persi, in folclorul acestora din urma, regele Yezdeguerd I din dinastia Sasanizilor fiind ucis de un cal misterios ivit dintr-un lac, asa cum e ucis in Occident Teodoric Ostrogotul. in Islanda demonul hipomorf „Nennir', frate bun cu „Nykur' din insulele Feroe, si cu norvegianul „Nok', si cu scotianul „Kelpi', si cu demonul izvoarelor Senei , bantuie apele raurilor; Poseidon da tonul intregii simbolici grecesti a calului. Nu numai ca ia forma acestui animal, dar tot el e cel care daruieste atenienilor calul . Poseidon, fiul lui Cronos, poarta tridentul initial faurit din dintii monstrului. E zeul „salbatic, nemultumit, prefacut' , zeul cutremurelor de pamant, ceea ce-i confera un aspect infernal. Omologul celtic al lui Poseidon al grecilor e „Nechtan', demon care bantuie fantanile, ruda etimologica cu Neptun al latinilor .




 Calul poate fi asociat cu fenomenul me­teorologic al tunetului. Pegas, fiul lui Poseidon, demon al apgi, poarta fulgerele lui Jupiter. In acest izomorfism  putem vedea o con­fundare, in cadrul schemei animatiei rapide, cu scanteierea fulgerului. Salomon Reinach   arata ca regele mitic Tindar este un fost zeu calaret si ca numele lui se confunda cu vocabula onomatopeica a tunetului, tundere. Folclorul, ca si mitul, imagineaza asadar tunetul sub infatisarea unui cal zgomotos si naravas. Vom regasi, cu privire la strigatul animal, acest aspect zgomotos al teriomorfiei. Galopul calului e izomorf cu ragetul leului, cu mugetul marii ca si al bovinelor. (p.78)

   Semnificatiile complementare  ale simbolului hipomorf: mai intai un aspect inspaimantator monstruos, calul din metopa templului de la Selinunt, tasnind din gatul taiat al Gorgonei, apoi intervin o serie intreaga de valorificari negative. „Calul alb', calul sacru al germanicilor, care in zilele noastre e confundat, in Saxonia de Jos, cu „Schimmel Reiter', simbol al catastrofei marine, manifestandu-se prin inundarea si ruperea digurilor. Dontenville discerne aspectul astral al acelui „Grant jument' sau al acelui „Bayart' folcloric, care se deplaseaza de la Rasarit la Apus in salturi prodigioase: mit solar crestinat sub forma calului Sf. Martin sau al Sf. Gildas. Din aceste urme se zamislesc izvoarele, si izomorfismul astrului si al apei se afla constituit: calul e in acelasi timp cursa solara si cursa fluviala. Dontenville observa o rasturnare dialectica a rolului lui Bayart, asemanatoare cu eufemizarea calului solar ; calul Bayart, demon malefic al apelor, e invocat pentru trecerea raurilor. Dontenville  da acestui fenomen o explicatie istorica si culturala: invadatorul germanic, calaret si nomad, introduce cultul calului, pe cand celtul invins considera calul invingatorului un demon malefic si purtator de moarte. (p.79)

    Maugis „rupe lanturile lui Bayart', devine calul credincios al bunului cavaler, cal benefic ce va zbura in ajutorul celor „Patru fii Aymon' ca si al celor Sapte Cavaleri. Transmutati valorilor hipomorfe — contrar teoriei istorice a lui Dontenville,o transmutatie in sens pozitiv — e simbolizata de schimbarea culorii lui Bayart alb de la natura, dar devenit murg de circumstanta. Calul perfid, naravas, se transforma intr-un cal imblanzit si supus, inhamat la carul eroului victorios. In fata invingatorului ca si in fata timpului nu exista doar o singura atitudine posibila. (p.80)

Simbolismul corolar al bovinelor si al celorlalte animale domestice.

   Simbolurile bovine apar ca dublete preariene ale imaginii calului. Taurul joaca acelasi rol imaginar ca si calul. Cuvantul sanscrit „ge' prezinta prescurtat izomorfismul animalului si al zgomotului, inseamna taur, pamant, dar si zgomot . Taurul e chtonian ca si calul, e simbol astral, dar fara distinctie solar sau lunar. Gasim zei lunari cu infatisare taurina bine precizata, ca Osiris, sau Sin Marele Zeu mesopotamian, dar si zeite lunare taurocefale purtand intre coarne imaginea soarelui. Coarnele bovinelor sunt simbolul direct al „coarnelor' semilunii, morfologie semantica ce se consolideaza prin izomorfismul sau cu coasa sau secera Timpului Cronos, instrument de mutilare, simbol al mutilarii lunii - semiluna, „patrarul' de luna. (p.80)

Ca si leul, taurul Nandin e monstrul lui Shiva sau al lui Kali Durga, adica al fazei distructive a timpului. Prin intermediul simbolicii teriomorfe, astrul - soare sau luna -e simbolul timpului ; vedicul Surya, Soarele Negru, e denumit si „taur', dupa cum la Assur zeul Taur e fiul soarelui, ca si Freyr, Marele Zeu al scandinavilor . Semnificatiile acvatice sunt aceleasi pentru taur ca si pentru cal: taurul apelor exista in Scotia, in Germania si in Tarile Baltice. Ahelaos, zeul raului, are  forma taurina; Poseidon pastreaza forma asianica a taurului, sub aceasta infatisare i se arata Fedrei in tragedia lui Euripide sau a lui Racine. Asa se explica caracterul comut al numeroaselor fluvii: Tibrul lui Vergiliu, ca si Eridan sau Oceanos au cap de taur. Monstru al apelor dezlantuite, taurul are aceeasi etimologie ca Tarasque.. „Taurul si etimologia lui sunt legate poate de cuvantul «tar» (care inseamna stanca in pre-indo-europeana din Tarascon; in Bretania, la Hague, la Runigon etc., monstrul este un taur negru ca smoala iesit din stanca.' ) Dontenville subliniaza izomorfismul chtonico-acvatic al simbolului taurin. Taurul tunetului,  cunoaste  un simbolism universal -  din Australia zilelor noastre pana in antichitatea feniciana sau vedica intalnim legatura dintre taur si dezlantuirea atmosferica, ca acel „bull roarer' australian, al carui muget e cel al uraganului dezlantuit. Predravidienii si dravidienii cinstesc taurul trasnetului,  Indra -  figurand in Vede sub numele de „taurul pamantului' -- este, impreuna cu auxiliarii sai Maruts-ii, posesorul trasnetului, Vajra. Toate culturile paleo-orientale simbolizeaza forta meteorologica si distructiva prin intermediul taurului.    

  Poreclele sumeriene ale lui Enlil au semnificatia de: „Seniorul vanturilor si al uraganului', „Stapanul uraganului', „Zeul cornului' a carui pereche e Ningalla „Marea Vaca'. Zeul Min, prototip al egipteanului Ammon, e calificat drept taur si are-ca atribut tunetul, perechea sa e vaca Hator.

Constatam o inrudire a simbolismului tautia cu simbolismul ecvestru. Angoasa il motiveaza si pe unul si pe celalalt, in special  angoasa provocata de orice schimbare, de trecerea fulgeratoare a timpului ca si de „vremea rea' meteorologica. Aceasta angoasa e supradeterminata de toate primejdiile incidente: moartea, razboiul, inundatia, goana astrilor si a zilelor, bubuitul tunetului si uraganul... Vectorul esential e schema animatiei. Cal si taur, simboluri izbitoare din punct de vedere cultural, amintesc starea de alerta si fuga animalului uman din fata a tot ce e in general insufletit. (p.81)

Krappe  remarca faptul ca astrii - ( G. Durand - cursul temporal al astrilor) - dobandesc numeroase forme animale: caine, berbec, mistret, Eliade noteaza ca Verethragna, iranianul Indra, ii apare lui Zarathustra sub forma de armasar,  taur, tap sau mistret.  Putem constata odata cu Langton  ca opinia universala privind fortele malefice e legata de valorificarea negativa a simbolismului animal. Numerosi demoni sunt spirite dezincarnate de animale, in special de animale de care oamenii au teama, sau creaturi hibride, amestec din parti de animale reale. Urme ale demonologiei teriomorfe se gasesc in Vechiul Testament . Se'irim sau demonii parosi, comuni credintelor babiloniene, arabe si ebraice, ambivalentele semnalate de Dontenville - au fost obiect de adoratie la asirieni, la fenicieni si chiar la evrei. Acesti demoni sunt insotiti de-un intreg cortegiu de Ciyyim-i, „schelalaitorii, tipatorii', care bantuie prin tot desertul,  Ochim-n, „urlatorii' se pot inrudi cu Ahou, sacalul asirian, sau cu bufnitele. Alte incarnari semitice ale spiritelor nefaste sunt strutii, sacalii si lupii, dar aceste animale determina o alta implicatie a simbolurilor teriomorfe, care valorifica si mai mult in sens negativ schema animatiei



  Dupa  Bachelard asistam la alunecarea schemei teriomorfe spre un simbolism „muscator'. Viermuirea anarhica se transforma in agresivitate, in sadism dentar. In majoritatea cazurilor animalitatea, dupa ce-a fost simbolul agitatiei si al schimbarii, isi asuma direct simbolismul agresivitatii, al cruzimii. (p.82)

    Bachelard scrie despre Bestiarul alchimist, aratand cum o chimie a ostilitatii, misunand de lupi si de lei devoratori, exista paralel cu blanda chimie a afinitatii si a „Nuntii Chymice'. Prin transfer, botul ajunge sa simbolizeze toata animalitatea, care devine arhetipul devorator al simbolurilor. Schema peiorativa a animatiei este intarita de traumatismul dentitiei, care coincide cu reveriile compensatorii ale copilariei. Asadar cea de-a doua epifanie a animalitatii e constituita de-o gura cumplita, sadica si devastatoare. Un poet inspirat regaseste arhetipul capcaunului Cronos atunci cand ia ad litteram expresia figurata „muscatura timpului' : « Timp cu buze de pila, in fete succesive, te-ascuti, devii febril. »

     Tipatul animal  poate constitui o tranzitie intre schema animatiei si voracitatea sadica. Bastide remarca faptul ca toti eroii muzicieni, Marsyas, Orfeu, Dionysos si Osiris mor de cele mai multe ori sfasiati de dintii fiarelor, in initierea mithriatica se pot regasi ritualuri de muget. Bachelard arata cum strigatul inuman e legat de „gura' cavernelor, de „gura intunecata' a paman­tului, de vocile „cavernoase'. In explorarea experimentala a visului se intalnesc subiecti terorizati de strigatele unor fapturi semianimale care urla, cufundate intr-o balta maloasa.

In botul animal vin sa se concentreze toate fantasmele inspaimantatoare ale animalitatii: agitatie, masticare agresiva, maraieli si ragete sinistre. Lista demonilor semitici se prelungeste prin evocarea „fiicelor lacomiei', Benoth Ya'anah, care pentru arabi ar fi strutii al caror stomac a pastrat o solida reputatie; septuagintii - asimilati cu „sirenele' ; lupii Iyym, (cuvant provenind, dupa Langton, din radacina „a urla'), la care se adauga sacalii, Tannim. (p.83)

      Lupul e animalul feroce pentru imaginatia occidentala. Temut de intreaga Antichitate si de Evul Mediu, el revine periodic in timpurile moderne sa se reincarneze intr-un animal de tipul celui de la Gevaudan. Pana si in secolul al XX-lea lupul e un simbol copilaresc de panica, de amenintare, de pedeapsa. Intr-o gandire mai evoluata, lupul este asimilat cu zeii mortii si cu geniile infernale: Mormolyke al grecilor supravietuieste sub forma vesmantului lui Hades, alcatuit dintr-o piele de lup, cu o piele de lup e invesmantat demonul Tamese sau zeul chtonian al galilor; la vechii etrusci zeul Mortii are urechi de lup. In traditia nordica lupii simbolizeaza moartea cosmica; ei sunt devoratorii astrilor ( in Edda, doi lupi, Skoll si Hali, odraslele unei uriase, impreuna cu lupul Fenrir, haituiesc soarele si luna). La sfarsitul lumii, Fenrir va devora soarele, in vreme ce un alt lup, Managamr, va face acelasi lucru cu luna. In Asia septentrionala iacutii explica fazele lunii prin lacomia unui urs sau a unui lup devorator, in Franta se spune despre  caine sau ca „urla la luna' sau ca „urla la moarte'. Dublul  domestic al lupului - cainele - e, deopotriva simbol al mortii. Panteonul egiptean este bogat in figuri cinomorfe: Anubis, marele zeu psihopomp, e denumit Impou, „cel care are forma unui caine salbatic',  Kenthamenthiou are si el aspectul unui caine salbatic. Anubis trimite la Cerberul greco-indian. Cainii o simbolizeaza si pe Hecate, luna neagra, luna „devorata', reprezentata uneori, ca si Cerberul, sub forma unui caine tricefal.

  Marie Bonaparte a aratat in autoanaliza sa, legatura stransa care exista intre moarte — in acest caz mama defuncta — si lupul chtonian, asociat cu cutremurul, cu Anubis. „Fobia de Anubis' se leaga printr-un remarcabil izomorfism de schema caderii in mare si de sange. Remarcam asadar o convergenta intre muscatura canidelor si teama fata de timpul distructiv. (p.84)

  Cronos apare sub chipul lui Anubis, monstrul care devoreaza timpul uman sau ataca astrii ce masoara timpul.

  Leul, iar uneori tigrul si jaguarul, indeplinesc in civilizatiile tropicale si ecuatoriale aproape aceeasi functie ca si lupul. Cercetatorii apropie etimologia lui leo de slei, a sfasia, care se regaseste in slizam, „a despica', din germana veche.

  In zodiac  leul e legat de soarele dogoritor si de moarte, isi devoreaza puii, e calarit de Durga si intra in compozitia faimoasei imagini a Sfinxului.

  In „Nrisinha purva tapaniya Upanisfuid si in Nrisinha-uttara-tapaniya Upanishad” sau „Upanisada omului Leu' (sinah - leu) regele animalelor e asimilat cu groaznica atotputernicie a lui Visnu ; „Visnu cel Groaznic, cel Atotputernic, uriasul, parjolitor in toate directiile, slava infricosatorului om-leu'. Zeul Visnu e zeul avatarurilor, zodiacul fiind denumit „discul lui Visnu ', adica soarele masurator al timpului. Radacina cuvantului « sinha », pe de alta parte, aminteste de luna « sin », orologiu si calendar . Leul e si el un animal groaznic, inrudit cu Cronos-ul astral. Krappe semnaleaza o multime de legende, la honi ca si la bosimani, in care soarele leonin devoreaza luna; alteori divinitatea tunetului e cea care se deda acestui macel, in Croatia crestina rolul de mancator al lunii ii revine Sfantului Ilie. Eclipsele sunt aproape universal considerate niste distrugeri prin muscare ale astrului solar sau lunar. Mexicanii precolumbieni foloseau expresia tonatiuh qualo si metztli qualo, care inseamna: „devorarea' soarelui si a lunii. Aceleasi credinte le intalnim la caraibi, la mauri; la indienii Tupi animalul devorator e jaguarul, pentru chinezi e un caine, o broasca raioasa sau un balaur; la locuitorii naga din Assam e un tigru, iar la persi diavolul se deda acestui funest ospat.     

   Ambivalent si astrului devorator-devorat se cristalizizeaza in agresiunea teriomorfa a leului sau a animalului devorator. Soarele e totodata lei si devorat de leu. Expresie din Rig Veda califica soarele drept „negru': Savitri, zeitate solara, e in acelasi timp divi­nitate a beznelor; in China  - aceeasi conceptie a soarelui negru Ho e legat de principiul Yin,  elementul nocturn, feminin, jilav si in mod paradoxal lunar . „Lumina obscura' a soarelui negru, asimilata cu Visnu Leul sau Savitri, e denumita pasavita-niveyanah, „cea care produce intrarea si iesirea', adica marea schimbare, timpul. (p.85)

 







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Literatura


Carti
Gramatica


TESTARE INITIALA- CLASA a VII-a - ROMANA
Scrie un eseu despre constructia subiectului intr-o comedie studiata pornind de la.(Adrian Marino)
MODELE SUBIECT DE TIP III - PROBA SCRISA
ELEMENTE DE TEORIA COMUNICARII
Variante si versiuni
Exprima-ti opinia despre valoarea estetica a unei scrieri in proza de Ion Creanga, prin dezvoltarea a doua argumente privind structura textului narati
PROIECT LA LIMBA SI LITERATURA ROMANA - ORIGINEA SI EVOLUTIA LIMBII ROMANE
Repere ale variatiei istorice. Arhaisme in texte originale. Arhaisme in traduceri.
REGISTRE STILISTICE GENERALE ALE LIMBII
Ptolemaios V Epiphanes