Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Literatura


Index » educatie » Literatura
» RELATIA INCIPIT-FINAL intr-un roman obiectiv: Model: ION de Liviu Rebreanu


RELATIA INCIPIT-FINAL intr-un roman obiectiv: Model: ION de Liviu Rebreanu




RELATIA  INCIPIT-FINAL  intr-un roman obiectiv: Model: ION de Liviu Rebreanu

Ca specie a genului epic in proza, romanul se defineste prin complexitatea planurilor narative, a conflictelor, a actiunii si a personajelor, surprinse in evolutie. In structura oricarei opere epice, incipitul si finalul au un rol foarte important, pentru ca sunt elementele compozitionale care asigura relatia dintre lumea reala a cititorului si universul fictional al cartii. Incipitul este o secventa introductiva care are consecinte in desfasurarea ulterioara a operei. De regula, in incipit apar fixarea timpului si a spatiului actiunii, descrierea mediului, dialogul care ne introduce in centrul evenimentelor sau prezentarea unui episod reprezentativ. Finalul reprezinta formula de incheiere a operei literare, care ilustreaza viziunea autorului asupra evenimentelor prezentate. Finalul nu coincide intotdeauna cu deznodamantul si foloseste diverse strategii: descriere care reia datele din incipit; dialog sau replica prin care se rezuma lumea fictiunii, prefigurare a unor evenimente care nu mai sunt relatate in opera. El poate fi deschis (opera poate continua)   sau inchis (totul este lamurit). Incipitul poate fi pus in relatie cu finalul, ca in romanele lui Liviu Rebreanu.



O caracteristica a romanului ION de Liviu Rebreanu este constructia circulara sau de “corp sferoid” cum o numeste chiar autorul. Impresia de intoarcere la punctual de pornire rezulta din descrierea drumului cu care se deschide si se inchide cartea. Reluarea cu valoare simbolica a incipitului ca final marcheaza aceasta structura circulara. Drumul care serpuieste printre coline si ajunge in Pripas reprezinta calea care face trecerea de la realitate la fictiune ( in incipit ) si de la fictiune la realitate (in final). Simetria dintre cele doua elemente se realizeaza prin prezentarea acelorasi elemente de natura geografica, toponimica      ( drumul, podul de lemn, Rapele dracului, Hristosul de tinichea etc)., dar  in ordine inversa.

„Din soseaua care vine de la Carlibaba, intovarasind Somesul cand in dreapta cand in stanga, pana la Cluj si chiar mai departe, se desprinde un drum alb mai sus de Armadia, trece peste podul batran de lemn, acoperit cu sindrila mucegaita, spinteca satul Jidovita si alearga spre Bistrita, unde se pierde in cealalta sosea nationala care coboara din Bucovina prin trecatoarea Bargaului.”

Astfel, se observa aici ca drumul este personificat, aparand in incipit ca o fiinta tanara, plina de viata: „spinteca”, „alearga”, „drum alb”. Constructia discursului narativ al romanului isi are esenta in acesta imagine de inceput.

In ceea ce priveste structura, romanul este alcatuit din doua mari parti complementare, avand in centru pamantul, respectiv iubirea: „Glasul pamantului” si „Glasul iubirii”, carora li se subordoneaza cele treisprezece capitole cu titluri sugestive: „Inceputul”, „Blestemul”, „Sfarsitul” etc. De aceea romanul are o structura binara, in functie de cele doua glasuri de care asculta Ion. Intre cele doua miscari (intrarea in sat – iesirea din sat) se aduna substanta epica a romanului al carui protagonist este Ion al Glanetasului.

Pe de alta parte, Rebreanu foloseste tehnica planurilor paralele, prin care prezinta simultan viata taranimii (Ion, Ana, Vasile Baciu, George, Florica) si viata intelectualitatii (preotul Belciug si familia Herdelea). Prin urmare, actiunea din romanul “Ion” este plasata in doua universuri sociale si psihologie distincte:lumea taraneasca si lumea intelectualilor satului. Exista doua fire epice:unul avandu-l ca protagonist pe Ion,   urmareste problemele taranilor si ale satului, iar celalat avandu-l in centru pe Titu Herdelea, urmareste viata intelectualitatii, problemele nationale, sociale si politice. Asistam astfel la o ampla desfasurare a vietii, marcata de marile ei evenimente ca:nasterea, casatoria, moartea sau de obiceiuri stravechi. De aceea cartea are si un caracter monografic.

O trasatura realista ce evidentiaza prezenta unui narator omniprezent si omniscient, cu statut demiurgic, este aceasta prezentare veridica a oamenilor si evenimentelor, care se face inca din incipit. Ca in orice roman realist modern planurile se interfereaza si se influenteaza reciproc, investigand sentimente si relatii intre personaje din diferite medii sociale.




Dimensiunea simbolica a eroilor sai, Rebreanu o afirma prin intermediul mijloacelor curente ale realismului. Ion este un taran ca toti taranii, dar mai reprezentativ prin insusirile si defectele sale. Fapte, gesturi, reactii spontane pun in evidenta caracterul personajului conturat realist si obiectiv. Monologul interior dezvaluie structura intima a eroului. Scena cositului si a sarutarii pamantului fac din Ion o figura mareata, puternica. El are insusiri tipice lumii lui:”era iute si harnic ca ma-sa…” iar pamantul ii era drag ca ochii din cap. In lupta impotriva lui Baciu, impulsul principal este setea atavica de pamant si lacomia nascuta din saracie, dar cruzimea vine si din ura izvorata din trufia si cinismul cu care Baciu il umileste mereu. Focalizarea asupra protagonistului se face din mai multe puncte de vedere (pluriperspectivismul): familia Herdelea, preotul Belciug, Vasile Baciu, Ana, punctul de vedere al satului etc. Ion se dezvolta caracteriologic intr-o inlantuire de contraste, de contradictii, fie cu altii fie cu sine insusi. In cele din urma patima pentru pamant va fi invinsa de patima iubirii, rasturnarea acestui raport complicand drama eroului. Moartea lui (ucis cu sapa de George) nu are nimic tragic, pentru ca este un accident; tragica este insa confuzia in care a trait, pentru ca e prea tarziu pentru el, cand intelege ca degeaba ai pamant, daca cine ti-e drag nu e alaturi.

Finalul romanului se afla intr-o stransa legatura cu incipitul si reprezinta descrierea aceluiasi drum, parcurs in sens invers, dupa incheierea evenimentelor, drum care se pierde, de aceasta data, in „soseaua mare”, inscriind destinul individual al personajelor in marele destin universal : „ drumul trece prin Jidovita, pe podul de lemn acoperit, de peste Somes, si se pierde in soseaua cea mare si fara inceput…“  Repetarea descrierii drumului, care de aceasta data apare marcat parca de intamplarile si conflictele din roman, ofera simetrie operei si corespunde conceptiei lui Rebreanu despre roman, inteles ca un „corp sferiod”.

Asadar, incipitul si finalul unui roman realist-obiectiv sunt elemente de structura cu semnificatii bine determinate. Relatia dintre aceste doua elemente de constructie  este evidenta si semnificativa, caci opera incepe si se termina in acelasi punct, descriind un intreg univers circular si simfonic.






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Literatura


Carti
Gramatica


George Cosbuc - Moartea lui Fulger - COMENTARIU
Alexandru Philippide,Veghe
Caragiale fireste!
„Amurg de iarna” – George Bacovia
Romanul obiectiv interbelic - Ion de Liviu Rebreanu
BASMUL CULT - Ion Creanga – Povestea lui Harap-Alb
Prezinta relatia dintre instantele comunicarii narative (autor, narator, personaje, cititor) intr-o povestire studiata
Miron Radu Paraschivescu, Paraul si marea
Nuvela istorica de Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi
„Palind” – George Bacovia